Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?
Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.
Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.
Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnal care pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie.
Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.
Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goană după aurul negru.
Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.
După ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.
Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.
Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.
John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.” Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.
BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.
John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”
Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacă o bea vomită, iar dacă face duș pielea i se irită și îi curge sânge din nas.
Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…
Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sonde pentru gazele de șist.
Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”
Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.
“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să-și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.
Misterul s-a risipit peste două zile: au dat drumul la robinet și a început să curgă un lichid mov, cu spumă.
Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu să vină să testeze apa. Știau sigur că apa lor fusese impecabilă (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmă cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus să-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).
Testele companiei și ale agenției de mediu se băteau cap în cap. Rex Energy spunea că apa e bună de băut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de două ori și au găsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulică. A mai ieșit la iveală că firma de gaze fusese deja amendată pentru nereguli la construcția sondelor din zonă.
Lucrurile păreau logice pentru John McIntyre:
Nevasta lui a fost diagnosticată cu leucemie la ceva timp după necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzată de expunere la benzen. În apa lor s-a găsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulică. Nu există altă industrie în zonă în afară de sondele de gaze.
Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otrăvit sursa de apă și i-a îmbolnăvit nevasta.
Concluzia agenției de mediu: nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să aflăm.
Deși făcuse două runde de teste pe apa celor din Woodlands și găsise substanțe periculoase, agenția de mediu le-a retras, spunând că au fost greșite. Apoi a refuzat să le refacă și a închis cazul. Șah mat.
Lui John McIntyre nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva. Atunci s-a apucat să caute pe Internet și a descoperit că există mii de familii care au pățit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a apărut și în documentarul nominalizat la Oscar Gasland (Preview) , e orășelul Dimock, în care explodau fântâni și apa de la robinet lua foc. În urma scandalului compania a fost amendată, pusă să plătească despăgubiri și dată afară din orășel, dar agenția de mediu a evitat să confirme public legătura între exploatarea gazelor de șist și contaminare (o confirmă, însă, un raport intern).
Și comunitatea celor din Woodlands a fost vizitată de jurnaliști din toată lumea, de la Pittsburgh Gazette până la Al Jazeera, s-a făcut un scurt film despre ei, dar nu s-a strâns destulă presiune publică pentru a redeschide investigația. Au rămas singuri, cu apa contaminată și cu alarma de metan în baie.
“Așa am ajuns să îmi trăiesc viața. Mă gândesc la apă 24 de ore pe zi.”
”Ducem o bătălie împotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustăcios, la o întâlnire a cetățenilor îngrijorați de exploatarea gazelor de șist din orașul Beaver, la jumătate de oră distanță de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzația că sunt la Bârlad, la o slujbă anti-fracking ținută de părintele Lăiu. Bisericile din zonă au o reacție similară cu cele din Vaslui. Doar că aici faptul este împlinit, așa că se concentrează pe ajutorarea celor care nu mai au apă.
În fiecare luni dimineața, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriană White Oak Springs să împartă apa care s-a strâns din donații. O cameră din spatele bisericii (după un semn cu o zvastică tăiată), e plină de cutii cu bidoane. Șapte biserici contribuie la “banca de apă”. Totul e contorizat în stil american, e un tabel cu fiecare familie, rația în funcție de numărul membrilor și livrările săptămânale.
Pe cei care nu pot veni până la biserică îi ajută tot Janet – ia apa și le-o duce acasă cu mașina. Cu ocazia asta dă o tură și până la McDonalds-ul din apropiere – costă mai puțin să meargă cu mașina și să mănânce la fast-food decât apa pe care ar folosi-o la gătit și spălat vasele.
Înainte să se întoarcă acasă, Janet McIntyre oprește la o vecină mai bătrână. Îi aduce apă și îi cară bidoanele în casă. Cutia e grea, Janet se dezechilibrează, cade pe scări și își fracturează mâna.
În timp ce o așteaptă pe fata ei să vină și să o ducă la spital, Janet McIntyre cedează și lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Nu plânge cu furie americană sau cu spirit justițiar, e un bocet încet, deznădăjduit, cum de multe ori am văzut la românii care și-au pierdut speranța.
Pentru fiecare poveste cu americani nenorociți de fracking găsești încă una cu fermieri care s-au îmbogățit și, a naibii soartă, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul și companiile sunt în extaz – banii și resursele vin pachete pachete. Așa e-n goana după resurse, ai câștigători și pierzători.
Culmea e că giganții petrolului nu-s prea fericiți. Au fost sceptici la începutul goanei, așa că au lăsat firmele mici să se bage agresiv prin fiecare cotlon de zăcământ american și să facă profituri nebunești. Când s-au prins că mania gazelor de șist chiar funcționează era cam târziu – abundența de gaze a scăzut prețul, ecologiștii s-au dezmeticit și au început să facă o rezistență acerbă, iar agențiile de mediu se mișcă greu, dar sigur, către reglementări și controale mai stricte. Vestul sălbatic s-a cam terminat.
Așa că Chevron, ExxonMobil și ceilalți s-au apucat să caute în toată lumea locuri mai facile în care să sape. Ajutați de influența de care se bucură diplomații americani în țările respective, au încheiat contracte avantajoase și s-au pus pe treabă.
România e unul dintre acele locuri !!!!!
 |
En route to Los Angeles flying somewhere over California, I noticed a bunch of barren empty lots that seemed to follow two ridge-lines in the desert. After watching Josh Fox's recent documentary Gasland, I think these are hydraulic fracturing sites.
"Fracking" is a harmful practice used for creating boreholes fundamental to oil and natural gas extraction, in which a toxic cocktail of chemicals is injected deep below the ground in order to fracture rock formations.
In 2005, the Bush administration pushed through the Energy Policy Act or the "Halliburton loophole," which exempted hydraulic fracturing from previous federal regulations and allowed the practice to rapidly proliferate. Since 2009, the FRAC Act, which calls for the disclosure of the chemicals being used in hydraulic fracturing, has been sitting on a table somewhere waiting to be reviewed by some committee.
For more information visit gaslandthemovie.com/
|
6 comentarii:
Fostul consilier al premierului Victor Ponta, actualul deputat independent Remus Cernea, a criticat dur guvernul pentru decizia luată în cazul Roşia Montană.
"Guvernul României a trecut de linia roşie. Opoziţia internă trebuie să se mobilizeze iar intervenţia străină este legitimă în cazul Roşia Montană", spune Cernea într-un articol pe site-ul de comentarii Voxpublica.realitatea.net.
Deputatul independent Remus Cernea critică decizia guvernului Ponta în cazul Roşia Montană şi consideră că intervenţia străină este legitimă în acest caz.
"Prin avizarea, marţi, 27 august 2013, a unui “PROIECT DE LEGE privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere România”, Guvernul României încearcă suspendarea statului de drept şi subordonarea unor instituţii publice importante către interesele companiei private RMGC. Este cel mai grav pas făcut de guvernarea rezultată după alegerile din 9 decembrie 2012. După cum foarte bine explică Mihai Goţiu, acest pas demonstrează, de fapt, că proiectul minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană este ilegal", scrie Remus Cernea pe site-ul de comentarii Voxpublica.realitatea.net.
"Printr-o lege, cred, fără precedent în Uniunea Europeană, se încearcă acum să fie obţinut un vot profund imoral şi nedemocratic în Parlament pentru a se suspenda, pur şi simplu, legile care, în mod legitim, blochează proiectul minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană. Ocultarea democraţiei printr-o aparenţă de vot care să aducă o majoritate în parlament în favoarea unei astfel de iniţiative reprezintă o măsură extrem de toxică pentru România.
Se depăşeşte, astfel, linia roşie, moment de la care este pusă în joc însăşi statura democratică şi a statului de drept din ţara noastră. Devine perfect legitim orice efort intern şi internaţional, civic, mediatic şi politic de stopare a proiectului RMGC. Este momentul, mai mult decât niciodată, pentru mobilizarea tuturor celor care se opun cianurii şi RMGC", mai scrie Cernea.
"Noi, studenţii şi cercetătorii români aflaţi la stagii universitare în afara României, ne declarăm profunda îngrijorare în legătură cu criza ecologică şi umanitară aproape iminentă de la Roşia Montană [1]. În această zonă din vestul României, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) – firmă rezultată din partenieratul dintre Gabriel Resources, o companie multinaţională cu sediul în Canada, şi compania românească de stat Minvest S.A. – plănuieşte să deschidă o amplă exploatare auriferă la suprafaţă [2].
Numeroase instituţii şi organizaţii non-guvernamentale româneşti şi internaţionale şi-au exprimat în repetate rânduri dezacordul faţă de acest proiect. Academia Română [3] împreună cu Alburnus Maior [4] (reprezentând proprietarii din comuna Roşia Montană care doresc să-şi continue existenţa în zonă), au evidenţiat riscurile semnificative la care ar fi expusă zona ca urmare a exploatării minereului la suprafaţă prin folosirea tehnologiilor pe bază de cianuri şi au semnalat consecinţele ireparabile asupra mediului natural şi asupra patrimoniului istoric şi arheologic datând din perioada romană si pre-romană. De asemenea, Bisericile istorice din zonă, reprezentând cetăţeni de toate confesiunile, şi-au declarat opoziţia fermă faţă de realizarea proiectului, în condiţiile în care populaţia din zona mai largă a Văii Arieşului nu a fost consultată [4,5]. Poziţii similare au fost adoptate şi de către ICOMOS [6], consultantul pe probleme arheologice al UNESCO, şi familia regală a României [7]. Recent, Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă Români Ad Astra a analizat într-un document dat publicităţii principalele probleme legate de propusa exploatare şi s-a pronunţat ferm împotriva începerii exploatării şi în sprijinul păstrării zonei ca destinaţie turistică [8].
În cele ce urmează, redăm câteva date informative despre proiect şi consecinţele sale potenţial devastatoare, extrase din documentele mai sus menţionate şi din datele prezentate de companie. În eventualitatea realizării proiectului, Roşia Montană ar deveni cea mai mare mină de aur din Europa, cu o producţie totală estimată la circa 300 de tone de aur şi o cantitate semnificativă de argint şi alte metale. Exploatarea, prevăzută să dureze 17 ani, se va face în urma săpării a patru cariere şi a unui iaz pentru depozitarea deşeurilor, întinse pe suprafaţa a două sate (Roşia Montană şi Corna). Aceasta se va solda cu distrugerea a patru munţi, adăpostind importante galerii şi vestigii din perioada romană, desfiinţarea mai multor biserici şi cimitire, strămutarea unei mari părţi din populaţie şi ştergerea urmelor unei comunităţi milenare, dintre cele mai vechi atestate documentar în România.
Pe lângă distrugerile iremediabile, mult minimalizate în descrierea proiectului realizată de RMGC, exploatarea ar avea o serie de efecte negative asupra echilibrului natural al regiunii, în primul rând prin posibilitatea contaminării ecosistemului cu cianuri şi metale grele. În ciuda tehnicilor avansate de stocare şi neutralizare pe care compania pretinde că le va folosi, studii de specialitate arată că ele nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă prevăzute de Directivele Europene privind gestionarea deşeurilor rezultate din minerit şi nu oferă garanţii suficiente împotriva scurgerilor şi contaminărilor accidentale [3,8]. Temerile în acest sens sunt justificate: în anul 2000, accidentul de la mina de aur din Baia Mare a dus la deversarea a 70 de tone de cianură in bazinul râului Tisa, producând un dezastru ecologic de proporţii şi afectând sistemul de apă potabilă din 24 de oraşe din România, Ungaria şi Iugoslavia [9]. Comparativ, iazul de decantare de la Roşia Montană ar fi de cel puţin 10 ori mai mare decât cel de la Baia Mare, cu un potenţial distructiv uriaş [8].
De asemenea, există locuri în lume unde, în urma declarării falimentului de către companiile exploatatoare (degrevate astfel de la plata daunelor), autorităţile locale cheltuiesc resurse substanţiale pentru întreţinerea unor foste zone de exploatări miniere soldate cu contaminări. Cazul minei de aur de la Yellowknife, Canada, care a lăsat in urmă un sol contaminat cu materiale toxice, este în acest sens concludent [10]. La aceste riscuri se adaugă efectele pe termen mediu şi lung asupra sănătăţii populaţiei din zona mai largă [8], cât şi imposibilitatea unei dezvoltări normale a zonei în urma închiderii exploatării, prin suprimarea potenţialului turistic şi cultural.
În virtutea acestor argumente şi ca urmare a discuţiilor noastre cu locuitori ai Roşiei Montane, considerăm că raportul riscuri-beneficii este mult prea mare pentru autorizarea unei astfel de exploatări, iar statul român ar avea de pierdut pe termen lung prin derularea acestui contract. Pierderile de patrimoniu, evidenţiate pe larg în raportul Academiei Române [3], laolaltă cu distrugerea unei comunităţi depozitare a unei tradiţii unicat, obligă statul român să ia o decizie care să respecte importanţa culturală a zonei şi să vină în sprijinul cetăţenilor săi doritori să-şi continue existenţa pe pământurile de baştină. Sărăcirea accelerată a populaţiei Roşiei Montane prin desemnarea unei zone “monoindustriale” (ulterior declarată ilegală) şi obstrucţionarea încercărilor de dezvoltare alternativă mineritului sunt fapte pe care autorităţile locale trebuie să şi le asume şi să le remedieze cât mai curând. Agricultura şi turismul bazat pe tradiţiile locale pot face obiectul unei colaborări cu agenţiile de turism şi organizaţiile non-guvernamentale care au elaborat şi demarat proiecte de dezvoltare durabilă [4,8].
În condiţiile actuale, exprimarea unei poziţii publice în scopul responsabilizării societăţii civile şi a factorilor de decizie români şi europeni este atât necesară cât şi urgentă. România este expusă unei campanii publicitare agresive, sponsorizată de compania minieră, în vederea influenţării opiniei publice în favoarea proiectului de exploatare, iar RMGC se află în curs de obţinere a aprobărilor pentru începerea construcţiei barajelor pentru bazinele de deşeuri [11]. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care Parlamentul Uniunii Europene intenţionează să introducă legislaţie pentru interzicerea mineritului pe bază de cianuri [12].
Prin urmare, considerăm că implicarea instituţiilor statului şi a mass-mediei în autorizarea şi promovarea unui proiect aflat la limita legalităţii cere o replică mai susţinută din partea societăţii civile, şi în special a tinerilor, care vor suporta consecinţele unor decizii pripite. Roşia Montană nu este o problemă ipotetică, din viitor, şi nici o situaţie pe care am moştenit-o de la generaţiile anterioare. Dacă nu luăm atitudine acum, peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârşit, generaţia noastră se va confrunta cu un dezastru ecologic şi cu problemele unei zone economice defavorizate. Nu putem abandona moştenirea noastră culturală de dragul unor promisiuni de îmbogăţire efemeră! Acum, cât nu este prea târziu, ne stă în putere să ne solidarizăm cu cei care cred într-un viitor mai bun pentru Roşia Montană, bazat pe respectul faţă de natură, tradiţii şi istoria locului".
Semnatari: Asociaţiile Studenţilor Români de la Princeton University, Carnegie Mellon University, MIT, University of Minnesota, University of Chicago, Rutgers University, Arizona State University, University of Wisconsin-Madison, Harvard University, Stanford University, Caltech, University of Illinois at Urbana-Champaign, Yale University; Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS); Global Romanian Students and Young Professionals Society (GRSPS); Asociaţia “Ad Astra” a Cercetătorilor Români de pretutindeni.
UN ACT DE TRĂDARE NAŢIONALĂ
de Ioan Piso
În 27 august, guvernul României a aprobat proiectul de lege care permite exploatarea Roșiei Montane și urmează a o trimite Parlamentului. Am tot sperat că măcar în ultimul moment la guvernanții noștri se va vedea o licărire, dacă nu de patriotism sau de bun simț, fiindcă le-am cere prea mult, măcar de spirit de conservare. În ultimii 23 de ani au fost complici sau au săvârșit următoarele : devalizări de bănci, distrugerea agriculturii, vânzarea bucată cu bucată a fabricilor, înstrăinarea resurselor de petrol și de gaze naturale, tăierea pădurilor. Ce-au pus în loc ? Autostrăzi ? Un sistem uman de sănătate ? Pensii din care să se poată trăi ?
Dintre toate porcăriile făcute de la revoluție încoace, vânzarea Roșiei Montane este cea mai execrabilă. Banii pot fi puși la loc în bănci, fiindcă, nu-i așa ? avem de unde, pădurile cresc la loc, surse alternative de energie se mai pot găsi, agricultura se mai poate pune pe picioare. Mediul natural și patrimoniul național, odată distruse, nu mai pot fi înlocuite. Nici aurul înstrăinat, care de 2000 de ani constituie o bogăție a acestui popor, nu poate fi adus înapoi. Și pentru ce să renunțăm la toate astea, pentru o redevență nu de 4%, ci de 6%, marea realizare a actualului guvern ? Fiindcă toate celalalte câștiguri, locuri de muncă etc. sunt minciuni. Țara noastră acceptă astăzi în genunchi condiții pe care numai marile puteri colonialiste le-au impus coloniilor lor. Am pierdut, fără să știm, vreun război ? Acesta este statutul pe care actualii guvernanți ni l-au asigurat printre țările europene ?
Înfiorător este cinismul cu care i se promite companiei canadiene « dobândirea dreptului de folosință asupra imobilelor din perimetrul de exploatare până în mai 2014 ». Prin aceste « imobile » guvernanții înțeleg casele, grădinile moștenite din moși strămoși, bisericile și morții, iar noi înțelegem că locuitorii care nu pleacă de bunăvoie vor fi izgoniți în mai puțin de un an. Ce vor să demonstreze prin asta, în afara faptului că democrația asta a lor nu este mai bună decât comunismul ? Pentru asta am ieșit unii dintre noi în stradă în decembrie 1989 ?
Iată ce mai citim în impertinentul proiect de lege : « De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană ». În ce privește o dezvoltare durabilă de 15 ani, cred că toată lumea s-a lămurit. Cum stăm cu patrimoniul cultural și cu mediul ? Nu Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, plătite din banii noștri, ar trebui să se îngrijească de ele ? Ele sunt însă agenții ale firmei canadiene și, de fapt, ale oricăror firme care au venit spre a jefui România. Nu a fost clar acest lucru din clipa în care un secretar de stat din Ministerul Mediului a devenit unul dintre directorii români ai firmei canadiene ? Oare nu veșnicul șef al patrimoniului din Ministerul Culturii a fost cel care a acceptat și a condus vânzarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană ?
Actualul proiect de lege cuprinde și prevederea perversă că nu în orice situație ar mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică. Comisia Națională de Arheologie a fost, începând din anul 2001, decapitată și epurată, pentru a accepta descărcări ilegale de sarcină arheologică la Rosia Montană. Pentru a se înlătura orice risc, ei i-a fost lăsat în anul 2003 doar un rol consultativ, puterea de decizie fiind transferată funcționarilor din minister. Acum aflăm că nici nu mai este nevoie de descărcări arheologice. Prin urmare, patrimoniul național a ajuns la cheremul șmecherilor. Știu dnii Victor Ponta și Daniel Barbu că acesta este un act de trădare națională ? Cum își poate permite Ministerul Mediului să treacă atât de ușor peste faptul că imensul iaz de metale grele și cianuri rezultat din exploatare are fundul alcătuit din roci permeabile, că nu este betonat, că este sprijinit de un baraj de 185 de metri de felul celor care au provocat dezastre în diverse colțuri ale lumii ? Am avut noi vreodată în cursul istoriei un dușman care să-i dorească atâta rău acestei țări ?
Puțini știu că diverselor firme străine le este concesionată nu numai Roșia Montană, ci și întregul patrulater aurifer din Munții Apuseni, precum și părți întinse din Munții Maramureșului și ai Banatului. Roșia Montană este numai regina pe tabla de șah. Dacă va cădea regina, se va prăbuși totul. Nu putem permite să se întâmple asta.
Între cetățenii unei țări democratice și conducătorii lor există un fel de contract, consemnat într-o formă de constituție. Cei dintâi îi aleg pe aceia care să lupte, cu priceperea și cu puterile pe care le au, pentru propășirea nu a lor, ci a țării. Asta jură și aleșii noștri cu mâna pe Biblie, încheind cu « Așa să-mi ajute Dumnezu ! » Așa să-i și ajute ! Când erau în opoziție, actualii guvernanți, ne mai știind ce să facă pentru a obține voturi, au promis că se vor opune proiectului de la Roșia Montană. Iată-i acum cu câtă frenezie și inconștiență își încalcă promisiunile !
Contractul social între popor și conducători se apropie de ruptură. Va sosi clipa în care cetățenii acestei țări vor ieși în stradă și vor striga : « Afară cu vânzătorii de țară ! » Este dreptul lor moral.
Prof. dr. Ioan Piso
Președinte al Fundației Culturale Roșia Montană
Traiesc intr-o zona a Canadei unde cheltuim peste 1.5 miliarde dolari in fiecare an ca sa oprim expansiunea arsenicului si a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zona. Stiti care este singura metoda d…e a stopa propagarea cianurii in panza de apa freatica? Pai sa va spun eu pentru ca sunt implicat in acest proiect. Se foloseste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km patrati. Pur si simplu s-au sapat puturi de 500 metri adancime pe toata suprafata si s-au instalat masini criogenice care mentin temperatura solului sub zero grade. Va rog sa retineti ca nu exista solutii la ora actuala de “decontaminare” a zonelor afectate. Tot ce putem face este sa inghetam solul pentru a impiedica arsenicul si cianurile sa se infiltreze adanc in panza de apa freatica. Costa enorm si deocamdata nu exista alte solutii desi cei in domeniu cauta solutii de 10 ani. Nimanui nu-i convine sa arunce 1.5 miliarde dolari in fiecare an pentru a “izola” porcariile facute de minele aurifere. Dar nu avem alta solutie.
Trimiteți un comentariu