Din revista 22, aflam de la Andrei Cornea despre conflictul sau intergenerational:
Generatia
Ani de zile, pe cand eram tineri, am jinduit dupa gustul normalitatii. La cozi, in intuneric, in sordida tara ceausista, ne doream ceva simplu, de o imensa platitudine: o tara normala, o lume normala, o cultura normala. Nu le-am avut nici atunci, dar nici mai tarziu, dupa 1989. Anormalitatea a luat atunci chipuri neasteptate, inspaimantatoare ori ridicole: crize, mineriade, demagogie, nationalism, o eterna tranzitie spre nicaieri, campanii electorale, politicianism, coruptie, prost-gustul consumist in copilaria sa, cretinizare mediatica etc. Incet-incet, am inceput sa ne resemnam, dar nu fiindca am fi devenit mai normali, ci doar mai batrani, mai dezabuzati, mai sceptici. In fond, expresii ale generatiei noastre Andrei!
Am continuat totusi sa visam, daca nu la o tara normala in intregul ei, atunci macar la posibilitatea unei culturi normale, dezbarate de naravurile nelibertatii, ale ingamfarii prostesti, ale incompetentei travestite in genialitate, ale frustrarilor defulate sub ochii cititorului. Si totusi schimbarea venea greu. Am asistat tot mai des, in ultimii ani, la demascari simbolice si la acuzatii grave, la refuzul dialogului sau la blocarea lui in isterie ideologica. Din nou am preluat mode din Occident in mod rigid sau am parcurs tot registrul excomunicarilor, care acolo s-a intins pe decenii, in numai cateva luni. Unii au refuzat sa mai discute, inchisi semet in vreo competenta academica, altii au devenit teposi lideri de grup, pe care l-au condus intr-un jihad, si nu intr-o competitie intelectuala. Frustrarile de toate felurile s-au agravat, au rasuflat in publicistica, iar scandalurile noastre nu au generat si nici nu au discutat idei. Am imbatranit in continuare numai, fara spor de intelepciune. Cine a spus ca Andrei Cornea nu poate rosti si adevarul?
Intre timp, am crezut totusi, naiv, in virtutile atat de laudate ale schimbarii de generatie. Am pariat pe foarte tinerii intelectuali, cand nu pe tineri in general, adica pe cei care au terminat facultatile imediat inainte sau imediat dupa 1989. Ne-am gandit ca multi dintre ei si mai ales cei pe care ii stiam s-au format ca oameni liberi, ca au invatat avand carti la dispozitie pe care noi nu le-am avut; ca au beneficiat de burse si doctorate in Europa la care noi nu am putut decat visa. Ei nu mai fusesera nevoiti sa se consoleze cu “creionul bont” sau cu “lumina lumanarii”, vorba lui Noica, facand naveta la tara sau locuind intr-o nefericita marunta provincie, unde apa calda venea cel mult o data pe saptamana. Citisera la timp tot si cat trebuia. Avusesera profesori adevarati, biblioteci adevarate, reviste stiintifice adevarate, o educatie intelectuala adevarata. Aveau de partea lor talent, formatie, prestigiu, noroc. Era, deci, prima generatie “normala” de intelectuali romani dupa multe decenii si asteptam de la ei o prima forma de normalitate a prezentei publice si a vietii intelectuale in general. Uite asa sunt influentate asteptarile cititorului, dand impresia ca generatia revolutiei ar fi avut toate conditiile... Sa vedem si pretentiile acum!
Posibil sa ne inselam si sa dam unui mic grup vocal un rol de vedeta pe care nu-l merita; cu aceasta restrictie, ne marturisim temerea ca nu vom avea parte nici acum de gustul normalitatii. Cativa dintre acesti tineri talentati, inteligenti, cultivati, energici, cu doctorate frumoase in strainatate, uneori locuind in continuare in strainatate, angajati uneori in proiecte importante in tara, au inceput sa produca in ultimul timp un zgomot publicistic puternic, mai degraba un bruiaj sistematic al autenticei culturi. Ei par nu numai sa reproduca, dar chiar sa intreaca defectele generatiilor mai vechi. Pozand in radicali si puri de orice corupere de care noi, ceilalti, ne-am fi facut vinovati in corpore, ei ne scuipa dispretul pentru noi toti, dar si pentru valorile liberale in care unii dintre noi indraznim sa mai credem. Au invatat repede tehnica dublului limbaj: pentru cariera stiintifica scriu harnic carti erudite, dar lipsite de idei novatoare, care, contrariind conformismul academic, sa le pericliteze cariera. Dimpotriva, in presa practica gesticulatia extrema, biciuirea sistematica a adversarului, invectiva cea mai grosolana, greu de imaginat sub pana unor oameni scoliti si subtiri. Stilul si conceptele le raman elementare, nuantele absenteaza, formula de gazeta de perete precumpaneste. Apodictic, dau natiei lectii de conduita morala si intelectuala si pretind sa-i ascultam fara cracnire ca pe veritabili Mesia; unul dintre ei - cel mai notoriu - ne-a spus ca, daca am fi asimilat macar 1% din continutul opurilor sale, ne-ar fi mers mai bine! Au adoptat un “look” cucernic si se pretind adevarati credinciosi si adevarati crestini. Plini de ura de sine, se rastesc la intelectualii luati in bloc, pe care ii acuza de deicid. Se incrunta la valorile liberale si seculare, pe care le afurisesc, fara a le da o sansa de redemptiune. Dar nu tocmai de aceste valori decazute au beneficiat in Occident, nu chiar si aici aceste dispretuite valori le permit sa se exprime in libertate? In fine, mai ales trufia lor este, cel putin in unele cazuri, fara margini, in rasparul oricarei normalitati, al oricarei credinte religioase. Pe de-alta parte, se pare ca in dispretul pe care il arata tarii si noua nu intra dorinta de putere, pofta de slujbe la stat; sunt mult mai putin intimidati de exercitiul puterii decat am fost multi dintre noi. Ei cer direct, se propun direct si sunt ofensati cand nu obtin imediat, direct - totul. Dar uneori chiar obtin. Andrei, ce sa-i faci? Cu timpul nu poti negocia, iar timpul nostru a trecut fara ca noi sa fi facut valurile cu care ne creditam unii pe altii in asteptare. Am avut sertarele goale si tot asa, golite de continut, au fost si mintile noastre. Am invatat odata cu tinerii, insa modelele noastre erau corupte si noi nu mai aveam energia necesara internalizarii cunostintelor asa cum o au cei tineri. Ne-am preocupat in astia 15 ani cu satisfacerea neajunsurilor noastre--materiale in principal. Nici biologic, nici altfel, noi n-am putut face tot atat de mult si bine in comparatie cu noile generatii pe care le critici. Le tii pe acestea la niste standarde la care nici eroii din carti nu se ridica. Noi am devenit obsedatii nuantelor pana la punctul in care albul nu mai e alb, iar negrul deopotriva. Poate, imi vei spune, ca fara "darul" nuantei nu puteam supravietui comunismului ceausist. Si daca asa ar fi, care-i vina celor tineri? Posibila noastra scuza nu e totuna cu un cap de acuzare la adresa lor. Pe de alta parte, ce le poti imputa congenerilor nostri care au cutezat s-o ia de la inceput in Vest? S-au realizat stiintific asa cum noi nici n-am visat ca ar fi fost cu putinta. Din momentul in care noi detineam cheile sistemului de valori romanesc, cui naiba ii mai trebuia sa faca lucrurile asa cum trebuie? In ceea ce ne privea, totul era redus la cat de aproape/departe ne situam de axa Ceausescu.
In mod evident, modelul Generatiei ’27 ii obsedeaza. Ma tem insa ca ii obsedeaza si ideologia acesteia. Nu o marturisesc, desigur, caci astazi nu-i recomandabil politic, or, ei aspira, mai mult decat orice, la notorietate, si nu la exilul marginalizarii. Pe scurt: sunt frustrati, fuduli, oportunisti, avizi de glorie si putere profana. Intre timp, isi exerseaza, parca, cu harnicie esecul intelectual si uman, privind totodata, adorator-emulator, spre Generatie. Ar trebui, poate, sa-si aminteasca vorba lui Marx (nomen odiosum) ca, desi toate marile evenimente si personalitati se ivesc de cate doua ori pe scena istoriei, prima oara aceasta se intampla in chip de tragedie, iar a doua oara - in chip de farsa! Ce tristete! Esti o mare tristete Andrei! Si impreuna cu tine, toti congenerii nostri care nu inteleg ca timpul nostru trece mult mai repede decat ne convine, iar cronici de genul asta sunt doar atelele pe care sprijinim ceea ce n-am fost sau ajuns vreodata. Faptul ca incerci sa diminuezi aceasta generatie printr-un ricoseu cu 27-le este masura neputineti tale de a fi relevant in 2005! Nu mai zic nimic de imprecizia extrapolarii...
Altfel, Andrei, conflictul de care pomenesti iti apartine in intregime. Eu unul nu vad vreun un conflict, ci ocazia culturii romane de a se intalni cu universalitatea!
Da click aici ca sa vezi totul!
Un comentariu:
Frustrarile unor "rezistenti" prin cultura
Andrei Cornea e un personaj despre care nu-mi place sa scriu. Nu i-am citit cartile decat din "obligatie" profesionala. Dar nici macar obligatia personala, trebuie sa recunosc, nu ma mai stimuleaza in cazul lui. Eseurile de dinainte de '89, scrise sub obladuirea "fascistului" Noica (de care, in paranteza fie spus, A. Cornea, cu eleganta-i binecunoscuta, nu pridideste sa se distanteze maniacal) au cateva calitati: scurtime, originalitate si chiar cinste intelectuala. Dupa '89, produsele lui au capatat proportii, au devenit original-suprarealiste si marcat tendentioase.
Mai grav e ca eseistul-jurnalist ubicuu se ocupa, fara a avea carura necesara, de traduceri din filozofia antica. Volumele din Aristotel si, mai ales, Plotin, sufera la toate capitolele. Fireste, dl Cornea stie greaca, dar asta nu e de ajuns. In perioada "rezistentei" dsale prin cultura ar fi trebuit sa asimileze cateva lucruri firesti pentru orice student occidental. Nu afli nimic despre Aristotel sau despre Plotin in introducerile la volumele respective. Afli insa foarte mult despre A. Cornea, intrat psihedelic in teasta lui Aristotel, a lui Plotin. Stiinta se reduce in cazul dlui Cornea la eseistica genialoida, care intr-o cultura inca neinfiripata precum cea romana fascineaza, dar nu poate rodi. Iarasi, dl Cornea, in dispret fata de regulile bunului simt academic, nu e capabil sa furnizeze o bibliografie cinstita si completa, un indice tematic, o trecere in revista a studiilor importante despre autorii tradusi. Ai senzatia ca totul incepe cu stradania lui in materie de istorie a filozofiei clasice. Asta e o boala generala in Romania. Necinstea hraneste din plin si ultimul op cunoscut de mine, consacrat traditiei scolastice, de la Platon la grupul de la Paltinis. Teza volumasului i-ar putea interesa pe corifeii culturii romane de azi, pe un I.B. Lefter sau pe corespondenta feminina a acestuia, de la Observator cultural, al carei nume imi scapa pe moment; tin totusi sa remarc nedelicatetea cu care dl Cornea evita sistematic referirea la ultimul studiu din cartea mea, Platonopolis, dedicat grupului de la Paltinis, o interpretare in cheie plotinian-platoniciana. Nu de altceva, dar dl Cornea s-a inspirat serios din nementionatele mele pagini. Inca din titlu! Te intrebi cum poate fi atat de mic intelectual si uman cineva care-i frecventeaza de zeci de ani pe Platon, Aristotel si Plotin? Filozofia antica formeaza, purifica in principiu, nu caliceste sufleteste. Editorii dlui Cornea ar putea fi mai vigilenti. Plotin nu se traduce in redactia revistei "22", ci intr-un institut serios occidental.
In fine, in revista abia citata, nr. 813, dl Cornea produce un pamflet "usturator" la adresa generatiei "ajunsilor in Occident". De data aceasta necinstea atinge cotele indecentei, drept pentru care ma simt obligat sa raspund. Meritele generatiei dlui Cornea fac deja parte din vulgata paranoiaca nationala. Ce cultura tare s-a mai croit pe plaiurile comuniste, in subteran, cu creionul bont si pe maculator, la lumina opaitului si cu doua perechi de izmene pe sub blugi! Ce mai Platon si ce mai Heidegger am dat noi culturii mondiale, cu ce studii falnice si originale am rupt noi gura Parisului, a Oxfordului si a Heidelbergului! Si doar bietii de noi stim cata suferinta am indurat, doar bietii de noi stim cat ne-a costat rezistenta asta cu dintii la dictatura etc. etc. A. Cornea, ca si colegii sai de suferinta, de puscarie, de rezistenta in munti, de flamanzenie, de exterminare, ne induioseaza. Cum sa nu fii induiosat de un dl. Goe erijat in Soljenitan, in Goethe, in Platon, in Aristotel? E ceea ce fac predecesorii nostri bolnavi clinic de vanitate, de cincisprezece ani de zile, cu exasperarea unor adolescenti in criza.
Sa fim drepti si putin seriosi! Daca A. Cornea traieste din nostalgia rezistentei prin creionul bont, e dreptul lui. Dar a-i judeca pe altii, cand nu e cazul, prin grila maretiei creionului bont, frizeaza absurdul. Dl A. Cornea le reproseaza celor plecati in Occident, "beneficiari ai unor burse si ai unor conditii de lucru excelente", intransigenta, orgoliul, justitiarismul. Dupa cincisprezece ani de zile dl Cornea a atins gradul de inteligenta si resentiment al proletarilor de la combinatul de seminte din Slobozia. Prin 1990 acestia vorbeau despre exilatii romani din Paris exact cum vorbeste acum despre noi dl Cornea. "Beneficiarii" burselor dlui Cornea au muncit si muncesc de se spetesc, ca sa-si castige viata in Occident si ca sa-si faca meseria cum trebuie. Autorului randurilor de fata nu i-a varsat nimeni din cerul UE bani in cont si nimeni nu i-a finantat studiile, nici anii petrecuti in bibliotecile franceze, italiene sau spaniole pentru a realiza traduceri, din greaca veche si latina, cat mai profesioniste pentru compatriotii de acasa. Prietenii mei, vizati de indecentul polemist, au fost si sunt profesori, librari, bibliotecari etc., pentru a se intretine. Iar bursele, daca au fost, n-au fost nemeritate. Reprezentantul "tribunalului poporului", A. Cornea, a ales huzurul saraciei valahe si al amatorismului. Nimeni nu-i scoate pe ochi acest trist "huzur", nici macar colaborationismul stalinist al propriei familii. Sa ne scuteasca cel putin de ranchiuna.
Exista sute de intelectuali romani de excelenta calitate, cu o pregatire formidabila, care lucreaza in lumea libera. Toti au plecat din Romania, din diferite motive, dupa ce cu totii au trait mizeria pre'89, iluzia '89 si deziluzia post'89. Dl Cornea a ramas la vatra, aparandu-si prejudecatile, saraciile si neamul (plus convingerile marxiste sigur nu mostenite de la Noica). Nu vad nici un motiv de galceava. E de datoria noastra, totusi, sa spunem public anumite lucruri ramase tabu in Pseudo-Romania actuala. Si anume, ca nu poti confunda la infinit culturita eseistica locala, jurnalismul si amatorismul pitoresc cu adevarata cultura. Iarasi, ca nu poti confunda cultura cu lichelismul carierist si notorietatea. In fine, ca nimic nu se poate crea cu adevarat in sfera culturii fara cinste intelectuala. Inteleg din unele reactii ale neopasunistilor nostri "occidentalisti" ca prezenta romanilor formati in Occident deranjeaza. Din sutele de mesaje pe care le primesc lunar de la tineri cinstiti cu ei insisi din Romania, inteleg si de ce prezenta noastra ii deranjeaza pe unii. Acesti "unii" nu au facut si nu fac absolut nimic pentru a stabili o punte intre noi si ei. Dimpotriva, expectativa, maraiala si minimalizarea sunt de rigoare. In dauna culturii romane, fireste.
Daca intelectualii locali publica volume pentru notorietate si cariera e, din nou, treaba lor. De la Noica, insa, si de la batranii mei profesori si prieteni occidentali eu am invatat un lucru: sa nu-mi tradez si sa nu-mi batjocoresc meseria. Cartile, odata scrise, odata terminate, nu exista decat pentru ceilalti. Cartile sunt daruri pe care un scriitor, un carturar, un om de stiinta le face semenilor sai din dragoste. N-am agreat niciodata ideea concurentei culturale, dar acest fapt nu exclude detenta critica. Si daca nu s-a scris nici un rand in presa asa-zisa culturala de la Bucuresti despre lucrarile mele din strainatate, desi ma intristeaza, nu ma mira. Nu fac parte din nici un grupuscul de presiune, cotat pe piata socialista. Dar nu "Scanteia noua", Revista "22", face deocamdata regulile in Romania.
Nu-i nici o suparare daca dl Cornea nu-i frecventeaza pe autorii romani din afara granitelor. I-a dat Dumnezeu atata originalitate incat pana si prostia i se poate ierta. Cand ii va da si un pic de cinste atunci vom mai vorbi. Pana atunci insa pace si bucurie intru Domnul.
Trimiteți un comentariu