Mesaj tulburator de la un medic invitat sa plece din tara

"De ce protestez in strada?!
Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea
sa ma asculte si din strada.
Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut
casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem
tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o
impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand
un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre,
iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet
particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25%
de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la
300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost
pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in
spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne
menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si
facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de
proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa
pierdem.
Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si
nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani.
Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au
dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii
noi.       Copiii mei au dreptul la parinti.
Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor
mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti,
aveti copii?"
Multumesc.