Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

1.2.12

Neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace


Ion Vianu, originally uploaded by Biblioteca Stiintifica.







Şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. Din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie.
Poate că nicio lege din cele pe care guvernarea Băsescu-Boc le-a propus – retrăgând-o în ultimul moment sub o presiune fără precedent din toate direcţiile – nu a apărut mai şocantă decât cea privind noua organizare sanitară a ţării. Proiectul trăda psihologia cinică la extrem a noii noi clase care conduce ţara de la revoluţie încoace. Dacă d-l Băsescu a mai putut produce iluzii pozând în campionul luptei anticorupţie, recentele şi sistematicele luări de poziţie ale domniei sale au arătat fără putinţă de îndoială ce au devenit intenţiile sale şi pe cine reprezintă acum. După ce a optat pentru susţinerea proiectului Roşia Montană, după ce a devenit peste noapte un critic declarat al DNA, instituţie care mai reuşea să zguduie câte una dintre structurile corupte, proiectul Legii sanitare ar fi urmat să încredinţeze, în ţara hoţiei incontrolabile, banii strânşi de la cetăţeni unor companii particulare opace. Iar retragerea proiectului a fost anunţată cu o dezamăgire plină de resentimente. Asupra unui punct are dreptate preşedintele: sistemul sanitar actual este corupt, iar imobilismul nu rezolvă situaţia gravă. Exemplul nu face decât să confirme ceea ce ştiam: clasa politică actuală este sistemic incapabilă să rezolve marile probleme sociale. Ea nu poate genera decât soluţii strâmbe.
Acum, chiar cei care se mai îndoiau nu mai pot închide ochii în faţa realităţii: România a fost, este şi va mai fi încă exploatată de către nomenclatura securisto-comunistă convertită la neoliberalism.
Pe vremuri, adică după perioada Războiului Rece, prin anii ‘60, pacifiştii mondiali lansaseră ideea „convergenţei celor două sisteme“. Mai lăsau socialiştii un pic, mai lăsau şi capitaliştii, iar cele două „lagăre“ aveau să conveargă spre un singur sistem politic, cu componente de stânga şi de dreapta. Cine a avut norocul să trăiască vede azi că această „convergenţă“ s-a realizat… sub chipul neoliberalismului lipsit de orice scrupule.
Fără să intrăm în amănuntele a ceea ce s-a petrecut în alte ţări ex-socialiste (fiecare caz are particularităţile lui), să ne mărginim la analiza situaţiei din România. În 1989, profitând de falimentul comunismului, oligarhia a descoperit că putea să se dispenseze de tutela apăsătoare a familiei Ceauşescu şi a micului grup de slugi absolute care o înconjurau pentru a prospera într-o măsură încă şi mai mare şi pentru a se lansa într-o operă de acaparare a bunului public cu controlul absolut al societăţii sub aparenţe superficial-democratice, o adevărată comedie socială demnă de un nou Potemkin, în dispreţul total al binelui public. Este fenomenul pe care l-am numit „neoliberalismul – stadiul cel mai înalt al comunismului“. Iată în ce chip s-a realizat „convergenţa celor două sisteme“ atât de visată de pacifiştii anilor ‘60: prin libera alegere a nomenclaturii de a adopta un alt stil de viaţă decât cel impus de rigorismul bolşevic, păstrând acelaşi dispreţ pentru „clasa muncitoare“ care, se ştie, oricum merge în paradis. Neoliberalismul de azi nu este altceva decât bolşevismul, minus lozincăria propagandistă a comunismului.
Actualul nivel al discuţiei între puterea şi opoziţia din România arată cât de slabe pot fi speranţele celor care ar dori o reală schimbare. Nici coaliţia de la guvernare, nici aşa-zisa opoziţie, monstrul bicefal USL, nu au programe şi personalizează la maximum polemica. Restul este un câmp gol în care proliferează buruienile disperării care se numesc, pe rând, Vadim, Becali, Dan Diaconescu-Direct.
Încrederea de care s-a bucurat d-l Băsescu a izvorât din speranţa deşartă că ar putea să apară, chiar din interiorul sistemului, un reformator, cum a fost activistul de partid Elţîn în Rusia. Acest exemplu nu ar fi trebuit să fie prea încurajator, căci, întocmai ca în România, dar la scară corespunzătoare, distrugerea structurilor socialiste a dus în Rusia la apariţia unei oligarhii neoliberale ostile oricărui bine social.


Mulţi ani, d-l Traian Băsescu a putut întreţine iluziile, mai ales profitând de mediocritatea adversarilor săi. Acum, nimeni nu mai poate să se agaţe de iluzii. Ne putem întreba dacă preşedintele ales în 2004 a vrut cu adevărat reforma sau a făcut de la început un calcul cinic, prinzând în angrenaj o mulţime de cetăţeni, inclusiv un număr de intelectuali idealişti. Cei care continuă să creadă că a existat, cel puţin la un moment dat, un „Băsescu bun“ se întrebă dacă nu cumva, actualmente, preşedintele este prins în mrejele cine ştie cărui şantaj politico-penal sau – ceea ce ar fi mai onorabil – dacă nu este obligat să plece capul în faţa exigenţelor din ce în ce mai dure ale FMI, organizaţie de contabili feroci lipsiţi de interes faţă de bunăstarea şi chiar de supravieţuirea unor popoare.
Faptul că preşedintele a retras în ultimul moment proiectul de lege dovedeşte că nu vrea să întindă prea mult coarda. Dar nu infirmă înclinarea puterii către soluţii neoliberale.
Dacă d-l Emil Constantinescu a fost înfrânt de sistem fiindcă venea din afara sistemului (orice s-ar spune, a fost un moment unic care s-a pierdut), românii şi-au putut spune că îi va fi mai uşor cuiva care vine chiar din interiorul sistemului, cum era perceput d-l Băsescu, să îl domesticească şi în cele în urmă să-l pună cu botul pe labe. Dar nu s-a întâmplat aşa. Oricare ar fi explicaţia, constatăm că noua nouă clasă este în perfectă concordanţă cu neoliberalismul internaţional şi nu are să-şi facă grijă în ce priveşte viitorul, decât în măsura, notabilă, în care şi cei mai bine hrăniţi şoareci pier atunci când se scufundă corabia.
Cât de lucidă şi de exactă a fost poziţia unui Alexandr Soljeniţîn care era în acelaşi timp antibolşevic şi antiliberal! Cât de evident este că neoliberalismul nu este decât un bolşevism care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ! Numai când au descoperit că se pot lipsi de lozincile „umaniste“ cu care prosteau din ce în ce mai greu masele, au putut bolşevicii să devină ultraliberali – şi atunci nu le-a mai fost nici ruşine, nici frică!
Acesta este diagnosticul. Să vedem care ar fi tratamentul. Atâta vreme cât nu există un grup care să nu fie interesat de o schimbare de fond, deţinând în acelaşi timp o putere efectivă de natură economică, speranţele sunt nule. În 1848, în Țările Româneşti exista o burghezie care avea mijloacele să dărâme ordinea feudală. Şi a reuşit. A fost România Brătienilor, a lui C.A. Rosetti şi a lui M. Kogălniceanu cea care a învins. Care ar fi echivalentul unei asemenea „partide“ azi? Nu există. Dar poate presiunea internaţională ar putea juca un rol? Care este, azi, eficienţa presiunii internaţionale? Slabă. UE este un organism care nu dispune de mijloace spre a-şi impune autoritatea. Despre FMI am vorbit.
De altfel, nu este numai o chestiune de demnitate, dar şi una de strategie: ajutorul nu vine din afară (acest tip de „caritate“ este prea costisitor). Ajutorul nu poate şi nu trebuie să vină decât de la noi.
Se vorbeşte, se caută crearea unui nou partid politic, care să provină din afara sistemului. Dar un partid politic se înfiinţează şi se întreţine cu bani. Care dintre oligarhii neoliberali ar fi dispus să investească fie şi un sfanţ într-o formaţie care să atace un sistem atât de funcţional, din punctul de vedere al oligarhiei?
Nemulţumirea populară, „indignarea“ cum este numită azi, pe plan internaţional joacă un rol, dar atât timp cât indignarea nu este canalizată de o mişcare organizată, coerentă, ea se pierde… şi se revine la punctul de plecare. Sau atunci, dinspre dreapta, justificata mânie este recuperată de demagogii cu ideologii extremiste, care pot avea un succes vremelnic, sucind capetele naivilor şi rătăciţilor, dar fără o soluţie viabilă.
Conjunctura mondială agravează situaţia. Țara noastră este printre cele ameninţate de faliment. Poate că tot răul este spre bine; aici e şi speranţa: conjunctura nefavorabilă din ţările clasice de imigraţie pentru români (Italia, Spania) va readuce întreprinzători capabili în ţară. S-ar putea mobiliza energii noi pentru a face aici ceea ce oligarhia la putere, obişnuită cu profitul imediat pe spinarea statului în delicvescenţă, nu este capabilă să realizeze. Aceşti oameni noi, cu experienţă, idei, inteligenţă ar putea constitui o adevărată forţă antisistem cu şanse reale de reuşită. Ea ar putea canaliza indignarea populară. Ar putea, la un moment dat, să aibă şi mijloacele economice capabile să sprijine o acţiune politică. Atunci ar fi posibilă renaşterea României, căci speranţele succesive legate de: revoluţie, de victoria CDR, de intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană s-au dovedit naive; chiar dacă d-l Băsescu ar fi fost un Hercules, grajdurile pe care a promis să le cureţe depăşeau cu mult în murdărie pe cele ale miticului Augias.
Un lucru apare evident în conjunctura acestui început de an 2012: şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. Din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie. Nu există alternativă în alternanţa politică! Din păcate, această situaţie duce – şi va duce într-o măsură şi mai mare – la confruntări şi tulburări sociale pe care mai puţin egoism şi o anumită solidaritate le-ar fi putut evita.

Ion Vianu

3 comentarii:

Unde duce politica neoliberala? spunea...

Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia cea mai puternica si cea mai "neoliberala" din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat "Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema", articol aparut pe "Yahoo Finance" cu date statistice preluate de pe "Business Insider": *** http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html *** --- 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul. --- 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii. --- 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie. --- Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor "de rand" este de pana la 500 la 1. --- Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente ("food stamps", asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente. --- Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!! --- 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii). --- In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un "procent enorm" ("whopping percent") de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane). *** Aceste date arata ca regulile "jocului" economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale "jocului" economic si social. "Scara valorilor" a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (dar asta este o alta discutie). Un singur exemplu: "Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea". ("Wealth provides an important mechanism in the intergenerational transmission of inequality. Approximately one half of the wealthiest people in America inherited family fortunes - Gilbert, Dennis" *** http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments *** Dar nu au mostenit doar averea (ceea ce nu este de condamnat, insa nici nu este meritul lor) ci au mostenit si regulile "jocului" care au favorizat discrepantele economice uriase. *** Avem deci doua aspecte importante ale problemei: 1. Regulile "jocului" economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie. 2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie. *** Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.

rodica spunea...

Interesant articol, desi cred eu ca ar fi trebuit sa explice putin diferenta dintre liberalismul clasic si neoliberalism. Ar fi fost mai clar atunci in ce consta criza neoliberalismului romanesc.Nu prea vad de unde provin asemanarile dintre neoliberalism si bolsevism, in afara de faptul ca ambele au acelasi rezultate: falimentul societatii si adancirea diferentelor dintre bogati si saraci.In ambele cazuri se ajunge la crearea unei oligarhii, a unei elite sociale care controleaza economia ( si, ca picanterie..., cu propriile lor preferinte culturale, limbaj- asanumitul limbaj corporatist in vest,limbajul de lemn in estul comunist, si chiar propria lor vestimentatie). Diferenta dintre neoliberalism si liberalismul clasic consta in doua lucruri fundamentale: 1. separarea pietei de productie (adica fluctuatiile pietei nu mai depind de nivelul productiei), profitul se face prin extinderea pietei si nu prin cresterea productiei, ...cu consecintele pe care le vedem - bulele care au dus la criza financiara mondiala, si 2 - Inlocuirea proprietatii ca valoare capitalista fundamentala cu contractul (capitalistii de azi ne mai fiind interesati in acumulare de proprietate pentru a produce si a avea profit, ci de extinderea pietei de desfacere, a contractelor), una din consecinte fiind necesitatea globalizarii.Proprietarii "clasici" ai mijloacelor de productie si ai fortei de munca devin middle class, profitul lor precum si perspectivele lor de crestere fiind limitate. Din cele de mai sus, din nou , nu vad asemanarea cu bolshevismul, dar poate ca imi scapa ceva. Neoliberalii romani de dupa revolutie sunt comunistii de ieri ,in marea lor majoritate, motiv pentru care piata lor de desfacere e statul (ca doar cu asta erau obisnuiti, acolo aveau contacte, retele sociale) . Ei nu stiu ce-i aia sa-ti largesti piata prin globalizare, de exemplu. Piata lor e statul. Numai ca statul, mai ales cel roman, inglodat in datorii, este limitat in resurse, asa ca o criza a neoliberalismului romanesc e de asteptat in curand. Cum se va rezovla, asta va fi interestant de vazut.

M. Constantin spunea...

Domnule Ion Vianu, Stiu, din cate v-ati exprimat in scris, ca nu privilegiati o imagine a statului ca reflectand economia binevoitoare a unui spital de psihiatrie, in care cetatenii-pacienti sunt administrati de politicieni-medici. Sunteti, impreuna cu oameni ca Lucian Boia, Bogdan Murgescu si cativa putini altii, la o varsta si opera ce va permite sa puneti Romaniei un diagnostic extrem de precis, eliberat fiind de multele iluzii ce au bantuit prin lume. In, ce ma priveste, de cand ma stiu am trait si citit in fel si chip cuvantul democratie : soptit, urlat, grohait, de sus, de jos, din stanga ori dreapta. Inclin sa va dau intrutotul dreptate dar am, la randul meu copii si ma doare sa le spun ca nu mai este nici o sansa de ameliorare. Intr-un fel m-as bucura sa gasesc resursele necesare pentru a le spune ca trebuie sa continue : ca la un meci de hochei echipele trebuie sa se schimbe rapid si adecvat la tactica si strategia adversarilor si cum se spunea odata- . Nu-mi doresc sa le las o tara executata silit de creditorii in sanatate, educatie, pensii, etc, etc. Boala lunga si grava de care suferim poate ca aveti dreptate ca e nevindecabila ; Diagnosticata si cartografiata cinstit poate, totusi, le vom oferi vreo sansa de a gasi mai lesne mijloacele deresuscitare. Va doresc sa fiti sanatos si sa faceti ceva sa va impacati cu viata Dvoastra!

Google
 

Postări populare