Seculara inpaoiere a Romaniei - partea a doua (continuare Cuvant despre Romania)Ghita Bizonu'

57-73 minutes

---

Dar, revenind asupra impactului unei mari mase de emigranti intr-o tara care de abia trecea de la modul de productie agrar-feudal la cel capitalist-agrar. Dom’le populatia se inmultea. Aia locala vreau sa zic. Ca sa mearga in orase si sa-si caute loc de munca nu prea mai putea: emigrantii tineau targurile si orasele! Ca sa emigreze in America, de unde bani? Asa ca se inghesuia la sate intr-o agricultura extensiva care scadea randamentul si crestea exploatarea. Pe la 1900 densitatea populatiei agrare in Romania mica era de cca 50 locuitori la kilometrul patrat, o densitate care in Europa de Vest nu se mai intalnise dupa Marea Ciuma, o densitate similara unor state asiatice. Care densitate repet ducea la o agricultura de tip extensiv. Asa ca inerent, in afara faptului ca erau de alt neam si religie, iata un motiv in plus de resentimente. Si uite asa ajungem la momentul in care AC Cuza tipa: fratilor, pierim! Si de aici si un filon autohton al antisemitismului: lupta pentru resurse de existenta in cel mai maltsusian sens sau daca vreti s-o luam marxist exploatarea de clasa era dublata in unele cazuri si de cea cu conotatie etnic-religioasa. Asa ca clasa conducatoare in loc sa-si vada vina care ii apartinea in toata tarasenia, prefera sa dea vina pe mozaicul culpabil numai in parte (ca destui dintre ei erau saraci ca vai de mama lor, ca puteau zice si ei “ca tot ii merge ca racul”).

Dar, fiindca tara era cum era si votul cenzitar era vot cenzitar mai incepea inca o problema: acordarea drepturilor politice acestei emigratii (adicatele incetatenirea lor) ar fi dus la aparitia unui parlament cu aspect ciudat – mai tineti minte greco-bulgarimea nepoata lul Traian? Pai astia ar fi fost juma din parlament (ma refer la aia cu nas subtire si la aia cu ceafa groasa!). Pai credeti ca clasa conducatoare era altruista?! Asa ca au zis: nix impamintenire! Si fiindca se parlisera deja – cel putin in Moldova – au mai zis: necrestinii nu pot sa se stabileasca in zona rurala! Si nu pot dobandi imobile rurale (pai taranul saracit sa fie nevoit sa-si vanda pamintul boierului, nuuu … altuia). Credeti ca au facut-o din prejudecata? Xenofobie ?Aiurea-n tramvai! Banii vorbeau!!! Pai la un moment dat, Marghiloman a explicat pe sleau: dom’le pana cand este sistemul asta de vot, voi nu puteti fi incetateniti! Bagand la cap (ca prosti nu sunt) evreii au devenit cei mai ferventi sustinatori ai votului universal – si apoi au beneficiat deschizind iute carciumi in sate, dar daca nu erau ei erau altii, asa ca propagarea etilismului pare a fi opera mozaica doar la prima vedere. Au ei destule pacate ca tot omu’), au vandut destula bautura falsificata dar n-au complotat sau n-au complotat mai mult decat patura conducatoare. Care patura conducatoare s-a facur vinovata de intinderea alcoolismului la sate dupa G. Soutzo si Radu Rosetti . “Spre a-si mari veniturile ei intemeiau pe mosiile lor targuri evreiesti a caror indeletnicire era tinerea de carciumi si velnite. Asfel boierii n-au stiut sovai, pentru meschine castiguri banesti, sa surpe insasi temeliile existentei noatre ca rasa, inlesnind propagarea alcolismului in sanul populatiei. Fapta lor e cu atat mai trista cu cat relatiile calatorilor straini la noi, in timpul vechiului regim, ne spun ca taranul roman este destul de sobru “ (St Zeletin, Neoliberalismul. Inclus “relatiile calatorilor straini” in loc de relatarile). A se observa insa ca totusi, castigurile banesti nu erau chiar meschine, dimpotriva. Si ca rachiul (contrafacut!) a fost prima marfa adresata marii mase (nu numai la noi, iar in Anglia acelei vremi opiul era mai la indemana decat “clasicul” gin al alcolismului din secolulul precedent – din aceasta cauza Marx a zis “opiu pentru popor” si nu schnaps sau gin).

Care patura conducatoare nu prea reusea sa se desprinda din cele mai proaste naravuri feudale. Interesata in general doar de cheltuieli somptuoase, de plimbari la Paris si care se “sincronizau” doar la nivel de joben si crinolina aceasta patura conducatoare “nationala” , “crestina”, “pamanteana” se interesa doar de banii pe care ii putea cheltui in scopuri futile si nu se ocaupa de minime investitii in domeniile lor agricole. Constatin Stere “alinta” agricultura practicata pe mosiile verilor sai numind-o “de tip african”. “Normalul” agiculturii “de performanta” de pe latifundiile care asigurau exportul de grau al “granrului Europei” consta in inchirierea la un pret cat mai mare al pogonului de teren. Taranul urma sa asigure cu mijloacele lui (vitele lui, plugul lui, grapa lui) lucrarea pamantului. Si de multe ori impartirea recoltei se facea in asa fel incat taranul sa ia cat mai putin. Si la o adica taranul era constrans manu militari sa-si execute obligatiile contractuale (insa bacanul falit nu intra in puscarie, nu era constrans la munca cu jandarmul). Mosia romana, la 1900, era de multe ori mai subdezvoltata decat o estancia, fiindca era lipsita de mijloace proprii de productie. Iar taranul nu putea sa asigure o agricultura dezvoltata, sa investeasca. Mosierul care ar fi avut mijloacele necesare pentru investitii, vite de soi, masini agricole (seceratorile dateaza totusi de pe la 1850, treieratul mecanic tot de atunci insa la noi se obisnuia secera si imblaciul) isi delapida banii pe lux.

O alta dovada a inapoierii noastre: carul cu boi! In Occidentul spre care ne uitam cu jind, boul, ca mijloc de tractiune agricola a fost abandonat cam de mult in favoarea calului greu (stiti voi percheronii de exemplu) care are un randament mai bun. De fapt prima mare desprindere occidentala s-a datorat plugului greu atelat de cai grei, aparuta in zona Ile de France in jurul anului 1000. Si de loc intamplator, imediat dupa acest progres prima catedrala gotica apare in Ile de France: abatia Saint Denis construita de abatele Surger (plugul greu atelat de cai grei cu hamuri cu chinga la piept a asigurat surplusul de alimente necesar pentru muncitorii de la catedrala). Si acest progres se intinde in Occident atragand defrisarea padurilor, noi terenuri agricole, surplusuri si avantul “secolului catedralelor” si mai putin mediatizata inceperea unei vieti urbane, comert, constructia oraselor, primariilor si auxiliar castelelor. In privinta aceasta la 1950 aveam o intaziere de 6 sau 9 secole fata de vest. Trebuie sa mentionez ca in timpul lui Cuza s-a facut o reforma agrara importanta (care a motivat si secularizarea averilor manastiresti). Insa din cauza inapoierii generale a Romaniei Mici efectele acestei reforme au fost reduse. Desi s-a incercat sa fie favorizate elementele cele mai bogate ale satelor - “fruntasii” – nu s-au obtinut ferme burgheze ca in Vest. Doua au fost motivele – lipsa unei piete accesibile producatorului modest si deferirea mostenirii catre toti succesorii.

Ce-i drept o parte a clasei conducatoare a fost mai dispusa sa se modernizeze si sa nu-si reduca modernismul la portul redignotei si la cravata. Este vorba despre liberali . Acestia au mers spre comert (Ion Constantin Bratianu a mers pana acolo incat pe la 1848 s-a inscris in catagrafie ca negustor), finante si spre industrie. Pe la 1880 s-a dat si o lege de sprijinire a industriei. Insa cam tot de atunci dateaza si masurile pompieristice, aiurea. De exemplu s-a dorit ca franghiile sa fie facute in Romania (dorinta fireasca: nu necesita investii prea mari, nu implica o tehnologie prea complexa, nu avea nevoie de o mana de lucru prea calificata) macar pentru ca canepa este un produs normal al unei tari eminamente agricole, nu? Ntz. Canepa se importa din … Transilvania (parte din Imperiului Habsburg). Si nu prea s-a facut nici un demers pentru obtinerea canepii locale. Vi se pare ceva cunoscut?

Au mai facut si o Banca Nationala (Da, Banca Nationala a fost creatie liberala si privata. Avea drept de emisiune). Insa crearea Banca Nationale s-a lovit si de unele dificultati sa zicem subiective. Deranja capitalurile austriece preponderente in zona si deranja teribil de mult camatarii locali. Fiindca acesti camatari erau pana atunci “finanta” si cam unica “institutie” de credit iar aparitia unei banci i-ar fi plasat intr-un rol secundar si zone mai putin profitabile.Unii dintre acesti camatari – destui dar nu toti – erau evrei. Cam de aici izvoraste si rezerva Partidului Liberal fata de capitalul evreiesc. Insa Banca Nationala a permis creditarea intreprinzatorilor romani, a afacerilor din Romania si controlul lor. Si conducerea bancii, asa – numita “Oculta” era un instrument de disciplinare a membrilor partidului zisa si

“disciplina cascavalului”

. Asta nu impiedica ca unii liberali sa aiba puternice conexiuni cu capitalul stain – de exemplu liberalii din familia Stirbey erau devotati intereselor englezesti dar nu dezinteresat ci din amor sincer pentru lira sterlina (cea mai puternica moneda din vremea aia, unica din aur de 22 carate).

Un alt motiv de neintelegeri intre liberali si evrei a fost pozitia acestora din urma de reprezenatnti ai capitalului austiac si apoi ai celui german. Si fiind reprezentanti ai capitalului strain ii serveau interesele, inclusiv cele privind difuzarea marfurilor austro-germane si o oaresce opozitie fata de industria locala. Nu este vorba de antisemitism ideologic (fie el motivat religios fie rasial) ci pur si simplu de interese economice contrare. Fiindca evreii nu au fost intreprinzatori industriali. Ce-i drept in anii 20-30 a fost exceptia Max Auschnit, mare industrias legat de industria grea, promotor uneori a unui modernism a outrance chiar bizar pentru tara noastra (am auzit ca in 1938-1939 contabilitatea centrala a firmelor lui Auschnit se facea cu masini elecromecanice de calcul care utilizau cartele perforate!) si care cu toate pacatele sale (inerente si zonei si epocii) poate fi considerat un adevarat capitalist si mare industrias national. De data aceasta el depasise pe liberali… Dar cu o floare… Si oricum exista concurenta economica. Azi este uitata pe nedrept marea cerere a lui Catavencu: Sa avem si noi falitii nostri!!! Finndca falitii nu prea erau romani. Romanii nu prea aveau ocazia sa fie faliti (adica sa fie comercianti sau antreperenori)..

Si in ultimii ani ai secolului XIX isi face aparitia industria petroliera, care se dezvolta rapid mai ales in ce priveste capacitatile de extractie. Inca un exemplu al importantei pietei. Extragerea petrolului era o indeletnicire veche in zona, iInsa pana la aparitia gazului lampant cererea de petrol era redusa, fiind folosit ocazional ca unguent contra unor boli de piele, impermeabilizarea ciubotelor si la gresarea rotilor de caruta.

Dar in general eforturile liberalilor spre modernizare si dezvoltare economica au fost incununate de rezultate submediocre, fiind minate de baza economica precara: o agricultura inapoiata tehnic, cu randamente mici, cu puternice influente latifundiare (ca sa nu zic cvasi feudale) in care dezvoltarea capitalista era franata. Avand drept corolar o suprapolatie agrara care ducea la o agricultura extensiva si asigura o mana de lucru pletorica si ieftina pentru latifundii si ingaduia marilor proprietari sa nu modernizeze productia. Ceea ce in ultima instanta restrangea relatiile capitaliste la o parte mica a societatii… si care a fost si unul din motivele rascoalei de la 1907, ultima jaquerie europeana .
Aici trebuie sa pomenesc de faptul ca dezvoltarea capitalista induce intotdeauna rezistenta in societate. Si cu cat o societate este mai ramasa in urma ca atat aceste rezistente sunt mai mari. In special din partea clasei conducatoare care se vede deposedata treptat de proprietati, venituri si statut. La fel s-a petrecut si la noi. Clasa mosiereasca, in general conservatoare, a adoptat doua moduri de rezistenta: politica si culturala.

A) Rezistenta politica , incercand sa franeze deposedarea lor de privilegii, conservatorii au reusit sa obtina “Legea Contractelor Agrare” care ii permitea constrangerea prin forta a taranimii la executarea muncilor agrare .

O nota originala apare in cartea “Originile inapoierii in Europa de Est” , editata in 2004 de Corint dupa originalul aparut in 1989 sub egida lui The Regents of University of California , coordonata Daniel Chirot. Vorbind despre Romania o belea marxista Gale Stokes, profesor la Universitatea Rice din Houston care totusi aproape se ridica ridica la nivelul de emancipare ideologica a istoricilor romani din anii 80 (!!!) , aduce o acuza interesanta “clasei de mijloc” romanesti din perioada 1860-1930 creditand presupusa “clasa de mijloc” cu un nivel de machiavelism si previziune care i-ar face cinste daca ar fi reale si o banuie in schimb de prea mare si inteleapta ticalosie. Stokes sustine ca zisa clasa de mijloc a manevrat in 1864 astfel incat sa introduca neoiobagia pentru ca apoi dand inapoi in fata potentialului revolutionar al taranimii a desfiintat mosierimea prin impartirea pamantului, DAR fara sa asigure prosperitatea clasei taranesti si posibila evolutie si independenta materiala a taranimii. Intereesanta opinie. Numai ca Gale a ouat ideea asta omitand opinia marxistilor romani care sustineau ca reforma agrara din 1921 s-a facut pentu a introduce si relatiile capitaliste si a crea o baza burgheza in tara. Aici as putea nota ca americanul incurca nitel datele problemei si incurca realitatile romanesti ale secolelor XIX si XX, poate sub impresia maoismului la moda printre intelectualii vestici. Trebuie sa observ ca presupusa “clasa de mijloc” romaneasca din anul 1860 era foarte redusa numeric si avea o influenta minora in treburile tarii. Liberalii, presupusii reprezentanti ai clasei de mijloc erau in cea mai mare parte mosieri sau de provenienta boiereasca ( adica mosiile erau pierdute, poate la stos, si ei traiau din activitati liberale sau din functii administrative). Si de multe ori deciziile lor politice trebuia sa tina cont de rezistenta conservatorilor, foarte puternici si influent . Majoritatea targovetilor erau cantonati in activitati marunte, nu prea lucrative, iar sistemul de vot cenzitar favoriza membrii colegiului I, mari mosieri. Asa ca aparitia “neoiobagiei” nu se datoreaza “clasei de mijloc” machiavelice ci pur si simplu este un “aranjament” comun practicat de toti latifundiarii din intreaga lume (de exemplu cam tot cu acelasi sistem s-au “descurcat” si marii plantatori din Sudul SUA) cand a trebuit sa gaseasca un substitut al muncii aservite. Si sistemul gen neoiobagist este el insusi un impediment al dezvoltarii capitaliste. De altfel Lucretiu Patrascanu face o afirmatie interesanta : la 1907 cele mai puternice miscari taranesti au avut loc exact in zonele in care in mediul rural aparusesra primele elemente burgheze agrare. In mod voalat Constantin Stere sustine exact aceeasi opinie ( in romanul sau in Preajma Revolutiei un personaj, taran insarit este cel mai revoltat din sat, fiindca nu poate cumpara pamant de la “sarantoci”). Si mai observ ca presupusa “clasa de mijloc” la 1860 era in buna parte alogena si o buna parte din cea alogena era compusa din evrei care nu aveau drept de vot, care nu puteau lua decizii politice si care aveau mai degraba interese contrare latifundiarilor. De altfel termenul de neoiobagie apartine lui Dobrogeanu-Gherea ( Solomon Katz ) , membru al clasei de mijloc… care era ostil neoiobagiei. Iar restul de acuze aduse de Stokes privind reforma agrara care nu ar fi adus prosperitatea clasei taranesti si posibila evolutie si independenta materiala a taranimii arata si neintelegere, si necunoastere si mult idealism… si o doza mare de rea credinta – caci daca intr-adevar nu a adus multa prosperitate, a asigurat o evolutie si independenta materiala taranimii. Si pentru prima data in epoca moderna si o oaresce capacitate de a influenta decizia politica.Tot in planul rezistentei politice s-a situat si sistemul electoral cenzitar, care in prima lui forma – cu 4 colegii - ducea la situatii cel putin bizare – in nu mai stiu ce judet din Sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad – care au fost reintoarse Moldovei dupa razboiul Crimeii) colegiul I avea un singur membru. Care era si unicul candidat si unicul alegator si ghiciti cine era ales… A doua forma a sistemulu cenzitar a anulat bizarerii ca cea mai de sus, insa colegiul I cam avea painea si cutitul… Un amanunt azi uitat: senatorii se alegeau in orase dupa “punga” alegatorilor. Asa ca la 1914 dupa numarul de senatori primele 3 orase erau: Bucuresti, Iasi si… Botosani! Da, Botosani – unde am facut armata si pot sa va spun ca inca mai erau multe – chiar prea multe - case boieresti, mari, cu peron pentru trasura. Cand le-am vazut mi-am zis d’aia din Flamanzi si Stanilesti a inceput vapaia!!

In afara de acestea a fost si legea Imobilelor Rurale, prin care se interzicea achizitionarea proprietatilor rurale de catre “necrestini”. Adica de evrei. Nu in consideratia lor de evrei si cetateni straini (in general supusi austrieci sau rusi) ci din cauza datoriilor enorme pe care mosierii le contractasera fata de evrei. Adica isi pastrau proprietatile, chiar grevate de datorii si cu venituri diminuate, prin evitarea executarii silite. Si in mod accesoriu isi asigurau cvasimonopolul achiztionarii pamanturilor taranilor indatorati. Iar carciumarii evrei erau bine veniti pe mosii, dar in calitate de chiriasi nu de proprietari ai carciumilor. Sa ne intelegem nu este xenofobia motivul ci egoismul de clasa (situatia taranului roman “crestin” si “pamantean” era si mai proasta decat a evreului “necrestin” si strain).

Si nu in ultimul rand opozitia fata de nationalizare a evreilor. Care opozitie trebuia sa asigure aplicarea stricta a legii Imobilelor Rurale si prezervarea pozitiilor politice conservatoare (prea multi dintre evrei ar fi fost incadrati in colegiul 2, ar fi sporit numarul celor alesi din acest colegiu, si atunci ar fi scazut influenta colegiului I in care predominau conservatorii) .

Trebuie sa amintesc in legatura cu impamantenirea evreilor ca interzicerea incetatenirii pentru necrestini in prima forma din1864 nu era antievreiasca prin definitie. Era un obicei mai vechi ai Tarilor Romane si “beneficarii” vizati de primele restrictii erau turcii. Desi in mod traditional Moldova si Muntenia erau tolerante religios intr-o masura mult mai mare decat alte tari europene din aceiasi epoca si permiteau si alte culte sau dizidente persecutate de Inchizitie, pe aici nu cunosteau decat focul iadului in picturile infatisand Judeacta de Apoi (de exemplu orasul Husi pastreaza numele husitilor care s-au refugiat in Moldova – si va atrag atentia ca husitii erau considerati eretici buni de arsi pe rug in Occident) exista o singura exceptie: erau interzise moscheile. Asta ca sa impiedice stabilirea turcilor in teritoriu. Ca negustorii si reprezentantii turci sa fie siliti sa se intoarca din cand in cand in teritoriile propriu zis otomane. Si mai amintesc ca in Divanul Adhoc au fost si proteste ale unor tarani moldoveni din zona Bacaului care erau in mod traditional catolici. Dupa 1877 cand turcii din Dobrogea au obtinut (prin tratat) cetatenia romana evreii au fost singurii “beneficiari”. Insa considerentele erau de ordin economic nu religioase sau etnice… Considerentele unei clase aristocratice decazute care isi apara privilegiile cu disperare (de fapt in Moldova evreii au cam terminat boierimea pana spre 1880. Nu in calitate de evrei ci in calitate de creditori – fie comercianti de crinoline sau clavire fie de camatari).

Tot in aceasta materie as observa ca pana la 1864 interesul scazut al majoritatii evreilor de a obtine impamantenirea. Erau in general cetateni austrieci iar pricinile lor erau judecate de consulii austrieci . Dupa ce a fost abolita legislatia consulara incetatenirea a devenit dezirabila .Business at usual din partea celor care mentineau taranii intr-o mizerie ingrozitoare.
B) Rezistenta culturala.
Oricat de bizar ar parea aceasta a fost cea mai eficienta si care se resimte pana astazi. Aceasta rezistenta prin cultura la modernizarea economica a dus la o “sincronizare” la nivelul literar – artistic cu negarea sincronizarii sociale si economice. Poate fi redusa la celebra formula “forma fara fond” care la inceput a fost folosita ca arma de lupta ideologica impotriva capitalismului romanesc, respingerea lui si respingerea modernizarii sociale si economice. Si care a dat bazele culturii romane (zisa “cultura critica” pana prin 1930). Adica Junimea (si marea triada Eminescu – Caragiale -Maiorescu fara de care cultura noastra n-ar mai fi) Si cum radacina acesteia a fost romantismul (germanic) si de aici ne ramane un paseism de cele mai multe ori pagubos si exaltarea “eroului” neinteles de societate, a societatii care isi reneaga “geniul”, obsesia “geniului pustiu” si Poetul (sau azi Criticul) ca expresie suprema aeroului de geniu, opus societatii ignare, inculte si asa mai departe. Pentru o mai buna informare va recomand Neoliberalismul lui Stefan Zeletin (de la el am aflat si eu). Stefan Zeletin defineste astfel de atitudini drept “reactiune agrara”. Si o alta urmare – exaltarea unui trecut agrar, bucolic, a romanasului sus la munte la izvor, ideea ca sufletului romanului ii corespund numai coada sapei si a vacii si ca destinul sau e ori la coasa ori la catedra si in nici un caz in industrie, stiinta, comert (caz in care ar fi “dezumanizat” si ar trebui “reabilitati”, “reumanizati” ca sa fie scosi din starea deterioritata de “halfingi”, Sa va dau un exemplu – ma rog nesemnificativ? – gasit pe “forumul celui mai puternic ziar noncomunist”: Cum este posibil ca Romania ,tara membra a Uniunii Europene sa nu aiba nici o politica de reintegrare sociala si profesionala a tuturor paduchiosilor fosti sclavi din lagarele de munca comuniste, numite combinate? Si Sa nu uitam ca-n tara orasele au fost distruse odata cu aducerea fortei de munca taranesti in combinatele si fabricile comuniste, sa nu uitam ca vinovati de comportamente dusmanoase, necivilizate, distructive la orase sunt marlanii romani {… } invatati cu hotia din combinatele comuniste, nu cu munca cinstita si grea a campului. in opozitie cu taranii adevarati, oameni legati de pamant, civilizati si cu mult bun simt, nu au fost dezumanizati de comunisti. Ei au ramas neclintiti in gospodariile lor si asa vor ramane pentru totdeauna. Poate exemplul este nereprezentativ insa aparitia lui libera pe un forum romanesc este semnificativa. Cum am spus sincronizarea dorita de acestia este doar la nivel de garderoba si consum, doar pentru o fractiune a rezidentilor perceputi ca superiori. Aceasta “sincronizare” doar pentru unii doreste de fapt prezervarea secularei inapoieri a Romaniei si are efecte si mai curioase. Voi reveni la acest subiect. Deci , in preajma anului 1914 societatea romanesca suferea de handicapuri istorice , seculare si deja de cateva decenii se confrunta cu rezistenta elementelor conservatoare, anticapitaliste. Iar aceasta rezistenta imbraca deja forme ideologice care dominand cultural s-au extins si pana azi.

In 1914 Romania Mica era subordonata economic, furnizoare de produse agricole cu valoare adaugata relativ scazuta, tributara importurilor in ce priveste marfurile cu valoare adaugata ridicata. Era de facto o periferie economica a sistemului mondial modern, handicapata de o agriculutura inapoiata, de o structura economica cu puternice ramasite feudale, cu o economie dominata de agenti ai capitalului strain. Sa nu ne amagim ca moneda nationala era leul de aur, echivalent ca valoare cu francul elvetian. Fiindca leul facea parte din Uniunea Latina si ca atare moneda avea aceiasi acoperire in aur cu francul francez, belgian, elvetian si lira italiana (pe asta o stiati? Lira italiana! Ce valoare avea lira italiana in 1988 comparativ cu francul belgian sa nu zic cel elvetian? ) . Insa ce diferea era cantitatea de moneda aflata la dispozitia populatiei – de 5 ori mai mica decat in cazul Belgiei.
Trebuie insa sa spun ca se facusera progrese. Mari tinand cont de la ce incepuse. Liberalii reusisera sa faca Banca Nationala, mijloc excelent de a finata dezvoltarea tarii. Aparuse si Casa de Economii si Consemnatiuni. Caile ferate erau in constructie, cu ingineri romani. Portul Constanta lua deja locul Brailei si Sulinei.
Liberalii incepusera sa puna bazele industriei romanesti. Ce-i drept slabe si putin importante, in genral vizand prelucrarea produselor agricole (faina, zahar), hartie si tesaturi. Sa recunostem insa ca cel putin productia de zahar beneficia de mari avantaje de stat, piata interna fiind protejata si deci impunand preturi mari. Mai mari decat cele de la export, asa incat prin zona Dobrogei aparusera contrabandistii de zahar: aduceau din Bulgaria zahar romanesc si-l revindeau. In Romania.
Romania Mica avea 2 Universitati, o Scola de Poduri si Sosele, o Facultate de Medicina, o Facultate de Farmacie, Facultate de Medicina Veterinara.
Dar toate acestea aveau si un pret social ridicat. In 1913 in timpul celui de-al doilea razboi balcanic maiorul Ion I.C.Bratianu – la baza inginer de poduri, ocupatia obisnuielnica politician liberal sef de partid si intermitent (da’ des) prim ministru - a avut neplacerea sa observe ca starea economica a taranului bulgar era superioara celei a taranului roman. De fapt taranul roman avea cea mai proasta stare din zona.
Adica baza politicii economice era tot cea din epoca lui Dinicu Golescu: arde-l pe taran! Ca d’aia e taran!! Iar aceasta constanta isi are pretul ei in inapoiere (taranul nu este activ pe piata. Deci capacitatea pietei este scazuta si are ca urmare scaderea capacitatii de dezvoltare). Si in paralel cu aceasta se dezvolta “cultura critica” a reactiunii agrare care devine cultura dominanta .
O mentiune pentru orase. Orasele incep sa se dezvolte si incep sa fie un motor al dezvoltarii. Insa populatia urbana este redusa ca proportie, activiatile economice productive neagrare se situeaza enorm in sfera artizanatului. “Cultura critica” depreciaza orasul coonsiderandu-l un loc al prabusirii morale si al pierzaniei. Si cum o buna parte din populatia oraselor era de origine etnica neromaneasca “cultura critica” il privea ca pe ceva strain traditiei si “adevaratelor valori romanesti”. (Orasul romanesc, fiindca altfel corifeii acesti culturi adorau Parisul, Berlinul, Roma si riscau sa considere Viena mai mult ca o statie in drumul spre Europa. Delicioasa ipocrizie).O a doua concluzie partiala : dupa pacea de la Adrianopol Tarile Romane au acces din nou la piata. Sunt integrate in circuite economice sau mai bine zis in Sistemul Mondial. Intregrarea lor se face insa la un nivel economic inferior. Foste periferii ale unei periferii nici nu puteau sa ceara mai mult. Dar si aceasta integrare “joasa” aduce beneficiile pietei si incepe o lenta si grea dezvoltare, grevata la inceput de existenta muncii servile. Dar si asa asistam la inceputul unei dezvoltari a pietei locale si modestele ei beneficii. 6. Transilvania – particularitati si asemanariTransilvania fata de Tara Romaneasca si Moldova pare a fi caz aparte. Doar partial.

In primul rand fiindca Transilvania a fost intotdeauna strans legata de Tara Romaneasca si Moldova, formand un spatiu economic relativ coerent. De exemplu in transhumanta pastorilor. Intre 7 septembrie si 13 decembrie 1833, nummai prin vadul de la Piua Pietrei trec Dunarea in Dobrogea 10.029 ciobani din Transilvania cu 221.927 de oi si miei, 28.682 capre si iezi, 1.779 cai si 264 magari. In 1831 sosesc din Transilvania, in pasumile montane ale Tarii Romanesti “la varatec” 730. 151 oi si jmiei, 116.056 noateni si berbeci, 25.017 capre si iezi, turme conduse de 4.217 ciobani (Dinu C Giurascu, Istoria Ilustrata a Romanilor p 191 )

De altfel buna parte din dezvoltarea oraselor sasesti Brasov si Sibiu se baza pe legaturile economice cu Tara Romenasca ce era un debuseu pentru mestesugarii acestora.

Apoi se pare ca Transilvania a fost zona cea mai dens populata – din motive obiective, geografia ei o facea mai putin expusa atacurilor din Est. Ultima mare invazie estica in Trasnilvania este Marea Invazie Mongola. Apoi fiindca in secolele X- XV zona de deal era zona preferata si cea mai proprice asezarilor umane (in intreaga Europa nu numai in zona Romaniei) prin varietatea resurselor oferite. Iar podisul transilvan ofera o zona deluroasa mai mare decat cea din Tara Romaneasca si Moldova. Asa ca Transilvania a plecat cu un atu – densitatea populatiei mai mare care favorizeaza o dezvoltare mai marcata. Si sa nu uitam ca sute de ani singura cetate romaneasca a fost Alba Iulia. Alba de la zidurile de piatra (Bielai Gorod, adica Balgrad) cenusii opuse palisadelor de lemn care dupa ceva timp deveneau negre (si palisadele de lemn erau cam regula in sec VIII- XII ). Si Iulia de pare de la un Iuliu care a stapanit cetatea si zona (sau tinand cont de “fantezia” onomastica a epocii mai multi Iuliu. Fiindca pe vremea aia un Ion era fiul lui Ion, nepot de Ion, stranepot de Ion si-si boteza fiul… Ion, fie ca era vorba de un Ion roman sau protoroman sau un Jean, Giani, Johan sau Janos . Iar prin zona ardeleana n-ar fi deloc de mirare ca un Janos fiu de Janos sa aiba un strabun Ion sau Johan de la care sa i se traga numele. Caz comun in intreaga Europa).

Si apoi a intervenit expansiunea arpadiana (asta dupa ce un Otto i-a mai potolit pe unguri dezvatandu-i sa mai mearga la “shoping” in vest platind cu sabia – apropos cuvantul sabie este de origine ungara, inclus la sabre ). Ca pe la 841 ungurii si-au intins “shopingul” pana la Reims! Si in Lohengrin la un moment dat se zice vechea rugaciune a Germaniei: si fereste-ne pe noi de sagetile unguresti!!). Si avand expansiunea spre Vest interzisa de urmasii carolingienilor s-au orientat spre Estul apropiat, mai putin organizat – adica mai putin organizat ca formatii statale suficient de puternice sa ridice armate sufiecient de mari. Oricum expansiunea arpadiana s-a bizuit si pe sabie si pe compromisuri, casatorii si angajamente incalcate.

Insa ungurii deja se aflau sub influenta germanica. Nu ma refer la catolicism sau numai la catolicism ci sub influenta civilizatiei si culturii occidentale. Fata de inaintasii lor imediati, unguri pur sange calareti de stepa nealterati de europenism, regii poststefanieni aflasera utilitatea oraselor (alta decat jefuirea lor). Asa ca in Transilvania au adus colonisti germanici – saxoni, adica sasi dar se pare ca astia veneau dinspre Flandra de mai tarziu, care sa construiasca o retea de orase. Si le-au construit. Chiar si Clujul (Clusium) a fost la origine un oras german. De fapt se pare ca, cu exceptia Albei Iulia (Gyulafehenvar adicatelea Orasul Alb a lui Iuliu), toate orasele vechi ardelene sunt la origine germane (ca si orasele unguresti din Ungaria. Pst sa nu zicem prea tare ca se supara. Nu nemtii.) Acesti germani sunt cei care pun bazele oraselor si breslelor… si care in unele orase vor disparea prin maghiarizare. Si de aici un avans al Transilvaniei din punct de vedere al dezvoltarii. Insa trebuie sa spun ceva: Tarile Romensti erau foarte importante pentru comertul acestor orase. O buna parte din prosperitatea lor se datora acestui comert .

Ma rog exista si o reciproca. Postul catolic avand dezlegare cvasipermanenta la peste era o binecuvantare pentru pescarii din Moldova - Petru Rares era zis si Maja, de la plasa de pescuit - isi intemeiase buna stare pe baza acestui comert. (Nimic exceptional , cateva decenii mai tarziu si mai la Vest pescarii de cod englezi – anglicani adica eretici! – toastau pentru papa si 4 fahrtingi pe livra. Fiindca papa impunea postul si postul le asigura desfacerea.. codului. Cea mai proasta afacere pentru acesti protestanti ar fi fost ca zonele lor de comert sa fi devenit… protestante).

Asa ca in zona teritoriului nostru national de azi Transilvania era centrul. Dar nu uitati ca era totusi subordonata Regatului Ungar si ca zisul regat era in legatura mai stransa cu Europa Centrala… Fiindca poti fi centru pentru unii si in acelasi timp sa fii periferia altora…

Apoi in perioada principatului autonom Transilvania a fost mai protejata de incursiuni turco-tatare. Nu au lipsit dar au fost mai putine. Si au avut de platit tributuri si peschesuri mult mai mici (ce-i drept grofii nu se indeseau sa-si cumpere domnia ca boierii extracarpatici, ce-i a lor e a lor) ce a fost in avantajul Transilvaniei.

Iar cucerirea habsburga a adus intrarea Transilaviei si intr-un alt circuit economic. Ce-i drept nu unul de prima mana, poate nici secundar dar unul mai prosper decat ramolitul circuit otoman din secolul XVIII. Si sa nu mai zic fara jecmanirea generala provocata de un monopol comercial bazat pe o moneda inflationista si preturi impuse (in jos).

Repet situatia Transilvaniei e roza numai privita in comparatie cu Tarile Romane. Fiindca Transilvania a fost integrata ca periferie a Imperiului, care comparat cu alte tari nu era chiar pe roze. Si din Voivodul Tiganilor (nuvela nu opereta): parca in Salaj era zicala comic amara ca desi comitatul a oferit imparatului 10.000 de boi ca proviant pentru armata i s-a returnat un singur bou, comitele care nu prea a fost apreciat dupa cum se vede. Cam asa stateau lucrurile.

Iar “civilizatia” si ordinea habsburga au fost caracterizate de Marx (scuze, da e o sursa buna) ca inlocuirea jugului otoman din lemn cu unul de fier. Fiindca in prima miscare fiscul habsburg a fost mai dur decat cel traditional transilvanean si nu-i scapa nimic. Ca sa-l parafrazam pe Nastase, numara si oualele, nu numai gainile. Iar celebra carte funciara (cea mai buna metoda de inregistrare funciara, cea mai sigura) isi justifica costurile introducerii ei (mari) doar prin beneficiile fiscale care le aduce statului (si mai mari. A fost introdusa prima oara in ducatul Milano pe la 1770 si intrarile au fost atat de statisfacatoare incat Maria Tereza a zis ca merita sa-l extinda. Insa deja se intarise, avea un stat centralizat si isi putea permite introducerea lui generala. In Turcia sultanuil ar fi murit imediat ce ar fi avut asa o idee nenorocita, Ba nici Napoleon n-a avut taria s-o imite desi era in goana permanenta dupa bani). Insa costurile imediate ale lui Ordnung au facut ca multe sate de romani trasilvaneni sa se mute peste munte… Insa acest sistem dur avea si avanatajele sale. Era previzibil, imuabil. Preferabil starii de vesnica incertitudine din Tarile Romanesti unde ploua cu noi biruri si “sferturile” ajunsesera sa fie platite si de 6 ori pe an, iar “ruptoarea” s-a vazut imediat insotita de alte dari (“ruptoarea” – se comasasera toate darile intr-una singura, mare si de aici “ruptoarea” ca te rupea cand o plateai). Aceasta este si motivul starii mizerabile a taranimii romane de la inceputul secolului XIX. Revedeti-l pe Dincu Golescu, capitolul “ado banii”. Sistemul era dur dar nu descurajant – caci in Tara Romaneasca cel putin taranul era jupuit de orice ban si orice bun ce ar fi putut fi valorificat si cand nu se gasea… era spanzurat de picioare si afumat la foc de ardei sau era priponit sub o barna in plin soare sa fie mancat de muste si tauni (Dinciu Golescu din nou).

Si imperiul nefiind in declin precum cel Otoman nu marea mereu darile. Si situatia fiind stabila nici nobilimea oricat de rapace era nu vedea nici un motiv sa jupoaie turma caci tunsul producea suficient si nu-si punea problema zilei de maine (adica fluiditatea politca si administrativa din Tara Romaneasca si Moldova era de natura sa duca la o politica de maximizare a profitului de moment si ignorare a investitiei).

Apoi in secolul XIX odata cu dezvoltarea industriala, interesele imperiului au dus si la o dezvoltare in Transilvania. In afara traditionalelor centre mestesugaresti ale oraselor sasesti se dezvolta si industrii – de exemplu Resita, Hunedoara. Ce-i drept insa Transilvania era in general sursa de produse agrare pentru regiunile cele mai dezvoltate ale imperiului si furnizor de materii prime pentru Ungaria.

Si mai trebuie sa fac o precizare, fiindca astazi unele lucruri se prefera sa fie uitate. in Transilvania poporul roman era “tolerat”. Ceva precum algerienii in Algeria la 1860 daca nu mai rau. Nu ma refer doar la politica de maghiarizare fortata (care era nitel mai veche. Ca si nobilii romani ori au devenit nobili unguri – de exemplu Dragosestii din Mramures care au dat primii domni moldoveni au devenit contii Dragffy – sau nu au mai fost considerati nobili. Iar contele Banffy, marele sovin ungur care a dus politica de maghiarizare cu mana de fier, era urmasul unui foarte roman Banu). La pozitia economica, romanii nu puteau sa se stabileasca in orase. Ori orasele sunt centre economice in care se strang si se invart banii. Adica pe sleau romanii erau tinuti in situatie coloniala (de fapt asta si erau popor ocupat) si neputand sa se stabileasca in orase erau exclusi ab initio si de la activitatile cele mai lucrative. Adica cum se zicea cateva decenii in urma o situatie de apartheid.. Situatia si mai vizibila daca comparam nivelul taranului roman din Ardeal si Banat si al taranului german din aceleasi zone (da, erau si tarani germani, sasi sau svabi). Taranul german avea si alte debusee economice asa ca starea lui materiala mai buna nu se explica doar prin diferente culturale.

7. Dupa Marea Unire Poate cea mai importanta masura ce a urmat Marelui Razboi (asa se zicea pe atunci) a fost reforma agrara din 1921. Care cu toate limitele sale (in mod traditional subliniate gros de marxisti) a avut meritul de a lichida odata pentru totdeauna vechiul regim economic si a facut ca relatiile capitaliste sa nu mai cunoasca rezistenta si concurenta.

Ca urmare a reformei s-au expropriat aproximativ 66,1% din totalul mosiilor de peste 100 ha. Prin aplicarea reformei agrare, 1,4 mil. de familii au primit 3,7 mil. ha de teren arabil, la care se adaugau 2,7 mil. ha, reprezentand izlazurile comunale. Proprietatea mica detinea marea majoritate a suprafetei tarii, circa 73,7%. (Istoria contemporana a Romaniei (1918-2004) Prof. univ. dr. Ioan Scurtu)

A fost departe insa de a crea o baza burgheaza in sate. Nici nu ar fi putut fiindca elementele agrare presupus burgheze din Regat (fruntasi, chiaburi, ziceti-le cum doriti) nu aveau cum sa fie burgheze (tot asa cum un Tanase Scatiu putea ajunge latifundiar dar in nici un caz boier). Fiindca le lipsea in primul rand puterea economica (totusi pamantul nu era suficient de mult) cat si din faptul ca in general erau doar niste tarani mai bogati, Elemntele burgheze rurale au continuat sa fie in general carciumarii si cativa ani mai tarziu, spre 1930 apar primii burghezi agrari propriu zisi. Acesti burghezi rurali propriu zisi erau fie elemente ale vechii clase mosieresti ce mai conservasera o “sfoara” de mosie si au avut suficienta inteligenta si vointa sa-si exploateze proprietatea intr-un mod mai putin traditional (adica s-au interesat de metode mai moderne, au facut ceva investitii si s-au si diversificat in activitatile lor), fie descendenti de tarani cu educatie care au imbinat profesia de “baza” (invatatori, profesori , diversi ipistati) cu exploatarea agricola dar si indepartandu-se de practica agrara “traditionala’’ tinzand spre o agricultura mai intensiva si mai diversificata .

Sa ne intelegm – eu nu consider ca un propietar agricol urbanizat care isi dadea pamantul in parte facea parte din zona burgheziei agricole. Caci acesta de fapt urma metodele traditionale ale vechiului regim.

In acelasi timp parte a vechilor mosieri a investit sumele obtinute ca despagubiri in comert si mai ales in industrie. Fiindca marea masa de tarani proprietari (chiar daca mici proprietari, cu pamant putin) incepeau sa constituie o masa de clienti cat de cat solvabili, adica sa fie o piata. Acesta este marele merit al reformei agrare, oricate ii imputa criticii ei. Iar unii critici de la dreapta observa ca primul rezultat al reformei a fost scaderea cantitatii de grau si faina exportate, dat fiindca taranul nu era atat de interesat de obtinerea excedentelor. Insa acesti apologeti ai latifundiei uita ca exportul se baza pe restrangerea drastica (deloc voluntara) a consumului taranesc si nu pe o presupusa superioritate de productie a marii proprietati latifundiare romanesti. Si ar trebui luat in considerare ca productia agrara de la inceputul anilor 20 suferea de urmarile razboiului (multe vite de tractiune lipsa, piederi umane mari care nu fusesera compensate inca de noi generatii - adica copiii au mai trebuit sa creasca ca sa poata inlocui la munca un barbat de 20-25 ani )… Si ce se omite in aceasta critica este ca taranul inca nu participa prea mult pe piata in rol de consumator. Asa ca necesitatile sale de consum fiind satisfacute nu avea rost sa caute un plus de productie ( fata de vechiul latifundiar care era mereu dator ba pentru o noua trasura, o noua rochie, o noua excursie la Paris sau chiar o datorie de onoare – asa se numeau datoriile la jocul de carti! – si cu veniturile nu numai depasite dar si arvunite pe 2- 3 ani!!). Si adevarul este ca taranul din Regat de multe ori avea nevoie de piata mai ales pentru banii de: fonciire (impozit), sare, petrol si chibrituri (insa unii traditionalisti au ramas la amnar pana prin 50!). De multe ori panza era tesuta in casa, hainele erau facute in casa, opinca la fel iar bocancul soldatesc era marfa de lux, iar vara.. ei da, vara mersul descult era sport national. Fiindca sa fim cinstiti nimeni nu munceste din placere – din placere pui flori in fata casei si nu te apuci sa prasesti nu stiu cate pogoane de porumb. Ca sa aiba surplus omul trebuie sa aiba un motiv. Ori constrangere (fizica ca-n feudalism, fiscala prin impozit) ori dorinta de a obtine un produs, care sa fim sinceri rareori chiar necesar – de exemplu o… masina (echivalentul social al trasurii din sec XIX care i-a indatorat pe boieri). Slaba dezvoltare a pietei determina slaba dezvoltare a societatii. Si invers .

Mai tineti minte ca ceva mai sus am spus ca asa functioneaza Sistemul Mondial? Dintai cere niste produse. Este important sa le gaseasca si nu se intereseaza prea mult de piata. Dar odata ce o creaza Sistemul Mondial tinde s-o foloseasca. Adica sa o mareasca. Nu uitati asta, fiindca este important. Fiindca Sistemul Mondial nu avea nevoie de latifundii, latifundiile au disparut. Si nu numai ele. Se va ocupa de rest nitel mai tazriu (de fapt in Rusia se ocupa deja. Pe noi ne-a terminat deja).

Dar vorbeam despre reforma agrara dupa Marea Unire si efectele ei in Regat. Acum sa vedem si-n restul tarii.

Reforma agrara s-a facut si in Ardeal (datorita unui specific accidental in Banat nu prea a avut loc, din lipsa de “obiect” al muncii). Aici chiar putem vorbi de existenta unui burghezii rurale. Asa cum am zis Transilvania era conectata si la si intr-un alt circuit economic. Si aici deja piata era mai dezvoltata si aparusera deja elemente agrare burgheze. Din aceasta cauza aici efectele reformei nu au fost spectaculoase ca-n Regat.. Si data fiind situatia de apartheid indreptata impotriva romanilor burghezia romana era mai degraba agrara, rurala. Insa era bine inchegata. De aici o importanta consecinta politica: neintelegerea cu liberalii. Dincolo de acuzele de tendinte autoritatre ale Bratienilor, “balcanism” samd era vorba de ciocnirea intereselor a doua burghezii. Si or fi fost amndoua romanesti da’ branza-i pe bani. Iar Partidul National Roman nu dorea sa imparta prajitura cu verisorii de peste munti care doreau nespus de mult o bucatica. Si suportul mai degraba agrar al burgheziei romanesti ardelene o facea mai distanta de liberalii regateni care doreau construirea unei industrii.

Asa ca acum observam si o urmare politica. Chiar daca Stokes sustine (de unde oare?) ca reforma agrara nu ar fi asigurat prosperitatea clasei taranesti si posibila evolutie si independenta materiala a taranimii (cam dificil) ea a fost suficenta sa asigure o autonomie politica taranimii. Si in Romania Mare a aparut o miscare politica agrariana. De altfel partide agrariene infloreau si in Balcani si in Polonia si Ungaria. In ce priveste situatia noastra partidul agrarian era in mod necesar ostil liberalilor din motive extrem de practice: producatorul agrar dorea marfuri la preturi acceptabile pentru el. Insa industria locala aflata intr-o stare incipienta nu putea sa le puna la dispozitie la calitatea si pretul dorit. Dar concurenta straina putea. Industria nationala avea nevoie de protectie, care protectie era platita de producatorul agrar. Ostilitatea agrariana fata de industria locala a mers atat de departe incat s-a preferat sa se importe pana si antetrenurile tunurilor (niste carute mai dichiste) de la Skoda. As observa ca in afara bacsisurilor si a idosincraziei fata de industrie, obisnunta de a privi Cehia ca furnizor industrial poate sa fi contat si ea (si asta in detrimentul chiar al Ardealului care prin uzina din Cugir putea asigura macar partial necesarul de armament de infanterie, pusti mitraliera si mitraliere inclusiv).

Insa epoca de dupa Marea Unire a fost si una de industrializare. Nu ma refer doar la aportul industrial al Ardealului – mai dezvoltat si in aceasta privinta. Numarul “stabilimentelor” (expresie inca folosita curent) industriale creste in ritm vertiginos si in Regat. Apar si nu numai in sectoarele liberale traditionale, ci si in pielarie (Dermata, Mociornita) si metalurgice. Iar cele deja existente se maresc. Explicactia acestei atractii spre industrialism este data de rata de profituri mai mari si capitalul existent .

De unde acesti bani pentru proiecte industriale ?

Partial din banii de despagubiri platiti latifundiarilor expropiati in urma reformei agrare. Insa, mai ales din “inginerii” financiare, specula de razboi si furt curat. Caci Stefan Zeletin scrie ca primul razboi mondial a dat burgheziei romane ocazia neasteptata de a-si jefui propria tara. De aici si acumularea de venituri (de provenienta penala) care au fost reciclate in industrie…

Si apar si primele mari afaceri legate de industria grea din Regat – de exemplu Malaxa. Si o adevarata pasiune pentru aeronautica – pai in anii 30 erau in Romania: Societatea de Exploatri Tehnice (SET) si ICAR in Bucuresti si IAR in Ardeal. IAR la inceput a fost afacere privata dar statul a prelat 60% din capital si a facut marea uzina de la Brasov. A fost o intelegre de acest fel si cu SET care nu s-a finalizat din cauza inceperii razboiului (trebuia sa se construiasca o uzina noua, moderna la Bacau. Unde mai tarziu prin anii 70 a fost construita o uzina de reparatii aviatice).. Oricum, multe din aceste afaceri depindeau de comenzile de stat – fie militare, fie ale cailor ferate (locomotivele). In domeniul cailor ferate avem frumoasa reusita a automotorului aerodinamic Malaxa din anul 1938 (care si in 1960 era cel mai modern mijloc de transport feroviar romanesc).

Se dezvolta la noi dimenisuni industria extractiva si mai ales cea petroliera. Insa dorinta liberalilor de a pastra in exclusivitate pentru cetatenii romani (pe sleau mai ales pentru ei!) resursele minerale ale tarii au dus la presiuni internationale. Presiunile internationale primesc satisfactie in timpul guvernarii taraniste care modifica Legea Minelor.

Dezvoltarea industriei romanesti pare a fi vertiginoasa daca uitam nivelul de la care s-a pornit. Si in aceasta perioada asistam la o prima industrializare aparand industria electrica care cunoaste o crestere de– 429,4% , iar cea chimica – 320% .

In manualul profesorului Ioan Scurtu gasesc niste date interesante care sa fiu cinstit ma socheaza .: “In 1938, industria producatoare de mijloace de productie detinea o pondere de circa 45%, iar cea producatoare de mijloace de consum – 54%. Ramurile neagricole aveau o pondere de aprox. 51% in produsul social si de 41,7% in venitul national. Aceasta arata limpede ca Romania incetase sa mai fie un stat agrar, devenind un

stat
agrar-industrial.

” Sunt in absoluta contradictie cu tot ce stiam (din familie, cunsocuti in varsta, lecturi diverse. Asta dovedeste inca o data ca totusi Nicolae Ceausescu avea dreptate sa se planga de ramanerea in urma a constiintei sociale, in acest caz a celei “capitaliste” – am zis cand se plangea nu ca masurile luate de NC ar fi fost bune! Masurile au fost proaste).

Si in paralel cu aceasta dezvoltare industriala incepe si o dezvoltare a sectorului imobiliar.

Toate acestea inseamna si locuri de munca si atragerea unei parti a populatiei agrare in munca industriala. Chestiune extrem de importanta: pamantul nu este o reursa extensibila. Si fiindca la noi proprietatea taraneasca nu era indivizibila, pamantul era impartit intre toti copii in mod egal sau pe aproape. Si copii slava domnului taranii aveau – cam singurul domeniu in care aveau - in exces. Asa ca urmasii fruntasului improprietarit de Cuza riscau ca 40 de ani mai tarziu sa fie saraci lipiti. Si cam asta ar fi fost si situatia improprietaritilor din 1921 (si a cam fost). Fiindca pe aici un taran care avea 6-8 hectare era relativ instarit, insa cand mostenirea era impartita sa zicem de 6 copii… Iar acesti copii aveau alti copii. Scuze pentru didacticism dar in general la noi nu se tine cont de aceasta problema. Dezvoltarea industriei dadea taranilor si posibilitatea de a iesi din zona agrara. Si unii dintre tarani luasera deja obiceiul ca sa-si pastreze acasa doar pe mezin (care urma sa mosteneasca tot pamantul) iar cei mari erau dati la ucenicie sau uneori la scoala (dar mult mai rar). Era unica solutie la suprapopulatrea agrara care motiva subdezvolatrea cronica a agriculturii incepand de la jumatatea secolului XIX.

Criza din 1928 a avut urmari importatante si la noi in tara, dar mai putin spectaculoase ca in Vest. Unele intreprinderi industriale au dat faliment. Falimentul banciii Marmorosh Blank a dus la prabusirea altora si la saracirea unei parti a clasei de mijloc.

Insa cel mai putin se ia in considerare impactul asupra populatiei agrare. Care s-a vazut si ea saracita desi in general azi se considera ca”Moromete” avand hambarul plin nu a resimtit criza. Insa hamabarul plin nu-i asigura plata datoriilor la banci, camatari si a fonciirii. Nu se tine cont ca cererea internationala a fost franata brusc – de exemplu in SUA (mare producator de grau de pe la 1880, poate cel mai mare) graul era ars in locomotive, ca sa se mentina pretul. Si mai ales producatorul agrar roman nu a mai putut face fata concurentei straine pe piata internationala, unde URSS a dat o lovitura dura exporand milioane de tone de grau la preturi insignifiante (desi in URSS erau zone in care se murea de foame si se practica canibalismul) si concura cu graul american si cel argentinian care beneficia de o productie mai moderna (tractoare, seceratori-legatori , samd). Deci taranul roman trebuia sa accepte preturi mai mici care ii inrautateau starea economica.

Oricum ritmul rapid de dezvoltare industriala nu trebuie sa ne faca sa uitam ca Romania Mare era – macar in mentalul colectiv - o tara “eminamente agrara” ( si asta uneori era zisa cu o mandrie vecina cu tampenia) in care populatia agrara reprezenta 81,8%. Adica suprapopulatie agrara. Si date fiind conditiile generale ale proprietatii agrare (proprietatea medie era de 4,5 hectare) asta insemna o productivitate scazuta si ca satele nu constituiau chiar o piata pentru industria locala. Si ca un corolar, o parte a taranimii nu participa la piata, traia in limitele unei agriculturi de subzisteanta. Iar dezvoltarea industriala era in contradictie cu interesele imediate ale producatorului agrar.

Ori aceasta a fost si unul din motivele dinamitarii sistemului democratic interbelic. Lucretiu Patrascanu definea dictatura regala ca o dictatura a industriei grele. Fiindca regele era sprijinit si sprijinea in primul rand industria grea in statu nascendi .

Catesceva despre populatia Romaniei Potrivit “ recensamantului din 1930, populatia totala era de 18.057.028 locuitori, dintre care: 71,9% romani, 7,9% unguri, 6,15% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, si alte minoritati, in procente mult mai mici. Sporul natural fiind de 35 la 1 000 de locuitori, Romania se

afla pe primul loc in Europa.

Repartizarea demografica dupa mediile de locuire cuprindea 77,78% din populatie in mediul rural, respectiv 22% in cel urban. Interesant este faptul ca la sfarsitul perioadei interbelice, ponderea populatiei rurale a crescut la 81,8%, datorita ratei de natalitate mult mai sporite in aceasta zona.” (Scurtu)

Si fiindca am supus ca populatia agrara reprezenta 81 % sa ma refer si la populatia oraseneasca. Tot din Neoliberalism:
“Dupa razboi populatia oraselor de seama ale Romaniei Mari se infactisa in chipul urmator:

Bucuresti	472 mii	356 mii	64 mii
Iasi	94 mii	56 mii	35 mii
Cluj	83 mii	28 mii	10 mii
Timisoara	82 mii	15 mii	8 mii
Cernauti	92 mii	12 mii	43 mii
Chisinau	135 mii	40 mii	62 mii

Trebuie sa relevam insa ca populatia romana de la orase este inferioara nu numai ca numar, ci si ca situatie materiala. Astfel, romanii locuiesc de obicei la periferie, in vreme ce la centru se inalta palatele comertului si industriei straine.
Cea mai numeroasa populatie oraseneasca straina se afla in Bucovina, aici avem 67,7 la suta straini, evrei impreuna cu alte nationalitati, vin apoi orasele basarabene cu 66,2% straini, orasele ardelene cu 65,4% straini, cele moldovene cu 34,1 % straniu si la urma orasele muntene. Aici strainii scad la 18,3%.”.As observa ca aparenta neconcordanta a cifrelor din tabel se poate explica doar daca in loc de straini ar fi scris evrei. Uitati cazul Chisinaului – 40 mii de roamani plus 62 mii de straini rezulta 135 mii?!!!!? Pardon mai erau inca 33 mii care ar fi trebuit scrisi ca alte etnii (mai ales rusi ). Sau Cluj – chiar numai 10.000 de unguri?!

Si daca mai tinem cont sa zicem de situatia Brailei, in care prin 1930 se publicau ziare in vreo 5 limbi, era un mozaic de etnii dar in care grecii tineau sus pavoazul (ca tot era oras portuar) sau ca-n Constanta pe la 1900 grecii erau cei mai influenti vedem ca in general populatia urbana avea un procent de romani mai mic de acel aparent 15 %. Aceasta situatie poate fi descrisa usor ca fiind coloniala.

Fiindca acesta este tristul adevar: la inceputul chiar si in prima jumatate a secolului XX populatia majoritara era cantonata intr-o conditie coloniala. Asa ca miscarea de emancipare a populatiei majoritare s-a facut doar aparent in detrimentul minoritatilor care erau majoritare in multe orase ale tarii. De aici si lozinca romanizarii oraselor. Nu sa-i dam afara pe evrei, greci, bulgari, nemti, unguri sau rusi, ci sa cream conditii ca romanii (de la sate) sa intre in orase altfel decat ca slugi! Ca au existat si stridente antisemite sau xenofobe nu se poate contesta. Dar , ma repet: ce vroiati ca populatia majoritara sa ramana intr-o conditie coloniala?!? Si astazi nu se spune dar in 1920 Partidul Liberal avea printre scopuri nationalizarea economiei si a oraselor. Prin nationalizare economica intelegandu-se nu exproprierea cetatenilor romani de alta etnie, ci promovarea capitalului romanesc conform doctrinei “Prin noi insine” adica “Capital romanesc, munca romaneasca, profit romanesc“. Si prin romanesc neintelegandu-se doar etnicitatea romaneasca ci in primul rand ca afacerile sa fie inregistrate in Romania ca firme romanesti – chiar si cu cetateni romani de alta etnie. Si in acest sens a fost si Legea Minelor care dorea sa mentina exploatarea resurselor miniere doar pentru afaceri nationale. Si au mai fost luate unele masuri, incepand de la burse alocate tinerilor pauperi care au permis accederea in invatamantul gimnazial, liceal si universitar a unor tineri provenind din familii taranesti – tatal meu si fratii sai au fost beneficiarii unor astfel de burse. A fost o promovare sociala pe scara larga a carei roade au inceput sa fie vizibile la sfarsitul anilor 30 .
Trebuie insa sa arat ca aceste progrese au intampinat rezistenta mentalului colectiv influentat de “cultura critica” de sorginte junimista. De data aceasta pot spune ca era reactia normala a unei societati agrare traditionale. Adica o societate profund conservatoare care nu ageaza inovatiile. S-a cultivat in epoca o intreaga mitologie a ruralului, a infratirii cu natura, a satului rezervor de inalta moralitate (personal am unele dubii la unele aspecte ale “moralitatii” satului “neaos”, “nealterat de influente straine” – cu toata aceasta “inalta moralitate crestina” nu toti copiii din flori erau rezultatele “inselarii” fetelor naïve de catre “oraseni”, “straini” ci ai unor amoruri rurale intre tarani foarte neaosi si crestini) si a tarii “eminamente agrara”. Si s-a dezvoltat o intreaga nostalgie uneori ridicola… Tin foarte bine cum lacrimau batranii (nu chiar asa batrani, caci erau nascuti prin 1910-25) prin 1960 cantand “Sa fi ramas fecior la boi / Sa fi rams la coasa“ chiar si unchiul meu, ofiterul care facuse pe dracu-n patru sa nu ramana fecior la boi si dupa ce a implinit 16 ani a invatat sa se descurce cu diverse tabere, numai sa scape de coasa sau tanti Silvia care era deliciul si hazul satului iesind la prasila cu.. ei da, umbrela de soare!!! (erau de langa Cernauti). Si lacrimau foarte sinceri… desi erau oraseni convinsi (facuti dar convinsi). Si fiindca vorbesc despre cultura romana din anii 30. Da, a fost un maxim infloririi culturale. Putem spune ca atunci s-a format prima data o arta romaneasca strict oraseneasca. Insa multe din marile nume sunt strans legate de reactiunea agrara (Crainic, Eliade, Noica) si cel putin la nivel declarativ detestau modernismele.

Si aici indraznesc sa zic ca Legiunea a fost exemplul cel mai tampit al reactiunii agare altoite cu o “sincronizare” europoida. Inalta capacitate de tampenie (crunta!) a fost pe deplin demonstrata in cele cateva luni de existenta a Statului National-Legionar. Atunci Legiunea a initiat “romanizarea” prin expropierea proprietatilor evreiesti si obtinand rezultate aleatorii si chiar rizibile, cand de “romanizare” au profitat cetateni de origine etnica greaca, germana sau ungara si expropriind uneori evrei care erau ceva mai romani decat unii beneficiari (adica voi a zice ca in casa vorbeau romaseste. Dupa capul meu unul care are limba materna romana este roman). Curat “romanizare” si mai ales dovada suprema a “capacitatilor” de dezorganizare a Legiunii.

La inceputul celui de-al doilea razboi mondial Romania Mare era o tara agrara care incepuse un proces de industrializare. Insa ramanea in situatia unei periferii. Agricultura era in continuare handicapata de randamente mici si o buna parte din populatie era inactiva din punct de vedere al pietei. Procesul de industrializare era impresionant doar in comparatie cu situatia anterioara iar nivelul de dezvoltare era redus. Situatia de subdezvolatre cronica era agravata de o situatie cvasicoloniala a economiei si a starii majoritatii populatiei.

Povestile cu chiolhanuri interminabile si uriase cantitati de mancare (partial valabile) sunt si o dovada a unei subdezvoltari, inclusiv sociale: ghiftuiala era una din principalele distractii. Si ascund realitatea unei situatii mizere a unei mari parti a populatiei care manca in mod curent mamaliga cu posirca (posirca era ce ramanea dupa ce se fierbea tuica. Resturi de prune si ceva zeama ce se otetea. Era vanduta in alte zone ca sa se inmoaie mamaliga in ea) si cand nu avea posirca se folosea zeama de muraturi (muraturile erau cum se zice? Must? Plus? Bonus?) sau otet taiat cu apa. Cand urzicile te “scoteau” din iarna dar nu erau asa o fantezie ca acum.. ci meniul pe cateva saptamani . Iar ciorba de loboda (gustoasa!) era cam regula. Si cu mamaliga. Iar mamailga nu era o fixatie “culturala” a taranului inapoiat care nu stia ce-i aia franzela, ci din ratiuni economice. Iar prinsul gainii din batatura si bagatul ei pronto in oala era mai degraba o potentialitate. De obicei gainile nu se taiau. Credeti sau nu, gaina s-a “democratizat” si a ajuns cea mai comuna carne de abia dupa industrializarea cresterii puilor (Thanks You, Uncle Sam! cautati ziarele din anii 60 privitoare la “razboiul puilor de gaina”). Gaina era sarbatoreasca. Si din cauze economice postul din satele romanesti era foarte sever… Si nu uitati, prin Baragan, Moldova, Oltenia mersul descult era un soi de sport national practicat si-n periferia oraselor pana prin anii 50 (in curtea unde am copilarit era normal ca vara copii sa umble desculti. Eu am facut prima exceptie in rasul tuturor – reuseam sa-mi lovesc degetele mai des ca altii. Margine de Bucuresti dar un cunoscut de-al meu care locuia mai central – dar zona de curti vechi – sustinea ca a practicat sportul asta pana pe la liceu, adica prin 1966). Numai ca la tara era normalul, nu calirea organismului.. si taranul a aflat de folosul sandalei prin anii 60 ba chiar prin 70. Fiindca nivelul lui de trai nu-i permitea luxul unei sandale! (insa negrul din Alabama avea de pe la 1880 posibilitatea bocancilor). Si sa mai stiti ceva: moneda aur dispare din circulatia europeana aproape imediat dupa inceperea primului razboi mondial. Si-n Germania si-n Franta si-n Anglia. Si nu mai reapare in circulatie. Asa ca povestile despre moneda de aur care circula prin Romania anilor 30 risca sa fie un pic mai fanteziste decat cele despre OZN-uri . Ce-i drept, prin 1929 cu ocazia stabilizarii s-a “tras” o mica serie de monezi de aur. Care monezi au ajuns la cine trebuie la valoarea nominala inscrisa pe moneda prilejuind mari castiguri personale - printre cei acuzati ca au profitata era si Titulescu… Insa leii de aur nu au mai circulat – adica sa dai o hartie de 5 lei la bacanie si sa prinesti rest o piesa de aur, mai ales din cauza cursului de stabilizare care era de 32 ori mai mic decat cel antebelic. Si dupa izbucnirea crizei moneda de aur dispare si din SUA. Cam tot pe aici si povestile cu Romania, a 5-a putere economica a Europei (am auzit si asta !!!) . Curios care era a sasea? Olanda? Austria? Poate Germania?! Si se uita de creditul ITT sau creditul suedez al regelui chibriturilor – daca eram asa bogati si neatinsi de criza de ce a trebuit sa acceptam astfel de conditii?!

Totusi “venitul national, era, in 1938, de 110 dolari, tari ca Ungaria, Portugalia sau Iugoslavia, situandu-se sub pozitia ocupata de Romania, in timp ce in S.U.A. se inregistra o valoare de 512 dolari, iar in Franta – 146 dolari.” (Scurtu). Insa aici trebuie sa nu uitam rolul acumularilor anterioare, mai ales din secolul XVIII si iinceputul secolului XIX, deceniile noastre pierdute – cand cei din Portugalia sau Croatia, Ungaria facusera niste poduri din piatra ce erau functionale si-n 1930 – fata de noi care trebuia sa le facem!

O ultima mentiune – in materie de export principala pondere o are petrolul si derivatele sale detronand agricultura. Si as mai observa ca in general in Romania combustibilul de baza era pacura, chiar si pentru locomotive (in anii 1942 – 43 germanii se straduie sa treaca cat mai multe locomotive romanesti pe consumul de carbuni pentru a disponibiliza petrolul).