Aflam din WSJ din 20 decembrie 2010 ca unii trag invataminte din ceea ce vad si actioneaza imediat in interesul econmiilor lor. De exemplu, Coreea de Sud a impus o taxa pe imprumuturile in valute straine din bancile care activeaza in tara, atit ale celor locale cit si sucursalelor celor straine. Motivul expres este stavilirea valului de valute straine (in speta dolari proaspat "usurati cantitativ" prin QE2 si deci ieftini) care isi fac drum in piata de imobile din Coreea de Sud si controlul volatilitatii create e acesta. Insa motivul implicit este in mod clar mai important: 62% din imprumuturile in alte valute se afla in sucursalele bancilor straine. Coreea de Sud incearca sa evite situatia in care ea ar avea de salvat banci straine—o idee ce nu pare nici macar a fi incoltit in mintea guvernului din Romania. Esential aici este insa faptul ca exista o valuta locala care da loc de manevrare tarii.
Chiar si Angela Merkel face zgomot in jurul ideii de a muta pierderile bancilor si institutiilor financiare in general asupra creditorilor mai ales ca majoritatea covirsitoare dintre ei sint privati. Se poate elimina astfel ceea ce in SUA se numea/numeste "the Greenspan (sau Bernanke, acum) put"—ca orice s-ar intimpla, Federal Reserve Bank va interveni pentru a salva participantii la tranzactiile de pe piata, in speta, practica reducerii ratelor dobinzii pentru a contracara prabusirile periodice ale pietelor financiare.[1] Ideea curenta a…usurarilor cantitative aditionale (quantitative easing, QE2) este de aceeasi sorginte—injectarea de lichiditate ("tiparire de bani") pentru a "salva" pietele si a "re-porni economia." Si chiar si asa, astazi in Financial Times Bernanke spune ca "sau lasa" chiar daca va continua cu injectarea de $600 mld: "Bernanke plays down US recovery hopes."[2] Ideea Angelei…poate, mai ales ca reflecta
un mod de
abordare indelung practicat in reorganizarea firmelor private (in faliment/insolventa), e.g., transformarea datoriilor subordonate in actiuni (preferate, uneori), aplicarea unei "tunsori" ("haircut") profiturilor investitorilor, rearanjarea prioritatilor/senioritatii obligatiunilor pentru modificarea structurii capitalului firmei, etc.—dar e mult mai putin probabil ca se va face in asa fel incit "investitorii" sa sufere in mod semnificativ (in orice caz, se pare ca ideea se va aplica numai incepind din "cincinalul viitor", 2013 parca). O introducere in problemele UE vizavi de aceste "bail-ins" poate fi consultata in Financial Times (http://ftalphaville.ft.com/blog/2011/01/06/450676/the-problem-with-europes-bail-ins/).
Iata in acest context iata o analiza comparativa—o tara care foloseste euro si nu are o moneda nationala, Irlanda, si una ca isi foloseste propria valuta, Ungaria.
Ungaria a decis, in fata unor avansuri din partea FMI si BCE ce ii amenintau "suveranitatea economica", sa nu foloseasca imprumuturi de la aceste surse politice de finantare. A optat pentru un program in care efectele crizei asupra ungarilor sa fie aplanate. Partea cea mai importanta a acestui plan a fost, si este, controlul cheltuielilor bugetare, initial prin finantarea deficitelor prin emisia de obligatiuni in forinti. Desi gurile rele nu dadeau nici o sansa acestor emisiuni, ele au fost un indubitabil succes. Urmatorul pas a fost echilibrarea efectelor legate de aceste obligatiuni in societate. Prin stabilirea de impozite suplimentare temporare (1-2 ani) pentru companiile cele mai mari care activeaza in tara, guvernul cauta sa colecteze fonduri, in forinti, pentru datorii si buget, si sa evite saracirea omului de pe strada. Principalele industrii astfel impozitate au fost bancile si telecomunicatiile—cei care s-au bucurat de succes au datoria
de a contribui la aplanarea
dificultatilor dupa masura.[3]
Guvernul cauta sa protejeze cetateanul—quelle idee! Nu numai atit, dar pentru acest lucru guvernul a mers atit de departe incit a modificat legislatia in asa fel incit sa plaseze legile legate de impozite si taxe in afara jurisdictiei Curtii Constitutionale a Ungariei pentru a evita blocarea planului pe baze constitutionale! Mai mult, eforturile prezente sint in directia de a obtine control guvernamental asupra politicii monetare pentru a controla si rata dobinzilor [4]—iata deci ca se poate si fara "banca nationala/centrala independenta", un mit, pina la urma, deoarece nu exista mai multe puteri in stat conceptul independentei bancii nationale fiind neavenit si nul. Forintul va fi controlat de guvernul ungar pentru unguri—o putere extraordinara delegarea careia catre entitati private, semi-private sau "independente" nu este justificabila, in general.
Ungaria si-a facut deci socotelile in asa fel incit datoriile sa-i fie in forinti iar incasarile de impozite si taxe sa fie in aceeasi moneda—un principiu macroeconomic elementar, insa adeseori incalcat de datornici spre folosul creditorilor—iata deci o cale spre acea "suveranitate economica." Faptul ca guvernul acapareaza aceste unelte financiare (controlul finantarii prin datoriile in moneda nationala, controlul monetar prin dobinzi si controlul nerestrictionat al impozitarii) pare sa fie neplacut bancilor…[5] Guvernul s-a concentrat pe controlul deficitului bugetar si nu pe acoperirea datoriilor bancilor din Ungaria (bail-out).
In situatia Irlandei, guvernul, fiind strins cu usa din punct de vedere financiar, a incercat un joc pina la urma foarte simplu. Poate ca nu a avut alternative la momentul respectiv (noiembrie 2010) desi ar fi putut sa nu ajunga intr-o asa situatie extrema. Presiunile pentru a se inhama la miliarde de euro in datorii pentru a "salvgarda Irlanda" venite de la FMI si BCE au fost imboldul initial. Guvernul irlandez a incercat sa pozeze drept vajnic aparator al suveranitatii Irlandei si poate ca intr-adevar asa a si fost pentru citeva zile. Dar fortele in fata carora s-a aflat Irlanda au fost mult mai mari—"elemente din afara tarii," spunea Ministrul Justitiei D. Ahern, "incearca sa ne forteze intr-un acord, sa ne dam batuti chiar inainte de a fi dezbatut problemele in propriul nostru guvern."[6] Este ironic totusi faptul ca acelasi guvern care a incercat si reusit sa forteze mina irlandezilor prin repetate plebiscite sa adopte Tratatul de la
Lisabona apeleaza acum la
notiuni de "suveranitate"—"pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă." [7]
Iata deci elementele riscului legat de adoptarea euro ce pot fi observate in actiune, in realitate: (1) guvernul nu are "loc de intors"; (2) moneda este controlata din afara tarii in scopuri pecuniare private, dar intotdeauna in numele "bunei convietuiri", "armonizarii" si al "pietei"; (3) efectele oricarei crize afecteaza disproportionat si fara putinta de apel omul de pe strada, omul real—portughez, irlandez, italian, grec, spaniol, etc.—si nu guvernele sau creditorii lor.
Prin adoptarea euro, Irlanda si-a pierdut capacitatea de a folosi o pirghie esentiala pentru economia ei—moneda nationala. Datoriile contractate in euro trebuie platite in euro. Irlanda nu se poate apara prin manipularea ratei de schimb a monedei proprii si/sau prin reducerea datoriilor cu ajutorul inflatiei. Chiar inainte de a ajunge la asemenea actiuni, amenintarea creditorilor cu asemenea masuri ar fi fost de obicei suficienta pentru un rezultat favorabil Irlandei—vezi Islanda. In cazul Islandei, unul din guvernatorii Bancii Nationale a Islandei, D. Oddsson, spunea in fata iminentei crize bancare ca "noi [statul islandez] nu intentionam sa platim datoriile bancilor care si-au cam facut de cap"/"we [the Icelandic State] do not intend to pay the debts of the banks that have been a little heedless" (intr-un interview la postul islandez RUV pe 7 octombrie 2008 dupa o discutie maraton si foarte aprinsa cu A. Darling, Cancelarul trezoreriei
Marii Britanii[8],
tara a caror banci au cea mai mare expunere la Islanda[9]) si ca "[i]f we were tied to the euro…we would just have to succumb to the laws of Germany and France"/"daca am fi fost legati de euro, ar fi trebuit pur si simplu sa capitulam in fata legilor Germaniei si Frantei."
Cu cazul Irlandei, este de acum facut explicit si public faptul ca scopul acestor eforturi de salvare/bail-out nu este decit salvgardarea bancilor atit din Irlanda cit, mai ales, din restul UE. Profesorul de finante John Cochrane de la Universitatea din Chicago, altfel o reduta a gindirii economice neoclasice si a finantelor adiacente, pune punctul pe 'i' atit din punct de vedere financiar cit si moral-politic in WSJ: "this is not, in fact, an Irish bailout. It's a bailout of the European (including British) banks that lent a lot of money to the Irish government and Irish banks. If European governments want to bail out their banks, let them do so directly and openly—not via the subterfuge of country bailouts. Then they should face the music: How is it that two years after the great financial crisis, European banks make so-called systemically dangerous sovereign bets, earn nice yields, and then get bailed out again and again?" [10]
Discutiile despre guvernul sau poporul irlandez nici nu au loc in afara faptului ca "sint datori" sa plateasca obligatiunile esuate ale bancilor. "We should be having an immediate election. I think [the government] should default on the bonds," said Valerie Whelan, a 58-year-old writer holding a placard saying "I don't want my daughter to emigrate." [11] Iata insa ca BCE se pronunta impotriva alegerilor in Irlanda inainte de a se asigura ca bancile sint salvate—adica BCE nu e dispusa sa dea pasarea pe care o tine ferm in mina, adica prim-ministrul Cowen care aplica metode (dublu) rafinate in fata crizelor [12], pe vreo alta pasare de pe gard.
Ceea ce nu mentioneaza profesorul este fata de cine ar trebui guvernele acestea cu probleme sa "face the music" (sa dea socoteala)? Fata de alegatori? Iata ca in fata BCE, Irlanda nu are latitudinea unei schimbari financiare majore prin acte politice ca in Ungaria atit timp cit banii ii sint controlati de aiurea iar controlorii sint in mod intim dependenti unii de altii si de ei guvernele europene si nu numai.
In Romania, o situatie tip ghiveci: vorbim euro, folosim leu. Parerile pozitive intre politicienii din Romania despre euro si beneficiile lui par, in acest context, oarecum prea roze. Nu este imediat evident ca e in folosul romanilor a depinde de grandilocvent numita Banca Central a Europei. Nu—toate ar trebui discutate si executate in lei, inclusiv obligatiunile contractate de guvernantii din Romania in numele si pe spinarea romanilor—pentru ca desi ei se imprumuta, altii (contribuabilii) platesc datoriile—o afacere foarte buna pentru cine apuca.[13]
—
[1] "Greenspan Put," http://en.wikipedia.org/wiki/Greenspan_put
[2] Robin Harding, "Bernanke plays down US recovery hopes", 7 ianuarie 2011, http://www.ft.com/cms/s/0/e28cb9f0-1a6c-11e0-b003-00144feab49a.html?ftcamp=rss
[3] Primul Ministru Orban: "until we're out of the ditch, it's only fair that the strongest participants of the economy help those who are still in distress," "Hungary Unveils Tax Plan", The Wall Street Journal, 19 octombrie 2010, online.wsj.com/article/SB10001424052702304410504575559961728554430.html
[4] "Hungarian Government Seeks to Take Over Monetary Policy", The Wall Street Journal, 3 decembrie 2010, http://blogs.wsj.com/new-europe/2010/12/03/hungarian-government-seeks-to-take-over-monetary-policy/tab/print/
[5] Ibid.
[6] "'There were people from outside this country who were trying to bounce us…into making an application—throwing in the towel before we had even considered it as a government,' Mr. Ahern said state broadcaster RTE Radio", "Irish Minister: ECB 'Bounced' Ireland Into Bailout", The Wall Street Journal, 11 noiembrie 2010, online.wsj.com/article/SB10001424052748704679204575646313382067180.html
[7] Mihai Eminescu, "Scrisoarea III"
[8] Raportat in wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%932010_Icelandic_financial_crisis#cite_ref-Oddsson_52-0
[9] "Excerpts: Iceland's Oddsson", The Wall Street Journal, 17 octombrie 2008, http://online.wsj.com/article/SB122418335729241577.html?mod=googlenews_wsj#articleTabs%3Darticle
[10] John Cochrane, "'Contagion' and Other Euro Myths", The Wall Street Journal, 2 december 2010, online.wsj.com/article/SB10001424052748704594804575648692103838612.html?KEYWORDS=ireland
[11] "Marchers Call for Irish Default, Elections", The Wall Street Journal, 28 noiembrie 2010, online.wsj.com/article/SB10001424052748703609204575640613111560960.html
[12] "Ireland prime minister's 'drunken' interview", The Week, 15 septembrie 2010, theweek.com/article/index/207085/ireland-prime-ministers-drunken-interview
[13] In cercurile rarefiate ale "inaltei finante" (oximoron?) asta se numeste achizitie prin imprumut ridicat (AIR)/leveraged buy-out (LBO), o metoda de a stoarce profituri cit mai mari acum si de a vinde entitatea in termeni cit mai favorabili cit de curind posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu