Sergio Faleschini: Pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu!

viticulture-vignes-saisons-08c, originally uploaded by gilletdaniel.

- Domnule consul, sunteţi un român rezident în Franţa prin venele căruia curge sânge italian. Cum s-a ajuns la o asemenea „combinaţie” ?

- Sunt italian de sânge. Părinţii mei au emigrat în 1937, pentru că acolo în Italia era sărăcie. Au venit aici şi le-a mers foarte bine, au făcut avere... Erau constructori, mai exact zidari. Dar eu sunt născut şi crescut aici, aşadar sunt român .

- Dar „în ce limbă” gândiţi înainte de a vorbi?

- În româneşte, pentru că aşa te obişnuieşti din copilărie.

- Există vreo legătură între locul naşterii , spaţiul matrice definit de Blaga şi devenirea ulterioară ?

- Da, o foarte mare legătură. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost întrebat de ce am ales să trăiesc aici, să investesc sufleteşte şi financiar, să aduc aici afacerea cu vinul, şi am răspuns întodeauna; „pentru că aici m-am născut !”. Şi trebuie pe de altă parte să am recunoştiinţă pentru ţara în care tatăl meu, familia mea, eu, am câştigat bani.

- Vinul înseamnă eleganţă, în arta culinară, în afaceri, în modul de a te comporta. Mai este şi un ambasador bun pe deasupra. A fost greu acest drum al vinului pentru dumneavoastră?

- Foarte greu, pentru că eu am şi doi asociaţi: unul din Monte Carlo, celălalt din Franţa şi eu i-am „incitat” să vină aici. Pentru că ştiam agricultura şi viticultura românească şi le-am zis să vină aici, mai ales determinat de un francez care, cunoscând locurile noastre, podgoriile şi în special luând multe probe de teren, mi-a zis: „numai Franţa are pământ pentru viticultură ca aici”, lucru pe care nu îl ştiam iniţial şi cu care i-am convins pe asociaţii mei. Astfel am pornit în aventură. Şi spun aventură pentru că pe de o parte eu cunoşteam foarte bine România, pământul românesc, am fost influenţat şi de acest francez, în sens pozitiv, iar în acelaşi timp ştiam şi situaţia grea prin care trecea viticultura românească după ’89, o situaţie grea de tot.

- O situaţie grea, pentru că în perioada comunistă se lucra la normă, în detrimentul calităţii...

- Nu atât cât a fost acest contract cu Uniunea Sovietică, de ani de zile, mare, care nu ţinea cont de calitate, dimpotrivă. Nu-ţi acoperea niciodată cât cereau ei, pentru că erala schimb cu petrol, gaze şi minereu de fier. Şi îmi spuneau şi cunoştiinţele mele că niciodată nu se putea onora acest contract. Existau nenumărate reclamaţii la Minister, la Comerţul Exterior. Acum nu mai e aşa ceva. Vinul a devenit element de cultură, se vede imediat. Noi am venit aici cu tot ce însemna tehnică modernă iar pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu. Ne-am aşezat - că atunci puteai să cumperi orice, în ’98, ’97, podgorii, chiar dacă erau devastate – în trei domenii, cele mai bune din România, alese chiar de acest coleg francez, specialist în soluri şi soiuri şi de atunci a început problema, nici noi nu ştiam ce ne aşteaptă. În primul rând, viile erau pline de hibrizi, bătrâne, bolnave, trebuia totul defrişat şi pus din nou. Am pus viţă nouă, nobilă, din Franţa, ca să avem într-adevăr pământ nobil şi vie nobilă. Apoi ne-a costat enorm şi întreţinerea lor.

În centrele de vinificare era dezastru, a trebuit să luăm totul de la început. Am înlocuit butoaiele care miroseau cu cisterne din inox, am adus şi butoaie de stejar din Franţa. Apoi, a trebuit să luăm şi specialişti, - nu că România n-ar fi avut -.dar nu avea pe vremea aceea „creatori”. Acestea au fost nişte obstacole pe care le-am întâmpinat şi pe care le-am depăşit. Ca să faci vin bun ai nevoie de trei elemente; pământul , că dacă nu ai pământ bun e jale , planta - care trebuie să fie curată, nobilă şi întreţinută ca un copil, şi omul, pe care nu l-am găsit atunci, şi am luat unul din Franţa, unul din Italia, pe care îl avem şi acum, după 15 ani, care chiar dacă ne costă cât un actor de cinema, merită, pentru că el aduce calitatea în fiecare centru din cele trei. E un lucru care abia acum, de curând a început să fie înţeles. Şi după 3 ani rezultatul s-a văzut : am ieşit pe piaţă cu primul vin, „Prince Matei” , care a spart gheaţa. Şi atunci am avut şi noroc, fiind şi o perioadă de pionierat, căci dacă s-ar fi întâmplat astăzi, nu mai era acelaşi lucru.

- Şi lumea a început să caute calitatea...

- Oamenii, încet, încet, devin tot mai exigenţi. Şi ăsta a fost norocul sau şansa noastră, că am început într-adevăr să avem partizani iubitorii de vin bun. În 2005 nu s-a făcut „Prince Matei”, au fost condiţii vitrege. Lumea nu înţelegea. Mai mult de 35 000 de sticle nu putem să scoatem, asta e podgoria, asta e parcela, nu poţi să faci miracole. A fost parcursul nostru, cu bucurii şi dezamăgiri, până când, bineînţeles, am ajuns, după 15 ani, să pot spune, nu că dominăm piaţa dar suntem undeva în vârful piramidei. Dar trebuie subliniat că înainte eram numai noi ; acum sunt cel puţin 10 producători de elită adevăraţi, care îmi fac concurenţă, dar mă bucur. Înainte mă duceam la un târg internaţional, mi-aduc aminte la Bordeaux, în ’99- 2000, , nu eram decât noi. Păi cu cine puteai să faci comparaţie?

- Nu vă deranjează concurenţa?

- E loc pentru toată lumea. O să vedeţi că peste 5 ani o să fie 20, poate chiar 100 de producători, ca în Franţa. Singurul lucru care deranjează şi pune piedici majore în piaţa vinului bun este vinul falsificat ; după toate datele statistice oficiale 30% din vin e fals, şi din agricultură, de asemenea, 30% din ce vedeţi e fals. Şi nu îi prinde sau nu vrea să îi prindă nimeni.. Pentru că sunt mulţi bani la mijloc.

Vedeam la televizor că au prins la Buzău un producător de vin fals cu 220 de tone daţi pe piaţă en-gros. Primul indiciu că e fals e că e ieftin ; nu poţi să iei o sticlă din supermarket la 5 lei, că nu e vin. E fals, pentru că e făcut din chimicale. Şi atunci e normal să coste 1 leu cu sticlă cu tot şi să îţi vândă cu 4 lei. Dar eu cred că asta e ceva aşa, efemer, trecător, Ministerul Agriculturii zice că a luat măsuri să controleze peste tot, însă când controlează, tot pe noi ne verifică. Dar nu cred că va mai continua aşa. Pe parcurs lumea se va orienta şi va fi mai informată. Vedeţi, tineretul,- şi aici intră inclusiv românii din Franţa, studenţii,- mai facem nişte degustări şi cu ocazia Târgului de Carte de la Paris şi cu ocazia altor evenimente.. Să vedeţi cum vin, întorc sticla, se uită, ştiu cine e producătorul, verifică, ştiu care e zona, întreabă nişte detalii aproape ca profesioniştii.

- Putem avea brand-uri recunoscute pe plan internaţional care să poziţioneze România pe harta lumii în privinţa vinurilor, mai avem mult de lucru?

- Nu, nu mai e mult. S-a înaintat cu nişte paşi giganţi. Spunea şi fostul ambasador al Franţei : „Ce-aţi făcut voi în 15 ani e de necrezut”. S-au obţinut foarte multe fonduri, şi eu am beneficiat de bani europeni, şi în viticultură şi în centrele de vinificaţie s-au făcut nişte lucruri extraordinare. De asta s-a ajuns aici şi de asta astăzi sunt multe vinuri premiate la concursurile cele mai severe, mai exigente; noi am avut acum 3 săptămâni la Paris un vin premiat cu medalia de aur într-un un concurs foarte pretenţios. Încet, încet, România se afirmă. Problema e că nu trebuie să ne aşteptăm de azi pe mâine, pentru că România are o imagine proastă şi întreţinută, din păcate. Din cauza asta vinul, fiind element de cultură, are un rol foarte important. Spre exemplu, Prinţului Albert de Monaco i se pare acum foarte normal în cadrul unor evenimente la care participă reprezentanţi ai României, când ciocneşte un pahar cu vin să spună „noroc!”.

- Se spune că vinul dezleagă şi limbile. Sunteţi într-o anumită poziţie socială, aveţi relaţii în toată lumea civilizată. Cum vede,româno- italiano -francezul din dumneavoastră tot tumultul acesta european şi unde suntem noi poziţionaţi?

- Avem o imagine proastă în general, imagine pe care eu sper să o corectăm şi cu vinul. E un fel de ambasador, un element care va ajuta foarte mult. Franţa spre exemplu e cunoscută mai mult ca producătoare de vin decât de automobile. România nu îşi dă seama ce tezaur are. Statul nu face încă prea multe pentru a putea sprijini acest efort de afirmare, pentru că un producător de vin nu este bogat, el face nişte eforturi. Or’ trebuie să îl ajuţi, pentru că e vorba de imaginea ta. Va trebui să fie impusă o strategie naţională, pentru că odată cu trecerea timpului riscăm să pierdem şi ce am câştigat. Şi ar mai trebui ca noi, românii, să depăşim sindromul de complexitate moştenit.

- Sindromul acesta vine dintr-un anumit tip de educaţie, din necunoaşterea istoriei adevărate şi a tradiţiilor. Merităm un loc mai sus în Europa ?

- Sigur că merităm! În primul rând am fost odată foarte sus. Acum nu trebuie nici să exagerăm. Vorbind cu persoane din cele două ţări, Franţa şi Italia, să ştiţi că la un anumit nivel altfel sunt oamenii, te respectă altfel. Numai cel străin, mediocru, care ştie şi el ceva, nu ştie precis pe unde-i Bucureştiul şi are acest element de superioritate, vrea să şi-l arate, că n-are alte mijloace. Contează şi tipul de oameni pe care îi promovăm, pentru că dacă tipul de individ care este promovat într-o elită stă demn în faţa oricărui interlocutor din faţa oricărei ţări dispare această discrepanţă, nu mai este atât de mare. Eu văd asta în domeniul vinului, unde nu există discrepanţe şi aere de superioritate.


Marcel Bărbătei