Cel mai parsiv, mai daunator civismului si libertatii individului mod de a inscena, de a mima documentarea la fata locului: mineri falsi, locuitori din alte localitati adusi cu forta , amenintari in caz de discutii cu presa, asta fac politicienii mana in mana cu marii capitalisti, cei care nu amaneteaza, ci dau pe degeaba prezentul si viitorul necuvantatoarelor. ONG-urile de profil, alimentate inca de Soros, cel cu interese majore in exploatare, mana in mana cu 'specialistii Unesco" . O mizerie.
Slujii (Slugoii de la Cluj), aceasta forta din politica Romaniei, care par a gandi doar la desprindere daca subordonarea tarii nu le reuseste, nu-si dau seama ca Rosia Montana le e prea aproape de aerul din plamanii si apa din matele copiilor lor? Ca nu dau 2 bani pe viitorul Romaniei e una, ca nu dau 2 bani nici pe viitorul copiilor lor ce e? Sau se gandesc, ca aproape TOTI cei dela putere de pe teritoriul a ceea ce curand se va numi si Fosta Romanie, ca vor pleca cu furaciunile in Vest, acolo unde civilizatia ii merita, departe de cei ingenunchiati?
P.S. Slugoii de Vaslui, apropos de gazele de shist, ce vor gandi, ca vor pleca sau ca vor importa apa?
________________________________________
Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte “The Guardian” şi mai întreabă pe la FBI cum e cu “marii investitori”
Mihai Goţiu
“Magnatul, soţia dictatorului şi afacerea de 2,5 miliarde de dolari din Guineea” (“The tycoon, the dictator’s wife and the $2.5bn Guinea mining deal”) este titlul unui amplu material publicat ieri de “The Guardian” în ediţia online. Un articol care prezintă cu lux de amănunte modul în care miliardarul Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează Afacerea Roşia Montană), a pus mâna pe rezerve minerale impresionante în Guineea, ajungând însă, în cele din urmă, în atenţia FBI.
Imaginea capitalei Conakry scoate în evidenţă diferenţele majore dintre hotelurile strălucitoare care îi găzduiesc pe directorii companiilor europene, din Australia şi Brazilia şi viaţa localnicilor care colectează resturi din “gropile de gunoi plutitoare”, de pe malul Atlanticului (foto: “The Guardian”). Din aceste hoteluri strălucitoare, afaceriştii închiriază avioane pentru a ajunge la siturile îndepărtate, cu rezerve abundente de diamante, aur, uraniu, minereu de aluminiu şi bauxită. “Această ţară este un exemplu aproape clasic de ceea ce unii numesc “paradoxul abundenţei”: Gunineea se află deasupra unora dintre cele mai importante rezerve minerale neexploatate din lume, în timp ce oamenii ei trăiesc în mizeri, fără apă curată, electricitate, educaţie sau infrastructură”, scriu reporterii “The Guardian”.
Explicaţia e simplă: majoritatea acestor rezerve minerale au ajuns în mâna unor companii străine, contra unor sume, de cele mai multe ori derizorii, în special în perioada conducerii autoritariste a generalului Lansana Conté (1984-2008). Oficial, Lansana Conté a lansat un program de reforme economice (inclusiv devalorizarea monedei şi reducerea cheltuielilor guvernamentale), cu sprijinul şi aprobarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi o deschidere către naţiunile occidentale pentru încurajarea investiţiilor străine. În anii 2000, s-a dovedit însă că regimul lui nu era în mod esenţial diferit de al predecesorului Ahmed Sékou Touré. În august 2006, Human Rights Watch a prezentat un raport de 30 de pagini, în care erau condamnate încălcările drepturilor omului în Guineea. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2006, Transparency International a actualizat indicele anual de corupţie. Guineea se plasa pe locul al doilea în lume (după Haiti) în topul celor mai corupte ţări din lume. Conform raportului Transparency International, companiile străine “sunt în imposibilitate de a funcţiona în Guineea fără a plăti mite uriaşe oficialilor guvernamentali cu funcţii înalte, dar dacă sunt prinşi că fac acest lucru se pot confrunta cu acţiuni în justiţie în ţările lor de origine”.
“Steinmetz, cel mai apropiat alb de dictator”
Cunoscând această stare de fapt, Beny Steinmetz a ajuns în Guineea în ultimele zile ale regimului lui Lansana Conté. “Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a venit aici, spun sursele, cu o misiune clară. “Beny Steinmetz a vrut să se asigure că era cel mai apropiat om alb de președintele Conté,”, a declarat un fost consilier prezidențial al lui Lansana. Magnatul, de asemenea, a vrut, și a obținut, dreptul la exploatarea minelor din Simandou – un lanț muntos care conține milioane de tone de minereu de fier. Conform unor estimări, minereul din Simandou ar putea genera in jur de 140 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, mai mult decât dublarea PIB-ul țării”, notează “The Guardian”. “Până acum bogățiile din Guineea au fost exploatate într-un mod aleatoriu, de care a beneficiat un număr mic de persoane în țară. Responsabilitatea pentru această stare de lucruri o are Lansana Conté, al cărui guvern a fost caracterizat nu numai prin “abuzuri sponsorizate de stat și represiune”, ci şi de “o incriminarea tot mai mare a statului”, în care activele au fost sechestrate și exploatate de către colaboratorii săi apropiați”, conform raportului Human Rights Watch (din 2011 n.a.).
O “lovitură” uluitoare
“Regimul Conté a acordat inițial dreptul de exploatare firmei anglo-australiene Rio Tinto, în anii ‘90. În 2008, Rio Tinto a fost îndepărtată – în ceea ce se spune că a fost unul dintre actele finale de guvernare ale dictatorului înainte de moartea sa – iar jumătate au fost acordate BSGR (Beny Steinmetz Group, compania lui Beny Steinmetz – n.a.). Tranzacţia a fost remarcabilă nu numai pentru că expertiza BSGR era, mai degrabă, în exploatarea diamantelor şi nu în extragerea şi exportul minereului de fier, ci şi pentru că premiul strălucitor de la Simandou a costat compania atât de puţin: în loc să plătească Guvernului Guineei pentru concesiune, aceasta a investit 165 de milioane de dolari într-un program de explorare în zonă. Acest lucru nu reprezintă o practică neobişnuită în domeniu, iar BSGR insistă că a făcut această investiţie “fără nicio garanţie a succesului”. Regiunea era însă cunoscută ca fiind foarte bogată în minereu de fier, iar valoarea concesiunii a devenit clară în aprilie 2010, când BSGR a anunţat că a vândut 51% din pachetul de acţiuni – adică un sfert din minereul de fier din munţi – companiei braziliene de minerit Vale. BSGR şi Vale au format o companie joint-venture, VBG, care ar urma să extragă aproximativ 2.000 de tone de minereu pe an, şi care a promis să suporte şi un miliard de dolari pentru a construi o cale ferată pe care să fie transportat minereul pe coastă. Preţul plătit de Vale pentru tranzacţie: 2,5 miliarde de dolari (preţ plătit pentru jumătate din concesiunea pe care BSGR a cumpărat-o cu 165 de milioane de dolari – s.a.).
Chiar şi în lumea speculatorilor minieri din Africa, acordul a fost considerat ca fiind uluitor. Pentru o investiţie de doar 165 de milioane de dolari, BSGR-ul lui Steinmetz şi-a asigurat o valoare a activelor de aproximativ 5 miliarde. Un veteran al mineritului din Africa, citat în presa financiară, spunea că Steinmetz a luat “jackpot”-ul. Cu toate acestea, multor afacerişti din regiune nu le-a venit să creadă. Reacţia miliardarului african din telecomunicaţii Mo Ibrahim nu a fost atipică: “Cei din Giuneea care au făcut asta sunt afacerişti idioţi sau criminali?”, a întrebat el. “Sau ambele?””. Conform celor de la “The Guardian”, răspunsul trebuie căutat în preajma fostului dictator.
“În perioada regimului Lansana Conté prospectorii resurselor minerale au avut acces la preşedinte tot mai mult prin intermediul celor patru neveste, dăruindu-le cadouri generoase şi mită pentru a obţine favoruri. “Toate soțiile lui Lansana Conté au fost implicate în tranzacții miniere și de afaceri”, a declarat Abdoul Rahamane Diallo, coordonatorul programului pentru Guineea al Open Society Initiative for West Africa, și specialist în comerț la ambasada SUA în timpul regimului Conté. În special o soție a fost favorizată de către președintele bătrân: al patra și cea mai tânără mireasa a lui, Mamadie Touré. “Mamadie a fost considerată ca soţia cea mai influentă – a trăit în orașul natal unde locuia Conté, este tânără, a fost aproape de el, a avut o influență reală”, a spus Diallo. “Orice ar fi vrut oamenii să aducă în Guineea, orice ar fi vrut să scoată, trebuia să treacă pe la una din soţiile sale””.
Indignarea populară
După primele alegeri integral democratice din Guineea, din decembrie 2010, noul preşedinte, Alpha Condé (unul dintre principalii opozanţi ai lui Lansana în timpul regimului), a promis că va pune capăt anilor de corupţie şi de guvernare proastă şi, de asemenea, că va examina îndeaproape controversatele proiecte ale predecesorilor săi cu marile companii miniere. Departamentul de Justiţie al SUA s-a alăturat Guvernului din Guineea pentru a stabili dacă cea mai profitabilă şi controversată dintre aceste afaceri – concesionarea zăcămintelor din Simandou – s-a făcut cu încălcarea legii americane privind practicile de corupţie a firmelor înafara SUA şi a legii împotriva spălării banilor. Acest lucru a dus la investigarea lui Steinmetz de către FBI. Conform “The Guardian”, Steinmetz neagă cu fermitate că ar fi plătit orice mită sau că ar fi comis alte infracţiuni. Steinmetz spune că nu e vorba de BSGR, ci de o companie înregistrată în Guernsey, controlată prin intermediul trustului familiei. Magnatul insistă că acuzaţiile sunt “absurde” şi sunt înrădăcinate “în invidia pentru marele lui succes”. “The Guardian” trece în revistă şi indignarea publică provocată de această afacere. “Oamenii sunt indignaţi de ceea ce s-a întâmplat cu BSGR şi sunt mobilizaţi”, a declarat Abdoulaye Bah, un jurnalist de la cel mai popular site de afaceri naţional, “Guineea News”. “Se vorbeşte despre asta la radio, se scrie în ziare. Nimeni nu se înţelege ce s-a întâmplat, dar sunt siguri că în cazul Simandou şi a tuturor celorlalte contracte miniere există o mare corupţie. Toată lumea ştie că atunci când acordul a fost făcut Conté era bolnav și nu mai deţinea controlul”.
“Ştim despre diamante şi de fier, dar nu ştim nimic despre ce fac să-l exploateze”, a declarat Adama Camara, de 20 de ani, student la “științe politice” la Universitatea din Conakry, citat de “The Guardian”. “Nu e vorba că noi suntem împotriva companiilor străine care vin aici. E vorba dacă acestea vin și se duc sau dacă doresc să rămână și să se implice în dezvoltarea țării. Uită-te la sărăcia și mizeria din jur… Se vede pur şi simplu!”.
“Oamenii de pretutindeni din Guineea sunt foarte săraci. Mai mult, când călătoreşti în interiorul țării, situaţia este şi mai rea”, a declarat Dr. Faya Millimono, liderul unui nou partid de opoziție, Blocul Liberal, care provine dintr-o regiunea de pădure din apropiere de Simandou . “Lucrurile pe care le cer sunt de bază: școli pentru copiii lor, spitale pentru bolnavi. Există spitale, dar dacă cineva s-ar interna în ele cu malarie, s-ar externa cu două sau trei alte boli. Cei din Conakry sunt suficient de bogaţi pentru a zbura la Dakar pentru tratament medical. Cei din interior mor”.
Sprijin de la Blair, Soros şi FBI
Cel puţin la nivel declarativ, Alpha Condé a început reconstruirea ţării şi folosirea minelor ca sursă de venituri în acest scop. În acest sens, Alpha Condé a cerut sfatul Iniţiativei de Guvernanţă a Africii, condusă de fostul premier britanic Tony Blair şi miliardarului american George Soros. “Cu guvernele din partea de vest (a Africii – n.a.) cântând imnul din aceeaşi foaie şi cu Blair şi Soros promiţând sprijin public, noul preşedinte a avut în mod clar nişte aliaţi puternici”, notează “The Guardian”. “Guvernul Condé a elaborat un nou cod de minerit, destinat să combată corupția și să ofere o mai mare protecție a mediului. După mai multe revizuiri, un investitor în Conakry a declarat noul cod ca fiind “excelent”. Cu ajutorul lui Soros, Condé a angajat avocați din SUA şi anchetatori cu experienţă în investigarea afacerilor corupte. Aceste persoane au asistat o comisie de anchetă stabilită în Conakry. De asemenea, din luna ianuarie FBI-ul a fost convins că ar trebui să investigheze afacerea Simandou, pentru a stabili dacă legile din SUA au fost încălcate.”
“Pe măsură ce munca comisiei de anchetă a progresat, au apărut rapoarte în “The Financial Times” şi, ulterior, în “The New Yorker” care acuză faptul că o serie de cadouri de lux şi plăţi au fost făcute către rudele şi asociaţii lui Lansana Conté înainte de moartea lui, precum şi către conducerea militară de scurtă durată care i-a urmat. În acestea sunt incluse şi o miniatură a unei maşini de Formula 1, încrustată cu aur şi diamante, care i-a fost dată unui fost ministru. BSGR a răspuns la această acuzaţie spunând că mașina nu ar fi valorat mai mult de 2.000 de dolari, și a fost dată Ministerului Mineritului, nu unui individ, într-o ceremonie care a avut loc în public. Comisia, anchetatorii şi FBI au început să caute documente care ar pune în lumină modul în care concesionarea pentru Simandou a fost încheiată.”
Angajatul BSGR, arestat de FBI
“În martie un asociat al lui Steinmetz, Frederic Cilins, de 50 de ani, de naţionalitate franceză, a contactat văduva lui Conté, Mamadie Touré, la casa ei din Jacksonville, Florida. Ce Cilins nu știa era că Touré fusese deja abordată de către FBI, și fusese de acord să coopereze cu ancheta. Apelul telefonic a fost înregistrat, iar atunci când Touré s-a întâlnit cu Cilins la o cafenea din aeroportul Jacksonville şi încă de trei ori ulterior, avea cu ea microfoane. După întâlnirea finală, când urma să urce la bordul unui avion pentru Miami, Cilins a fost arestat. El se așteaptă acum procesul.
Când Cilins a apărut în instanță pentru o audiere preliminară, a devenit clar că FBI-ul încearcă să descopere dacă BSGR au plătit mită oficialilor din Guineea, în scopul de a garanta drepturile la bogățiile Simandou-lui. Departamentul de Justiție al SUA l-a acuzat pe Cilins că încearcă să obstrucţioneze ancheta prin eliminarea unora dintre dovezi. Conform probelor prezentate la o audiere preliminară, Cilins e înregistrat oferindu-ui lui Touré o mită substanțială pentru a distruge o serie de documente. “Avem nevoie urgent, urgent.. Distruge urgent toate acestea,” ar fi conţinutul înregistrării. Cilins neagă că a încercat să influențeze cursul justiției – o infracțiune a cărei pedeapsă ajunge la 20 ani de închisoare. El insistă că a vrut să distrugă doar documente false, care au fost folosite într-o încercare de a-l şantaja pe el și BSGR.
Când a auzit de arestare, BSGR a căutat să minimalizeze orice conexiune între companie şi Cilins. Ian Middleton, purtătorul de cuvânt al lui Steinmetz la Powerscourt, o firmă de PR din Londra, a declarat: “Cilins nu este un agent al companiei lui Steinmetz”. Cu toate acestea, uterior, Powerscourt a recunoscut că Cilins a fost anterior angajat al BSGR în Guineea.
“CC-1” e Steinmetz?
După prima apariţie în faţa Curţii a lui Cilins, FBI a depus o plângere oficială în instanţă, în care sunt arătate motivele pentru arestarea lui. Documentul face trimitere la faptul că o altă persoană este, de asemenea, în curs de investigare. În document e descrisă o conversație telefonică în care Touré se presupune că l-a întrebat Cilins dacă un individ identificat ca “CC-1” a fost de acord cu plata pe care ea urmează să o primească. Se presupune că Cilins a răspuns: “Desigur.”. Încă de la începutul lunii trecute, atât ziarul israelian “Yediot Aharonot”, cât și “The New Yorker” au au prezumat că CC-1 – sau “co-conspirator numărul unu” – a fi Beny Steinmetz. Persoane care sunt familiarizatecu ancheta au afirmat pentru “The Guardian” că presupunerea este corectă.
Mai mult, “The Guardian” a văzut documente care arată că până în momentul arestării lui Cilins, FBI îl investiga deja pe Steinmetz, într-o încercare de a stabili dacă a jucat vreun rol în presupusa infracţiune. Întrebat despre acest aspect al investigației, Departamentul de Justiție al SUA a declarat: “Departamentul nu comentează.”. Steinmetz și BSGR au negat puternic orice plata de mită și orice alte infracţiuni. Într-un interviu pentru “ Yediot Aharonot”, în iunie, a respins acuzațiile , afirmând că se confruntă ca “zvonuri ridicole”, determinate de invidie. “Nu există schelete în dulap”, a spus el. “Compania nu plătește nimic la nimeni.” Întrebat despre ancheta SUA și Steinmetz, Middleton, purtătorul său de cuvânt la Powerscourt, a răspuns amenințând Guardian, cu o acțiune de calomnie. “Linia interogatoriului dvs. implică riscuri defăimătoare la adresa domnului Steinmetz și poate da naștere la o acțiune în justiție”, a spus acesta. Câteva ore mai târziu “The Guardian” a primit o scrisoare de avertizare de la Mishcon de Reya, una dintre firmele de avocatură din Londra, care reprezintă Steinmetz.
Middleton a emis, de asemenea, o declarație spunând: “Nu avem nici un motiv să credem că domnul Steinmetz este în curs de investigare în SUA sau în altă parte. Domnul Steinmetz este un om de afaceri extrem de respectat, care a operat în zeci de țări de 35 de ani și nu s-a confruntat cu acuzații dovedite undeva”. Într-o declarație ulterioară a spus: “El nu a fost abordat de către autorități și neagă orice cunoaștere a unor fărădelegi”. Middleton a adăugat că întrebările “The Guardian” despre ancheta din SUA au fost rezultatul direct a ceea ce el a descris ca fiind o “campanie de defăimare disperată” a lui Steinmetz, care ar fi condusă de către Condé, într-o încercare de a distrage atenția de la problemele politice interne. Aceasta afirmație a fost negată de președintele din Guineea.
La începutul acestei luni încercarea lui Cilins de a obține eliberarea pe cauțiune a fost respinsă, iar procesul său a fost stabilit pentru luna decembrie. Directorul BSGR pentru Guineea, Asher Avidan, a primit interdicţie de a intra în Guineea și doi dintre directorii locali firmei – Scuze Touré și Issaga Bangourain – au fost arestați și sunt deținuți în închisoarea centrală. Avocaţii francezi care îi reprezintă pe cei doi directori au declarat că încarcerarea lor a fost “tulburătoare” şi o încălcare a drepturilor lor şi a constituție Guineei. Powerscourt a emis o declarație în numele BSGR plângându-se că cei doi au fost “reținuți ilegal” de ceea ce este descris ca fiind un “guvern ilegitim”, și că BSGR a fost, de asemenea, vizată ca parte a unui complot de șantaj”.
“Un rezultat mai bun pentru Guvern” (Vă sună cunoscut?)
Oficialii din Giuneea intervievaţi de “The Guardian” au declarat că reprezentanţii BSGR refuză în mod sistematic să coopereze în cadrul anchetei guvernamentale, care încearcă să afle cum e posibil ca jumătate din resursele din Simandou să fie cedate în contul unei investiţii de 167 de milioane de dolari, iar la scurt timp după aceasta, 51% din afacere să fie vândută cu 2,5 miliarde de dolari. Fără ca Guvernul să câştige ceva din asta. Aceeaşi oficiali susţin că BSGR plăteşte avocaţi francezi, specializaţi în drept constituţional, care încearcă să dovedească că întregul proces este ilegal. Pe alocuri, declaraţiile guvernamentalilor din Guineea seamănă cu cele ale lui Victor Ponta legate de “negocierile” din cazul Roşia Montană. “Obiectivul comisiei de anchetă este de a ajuta guvernul să gestioneze sectorul minier, pentru a obţine un rezultat mai bun din resursele noastre naturale. Nu este o acţiune împotriva domnului Steinmetz personal sau a unei anume companii. Trebuia să începem de undeva… Primul caz a fost BSGR”, afirmă Nava Touré, actualul ministru al Finanţelor.
După ce purtătorul de cuvânt al BSGR a fost rugat să răspundă la observațiile lui Touré, “The Guardian” a primit o a doua scrisoare din partea avocaților lui Steinmetz, în care e amintit pericolul unei acțiuni de calomnie. Se înțelege că poziția BSGR și a lui Steinmetz este că “acuzațiile de corupție sunt nefondate și acest lucru va fi suportat atunci când BSGR si Steinmetz vor fi absolviţi de orice vină”.
Momentan, proiectul Simandou stagnează, iar partenerul lui Steinmetz din VSG, grupul brazilian Vale, e mai rezervat în declaraţii, afirmând că se pune la dispoziţia Guvernului SUA pentru a coopera în cadrul investigaţiilor. Vale a plătit 500 de milioane de dolari din suma convenită cu BSGR, şi spune că va plăti restul de 2 miliarde doar dacă proiectul avansează.
***
***
***
BSG şi Roşia Montană
BSG Capital Markets, parte a BSGR, a intrat în Afacerea Roşia Montană pe 18 decembrie 2009, după negocieri care au durat (cel puţin la nivel oficial) mai bine de o lună. BSG a cumpărat atunci un pachet de 30 de milioane de acţiuni (9%), cu clauze privitoare la mărirea participaţiei, contra sumei de 67,5 milioane de dolari. Tranzacţia a fost perfectată la doar câteva ore după ce Adriean Videanu (viitor ministru al Economiei) anunţase că proiectul de la Roşia Montană va intra în programul de guvernare al noului Cabinet Boc (anunţul făcut de Videanu a fost făcut într-un moment în care nici măcar nu se încheiaseră negocierile cu UDMR pentru formarea unui nou guvern).
Amănunte despre BSG în domeniul afacerilor imobiliare în România, dar şi despre istoricul grupului (în special despre “diamantele însângerate” din Sierra Leone) au mai apărut în mass-media autohtone înainte de această dată. Pe 12 noiembrie 2008, “Evenimentul Zilei” a publicat articolul”Steinmetz, imperiul nevăzut”, în care sunt descrise relațiile și conexiunile diviziei imobiliare a BSG (Beny Steinmetz Group) la București. ”BSG şi-a asumat investiţiile de peste jumătate de milion de euro rulate prin firma Seven Hills, care ridică apartamente şi vile în Bucureşti, Corbeanca, Săftica şi Ploieşti”.
Legăturile Seven Hills cu lumea politică autohtonă au fost nediscriminatorii. Cel care le-a facilitat dezvoltările din România a fost Remus Truică, fost director al cancelariei premierului Adrian Năstase (PSD), dar și membru al Cabinetului Tăriceanu (PNL). Principalul prieten s-a dovedit a fi însă Adriean Videanu, primar al Capitalei între 2007 și 2008, perioadă în care divizia imobiliară a BSG și-a extins afacerile în București. Prin Seven Hills, Steinmetz a început, în 2006, numeroase proiecte imobiliare. După șase ani, într-un articol despre marile eșecuri imobiliare în România, realizat de ”Capital”, Steinmetz figura la loc de frunte. ”Miliardarul Beny Steinmetz (56 de ani), cu activităţi în industria diamantelor, este prezent pe piaţa imobiliară locală prin firma Seven Hills, divizie a grupului BSG. Compania a cumpărat în 2006, pentru 14 milioane euro, proiectul rezidenţial West Park din Militari, început de Rom Canada. Proiectul trebuia să ajungă la 1.400 de apartamente, însă a rămas doar la prima fază, care cuprinde circa 200 de locuinţe. Reprezentanţii miliardarului vorbeau, în 2007, despre încă un proiect în Pantelimon, cu 1.000 de apartamente, un altul în zona Cotroceni, încă două în Săftica şi Corbeanca, cu 2.000-3.000 de vile şi unul în Ploieşti, cu 250 de locuinţe. Cele cinci proiecte presupuneau investiţii de 500 milioane euro, însă până acum nu a fost finalizat niciunul”. În total, Steinmetz anunțase, de fapt, investiții de 1 miliard de dolari în România. Conform ”Capital”, a investit… 14 milioane.
***
Tender şi Timiş, în Africa de Vest
În afacerile cu rezervele minerale ale ţărilor din Africa de Vest (Sierra Leone, Senegal, Guineea, Guineea-Bisasu, Coasta de Fildeş şi Liberia) se regăsesc şi “părinţii afacerii Roşia Montană”, Frank Timiş şi Ovidiu Tender. Aceştia deţin concesiuni uriaşe în aceste ţări. Spre deosebire însă de Beny Steinmetz, cei doi par a fi mai apropiaţi noului regim politic din Guineea. Pe 5 mai 2013, presa anunţa că African Minerals Limited (compania lui Frank Timiş) este văzută foarte favorabil de către Guvernul lui Alpha Conde: “Guvernul Guineei este încurajat de modul în care o companie mai mică, cum ar fi African Minerals Limited, care operează în Sierra Leone şi e condusă de omul de afaceri român Frank Timiş, ar putea construi o astfel de operaţiune uriaşă la Mona Tonkolili cu doar 2 miliarde de dolari investiţii”. Încrederea era dată de faptul că afacerea lui Timiş în Sierra Leone a dus la creşterea substannţială a PIB-ului acestei ţări. Faptul că creşterea PIB-ului nu a generat şi o creştere a calităţii vieţii celor din Sierra Leone (compania lui Tender beneficiind de “facilităţi” uriaşe) este un lucru mai puţin important pentru preşedintele Guineei.
***
Cele de mai sus sunt doar o mică (foarte mică) parte a dosarului “marilor investitori” din spatele Afacerii Roşia Montană (ale căror antecedente le-am mai prezentat şi cu alte ocazii). În aceste condiţii, afirmaţiile premierului Victor Ponta despre condiţiile “mai avantajoase” pentru România pe care le-ar fi obţinut (le-ar obţine) de pe urma renegocierii contractului de la Roşia Montană sunt cel puţin caraghioase. Dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce face (cel puţin la nivel declarativ) Guvernul din Guineea este mai mult decât ceea ce întreprinde Guvernul Ponta: a instituit o comisie de anchetă pentru a afla modul în care resursele minerale ale ţării au ajuns să fie cedate aproape gratuit “onorabililor” investitori străini. Ţinând cont că originile proiectului de la Roşia Montană se regăsesc în fostele guvernări PSD, nu e de mirare de ce Ponta se fereşte de aşa ceva. Şi vorbeşte de la sine despre buna-credinţă (sau lipsa acesteia) în tratarea Afacerii Roşia Montana.
***
Da click aici ca sa vezi totul!
8 comentarii:
The tycoon, the dictator's wife and the $2.5bn Guinea mining deal
FBI investigating Beny Steinmetz's company BSGR after lucrative deal to extract iron ore from Simandou mountain range
In Conakry, a gleaming hotel looms over the filth of the city. Behind it a small coastal cove acts like a floating rubbish dump, collecting brightly coloured detritus from the murky Atlantic and distributing it in piles in stubbly black rock pools on the beach. A group of gangly young men sit by an abandoned fishing boat, looking despondently out to sea.
But in the gleaming, chandelier-lit hotel lobby it is easy to forget the scenery outside. Here, European, Australian and Brazilian mining executives, in jeans and suit jackets, sip rosé as they check emails. African businessmen huddle in groups, discussing shareholdings and the possibility of chartering planes to reach remote sites.
Businessmen think nothing of hiring private aircraft to reach Guinea's abundant reserves of diamonds, gold, uranium, aluminium ore and bauxite, because the returns are unparalleled. The country is an almost textbook example of what some refer to as the "paradox of plenty": it sits atop some of the most significant untapped mineral reserves in the world while its people live in squalor, without clean water, electricity, education or infrastructure.
In years past, during the dying days of Lansana Conté, the army general who ruled Guinea with an iron grip for almost all of his quarter-century tenure, an Israeli-French billionaire could be spotted similarly holding court at Conakry's once popular Novotel. Beny Steinmetz, one of the wealthiest men in the world, came here, sources say, with a clear mission. "Beny Steinmetz wanted to make sure he was the closest white man to President Conté," said one former presidential aide of the president.
The tycoon also wanted, and successfully obtained, the rights to mine Simandou – a mountain range in Guinea's remote south-east containing millions of tonnes of iron ore of the highest grade. According to some estimates, the ore from Simandou could generate around $140bn over the next 25 years, more than doubling the country's GDP.
Until now Guinea's riches have been exploited in a haphazard manner, one that benefited a tiny number of people in the country. Responsibility for this state of affairs lay with Conté, whose government was characterised not only by "state-sponsored abuses and repression", but by "an increasing criminalisation of the state" in which assets were seized and exploited by his close associates, according to a Human Rights Watch report.
Steinmetz is reckoned to have amassed a personal fortune of more than $4bn. Some say he has more than twice that. What appeared certain, however, was that when his firm, BSGR, secured the rights to extract half the Simandou iron ore, he was about to became a lot richer.
The Conté regime had originally granted the rights to the Anglo-Australian company Rio Tinto in the 90s. In 2008 those rights were stripped from Rio Tinto and then – in what is said to have been one of the dictator's final acts of government before his death – half were granted to BSGR.
The deal was notable not only because BSGR's expertise was in mining diamonds, rather than extracting and exporting iron ore, but because the glittering prize of Simandou had cost the company so little: rather than paying the government of Guinea for the concession, it had invested $165m in an exploration programme in the area.
This may not be unusual practice in the industry, and BSGR insists it made that investment "with no guarantee of success". But the region was known to be rich in iron ore, and the value of the concession became clear in April 2010 when BSGR announced it was selling 51% of its stake – effectively a quarter of the mountains' iron ore – to Vale, a Brazilian mining firm.
The two formed a joint-venture company, VBG, which would produce about 2m tonnes of ore a year, and which pledged to spend $1bn building a railway that would carry the ore to the coast.
The price paid by Vale: $2.5bn.
Even within the buccaneering world of African mining, the deal was regarded as stupendous. For an investment of just $165m, Steinmetz's BSGR had secured an asset worth around $5bn. One veteran of African mining was quoted in the financial press as saying that Steinmetz had hit the "jackpot". Many in the region were incredulous, however. The reaction of the African telecoms billionaire Mo Ibrahim was not untypical: "Are the Guineans who did that deal idiots or criminals?" he demanded to know. "Or both?"
The president's wives
During Conté's period in power mineral prospectors resorted increasingly to accessing the president through his four wives, bestowing lavish gifts and bribes to gain favours, according to others who were involved in business at the time.
"All of Lansana Conté's wives were involved in mining and business deals," said Abdoul Rahamane Diallo, Guinea programme co-ordinator for the Open Society Initiative for West Africa, and a commerce specialist at the US embassy during Conté's rule.
One wife in particular was favoured by the ageing president: his fourth and youngest bride, Mamadie Touré. "Mamadie was regarded as the most influential wife – she lived in the home town where Conté lived, she is young, she was close to him, she had real influence," said Diallo. "Whatever people wanted to bring into Guinea, whatever they wanted to take out, they went through one of his wives."
After the country's first fully democratic elections in December 2010 the new president, Alpha Condé, pledged an end to the years of corruption and misrule; he also promised to scrutinise closely some of the controversial deals his predecessors had struck with major mining companies.
Before long, the US justice department had joined Guinea's government in examining whether the most lucrative and controversial deal of all – the Simandou concession – had resulted in breaches of the US Foreign Corrupt Practices Act and anti-money-laundering laws.
That, in turn, led to Steinmetz coming under investigation by the FBI. He firmly denies paying any bribes, or any other wrongdoing. So does BSGR, a Guernsey-registered company that he controls through family trusts. The allegations against him are "preposterous", Steinmetz insists. They are rooted, he says, in envy of his great success.
The people's outrage
The epic proportions of the Simandou story are not lost on ordinary Guineans, who have been following the saga with varying degrees of outrage.
"Yes, yes, yes, people are interested in what happened with BSGR, and they are mobilised," said Abdoulaye Bah, a journalist at the popular current affairs website Guinée News.
"They are speaking about it on the radio, reading about it in the papers. No one really understands what happened, but they are sure, with Simandou and all the other mining contracts, there was big corruption. Everyone knows that when the deal was done Conté was sick, and he wasn't in control."
At Sanfil, a neighbourhood in central Conakry where children sprawl across car bonnets and women busy themselves with the arduous task of washing and cooking despite infrequent water and electricity supplies, residents say they know of Simandou's fabled wealth.
"Simandou is a very important mine," said Ibrahima Barry, 62, a civil servant, bathed in yellow light from the plastic sheeting that acts as makeshift walls in a roadside tea and egg shack. "If they exploited it the way they are supposed to, then it could really help the country.
"But instead, these rich foreigners come, they buy Simandou, they do hardly any work, they sell it, and they pocket the profits. It's not right."
Further down the road in Sanfil, Rougui & Zee hairdressers is closed for Ramadan, but a group of women congregate in the owner's living room. They laugh when asked whether they are happy with the mining deals that have been done.
"Of course we are not happy – we do not profit at all," said Françoise Katty, a 22-year-old maths graduate who wears a black hijab and striped green and purple maxi dress, and who says it is almost impossible for graduates to find jobs in Guinea.
"We know about the diamonds and the iron, but we don't even know what they are doing to exploit it," said Adama Camara, 20, a student in political science at the university in Conakry. "It's not that we are against foreign companies coming here. It's a question of whether they come and go, or whether they want to stay and develop the country. Just look at the poverty and filth around you – just look!"
Guineans speak fluently and emphatically about the state of their country, and the French words they use to encapsulate their condition – la misère (misery), la galère (hard times), la pauvreté (poverty) – can almost take on the power of a motto in Conakry.
It is a far cry from the ideal – liberté, égalité, fraternité – that France claimed to impart to its former colonies. But even by the standards of other Francophone African countries – many of which are among the poorest in the world – Guinea is faring particularly badly, and many blame France for abandoning the country when its first post-independence leader, Ahmed Sékou Touré, essentially stuck two fingers up at the former colonial master, famously telling Charles de Gaulle in 1958: "We would rather have poverty in freedom than riches in slavery."
"France retaliated by cutting off all ties with Guinea, withdrawing all of their aid and technical assistance," said Diallo. "If you think of Ivory Coast, or Senegal, which have huge French presence and investment, it shows the relative lack of interest France has had in Guinea."
Ties were restored under Jacques Chirac, and France is now Guinea's biggest bilateral aid donor. But neither foreign aid nor government spending is reversing the fortunes of its 11 million people, an increasing number of whom are flocking to the capital in search not only of opportunities, but of food and the basic means of survival.
Widespread poverty
"We came here looking for money," said Kadiatou Diallo, 30, whose albino skin is wrinkled and covered with blistering moles, giving her the appearance of someone twice her age. Diallo stands on a thin wedge of pavement in front of Conakry's main Faisal mosque with her sister, Mariama Kesso Diallo, 28, and Mariama's eight-month old daughter, Assatou Baïlo Diallo – they sleep, eat, wash and beg here, hemmed in between large pools of stagnant rainwater as the rainy season pummels the town, incessant traffic and their makeshift tent – a single side of plastic sheeting that provides neither shelter nor privacy.
"Our parents are dead. We did not have the means to farm, we had nothing. We don't have enough to eat here either – passersby occasionally give us money or rice. That is more than we could hope for back home," she said. "We know there is great mineral wealth here. But the government refuses to share it with us to relieve our misery. It's not fair."
The Diallos, who travelled from Labé, around 280 miles north-east of Conakry, suffer from malaria, stomach problems and other health issues, like many who live and sleep in the grime of Conakrycapital's streets. It is Ramadan, and large gatherings of Guineans – 85% of whom are Muslim – create a space amid the rubbish and puddles to lay down their mats to pray beside the road.
People in Guinea's hinterland where most of its natural wealth is to be found are even poorer.
"People everywhere in Guinea are very poor. The further you travel inside the country, the worse the situation is," said Dr Faya Millimono, leader of a new opposition party, the Liberal Bloc, who comes from the forest region not far from Simandou. "The things they are asking for are so basic: schools for their children, hospitals for when they are sick." There are hospitals, but the way they are, you might go in with malaria, you will come out with two or three other diseases. Those in Conakry who are rich enough to leave fly to Dakar for medical treatment. Those in the interior, they die."
Condé has said repeatedly – echoing the mantra of other internationally popular African presidents in nearby countries such as Ghana and Liberia – that the key to lifting people such as the Diallo sisters out of poverty is a radical transformation of the country's mining sector, so that the proceeds can be used for the good of all Guineans.
His pledge comes as deals between mining multinationals and governments in the developing world come under scrutiny. The past year has seen the US, the European Union and the UK push for greater disclosure of payments made by mining and oil firms. In the runup to the G8 summit in Northern Ireland in June David Cameron wrote that the time had come to insist on greater transparency from resource-extracting companies, in order to "lift the veil of secrecy that too often lets corrupt corporations and officials in some countries run rings around the law".
While trying to rebuild his country, Condé has sought the advice of Tony Blair's African Governance Initiative, and of George Soros, the wealthy investor and philanthropist.
With western governments across the west all singing from the same hymn sheet and with Blair and Soros pledging public support, the new president clearly had some powerful allies.
Condé's government produced a new mining code, one that was intended to combat corruption and offer greater environmental protection. After several revisions, one investor in Conakry said the new code was "excellent".
With the help of Soros, Condé hired US lawyers and investigators with experience of looking into corrupt deals. These individuals assisted a committee of inquiry established in Conakry. By last January the FBI had been persuaded that it, too, should investigate the Simandou deal, to establish whether any US laws had been broken.
As the committee of inquiry's work progressed, reports emerged in the Financial Times and, subsequently, the New Yorker, of allegations that a number of luxury gifts and payments had been handed to relatives and associates of Lansana Conté before his death, as well as to senior figures in the short-lived military dictatorship that followed him. They included claims that a gold- and diamond-encrusted miniature Formula One car was given to a former government minister. BSGR responded to this allegation by saying that the car was worth no more than $2,000, and had been given to the mining ministry, not an individual, in a ceremony that was held in public.
The committee, its investigators and the FBI began to search for documentation that would shed light on the way in which the Simandou deal had been sealed.
They were not the only people hunting down documents.
An arrest in the US
In March an associate of Steinmetz, French national Frederic Cilins, 50, contacted Conté's widow, Mamadie Touré, at her home in Jacksonville, Florida. What Cilins did not know was that Touré had already been approached by the FBI, and had agreed to co-operate with its investigation. The phone call was being recorded, and when Touré met Cilins at a cafe at Jacksonville airport on three subsequent occasions, she was carrying a wire. After the final meeting, just as he was about to board a flight to Miami, Cilins was arrested. He is now awaiting trial.
When Cilins appeared in court for a preliminary hearing, it became clear that the FBI was attempting to discover whether BSGR had paid bribes to officials in Guinea in order to secure the rights to Simandou's riches. The US justice department accused Cilins of attempting to obstruct that inquiry by disposing of some of the evidence.
According to evidence submitted at a preliminary hearing, he was captured on tape offering Touré a substantial bribe to destroy a number of documents. "We need to urgently, urgently, urgently destroy all of this," he is alleged to have said.
Cilins denies he was trying to pervert the course of justice – an offence that carries sentence of up to 20 years in jail. He insists he was merely attempting to destroy forged documents that were being used in an attempt to blackmail him and BSGR.
On hearing of his arrest BSGR sought to play down any connections between the company and Cilins. Ian Middleton, Steinmetz's spokesman at Powerscourt, a London PR firm, said: "Cilins is not an agent for Steinmetz's company." Subsequently, however, Powerscourt conceded that Cilins had previously been engaged by BSGR in Guinea.
In court the prosecution alleged that Steinmetz and Cilins are close friends: the latter's attorney says she does not know whether this is true.
After Cilins's first court appearance, the FBI lodged a formal complaint with the court that set out the reasons for his arrest. This document makes clear that another individual was also under investigation. It describes one phone conversation during which Touré is alleged to have asked Cilins whether an individual identified as "CC-1" had agreed to the payment she was to receive. Cilins is alleged to have replied: "Of course."
Earlier tIn the past month both the Israeli newspaper Yedioth Aharonot and the New Yorker reported that they believed CC-1 – or co-conspirator number one – to be Beny Steinmetz. A number of individuals who are familiar with the investigation have told the Guardian that this is correct.
Furthermore, the Guardian has seen documentation that shows that by the time Cilins was arrested the FBI was already investigating Steinmetz in an attempt to establish whether he played any role in the alleged wrongdoing.
Asked about this aspect of its investigation, the US justice department said: "The department declines comment."
Steinmetz and BSGR both vigorously deny paying any bribes and any other wrongdoing. In an interview with Yedioth Aharonot in June, he dismissed the accusations that he faces as "preposterous rumours", prompted by envy. "There are no skeletons in the closet," he said. "The company pays nothing to anyone."
Steinmetz has recently been spending time in Israel. He also holds French citizenship, and has spent time recently on the Côte d'Azur. Asked about the US investigation and Steinmetz's whereabouts, Middleton, his spokesman at Powerscourt, responded by threatening the Guardian with a libel action. "Your line of questioning risks defaming Mr Steinmetz and may give rise to legal action," he said. A few hours later the Guardian received a warning letter from Mishcon de Reya, one of the London law firms that represents Steinmetz.
Middleton also issued a statement saying: "We have no reason to believe that Mr Steinmetz is under investigation in the US or elsewhere. Mr Steinmetz is a hugely respected businessman who has operated in dozens of countries for 35 years and has faced no evidenced allegations anywhere." A subsequent statement said: "He has not been approached by the authorities and he denies any knowledge of wrongdoing."
Middleton added that the Guardian's questions about the US investigation were the direct result of what he described as a "desperate smear campaign" against Steinmetz, one that he said was being led by Condé in an attempt to divert attention from domestic political problems. This is a claim the Guinean president denies.
Earlier this month Cilins's attempt to obtain bail was rejected, and his trial has been fixed for December.
BSGR's Guinea director, Asher Avidan, has been banned from entering Guinea, and two of the firm's local managers – Sory Touré and Issaga Bangourain – have been arrested and are being detained in its central prison. Momo Sacko, one of four Guinean and two French lawyers representing the pair, said their incarceration was "disturbing" and a violation of their rights and Guinea's constitution.
Powerscourt issued a statement on behalf of BSGR complaining that the pair had been "illegally detained" by what it described as an "illegitimate government", and that BSGR had also been targeted as part of a blackmail plot.
But Guinea's government is not backing down. It is devoting what insiders say are "substantial resources" to investigating the BSGR contract – an investigation one government source said was necessarily shrouded in secrecy.
"They are investigating people in the government – they didn't even know that they were involved until they started investigating," said one source, who did not want to be identified because of the sensitive nature of the inquiry. "So [the investigating committee] has to proceed carefully."
"Of course the progress of this case is important to the nation," said Kerfalla Yansané, Guinea's finance minister – an economist who responded to the call to return to Guinea from Congo, where he worked as a World Bank adviser, "out of duty", he said, "because my country needed me".
"When you are in a country like Guinea where you are sitting on big mining potential, but at the same time you are still poor, you don't have infrastructure, there is no water, electricity, good schools or hospitals, then you rightly should be concerned with why your wealth is being hijacked by a few people," Yansané added.
"The more people are getting from our mining sector, the less I'm getting for our budget."
Across town from the ministry of finance, Nava Touré has the physical presence of a man swamped. He met the Guardian at 9pm in a harshly lit office, beset, ironically, as it is the HQ of the national electricity firm, which he runs, with power cuts.
Touré heads the technical review committee, charged by the government with scrutinising mining contracts awarded under previous governments. He says the BSGR case has been a priority from the start.
"We have looked at all the mining contracts and title issues – 18 in total," he said. "BSGR really stands out. They got an almost free title, saying they would spend $150m, then they made a deal of $2.5bn. The government didn't gain anything from that. This is very frustrating."
BSGR, Touré said, will soon be summoned to appear at an oral hearing before the committee because of an alleged failure to answer properly a series of written questions to the latter's satisfaction.
Touré expressed his frustration at what he said was BSGR's repeated lack of co-operation with the process.
"I would not say BSGR has been co-operative, they have been obstructive at every stage," said Touré. "Now they have decided to instruct lawyers to contest the legality of the review committee. They have paid for legal advice from French specialists on constitutional law to try to prove that the whole process is illegal.
"The objective of the committee is to help the government manage the mining sector, to get a better outcome from our natural resources. It is not against Mr Steinmetz personally or any specific company. We have to start somewhere; the first case was BSGR."
After BSGR's spokesperson was asked to respond to Touré's comments, the Guardian received a second letter from Steinmetz's lawyers threatening a libel action. It is understood that the position of BSGR and Steinmetz is that the allegations of corruption are baseless and this will be borne out when BSGR and Steinmetz are cleared of any wrongdoing.
The Simandou project has stalled. At the offices of VSG – the joint venture formed between Vale and BSGR – there was little activity but heavy security. The offices lie in central Conakry at the Cité Chemin de Fer, a complex of dozens of high-rise buildings tiled pink and white, flanked by rows of 4x4s and drivers reclining lackadaisically on staircases, whiling away the hours of the Muslim fasting season Ramadan until nightfall, when they could break their fast with dates and tea.
The Guardian was not invited inside the VSG office, and the director declined to answer questions. A spokeswoman for Vale said it was deeply concerned by the allegations against its joint-venture partner. "Vale is monitoring the case and is at the full disposal of the US government to co-operate with the investigations," she said. There were a handful of staff milling around, the walls decorated with at least half a dozen "no guns allowed" signs, and guarded by security company G4S.
Vale has paid $500m of the sum it had agreed to give to BSGR, and says it will hand over the outstanding $2bn only when the work progresses.
Where the US and Guinean investigation will lead is unclear. Whether Steinmetz and his joint venture will ever be able to exploit Simandou's vast riches remains equally uncertain. For the time being, one of the world's richest men must wait to discover whether he is to become even more fabulously wealthy.
In Conakry, events at the FBI and in Guinea's own criminal investigation team are being closely followed by the businessmen who congregate in the city's air-conditioned hotel lobbies.
"This inquiry is very worrying for those of us who have been in the mining industry for a long time," said the source close to former president Conté. "I worry that they are looking for simplistic outcomes – black and white. Will they be brave enough to say that there is an overlap? The directors that have been running the mining industry are close friends with the people who are still the decision makers in this country to this day."
The source added: "Things are changing here, and it is good for the country. But it is still possible to pay for a mining concession. These days you just have to be a lot more careful about how you do it."
Trimiteți un comentariu