Fragmentarium Politic
Privind la zburdalnicia penala si dubiosenia politica a lui Liviu Dragnea, nu ai cum sa ramai impasibil. In timp ce liderii marcanti din echipa sau aliatii fostului premier Ponta sunt dupa gratii, in arest la domiciliu sau le-a venit randul, ca lui Gabriel Oprea, sa fie pusi pe tapetul DNA, condamnatului cu suspendare Liviu Dragnea ii merge bine mersi.
Dragnea a ajuns la sefia PSD in urma unui context despre care nu se poate spune ca nu a fost „lucrat”, atat in privinta plecarii lui Ponta, pentru care prezumptia de nevinovatie nu a functionat, cat si a venirii sale pe scaunul ramas gol, pentru care condamnarea, deci o vinovatie probata nu prezumata, nu a reprezentat un obstacol.
Multi il aureoleaza pe Liviu Dragnea cu infailibilitatea celui care stie sa-si creeze oportunitatea, cand aceasta lipseste, una din teoriile motivatoare ale vointei de putere. Unii vad in fostul membru PDL un mostenitor al sindromului basescianist de comandant de nava, ori a celui american de comandant sef, cu care vedem ca democratii si republicanii isi garnisesc discursurile in campania pentru alegerile prezidentiale.
Legat de stereotipul de comandant sef, care pare sa fi luat locul celui de comandant de nava, o gandire mai cauzala si mai determinista si-ar putea pune problema: domnule, nu cumva cineva isi bate joc de noi cu separatia puterilor?
In corolar, ca sa faca problema mai acuta si mai discutabila, ar putea sa vina si cu faptul ca Parlamentul polonez a trecut Parchetul si procurorii sub controlul direct al ministrului justitiei si cu afirmatia candidatei americane democrate Hillary Clinton ca daca va deveni presedinta il va propune pe Barack Obama la Curtea Suprema.
Niste enormitati, fara indoiala, din punct de vedere al unei altfel de „corectitudini politice”, privind functionarea puterilor statului. Sa ne imaginam, numai, ce s-ar fi intamplat cu independenta justitiei daca Basescu ar fi ajuns judecator la Curtea Constitutionala, dupa ce si-a incheiat mandatul de presedinte.
Nu spun ca separatia puterilor si independenta justitiei sunt bune sau rele, depinde de situatia din fiecare tara, de sistemul de multipartidism sau unipartidism, de rezultatele cu care acestea functioneaza. Ne putem forma o opinie, poate chiar o concluzie, daca analizam SUA si China, exemple clasice pentru cele doua tipuri de sisteme politice, dar si Rusia, unde dupa parerea mea exista cel mai nou si mai adaptat sistem politic.
Remarc insa ca multipartidismul occidental nu mai functioneaza cu rezultatele de altadata. Nu stiu daca multipartidismul si-a atins limitele istorice sau daca este vorba doar de absenta unor reforme politice intrasistem. Unipartidismul est-european a colapsat tocmai datorita nereformarii interne, spre deosebire de cel chinez, caruia nimeni nu-i poate nega vigoarea si ascendenta.
Ce reforme ar trebui sa sufere multipartidismul, pentru a redeveni performant? Ar fi de imbratisat un unipartidism reformat dupa modelul chinez? Sau s-ar putea vorbi de alternanta dintre multipartidism si unipartidism cu aceiasi naturalete cu care vorbim despre alternanta dintre putere si opozitie? Sunt intrebari care in noianul de crize au inceput sa-i framante pe ganditorii politici.
Alte cateva intrebari, de aceasta data specifice, ar trebui sa ne dea de gandit. A putut si va putea Liviu Dragnea sa obtina de unul singur pozitiile politice pe care le-a dorit sau le va dori, in continuare? Daca raspunsul este negativ, si cred ferm si fara demonstratie ca acesta este, urmatoarele intrebari ar fi care este pretul si cine il va plati? Va fi un pret personal sau de tara?
Vineri, continua dezbaterile ICCJ in dosarul Referendumul, in care presedintele PSD (cata dezonoare pentru aceasta functie, candva de mare vaza) a fost condamnat in prima instanta la un an de inchisoare cu suspendare. Nu cred ca va aduce vreun rezultat. Cel mai probabil va urma un nou termen, in asteptarea jucarii cartilor politice, legate, s-ar parea, de functia de premier. Nonpartizanatul tehnocrat ar fi devenit incomod, se spune pe surse. In episodul de azi vom afla mai degraba un indiciu politic decat juridic.
Deconcertanta este si nonsalanta cu care liderului cu cazier Liviu Dragnea i s-au deschis usile politico-diplomatice in recentul turneu extern, pentru patru zile la Ierusalim si pentru doua zile la Bruxelles. Un semn ca deznodamantul in dosarul juridic al presedintelui PSD nu ingrijoreaza cancelariile. Dimpotriva, numai unui om cu miza si cu viitor i se poate ingadui sa zaboveasca dincolo de praguri.
Am vazut chiar un titlu media, ca Dragnea ar fi dat lovitura de premier in turneu. Sa radem sau sa plangem? Daca Dragnea a invatat de la Basescu sa ceara sprijin dinafara, cu pretul vasalizarii si colonizarii tarii, care este limpede ca nu are cum sa fie concurat de niciun pret personal, nu prea miroase a bine.
Este Dragnea un lider mainstream, de status quo, care a agatat PSD la remorca sistemului Basescu, aka Iohannis? Iata ce spune seful social-democratilor despre initiativa lui Tariceanu privind justitia, de eliminare a sefului statului si ministrului justitiei din procesul de numire a sefilor parchetelor si Inaltei Curti: „Seamana cu ce se intentioneaza la legea alegerilor; avem rezerve.” In traducere Basescu: „Lasati procurorii sa vina la mine.” Inutil de comentat.
Oare cine i-a sugerat presedintelui PSD ideea de a boicota alegerile locale cu doua tururi, care ar spori polarizarea si fracturile din societate, cum s-a grabit sa-i transmita premierului Ciolos, dupa intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Parlamentului European, Martin Schulz? Categoric, modificarea prin ordonanta de urgenta a legii alegerilor locale ar fi un abuz, dar nu raspunzi printr-o masura cu consecinte care ar putea fi chiar mai grave. Poate numai daca nu este un act dintr-o preparare de „oportunitate”.
Dubioasa este si atitudinea pe invers a lui Dragnea fata de birocratii de la Bruxelles, angoasati de o eventuala pierdere a locurilor de lux, de unde trag sforile pentru toata Europa. Comparativ cu leadershipurile central-europene, unele chiar si din vestul european, care canta prohodul birocratiei si supranationalismului din capitala UE, Dragnea este gata sa le faca respiratie gura la gura, de reanimare.
Socialistii europeni (PES), care, cu cateva exceptii, au fost dintotdeauna catusele din aur cu care capitalismul a tinut stanga ostatica, prin coruperea masiva a liderilor, i-au cerut presedintelui PSD sa organizeze in primavara, in Romania, un eveniment pompos denumit „Relansarea Europei”. Insiderii spun ca ar fi vorba de un fel de nunta aniversara, din cele care se fac dupa un anumit numar de ani de casatorie, prin care se reinnoiesc juramintele de dragoste. Un ritual prin care social-democratii romani se mai leaga cu inca o franghie de sistemul capitalist.
Mai greu de inteles cum brusc PSD nu mai are specialisti in campanii electorale, de-i ia pe cei oferiti de PES, dar ne cam dumirim cand aflam ca socialistii ii trimit cu tot cu mesaje de stanga, promovate la nivel european. Probabil ca Dragnea este fericit cu si de atentia care i se acorda, de invitarea la sedintele premierilor si sefilor de stat de stanga din Europa, totul, fireste, pentru ca PSD sa devina un model de social-democratie in regiune. Scepticii cred insa cu totul altceva, ca la pachet cu oferta socialista este si manipularea.
Ceea ce a promis la schimb PSD, „sa fie partidul celor multi”, se inscrie in linia traditionala. Mai crede insa cineva in mitul „partidului celor multi”? Cand alegerile nu mai sunt castigate de partidele cele mai mari, care au cam devenit ceva relativ, fluctuant? Cand intentiile de vot sunt atrase de strategiile care ies din carapacea unui partid, de partide care pot fi mici la numar, dar mari in programe ale interesului national, unitatii, independentei, suveranitatii, pe toate palierele, de la securitate, prosperitate si resurse, pana la pastrarea identitatii, traditiilor etnice, culturale, religioase? Cand dezvoltarea incepe cu conservarea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu