Este oficial, cazul Turciei este considerat de UE. La un moment dat, in iunie 2005, ne intrebam aici "Care vor mai fi parghiile SUA din politica (de extindere a) UE?" N-am reusit nici azi sa gasim un raspuns, desi lucrurile au luat-o binisor inainte. Evenimentul zilei vine sa ne confirme faptul ca SUA este avocata integrarii Turciei in UE:
Compromisul pe Turcia, negociat de SUA
Calin Stoica-Diaconovici
Joi, 06 Octombrie 2005
Chiar daca a fost acceptat in unanimitate de statele membre UE, compromisul privind deschiderea procesului de integrare a Turciei in blocul comunitar, mai ales modul in care s-a ajuns la el, provoaca deja nemultumire printre diplomatii europeni. Rolul SUA, care au facut un lobby sustinut in favoarea deschiderii usilor UE pentru Turcia si s-au implicat si in negocieri, pare sa fi revigorat, in special in anumite state ale Europei, sentimentul unei dominatii americane asupra politicii UE, dovedind din nou ca relatia transatlantica este departe de a fi refacuta.
„Axa SUA-Turcia-Marea Britanie”
Potrivit „Financial Times”, imediat dupa gasirea compromisului, multi dintre diplomatii europeni si-au manifestat, exclusiv neoficial, nemultumirea fata de ceea ce au numit o „axa Londra-Ankara-Washington”. „Britanicii (care detin presedintia UE si au mediat negocierile - n.r.) s-au consultat cu turcii si cu americanii, inainte de a se consulta cu noi”, arata, nemultumit, unul dintre participantii la tratative, identificat de FT doar ca „oficial dintr-un stat mare al UE”. Mai mult, compromisul intre europeni pare sa fi fost atins dupa o serie de conversatii telefonice intre secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, premierul britanic, Tony Blair, si cel turc, Recep Tayyip Erdogan. In tot acest timp, scrie FT, multi din cei 25 de ministri de externe aflati la Luxemburg au fost nevoiti sa se multumeasca numai cu o imagine vaga a tratativelor duse in triunghiul Ankara-Londra-Washington si sa accepte compromisul prezentat de britanici.
Multi analisti au speculat chiar ca Austria, care a incercat pana in ultimul moment sa blocheze o aderare garantata a Turciei, a acceptat in final compromisul in schimbul acordului pentru deschiderea negocierilor si cu Croatia. La nivel oficial, Viena a negat ca ar fi conditionat dosarul turc de cel croat.
Iata acum si cateva pareri:
lucid din Bucuresti
Europa club crestin si European Union
Sunt DOUA entitati complet diferite: EU este o constructie economica, partial dar din ce in ce mai accentuat politica si mai deloc militara, pe cand Europa este o entitate cultural-spirituala. Daca proiectul unei superputeri euro-asiatice absolut necesara pentru a contrabalansa arogantul imperialism american va reusi , va fi un mare bine pentru pacea omenirii. Dar, in interior, EU va ramane tot o federatie de popoare, din care marea majoritate legate prin credinta crestina. Locul Turciei laice este in constructia superputerii EU indiferent daca le place sau nu unora sau altora, decizia o iau policy-makersii continentului (si au si luat-o).
PEROMANESTE
Lucid, treci cam repede peste caracterul crestin al Europei. Chiar daca lumea nu mai merge la biserici, viatza publica europeana este inca impregnata de crestinism.
Problemele cu turcii sunt:
- multi si inapoiati--cu exceptia catorva orase si destinatii turistice;
- fundamentalism religios (pe invers) de genul celui european de ev mediu;
- ne-ignorand episodul irakian, turcii sunt cu anglo-saxonii 100%--francezii si germanii ar fi nebuni sa-i admita crezand altfel; (in fapt, vezi ca au asteptat ca britanicii sa fie la carma UE pentru a avea aceste convorbiri de aderare)
- au granite sensibile si expuse intr-o parte a Asiei care are f. mari probleme;
- fiind o tara asa mare si populata, care este totusi atat de diferita, poate schimba "coloratura" europeana
etc.
"Policy-makersii" de care pomenesti, ca si cum i-ai cunoaste, au mai vrut sa faca ceva cu o constitutie care a picat deocamdata. Tot ce trebuie este ca o tara sa spuna ca vrea referendum pentru problema turceasca.
Si ca tot veni vorba de European policy-makers, vai de capul lor cu Carla del Ponte cu tot. Pentru a face loc Turciei de Austria, elvetiana Carla del Ponte afirma ca Croatia e "curata". Tot ea era aceea care in martie afirma ca Croatia e impanata de criminali dew razboi ce misuna in libertate (Ante Govina)...
lucid din Bucuresti
rolul strategic al Turciei
Problema strategica principala a urmatoarelor doua decenii este controlul Asiei centrale, cea vitala ca resurse energetice. De-asta sunt americanii in Irak si Afganistan, de-asta incearca Putin sa recupereze in Uzbekistan si Kazahstan, de-asta au aparut si chinezii prin zona. Turcia poate juca un rol cheie, caci toata regiunea de la Baku la Samarkand si frontiera afgana se mai numeste si TURKESTAN, caci toate popoarele de aici sunt fratzi turcici. A incercat panturcismul in zona - la Baku si Buhara - Enver pasha, fostul om forte al junilor turci la 1920 in plina revolutie rusa dar l-a lichidat Frunze si CEKA. Azerii sunt turci, turkmenii pe aproape, uzbecii la fel, tadjicii sun persani. Turcia isi disputa zona cu Arabia Saudita inca din anii 1990 prin molahii si cartile lor religioasecare care au ocupat vidul religios sovietic. Turkish Airlines este carausul oficial al tuturor tarilor ex-sovietice musulmane care vor sa nu mai zboare via Moscova ca in URSS. Putin incearca sa recupereze in zonele dictatoriale - Uzbekistan, Kirkghistan si Tadjikistan unde americanii vor primi in curand piciorul in fund. Problema este ca Putin da arme dar nu are bani, bani au turcii ceva dar daca le da si EU - prin turci - elitele asiatice musulmane vor veni alaturi de Europa, caci nu-i iubesc nici pe americani nici pe rusi dar se tem de islamistii radicali. Asta e jocul Turciei si de ce sa nu profite Europa unita? Ar fi spre binele intregii lumi ca Europa rationala si civilizata sa influenteze zona efectiv amenintata de islamisti, rusi si neoconsi. Asta e jocul, si o spun ca unul care am strabatut zona de la Istanbul la Erevan, Baku, Tbilisi pana la Samarkand, Buhara, Taskent si Alma-Ata.
PEROMANESTE
Problema strategica principala a urmatoarelor doua decenii este controlul Asiei centrale, cea vitala ca resurse energetice.
Este asta o problema europeana sau ruso/chinezo/americana? Petrol este din belsug, din Venezuela si Sudan, pana in Arabia Saudita si Alaska. Sensul de justitie nu mai este...
De-asta sunt americanii in Irak si Afganistan, de-asta incearca Putin sa recupereze in Uzbekistan si Kazahstan, de-asta au aparut si chinezii prin zona.
Daca americanii isi baga un batz undeva, e treaba rusilor si chinezilor sa vada ce si cum. Europenii ce sa caute? Am scris-o la un timp, americanii sunt acolo pentru petrol si geografie--geografia care ii expune pe chinezi mai ales...
Turcia poate juca un rol cheie, caci toata regiunea de la Baku la Samarkand si frontiera afgana se mai numeste si TURKESTAN, caci toate popoarele de aici sunt fratzi turcici.Cu tot respectul, ce are asta de-a face cu prefectura? Nu cumva pretul unui proiect pan-turcic depaseste cu mult avantajele unui petrol mai "ieftin"? Americanii sunt singurii (deocamdata) care (cred) ca-si permit proiecte ideologice la scara mare. Europenii erau mai pragmatici...
[...] Problema este ca Putin da arme dar nu are bani, bani au turcii ceva dar daca le da si EU - prin turci - elitele asiatice musulmane vor veni alaturi de Europa, caci nu-i iubesc nici pe americani nici pe rusi dar se tem de islamistii radicali. Asta e jocul Turciei si de ce sa nu profite Europa unita?Inca odata, ce are Europa de profitat din intarirea panturcismului? Deocamdata nici pan-europenismul nu-i asa de dezvoltat. Dupa aceea, s-ar face o mare greseala incercand sa "cumperi" toata inapoierea turceasca de dragul catorva elite--Orhan Pamuk etc. Daca am face o analiza economica cred ca ar reiesi clar eroarea.
Ar fi spre binele intregii lumi ca Europa rationala si civilizata sa influenteze zona efectiv amenintata de islamisti, rusi si neoconsi. Asta e jocul, si o spun ca unul care am strabatut zona de la Istanbul la Erevan, Baku, Tbilisi pana la Samarkand, Buhara, Taskent si Alma-Ata.Neo-consi sunt asa de passe--daca te uiti nu mai e niciunul pe langa bushiot. De rusi nu mi-e teama atat timp cat nu sunt singurii care vand petrol si gaze. Iar cu islamistii (fundamentalisti), nu e deloc clar cum ar putea fi potoliti prin cooptarea Turciei in UE.
Oricum lucid, daca revii cu detalii poate ajungem la o intelegere. Din punctul meu de vedere, vreau ca SUA sa aiba un partener puternic in Europa (si nu China) pentru a ramane cat de cat onesta in ceea ce face si crede despre sine...
Da click aici ca sa vezi totul!
Un comentariu:
Lucid, raspunsul peromaneste la cel de-al doilea comentariu al tau n-a trecut de cerberii SRS-ului...
Are si domnia sa o agenda pe care nu vrea s-o deranjeze unul si altul.
Trimiteți un comentariu