Terzo tempo: FLOTA! Vasele CNM Petromin (companie deţinătoare a celei mai mari părţi din flota comercială a României după spargerea, prin H.G. 494/09.05.1990, a NAVROM în trei societăţi distincte) plutiseră iniţial pe apă şi, în cele din urmă, în aer, „suindu-se ca nişte stîlpi de fum“ (Cîntarea Cîntărilor, 3) pînă la dispariţia lor în hăul întrebărilor fără răspuns ale tranziţiei. Vînzarea cu cîntec, joc şi voie bună a navelor începe în aprilie 1991 şi se săvîrşeşte întru domnul Băsescu în august 2000, din prima pînă în ultima zi a mandatelor acestuia ca ministru al Transporturilor (30.04.1991 – 16.10.1991, 16.10.1991 – 19.11.1992, 12.12.1996 – 11.02.1998, 17.04.1998 – 22.12.1999, 22.12.1999 – 26.06.2000). Alunecarea în nesimţire a „Flotei“ a fost însoţită de murmure, bănuieli, icnete, chiar de nişte plîngeri neglijente şi cam prosticele. Priveliştea prăpădirii, pupă după pupă, a „Flotei“ i-a prilejuit lui Băsescu etalarea miticei sale game de reacţii – de la rafale de chicoteli la ocări în cascadă. Gestual şi fizionomic, durerea cea mai acută pare să fi fost însă în bască.
Cel dintîi punct culminant va fi atins spre finalul şedinţei Camerei Deputaţilor din 9 aprilie1996, cînd, într-o glumiţă mai ieftină decît braga, Traian Băsescu îşi dă demisia din Parlament „pentru a proba că niciodată nu am făcut din imunitatea parlamentară o pavăză pentru ilegalităţi“. Băsescu se vrea martir, dar nu-i iese decît un mucalit într-o scenetă pentru nerozii de la cucurigu. Altfel spus, se introduce dezbrăcat de imunitate în cuptorul încins al justiţiei, fără ca aceasta să aibă vreo treabă cu el. Corespondenţa dintre Valerian Stan, fost şef al Departamentului de Control în guvernul Ciorbea (între 22.12.1996 – 27.08.1997), IGP şi Parchetul de pe lîngă CSJ confirmă că nimeni nu-l bătea la cap cu „Flota“ pe Băsescu.
Înainte de 1997, Parchetul şi Poliţia făcuseră cercetări exclusiv în dosarul „ERMES“, fără legătură cu Băsescu, şi nicidecum în dosarul „KLAVENESS“, în care şturlubaticul corsar avea să fie, ulterior, inculpat. Redevenit ministru al Transporturilor, Traian Băsescu se urcă pe pereţi, ameninţă că va felia coaliţia de guvernare şi cere capul lui Stan. Îl va primi. Stan va fi păţitul prin pierderea postului şi, poate în primul rînd, după ce iniţiase verificări acribioase în „Flota“ lui Băsescu. În discursul de adio din Parlament, Băsescu se adresează mai întîi alegătorilor săi: „În calitate de deputat de Vaslui, trebuie să dovedesc răzeşilor lui Ştefan cel Mare că, în septembrie 1992, au votat un om cinstit [rumoare, amuzament în partea stîngă a sălii]“. Imediat după făgăduiala pentru răzeşi, Băsescu trage o salvă de comandant în onoarea flotei maritime: „În calitate de marinar al flotei maritime române, am obligaţia să demonstrez echipajelor de la bordul navelor petroliere ale ţării, alături de care adesea am înfruntat natura, că am rămas acelaşi comandant aspru, dar drept, care a ştiut şi ştie ce este demnitatea şi onoarea“. Traian Băsescu a plecat fluierînd din Parlament primăvara, ştiind că se va întoarce toamna, după alegerile generale. Asta s-a şi întîmplat, restul („primul demnitar care a renunţat la imunitate…“) fiind operetă propagandistică.
Rechizitoriul „Flota“ a fost încheiat în 09.08.2004 (Dosar 20/P/2002) de procurorii PNA Vasile Drăghici (şef al Secţiei de combatere a corupţiei) şi Ioan Oţel. Între cei 80 de inculpaţi, la poziţia 33, apare şi Traian Băsescu – acuzat de comiterea mai multor infracţiuni: abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă, spălare de bani, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită, înşelăciune. Prejudiciul adus Statului român a fost evaluat la 324.514.683,80 de dolari americani. Băsescu face ca toţi dracii, bravează, e cînd Zarathustra, cînd Siminică. Se prezintă la Parchet în bluzon de marinar. Surse judiciare citate de mai multe publicaţii pomenesc de un Traian Băsescu, care, chemat la PNA pentru audieri înainte de a fi pus sub învinuire penală (pe 01.08.2003), se comportă eminamente huliganic: răcneşte ca un apucat, respinge în bloc acuzaţiile şi îi lipeşte de toţi pereţii pe procurorii cauzei („Slugă!“, „Execuţi o comandă politică!“, „Maimuţoiule!“, ş.a.). Procurorii vor să-i deschidă un nou dosar penal pentru ultraj, dar renunţă. PNA îl contrează, totuşi, pe Băsescu, într-un comunicat din 01.08.2003, care îl va măcina mulţi ani, definitivîndu-i pica faţă de tot ceea ce vădise o corelaţie cu „Flota“: „Parchetul Naţional Anticorupţie atrage atenţia învinuitului că multe dintre afirmaţiile făcute pînă astăzi în legătură cu procurorii acestei instituţii constituie infracţiuni şi poate fi tras la răspundere penală“.
Trupul marinarului de cursă lungă rupe lanţurile în sufletul primarului general. Băsescu trage orbeşte şi înaintează trei plîngeri penale: pentru abuz în serviciu împotriva procurorilor Drăghici şi Oţel, pentru calomnie împotriva Gabrielei Neagu, şefa biroului de presă din PNA, care semnase, în numele instituţiei, comunicatul de presă care îl zdruncinase în ultimul hal pe Băsescu. O spurcă şi pe Gabriela Ghiţă, procuror general adjunct, care respinsese cererea lui Băsescu de recuzare a anchetatorilor.
Ca broasca la barieră
„Ca şi leul în turbare“, vorba poetului, Traian Băsescu se răcoreşte cu o catilinară butucănoasă într-un comunicat din 11.08.2004, în care repetă de cinci ori, într-un dezolant „J’accuse!“, că „PNA falsifică realitatea atunci cînd afirmă…“, reiterează teza cu „comanda politică executată de oameni iresponsabili“ şi cere o dezbatere publică alături de acuzatorii săi. Băsescu pune ochii pe veriga cea mai onctuoasă din DNA – procurorul general Ioan Amarie, veteran al procuraturii comuniste, autor, între altele, al exegezei Activitatea de prevenire şi fenomenul religios. Contribuţia procurorului în ridicarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii (1982) şi spaimă a şoselelor (trei morţi, trei răniţi). De mînă cu Macovei şi de faţă cu Amarie, preşedintele participă, pe 19.01.2005, la bilanţul PNA pe 2004. Galanton şi pacifist cu PNA („o instituţie care va fi în măsură să servească interesul pentru care a fost creată“, „consider stinse orice conflicte anterioare pe care le-am avut cu această instituţie“), Băsescu trimitea bezele insidioase unor tipi pregătiţi să-l bage la zdup.
Boieretul din PNA vizionează în pupila lui Băsescu un serial horror despre munţii Căpăţînii. Cronicile vremii menţionează un gest simbolic din portofoliul de digitus impudicus al lui Traian Băsescu: arată figurilor de ceară din PNA că el este stăpînul manelelor („Eu sînt Jupînul şi lumea moare, că am valoare, sînt cel mai tare…“ – Pedro). Într-o vorbă de şagă cu briciul la catotidă, inculpatul Băsescu Traian îl invită pe procurorul Vasile Drăghici, unul dintre gealaţii lui din „Flota“, să-l ia cu maşina pînă la Constanţa pentru a vizita împreună fregata „Regele Ferdinand“.
La mai puţin de o lună după ce a devenit preşedinte, Băsescu purta la cingătoare cheile justiţiei. Un tablou de epocă zugrăvit de Adrian Horia Miclescu, fost procuror general adjunct al PNA: „Din momentul instalării în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi mai ales a participării acestuia la bilanţul PNA din ianuarie 2005, ocazie în care domnia sa a făcut un fel de glumă cu procurorul Vasile Drăghici invitîndu-l să meargă împreună la Constanţa cu maşina, în PNA s-a creat o mare presiune, dîndu-ne seama cu toţii că acest dosar care nu a avut nici o conotaţie politică este bomba pe care stăm şi care va detona într-un anumit moment. Cu acea ocazie, am constatat că o serie de vajnici susţinători ai acestui dosar, dar pînă la momentul învestirii în funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu, care voiau să intre în instanţă să pună concluzii de condamnare la maximum de pedeapsă, au început să facă pasul înapoi…“ (în luju.ro, 06.09.2012).
Din ce în ce mai ecvestru cu justiţia de la picioarele sale, zuckerbrot und peitsche, zahăr şi bici, ba plesnind cu cureaua lată, ba dezmierdînd scăfîrlii plecate, Băsescu îşi trădează dibăciile de samsar: ostracizează felonii în felurite Siberii şi îi trece în soldă pe noii trompeţi ai justiţiei. Băsescu îi aplică un brînci stimulativ lui Ioan Amarie, care îşi dă demisia din CSM pentru a „se ocupa exclusiv de lupta anticorupţie“ (14.02.2005). „Mi se pare un pic bizar“, afirma atunci Dan Lupaşcu, preşedintele CSM. Ce lupte la baionetă se vor fi dus în conştiinţa chircită de dubii a bietului Amarie! Locuia în casa spînzuratului şi toţi vorbeau numai de funie. Amarie se uita, după unii, ca boul în ţeavă, după alţii – precum curca în lemne sau chiar ca broasca la barieră. Băsescu & Macovei dau iama prin CSM în şedinţele din 13 şi 20.02.2005. Amarie caută pe listă şi se găseşte la rubrica „aşa nu“.
Îngrozit, Amarie (Ioan) vede capul lui Ioan (Amarie) pe tava dorinţelor lui Traian Băsescu. Salomeea dănţuieşte. Amarie va fi încercat, probabil, humani nihil a me alienum puto, să-şi scape pielea, trecînd la pupat opinca vlădicii Băsescu, în ture, secondat mai întîi de procurorul general adjunct Gheorghe Şuhan. Amarie pleacă strategic în concediu tocmai cînd „Flota“ urma să ţopăie de la PNA la ÎCCJ. Drept urmare, rechizitoriul lui Drăghici şi Oţel este confirmat de procurorul general adjunct Gheorghe Şuhan, cu delegaţie de la Amarie. Trebuie ori să ai mintea în colţuri ori să te bagi în dirty works ca să o tuleşti în vacanţă exact cînd urma să fie trimis în instanţă un dosar cu 80 de inculpaţi şi un prejudiciu imens. Rulează o melodramă cu stridenţe de déjà vu. Zumzăie maşinăriile de cusut cu aţă albă. Suveici invizibile pleacă la război. Garda PNA se predă sau moare? Nervozitate acută prin birourile PNA. Ceva bătea la ochi. Premeditare, vanitate sau prostie? Greii din Parchet arată din ochi o evidenţă la mintea cocoşului: Amarie şi Şuhan, doi cameleoni cu dinţi rari din reptilariul fostului ministru de Justiţie Rodica Stănoiu, fuseseră transferaţi în altă comèdie, iar montajul pueril cu concediul şi delegaţia părea să pună la cale însăilarea unui viciu de procedură. Vade retro…
Frygt og Bæven
Rechizitoriul PNA îşi ia zborul. Roata începe să se învîrtă, nel-cătinel, ca orice mecanism uns cu vaselină din cea mai fină. Sfios şi serviabil, Băsescu se află, pe 21.04.2005, în şedinţa publică a ÎCCJ, unde ţine o tiradă patetică, dar pierde repede şirul ideilor: „Onorată instanţă, vreau să aflăm adevărul […]. Las la latitudinea dumneavoastră decizia de a mai judeca sau nu dosarul“. Pe 27.04.2005, completul ÎCCJ judecă Dosarul „Flota“ (nr. 4539/2004), pune în discuţie din oficiu imunitatea lui Băsescu şi consideră că textele de lege privind această prerogativă sînt „neclare şi interpretabile“ (cf. luju.ro, 20.02.2011). Dosarul e returnat cu un smeci sec la PNA (sentinţa 293/27.04.2005), pe motivul – Nu mă împingeţi, c-ameţesc! – lipsei ghearei lui Amarie de lîngă sigiliul ceruit al Parchetului. Nota bene: în această decizie a ÎCCJ, în cazul lui Băsescu se invocă o excepţie „dirimantă“, dar nu se suflă măcar un cuvinţel despre imunitatea preşedintelui. De asemenea, în motivare se arată că „ÎCCJ […] se află în situaţia de a restitui organului care a întocmit actul de sesizare rechizitoriul, în vederea refacerii acestuia“ [s. m.].
Mai explicit, într-o operaţiune de maximum cinci secunde, procurorul general al PNA trebuia să se semneze, sub numele său, iar rechizitoriul astfel refăcut să fie expediat cu destinaţia ÎCCJ. Între timp, Traian Băsescu se apucase de reformat justiţia. Tatuează Frygt og Bæven (Groază şi cutremurare, Kierkegaard) pe corpul judiciar. Umple de groază pînă şi cele mai mici vieţuitoare din sistem. Ca un căpitan confruntat cu o revoltă a întregului personal navigant, Băsescu martelează cu sînge rece în toate direcţiile – PNA, CSM, CCR, PÎCCJ, DIICOT etc. Justiţia se transformă în lumea celor care nu mai cuvîntă, ci încasează. Faulturile măcelăreşti ale preşedintelui-jucător lasă pe cîmpul de joc atît urlete de neputinţă, cît şi oase rupte. La chair est triste, hélas! (Mallarmé). Primele ţinte în mişcare au fost puse la pămînt în PNA. Băsescu şi Macovei lovesc cu atîta pizmă, încît fac praf nu doar ţintele, ci însăşi instituţia!
În 04.08.1919, Armata Română intra în Budapesta. Pe 04.08.2005, comandantul Băsescu şi sora Monica ocupă CSM care, ţinîndu-se ca orbul de gard, dă avize de descotorosire de un prim pîlc de antipatici pentru noul regim. În PNA, Amarie şi Şuhan simt nevoia unei mari provocări („major challenge“) şi se lasă daţi de-a dura în pensie. Sînt revocaţi procurorul general adjunct Adrian Horia Miclescu şi procurorii generali şefi de secţie Ion Panaitescu şi Vasile Drăghici („Păi, aşa ne-a fost vorba, mă?“ – BUG Mafia). Va sări din schemă după scurt timp şi procurorul Alexandru Chiciu (şef secţia a II-a), cel care ar fi acuzat-o pe Macovei că se interesase de un dosar penal unde erau implicaţi Rodica Stănoiu şi Şerban Brănişteanu. În PÎCCJ, sînt revocaţi procurorul şef de secţie Gheorghe Muscalu şi adjunctul acestuia, Graţiana Petronela Daniela Isac. PNA se varsă în Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) al cărei procuror-şef va fi numit, pe 12.08.2005, Daniel Morar, astrul orbitor suit pe ceruri pentru a pîrli corupţia.
Băsescu şi Macovei vor revendica, peste ani, cariera de piatră a lui Morar, a cărui faţă de pustnic emaciat li s-a părut de inspiraţie biblică. Macovei: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi l-a dat în cale. […] Acest om este tare ca o stîncă“ (România TV, 09.12.2011); Băsescu: „[…] şi mi-au spus «ăsta-i omul de piatră», iar eu am cerut să fie căutat“ (B1 TV, 03.03.2014). Omul de piatră nu face ceea ce se ceruse PNA/DNA, mai precis minora modificare a rechizitoriului, ci redeschide larg dosarul „Flota“!
Adusă de Morar din îndepărtata Strehaia, o procuroare anonimă (Carmen Gruescu) se bagă pînă la gît în dosar şi compromite probatoriul iniţial. Se comandă încă o expertiză, prejudiciul coboară de la violul celor aproape 325 de milioane de dolari la un zero virgin, se strînge chiar nişte mărunţiş la buget, toţi inculpaţii sînt scoşi de sub urmărirea penală (în 26.02.2008), iar disjunsul Băsescu este acoperit de imunitatea confecţionată, za cu za, de către Morar. Înainte de finalizarea dosarului „Flota“ şi, nu-i aşa?, fără să-i treacă prin capul de cremene că ar putea lansa vreo rachetă de semnalizare spre judecătorii cauzei, Daniel Morar povesteşte una din conversaţiile idilice cu Băsescu (la Realitatea TV, 13.04.2007). Subiectul discuţiei? „Flota“! Din moment ce Morar era din stîncă, Băsescu putea să-i împuieze urechile pînă la leşin fără temerea că ar putea ştirbi astfel, fără voie, dantura justiţiei libere. Morar îşi aminteşte că preşedintele se arătase „nemulţumit“ de rumorile privind favorizarea sa de către DNA în dosarul „Flota“, astfel că i-a telefonat „să-l întrebe de ce procurorii nu-l pot cerceta, fiind deranjat de faptul că asupra lui planează astfel de bănuieli, care-i afectează imaginea“. Morar către preşedintele său: „Pentru că aşa prevede Constituţia!“. A zis! Daniel Morar dă cu mopul prin instituţie şi şterge ultimii stropi din siajul „Flotei“. Pe 30.10.2005, cere şi va căpăta din partea CSM revocarea din funcţiile de conducere şi execuţie din DNA a 11 procurori. Între aceştia – Ioan Oţel, cosemnatar al rechizitoriului dosarului „Flota“. În fine, va fi mătrăşit din DNA şi procurorul Gabriela Neagu, doamna cu comunicatul din 01.08.2003…
End of story. Blue story. Mai mult vii decît moarte, blestematele corăbii-fantomă ale „Olandezului zburător“ acostează în porturi misterioase. Bunăoară, „Biruinţa“ („o sculă magnifică“, Băsescu, pe 05.10.2012) a fost zărită pe coastele vestice ale Africii. Deşi scufundată de DNA-ul lui Daniel Morar, „Flota“ lui Băsescu dispare în mod absolut sub DNA-ul Laurei Codruţa Kövesi, care, în 21.01.2015, a decis clasarea dosarului, „întrucît faptele nu există“. Amin!
Hobbyişti, dezertori, repetenţi
Imersiunea integrală a „Flotei“ surprinde un Traian Băsescu crapulos şi impenitent în dispreţuirea justiţiei prin talibanisme de ins cu deprinderi neconformate democratic. Venerat ca zîn tutelar al independenţei justiţiei, Băsescu demonstrează a contrariocă mediul legii îl bagă în şocuri anafilactice. Unii sînt alergici la gălbenele, Băsescu – la lege. Powerwed by Basescu, edecarii „Flotei“ nu trag sfori, ci parîme. Preacinstiţii sau indecişii sînt depuşi la cheu. Agitaţii – de la Drăghici la Neagu – vor fi trimişi la galere. Oţel moare cu zile (în 21.06.2011), bîntuit, zic apropiaţii, pînă la ultima suflare, de stafia „Flotei“. Oamenii legii lui Băsescu vor funcţiona consumînd, pînă la purificarea de intruşi, aproape numai nutreţ politic.
Cu o drezină acţionată manual, ulterior locomotivă cu aburi portocalii, vine de la Cluj procurorul DANIEL MORAR prin mapa profesională a căruia băteau valurile, trăgeau vînturile. Simpatriot cu Boc, Morar fusese monitorizat picotind de-a-n picioarelea pe aliniamente politice (PNŢCD, PD). Singura ispravă juridică recuperată de presă îl menţionează pe Morar trasab initio de o sforicică ţărănistă şi arestîndu-l pentru o pretinsă delapidare de asfalt pe Liviu Ciupe, fost director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj şi senator (PD). Morar nimereşte ca Ieremia cu oiştea în gard. Zăcînd de florile trandafirului în arest între 14.09.1999 şi 11.01.2000, Ciupe va fi eliberat de instanţă în decembrie 1999, dar va fi băgat din nou la beci de Morar, care nu va încuviinţa astfel cererea întemniţatului de a asista, sub escortă, la înmormîntarea mamei sale. Ieşit de la răcoare, Ciupe îl bate de-l usucă pe Morar la CEDO, care obligă Statul la plata unor daune de circa o jumătate de miliard de euro. Prin această gaură neagră cauzată de propria eroare juridică se naşte cu capul înainte mesia mult aşteptat Morar.
Cu cîteva puţin aşteptate gînguriri, Morar bagă la apă „Flota“ şi îl iartă pe păcătosul de Băsescu de toată greşeala cea de/fără de voie. Oricum, „Flota“ lui Băsescu va fi permanent inspectată şi de o altă santinelă înaripată: Terminator Blood AngelMircea Zărie, procuror pe la curtea PD, intrarea prin deputat Adrian Vilău. Strecurat în PÎCCJ în 1998, ca procuror general adjunct, Zărie va căra, maniacal, ca un Bator insomniac, dosarul „Flota“ dintr-un sertar în altul. Aceste merite deosebite îl ridică pe Zărie la cerul adjunctului procurorului general, de unde se va prăbuşi în genuni, în 14.02.2001. Ars cu joarda de PDSR, Zărie trece la şmotru, ca simplu procuror în PÎCCJ. Prinţesa echidistanţei politice Monica Macovei va suferi unblackout în cazul însărcinatului cu afaceri PD în justiţie Zărie. Înghiontit bărbăteşte de Macovei („bun manager“, „rezistent la stres“, „înzestrat cu o bogată experienţă în dosarele grele de corupţie şi crimă organizată“ etc.), Zărie provoacă o deglutiţie cu chiorăituri în şedinţa CSM din 23.09.2005. Stenograma reuniunii înfăţişează un Zărie, sub pălăria unui prosticel speriat şi de umbra lui. Liviu Dăscălescu, vicepreşedinte al CSM, îi înmoaie genunchii lui Zărie întrebîndu-l „ce dosare de corupţie sau crimă organizată a realizat vreodată“. Îşi va aminti, după un minut, de un flagrant reuşit cu vreo 15 ani în urmă. Deşi nu primeşte avizul favorabil al CSM, Zărie cu aceeaşi pălărie merge mai departe şi se urcă iarăşi la ceruri (prin decret semnat de preşedintele Băsescu în 23.09.2005), poposind pe acelaşi norişor de adjunct al procurorului general.
Primul criteriu de încorporare în Oastea Domnului Băsescu este puterea habotniciei. Vor apărea în consecinţă şi tot soiul de ciudaţi, hobbyişti, dezertori, repetenţi, mercenari necalificaţi, carierişti ş.a.m.d. – un Mad Max de toată pomina. De pildă – procurorul LUCIAN DOXAN, subiscălitul superbităţii de NUP din „Mihăileanu“. Cred că Doxan mai mult şi-a încercat norocul pariind pe Băsescu, în căutarea unui job călduţ. Felul cum încurcă legile, nebăgarea în seamă a imunităţii prezidenţiale, haiul nebun al întemeierii NUP-ului ar putea trăda, cu voie de la agie însă, şi destul urechism în materie de drept penal. De altfel, în 16.12.2005, cu două săptămîni înainte de pronunţarea în „Mihăileanu“, Doxan pică urît la examenul pentru un post de procuror-inspector la CSM. Pe judecătorul IULIAN DRAGOMIR („Căşuneanu“) îl umanizează pasiunea de a colecţiona fotografii cu el şi Traian Băsescu, inclusiv în timpul desfăşurării procesului. E ceva acolo, deasupra justiţiei. Intim al PDL (vezi stenograma discuţiei cu Sorin Blejnar, în dosarul „Motorina“, din prima parte a acestui eseu), Dragomir face ce face şi se nimereşte în imediatitatea familiei Băsescu. Citez dintr-o altă stenogramă, din 28.07.2014, cu o clacă între rubedenii – Florin Anghel (Florin): „Nene, gîndeşte-te că, altfel, altcineva nu poate să se cadă cu matale, că îţi spun şi de ce. Că Traian e tot în [neinteligibil] acolo. E o [neinteligibil] cu toţi oamenii lui Traian, deci te rog să mă crezi“. Mircea Băsescu: „Unde acolo?“. Florin: „La Înalta Curte. Eu ştiu bine că se înţelege şi cu ălălaltul… cum dracu’ îl cheamă pe ăla?“. Fănica Anghel (Fănica): „Dragomir“. Florin: „Dragomir. Ştii ce e Dragomir acesta, nu? Ţigan de la Craiova“. Fănica: „Dragomir ăsta, dacă intră dosarul…“. Florin: „Păi, la el intră. Numai el se înţelege cu…“.
Numărînd boii preşedintelui
Anatomia celor trei dosare („Căşuneanu“, „Mihăileanu“ şi „Flota“) în acest comentariu în două părţi surprinde un Traian Băsescu într-o stare de naturaleţe extremă: imprudent, jucînd pe faţă cu cărţile politicului, pulsînd în inima ilegalităţilor, terorizînd justiţia şi lăsînd în urma fiecărei bătălii repurtate o dîră de mari îndoieli legate de temeiuri juridice, de integritatea unor oameni ai legii, de justeţea deciziilor ce aveau să-l scoată pe Băsescu curat ca lacrima, de pus în ramă, nu alta! Nu caut verdicte tenebroase şi nu-mi place să înfig steaguri roşii acolo unde dau peste vreo samavolnicie. M-aş aştepta, poate, ca referinţele şi indiciile strînse de mine să vorbească, prin ele însele, despre situaţii din sfera de acţiune a nelegiuirilor băşcălioase. Aş crede că, fie şi numai pornind de la selecţia mea, unui jurnalist i-ar fi mai la îndemînă să scrie despre nesocotirea legii, decît despre asimilarea acesteia, ca piatră de încercare şi de temelie a statului de drept, de către Băsescu şi regimul său în construcţie. Legile şi oamenii lor lucrau în spaţiul de servitute al preşedintelui.
O primă gravă anomalie: dintre cei trei magistraţi, unul, Lucian Doxan, a judecat dosarul („Mihăileanu“) printr-un NUP aplicat denunţului penal formulat împotriva cetăţeanului Traian Băsescu, în timp ce ceilalţi doi, Iulian Dragomir („Căşuneanu“) şi Daniel Morar („Flota“), au invocat imunitatea dobîndită de Băsescu după ce a fost ales preşedinte. Iniţial, în dosarul „Flota“, ÎCCJ nu s-a referit la imunitatea prezidenţială, dar s-a răsucit ulterior, reglîndu-şi mira după linia destinului din palma lui Morar. În mod logic – fie Doxan, fie Dragomir şi Morar – au greşit. Apelăm, curat cetăţeneşte, la arbitrajul şefului CCR Zegrean, al cărui ochi de stăpîn, cum se spune prin popor, îngraşă vita. Cardinal Protector al băsismului, precum în cer aşa şi pe pămînt, Zegrean vine cu pacea sub măslini, dar o aduce, typically, pe după piersic: dă dreptate oricui o cere (Doxan, Dragomir, Morar şi alţii ejusdem farinae), lăsînd portiţe deschise în afară, dar blocate ermetic, din interiorul buncărului prezidenţial. Prin Deciziile CCR nr. 53/2005, nr. 435/2006, 284/2014, coroborate cu Avizul Consultativ al Curţii nr. 1/2007, preşedintele României s-ar bucura de imunitate în aceleaşi condiţii ca parlamentarii, adică pentru declaraţiile politice şi voturile din timpul mandatului. Analizînd aceste hotărîri şi avize ale CCR, constituţionalişti cu expertiză respectată în breaslă sînt de părere că niciodată Curtea nu s-ar fi exprimat în sensul unei „imunităţi absolute“ a preşedintelui, deşi în practica judiciară privindu-l pe Băsescu s-a operat la liber, pentru tot cartierul, şi cu o asemenea extinsă interpretare. CCR îi aduce un ultim prinos preşedintelui cu Decizia 678/13.11.2014, prin care, întrebat de pere, răspunde despre mere în chestiunea imunităţii lui Băsescu. Cu AMR-ul ticăind ca o bombă cu ceas deşteptător şi aflat într-un moment cînd, ca într-un proverb franţuzesc, auzea un clopot, dar nu ştia de la ce biserică, şeful Statului scapă din nou sub parapleul ţinut de Zegrean. Acelaşi alibi al „declaraţiilor politice“. Ochiul magic al CCR îşi rîde însă în barbă, declarînd cabalistic că „nu se încheie lumea cu acest preşedinte“ (13.11.2014). Pe scurt, oricine putea să-l acuze pe Băsescu oricînd şi de orice: o imunitate scurtă sau lungă îl securiza pe deveselul de preşedinte.
Traian Băsescu caută partea moale a sistemului, vînează vulnerabili, intimidează. Îi spurcă pe procurori şi îi face de doi bani, în public. Îi dă cu flit cosemnatarului rechizitoriului „Flotei“. Pretextînd probe pe care nu le va aduce niciodată, îi leagă la stîlpul infamiei pe ereticii din PNA: „Există probe concrete că procurori ai PNA îi informează pe inculpaţi să nu se prezinte la audieri pentru că vor fi arestaţi“ (în şedinţa CSM din 20.04.2005).
Mai ales 2005 va rămîne un an sinistru pentru justiţie şi statul de drept. Politicul devine argumentul de forţă în revizitarea unei justiţii puse, într-un timp relativ scurt, pe butuci. Ambasadele occidentale la Bucureşti salută cu onor defilarea noului preşedinte, devin parte implicată în subsumarea justiţiei de către politic şi, curios, n-au nici măcar senzaţia că ar fi complicele unei lovituri de stat precum, de exemplu, aceea care le-a inflamat pulmonar în vara lui 2012. În şedinţa CSM din 04.05.2005, Traian Băsescu se dezlănţuie şi anunţă că guvernul şi majoritatea parlamentară vor mătura cu justiţia, de la Curtea Constituţională pînă la ultimul grefier: „Legile necesare ajustărilor din justiţie le vom trece prin asumarea răspunderii Guvernului fără să mai întrebăm nici un domn judecător şi nici un domn procuror, nici din CSM, nici de la ÎCCJ, nici de la CCR“. Să nu aibă preşedintele toţi boii acasă? Ţipă ca din gură de şarpe autoritarismul din el. Presează coleric justiţia. De ce să fi ajuns chiar atît de negru cerul gurii prezidenţiale? Manifestările strident necioplite ale lui Băsescu pot simboliza un deficit de adaptare la un stimul neaşteptat de puternic. E posibil ca un declic să se fi produs în autoresponsabilizarea unui comandant de vas, pe puntea căruia s-au suit, într-o noapte, 22 de milioane de pasageri. În paşi pripiţi spre înalta demnitate, Băsescu renunţă la convenienţe şi o ia pe scurtături pidosnice. Răpune pe cine întîlneşte. A fost să-i iasă prima în cale justiţia.Do ut des. Îţi dau ca să-mi dai. Apropierea de preşedinţie a extras din Băsescu zăcămintele cele mai sulfuroase ale caracterului său. Aş spune, parafrazînd un cucernic băsist, că Traian Băsescu şi-a trimis, la Cotroceni, mai întîi mahalaua şi, ulterior, într-un tîrziu, în timp ce cornul sună, însă foarte puţin, viziunea (continuare în Bătrînul de la Bucureşti şi marea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu