Eternul Eminescu sau eterna Romanie?

Un articol scris de Mihai Eminescu
(in presa anilor 1870-1889)
"De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si
economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură
strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi
prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost
declarat proroc mincinos.
Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul
cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori
numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa
alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de
autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform
comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier
Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că
patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii
Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători si de
administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de
codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de
dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si
se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita
măcar.
Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie
capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând
avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a
pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită
capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea
unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade,
ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi,
loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate
de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna,
care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o
supunere mai mult decât oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.
Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de
scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie,
dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l
reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de
principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute
naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai
voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e
interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a
partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a
puscărie."