"Sunt un om bolnav... Sunt un om rau... Un om lipsit de farmec... Cred ca sunt bolnav de ficat."
Dostoievski
Citind recent o discutie preluata de pe facebook, am inteles inca odata de ce suntem unde suntem. Cei care ne conduc traiesc intr-o lume a lor, din care vin din cand in cand cu edicte care ne schimonosesc zilele dupa chipul si asemanarea lor, ale autorilor din tenebrele gandului. Cititi va rog urmatorul schimb preluat de aici.
_____________________
George Halarescu: Lui V.Orban i s-a urcat la cap ultimul succes electoral. Dacă mai bate mult câmpii au să-i găsească ac de cojoc. Singurul pericolul este cel al promovării unor astfel de curente, care prind pe fondul crizelor economice și a lipsei de cultură civică și politică (democratică). Au mai încercat și alții să revitalizeze fascismul și... Avem exemplu Austriei.
Un Prospectiv: Dle George Halarescu, sa intelegem ca pozitia lui Orban e problematica numai din cauza ca e posibil sa i se gaseasca un ac de cojoc? In plus nu cred ca singurul pericol este al unor astfel de curente in timp de criza economica, ci chiar CRIZA. In fond, n-ar trebui sa fie necesar ca oamenii sa aiba 'cultura civica si politica (democratica)' pentru ca ei sa se bucure de demnitatea traiului din munca. In afara de puterea hegemonului nu-i nimic care sa faca inevitabil modelul acestuia. Numai ca si hegemonii cresc, descresc si se roteaza.
George Halarescu: Crizele economice nu reprezintă un pericol, chiar dacă au consecințe nefaste asupra unora. Le sunt ciclice și contribuie la creșterea,la relansarea economiei ; nu sunt binevenite, dar par a fi inevitabile. Referitor la pericolul curentelor extremiste, eu spuneam că în medii sociale cu o cultură slabă a democrației prind foarte ușor pe timpul crizelor economice, deoarece există o nemulțumire în rândul membrilor societății.
În actualul context dl V. Orban nu poate avea succes, așa cum a avut Hitler, ci el reprezintă un pericol tocmai prin întreținere și promovarea unor curente extremiste, ce pot aduce în timp prejudicii democrației.
Un Prospectiv: 1) Cum nu poate fi ceva cu consecinte nefaste un pericol?
2) Chestia cu ciclicitatea crizelor din care ar rezulta crestere economica este un model nu lipsit de imaginatie. Chiar si daca asa ar fi, crizele nu-s acceptabile, vezi punctul 1.
3) Frantei Le Peniste ii lipseste cumva cultura politica/civica? Sau poate germanilor interbelici? Si daca da, atunci si familiei regale si unnora din elitele britanice de dinaintea Razboiului II? Nu, domnule Halarescu, nu incultura politica e pericolul, ci CRIZA. Aceasta scoate in evidenta/exacerbeaza contradictiile, dealtfel inerente in orice model de organizare socio-politica, din democratia liberala.
4) Personal nu ma intereseaza Viktor Orban decat in masura declaratiilor sale revizioniste. Numai ca din pozitia mea nu-i mare lucru pe care sa-l pot face. M-as astepta ca autoritatile romane sa declare politicieni ca acesta persona non grata pe teritoriul Romaniei. Ce fac insa domnii Ponta/Basescu? Demonstreaza ca si-au insusit cultura politica.
_____________________
George Halarescu: Lui V.Orban i s-a urcat la cap ultimul succes electoral. Dacă mai bate mult câmpii au să-i găsească ac de cojoc. Singurul pericolul este cel al promovării unor astfel de curente, care prind pe fondul crizelor economice și a lipsei de cultură civică și politică (democratică). Au mai încercat și alții să revitalizeze fascismul și... Avem exemplu Austriei.
Un Prospectiv: Dle George Halarescu, sa intelegem ca pozitia lui Orban e problematica numai din cauza ca e posibil sa i se gaseasca un ac de cojoc? In plus nu cred ca singurul pericol este al unor astfel de curente in timp de criza economica, ci chiar CRIZA. In fond, n-ar trebui sa fie necesar ca oamenii sa aiba 'cultura civica si politica (democratica)' pentru ca ei sa se bucure de demnitatea traiului din munca. In afara de puterea hegemonului nu-i nimic care sa faca inevitabil modelul acestuia. Numai ca si hegemonii cresc, descresc si se roteaza.
George Halarescu: Crizele economice nu reprezintă un pericol, chiar dacă au consecințe nefaste asupra unora. Le sunt ciclice și contribuie la creșterea,la relansarea economiei ; nu sunt binevenite, dar par a fi inevitabile. Referitor la pericolul curentelor extremiste, eu spuneam că în medii sociale cu o cultură slabă a democrației prind foarte ușor pe timpul crizelor economice, deoarece există o nemulțumire în rândul membrilor societății.
În actualul context dl V. Orban nu poate avea succes, așa cum a avut Hitler, ci el reprezintă un pericol tocmai prin întreținere și promovarea unor curente extremiste, ce pot aduce în timp prejudicii democrației.
Un Prospectiv: 1) Cum nu poate fi ceva cu consecinte nefaste un pericol?
2) Chestia cu ciclicitatea crizelor din care ar rezulta crestere economica este un model nu lipsit de imaginatie. Chiar si daca asa ar fi, crizele nu-s acceptabile, vezi punctul 1.
3) Frantei Le Peniste ii lipseste cumva cultura politica/civica? Sau poate germanilor interbelici? Si daca da, atunci si familiei regale si unnora din elitele britanice de dinaintea Razboiului II? Nu, domnule Halarescu, nu incultura politica e pericolul, ci CRIZA. Aceasta scoate in evidenta/exacerbeaza contradictiile, dealtfel inerente in orice model de organizare socio-politica, din democratia liberala.
4) Personal nu ma intereseaza Viktor Orban decat in masura declaratiilor sale revizioniste. Numai ca din pozitia mea nu-i mare lucru pe care sa-l pot face. M-as astepta ca autoritatile romane sa declare politicieni ca acesta persona non grata pe teritoriul Romaniei. Ce fac insa domnii Ponta/Basescu? Demonstreaza ca si-au insusit cultura politica.
Adrian Severin: Dlor (Hălărescu și Un Prospectiv) problema este că nu avem o singură problemă constând în criza economică. (De acord că aceste crize sunt ciclice și că totdeauna, pe fondul nemulțumirilor sociale produse de ele, s-au putut impune curentele de gândire extremiste.) În prezent criza economică (de o relativ mică amploare, totuși, și nu neapărat universală) se suprapune peste criza democrației și a statului-națiune. Împreună ele compun criza capitalismului (îi puteți spune și neo-conservator și neo-liberal, dacă vreți). Aici este pericolul. Raportat la aceste crize dl Orban are parțial dreptate și tocmai această dreptate dă forță demersului său făcându-l periculos (chiar dacă la V. Orban ar fi vorba doar despre un demers demagogic). Sunt convins că și fără multă creativitate sau efort, criza economică va trece de la sine în relativ scurtă vreme. Aceasta nu va rezolva, însă, nici criza democrației și nici pe aceea a statului-națiune (amplificată de fenomenul globalizării). Fără reforma acestora nu vor putea fi reformate mecanismele de funcționare ale sistemului capitalist. Astfel, lumea va rămâne la discreția subiectivismului abuziv al hegemonilor care în cele din urmă o va duce spre dezastru. Iată de ce, cu V. Orban sau fără, ideile exprimate de el sunt periculoase și, într-o formă sau alta, vor putea prinde viață. De fapt, micuțul Orban din micuța Ungarie a descris proiectul marilor jucători globali de la care naivii așteaptă punerea la punct a veșnic tânărului și neliniștitului premier maghiar.
Un Prospectiv: "Sunt convins că și fără multă creativitate sau efort, criza economică va trece de la sine în relativ scurtă vreme." Din istorie, 'scurta vreme' poate insemna usor o generatie.
P.S. Romania e in criza dela sfarsitul anilor 1970, cu o scurte pauze de ratacire a mintii dupa 1990--cezi mai ales momentul aderarii la UE.
Adrian Severin: "Scurt" și "lung" sunt termeni relativi dacă ne referim la timpul istoric. Pe de altă parte, "criză" înseamnă "răscruce" și din acest punct de vedere, cum drumul istoriei nu este unul linear și prestabilit (100% legic), criza este cvasi permanentă, omenirea găsindu-se mai tot timpul în fața câte unei răspântii care impune opțiuni dramatice. Când vorbim de "criză" în mod curent, vorbim despre momentele în care stressul alegerii sau eroarea alegerii generează durere și nervozitate socială. În acest sens actuala criză economică va trece "repede" măcar și pentru faptul că lumea se obișnuiește cu ea. Să nu ne împiedicăm, însă, de acest termen căci el nu este esențial în teza pe care am formulat-o.
Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune.
Economia de piață (în forma ei neo-liberală și nu numai), democrația și statul-națiune fiind cei trei piloni ai capitalismului modern aflat astăzi în criză de sistem. (De aceea doctrinele extremiste sunt mai periculoase azi decât în trecut, când crizele economice ciclice erau crize în sistem sau în funcționarea sistemului dar nu crize ale sistemului.)
Un Prospectiv: "Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune".
Iata inca o teza cu putere de aforism! Putem totusi s-o dezvoltam in vreo directie? Nu de alta, dar sa nu fim acuzati ca negociem in vorbe de duh...
Adrian Severin: Nu negociem în vorbe de duh. Aceasta este doar formula sintetică a unor studii publicate în timp. Dacă autorul ar fi purtat numele de Klaus sau ceva similar, probabil că ar fi fost de mult citite și recenzate. Așa, însă, impresia este că ne exprimăm doar în vorbe de duh. Din păcate nu pot rescrie pe FB sutele de pagini pe această temă apărute cel puțin din 2008 încoace. ...Și cu greu îmi pot stăpâni frustrarea....
Un Prospectiv: Da, asa este, timpul nu figureaza central in teza principala a dvs. Dar in practica umana el este TOTUL.
In contextul discutiei noastre, o sa intreb, ce este de ales:
1) Demnitatea conferita de un loc de munca si apartenenta la un sistem care-i pasa de om
sau
2) Sentimentul libertatii incarcat de incertitudinea oportunitatilor si certitudinea obligatiilor?
Ce ne facem daca oamenii democratic aleg prima optiune? Observatie: Cele doua optiuni ne se suprapun (sunt exclusive) pe teren scurt la un moment ca acesta!
Adrian Severin: Total de acord cu dl Hălărescu, cu mențiunea că orice tranziție, presupunând alternative, tatonări, opțiuni și transformări, este o criză, în felul ei. Democația și statul de drept sunt în tranziție tocmai pentru că sunt în criză iar dacă elitele politice nu știu să gestioneze tranziția, criza este cu atât mai gravă. La urma urmelor toți suntem într-o tranziție de la naștere la moarte. Când nu mai știm să rezolvăm crizele vieții, murim.
Dlui prospectiv îi răspund că timpul este "totul" dar este diferit când discutăm despre copaci și când discutăm despre pădure. În rest: 1. Tuturor sistemelor le pasă și nu le pasă de om. Fără om nu există sistem; deci cum să nu îți pese de el. A spune că unui sistem nu îi pasă de oameni înseamnă a recurge la o hiperbolă jurnalistică străină tipului de analiză pe care o facem aici. Nepăsarea există și ea dar este accesorie și marginală, chiar dacă mai puternic resimțită. Ea vine din egoismul, miopia și iresponsabilitatea elitelor dar și din nevoia de a sacrifica un copac spre a salva pădurea. 2. Un sistem trebuie să fie pregătit pentru a satisface pe cât posibil toate opțiunile; eventual în proporții diferite. În acest scop esențiale sunt educația (deopotrivă a elitelor și a masei) și. imaginația proiectivă.
Un Prospectiv: Domnule Severin, cele 2 optiuni erau parte dintr-o alta padure, pe care eu totusi le-am invocat DOAR pentru a ilustra importanta timpului.
P.S. Sper ca va ganditi in mod serios la a va colecta scrierile si in felul acesta sa combateti o posibila credinta gresita a celor din viitor ca romanii de acum ar trai intr-un desert al ideilor.
Un Prospectiv: Un bun inceput de evaluare al optiunilor lumii si Romaniei ce poarta marca practicianului politicii de prima clasa.
I-am fi indatorati d-lui Severin pentru extinderea analizei asaincat sa includa mai multe detalii despre:
1) Criza/falimentul statului-natiune in acceptiunea sa;
2) Sansele de succes ale unui proiect federativ dela Nistru la San Francisco. Asta in conditiile in care cel putin in EUropa, Marea Britanie, Germania si Franta se joaca de-a orice numai pentru a-si pune interesele nationale inaintea altora/federatiei, iar SUA nu pare a fi stiut vreodata de dansul in hora. Desigur, sunt precedente remarcabile si aproape nenaturale in schema lucrurilor precum UE etc., dar acestea au urmat inteleptirii cauzata de catastrofe umane.
Adrian Severin: Nu știu dacă am timpul necesar aprofundării analizei pe marginea temelor sugerate de Un Prospectiv. Nu știu nici dacă este cazul să mai consumăm timp pentru demonstrarea evidenței sau pentru a specula în legătură cu șansele realizării singurei soluții alternative la "catastrofa umană" a războiului (indiferent de forma acestuia).
Pentru a-i ajuta, însă, pe cei care doresc să se dedice unor asemenea exerciții, le propun să încerce a demonstra următoarele două ipoteze (știut fiind faptul că ipoteza nu poate fi niciodată incorectă, ci numai demonstrarea ei):
1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes.
Mai departe, admițând că ambele ipoteze au fost demostrate, aș întreba care este soluția pentru organizarea realției dintre David și Goliat, în condițiile în care prăștiile și pietrele se comercializează exclusiv de producători fără vreo afiliere națională, la prețurile "pieței globale" controlate de ei?
Pentru ușurarea răspunsurilor voi reaminti că statele-națiune europene s-au format în secolele al XIX-lea și al XX-lea prin destructurarea imperiilor multi-naționale orientale sub acțiunea națiunilor imperiale occidentale care, spre a-și slăbi adversarii, le-au inoculat microbului modelului lor național de organizare. Astfel, "marii pești" multi-naționali s-au dezmembrat într-o serie de "mici pești" naționali destructurând țesutul multicultural al imperiilor multi-naționale, spre satisfacția națiunilor imperiale. De atunci lumea cunoaște două bazine piscicole: unul pentru "peștii naționali mari" iar altul pentru "peștii naționali mici". Când "peștii mici" rămân fără mâncare ei sar în bazinul "peștilor mari" sperând că acolo se vor putea intra la masă dar nereușind decât să intre în meniu. Soluția pare a fi federalizarea peștilor pentru a pune mâncarea în comun. Dacă lucrul nu este posibil "peștilor mici" nu le mai rămâne decât să își aștepte răndul la tigaie.
Un Prospectiv: "1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes."
Re 1: Statul natiune este. Nu stiu ce inseamna sa fie in criza.
Re 2: Daca un proiect federativ esueaza la nivelul dat, de ce ar avea sanse mai bune de succes la nivelul superior de agregare?
Domnule Severin, riscam sa construim scheme piramidale ale caror complexitate le fac negestionabile. La cei 27 de membri pe care-i are azi, UE este deja in situatia aceasta.
A renunta la idei ca natiunea, social democratia etc. de dragul reducerii complexitatii, si a permite astfel piramide si mai mari, este un targ pe care nu-l inteleg pentru a-l accepta fara detalii. In lipsa detaliilor, ma vad nevoit sa apar ce stiu ca merge.
Adrian Severin: Dle Un Prospectiv, chiar dacă ne repetăm de mai multe ori întrebările ele tot nu valorează cât un răspuns. De asemenea, a repeta o ipoteză nu înseamnă a o demonstra. Dvs nu răspundeți întrebărilor mele. Dacă ați fi încercat, ați fi scăpat, poate, de obsesia întrebărilor dvs. Mai mult, întrucât nu puteți scăpa de aceste întrebări mi-e teamă că nici nu puteți auzi răspunsurile.
În momentul în care vă scriu am o criză de ficat. Ficatul meu există dar este în criză. Evident, nici nu pot nici nu trebuie să renunț la ficat. Ce trebuie să fac este să îl scot din criză. Eventual cu niște pastile; sau cu ajutorul chirurgului (asta am făcut-o deja la începutul anului).
Eu nu spun să renunțăm la statul-națiune ci să îl salvăm. Eu nu vreau să reduc complexitatea problemei. Dimpotrivă, vreau să măresc complexitatea pentru că, de multe ori, atunci când o problemă simplă nu poate fi rezolvată ea trebuie complicată. Așa se ajunge la "soluțiile în pachet". Este un paradox care ... este; adică a fost confirmat de istorie chiar dacă poate fi mai greu acceptat de logică.
Statul-națiune a apărut pe o anumită treaptă a istoriei. Așadar a existat viață și în afara statului-națiune. El va putea foarte bine să dispară pe o altă treaptă. Nu cred că momentul dispariției lui a venit. Cel puțin eu nu sunt pregătit să susțin o asemenea teză. Criza lui este, însă, reală și acest diagnostic se pune în relație cu capacitatea sa de a mai servi scopurilor pentru care a fost creat / născut, precum și cu starea criteriilor de coeziune care i-au făcut pe cetățeni să îl susțină și să îi fie loiali.
Cu ani în urmă, la invitația celui care pe atunci era Președintele Parlamentului Austriei, actualul Președinte austriac Hainz Fischer, am ținut la Viena o conferință întitulată "UE și Dubla Monarhie". A avut un mare succes. Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună. Cu toate acestea s-a prăbușit. De ce? Pentru că popoarele (comunitățile etno-culturale), desigur montate și de națiunile imperiale, și-au pierdut încrederea că elitele și instituțiile imperiale le pot garanta securitatea, stabilitatea și atingerea obiectivelor de dezvoltare. În același timp, ele au ajuns la concluzia că aceste obiective pot fi atinse dacă se vor organiza politic pe baze naționale și se vor dota cu o conducere națională. Ideea era că atunci când te găsești la nevoie "ai tăi" te ajută cel mai mult. Similitudinea culturală oferă confortul asemănării iar acesta este atât de important încât îi poate face pe oameni să renunțe la alte tipuri de confort. Amplificarea acestor sentimente s-a produs pe fondul crizei cunoscute de ordinea globală a timpului și al slăbirii capacității centrului imperial de a oferi o perspectivă integratoare periferiei prin mesajul său universalist.
Că raționamentul a fost corect sau nu, fapt este că statul-națiune a fost capabil să asigure dezvoltarea comunităților etno-culturale pentru o vreme. Ceea ce n-a putut să facă a fost să rezolve problema războiului și păcii. Aceasta întrucât, odată cu înmulțirea statelor-națiune, s-au amplificat inegalitățile între națiuni și concursul între ele a devenit mai dur.
Tocmai concursul dintre națiuni și insecuritatea aferentă lui, au determinat statele să cheltuiască în mod constant mai mult pentru securitatea geo-politică decât pentru dezvoltarea economico-socială. În condițiile reducerii resurselor naționale în raport cu nevoile naționale de securitate, dar și în cele ale creșterii exigențelor cetățenești (inclusiv ca umrare a comparațiilor cu ceilalți, facilitate de globalizare), cetățenii au început să își piardă încrederea în capacitatea statului națiune de a le promova interesele. Așa se explică presiunile referitoare la descentralizare / localizare și retranșarea în forme arhaice de socializare. Dacă statele-națiune din Estul și Centrul Europei au fost produsul segregării culturale, a sosit momentul fragmentării acestora în comunități locale. (Vedeți ce s-a întâmplat cu Cehoslovacia sau Iugoslavia dar mai ales ceea ce se întâmplă cu UK, Spania, Belgia, Italia și chiar Germania sau Franța.) Pentru a evita această fragmentare este necesară creerea unei structuri de rezistență transnaționale (de tipul UE, singura care mai ține împreună, de pildă, Belgia) care să integreze statele-națiune ca atare, tocmai spre a le păstra integritatea, simultan cu o anumită devoluție a puterii către bază, adică spre comunitățile locale.
În același timp, statul-națiune a intrat în criză odată cu presiunile exercitate asupra lui de globalizare. Lumea afacerilor (capitalul), crima organizată, sărăcia s-au globalizat în timp ce puterea politică a rămas națională. Statul-națiune nu poate supraveghea, reglementa, limita, controla, corija și civiliza forțele globalizate și în acest sens nu poate garanta securitatea cetățenilor săi. Este nevoie, deci, de altceva; ori și de altceva. Ce anume? Eu am spus ce: o democrație transfrontalieră; mai elaborată și mai integrată la nivel regional, mai flexibilă și mai liberală la nivel global.
Nu este simplu, desigur. Dacă aveți o idee mai bună, formulați-o și vom vedea despre ce este vorba. Dacă nu, haideți să lucrăm la asta întrucât alternativa este războiul. Un război care în cel mai bun caz va face inaceptabilul de azi (respectiv Statele Unite ale Europei) inevitabilul de mâine, iar în cel mai rău caz, ne va scuti de orice probleme ducând la dispariția civilizației umane.
Proiectul UE nu este o idee infirmată ci una abandonată sau periclitată din cauza egoismelor naționale. El nu este ratat ci neterminat. Nu confundați o casă în construcție cu o ruină! Din păcate construcția este neterminată. Să o terminăm, deci. Nu mă interesează ce șanse sunt, pentru că oricum nu văd alternativă. Nu trebuie să construim edificii a căror complexitate le fac negestionabile dar nici să lăsăm edificiile construite fără integralitatea instrumentelor necesare gestiunii. Care este relația exactă între complexitate și gestionabilitate trebuie calculat. Simpla teamă că un anume edificiu este negestionabil nu ține loc nici de calcul nici de demonstrație.
Toate acestea sunt banalități. Nu înțeleg de ce mă chinuiți cerându-mi să le repet.
Un Prospectiv: Domnule Severin, ungurii sub Orban isi pun problema in alt mod decat cel la pachet. Va aduc aminte ca Romania a cunoscut efectele nenorocite ale catorva astfel de planuri la pachet, care erau prezentate in termenii cei mai universalisti/morali/democratici/eficienti/etc. Germania nazista avea un plan pentru Romania, dupa care Internationala Comunista/URSSul, dupa care au venit planurile post-1989.
Dupa fiecare astfel de plan, observam cum cei generic numiti romani sfarsesc pagubiti, iar centrele de emisie ale acestor planuri incaseaza diferenta in timp ce elaboreaza alte planuri.
Un medic bun si onest ar recomanda eliminarea planurilor complicate in sensul simplificarii tratamentului.
Ma intrebati ce sugestie am. V-am spus, nu m-as grabi catre un nou plan, ci as cauta sa inteleg, sa repar, sa imbunatatesc INCREMENTAL ce s-a facut pana acum. As merge pe ideea consolidarii VESTULUI ca o citadela fundamentata pe un set de valori quasi-PERENE. Asta inseamna, de exemplu, ca nu abandonez proiectul european, ci ma uit sa vad ce anume nu functioneaza inainte de a-i adauga etaje. Mai mult, as tempera globalizarea si regandi functia economicului a carui logica de functionare acum pare a servi pe foarte putini in dauna celor mai multi.
E posibil ca sa ne intalnim desi plecam fiecare dela datele initiale proprii? Nu exclud apriori aceasta posibilitate.
P.S. Scrieti: "Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună." Cum credeti ca ar fi luat memorandistii o asemenea idee?
P.P.S. Cred ca elefantul din incapere aici este capitalismul financiar si atingerea limitelor ecologice de dezvoltare. Cautand solutii la problema modelului de dezvoltare economica, si nu la *problema* statului national si/sau democratiei, mi se pare un exercitiu comensurat cu ce ne apasa pe toti acum.
Va doresc sincer multa sanatate! Prefer politicianul care coboara in AGORA si dezbate, este necesar pentru un corp cetatenesc sanatos.
Adrian Severin: Dle Un Prospectiv, faptul că anumite soluții complexe (numiți-le la pachet) au fost eronate, au fost prost concepute sau au fost greșit aplicate și au dus la rezultate dezastroase nu înseamnă că orice soluție de acest tip este greșită. Vrem să căutăm o soluție sau să câștigăm într-o dispută teoretică? Iertați-mă dar ăsta nu este un argument.
Nu știu în ce măsură eu recomand un plan complicat dar pretind că sunt un "medic" bun și onest. Dacă onestitatea și calitatea medicului se stabilesc pe asemenea criterii, mi se pare că, dinnou, riscăm a afecta onestitatea intelectuală a analizei. Eu pot afirma exact contrariul. Nu înseamnă că părerea mea este criteriul onestității și competenței celorlalți.
Da, dl Orban nu propune un plan "la pachet" - adică salvarea statului-națiune în contextul unei democrații trans-frontaliere. Sunteți de acord cu viziunea dlui Orban. Este sufient proiectul național ca să vă satisfacă exigențele?
Eu deja m-am uitat mult la UE și cred că știu de ce nu funcționează. Proiectul pe care îl propun nu adaugă noi etaje ci îi adaugă ceea ce îi lipsește. Dacă îi lipsește mansarda sau acoperișul, hai să i le construim. Problema este - și iertați-mi remarca aceasta - că aceia care nu au terminat diagnoza, nu au nici un proiect și atunci văd doar petele de pe soarele proiectelor propuse de alții.
Să îți propui temporizarea globalizării este ca și cum ți-ai propune să temporizezi furtuna. Dvs vă gândiți numai la ceea ce înseamnă gestiunea politică sau instrumentalizarea politică a globalizării. Asta ar putea fi o idee dar aveți puterea de a o face? Oricum, eu unul am încercat mereu nu să temporizez globalizarea ci să îi optimizez ritmurile. În acest sens am folosit metafora maionezei care se taie dacă nu pui uleiul picătură cu picătură.
PS Nu mă interesează ce ar fi spus memorandiștii despre ceea ce noi știm astăzi în legătură cu vremea lor. Timpul oferă perspective diferite. Ceea ce au făcut ei a fost necesar și, tind a crede, corect. Ceea ce spun eu este, după părerea mea, corect și răspunde unei alte necesități aferente altei etape istorice.
PPS Problema economică (foarte corect definită de dvs) și problema politică sunt legate între ele. De altfel nici nu știu cum s-ar putea rezolva problema capitalismului financiar și a dezvoltării durabile fără recurgerea la instrumentul politic. Or, instrumentul politic de care dispunem în prezent este, în primul rând, cel oferit de statul-națiune și de democrația națională. Este evident că acest instrument nu corespunde nevoilor. Dacă ar fi corespuns problema ar fi fost deja rezolvată. (Vă rog mult să evitați atitudinea criticilor de cafenea care cred că toate eșecurile se explică exclusiv prin defectele conducătorilor. Mai sunt și alte cauze.)
PPPS. Mă tem că, în măsura în care clarificarea subiectelor de mai sus interesează publicul românesc, dezbaterea noastră este rămasă în urmă în raport cu cea din alte părți. Aceste aspecte au fost deja de vreo două zeci de ani dezbătute și clarificate în alte părți. Este trist că abia acum au ajuns în atenția românilor. Probabil că le-a trebuit acest timp ca să se certe între ei căutând vinovați iar nu soluții.
Un Prospectiv: Observ ca arhitectii trans-structurilor par munciti de acelasi hubris ca fauritorii Turnului Babel. Asta daca e sa le luam in serios onestitatea.
Domnule Severin, nu stiu unde s-a vorbit DESCHIS si s-au gasit si solutiile de mai bine de o decada despre ce ne framanta pe noi azi. Poate acum am creat un prilej de informare mai larga.
Da, globalizarea va fi temporizata si fara acceptul *inevitabilistilor* ei din Vest. In momentul in care Rusia e impinsa la colt, dar de acolo se regaseste intr-un pol de agregare care balanseaza Vestul, globalizarea nu poate continua in formele pe care o cunoastem.
Ma intrebati ce parere am de viziunea lui Viktor Orban. Necunoscand decat ce se vehiculeaza in mass media, la mana a treia, prefer sa ma abtin. Nu stiu ce corespondent in fapte/realitate au multe din vorbele sale dela Tusnad, pentru ca si el, ca si dumneavoastra, nu-si defineste conceptele cu care opereaza. El vorbeste convertitilor sai, care nu-s nici macar inclinati sa ridice vreo intrebare. Pentru intrebari se constituie grupuri prospective si de reflectie.
Totusi, in alta postare initiata de mine aici observ anumite miscari conceptuale de reasezare a lumii, centrate pe natiune. La care am apreciat si evidentiat schita dvs. de lume viitoare. La postarea aceasta a dvs, eu doar va invitam sa elaborati in jurul a doua chestiuni: criza statului natiune si sansele unei infrastructuri suprastatale si mai ambitioase decat ce avem pana acum. Invitatia ramane deschisa.
_______________________
Asa ca aflam cum statul-natiune a murit si regionalizarea in cadrul unor structuri suprastatale a devenit salvarea, fenomene observate de unul care de mai bine de 40 de ani ne vinde teorii internationaliste indiferent de regimul la putere. Ce credibilitate are ideea mortii statului-natiune dupa reunificarea germana sau spargerea Jugoslaviei in state-natiuni? Cine cauta prin scrierile liderilor de tari mari europene, va gasi cum tot ce a fost intreprins de ei in Uniune a fost motivat prin ridicarea rangului de stat-natiune proprie. Britanicii merg chiar mai departe si vor sa slabeasca nivelul de europenizare existent pentru a nu-si dilua suveranitatea. Sa fie dl. Severin, impreuna cu alti lideri de stat mic, uneltele prin care statele-natiune mari din Europa sunt sabotate chiar la costul suprem pentru statele mici?
Un Prospectiv: "Sunt convins că și fără multă creativitate sau efort, criza economică va trece de la sine în relativ scurtă vreme." Din istorie, 'scurta vreme' poate insemna usor o generatie.
P.S. Romania e in criza dela sfarsitul anilor 1970, cu o scurte pauze de ratacire a mintii dupa 1990--cezi mai ales momentul aderarii la UE.
Adrian Severin: "Scurt" și "lung" sunt termeni relativi dacă ne referim la timpul istoric. Pe de altă parte, "criză" înseamnă "răscruce" și din acest punct de vedere, cum drumul istoriei nu este unul linear și prestabilit (100% legic), criza este cvasi permanentă, omenirea găsindu-se mai tot timpul în fața câte unei răspântii care impune opțiuni dramatice. Când vorbim de "criză" în mod curent, vorbim despre momentele în care stressul alegerii sau eroarea alegerii generează durere și nervozitate socială. În acest sens actuala criză economică va trece "repede" măcar și pentru faptul că lumea se obișnuiește cu ea. Să nu ne împiedicăm, însă, de acest termen căci el nu este esențial în teza pe care am formulat-o.
Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune.
Economia de piață (în forma ei neo-liberală și nu numai), democrația și statul-națiune fiind cei trei piloni ai capitalismului modern aflat astăzi în criză de sistem. (De aceea doctrinele extremiste sunt mai periculoase azi decât în trecut, când crizele economice ciclice erau crize în sistem sau în funcționarea sistemului dar nu crize ale sistemului.)
Un Prospectiv: "Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune".
Iata inca o teza cu putere de aforism! Putem totusi s-o dezvoltam in vreo directie? Nu de alta, dar sa nu fim acuzati ca negociem in vorbe de duh...
Adrian Severin: Nu negociem în vorbe de duh. Aceasta este doar formula sintetică a unor studii publicate în timp. Dacă autorul ar fi purtat numele de Klaus sau ceva similar, probabil că ar fi fost de mult citite și recenzate. Așa, însă, impresia este că ne exprimăm doar în vorbe de duh. Din păcate nu pot rescrie pe FB sutele de pagini pe această temă apărute cel puțin din 2008 încoace. ...Și cu greu îmi pot stăpâni frustrarea....
Un Prospectiv: Da, asa este, timpul nu figureaza central in teza principala a dvs. Dar in practica umana el este TOTUL.
In contextul discutiei noastre, o sa intreb, ce este de ales:
1) Demnitatea conferita de un loc de munca si apartenenta la un sistem care-i pasa de om
sau
2) Sentimentul libertatii incarcat de incertitudinea oportunitatilor si certitudinea obligatiilor?
Ce ne facem daca oamenii democratic aleg prima optiune? Observatie: Cele doua optiuni ne se suprapun (sunt exclusive) pe teren scurt la un moment ca acesta!
Adrian Severin: Total de acord cu dl Hălărescu, cu mențiunea că orice tranziție, presupunând alternative, tatonări, opțiuni și transformări, este o criză, în felul ei. Democația și statul de drept sunt în tranziție tocmai pentru că sunt în criză iar dacă elitele politice nu știu să gestioneze tranziția, criza este cu atât mai gravă. La urma urmelor toți suntem într-o tranziție de la naștere la moarte. Când nu mai știm să rezolvăm crizele vieții, murim.
Dlui prospectiv îi răspund că timpul este "totul" dar este diferit când discutăm despre copaci și când discutăm despre pădure. În rest: 1. Tuturor sistemelor le pasă și nu le pasă de om. Fără om nu există sistem; deci cum să nu îți pese de el. A spune că unui sistem nu îi pasă de oameni înseamnă a recurge la o hiperbolă jurnalistică străină tipului de analiză pe care o facem aici. Nepăsarea există și ea dar este accesorie și marginală, chiar dacă mai puternic resimțită. Ea vine din egoismul, miopia și iresponsabilitatea elitelor dar și din nevoia de a sacrifica un copac spre a salva pădurea. 2. Un sistem trebuie să fie pregătit pentru a satisface pe cât posibil toate opțiunile; eventual în proporții diferite. În acest scop esențiale sunt educația (deopotrivă a elitelor și a masei) și. imaginația proiectivă.
Un Prospectiv: Domnule Severin, cele 2 optiuni erau parte dintr-o alta padure, pe care eu totusi le-am invocat DOAR pentru a ilustra importanta timpului.
P.S. Sper ca va ganditi in mod serios la a va colecta scrierile si in felul acesta sa combateti o posibila credinta gresita a celor din viitor ca romanii de acum ar trai intr-un desert al ideilor.
Un Prospectiv: Un bun inceput de evaluare al optiunilor lumii si Romaniei ce poarta marca practicianului politicii de prima clasa.
I-am fi indatorati d-lui Severin pentru extinderea analizei asaincat sa includa mai multe detalii despre:
1) Criza/falimentul statului-natiune in acceptiunea sa;
2) Sansele de succes ale unui proiect federativ dela Nistru la San Francisco. Asta in conditiile in care cel putin in EUropa, Marea Britanie, Germania si Franta se joaca de-a orice numai pentru a-si pune interesele nationale inaintea altora/federatiei, iar SUA nu pare a fi stiut vreodata de dansul in hora. Desigur, sunt precedente remarcabile si aproape nenaturale in schema lucrurilor precum UE etc., dar acestea au urmat inteleptirii cauzata de catastrofe umane.
Adrian Severin: Nu știu dacă am timpul necesar aprofundării analizei pe marginea temelor sugerate de Un Prospectiv. Nu știu nici dacă este cazul să mai consumăm timp pentru demonstrarea evidenței sau pentru a specula în legătură cu șansele realizării singurei soluții alternative la "catastrofa umană" a războiului (indiferent de forma acestuia).
Pentru a-i ajuta, însă, pe cei care doresc să se dedice unor asemenea exerciții, le propun să încerce a demonstra următoarele două ipoteze (știut fiind faptul că ipoteza nu poate fi niciodată incorectă, ci numai demonstrarea ei):
1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes.
Mai departe, admițând că ambele ipoteze au fost demostrate, aș întreba care este soluția pentru organizarea realției dintre David și Goliat, în condițiile în care prăștiile și pietrele se comercializează exclusiv de producători fără vreo afiliere națională, la prețurile "pieței globale" controlate de ei?
Pentru ușurarea răspunsurilor voi reaminti că statele-națiune europene s-au format în secolele al XIX-lea și al XX-lea prin destructurarea imperiilor multi-naționale orientale sub acțiunea națiunilor imperiale occidentale care, spre a-și slăbi adversarii, le-au inoculat microbului modelului lor național de organizare. Astfel, "marii pești" multi-naționali s-au dezmembrat într-o serie de "mici pești" naționali destructurând țesutul multicultural al imperiilor multi-naționale, spre satisfacția națiunilor imperiale. De atunci lumea cunoaște două bazine piscicole: unul pentru "peștii naționali mari" iar altul pentru "peștii naționali mici". Când "peștii mici" rămân fără mâncare ei sar în bazinul "peștilor mari" sperând că acolo se vor putea intra la masă dar nereușind decât să intre în meniu. Soluția pare a fi federalizarea peștilor pentru a pune mâncarea în comun. Dacă lucrul nu este posibil "peștilor mici" nu le mai rămâne decât să își aștepte răndul la tigaie.
Un Prospectiv: "1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes."
Re 1: Statul natiune este. Nu stiu ce inseamna sa fie in criza.
Re 2: Daca un proiect federativ esueaza la nivelul dat, de ce ar avea sanse mai bune de succes la nivelul superior de agregare?
Domnule Severin, riscam sa construim scheme piramidale ale caror complexitate le fac negestionabile. La cei 27 de membri pe care-i are azi, UE este deja in situatia aceasta.
A renunta la idei ca natiunea, social democratia etc. de dragul reducerii complexitatii, si a permite astfel piramide si mai mari, este un targ pe care nu-l inteleg pentru a-l accepta fara detalii. In lipsa detaliilor, ma vad nevoit sa apar ce stiu ca merge.
Adrian Severin: Dle Un Prospectiv, chiar dacă ne repetăm de mai multe ori întrebările ele tot nu valorează cât un răspuns. De asemenea, a repeta o ipoteză nu înseamnă a o demonstra. Dvs nu răspundeți întrebărilor mele. Dacă ați fi încercat, ați fi scăpat, poate, de obsesia întrebărilor dvs. Mai mult, întrucât nu puteți scăpa de aceste întrebări mi-e teamă că nici nu puteți auzi răspunsurile.
În momentul în care vă scriu am o criză de ficat. Ficatul meu există dar este în criză. Evident, nici nu pot nici nu trebuie să renunț la ficat. Ce trebuie să fac este să îl scot din criză. Eventual cu niște pastile; sau cu ajutorul chirurgului (asta am făcut-o deja la începutul anului).
Eu nu spun să renunțăm la statul-națiune ci să îl salvăm. Eu nu vreau să reduc complexitatea problemei. Dimpotrivă, vreau să măresc complexitatea pentru că, de multe ori, atunci când o problemă simplă nu poate fi rezolvată ea trebuie complicată. Așa se ajunge la "soluțiile în pachet". Este un paradox care ... este; adică a fost confirmat de istorie chiar dacă poate fi mai greu acceptat de logică.
Statul-națiune a apărut pe o anumită treaptă a istoriei. Așadar a existat viață și în afara statului-națiune. El va putea foarte bine să dispară pe o altă treaptă. Nu cred că momentul dispariției lui a venit. Cel puțin eu nu sunt pregătit să susțin o asemenea teză. Criza lui este, însă, reală și acest diagnostic se pune în relație cu capacitatea sa de a mai servi scopurilor pentru care a fost creat / născut, precum și cu starea criteriilor de coeziune care i-au făcut pe cetățeni să îl susțină și să îi fie loiali.
Cu ani în urmă, la invitația celui care pe atunci era Președintele Parlamentului Austriei, actualul Președinte austriac Hainz Fischer, am ținut la Viena o conferință întitulată "UE și Dubla Monarhie". A avut un mare succes. Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună. Cu toate acestea s-a prăbușit. De ce? Pentru că popoarele (comunitățile etno-culturale), desigur montate și de națiunile imperiale, și-au pierdut încrederea că elitele și instituțiile imperiale le pot garanta securitatea, stabilitatea și atingerea obiectivelor de dezvoltare. În același timp, ele au ajuns la concluzia că aceste obiective pot fi atinse dacă se vor organiza politic pe baze naționale și se vor dota cu o conducere națională. Ideea era că atunci când te găsești la nevoie "ai tăi" te ajută cel mai mult. Similitudinea culturală oferă confortul asemănării iar acesta este atât de important încât îi poate face pe oameni să renunțe la alte tipuri de confort. Amplificarea acestor sentimente s-a produs pe fondul crizei cunoscute de ordinea globală a timpului și al slăbirii capacității centrului imperial de a oferi o perspectivă integratoare periferiei prin mesajul său universalist.
Că raționamentul a fost corect sau nu, fapt este că statul-națiune a fost capabil să asigure dezvoltarea comunităților etno-culturale pentru o vreme. Ceea ce n-a putut să facă a fost să rezolve problema războiului și păcii. Aceasta întrucât, odată cu înmulțirea statelor-națiune, s-au amplificat inegalitățile între națiuni și concursul între ele a devenit mai dur.
Tocmai concursul dintre națiuni și insecuritatea aferentă lui, au determinat statele să cheltuiască în mod constant mai mult pentru securitatea geo-politică decât pentru dezvoltarea economico-socială. În condițiile reducerii resurselor naționale în raport cu nevoile naționale de securitate, dar și în cele ale creșterii exigențelor cetățenești (inclusiv ca umrare a comparațiilor cu ceilalți, facilitate de globalizare), cetățenii au început să își piardă încrederea în capacitatea statului națiune de a le promova interesele. Așa se explică presiunile referitoare la descentralizare / localizare și retranșarea în forme arhaice de socializare. Dacă statele-națiune din Estul și Centrul Europei au fost produsul segregării culturale, a sosit momentul fragmentării acestora în comunități locale. (Vedeți ce s-a întâmplat cu Cehoslovacia sau Iugoslavia dar mai ales ceea ce se întâmplă cu UK, Spania, Belgia, Italia și chiar Germania sau Franța.) Pentru a evita această fragmentare este necesară creerea unei structuri de rezistență transnaționale (de tipul UE, singura care mai ține împreună, de pildă, Belgia) care să integreze statele-națiune ca atare, tocmai spre a le păstra integritatea, simultan cu o anumită devoluție a puterii către bază, adică spre comunitățile locale.
În același timp, statul-națiune a intrat în criză odată cu presiunile exercitate asupra lui de globalizare. Lumea afacerilor (capitalul), crima organizată, sărăcia s-au globalizat în timp ce puterea politică a rămas națională. Statul-națiune nu poate supraveghea, reglementa, limita, controla, corija și civiliza forțele globalizate și în acest sens nu poate garanta securitatea cetățenilor săi. Este nevoie, deci, de altceva; ori și de altceva. Ce anume? Eu am spus ce: o democrație transfrontalieră; mai elaborată și mai integrată la nivel regional, mai flexibilă și mai liberală la nivel global.
Nu este simplu, desigur. Dacă aveți o idee mai bună, formulați-o și vom vedea despre ce este vorba. Dacă nu, haideți să lucrăm la asta întrucât alternativa este războiul. Un război care în cel mai bun caz va face inaceptabilul de azi (respectiv Statele Unite ale Europei) inevitabilul de mâine, iar în cel mai rău caz, ne va scuti de orice probleme ducând la dispariția civilizației umane.
Proiectul UE nu este o idee infirmată ci una abandonată sau periclitată din cauza egoismelor naționale. El nu este ratat ci neterminat. Nu confundați o casă în construcție cu o ruină! Din păcate construcția este neterminată. Să o terminăm, deci. Nu mă interesează ce șanse sunt, pentru că oricum nu văd alternativă. Nu trebuie să construim edificii a căror complexitate le fac negestionabile dar nici să lăsăm edificiile construite fără integralitatea instrumentelor necesare gestiunii. Care este relația exactă între complexitate și gestionabilitate trebuie calculat. Simpla teamă că un anume edificiu este negestionabil nu ține loc nici de calcul nici de demonstrație.
Toate acestea sunt banalități. Nu înțeleg de ce mă chinuiți cerându-mi să le repet.
Un Prospectiv: Domnule Severin, ungurii sub Orban isi pun problema in alt mod decat cel la pachet. Va aduc aminte ca Romania a cunoscut efectele nenorocite ale catorva astfel de planuri la pachet, care erau prezentate in termenii cei mai universalisti/morali/democratici/eficienti/etc. Germania nazista avea un plan pentru Romania, dupa care Internationala Comunista/URSSul, dupa care au venit planurile post-1989.
Dupa fiecare astfel de plan, observam cum cei generic numiti romani sfarsesc pagubiti, iar centrele de emisie ale acestor planuri incaseaza diferenta in timp ce elaboreaza alte planuri.
Un medic bun si onest ar recomanda eliminarea planurilor complicate in sensul simplificarii tratamentului.
Ma intrebati ce sugestie am. V-am spus, nu m-as grabi catre un nou plan, ci as cauta sa inteleg, sa repar, sa imbunatatesc INCREMENTAL ce s-a facut pana acum. As merge pe ideea consolidarii VESTULUI ca o citadela fundamentata pe un set de valori quasi-PERENE. Asta inseamna, de exemplu, ca nu abandonez proiectul european, ci ma uit sa vad ce anume nu functioneaza inainte de a-i adauga etaje. Mai mult, as tempera globalizarea si regandi functia economicului a carui logica de functionare acum pare a servi pe foarte putini in dauna celor mai multi.
E posibil ca sa ne intalnim desi plecam fiecare dela datele initiale proprii? Nu exclud apriori aceasta posibilitate.
P.S. Scrieti: "Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună." Cum credeti ca ar fi luat memorandistii o asemenea idee?
P.P.S. Cred ca elefantul din incapere aici este capitalismul financiar si atingerea limitelor ecologice de dezvoltare. Cautand solutii la problema modelului de dezvoltare economica, si nu la *problema* statului national si/sau democratiei, mi se pare un exercitiu comensurat cu ce ne apasa pe toti acum.
Va doresc sincer multa sanatate! Prefer politicianul care coboara in AGORA si dezbate, este necesar pentru un corp cetatenesc sanatos.
Adrian Severin: Dle Un Prospectiv, faptul că anumite soluții complexe (numiți-le la pachet) au fost eronate, au fost prost concepute sau au fost greșit aplicate și au dus la rezultate dezastroase nu înseamnă că orice soluție de acest tip este greșită. Vrem să căutăm o soluție sau să câștigăm într-o dispută teoretică? Iertați-mă dar ăsta nu este un argument.
Nu știu în ce măsură eu recomand un plan complicat dar pretind că sunt un "medic" bun și onest. Dacă onestitatea și calitatea medicului se stabilesc pe asemenea criterii, mi se pare că, dinnou, riscăm a afecta onestitatea intelectuală a analizei. Eu pot afirma exact contrariul. Nu înseamnă că părerea mea este criteriul onestității și competenței celorlalți.
Da, dl Orban nu propune un plan "la pachet" - adică salvarea statului-națiune în contextul unei democrații trans-frontaliere. Sunteți de acord cu viziunea dlui Orban. Este sufient proiectul național ca să vă satisfacă exigențele?
Eu deja m-am uitat mult la UE și cred că știu de ce nu funcționează. Proiectul pe care îl propun nu adaugă noi etaje ci îi adaugă ceea ce îi lipsește. Dacă îi lipsește mansarda sau acoperișul, hai să i le construim. Problema este - și iertați-mi remarca aceasta - că aceia care nu au terminat diagnoza, nu au nici un proiect și atunci văd doar petele de pe soarele proiectelor propuse de alții.
Să îți propui temporizarea globalizării este ca și cum ți-ai propune să temporizezi furtuna. Dvs vă gândiți numai la ceea ce înseamnă gestiunea politică sau instrumentalizarea politică a globalizării. Asta ar putea fi o idee dar aveți puterea de a o face? Oricum, eu unul am încercat mereu nu să temporizez globalizarea ci să îi optimizez ritmurile. În acest sens am folosit metafora maionezei care se taie dacă nu pui uleiul picătură cu picătură.
PS Nu mă interesează ce ar fi spus memorandiștii despre ceea ce noi știm astăzi în legătură cu vremea lor. Timpul oferă perspective diferite. Ceea ce au făcut ei a fost necesar și, tind a crede, corect. Ceea ce spun eu este, după părerea mea, corect și răspunde unei alte necesități aferente altei etape istorice.
PPS Problema economică (foarte corect definită de dvs) și problema politică sunt legate între ele. De altfel nici nu știu cum s-ar putea rezolva problema capitalismului financiar și a dezvoltării durabile fără recurgerea la instrumentul politic. Or, instrumentul politic de care dispunem în prezent este, în primul rând, cel oferit de statul-națiune și de democrația națională. Este evident că acest instrument nu corespunde nevoilor. Dacă ar fi corespuns problema ar fi fost deja rezolvată. (Vă rog mult să evitați atitudinea criticilor de cafenea care cred că toate eșecurile se explică exclusiv prin defectele conducătorilor. Mai sunt și alte cauze.)
PPPS. Mă tem că, în măsura în care clarificarea subiectelor de mai sus interesează publicul românesc, dezbaterea noastră este rămasă în urmă în raport cu cea din alte părți. Aceste aspecte au fost deja de vreo două zeci de ani dezbătute și clarificate în alte părți. Este trist că abia acum au ajuns în atenția românilor. Probabil că le-a trebuit acest timp ca să se certe între ei căutând vinovați iar nu soluții.
Un Prospectiv: Observ ca arhitectii trans-structurilor par munciti de acelasi hubris ca fauritorii Turnului Babel. Asta daca e sa le luam in serios onestitatea.
Domnule Severin, nu stiu unde s-a vorbit DESCHIS si s-au gasit si solutiile de mai bine de o decada despre ce ne framanta pe noi azi. Poate acum am creat un prilej de informare mai larga.
Da, globalizarea va fi temporizata si fara acceptul *inevitabilistilor* ei din Vest. In momentul in care Rusia e impinsa la colt, dar de acolo se regaseste intr-un pol de agregare care balanseaza Vestul, globalizarea nu poate continua in formele pe care o cunoastem.
Ma intrebati ce parere am de viziunea lui Viktor Orban. Necunoscand decat ce se vehiculeaza in mass media, la mana a treia, prefer sa ma abtin. Nu stiu ce corespondent in fapte/realitate au multe din vorbele sale dela Tusnad, pentru ca si el, ca si dumneavoastra, nu-si defineste conceptele cu care opereaza. El vorbeste convertitilor sai, care nu-s nici macar inclinati sa ridice vreo intrebare. Pentru intrebari se constituie grupuri prospective si de reflectie.
Totusi, in alta postare initiata de mine aici observ anumite miscari conceptuale de reasezare a lumii, centrate pe natiune. La care am apreciat si evidentiat schita dvs. de lume viitoare. La postarea aceasta a dvs, eu doar va invitam sa elaborati in jurul a doua chestiuni: criza statului natiune si sansele unei infrastructuri suprastatale si mai ambitioase decat ce avem pana acum. Invitatia ramane deschisa.
_______________________
Asa ca aflam cum statul-natiune a murit si regionalizarea in cadrul unor structuri suprastatale a devenit salvarea, fenomene observate de unul care de mai bine de 40 de ani ne vinde teorii internationaliste indiferent de regimul la putere. Ce credibilitate are ideea mortii statului-natiune dupa reunificarea germana sau spargerea Jugoslaviei in state-natiuni? Cine cauta prin scrierile liderilor de tari mari europene, va gasi cum tot ce a fost intreprins de ei in Uniune a fost motivat prin ridicarea rangului de stat-natiune proprie. Britanicii merg chiar mai departe si vor sa slabeasca nivelul de europenizare existent pentru a nu-si dilua suveranitatea. Sa fie dl. Severin, impreuna cu alti lideri de stat mic, uneltele prin care statele-natiune mari din Europa sunt sabotate chiar la costul suprem pentru statele mici?
Da click aici ca sa vezi totul!
3 comentarii:
Motivele apariției Memorandului
După Ausgleich-ul din 1867, românii, deși populație majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial de etnici. Memorandul a fost scris de un comitet format din Partidului Național Român:
Ioan Rațiu - președinte,
Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote- vicepreședinți
Vasile Lucaciu - secretar general
Septimiu Albini - secretar.
D. P. Barcianu, Teodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu, I. Tripon, Nicolae Christea, Gavril Manu, Dimitri Comșa, Aurel Suciu, I Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Iuliu Mera, Gherasim Domide, A. Popovici, Rubin Patița, Iuliu Coroianu și Vasile Rațiu - membri
Erau solicitate drepturi politice pentru români și denunțarea politicilor de intoleranță față de români existente în regatul ungar.
Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892[1]:
„Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”
—Borchgrave
Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884[1]:
„Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice... În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are camera și nu au niciunul.”
—Georges Clemenceau
Consecințe[modificare | modificare sursă]
"Memorandul" a fost dus de o delegație compusă din 237 de persoane împăratului Franz Josef, dar acesta a trimis mai departe memorandul, necitit, la parlamentul de la Budapesta, de unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. Avându-se în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă. Cu această ocazie, Ioan Rațiu a rostit celebra frază[2][3]:
„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”
—Ioan Rațiu
Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistitie regală anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg și contribuit la creșterea numărului susținătorilor unirii Transilvaniei cu regatul România drept singura posibilitate de soluționare a situației lor.
Au existat însă și rezerve față de o politică activă pentru unificare până la sfârșitul Primului Război Mondial și până la încheierea tratatului de la Trianon, întrucât, pe de o parte, România oscila între Puterile Centrale și Antantă, iar, pe de altă parte, deoarece moștenitorul tronului Franz Ferdinand ar fi putut oferi o soluție la problemă prin planul imperiului de restructurare federală în Statele Unite ale Austriei Mari.
Adrian Severin nu este încremenit ci de-a dreptul înţepenit în proiect. Aşa de zdravăn înţepenit că pare şi mumificat. Nu este singurul, ci este reprezentativ pentru stânga europeană şi explică de ce oamenii ăştia sunt total incapabili să speculeze politic criza, ajungând în mod absurd să o deconteze deşi a fost provocată de neoliberalism. Au însă adversari mai flexibili, mai realişti şi adaptabili.
Extinderea UE, adâncirea proiectului european, apariţia monedei unice au distrus competitivitatea Europei, sufocată de un super-stat inept şi antidemocratic.
Naumescu n-are dreptate în privinţa Franţei în acest articol: http://www.contributors.ro/global-europa/caderea-guvernului-frantei-si-galceava-socialistilor-cu-ei-insisi/.
Competitivitatea Franţei, ca şi a celei mai mari părţi a Europei, a fost surpată de UE şi de moneda unică, nu invers. Peste tot în Europa problemele au început după trecerea la moneda unică.
Nu statul naţional ci cel supra-naţional/multinaţional se află în criză. Peste tot.
S-au prăbuşit Austro-Ungaria, URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia, au probleme chiar Spania, Marea Britanie, Belgia, Canada.
America face doar aparent exceptie - de fapt nu este un stat supra/multi-naţional ci doar multietnic. Etniile de acolo nu sunt însă naţiuni.
Proiectul european este un dezastru, pur şi simplu usucă tot ce atinge. N-aş fi avut nimic cu o dictatură eficientă, competentă, fie ea şi supra-naţională.
Dar dictatura birocraţiei bruxeleze este doar ineptă. La fel cu dictaturile-satelit precum dictatura judiciară din România.
Dacă privim atent, nu statul naţional are probleme ci dimpotrivă. Toate statele supra/multinaţionale s-au spart în state nationale mai mici.
Multumesc pentru linkul la Naumescu. Noroc cu cele cateva comentarii critice, caci Naumesc scrie precum o ciubota ideologica a anilor cinzeci , doar ca are vocabularul si cateva din sintagmele zilelor noastre.
Franta, pe o evolutie liniara, se pare ca ar fi ajuns tot in pozitia a doua fata de Germania. Proiectul european a mai dat o sansa de 40 de ani Frantei de a restabili echilibrul economic cu teutonii. In plus, acelasi proiect a mai tinut dezvoltarea organiza a Germaniei in control si astfel pacea continentului.
Da, si eu cred ca problema aici este in prea mult supranationalism. Numai ca ce o sa-i intoarca pe astia mari din drum?
Catastrofa!
Trimiteți un comentariu