Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

23.1.12

Cu Stelian Tanase despre Proteste

2JOUR-AM-56, originally uploaded by fondapol.



● Protestele au început cu Raed Arafat şi continuă împotriva puterii. Ce semnificaţie are acest lucru?

Stelian Tănase: Protestele nu au por­nit de la o situaţie economică. Aţi vă­­zut că, atunci când s-au tăiat salarii­le, situaţia a fost foarte palidă. O­a­me­nii au protestat din cauza aro­ganţei pu­terii: intervenţia lui Băsescu în di­rect la o televiziune ca să jig­neas­că pe cel care a inventat SMURD, ca­re es­te o instituţie foarte pozitivă ! Oa­me­nii nu au pornit de la o chestiune eco­nomică sau socială, ci au pornit de la stilul politic al lui Băsescu. De aici, lucrurile s-a extins spre aroganţa puterii. Pentru că el personal s-a implicat în incident, nu a fost aşa un comunicat, nu, el a pus mâna pe telefon! Confilctul a fost şi este foarte personalizat! Se referă la Băsescu.

Oamenii au început să vadă încălcările re­pe­tate ale regulilor jocului democra­tic. Toată lumea a observat că ăştia conduc numai prin ordonanţă de guvern şi numai prin asumarea răspunderii. Foarte interesant la acest conflict este că nu are un înveliş strict economic: ne-au tăiat lefurile, pensiile. Când mergi în piaţă, lumea invocă şi aceste lucruri. Multă lume spune: "Nu mai putem!". De trei ani iau măsuri dure care afectează nivelul de viaţă al oamenilor, şi este o nemulţumire generală. Dar am observat că puterea face prostia să zică: "Lumea a ieşit în stradă pentru că am luat măsuri economice dure". Da, este şi asta e în spate. Dar au ieşit pentru ce v-am spus: aroganţa şi încălcarea demo­craţiei de către Băsescu. Puterea se identifică cu Băsescu şi cu stilul lui.

[peromaneste:  Dl. Stelian Tanase ar trebui sa gandeasca altfel, prostestele sunt de natura economica; oamenii n-au iesit pana acum pentru ca efectele taierilor/sugrumarii economice abia de acum incolo se vor simti.  Dansul orie este demi-analist, ori nu ne spune pentru cine prea-lucreaza...  Pe de alta parte, Basescu a castigat tocmai prin miticanie politica si civica, asa ca de ce sa mimam surprinderea, cumva din cauza ca Stelica si gashka de sunete au sustinut pe "aroganţa şi încălcarea demo­craţiei de către Băsescu"?  Se reaseaza scaunele pe Titanic!]


● Oamenii îşi strigă nemulţum­i­rile în stradă, şi sunt nenumărate. Dar nu au un lider. Cât contează lipsa unui lider?

Nu are un efect, deocamdată. E bine că nu e un lider. Puterea are în schimb un lider. În această fază a protestului e bine, pentru că exprimă o diversitate de puncte de vedere: sunt revoluţionarii care îşi vor indemnizaţiile înapoi, sunt pensionarii militari cărora li s-a înjumătăţit pensia, sunt persoanele cu handicap care nu mai au dreptul la un asistent, sunt şomerii, studenţii care protesteză împotriva ministrului, sunt profesorii cu salarii foarte mici.

[peromaneste:  "E bine că nu e un lider."  Orice am face, e bine ca nu ne cheama pe noi, cei aliatzi civic sa facem acele lucruri la care ne-am angajat si pentru care altii n-au mai primit fonduri pentru sprijinirea societetii civile din Romania.]


2JOUR-AM-55


● Credeţi că protestele vor schimba situaţia actuală?

Eu cred că puterea cade. Dacă lu­mea continuă să meargă în Piaţă, sin­gura soluţie a acestei puteri sunt: alegeri anticipate, demisia Guvernului. Sau, în ordine inversă, nu există altă soluţie. Nu a ieşit nimeni să zică: "Măriţi-ne pensiile!". Lumea zice: "Jos Boc, jos Guvernul, vrem alegeri!". Ei nu spun: vrem pensii, sigur că spe­ră, că prin alegeri, va veni un Guvern care va fi mai atent în condiţii de criză în toată Europa. Am văzut chiar ieri un demonstrant foarte realist care a spus: "Noi ştim că şi Europa o duce greu, dar numai la noi s-au luat măsuri atât de dure şi tot greu o ducem. Nu vrem să vină anume cineva, dar vrem să mergem în alegeri, şi poporul să exprime ce doreşte".

Oamenii nu cred că, dacă se schimbă Guvernul, vine paradisul pe pământ, dar vor să vină cineva în care să aibă încredere. Pentru că această putere nu mai are încrederea populaţiei, ei sunt sub 10% la încredere, adică, din zece oameni, nouă nu cred ce spun ăştia.

● Ce părere aveţi despre lipsa de reacţie a preşedintelui Băsescu? E calculată sau îi e frică?

Nu e calculată, Băsescu e speriat, nu are soluţii. El a fost învăţat să iasă pe televizoare şi să prostească lumea. Nu s-a aşteptat niciodată că va fi confruntat cu aceste proteste. I s-a suit la cap puterea, a văzut că nimeni nu îi spune nu, că opoziţia este slabă, că sindicatele au fost distruse, că societatea civilă tace şi nu a avut nici o frână. I s-a suit la cap! Omul ăsta a pierdut contactul cu realitatea. În plus, el se crede popular, crede că lumea îl iubeşte. Aşa a crezut şi Ceauşescu. El a murit crezând că lumea îi iubeşte şi că ăia erau nişte complotişti. Băsescu nu ştie cum să se apere în faţa acestor protese.

Şi, ca o concluzie la această întrebare: iniţiativa a trecut de la Băsescu la protestatari. Totul depinde de protestatari. Dacă protestele continuă, el va trebui să facă alegeri. Nu de el depinde! Ci de oamenii din stradă, dacă oamenii vor sta acolo, el va trebui să ia această hotărâre, pentru că nu are altă ieşire.


[peromaneste: "El a fost învăţat să iasă pe televizoare şi să prostească lumea."  Ghici ghicitoarea mea!  Cine l-o fi invatat?]

● Propunerea opoziţiei privin de­misia parlamentarilor este o soluţie pentru a se ajunge la antici­pate?

Este o prostie. În primul rând, că nu are efecte. Nu! Trebuie alegeri generale. Politica e o meserie foarte rece. Acestea au fost declaraţii prosteşti. Au şi greşit că s-au dus să se vadă cu Boc. Acum au mai făcut o altă greşeală, cerând să nu se mai aloce fonduri de la UE. O greşeală foarte mare pe care Stolojan a şi speculat-o. Aş vrea să văd că opoziţia mută şi o face bine. În acest context, al protestelor, şi puterea, şi opoziţia nu ştiu cum să reacţioneze. Au fost luaţi prin surprindere.


2JOUR-AM-54



● Cât credeţi că vor mai dura protestele?

Depinde de vreme, foarte mult. Pentru că nu le poţi spune oamenilor ca la partid, hai la proteste. Dar uitaţi-vă cât de fragilă este această putere, dacă ea depinde de buletinul meteo. Asta e putere? Aceasta e o comedie, nu mai e putere. Dacă se strâng, această putere pleacă.

● Deci vom avea anticipate?

Obligatoriu, pentru că Băsescu nu are altă soluţie decât să scoată tancurile pe stradă, dacă nu. Ce altă soluţie are? Să declare că el este dictator? Să dizolve partidele? Ce poate să facă? Nu poate în Europa decât să facă alegeri. Dacă protestele continuă, presiunea diplomatică europeană va continua. Lumea râde un pic de de­monstranţi că sunt puţini, aţi văzut, la Bu­dapesta au ieşit 100.000, dar nu în pro­test, ci ca să îl aplaude pe ăla, care este un semidictator, pe care Băsescu îl invidiază că a schimbat Constituţia, ceea ce el nu poate să facă aici. Bă­sescu se vrea Comandant, el e şeful. În acest moment, soarta sa depinde de vreme, ceea ce arată fragilitatea acestei puteri care depinde de vreme. Da­că oamenii continuă să iasă încă două-trei săptmâni în aceiaşi pro­por­ţie, trebuie să plece! Situaţia se va croniciza, se va bloca politic şi va trebui să facă ce zice strada: alegeri. Să ve­dem ce vrea lumea, lumea vrea la urne.

Sâmbătă, Boc a zis că o să ve­dem în Parlament, putem să ne gân­dim la alegeri anticipate în toamnă. El nu a spus că nu vrea comasate, vrea tot comasate, dar nu în noiembrie, ci în septembrie, ca să dăm satisfacţii străzii. E o păcăleală! Trebuie alegeri anticipate în primă­va­ră şi numai parlamentare, iar alegerile locale după aceia. O altă formulă e să respectăm legea: în iunie – alegeri pentru primari şi prefecţi şi în septembrie – parlamentare. Acestea sunt cele două soluţii. Eu prefer alegeri anticipate în luna martie!

[peromaneste:  Am inteles, s-a inteles si prin cartierele voastre ca Basescu nu mai e bun pentru business.  Schimbare de peron, coborare din mers.]

Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare