In Ziare.com, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale
al Academiei Romane compara modul in care este tratata minoritatea
romaneasca din Serbia cu ceea ce s-a intamplat dincolo de Prut in timpul
fostei URSS si spune s-a mers prea departe.
- Cum comentati pozitia Romaniei fata de acordarea Serbiei a statutului de tara candidata la UE?
In ceea ce priveste relatia directa cu Serbia, cred ca pozitia Romaniei este corecta pentru ca ea a fost corecta pe relatia bilaterala de la inceput. Romania a sustinut Serbia in dosarul integrarii europene, mai mult decat atat, a sustinut Serbia chiar intr-un dosar in care nu foarte multa lume se inghesuia la vremea respectiva sa o sustina, in dosarul Kosovo.
Problema este ca la un moment dat cineva a jucat gresit, sau a jucat incorect, si acest cineva nu este Romania. Din pacate partea sarba nu a inteles ca problematica minoritatilor nationale este una care intereseaza Bucurestiul si a inceput sa joace pe acest dosar ca si cum ar fi fost URSS in perioada in care ocupa ceea ce se numeste astazi Republica Moldova, incercand sa inventeze sau sa reinventeze nu doar o minoritate etnica, ci chiar o noua limba, asa cum s-a intamplat de altfel in regiunea Prutului.
E un lucru in care s-a mers cu siguranta prea departe si fata de care Romania este obligata sa reactioneze.
Nu exista minoritate vlaha. Serbia, ca pe vremea dictaturii - interviu Ziare.com
Sigur ca Romania trebuie sa aiba constiinta faptul ca in acest moment la putere in Serbia se afla un presedinte care este 'de partea buna a baricadei', in sensul ca este un pro-european, si ca trebuie sa aiba grija ca inamicii lui Tadici sa nu primeasca munitie in plus, dintr-un exces de implicare a Romaniei.
Cred ca, in aceasta situatie, Romania sigur ca trebuie sa fie temperata, dar la fel de temperata trebuie sa fie si partea sarba.
In conditiile in care Romania este practic pusa la zid si se ajunge ca la inceput de secol XXI sa se inventeze noi limbi si noi alfabete, cred ca reactia Bucurestiului a fost cel putin justificata, chiar daca pe termen mediu si lung nu cred ca lucrurile se vor rezolva atat de simplu.
- Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a anuntat ca zilele acestea Romania si Serbia vor semna, in sfarsit, un protocol despre care se vorbeste de ani de zile. Credeti ca va fi el respectat de Serbia?
Problema este urmatoarea: a mai existat o recomandare a Consiliului Europei, 1638/2008, in care statul sarb este somat sa respecte drepturile religioase, etnice, ale minoritatii romanesti/vlahe din Serbia. A fost un lucru pozitiv faptul ca Belgradul a fost supus unor presiuni, dar se pare ca nu s-a intamplat mare lucru.
Ceea ce vreau sa spun este ca avem precedente prin care statul sarb a fost somat sa respecte niste obligatii, dar nu numai ca nu le-a respectat, lucrurile au ajuns sa frizeze ridicolul: sa ajungem la metode sovietice de a inventa noi limbi.
Nastase, de acord cu Guvernul Ungureanu: Serbia ne-a dus cu vorba!
Romania se afla intr-o situatie cel putin ridicola pentru un stat euro-atlantic: avem la est comunitate moldoveneasca si limba moldoveneasca si in sud-vest limba vlaha, minoritate vlaha.
Din punctul acesta de vedere nu sunt foarte convins ca acest protocol este un element suficient, pentru ca, daca sarbii vor merge pe ideea minoritatii vlahe in continuare, vor spune ca minoritatea vlaha este fara stat, precum kurzii, ea exista si in alte state, Bulgaria, Macedonia, si asa mai departe, alte state din zona Balcanilor de Vest. Daca sarbii vor face acorduri bilaterale cu aceste state pentru protejarea minoritatii vlahe care nu are stat, atunci Romania se va afla intr-o situatie extrem de dificila, pentru ca va fi singura, nu neaparat impotriva tuturor, dar impotriva statelor din Balcanii de Vest.
Ar fi un pas extrem de periculos, dar pe care eu nu il exclud, tinand seama de incrancenarea, irationala dupa parerea mea, a sarbilor pe acest dosar, impotriva celei mai loiale minoritati din statul sarb, cea romana, care nu a cerut niciodata secesiune, rupere de statul sarb, asa cum au facut multe alte minoritati din fosta Iugoslavie.
- In aceste conditii, ce credeti ca va obtine Romania prin pozitia ferma adoptata fata de Serbia si ce parere aveti despre interesul si reactiile starnite in presa internationala?
Ceea ce face Romania acum e un lucru corect, pentru ca este o fereastra de oportunitate. In acest moment trebuie sa fii cat mai vocal, pentru ca, daca Sarbia primeste o stampila de buna purtare, dupa aceea va fi foarte greu sa intervii, pentru ca vei fi intrebat 'De ce nu ai spus la momentul la care trebuia sa spui?'.
Deci Romania face un joc corect in acest moment, dar, din pacate, ea plateste si pentru o inconsecventa. Ani de zile problematica aceasta a romanilor-vlahilor a fost determinata nu de proiecte institutionalizate foarte puternice, ci de calitatea unora sau altora dintre oficialii romani care ocupau pozitii de decizie.
Daca oficialii respectivi erau mai apropiati de aceasta chestiune si aveau o minima expertiza, se intampla ceva, daca nu, nu. Problema a fost o abordare care nu a fost institutionalizata si nici foarte serioasa. Din punctul asta de vedere platim consecintele.
Ce se va intampla de aici inainte? Daca vom continua aceasta abordare rapsodica, secventiala, episodica, cu siguranta ca nu se va intampla nimic. Romania trebuie sa tina acest dosar foarte strans in mana si sa il invoce de fiecare data la reuniuni internationale, ori de cate ori va fi cazul.
Repet, nu sunt foarte convins ca Romania va reusi acest lucru, tinand cont de antecedente. Teama mea este ca dupa acest moment, daca Romania nu va reusi sa obtina garantii ferme din partea partii sarbe si chiar modificari, aici si acum, ale unor tipuri de comportamente, ne vom trezi in faza a doua, cu aceeasi problema, pe care nu vom fi capabili sa o rezolvam corect, in mod european, asa cum ar trebui sa o facem.
- Cum comentati legatura care se face intre pozitia Romaniei fata de aderarea Serbiei la UE si refuzul Olandei de a permite intrarea Romaniei in spatiul Schengen?
Chiar daca ar fi asa, Romania ar fi indreptatita sa faca asta. Pentru ca ce s-a intamplat cu aderarea Romaniei la spatiul Schengen este un lucru profund incorect.
Romania a fost tratata cu alte norme decat cu cele europene, firesti, cu care un stat care vroia sa se integreze in Schengen a fost tratat pana in acest moment.
Sigur ca doar si aceasta obstinatie, de pilda, a Olandei, de a bloca Romania, este cel putin bizara, si probabil ca are de a face cu alte mize si cu alte dosare decat strict cu relatia bilaterala romano-olandeza, din moment ce Olanda se arata foarte ingrijorata de cetateniile pentru Republica Moldova pe care Romania le-ar oferi.
Deci faptul ca Olanda ridica si alte probleme, colaterale, care tin, repet, de alte lucruri decat de dosarul Schengen propriu-zis si chiar de altceva decat de coruptia propriu-zisa, s-ar putea sa ne sugereze ca, de fapt, lupta pentru Schengen nu este decat un varf al aisbergului care nu ne arata toata dinamica politica si geopolitica a deciziilor din spatiul Uniunii Europene.
Revenind, chiar daca ar fi asa, chiar daca Romania ar face o mica presiune cu chestiunea sarba pe dosarul Schengen, ar fi perfect indreptatita sa faca asta.
EU Observer: Romania isi flexeaza muschii cu Serbia. Razbunare pentru Schengen?
De ce au fost unele voci atat de mirate, si unele chiar revoltate? Pentru ca Romania niciodata nu i-a obisnuit pe partenerii si colegii europeni cu atitudini de acest tip. Romania a fost incasatorul de serviciu de foarte multe ori, pentru ca a avut constiinta faptului ca nu reuseste sa se insereze la nivelul spatiului european pe, hai sa spunem asa, 'zonele de sus'. Si atunci a incasat si a acceptat aproape totul.
Va reamintesc ca Romania, la un moment dat, a reusit sa accepte ca exista limba moldoveneasca, si asta a fost stipulat in anumite documente oficiale. Deci, din moment ce noi i-am obisnuit pe toti ca suntem incasatorul de serviciu, sigur ca ei se uita la noi si se intreaba 'Ce se intampla cu romanii astia?'. Ce i-o fi apucat? E o chestiune de obisnuita.
Daca noi am fi fost Polonia, care a blocat relatia intre UE si Federatia Rusa, s-ar fi uitat altfel la noi, sau, ma rog, cu oarecare normalitate. Dar in acest moment, Romania este revendicativa fara sa ii obisnuiasca pe partenerii ei ca poate sa fie si asa.
Asta este una dintre explicatiile pentru care Romania aproape ca nici nu a fost intrebata. Amintiti-va ca unii oficiali europeni vorbeau chiar ca Serbia a primit agreementul pentru summit-ul european si ca acolo va deveni candidata la integrarea europeana, chiar daca Romania avea atunci o alta parere. Si a venit Romania si a infirmat anumite declaratii care vizau unanimitatea.
- La ce sa ne asteptam de la reuniunea Consiliului European de primavara in legatura cu aceste doua teme: Serbia si Schengen?
In realitate aceste doua teme sunt separate. Faptul ca a aparut problema Schengen pe agenda Consiliului European din aceasta saptamana este dupa parerea mea un lucru foarte bun, trebuia sa apara.
Pe chestiunea cu Serbia nu cred ca vor fi mari surprize, pentru ca Romania nu si-a propus niciodata sa blocheze Serbia, ci doar sa aduca pe agenda chestiunea romanilor din Timoc. Aceasta a fost, de fapt, miza si sarcina Romaniei. Nu cred ca Romania va ajunge sa blocheze Serbia, pentru ca nu e in interesul nimanui, dar, sigur, depinde si ce va face Serbia si cat de dispusa va fi sa colaboreze cu, vorba presedintelui Tadici, 'prietenii romani'.
In ceea ce priveste dosarul Schengen, oricum s-a sarit din orice normalitate si din orice buna-cuviinta in ceea ce priveste acest dosar, astfel incat miza lui nu se mai afla in zona de normalitate. Este complet nepredictibil pentru ca s-a iesit din zona de normalitate in care poti sa faci predictii.
Faci predictii in zona in care stii care sunt regulile, care sunt normele, ce trebuie sa faci, ce trebuie sa nu faci ca sa fii acceptat. Dar in ceea ce priveste integrarea Romaniei in Schengen s-a depasit demult aceasta zona, astfel incat dosarul Schengen devine nepredictibil, asa cum a ajuns in ultima perioada.
In Evenimentul Zilei, acelasi domn Dungaciu pune in context portocaliu Rusia lui Putin. Cititorii spun ce au de spus.
În Rusia, dacă se întâmplă acest fenomen, ne putem aştepta ca oamenii să declare că votează cu Putin, dar ei să aibă altă opţiune electorală şi atunci s-ar putea să existe nişte surprize la votul de duminică.
Pe de altă parte, cu siguranţă în Federaţia Rusă nu ne putem aştepta ca alegerile să fie impecabile din moment ce guvernatorii regionali au fost numiţi de preşedintele Putin. Medvedev încearcă acum să schimbe acum formula, dar aceştia sunt oamenii lui Putin. În al treilea rând, mai există o problemă legată de opţiunile pe care le au alegătorii care nu votează cu Putin. Pentru că nu există, dacă ne uităm pe platformele politice sau programele electorale ale celorlalţi candidaţi, nu există mari diferenţe, există nuanţe. Până şi Mihail Prohorov, care susţine că nu este candidatul lui Putin, el nu candidează pe o platformă anti-Putin. El candidează pe o platformă care spune că toată Rusia trebuie să fie unită, să nu fie disensiuni interne...
...asemenea mesajului electoral al lui Putin – stabilitate internă.
...cam acelaşi mesaj. Acum, puneţi-vă în situaţia electoratului care vrea să voteze împotriva lui Putin. Cu cine să voteze? Sigur că există în Federaţia Rusă un curent anti-Putin, dar unde să se descarce? În Ziuganov, candidatul de serviciu? Nu au cu cine să voteze în acest moment pentru că piaţa nu a avut timp să îşi creeze lideri. Iar liderii liberali care există acum, Nemţov, Kasianov sunt în mentalul colectiv rus ştampilaţi cu eticheta sub 4 la sută. Cum să votezi cu cineva care ştii că nu va trece pragul? În ciuda tuturor lucrurilor pe care le-am spus, cred că Putin are prima şansă, are şanse să câştige din primul tur, mai ales că, şi acesta este ultimul punct pe care merită să îl discutăm, dacă nu va câştiga din primul tur, atunci între cele două tururi vom avea o reacţie publică foarte puternică, în sensul că da, se poate, iată că Putin nu a câştigat. Se vor mobiliza atunci toţi anti-Putiniştii şi va fi nu neapărat un pericol, dar va mirosi a revoluţie colorată în Federaţia Rusă. Lucru de care se tem cel mai mult actualii lideri ruşi. Nu-şi poate permite Kremlinul în acest moment să intre în turul doi.
Din punct de vedere sociologic, societatea rusă începe să se stratifice. În Rusia există două Rusii în acest moment: Rusia oraşelor mari – Sankt-Petersburg, Moscova, oraşele de peste 1 milion de locuitori - care începe să fie mai reticente faţă de Putin, şi Rusia rurală. Cea a funcţionarului public rus, a pensionarului care a servit în armata sovietică şi care primeşte bani de la Putin la pensie, oameni provinciali care nu au aspiraţii foarte mari, care detestă Occidentul şi care îi detestă chiar şi pe moscoviţi. Aceştia din urmă sunt mai sofisticaţi, vorbesc engleza, sunt expuşi la Occident, la Internet, au aspiraţii mari, vor liberalizarea vizelor cu UE, şi pe care provincia îi priveşte cu suspiciune. Ei bine, provincia este electoratul lui Putin în acest moment. Asta nu înseamnă că Moscova nu votează cu Putin, ci că proporţional el de acolo îşi trage electoratul. Acestui electorat i s-a adresat Putin recent pe acel stadion moscovit când le-a cerut să se lupte pentru Rusia, să iubească şi să apere Rusia.
Dar cât de credibil mai este acest mesaj electoral legat de stabilitatea internă?
Există două naraţiuni istorice în Rusia: una care vine dinspre Occident şi una dinspre Rusia. Din perspectiva occidentală, anii 90 ai lui Elţîn au fost ani de prosperitate, de început de occidentalizare a Rusiei, când firmele occidentale au început să vină în Rusia. Pentru ruşi, perioada aceea e cea mai nenorocită. Pentru ei, mai ales pentru cei din zona rurală, este perioada sărăciei, a umilinţei naţionale, a marilor hoţii, marilor averi şi a marilor oligarhi. Deci asta e diferenţa între cum vedem noi istoria Rusiei şi cum o văd ei. Mesajul stabilităţii către aceştia din urmă se îndreaptă. Îmi dau seama că Putin are unele probleme, dar nu pot da ţara pe mâna oricui, aşa gândesc aceştia. Şi toate astea pe un fond anti-occidental foarte profund.
Ce înseamnă însă o Rusie cu un Vladimir Putin încă cel puţin şase ani la putere?
Aici e problema. Ce candidat este Vladimir Putin sau al cui candidat este dincolo de electoratul intern? Mie mi se pare un lucru evident. Rusia în acest moment va insista pe instrumentele economice ca să devină un lider regional. Rusia ştie că nu poate deveni un lider mondial, dar vrea să devină un lider regional cu incidenţă mondială. Ce înseamnă asta: noi să fim şi în est şi în Asia ca să fim întrebaţi. Nu putem face mare lucru în Orientul Mijlociu, dar pe alte zone trebuie să fim întrebaţi. Dar Rusia este conştientă că nu poate să facă singură acest lucru, ea trebuie să se modernizeze. Şi nu e întâmplător că ruşii au publicat listele cu companiile scoase la privatizare, au extins termenul limită şi au schimbat procentele. Ăsta este un semnal pentru investitorii externi. În acest moment, 75 la sută din investiţiile străine din Rusia vin din UE, Rusia are cam 50 la sută rezervă valutară în euro şi 47 la sută din schimburile comerciale se desfăşoară cu UE. Ruşii au vrut încă de pe vremea lui Medvedev să dea drumul la privatizări, la aşa-numitul proces de modernizare. Sperau să obţină cam 200 de miliarde din privatizări. Ghinionul lor a fost că a picat tocmai în vreme de criză. Ei sunt conştienţi că trebuie să modernizeze Rusia pentru că altfel lucrurile nu mai funcţionează. Lucrurile se schimbă în lume şi chiar în domeniul energiei şi ei ştiu că vor cădea de pe harta energiei dacă nu se întâmplă ceva acolo. Vor să atragă investiţii europene masive, vor să injecteze bani în economie într-un moment în care ies bani din economia rusească.
Dar care e avantajul lor? Avantajul lor este că, cu un Putin la putere şase ani, ei îţi oferă o garanţie, o stabilitate economică. Dacă se va întâmpla acest lucru, dacă se va încheia un parteneriat ruso-european, mai degrabă ruso-german – în ruseşte Bruxelles se traduce mai degrabă prin Berlin - şi nemţii îşi vor duce fabricile în Federaţia Rusă, în momentul acela nemţii vor da un semnal: investiţiile se pot duce spre Rusia. Aceasta va fi cea mai mare lovitură pentru Europa de Est, inclusiv România, pentru că investiţiile nu vor mai veni. Noi ne facem iluzii că investitorii străini vin în Romania dar dacă piaţa rusă este garantată de Putin şase ani, cu parteneriat german, în are dacă ai o problemă de investiţii te duci la Angela Merkel şi ea vorbeşte cu Putin şi se rezolvă, atunci ce sens mai are să îţi mai aduci investiţiile în România, Bulgaria sau Ungaria? Pentru că Rusia este o piaţă mare iar investitorul nu vrea o democraţie perfectă, el vrea predicitibilitate pe care i-o oferă Putin. Iar timp de şase ani cel puţin el poate oferi asta unui investitor străin.
Deci dacă acest lucru se va întâmpla, dacă Rusia se va europeniza, mă rog, în formula rusească, atunci, ştiţi cum se spune, ai grijă de ce îţi doreşti că acest lucru se poate întâmpla. O Rusie europeană, repet în formula rusească, e clar că nu va fi Danemarca acolo, va deveni cel mai mare inamic al Răsăritului, inclusiv al României. Cu o Rusie agresivă ne-am cam obişnuit. Avem parteneriatul strategic cu SUA, foarte important, suntem membri NATO, deci avem protecţie maximă. Dar o Rusie europeană ce va face? Va atrage toate investiţiile spre ea, România, Ucraina, nu mai vorbesc de Republica Moldova, întreaga zonă va fi demantelată. În acel moment, putem citi acest scenariu prin Putin, candidatul Occidentului. Iar în această situaţie România va avea o problemă. Marea ameninţare nu este o Rusie agresivă, cu care ne-am obişnuit, ci o Rusie europenizată. Ar trebui să gândim şi în termenii acestui scenariu.
Sigur, în acel moment, peste câţiva ani şi relaţia Bucureşti-Chişinău se va pune altfel pentru că Republica Moldova fără investiţii nu va rezista. Nici acum nu se simte prea bine. Are o singură investiţie Republica Moldova – fabrica Coca Cola care s-a mutat de la Iaşi. Mai sunt vreo 2.000 de firme româneşti acolo iar următorul clasat are vreo o sută şi ceva de firme.
În ce fel se va pune atunci relaţia Bucureşti-Chişinău?
Republica Moldova va fi incapabilă să reziste, să supravieţuiască ca stat pe acest scenariu care, desigur, este unul ipotetic deocamdată. Remitenţele vor fi limitate până la urmă, nu poţi să trăieşti ca stat doar din remitenţe. Şi atunci relaţia cu Chişinăul va trebui privită din alte puncte de vedere pentru că Chişinăul va avea probleme enorme pe care nu va putea să le gestioneze singură. O perspectivă pe care România trebuie în acest moment s-o gândească.
Dar un Vladimir Putin la al treilea mandat, după modificarea după bunul plac a Constituţiei, mai este el un lider credibil şi legitim în afara ţării?
Depinde ce vrea planul extern. Vă aduceţi aminte de acele filme americane cu un rus rău şi un rus mai bun. Rusul rău era acea imagine după căderea URSS că poate veni un Rasputin sau un Ziuganov care poate să arunce cu bomba atomică, un rus de formulă troţkistă care va face mari probleme regiunii. Şi atunci occidentalii ce-au zis: decât un rus nebun mai bine un rus rezonabil. Sigur că un rus rezonabil nu e un democrat ca noi.
In Cronica Romana apare o reactie, urmata la randu-i de un dialog cu cititorii pe aceeasi tema.
Dan Dungaciu. Precizări factologice.
Da click aici ca sa vezi totul!
VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
- Cum comentati pozitia Romaniei fata de acordarea Serbiei a statutului de tara candidata la UE?
In ceea ce priveste relatia directa cu Serbia, cred ca pozitia Romaniei este corecta pentru ca ea a fost corecta pe relatia bilaterala de la inceput. Romania a sustinut Serbia in dosarul integrarii europene, mai mult decat atat, a sustinut Serbia chiar intr-un dosar in care nu foarte multa lume se inghesuia la vremea respectiva sa o sustina, in dosarul Kosovo.
Problema este ca la un moment dat cineva a jucat gresit, sau a jucat incorect, si acest cineva nu este Romania. Din pacate partea sarba nu a inteles ca problematica minoritatilor nationale este una care intereseaza Bucurestiul si a inceput sa joace pe acest dosar ca si cum ar fi fost URSS in perioada in care ocupa ceea ce se numeste astazi Republica Moldova, incercand sa inventeze sau sa reinventeze nu doar o minoritate etnica, ci chiar o noua limba, asa cum s-a intamplat de altfel in regiunea Prutului.
E un lucru in care s-a mers cu siguranta prea departe si fata de care Romania este obligata sa reactioneze.
Nu exista minoritate vlaha. Serbia, ca pe vremea dictaturii - interviu Ziare.com
Sigur ca Romania trebuie sa aiba constiinta faptul ca in acest moment la putere in Serbia se afla un presedinte care este 'de partea buna a baricadei', in sensul ca este un pro-european, si ca trebuie sa aiba grija ca inamicii lui Tadici sa nu primeasca munitie in plus, dintr-un exces de implicare a Romaniei.
Cred ca, in aceasta situatie, Romania sigur ca trebuie sa fie temperata, dar la fel de temperata trebuie sa fie si partea sarba.
In conditiile in care Romania este practic pusa la zid si se ajunge ca la inceput de secol XXI sa se inventeze noi limbi si noi alfabete, cred ca reactia Bucurestiului a fost cel putin justificata, chiar daca pe termen mediu si lung nu cred ca lucrurile se vor rezolva atat de simplu.
- Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a anuntat ca zilele acestea Romania si Serbia vor semna, in sfarsit, un protocol despre care se vorbeste de ani de zile. Credeti ca va fi el respectat de Serbia?
Problema este urmatoarea: a mai existat o recomandare a Consiliului Europei, 1638/2008, in care statul sarb este somat sa respecte drepturile religioase, etnice, ale minoritatii romanesti/vlahe din Serbia. A fost un lucru pozitiv faptul ca Belgradul a fost supus unor presiuni, dar se pare ca nu s-a intamplat mare lucru.
Ceea ce vreau sa spun este ca avem precedente prin care statul sarb a fost somat sa respecte niste obligatii, dar nu numai ca nu le-a respectat, lucrurile au ajuns sa frizeze ridicolul: sa ajungem la metode sovietice de a inventa noi limbi.
Nastase, de acord cu Guvernul Ungureanu: Serbia ne-a dus cu vorba!
Romania se afla intr-o situatie cel putin ridicola pentru un stat euro-atlantic: avem la est comunitate moldoveneasca si limba moldoveneasca si in sud-vest limba vlaha, minoritate vlaha.
Din punctul acesta de vedere nu sunt foarte convins ca acest protocol este un element suficient, pentru ca, daca sarbii vor merge pe ideea minoritatii vlahe in continuare, vor spune ca minoritatea vlaha este fara stat, precum kurzii, ea exista si in alte state, Bulgaria, Macedonia, si asa mai departe, alte state din zona Balcanilor de Vest. Daca sarbii vor face acorduri bilaterale cu aceste state pentru protejarea minoritatii vlahe care nu are stat, atunci Romania se va afla intr-o situatie extrem de dificila, pentru ca va fi singura, nu neaparat impotriva tuturor, dar impotriva statelor din Balcanii de Vest.
Ar fi un pas extrem de periculos, dar pe care eu nu il exclud, tinand seama de incrancenarea, irationala dupa parerea mea, a sarbilor pe acest dosar, impotriva celei mai loiale minoritati din statul sarb, cea romana, care nu a cerut niciodata secesiune, rupere de statul sarb, asa cum au facut multe alte minoritati din fosta Iugoslavie.
- In aceste conditii, ce credeti ca va obtine Romania prin pozitia ferma adoptata fata de Serbia si ce parere aveti despre interesul si reactiile starnite in presa internationala?
Ceea ce face Romania acum e un lucru corect, pentru ca este o fereastra de oportunitate. In acest moment trebuie sa fii cat mai vocal, pentru ca, daca Sarbia primeste o stampila de buna purtare, dupa aceea va fi foarte greu sa intervii, pentru ca vei fi intrebat 'De ce nu ai spus la momentul la care trebuia sa spui?'.
Deci Romania face un joc corect in acest moment, dar, din pacate, ea plateste si pentru o inconsecventa. Ani de zile problematica aceasta a romanilor-vlahilor a fost determinata nu de proiecte institutionalizate foarte puternice, ci de calitatea unora sau altora dintre oficialii romani care ocupau pozitii de decizie.
Daca oficialii respectivi erau mai apropiati de aceasta chestiune si aveau o minima expertiza, se intampla ceva, daca nu, nu. Problema a fost o abordare care nu a fost institutionalizata si nici foarte serioasa. Din punctul asta de vedere platim consecintele.
Ce se va intampla de aici inainte? Daca vom continua aceasta abordare rapsodica, secventiala, episodica, cu siguranta ca nu se va intampla nimic. Romania trebuie sa tina acest dosar foarte strans in mana si sa il invoce de fiecare data la reuniuni internationale, ori de cate ori va fi cazul.
Repet, nu sunt foarte convins ca Romania va reusi acest lucru, tinand cont de antecedente. Teama mea este ca dupa acest moment, daca Romania nu va reusi sa obtina garantii ferme din partea partii sarbe si chiar modificari, aici si acum, ale unor tipuri de comportamente, ne vom trezi in faza a doua, cu aceeasi problema, pe care nu vom fi capabili sa o rezolvam corect, in mod european, asa cum ar trebui sa o facem.
- Cum comentati legatura care se face intre pozitia Romaniei fata de aderarea Serbiei la UE si refuzul Olandei de a permite intrarea Romaniei in spatiul Schengen?
Chiar daca ar fi asa, Romania ar fi indreptatita sa faca asta. Pentru ca ce s-a intamplat cu aderarea Romaniei la spatiul Schengen este un lucru profund incorect.
Romania a fost tratata cu alte norme decat cu cele europene, firesti, cu care un stat care vroia sa se integreze in Schengen a fost tratat pana in acest moment.
Sigur ca doar si aceasta obstinatie, de pilda, a Olandei, de a bloca Romania, este cel putin bizara, si probabil ca are de a face cu alte mize si cu alte dosare decat strict cu relatia bilaterala romano-olandeza, din moment ce Olanda se arata foarte ingrijorata de cetateniile pentru Republica Moldova pe care Romania le-ar oferi.
Deci faptul ca Olanda ridica si alte probleme, colaterale, care tin, repet, de alte lucruri decat de dosarul Schengen propriu-zis si chiar de altceva decat de coruptia propriu-zisa, s-ar putea sa ne sugereze ca, de fapt, lupta pentru Schengen nu este decat un varf al aisbergului care nu ne arata toata dinamica politica si geopolitica a deciziilor din spatiul Uniunii Europene.
Revenind, chiar daca ar fi asa, chiar daca Romania ar face o mica presiune cu chestiunea sarba pe dosarul Schengen, ar fi perfect indreptatita sa faca asta.
EU Observer: Romania isi flexeaza muschii cu Serbia. Razbunare pentru Schengen?
De ce au fost unele voci atat de mirate, si unele chiar revoltate? Pentru ca Romania niciodata nu i-a obisnuit pe partenerii si colegii europeni cu atitudini de acest tip. Romania a fost incasatorul de serviciu de foarte multe ori, pentru ca a avut constiinta faptului ca nu reuseste sa se insereze la nivelul spatiului european pe, hai sa spunem asa, 'zonele de sus'. Si atunci a incasat si a acceptat aproape totul.
Va reamintesc ca Romania, la un moment dat, a reusit sa accepte ca exista limba moldoveneasca, si asta a fost stipulat in anumite documente oficiale. Deci, din moment ce noi i-am obisnuit pe toti ca suntem incasatorul de serviciu, sigur ca ei se uita la noi si se intreaba 'Ce se intampla cu romanii astia?'. Ce i-o fi apucat? E o chestiune de obisnuita.
Daca noi am fi fost Polonia, care a blocat relatia intre UE si Federatia Rusa, s-ar fi uitat altfel la noi, sau, ma rog, cu oarecare normalitate. Dar in acest moment, Romania este revendicativa fara sa ii obisnuiasca pe partenerii ei ca poate sa fie si asa.
Asta este una dintre explicatiile pentru care Romania aproape ca nici nu a fost intrebata. Amintiti-va ca unii oficiali europeni vorbeau chiar ca Serbia a primit agreementul pentru summit-ul european si ca acolo va deveni candidata la integrarea europeana, chiar daca Romania avea atunci o alta parere. Si a venit Romania si a infirmat anumite declaratii care vizau unanimitatea.
- La ce sa ne asteptam de la reuniunea Consiliului European de primavara in legatura cu aceste doua teme: Serbia si Schengen?
In realitate aceste doua teme sunt separate. Faptul ca a aparut problema Schengen pe agenda Consiliului European din aceasta saptamana este dupa parerea mea un lucru foarte bun, trebuia sa apara.
Pe chestiunea cu Serbia nu cred ca vor fi mari surprize, pentru ca Romania nu si-a propus niciodata sa blocheze Serbia, ci doar sa aduca pe agenda chestiunea romanilor din Timoc. Aceasta a fost, de fapt, miza si sarcina Romaniei. Nu cred ca Romania va ajunge sa blocheze Serbia, pentru ca nu e in interesul nimanui, dar, sigur, depinde si ce va face Serbia si cat de dispusa va fi sa colaboreze cu, vorba presedintelui Tadici, 'prietenii romani'.
In ceea ce priveste dosarul Schengen, oricum s-a sarit din orice normalitate si din orice buna-cuviinta in ceea ce priveste acest dosar, astfel incat miza lui nu se mai afla in zona de normalitate. Este complet nepredictibil pentru ca s-a iesit din zona de normalitate in care poti sa faci predictii.
Faci predictii in zona in care stii care sunt regulile, care sunt normele, ce trebuie sa faci, ce trebuie sa nu faci ca sa fii acceptat. Dar in ceea ce priveste integrarea Romaniei in Schengen s-a depasit demult aceasta zona, astfel incat dosarul Schengen devine nepredictibil, asa cum a ajuns in ultima perioada.
In Evenimentul Zilei, acelasi domn Dungaciu pune in context portocaliu Rusia lui Putin. Cititorii spun ce au de spus.
"O Rusie europenizată este cel mai mare inamic al Europei de Est, inclusiv al României"
Vladimir Putin are prima şansă în alegerile prezidenţiale de astăzi din Rusia, dar realegerea sa pentru un al treilea mandat ar putea complica lucrurile în răsăritul Europei, inclusiv în România, a declarat Dan Dungaciu, preşedintele Institutului pentru Relaţii Internaţionale al Academiei Române, într-un interviu acordat EVZ. O Rusie cu o stabilitate internă garantată de Putin pentru cel puţin şase ani va fi ca un magnet pentru investitorii occidentali, în frunte cu cei germani, un scenariu cu grave repercusiuni economice asupra ţărilor est-europene, a explicat analistul.
EVZ: Care este miza scrutinului de duminică, pe plan intern şi extern? Sunt aceste alegeri nişte jocuri deja făcute?
Dan Dungaciu: Dacă privim aceste alegeri doar din perspectivă electorală, bineînţeles că mize mari nu există. Singura discuţie care se poartă acum în Federaţia Rusă este dacă Vladimir Putin va câştiga sau nu din primul tur. Problema cu această evaluare este că noi nu ştim câtă acurateţe au sondajele în Federaţia Rusă. Nu vorbim aici de instrumentul în sine, dacă este realizat corect din punct de vedere tehnic, este vorba că în Federaţia Rusă se manifestă un fenomen care poate fi denumit "spirala tăcerii", aşa cum numesc sociologii acel fenomen în care oamenii spun altceva decât gândesc. Spirala tăcerii se întâmplă atunci când în spaţiul public spui ceea ce crezi că e bine să spui sau ceea ce crezi că intervievatorul se aşteaptă de la tine. S-a întâmplat şi în Republica Moldova. Mă refer la celebrele exit-polluri care au fost ratate chiar de unele case de sondare din România pentru că oamenii s-au uitat la intervievator şi nu au declarat ceea ce ei credeau că nu e dezirabil.
În Rusia, dacă se întâmplă acest fenomen, ne putem aştepta ca oamenii să declare că votează cu Putin, dar ei să aibă altă opţiune electorală şi atunci s-ar putea să existe nişte surprize la votul de duminică.
Pe de altă parte, cu siguranţă în Federaţia Rusă nu ne putem aştepta ca alegerile să fie impecabile din moment ce guvernatorii regionali au fost numiţi de preşedintele Putin. Medvedev încearcă acum să schimbe acum formula, dar aceştia sunt oamenii lui Putin. În al treilea rând, mai există o problemă legată de opţiunile pe care le au alegătorii care nu votează cu Putin. Pentru că nu există, dacă ne uităm pe platformele politice sau programele electorale ale celorlalţi candidaţi, nu există mari diferenţe, există nuanţe. Până şi Mihail Prohorov, care susţine că nu este candidatul lui Putin, el nu candidează pe o platformă anti-Putin. El candidează pe o platformă care spune că toată Rusia trebuie să fie unită, să nu fie disensiuni interne...
...asemenea mesajului electoral al lui Putin – stabilitate internă.
...cam acelaşi mesaj. Acum, puneţi-vă în situaţia electoratului care vrea să voteze împotriva lui Putin. Cu cine să voteze? Sigur că există în Federaţia Rusă un curent anti-Putin, dar unde să se descarce? În Ziuganov, candidatul de serviciu? Nu au cu cine să voteze în acest moment pentru că piaţa nu a avut timp să îşi creeze lideri. Iar liderii liberali care există acum, Nemţov, Kasianov sunt în mentalul colectiv rus ştampilaţi cu eticheta sub 4 la sută. Cum să votezi cu cineva care ştii că nu va trece pragul? În ciuda tuturor lucrurilor pe care le-am spus, cred că Putin are prima şansă, are şanse să câştige din primul tur, mai ales că, şi acesta este ultimul punct pe care merită să îl discutăm, dacă nu va câştiga din primul tur, atunci între cele două tururi vom avea o reacţie publică foarte puternică, în sensul că da, se poate, iată că Putin nu a câştigat. Se vor mobiliza atunci toţi anti-Putiniştii şi va fi nu neapărat un pericol, dar va mirosi a revoluţie colorată în Federaţia Rusă. Lucru de care se tem cel mai mult actualii lideri ruşi. Nu-şi poate permite Kremlinul în acest moment să intre în turul doi.
Din punct de vedere sociologic, societatea rusă începe să se stratifice. În Rusia există două Rusii în acest moment: Rusia oraşelor mari – Sankt-Petersburg, Moscova, oraşele de peste 1 milion de locuitori - care începe să fie mai reticente faţă de Putin, şi Rusia rurală. Cea a funcţionarului public rus, a pensionarului care a servit în armata sovietică şi care primeşte bani de la Putin la pensie, oameni provinciali care nu au aspiraţii foarte mari, care detestă Occidentul şi care îi detestă chiar şi pe moscoviţi. Aceştia din urmă sunt mai sofisticaţi, vorbesc engleza, sunt expuşi la Occident, la Internet, au aspiraţii mari, vor liberalizarea vizelor cu UE, şi pe care provincia îi priveşte cu suspiciune. Ei bine, provincia este electoratul lui Putin în acest moment. Asta nu înseamnă că Moscova nu votează cu Putin, ci că proporţional el de acolo îşi trage electoratul. Acestui electorat i s-a adresat Putin recent pe acel stadion moscovit când le-a cerut să se lupte pentru Rusia, să iubească şi să apere Rusia.
Dar cât de credibil mai este acest mesaj electoral legat de stabilitatea internă?
Există două naraţiuni istorice în Rusia: una care vine dinspre Occident şi una dinspre Rusia. Din perspectiva occidentală, anii 90 ai lui Elţîn au fost ani de prosperitate, de început de occidentalizare a Rusiei, când firmele occidentale au început să vină în Rusia. Pentru ruşi, perioada aceea e cea mai nenorocită. Pentru ei, mai ales pentru cei din zona rurală, este perioada sărăciei, a umilinţei naţionale, a marilor hoţii, marilor averi şi a marilor oligarhi. Deci asta e diferenţa între cum vedem noi istoria Rusiei şi cum o văd ei. Mesajul stabilităţii către aceştia din urmă se îndreaptă. Îmi dau seama că Putin are unele probleme, dar nu pot da ţara pe mâna oricui, aşa gândesc aceştia. Şi toate astea pe un fond anti-occidental foarte profund.
Ce înseamnă însă o Rusie cu un Vladimir Putin încă cel puţin şase ani la putere?
Aici e problema. Ce candidat este Vladimir Putin sau al cui candidat este dincolo de electoratul intern? Mie mi se pare un lucru evident. Rusia în acest moment va insista pe instrumentele economice ca să devină un lider regional. Rusia ştie că nu poate deveni un lider mondial, dar vrea să devină un lider regional cu incidenţă mondială. Ce înseamnă asta: noi să fim şi în est şi în Asia ca să fim întrebaţi. Nu putem face mare lucru în Orientul Mijlociu, dar pe alte zone trebuie să fim întrebaţi. Dar Rusia este conştientă că nu poate să facă singură acest lucru, ea trebuie să se modernizeze. Şi nu e întâmplător că ruşii au publicat listele cu companiile scoase la privatizare, au extins termenul limită şi au schimbat procentele. Ăsta este un semnal pentru investitorii externi. În acest moment, 75 la sută din investiţiile străine din Rusia vin din UE, Rusia are cam 50 la sută rezervă valutară în euro şi 47 la sută din schimburile comerciale se desfăşoară cu UE. Ruşii au vrut încă de pe vremea lui Medvedev să dea drumul la privatizări, la aşa-numitul proces de modernizare. Sperau să obţină cam 200 de miliarde din privatizări. Ghinionul lor a fost că a picat tocmai în vreme de criză. Ei sunt conştienţi că trebuie să modernizeze Rusia pentru că altfel lucrurile nu mai funcţionează. Lucrurile se schimbă în lume şi chiar în domeniul energiei şi ei ştiu că vor cădea de pe harta energiei dacă nu se întâmplă ceva acolo. Vor să atragă investiţii europene masive, vor să injecteze bani în economie într-un moment în care ies bani din economia rusească.
Dar care e avantajul lor? Avantajul lor este că, cu un Putin la putere şase ani, ei îţi oferă o garanţie, o stabilitate economică. Dacă se va întâmpla acest lucru, dacă se va încheia un parteneriat ruso-european, mai degrabă ruso-german – în ruseşte Bruxelles se traduce mai degrabă prin Berlin - şi nemţii îşi vor duce fabricile în Federaţia Rusă, în momentul acela nemţii vor da un semnal: investiţiile se pot duce spre Rusia. Aceasta va fi cea mai mare lovitură pentru Europa de Est, inclusiv România, pentru că investiţiile nu vor mai veni. Noi ne facem iluzii că investitorii străini vin în Romania dar dacă piaţa rusă este garantată de Putin şase ani, cu parteneriat german, în are dacă ai o problemă de investiţii te duci la Angela Merkel şi ea vorbeşte cu Putin şi se rezolvă, atunci ce sens mai are să îţi mai aduci investiţiile în România, Bulgaria sau Ungaria? Pentru că Rusia este o piaţă mare iar investitorul nu vrea o democraţie perfectă, el vrea predicitibilitate pe care i-o oferă Putin. Iar timp de şase ani cel puţin el poate oferi asta unui investitor străin.
Deci dacă acest lucru se va întâmpla, dacă Rusia se va europeniza, mă rog, în formula rusească, atunci, ştiţi cum se spune, ai grijă de ce îţi doreşti că acest lucru se poate întâmpla. O Rusie europeană, repet în formula rusească, e clar că nu va fi Danemarca acolo, va deveni cel mai mare inamic al Răsăritului, inclusiv al României. Cu o Rusie agresivă ne-am cam obişnuit. Avem parteneriatul strategic cu SUA, foarte important, suntem membri NATO, deci avem protecţie maximă. Dar o Rusie europeană ce va face? Va atrage toate investiţiile spre ea, România, Ucraina, nu mai vorbesc de Republica Moldova, întreaga zonă va fi demantelată. În acel moment, putem citi acest scenariu prin Putin, candidatul Occidentului. Iar în această situaţie România va avea o problemă. Marea ameninţare nu este o Rusie agresivă, cu care ne-am obişnuit, ci o Rusie europenizată. Ar trebui să gândim şi în termenii acestui scenariu.
Sigur, în acel moment, peste câţiva ani şi relaţia Bucureşti-Chişinău se va pune altfel pentru că Republica Moldova fără investiţii nu va rezista. Nici acum nu se simte prea bine. Are o singură investiţie Republica Moldova – fabrica Coca Cola care s-a mutat de la Iaşi. Mai sunt vreo 2.000 de firme româneşti acolo iar următorul clasat are vreo o sută şi ceva de firme.
În ce fel se va pune atunci relaţia Bucureşti-Chişinău?
Republica Moldova va fi incapabilă să reziste, să supravieţuiască ca stat pe acest scenariu care, desigur, este unul ipotetic deocamdată. Remitenţele vor fi limitate până la urmă, nu poţi să trăieşti ca stat doar din remitenţe. Şi atunci relaţia cu Chişinăul va trebui privită din alte puncte de vedere pentru că Chişinăul va avea probleme enorme pe care nu va putea să le gestioneze singură. O perspectivă pe care România trebuie în acest moment s-o gândească.
Dar un Vladimir Putin la al treilea mandat, după modificarea după bunul plac a Constituţiei, mai este el un lider credibil şi legitim în afara ţării?
Depinde ce vrea planul extern. Vă aduceţi aminte de acele filme americane cu un rus rău şi un rus mai bun. Rusul rău era acea imagine după căderea URSS că poate veni un Rasputin sau un Ziuganov care poate să arunce cu bomba atomică, un rus de formulă troţkistă care va face mari probleme regiunii. Şi atunci occidentalii ce-au zis: decât un rus nebun mai bine un rus rezonabil. Sigur că un rus rezonabil nu e un democrat ca noi.
Occidentul este cel care a creat în Rusia acest sistem şi l-a susţinut. A pus între paranteze drepturile omului şi au zis că vrem rezonabilitate, vreum un om care ne garantează că nu apasă pe buton. Putin poate fi rusul rezonabil. Cum a fost votat Putin? Elţîn i-a pus mâna pe cap şi a zis că acesta e viitorul preşedinte. La fel şi cu Medvedev. Ăsta e sistemul de alegeri în Rusia. În Rusia nu sunt alegeri ca să fie ales preşedintele, ci ca să se valideze alegerea deja făcută. Asta e diferenţa între democraţia rusească şi cea occidentală şi de asta nu sunt surprize la alegeri. Asta nu înseamnă că populaţia rusă este oprimată pentru că i se impun lideri. Nu, ea doreşte aceşti lideri, îl vrea pe Putin, e populaţie imperială, nu gândeşte ca noi.
Lumea se întreabă mereu: uitaţi-vă cât de mare e Rusia. De ce să vrea bucata asta mică de pământ care e Republica Moldova? Da, dar rusul nu gândeşte aşa. El nici măcar nu îşi pune problema de ce ar trebui s-o cedeze pentru că el are un exerciţiu imperial care îl împiedică să gândească precum noi. De ce s-o cedez?
Revenind la întrebare. Depinde ce vrea Occidentul şi ce vrea Federaţia Rusă. Cât e de credibil? Dacă va câştiga alegerile atunci e credibil. Noi spumem că i-a scăzut popularitatea. Da, dar comparând-o cu alţi lideri occidentali, cota de popularitate a lui Putin este destul de mare. Deci depinde ce va face şi Putin. Dacă va face acel parteneriat cu Germania atunci sigur că va avea credibilitate. Problema este alta: cum va relaţiona Putin cu SUA şi cu NATO? Înainte, în anii 90, aveam spaţiul euro-atlantic, SUA şi Germania lui Helmuth Kohl, versus Rusia. Dar acum UE nu mai e coerentă în anumite politici şi nici spaţiul euroatlantic nu mai e coerent. Deci America va fi un actor important în această regiune.
Revenind la întrebare. Depinde ce vrea Occidentul şi ce vrea Federaţia Rusă. Cât e de credibil? Dacă va câştiga alegerile atunci e credibil. Noi spumem că i-a scăzut popularitatea. Da, dar comparând-o cu alţi lideri occidentali, cota de popularitate a lui Putin este destul de mare. Deci depinde ce va face şi Putin. Dacă va face acel parteneriat cu Germania atunci sigur că va avea credibilitate. Problema este alta: cum va relaţiona Putin cu SUA şi cu NATO? Înainte, în anii 90, aveam spaţiul euro-atlantic, SUA şi Germania lui Helmuth Kohl, versus Rusia. Dar acum UE nu mai e coerentă în anumite politici şi nici spaţiul euroatlantic nu mai e coerent. Deci America va fi un actor important în această regiune.
Vestea proastă e că America dă semne de retragere. Atunci va fi o problemă pentru că America a fost singurul actor prin care frontiera euroatlantică s-a dus spre est. În condiţiile în care America se retrage şi gestiunea zonei rămâne europenilor atunci Putin nu va mai avea nicio problemă şi singura lui preocupare va fi cum banii europeni vor ajunge în Federaţia Rusă. Şi modul în care europenii vor accepta ca Rusia să gestioneze ceea ce numeşte vecinătatea apropiată, fosta URSS.
Rămâne de văzut în ce măsură America va pune pe agendă problema estului Europei. În perioada aceasta pre-electorală lucrurile sunt însă mai complicate. Şi aici e şi o problemă de investiţii, de scut antirachetă pentru că vă reamintesc: toţi candidaţii, nu doar Putin, au vorbit de scutul antirachetă şi că Rusia nu trebuie să fie de acord cu el sau că scutul antirachetă să nu fie instalat în 2015 ci să fie preluat ulterior de NATO. Nu e clar încă dacă Putin va participa la summitul NATO de la Chicago, ăla va fi un semnal important, participarea sau nu a Rusiei la acest summit. Dacă Rusia va merge pe confruntare, atunci lucrurile s-ar putea să se tensioneze iar această zonă să atragă atenţia. Dacă nu va merge pe confruntare, nu e neapărat o veste foarte bună pentru că asta va sugera o animită înţelegere sau o gestiune a Europei a acestei zone ceea ce ne va îngrădi nouă anumite instrumente de acţiune.
În condiţiile în care România tinde să aibă un rol geopolitic la Marea Neagră tot mai puternic iar Putin vrea de cealaltă parte o Rusie tot mai influentă în regiune, credeţi că relaţia şi aşa problematică dintre Bucureşti şi Moscova va fi una şi mai tensionată în viitor?
Din punct de vedere economic, relaţia cu Rusia începe să se mişte. Dacă v-aţi uitat prin oraş, sunt tot mai multe afişe cu teatrul rus din Moscova, de operetă, de balet, teatrul rus din Ucraina. Lucrurile astea nu pot fi tocmai întâmplătoare.
Marea problemă a relaţiilor dintre Rusia şi România este orgoliul mare al unui imperiu. Ei nu vor să accepte că poţi avea o relaţie de respect reciproc, ei vor să şi-i iubeşti. Ei nu înţeleg că aşa ceva nu se poate în acest moment. Ceea ce trebuie să înveţe Moscova e că putem obţine maximul respect reciproc, fără iubire că aia nu se poate. Şi pe asta trebuie construită relaţia bilaterală. Eu nu aş spune că relaţia cu Federaţia Rusă nu a funcţionat pentru că au existat câteva relaţii contondente ale preşedintelui Băsescu. Să fim serioşi, relaţia cu Rusia s-a rupt din anii 90 când ruşii au înţeles că România se califică pentru spaţiul euroatlantic. Când au înţeles asta au blocat toată piaţa. Când în 1995 ziarul Pravda a scris că România a devenit o colonie americană, ruşii au înţeles că nu pot ţine România alături de ei. România ar putea teoretic, după integrarea euroatlantică, să îşi rediscute relaţiile cu Federaţia Rusă, dar până acum nu au fost semne bune.
Este scutul antirachetă un impediment în eforturile de rediscutare a acestei relaţii?
Dacă vor să fie, poate fi, orice poate fi un impediment. Şi orice declaraţie de la Bucureşti poate fi folosită ca pe un pretext de către ruşi la fel de bine cum şi declaraţiile ambasadorului rus la Chişinău ar putea fi un prilej de dispută între cele două ţări.
Revenind la scenariul cu Rusia europenizată, ce poate face România în acest caz? Va fi America singurul refugiu?
America rămâne un refugiu pentru noi. Dar mă tem că România nu ia în serios America. Atunci când America transmite mesaje legate de corupţie, trebuie luate în serios. Pentru că, dacă mergem pe scenariul amintit, România va avea o problemă. Parteneriatul cu SUA rămâne vital, dar ca să aduci investiţii americane trebuie curăţate acele focare de corupţie pe care Washingtonul le semnalează. În caz contrar, mă îndoiesc că vor veni americanii să facă investiţii aici. România trebuie să ia în serios America nu doar la nivelul discursului diplomatic pentru că, dacă America spune că avem o problemă cu corupţia, atunci înseamnă că această problemă chiar există. Ei când spun asta se bazează pe ceva. Altminteri, cred că trebuie să începem să gândim acest scenariu negativ în care România va fi ocolită de investitori. Nu spun neapărat că se va întâmpla, dar trebuie luat în seamă pentru că s-ar putea să ne trezim cu provocarea în faţă şi să nu ştim cum să-i răspundem.
Legat de Transnistria, avem un nou lider la Tiraspol, aparent mai deschis dialogului, mai vizionar, s-au reluat după ani de zile tratativele 5+2. Complică venirea lui Putin la Kremlin aceste tratative?
Nu, Rusia nu crede în lacrimi. Doar în Republica Moldova, liderii de acolo, în naivitatea lor, au crezut că problema este bilaterală. Rusia este statul cu cei mai mulţi vecini din lume. Imaginaţi-vă ce este la ministerul rus de Externe. Niciodată Rusia nu negociază un singur dosar, ci n dosare. Toate se discută la pachet. La Chişinău au crezut că, dacă se duc la Moscova la ţar şi îi vor explica cât de complicată e problema Transnistriei o să îi înţeleagă Vladimir Vladimirovici şi le va da Transnistria înapoi. Dar nu a fost niciodată aşa. Moldova a fost mereu un mic dosar şi nimic nu se va schimba cu venirea lui Putin la putere.
Şi acum în paranteză, ceea ce mi se pare şi mai grav, schimbarea de lideri de la Berlin, Schroeder făcând loc Angelei Merkel, nu a schimbat cu nimic politica Germaniei faţă de Rusia. Toată lumea se aştepta că, după plecarea lui Schroeder care avea un salariu de 250.000 de euro pe an de la Gazprom, şi venirea lui Merkel să se schimbe politica faţă de Rusia, dar nu s-a schimbat nimic. Asta arată că aceasta este politică germană, nu social-democrată sau creştin-democrată. Asta e o chestie care trebuie să ne pună pe gânduri. La fel se va întâmpla şi cu Republica Moldova. Rusia are acum toate datele, toate cărţile în mână iar europenii nu au nici un cuvânt în toată această afacere. Europenii îi sună pe ruşi şi îi roagă să rezolve o problemă în Transnistria.
Totuşi, schimbarea lui Igor Smirnov cu Evgheni Şevciuk arată că nici ruşii nu pot controla chiar totul acolo. Kaminski era candidatul Rusiei. Nu a ieşit. Nu a ieşit nici în Osetia de Sud. Ăsta e un lucru interesant. Şevciuk a câştigat alegerile, problema este: a luat puterea cu adevărat? El este doar în acest proces de a obţine puterea care mai durează. Nu se ştie care va fi relaţia sa cu Moscova sau cu Ucraina, deşi el este ucrainean.
Nu era mai bine atunci ca negocierile 5+2 să fi fost reluate când lucrurile se decantau atât la Tiraspol, cât şi la Chişinău, unde este în continuare criză politică?
Tocmai aici e problema: Federaţia Rusă nu deschide niciodată nişte negocieri nu că are garanţia că le câştigă, dar are garanţia că nu le pierde. Deci faptul că ruşii după şase ani au deschis negocierile 5+2, căci de ei depindea asta, trebuie să ne pună pe gânduri. În acest moment nici la Chişinău, nici la Tiraspol nu există o putere stabilizată, doar la ruşi există o putere stabilizată.
Înseamnă atunci că ruşii au mizat din start pe eşecul acestor negocieri.
Nu. Înseamnă că ruşii, dacă au deschis aceste negocieri, ştiu că au toate sau majoritatea cărţilor în mână sau că nu li se poate întâmpla ceva rău. Ce rău li s-ar putea întâmpla lor? Să plece trupele ruse din Transnistria. Dar ei ştiu că în aceste negocieri nimeni nu va cere retragerea trupelor. Senzaţia mea este că nici UE care este observator nu va cere acest lucru. Aşa că situaţia este foarte favorabilă Moscovei din acest punct de vedere.
Problema Republicii Moldova este că ea trebuie să facă reunificarea cu Transnistria, dar fără să blocheze factorul european care şi aşa e destul de plăpând. În acest moment, dacă se face reunificarea, totul s-a terminat, frontierea euroatlantică se fixează pe Prut. În acest moment Republica Moldova nu are capacitatea să gestioneze politic şi electoral regiunea transnistreană. Acolo sunt generaţii de tineri de 20-25 de ani, de tineri care s-au născut în 1987-1988. Aceştia nu au fost expuşi statului Republica Moldova, ei nu ştiu de acest stat. Ei s-au născut în Transnistria, au studiat după manuele transnistrene, au fost expuşi Moscovei, Odessei. Această generaţie trebuie convinsă că în Republica Moldova e mai bine, ceea ce e greu. Nu au nicio treabă cu Republica Moldova. E mai greu acum să rezolvi problema transnistreană decât era înainte.
Rămâne de văzut în ce măsură America va pune pe agendă problema estului Europei. În perioada aceasta pre-electorală lucrurile sunt însă mai complicate. Şi aici e şi o problemă de investiţii, de scut antirachetă pentru că vă reamintesc: toţi candidaţii, nu doar Putin, au vorbit de scutul antirachetă şi că Rusia nu trebuie să fie de acord cu el sau că scutul antirachetă să nu fie instalat în 2015 ci să fie preluat ulterior de NATO. Nu e clar încă dacă Putin va participa la summitul NATO de la Chicago, ăla va fi un semnal important, participarea sau nu a Rusiei la acest summit. Dacă Rusia va merge pe confruntare, atunci lucrurile s-ar putea să se tensioneze iar această zonă să atragă atenţia. Dacă nu va merge pe confruntare, nu e neapărat o veste foarte bună pentru că asta va sugera o animită înţelegere sau o gestiune a Europei a acestei zone ceea ce ne va îngrădi nouă anumite instrumente de acţiune.
În condiţiile în care România tinde să aibă un rol geopolitic la Marea Neagră tot mai puternic iar Putin vrea de cealaltă parte o Rusie tot mai influentă în regiune, credeţi că relaţia şi aşa problematică dintre Bucureşti şi Moscova va fi una şi mai tensionată în viitor?
Din punct de vedere economic, relaţia cu Rusia începe să se mişte. Dacă v-aţi uitat prin oraş, sunt tot mai multe afişe cu teatrul rus din Moscova, de operetă, de balet, teatrul rus din Ucraina. Lucrurile astea nu pot fi tocmai întâmplătoare.
Marea problemă a relaţiilor dintre Rusia şi România este orgoliul mare al unui imperiu. Ei nu vor să accepte că poţi avea o relaţie de respect reciproc, ei vor să şi-i iubeşti. Ei nu înţeleg că aşa ceva nu se poate în acest moment. Ceea ce trebuie să înveţe Moscova e că putem obţine maximul respect reciproc, fără iubire că aia nu se poate. Şi pe asta trebuie construită relaţia bilaterală. Eu nu aş spune că relaţia cu Federaţia Rusă nu a funcţionat pentru că au existat câteva relaţii contondente ale preşedintelui Băsescu. Să fim serioşi, relaţia cu Rusia s-a rupt din anii 90 când ruşii au înţeles că România se califică pentru spaţiul euroatlantic. Când au înţeles asta au blocat toată piaţa. Când în 1995 ziarul Pravda a scris că România a devenit o colonie americană, ruşii au înţeles că nu pot ţine România alături de ei. România ar putea teoretic, după integrarea euroatlantică, să îşi rediscute relaţiile cu Federaţia Rusă, dar până acum nu au fost semne bune.
Este scutul antirachetă un impediment în eforturile de rediscutare a acestei relaţii?
Dacă vor să fie, poate fi, orice poate fi un impediment. Şi orice declaraţie de la Bucureşti poate fi folosită ca pe un pretext de către ruşi la fel de bine cum şi declaraţiile ambasadorului rus la Chişinău ar putea fi un prilej de dispută între cele două ţări.
Revenind la scenariul cu Rusia europenizată, ce poate face România în acest caz? Va fi America singurul refugiu?
America rămâne un refugiu pentru noi. Dar mă tem că România nu ia în serios America. Atunci când America transmite mesaje legate de corupţie, trebuie luate în serios. Pentru că, dacă mergem pe scenariul amintit, România va avea o problemă. Parteneriatul cu SUA rămâne vital, dar ca să aduci investiţii americane trebuie curăţate acele focare de corupţie pe care Washingtonul le semnalează. În caz contrar, mă îndoiesc că vor veni americanii să facă investiţii aici. România trebuie să ia în serios America nu doar la nivelul discursului diplomatic pentru că, dacă America spune că avem o problemă cu corupţia, atunci înseamnă că această problemă chiar există. Ei când spun asta se bazează pe ceva. Altminteri, cred că trebuie să începem să gândim acest scenariu negativ în care România va fi ocolită de investitori. Nu spun neapărat că se va întâmpla, dar trebuie luat în seamă pentru că s-ar putea să ne trezim cu provocarea în faţă şi să nu ştim cum să-i răspundem.
Legat de Transnistria, avem un nou lider la Tiraspol, aparent mai deschis dialogului, mai vizionar, s-au reluat după ani de zile tratativele 5+2. Complică venirea lui Putin la Kremlin aceste tratative?
Nu, Rusia nu crede în lacrimi. Doar în Republica Moldova, liderii de acolo, în naivitatea lor, au crezut că problema este bilaterală. Rusia este statul cu cei mai mulţi vecini din lume. Imaginaţi-vă ce este la ministerul rus de Externe. Niciodată Rusia nu negociază un singur dosar, ci n dosare. Toate se discută la pachet. La Chişinău au crezut că, dacă se duc la Moscova la ţar şi îi vor explica cât de complicată e problema Transnistriei o să îi înţeleagă Vladimir Vladimirovici şi le va da Transnistria înapoi. Dar nu a fost niciodată aşa. Moldova a fost mereu un mic dosar şi nimic nu se va schimba cu venirea lui Putin la putere.
Şi acum în paranteză, ceea ce mi se pare şi mai grav, schimbarea de lideri de la Berlin, Schroeder făcând loc Angelei Merkel, nu a schimbat cu nimic politica Germaniei faţă de Rusia. Toată lumea se aştepta că, după plecarea lui Schroeder care avea un salariu de 250.000 de euro pe an de la Gazprom, şi venirea lui Merkel să se schimbe politica faţă de Rusia, dar nu s-a schimbat nimic. Asta arată că aceasta este politică germană, nu social-democrată sau creştin-democrată. Asta e o chestie care trebuie să ne pună pe gânduri. La fel se va întâmpla şi cu Republica Moldova. Rusia are acum toate datele, toate cărţile în mână iar europenii nu au nici un cuvânt în toată această afacere. Europenii îi sună pe ruşi şi îi roagă să rezolve o problemă în Transnistria.
Totuşi, schimbarea lui Igor Smirnov cu Evgheni Şevciuk arată că nici ruşii nu pot controla chiar totul acolo. Kaminski era candidatul Rusiei. Nu a ieşit. Nu a ieşit nici în Osetia de Sud. Ăsta e un lucru interesant. Şevciuk a câştigat alegerile, problema este: a luat puterea cu adevărat? El este doar în acest proces de a obţine puterea care mai durează. Nu se ştie care va fi relaţia sa cu Moscova sau cu Ucraina, deşi el este ucrainean.
Nu era mai bine atunci ca negocierile 5+2 să fi fost reluate când lucrurile se decantau atât la Tiraspol, cât şi la Chişinău, unde este în continuare criză politică?
Tocmai aici e problema: Federaţia Rusă nu deschide niciodată nişte negocieri nu că are garanţia că le câştigă, dar are garanţia că nu le pierde. Deci faptul că ruşii după şase ani au deschis negocierile 5+2, căci de ei depindea asta, trebuie să ne pună pe gânduri. În acest moment nici la Chişinău, nici la Tiraspol nu există o putere stabilizată, doar la ruşi există o putere stabilizată.
Înseamnă atunci că ruşii au mizat din start pe eşecul acestor negocieri.
Nu. Înseamnă că ruşii, dacă au deschis aceste negocieri, ştiu că au toate sau majoritatea cărţilor în mână sau că nu li se poate întâmpla ceva rău. Ce rău li s-ar putea întâmpla lor? Să plece trupele ruse din Transnistria. Dar ei ştiu că în aceste negocieri nimeni nu va cere retragerea trupelor. Senzaţia mea este că nici UE care este observator nu va cere acest lucru. Aşa că situaţia este foarte favorabilă Moscovei din acest punct de vedere.
Problema Republicii Moldova este că ea trebuie să facă reunificarea cu Transnistria, dar fără să blocheze factorul european care şi aşa e destul de plăpând. În acest moment, dacă se face reunificarea, totul s-a terminat, frontierea euroatlantică se fixează pe Prut. În acest moment Republica Moldova nu are capacitatea să gestioneze politic şi electoral regiunea transnistreană. Acolo sunt generaţii de tineri de 20-25 de ani, de tineri care s-au născut în 1987-1988. Aceştia nu au fost expuşi statului Republica Moldova, ei nu ştiu de acest stat. Ei s-au născut în Transnistria, au studiat după manuele transnistrene, au fost expuşi Moscovei, Odessei. Această generaţie trebuie convinsă că în Republica Moldova e mai bine, ceea ce e greu. Nu au nicio treabă cu Republica Moldova. E mai greu acum să rezolvi problema transnistreană decât era înainte.
Iorgu
Domnul Dungaciu nu are dreptate. Romania nu are nevoie de investitii straine. De fapt nu are nevoie de nimic. Romania are nevoie doar sa ofere gratis aurul unei firme canadiene si sa se ottraveasca cu cianura, Romania are nevoie doar sa fie carne de tun pentru apararea Americii, incasand in asa zisul scut strategic primele lovituri in caz de conflict nuclear, Romania are nevoie doar sa-si dea gratis terenurile agricole unor firme straine si sa se trezeasca la fel ca palestinienii in urma cu 60 de ani, straini la ei acasa, pentru ca pamantul a fost cumparat in taina de altii. Romania are nevoie sa-si distruga flota pentru a nu mai concura pe altii. Romania are nevoie sa dea zirconiul gratis companiilor americane, in acest scop a fost distrusa favrica de zirconiu de la Giurgiu. Romania are nevoie sa dea gratis tot petrolul si gazele naturale descoperite deja sau in curs de prospectare unor firme straine, dupa ce Romania a fost in fruntea tarilor producatoare de utilaj petrolier. Singura nevoie a Romaniei este sa dea la straini tot ce are. Si atunci, de ce ar avea nevoie Romania de investitii straine, cand politicienii ei distrug tot si vand tot? E o aberatie. Distrugand tot, Romania isi asigura securitatea intr-un mod basescian-iliescian cu totul original.
ciorgan
"La umbra marilor stejari,nu creste nici iarba".Din pacate pentru dl.prof. Dungaciu,nu numai ca a crescut la unbra unui stejar,dar se pare ca nu a 'prins" nimic de la acesta,nici un fel de samanta roditoare.Geopolitic,Romania nu are importanta,ea este,asa cum spunea un coleg de-al sau mai tanar,a seaptea spita la caruta,este,altfel spus,sub colonia" Americii segmentate",adica a pan ideilor,ideologiilor plecate din acest spatiu.Romania isi pierde identitatea,isi pierde limba,cultura,iar istoria este falsificata de mutantii pe care dl. prof.ai sustine cu ardoare si pe care i-am numit prin panidei si ideologii.Rusia refuza cu iacapatanare sa-si dea pe gratis resursele energetice"mutantilor",dar inainte de toate RUSIA REFUZA SA SE INCHINE,noilor stapani fara chip.In fine,nici macar nu trebuie sa aducem in discutie spirala tacerii,pentru ca nu este cazul aici,caci,Putin v-a castiga,cu toata ambitia "unora"de a aduce si aici 'primavara"(revolutiilor).Revolutiile,inseamna suferinta si minciuna pentru mase,o scurta bucurie,o "chermeza"in care poporul se imbata si se trezeste a doua zi cu dureri de cap."Reactia inceata"spune Iorga si un profesor drag noua,poate oferi nu numai un strop de bine,dar poate da personalitate unor elite ,si,implicit,poate faurii sau conserva"chipul unui popor".Dar,pentru toate acestea e nevoie de caracter,nu-i asa?GANDURI BUNE!
In Cronica Romana apare o reactie, urmata la randu-i de un dialog cu cititorii pe aceeasi tema.
Dan Dungaciu. Precizări factologice.
Majoritatea absolută a textelor scrise despre alegerile din Rusia de ”analiștii” și ”gânditorii” din noosfera românească sunt viciate din cauza utilizării excesive a clișeelor propagandistice. Autorii acestor texte au fost propagandiști toată viața, nu au experiență reală a relațiilor internaționale și nu sunt racordați în vreun fel la realitatea dură a jocurilor geopolitice. Acest handicap afectează grav calitatea analitică a textelor scrise de asemenea autori. Orice discuție despre opiniile lui Adrian Cioroianu sau Cristian Ghinea nu are sens. În acest context, textul lui Dan Dungaciu (președintele Institutului pentru Relații Internaționale al Academiei Române, consilier al președintelui Republicii Moldova) are anumite avantaje: este scris de reprezentantul unui think-tank al ”echipei internaționale” despre care am scris într-unul din materialele anterioare și totodată este un text scris de un personaj care are acces la anumite aspecte ale situației geopolitice în plan regional. Textul, publicat integral de oficiosul EVZ poate fi găsit aici: http://www.evz.ro/detalii/stiri/o-rusie-europenizata-este-cel-mai-mare-inamic-al-europei-de-est-inclusiv-al-romaniei-969498.html .
Trebuie să precizăm că înțelegem motivația publicării acestui text. Pentru a explica această motivație trebuie să luăm în calcul cine sunt principalii recipienți ai mesajului transmis. Acești recipienți sunt membrii organizației pe care o reprezintă domnul Dungaciu (aceștia sunt antrenați să recepționeze și să studieze atent semnalele venite de la asemenea surse) și membrii grupărilor portocalii (aceștia sunt antrenați să recepționeze semnalele venite prin oficiosul mediatic). În aceste condiții, scopul publicării textului a fost următorul:
1. Membrii organizației și membrii grupărilor portocalii sunt informați cu privire la schimbarea radicală a conjuncturii internaționale. Dan Dungaciu încearcă să-i obișnuiască pe cititori să gândească despre scenarii pe care aceștia le credeau absolut imposibile. Scenariul descris de Dungaciu se referă la o un viitor în care Rusia și Germania intră într-o simbioză economică, SUA este în retragere, iar România se numără printre marii perdanți ai modificărilor de conjunctură internațională.
2. Textul încearcă să-i convingă atât pe membrii organizației și pe membrii grupărilor portocalii de necesitatea unor sacrificii care vor urma. ”Corupția” la care se referă Dungaciu, invocându-l implicit pe Gitenstein, nu are nicio legătură cu corupția minoră sau cotidiană, ci se referă la schemele existente sub oblăduirea organizației și a grupărilor portocalii. Lichidarea fluxurilor financiare ale ”băieților deștepți” este extrem de dureroasă și poate provoca ”revoluții interne” și vârful organizației se grăbește să explice necesitatea acestor sacrificii, utilizând tactica ”dulce-amar”: dacă ”băieții deștepți” dispar, atunci vor veni ”investiții americane”, dacă rămân, atunci România va rămâne fără bani și sprijin într-un context european dominat de tandemul ruso-german.
2. Textul încearcă să-i convingă atât pe membrii organizației și pe membrii grupărilor portocalii de necesitatea unor sacrificii care vor urma. ”Corupția” la care se referă Dungaciu, invocându-l implicit pe Gitenstein, nu are nicio legătură cu corupția minoră sau cotidiană, ci se referă la schemele existente sub oblăduirea organizației și a grupărilor portocalii. Lichidarea fluxurilor financiare ale ”băieților deștepți” este extrem de dureroasă și poate provoca ”revoluții interne” și vârful organizației se grăbește să explice necesitatea acestor sacrificii, utilizând tactica ”dulce-amar”: dacă ”băieții deștepți” dispar, atunci vor veni ”investiții americane”, dacă rămân, atunci România va rămâne fără bani și sprijin într-un context european dominat de tandemul ruso-german.
Cititorii noștri, în virtutea unui nivel crescut de sofisticare, merită să vadă și o altă interpretare a situației, interpretare mult mai credibilă măcar în virtutea faptului că noi scriem despre schimbarea conjuncturii internaționale de trei ani, iar Dan Dungaciu o face doar de câteva zile.
1. Este îmbucurător faptul că elita politico-securistică dă semne de trezire la realitatea internațională. Procesul de prelucrare și diseminare a informației avansează lent și timid, dar este un pas înainte.
2. Schema pe care o prezintă Dungaciu pare să fie creionată în așa fel încât să fie pe înțelesul unui ”securist de duzină” și a unui pedelist de rând. Din această cauză ea suferă de lacune grave. În viziunea lui Dungaciu un scenariu probabil este următorul:
1. Rusia se ”europenizează” în sensul deschiderii către investitorii străini, în primul rând germani.
2. România și întreaga Europă de Est rămân fără investiții și fără bani din cauza exodului masiv a investitorilor germani care se vor reorienta către Rusia.
3. La nivel politic deja există o înțelegere între Rusia și Germania. Dungaciu este foarte dezamăgit de Merkel care a demonstrat că atitudinea pro-rusă din Germania este o decizie conștientă a elitei politice și a nu a unui singur partid. În aceste condiții tandemul ruso-german devine extrem de influent în Europa.
4. Singura soluție pentru salvarea României ar fi ”investițiile americane” care vor veni dacă ”corupția” semnalată de la Washington va fi stârpită. Aceasta este speranța lui Dungaciu. Frica lui Dungaciu constă în faptul că SUA ”dă semne de retragere”.
2. Schema pe care o prezintă Dungaciu pare să fie creionată în așa fel încât să fie pe înțelesul unui ”securist de duzină” și a unui pedelist de rând. Din această cauză ea suferă de lacune grave. În viziunea lui Dungaciu un scenariu probabil este următorul:
1. Rusia se ”europenizează” în sensul deschiderii către investitorii străini, în primul rând germani.
2. România și întreaga Europă de Est rămân fără investiții și fără bani din cauza exodului masiv a investitorilor germani care se vor reorienta către Rusia.
3. La nivel politic deja există o înțelegere între Rusia și Germania. Dungaciu este foarte dezamăgit de Merkel care a demonstrat că atitudinea pro-rusă din Germania este o decizie conștientă a elitei politice și a nu a unui singur partid. În aceste condiții tandemul ruso-german devine extrem de influent în Europa.
4. Singura soluție pentru salvarea României ar fi ”investițiile americane” care vor veni dacă ”corupția” semnalată de la Washington va fi stârpită. Aceasta este speranța lui Dungaciu. Frica lui Dungaciu constă în faptul că SUA ”dă semne de retragere”.
Această schemă este ultra-simplistă și incorectă, deși îndeplinește misiunea pentru care a fost creată. Înainte de a o demonta la nivel factologic, merită să facem următoarea observație. În ”lumea lui Dungaciu” relațiile între România, Germania și Rusia se transformă într-un joc binar în care dacă Rusia câștigă, atunci România pierde și invers. Însăși analistul recunoaște că investitorii germani vor vedea în piața din Rusia o oportunitate de dezvoltare, dar în loc să caute oportunități pentru România în aceeași piață, analistul începe să raționeze în stilul ”să moară capra vecinului”. De ce România nu a reușit să atragă investiții până acum? De ce România nu are companii autohtone suficient de puternice ca să poată penetra piața rusă? Poate s-a ajuns în situația curentă anume din cauza faptului că dezvoltarea ”campionilor naționali” în diverse domenii a fost transformată în oportunitate de furt instituționalizat, oportunitate de care au profitat din plin cei cărora Dungaciu le explică ce viitor sumbru îi așteaptă fără investiții? Ce a făcut organizația (căreia în mod implicit și indirect i se adresează Dungaciu) pentru a nu ajunge în situația curentă? Ce a făcut partidul (căruia în mod implicit și indirect i se adresează Dungaciu) pentru a nu ajunge în situația curentă? Acum, se apropie timpul consecințelor. Lăsând la o parte aspectele de politică internațională, una dintre concluziile rezultante în mod inevitabil din analiza acestui text constă în faptul că unul dintre ”creierele” principale ale elitei ”din umbră” a României a recunoscut aproape în clar text că România poate există în spațiul geopolitic numai în calitate de cerșetor de investiții, țara fiind incapabilă să concureze în mod eficient pentru ele. Dramatic și trist. Întrebarea: ”cine își asumă răspunderea pentru această stare de fapt?” rămâne retorică.
La nivel factologic schema prezentată de distinsul analist este incorectă. Dacă ar fi să-l credem pe Dungaciu, Rusia de până acum a fost separată de restul lumii cu o ”cortină de fier” care bloca orice investiție străină, iar odată cu alegerea lui Putin pentru al treilea mandat această ”cortină” va cădea, iar investitorii germani, încurajați de o ”înțelegere politică” la nivel ruso-german vor începe să investească în Rusia. Realitatea este foarte diferită de această schemă. În Rusia există o multitudine de proiecte investiționale ale investitorilor străini, inclusiv germani. Acolo sunt produse inclusiv autoturisme Logan și Chevrolet, există linii de asamblare pentru aproape toate brand-urile majore de electronică și electrocasnice etc. Multe companii străine lucrează în sectorul energetic și dezvoltă proiecte majore, cel mai cunoscut exemplu fiind cooperarea între Rosneft și BP. ”Cortina de fier” pentru investitori nu există, deci una dintre premisele implicite pe care se bazează schema avansată de Dungaciu este falsă. Mai mult decât atât, atractivitatea investițională a Rusiei are un fundament economic care poate fi explicat destul de facil. Impozitul pe profit în Rusia este de 13% (cu excepția companiilor petroliere), iar impozitul de profit în România este de 16%. Faptul că investitorul german înțelege că 13% este mai puțin decât 16% nu are vreo legătură cu o ”înțelegere politică” între Merkel și Putin, ci este doar o demonstrație a faptului că investitorii germani știu matematică. Înțelegere politică la nivel ruso-german există, dar ea există din cauza sinergiilor economice dintre cele două țări, cea mai bună demonstrație a acestora fiind proiectul NorthStream. În Rusia există facilități fiscale pentru proiecte care angajează șomeri, pentru proiecte în zone defavorizate, pentru proiecte high-tech, iar corelarea acestor facilități poate conduce la situații în care impozitul plătit de investitor este 0%, statul fiind satisfăcut de obținerea locurilor de muncă și dezvoltarea economică a zonelor defavorizate. Capitalismul și globalizarea pentru care au militat (la nivel verbal) politicienii români implică și o concurență pentru investiții, iar Dan Dungaciu pare să fie profund nesatisfăcut de faptul că această concurență există. ”O Rusie euopenizată este este cel mai mare inamic al Europei de Est, inclusiv al României” declară Dungaciu, pe când o declarație mai onestă și mai realistă ar fi: ”inabilitatea de a crea un climat investițional favorabil este cel mai mare inamic al României”. Este simptomatic modul în care analistul dâmbovițean pune ”la pachet” România și întreaga Europă de Est, fiind pesemne convins că toată Europa de Est suferă de aceleași probleme de care suferă România. Din punctul nostru de vedere, analiștii români nu ar trebui să plângă de mila Poloniei (care nu a avut recesiune) sau Cehiei (care a are propriile companii de talie internațională) pentru că aceste țări se deosebesc radical de România, una dintre deosebirile fundamentale fiind mentalitatea și gradul de pregătire profesională a elitelor politice și economice. Încă un aspect fundamental care lipsește din analiza prezentată de Dan Dungaciu este capabilitatea Rusiei de a face investiții în Europa. Guvernul Putin deja a salvat de la faliment național o țară-membră a UE (Cipru) și într-unul dintre articolele sale electorale președintele rus a menționat că Rusia va participa la susținerea economică a Uniunii Europene, iar în anumite cazuri va face investiții directe în anumite țări. În ”lumea lui Dungaciu” nu există nici China care dispune de rezerve valutare colosale pe care le poate investi punctual în proiecte din Uniunea Europeană. Întrebarea: ”de ce analistul Dungaciu nu se gândește la oportunitățile de atragere a investitorilor ruși sau chinezi?” va rămâne, la fel, retorică.
Una dintre contradicțiile majore a textului analizat constă în faptul că principala speranță a autorului sunt ”investițiile americane”, deși același autor recunoaște că America se retrage din regiune, sugerându-se că această retragere ar fi o parte componentă a unei înțelegeri supranaționale complexe care lasă Europa în sfera de influență ruso-germană. Ne pare bine că în spațiul mediatic românesc a apărut încă o voce care menționează această înțelegere și retragerea americană din regiune. Până nu demult, noi am fost singurii care am scris în repetate rânduri despre această schimbare de conjunctură. Totodată, speranța ca SUA va avea dorința, resursele și posibilitatea de a amenda o înțelegere internațională în privința României doar pentru că echipa de la București îi va ”rezolva definitiv” pe ”băieții deștepți” este extrem de naivă. Înțelegerile supranaționale nu se amendează pe baza lichidării câtorva șmecheri din sistem. Șefii și colegii distinsului analist vor trebui să se obișnuiască să trăiască într-o lume în care Washingtonul nu-i mai poate scăpa de orice necaz, iar deciziile importante sunt luate într-un sistem multipolar. Conjunctura internațională s-a schimbat radical și inexorabil, iar ”echipa internațională” nu a reușit să prindă trenul istoriei la momentul potrivit.
La nivel factologic schema prezentată de distinsul analist este incorectă. Dacă ar fi să-l credem pe Dungaciu, Rusia de până acum a fost separată de restul lumii cu o ”cortină de fier” care bloca orice investiție străină, iar odată cu alegerea lui Putin pentru al treilea mandat această ”cortină” va cădea, iar investitorii germani, încurajați de o ”înțelegere politică” la nivel ruso-german vor începe să investească în Rusia. Realitatea este foarte diferită de această schemă. În Rusia există o multitudine de proiecte investiționale ale investitorilor străini, inclusiv germani. Acolo sunt produse inclusiv autoturisme Logan și Chevrolet, există linii de asamblare pentru aproape toate brand-urile majore de electronică și electrocasnice etc. Multe companii străine lucrează în sectorul energetic și dezvoltă proiecte majore, cel mai cunoscut exemplu fiind cooperarea între Rosneft și BP. ”Cortina de fier” pentru investitori nu există, deci una dintre premisele implicite pe care se bazează schema avansată de Dungaciu este falsă. Mai mult decât atât, atractivitatea investițională a Rusiei are un fundament economic care poate fi explicat destul de facil. Impozitul pe profit în Rusia este de 13% (cu excepția companiilor petroliere), iar impozitul de profit în România este de 16%. Faptul că investitorul german înțelege că 13% este mai puțin decât 16% nu are vreo legătură cu o ”înțelegere politică” între Merkel și Putin, ci este doar o demonstrație a faptului că investitorii germani știu matematică. Înțelegere politică la nivel ruso-german există, dar ea există din cauza sinergiilor economice dintre cele două țări, cea mai bună demonstrație a acestora fiind proiectul NorthStream. În Rusia există facilități fiscale pentru proiecte care angajează șomeri, pentru proiecte în zone defavorizate, pentru proiecte high-tech, iar corelarea acestor facilități poate conduce la situații în care impozitul plătit de investitor este 0%, statul fiind satisfăcut de obținerea locurilor de muncă și dezvoltarea economică a zonelor defavorizate. Capitalismul și globalizarea pentru care au militat (la nivel verbal) politicienii români implică și o concurență pentru investiții, iar Dan Dungaciu pare să fie profund nesatisfăcut de faptul că această concurență există. ”O Rusie euopenizată este este cel mai mare inamic al Europei de Est, inclusiv al României” declară Dungaciu, pe când o declarație mai onestă și mai realistă ar fi: ”inabilitatea de a crea un climat investițional favorabil este cel mai mare inamic al României”. Este simptomatic modul în care analistul dâmbovițean pune ”la pachet” România și întreaga Europă de Est, fiind pesemne convins că toată Europa de Est suferă de aceleași probleme de care suferă România. Din punctul nostru de vedere, analiștii români nu ar trebui să plângă de mila Poloniei (care nu a avut recesiune) sau Cehiei (care a are propriile companii de talie internațională) pentru că aceste țări se deosebesc radical de România, una dintre deosebirile fundamentale fiind mentalitatea și gradul de pregătire profesională a elitelor politice și economice. Încă un aspect fundamental care lipsește din analiza prezentată de Dan Dungaciu este capabilitatea Rusiei de a face investiții în Europa. Guvernul Putin deja a salvat de la faliment național o țară-membră a UE (Cipru) și într-unul dintre articolele sale electorale președintele rus a menționat că Rusia va participa la susținerea economică a Uniunii Europene, iar în anumite cazuri va face investiții directe în anumite țări. În ”lumea lui Dungaciu” nu există nici China care dispune de rezerve valutare colosale pe care le poate investi punctual în proiecte din Uniunea Europeană. Întrebarea: ”de ce analistul Dungaciu nu se gândește la oportunitățile de atragere a investitorilor ruși sau chinezi?” va rămâne, la fel, retorică.
Una dintre contradicțiile majore a textului analizat constă în faptul că principala speranță a autorului sunt ”investițiile americane”, deși același autor recunoaște că America se retrage din regiune, sugerându-se că această retragere ar fi o parte componentă a unei înțelegeri supranaționale complexe care lasă Europa în sfera de influență ruso-germană. Ne pare bine că în spațiul mediatic românesc a apărut încă o voce care menționează această înțelegere și retragerea americană din regiune. Până nu demult, noi am fost singurii care am scris în repetate rânduri despre această schimbare de conjunctură. Totodată, speranța ca SUA va avea dorința, resursele și posibilitatea de a amenda o înțelegere internațională în privința României doar pentru că echipa de la București îi va ”rezolva definitiv” pe ”băieții deștepți” este extrem de naivă. Înțelegerile supranaționale nu se amendează pe baza lichidării câtorva șmecheri din sistem. Șefii și colegii distinsului analist vor trebui să se obișnuiască să trăiască într-o lume în care Washingtonul nu-i mai poate scăpa de orice necaz, iar deciziile importante sunt luate într-un sistem multipolar. Conjunctura internațională s-a schimbat radical și inexorabil, iar ”echipa internațională” nu a reușit să prindă trenul istoriei la momentul potrivit.
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179367
1. D.Dungaciu nu ”are o teama istorică”, ci ”utilizează o interpretare tendențioasă a zilei de ieri” pentru a-și atinge astăzi scopurile propagandistice.
2. Nu credem că există vreo ”agresivitate structurală” înscrisă în codul genetic al vreunui popor, credem doar în existența unor decizii raționale sau iraționale ale unor lideri politici concreți, iar acești lideri se ghidează după interesele zilei de astăzi, numai cei mai deștepți se gândesc la ziua de mâine și numai cei mai proști rămân blocați în problemele zilei de ieri.
3. În problema ”baietilor destepți” ne miră dorința (irațională, dar explicabilă dpdv psihologic) de a-i exonera pe americani de păcatele comise în procesul guvernării României. Poate totuși se va găsi curaj de a privi adevărul în ochi?
2. Nu. Doar sugerăm că pentru comportamentul tuturor marilor puteri trebuie căutate explicații raționale și nu iraționale. Demonizarea sau idealizarea trebuie excluse din ecuație în cazul tuturor relațiilor internaționale.
3. Șansele ca schema să fi existat atâți ani cu acoperirea din partea serviciilor locale fără acordul explicit sau tacit al americanilor sunt nule. Dacă în ultimul timp Gitenstein (contrast extrem față de predecesorii săi) și Franks (contrast și mai extrem) reprezentând două instituții americane (în cazul FMI – dpdv tehnic) s-au apucat să-i stranguleze înseamnă că americanii au ceva de câștigat
Referitor la heterogenitate: am susținut asta în toate articolele noastre (și am fost criticați vehement
2. Imi permit sa elaborez:
Th.Demonizarea sau idealizarea trebuie excluse din ecuație în cazul tuturor relațiilor internaționale.
Corolar 1. Demonizarea Rusiei sau idealizarea Americii trebuie excluse din ecuație în cazul tuturor relațiilor internaționale.
Corolar 2: Demonizarea Americii sau idealizarea Rusiei trebuie excluse din ecuație în cazul tuturor relațiilor internaționale.
ContraTh. Atitudinea defensiva bazata pe “trust but verify” trebuie inclusa de romani in relatiile internationale ale Romaniei.
Problema paranoicului (una dintre ele) la romani este in cine ai incredere ca verifica corect, ca suflatul in iaurt are limite
De acord
De acord dar poate au ceva de pierdut daca nu ii stranguleaza, mai invata omul despre hramul “baietilor destepti”.
ok, gand la gand cu bucurie
“heterogenitatea explicând perfect fenomenele pe care le vedem astăzi: grupul american care i-a susținut pe băieții deștepți nu mai are controlul butoanelor, iar grupul care a ajuns la butoane și a ajuns la niște înțelegeri supranaționale a început strangularea ”băieților”.”
1. Cat de greu este sa ”desenezi” un astfel de document? mai ales daca ”desenatorul” este un serviciu cu anumite resurse si o vasta experienta?
2. Documentele statistice ale BNR-ului de astazi (absolut autentice) vor fi considerate in viitor ”marturii autentice ale epocii”. Nu va vine sa radeti? Aceeasi logica (si credibilitate nula) trebuie atribuita si multora/tuturora dintre ”documentele autentice din arhive” cu care opereaza varii istorici/propagandisti.
Corect. Scriber exact asta a avut în vedere.
Si? În locul puterii X putea fi puterea Y sau Z, conjunctura exactă care a dus la o situație din trecut nu se va reproduce vreodată.
Căutarea scuzelor este pentru mitologi. Rechizitoriile istorice sunt tot pentru ei.
Din contra. O invocăm la fel pentru toată lumea.
Un analist poate fi considerat matur și experimentat în condițiile în care la anumite întrebări poate răspunde sincer: ”cel mai probabil acest lucru este imposibil de aflat vreodată”.
Onestitatea intelectuală este o precondiție pentru o gândire eficientă.
Inducția pe baza unui singur exemplu este viciată prin definiție. Dacă doriți putem să exersăm memoria și să dăm contra-exemple până când ne saturăm. De exemplu, pentru sutele de mii de morți civili din Iraq, America a fost un imperiu de departe?
Procedeul se numește ”apel la autoritate”, dar merită folosit numai atunci când există o cunoaștere absolută a întregului corp al citatelor. Același Bismark spunea că națiunea română nu există (mai spunea și altele, mai tari, dar nu-l cităm). Îi dați dreptate? Sperăm că nu.
Cât despre ”puștile pe masă” …. oh-la-la… termenul Gunboat Diplomacy vă spune ceva? (http://en.wikipedia.org/wiki/Gunboat_diplomacy ) Diplomația pe baza forței este veche de când lumea, restul sunt povești pentru profani.
1. Câți martori există pentru susținerea ipotezei ”cazării” și ”participării”?
2. Cât de calificați sunt acești martori în determinarea apartenenței regionale a acestor persoane? Pe ce bază au făcut aceste aprecieri? Poate fi exclusă posibilitatea că s-a încercat un trucaj deliberat și anumite persoane ”au jucat rolul” unor basarabeni?
3. Există documente verificabile în privința ”cazării”, ”participării”, etc?
4. Când și în ce circumstanțe au fost făcute declarațiile martorilor? Cine i-a intervievat sau interogat? Avem suficiente probe ca să putem face o examinare în cross a mărturiilor? Apropos, dacă ”declarațiile martorilor oculari” vă par extrem de credibile, consultați măcar un manual serios de criminologie și o să vedeți de unde provine proverbul profesional ”minte ca un martor ocular”. Asta nu înseamnă că martorul minte premeditat, dar chiar și în condițiile unui martor onest există o sumedenie de factori psihologici care îi afectează credibilitatea. Plus, sunt sute de modalități prin care cel care face interviul/interogatoriul poate influența martorii fără ca aceștia sau cititorul stenogramei să-și dea seama, iar atunci când ”martorul” este profesionist cel care face interogatoriul poate fi dus de nas.
5. Avem date certe în privința modului în care aceștia au fost organizați și coordonați?
O să spuneți că sunt rigori inutile, dar pentru niște profesioniști, aceste chestiuni sunt elementare și fundamentale. Doar asemenea rigori permit evitarea măcar parțială a dezinformărilor / intoxicărilor / inexactităților.
1. Se cumpără niște jurnaliști flămânzi și li se livrează ”materiale” pregătite de niște autori specializați în domeniu. Se cumpără direct/indirect spații în ziare/reviste/tv.
2. Se identifică 5-10 foști mici securiști flămânzi care vor spune ceea ce este necesar
3. Se identifică 2-3 ”jurnaliști independenți” din Italia/SUA/etc care ”au descoperit în arhive” niște ”documente incendiare”.
4. Se scot pe bandă rulantă cărți care se prezintă cu mare vâlvă. ”Intelectualii” nici nu trebuie plătiți ca să asiste la lansare, vor veni singuri să mănânce ceva gratis. Pentru 15 milioane pe lună câțiva dintre ei vor scrie orice despre orice. Jurnaliștii de la punctul 1 se direcționează să-i intervieveze pe intelectualii de la punctul 4 și securiștii de la punctul 2. La un moment dat, foarte multă lume o să creadă că aceasta este ”un adevăr unanim acceptat”, iar cei care nu achiesează la această dezinformare vor fi priviți ca niște fraieri.
5. Dacă clientul insistă asupra unui rezultat mai pronunțat, se pot înființa fundații care vor acorda granturi pentru studierea ”aspectului italian”, burse pentru studenți, sponsorizări pentru pictori, fotografi, etc care vor crea o ”expresie artistică” a ”adevărurilor istorice descoperite”. După 5 ani efectul va fi colosal. Dacă la aceeași operațiune se atrag blogeri, comentatori pe forumuri, etc, atunci se poate obține și un efect puternic asupra persoanelor mai tinere.
6. În funcție de necesități, acțiunile pot fi ajustate.
Desigur, un studiu atent va demonta dezinformarea, dar cine să-l facă? Rigorile intelectuale și informaționale rămân o sferă a inițiaților pe când ”adevărul” plasat în capul omului de rând este de cele mai multe ori doar o rezultantă a unor tehnologii. Trebuie luat în calcul că în condițiile alocării unor sume substanțial mai mari, dezinformatorii pot apela la măsuri extreme, inclusiv plasarea unor documente în arhive de stat (în locul lansării acestora doar în presă), cooptarea persoanelor-cheie din procesul educațional etc. Atunci, chiar și un studiu atent, dar fără resurse operative, va avea rezultate incerte. În condițiile în care la asemenea eforturi se adaugă complicitatea (măcar parțială) a statului, adevărul moare și este înlocuit permanent cu ”schema” construită de cei care au comandat modificarea.
Nu am reușit să înțelegem această propoziție.