Seculara inapoiere a Romanie - finalGhita Bizonu'

26-33 minutes

---

13. Ce ar fi dost daca … Romania nu devenea socialistaVazand visurile delirante ale unora care cred ca Romania interbelica era a 5-a economie europeana (!!!) la egalitate cu Austria (totusi Cehoslovacia cica era nitel mai bogata) sau Franta si cu dispret zicem ca italienii veneau in Romania pentru ca aici ar fi fost platiti in monezi de aur (uitandu-se ca si grecii veneau si ei ) sau care basnesc ca in anii 20 copii austrieci si germani veneau in vacantele de vara in Romania sa ,,, manance bine si se tot repeta ca avionul IAR80 ar fi fost cel mai bun din lume de oameni care nu stiu ce motor avea IAR ul , o sa incerc sa fac un fel de istorie alternativa pe baza a ce stiu depre Romania si felul in care au evoluat sa zicem Grecia si Argentina.
Daca sa zicem ca Romania nu ar fi intrat in sfera de influenta sovietica si trupele sovietice s-ar fi retas dupa iscalirea tratatului de pace de la Paris , oare care ar fi fost evolutia Romaniei ?
In I ul rand si cel mai important, nu s-ar fi bagat atatia oameni in puscarii si nici altii n-ar fi fost dati afara din servicii.

Politiceste insa unii ar fi avut de platit colaborarea cu regimul Antonescu (in aceasta privinta taranistii erau fermi). Poate ca Nichifor Crainic si inca cativa ar fi avut totusi parte de ceva puscarie.

Mircea Eliade si Cioran ar fi fost bine sa stea departe de tara din aceleasi motive. Ca sa nu zic ca dupa stricarea relatiilor dintre URSS si anglo-americani Dan Desliu ar fi avut ceva sanse de puscarie (pe bune!) plus L Patrascanu poate ar fi regretat si el dictatura antonescina cea nepermis de permisiva cu comunistii.

Clasa politica ar fi ramas cam aceiasi din 1938 cu toate pacatele ei (care au fost speculate de Carol II-lea pentru a instaura dictatura).

Taranistii ar fi predominat politic, mai ales din cauza ca dupa omorarea lui Duca liberalii au ramas fara un conducator de valoare, plus taranistii le-ar fi bagat pe gat cu varf si-ndesat specialistii care au fost ceva in regimul Antonescu. Sa nu zic ca Ghe. Bratianu ar fi fost compromis politic si poate ca si dat afara si de la catedra!

Destul de sigur ca s-ar fi mai facut o reforma agrara, care insa ar fi intarit elementele capitaliste din rural. Nu cred ca ar fi facut ceva in sensul concentrarii proprietatii taranesti, dar sigur ca ar fi incercat ceva asocieri cooperatiste (ptr comercializarea produselor) si tovarasii (ptr achizitia de tractoare, batoze) continuand astfel inceputuri antonesciene.

Dar combinatia aceasta taranime plus partide agrariene dominante politic a dus in perioada interbelica la apritia unor regimuri autoritare din Polonia pina in Grecia. Caci interesele taranimii – inclusiv ale burgheziei rurale – ajung usor si iute in contradictie cu interesle marii burghezii comercial-industriale. Sa nu mai zicem ca s-ar fi continuat faramitarea proprietatii agrare (4 ha ajungeau sa hranesti o famile, dar 4 ha impartite la 3 frati = saracie curata) ar fi indus noi tensiuni in sistem.

Pe de cealalta parte baronii industriei grele (Malaxa, Auschnit si altii) ar fi avut interese contrare cu blocul taranesc. Presupun ca la un moment dat s-ar fi ajuns la o dictatura (v Grecia. Si L. Patrascanu care defineste dictaturile carlista si antonesciana ca dictaturi ale industriei grele). Cred ca prin 1950-1955 conditiile ar fi fost coapte pentu dictatura. Si cu acest pret dezvoltarea industriala ar fi continuat (pe alti parametrii decat ai industrializarii socialiste!).

Am fi produs in continuare locomotive, un timp IAR ar mai fi produs poate 109bfG si poate ar fi trecut la productie auto, , motocilete ori chiar tractoare. Ford sunt sigur ca si-ar fi extins productia. Si naiba mai stie ce. Asta ar fi creat un debuseu pentu taranii cu putin pamant sau fara si orasele s-ar fi marit (urbanizarea a fost un proces global), intarind astfel curentele liberal si socialist in dauna blocului agrarian. Si in acest context s-ar fi luat masuri economice de comasare a propietatii taranesti: unii ar fi plecat la oras iar cei ramasi ar fi avut posibilitatea sa devina consumatori si piata de desfacere pentu industria locala (in socialism ruralul a ramas nitel in afara fiind spoliat fara mila). Si , poate, unii si-ar fi incercat norocul prin Germania , aidoma a nenumarati italieni si a multor iugoslavi.

Dupa un timp ne-am fi intors la regimul democrat dar bazele sociale ar fi fost altele si taranismul ar fi dus decat o lupta de ariergarda cu baza sociala zdruncinata. Poate ca spre 1970 s-ar fi luat unele masuri in favoarea taranimii pentu a pastra votantii nesocialisti (ca-n Franta!). Oricum partidele care s-ar fi confruntat ar fi fost cel socialist si cel liberal, taranismul facand cel mult un joc cum face azi UDMR-ul.

Oricum socul petrolier ne-ar fi zdruncinat destul de bine, desi producatorii ar fi castigat gros. Bun prilej pentu manifestatii stangiste si pericol pentu destul de recenta democratie restaurata.

Dupa un timp ne-am fi reluat cresterea economica si sub protectia SUA poate am fi fortat si noi intrarea in CEE; in definitiv fata de greci si portughezi nu avem portocale! da’ poa’ ca si numarul redus de comunisti nu ne-ar fi ajutat prea mult!!Oricum insa Romania in acel moment ar fi fost mai dezvolata industrial decat Grecia si Portugalia si ne-am fi situat ceva mai bine decat aceste doua tari . Insa nu cred ca industrial am fi fost la nivelul Spaniei si nu visati ca am fi fost egalii Belgiei !

Am fi avut destule datorii dar nu le-am fi platit ca nebunii.
Datorita conectarii la un alt circuit economic am fi avut venituri mai mari (hai sa fim cinstiti, chiar 1$=100 lei din 1990 era valabil? Pai cate pachete de Kent puteai cumpara in Romania cu 3000 lei si cate-n SUA cu 30$?!).

Cred ca ne-am fi situat ceva mai bine ca Portugalia si poate decat Grecia. Dar nu visati ca am fi fost la nivelul Belgiei!!!

Daca totusi mai puteti:
N-ar fi existat niciodata o regiune autonoma maghiara. Nici o facultate Bolyai. In schimb URSS ar fi incercat intotdeauna sa atate pe ungurii ardeleni.
Am fi continuat sa incercam sa romanizam orasele si meseriile si am fi deranjat pe unii dintre concetateni care ar fi preferat ca romanii sa stea numai la tara. Si am fi avut niste necazuri cu ei fiindca ar fi scos din tara sume de bani importante pentu a ajuta un stat nou creat.
Sigur ca acum am fi avut si o intelectualitate de stanga. Pun pariu ca-n ’68 politia ar fi fost obligata sa imblateasca serios studentii. Poate unii s-ar fi organizat in echipe ale mortii de stanga!!! (v Italia, Grecia).
Iar Siguranta ar fi fost nevoita sa vaneze spioni sovietici si sa suporte blamul intregii intelectualitati eropene progresiste si denunturi permanente de fascism. Mai ales ca Garda-Legiunea si-ar mai fi gasit un nume si ar fi activat in continuare. Ce-ati zice de Miscarea Sociala Romana?
Am fi ramas cu nemtii-n tara. Si evreii .
Cu siguranta ca multi din telectualii nostri de frunte n-ar mai fi fost intelectuali de frunte. Altii , insa ar fi crescut. Sigur ca nea Diaconelu si Campeanu nu s-ar fi ajuns sefi de partide, nu de alta dar selectia in cazul asta a fost biologica (asta nu inseamna ca nu le doresc sanatate si ca in auxiliar n-as dori si eu sa traiesc atat de mult peste media generatiei mele!).
Si nu in ultimul rand multi din aia care tipa ai ca-s telectuali oropsiti de comunism ar fi cam ramas la coada vacii sau la saiba. Iar eu, bine mersi as fi profitat ca-s fecior de burjui si bine-nteles ca as fi urmat aceleasi studii ( la mine-n famile facultatea-i ca pojaru). Numai’ ca-n cazu ala eu as fi avut Pile, Cunostinte si Relatii asa ca unii care acu’ vor sa ma-nvete ce-i aia capitalism ori mi-ar fi zis da domnule ori m-ar fi injurat ca-s burghez.
14. Surse :
Scuzati o sa le indic cam alandala. Nicodata nu mi-am inchipuit ca o sa am nevoie sa fac ceva ce sa semene a bibliografie

Romanesti:

Istoria Romanilor sau a Romaniei – scrise de Xenopol, Iorga, Panaitescu, Daicoviciu , Dinu Giurascu, Vlad Georgescu, Ion Scurtu,

Aurul de Mugur Isarescu

Relatii Romano-Ruse editura Carpati – Madrid (de aici am informatia cu maiorul Bratianu in Razboiul Balcanic !)

Neoliberalismul de Stefan Zeletin ( carte mica, usoara amuzanta si extrem de instructiva, v-o recomand cu caldura)

Marea Neagra de Ghe. Bratianu

Marx despre Romani – Editura Politica – insa prima editie a fost la.. Carpati – Madrid !

Bucurestiul in veacul al XIX de Ulysse de Marseilliac, Editura Meridiane (Marseilliac pana la urma s-a considerat roman asa ca nu strambati din nas ca era francez !)

Dinicu Golescu

Ion Ghica `

Colectia revistei Vremea pentru anul 1933

Straine

Timpul Lumii, Jocurile Schimbului, Meditterana si lumea mediteraneana in epoca lui Filip V, Gramatica Civilizatiilor de Ferdinand Braudel

Europa in secolul luminilor – Pierre Chaunu

Sistemul mondial modern de Imanuel Walerstein

Originile înapoierii în Europa de Est, coordonata de Daniel Chirot (va recomand primul capitol – cu lamaie si extraveral - dezvoltarea Apusului se datoreaza luptei de clasa!)

Balcanii şi balcanismul, 2000 - Maria Todorova -

Diverse de Jean LeGoff

Si in plus nu mai stiu ce carti, ce edituri si ce autori, cand. Fiindca la un moment dat am fost intrebat daca mai citesc si altceva decat istorie si SF si am zis da, tocmai am terminat Primele 6 minute de Hawkins…

Plus reviste de istorie, politica samd

1. Anexe
Cu permisiunea autorului va prezint textul poetului Viorel Padina .
1. Apel catre Europa
Securitatea europeana nu va fi practic realizata doar prin initiative menite a contribui la evitarea razboiului, ci prin actiuni ferme de conlucrare în vederea sustinerii tipului istoric de civilizatie europeana si a tipului de om european corespondent. Situatia de pace sau perpetuarea puterilor actuale nu înseamna înca, prin ea însasi, securitate europeana; gruparile aflate la putere în Europa sunt purtatoare ale unor tendinte - istorice, politice, culturale - divergente, unele dintre ele extrem anti-europene, si deci a promova securitatea europeana în acest sens ar însemna în fapt proliferarea continua a fortelor inamice Europei, iar pana la urma crearea unei stari de profunda insecuritate pentru omul si spiritul european.
Ce este acest om european? Este tipul actual de om, fundat pe ratiune, vointa, individualitate (stiinta, actiune, constructivism, libertate). Salvgardarea pacii în Europa trebuie nemijlocit conditionata de salvgardarea elitei europene (a omului si stilului european), în caz contrar pacea neînsemnand decat o degenerare treptata, cap-de-pod pentru invazia unor forte straine, obscure, stravechi, depasite de istorie. A fotografia Europa cu blitz-ul ingerului nuclear ori a o expune “aburelii magice” a Orientului e, din punctul de vedere al consecintelor, acelasi lucru.
Ca locuitori ai unei tari de granita rasariteana a Europei, romanii au resimtit cel mai acut, de-a lungul timpului, expunerea la Orient. Orientalizarea noastra ca natiune nu ne poate fi insa imputata; ea nu se datoreaza unei imanente etnice, ci faptului ca am fost abandonati.
Enclava europeana, poporul roman – care vorbeste o limba latina – a fost lasat singur, in timp, in fata ortodoxismului, turcismului, comunismului: intruziuni orientale. Abandonand terrele valahe, Principatele danubiene si apoi Romania in gura Orientului, Europa credea ca e vorba doar de a lasa sa fie devorate granitele unui popor oarecare, pe cand in realitate erau violate granite europene si oameni europeni. De altfel, aceeasi politica - de o uimitoare lipsa de prevedere - Europa a dus fata de intreg rasaritul sau istoric, iar consecintele se cunosc.
Ortodoxismul a lucrat in Romania in sensul molesirii latinitatii originare, al inhibarii activismului si voluntarismului specific acestei rase, al devitalizarii treptate. Dintr-o etnicitate plina de initiativa, cu o puternica personalitate virila, ortodoxismul a facut o turma de sclavi, un harem pus la dispozitia barbatiilor imperiale de pretutindeni. Principiul ortodox : “Orice imparatie este de la Dzeu, chiar daca vine prin dracu” a fost inculcat poporului sub forma neaosa: “Vin ai nostri, pleaca ai nostri!”, ceea ce a permis ca toti strainii ce ne-au calcat de-a lungul vremii (de la Huni pana la Rusi) sa ajunga sa ne fie stapani. Feminitatea, frica, supusenia, pasivitatea, ospitalitatea lasa au patruns masiv in mentalitatea urmasilor legiunilor cu acvila si ai ostirilor cu cap de lup, indepartandu-i de matca lor originara (fundata pe urbanizare, mestesuguri, comert, razboi) si implantandu-i intr-un stil de viata specific oriental, tradus prin lentoare spirituala, ruralism, anistorism, depolitizare, absenteism social. Termenul de “valah”, care la origine insemna “roman”, a ajuns sa insemne “cioban”. Cetatile fortificate, castrele romane si davele, importantele centre urbane s-au ruinat prin neuz, tara fiind impanzita cu atemporale obsti satesti si cu manastiri: consecinte si cauze ale orientalizarii. Drept urmare, si cultura acestui popor orientalizat va deveni, pe de o parte, folclorica, arhaizanta, iar pe de alta, bisericoasa la modul cultic, dogmatic. Orice nota de intelectualitate, de initiatiativa, de libertate lipseste si prin urmare lipseste elita. Nici o personalitate nu poate irumpe in afara dogmei, relieful ideal e “spatiul mioritic”, cumintenia duce la hieratism, rationalitatea si artisticitatea trebuie sa dispara. E o teribila incremenire bizantina, consecinta a unei utopii a asteptarii, o rabdare imbecilizanta, o mortificare continua, o degenerare. Orientul patrunde in acest spatiu european (lasat fara aparare) prin toti porii, prin fisurile etnice, insinuandu-se cu viclenia somnului religios.
Dominatia otomana - extinsa pe durata a cateva secole -, din contra, a vulgarizat poporul. Vulgarizarea, in acest context, trebuie inteleasa in sensul deschiderii bruste, catastrofice, a supapei vitalitatii populare - inhibate de ortodoxism - catre un mod de viata dezaxat, ceea ce se va numi balcanism. Frustrat de independenta si spoliat de specificitate, pe de o parte, napadit de o concretete barbara, pe de alta, poporul isi va canaliza energia intr-o viata tipica de balci oriental, impur, irational, lipsit de orice teleologie. Lenea, coruptia, hotiile, prostitutiile de toate felurile patrund debordant.
Pe acest teren entropic, degradat pina la nefiinta, utopiile prind foarte usor radacini. Iar cea mai teribila dintre utopii este comunismul.
Comunismul n-are nici o cauza reala, nici cea mai mica aderenta la natura actuala a omului; el nu numai ca nu vine in intampinarea evolutiei firesti, dar o contrazice in mod monstruos: prin totalitarismul ce-l caracterizeaza el deturneaza forta de impact a selectiei naturale, care a fost si va mai fi motorul lumii pentru cel putin inca 500 de ani.
Daca se poate totusi vorbi de o “cauza” a regimului comunist, prin care el subzista, aceasta e resentimentul popular contra elitei. Lipsit de aportul inaltei intelectualitati - pe care de altfel o abhora - si deci aflat in imposibilitate de a-si transfera vitalitatea in sens constructiv, poporul ejaculeaza intr-un jet de aversiune contra elitei si imprumuta aceasta aversiune grupului popular aflat la putere, care o transforma in represiune. Departe de a folosi poporului, istoricitatii sale, acest resentiment, eliberat si permis de catre regimul comunist, nu serveste asadar decat functionarii grupului barbar aflat la putere. Daca acest grup ar fi o elita, ar folosi puterea in sens constructiv; dar fiind ceea ce este, dictatura proletara nu are decat sensul clasicei barbarii. Prin aceasta, ea resuscita forte stravechi, anacronice, si creeaza grave pericole de deviere a motricitatii specific umane si de deturnare a istoriei.
Iisus a precizat: “Vremea mea n-a venit inca” (si prin aceasta sublinia ca viziunea sa e, inca, o utopie). Marx insa a crezut ca vede aci, in determinarea pur materiala, cheia vremilor. Lenin, profitand de moliciunea si deci de maleabilitatea unei natiuni orientale, a reusit sa puna in practica o utopie. Hitler a facut o usoara rectificare acestei naluci comuniste, fundamentand-o pe ideea nazista. Mai departe exista lagarul comunismului.
Vom incerca sa descriem in continuare modelul si schema (simpla) de functionare a unui asemenea Lagar (cu referire speciala la situatia din Romania, unde ne-am nascut si traim). Prima conditie de existenta a acestuia e, desigur, granita statului comunist, perfect asimilabila unei imprejmuiri de sarma ghimpata, cu rolul de a impiedica intrarea in lagar a persoanelor indezirabile, dar mai ales de a face imposibila orice evadare din lagar a cetatenilor-haftlingi. O a doua granita, imaginara, dar nu mai putin teribila, o formeaza Cenzura. Cenzura intreprinde o selectie partinica in informatiile ce descriu lumea, disloca, taie adevarurile considerate periculoase, le precizeaza in interes comunist pe cele vechi, le ajusteaza pe cele echivoce, prelucreaza totul conform programului de educatie socialista si, in fine, varsa (prin mijloacele de mass-media, monopol de stat) in ochii si urechile Haftlingilor o imagine convenabila a lumii.
O data izolarea obtinuta (prin intrarea in functiune a celor doua tipuri de granita) se trece la procesul de indobitocire si dezumanizare, ceea ce se cheama viata sau educatie comunista. Incepand inca din primii sai ani scolari, micul haftling (soim al patriei, pionier, utecist) e supus unei intoxicari sistematice cu lozinci utopice, marxiste. I se inoculeaza dragostea fata de partid, socialism, patrie (dar i se ofera o imagine a acestora mitizata in spirit comunist, falsificata). Datele sale fundamentale ca om, achizitii milenare ale speciei: individualitatea, libertatea, sexualitatea, religiozitatea, curiozitatea, spiritul de contradictie, luciditatea, initiativa ii sunt total inhibate. Adolescentul ce rezulta e, de regula, un ins despersonalizat, mutilat sexual, de un idealism atroce, complet dezarmat intr-o realitate ce i se va arata, de acum incolo, odioasa.
Lipsit de proprieate (care i-a fost pradata “in numele boborului”) si de dreptul de a o avea (dincolo de limitele strictei necesitati), Haftlingul comunist ajunge literalmente la discretia conducerii “lagarului”, care detine, practic, totul. Orice libertate, autonomie, identitate prin opozitie, onoare, nume, firma sunt imposibile. Se tinde catre inmatricularea intr-un tipar unic, monstruos, al asa-numitului “om nou”, al carui model straveziu e sclavul (sau robotul ?!). De altfel, cetateanul e silit sa munceasca (cu un salariu la limita de jos a pauperiatii) nu numai pentru a evita inanitia, dar, recent, au fost promulgate chiar legi speciale care il obliga (neconditionat) la munca - sub sanctiune penala -, pentru ca in felul acesta administratia lagarului sa obtina participarea totala a Haftlingilor la punerea in practica a unor asemenea “programe de dezvoltare” delirante. (*** nota de subsol in textul original: Un astfel de “program”, in Romania, ambitioneaza sa aduca aceasta tara in randul statelor puternic industrializate, ceea ce in sine ar fi stimabil, daca n-ar fi, in realitate, absurd. Ca sa ajunga acolo unde sunt, americanilor, de pilda, le-au trebuit doua sau trei secole; or, ai nostri promit sa-i imite in 3-4 decenii, ceea ce nu numai ca e o naivitate, dar e o nebunie. Un mileniu de viata arhaica, orientalizata, nu poate fi anihilat prin efortul unei singure generatii. Fostii pastori, adusi prea repede si prea masiv in uzine, devin pur si simplu carne de tun. Pe de alta parte, agricultura, lipsita de forta de munca necesara si nesustinuta cu o tehnologie avansata, decade. Supusa unei presiuni bruste, nefiresti, o natie intreaga risca sa fie bulversata. Se face politica de stat din iluzia ca un popor, ca un cauciuc, ar putea fi intins pana se rupe...***) In aceste conditii, e firesc ca Haftling-ul din lagarul comunist (spoliat de tot ceea ce i-ar fi putut prelua tensiunile acumulate inerent de existenta lui ca fiinta, plus fiintarea lui ca Haftling) sa fie disperat, isterizat, deprimat, terorizat, angoasat, umflat de infinite impulsiuni refulate, indobitocit de frustrari etc. Si ce posibilitati de eliberare are el? Practic, niciuna. Tristetea clasei lui o sublimneaza pe cai catastrofice: in coruptie, alcool, infractionalitate, ignobilitati, tiganii, kitsch. El se afla deci aproape de a-si pierde nu numai specificul lui ca ins apartinand unei natiuni oarecare, dar si specificul lui ca om.
Ilustrativ, iata, pentru nivelul intelectual rudimentar si pentru totala lipsa de vocatie istorica (asadar de a conduce) in care se scalda regimul comunist e faptul ca acesta nu intelege si nu dovedeste ca ar fi inteles vreodata rostul democratiei reale. Pentru belferii ideologiei comuniste pare a fi complet obscur adevarul ca democratia (cu institutiile sale) e unica modalitate isorica actuala (si rationala) de eliberare a tensiunii vietii, a motricitatii specific-umane (care altfel ar face din lume un infern, un big-bang continuu). In loc de a se acumula exploziv, sufocant, aceasta motricitate e sublimata in haosul aparent al institutiilor democratice si capata astfel sens constructiv, realitate istorica (asa cum explozibilitatea potentiala a unui reactor atomic, controlata prin miile de tehnici de imblanzire, sfarseste prin a deveni utila). Aparatorii moralei comuniste, de pilda, sunt oripilati de “eliberarea sexului”, de “pornografia” ce se practica in Occident, iar esteticienii marxisti condamna, la randul lor, “decadenta” artei de avangarda etc; in fapt, nu se intelege ca acestea sunt forme civilizate prin care statul controleaza, in primul caz, energia frusta a maselor de tineri, iar in al doilea, tensiunile elitei intelectuale. Libertatea reala a presei si cuvantului, proprietatea, dreptul la greva, pasaportul, critica, tolerarea miscarilor de tot felul etc. au acelasi rost: de a decanta, in ultima instanta, sensul constructiv, istoric, al motricitatii umane. Si dimpotriva: represiunea totala pe care o practica conducatorii comunisti (si care nu poate fi niciodata bine intentionata) nu duce decat la explozie sau la dracu'.
Dar oricat de teribil si de inuman ar fi acest lagar comunist, iata ca el este suportabil, totusi, pentru Haftlingul de rand: pentru “omul din popor”. Pentru acest oriental sau orientalizat (pregatit in mod originar sa suporte totul, cu infinita moliciune orientala, ca un res) nimic nu pare a fi atat de grozav incat sa-l determine sa protesteze. Tragedia deci nu se petrece, cu adevarat, cu acesta. Ea incepe abia atunci cand malaxorul comunist intalneste corpuri si constiinte mai dure, inca neindobitocite, nedevitalizate, neorientalizate, neortodoxe; asadar, atunci cand dintii sai intalnesc oameni europeni, intelectuali... Intelectualii sunt cosmarul conducerii lagarului, sunt cei ce n-o lasa sa horcaie in somnul utopiei sale. Caci, iata, ce tot vor acesti scriitori si artisti, acesti savanti care nu stiu decat sa critice si sa ceara bani, libertate si alte porcarii occidentale si care pun astfel bete in roatele Malaxorului? S-a ajuns pana acolo incat conducerea Lagarului sa nu-si poata indeplini in bune conditii, din cauza acestora, misiunea sa istorica de formare a omului nou, perfect indobitocit si aplatizat. Ia sa facem o sedinta la Comitetul Politic Executiv si sa vedem despre ce e vorba. Sa-i intimidam, sa-i dam pe mana Securitatii, iar daca vor continua s-o faca pe desteptii, sa-i legam. Doar nu vom rata un potential popor de oameni noi, viitorul nostru stiintifico-fantastic, din cauza catorva insi decadenti, reactionari...
Acesti insi decadenti apeleaza azi la Europa; daca suntem atat de putini, aceasta se datoreaza faptului ca multi dintre colegii si compatriotii nostri sunt terorizati, inhibati de perspectiva privarii fizice de libertate si a represaliilor, altii au constiintele deja castrate, orientalizate, obsedate de ideea supravietuirii cu orice pret, iar ceilalti, in fine, cei mai multi, nu mai sunt. Rugati-va pentru ei !
17. Explicaţii privind cauzele decalajului între „cele doua Europe“
Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Originile_%C3%AEnapoierii_%C3%AEn_Europa_de_Est
Nota Personala : Va atrag atentia asupra a 2 mici „inadvertente” cronologice : capitalismul a aparut in Tarile de Jos inainte de a aparea in Anglia iar primele lui inceputuri au avut loc in Lombardia. Si aparitia creditului in Europa de Vest nu este atat un „accident cronologic“ cat o urmare a unei economii remonetizate. Sa nu uitam ca in Orient fie el arab sau bizantin creditul functionase si in secolele „intunecate” . Am zis uitam? Prin „atmosferă intelectuală propice gândirii libere” sa intelegm si activitatea inchizitiei?! Iar prin „negocierile purtate între diferitele puteri ale statului” trebuie sa intelegeti rascoale, inclusiv ale nobililor care au impus Magna Charta celui Fara de Tara.
Modelul economiilor agricole occidentale poate fi o explicatie plauzibila pentru succesul acestei parti a continentului. De asemenea, nu trebuie ignorata nici explicatia care vizeaza oraşele occidentale şi modul acestora distinct de dezvoltare in comparatie cu Europa de Est. Aici trebuie amintite şi negocierile purtate intre diferitele puteri ale statului, astfel incat s-a ajuns la o separatie a acestora şi la flexibilizarea mecanismului decizional. In acest context s-a putut dezvolta un parlamentarism mult mai eficient (mai ales Anglia) decat chiar unele forme contemporane din alte regiuni. De aici s-a dat posibilitatea infloririi capitalismului (la inceput in Anglia şi in Tarile de Jos, apoi şi in restul occidentului). Combinatia dintre oraşele puternice şi lipsa unei autoritati imperiale sau eclziastice asupritoare a facut posibila o atmosfera intelectuala propice gandirii libere.

Aşadar, iata cum Europa de Est nu se afla doar cu putin in urma celei apusene la 1500 sau la 1600, ci deja inregistrase o intarziere semnificativa pe harta civilizatiilor. Preponderenta economiei de tip pastoral in detrimentul celei agricole in Europa de Est, alaturi de densitatea mai scazuta a populatiei, sunt şi ele in masura sa contribuie la explicarea decalajului.

Totuşi, nu trebuie sa vedem intreaga Europa de Est ca o structura unitara pana la cele mai mici detalii ale existentei cotidiene, ci mai degraba ca o forma care prezinta caracteristici generale asemanatoare, dar şi particularitati specifice fiecarui teritoriu in parte.

Inapoierea structurala şi decalajul progresiv in raport cu Occidentul reprezinta, cel putin din veacul al XIV-lea, regimul firesc de existenta al Europei de Est. In secolul al XIII-lea, cu o suta de ani inainte de descalecatul lui Negru Voda sau de vanatoarea de bouri a lui Dragoş, a avut loc in Peninsula Italica şi in regiunile atlantice ale Europei apusene un masiv „accident cronologic“, impletirea a patru fenomene ieşite din comun. Mai intai, Occidentul intrerupe practicile traditionale ale oralitatii şi memoriei prin rationalizarea producerii cunoaşterii şi institutionalizarea transmiterii ştiintei in universitati. In al doilea rand, oamenii occidentali nu mai sunt atat de legati de pamant şi de rigorile climei prin planificarea viitorului cu ajutorul instrumentelor de credit. De asemenea, prin instituirea reprezentarii politice, in parlamentul englez şi in comunele italiene, se realizeaza o limitare a arbitrariului in viata cotidiana. In sfarşit, paradigma occidentala de gandire se modifica: apelul la propria conştiinta, care are dreptul de a rezista şi de a se opune in fata a ceea ce percepe ca o forma de asuprire. Universitatea, creditul, reprezentarea şi dizidenta reprezinta de acum fundamentul gandirii occidentale. Intarzierea cu care aceste deziderate vor fi adoptate in Europa Centrala şi in Europa de Est reprezinta de fapt intarzierea unei paradigme de gandire orientale care perpetueaza miturile ignorantei, pamantului, autocratiei şi unanimitatii pana aproape de vremurile noastre. Frica asumarii responsabilitatii este acoperita cu blamarea „vitregiilor istoriei“ pentru a explica un prezent aflat intr-o eterna tranzitie catre Occident, care Occident insa, datorita unei gandiri individualiste şi a unei responsabilizari a cetateanului, işi asigura eficienta sistemului sau.