Justiţia boccie (I) Radu Călin CRISTEA

„Coteria de atleţi culturali“ (Zoe Petre) ce au mîngîiat struna preşedintelui Traian Băsescu pare dispusă să ţină sub obroc incidente scandaloase petrecute pe circuitele deificării titanului de la Cotroceni – de exemplu, lăsarea în derivă a timonei la orice convocare a comandantului pe puntea sirenei Udrea. Inatacabilă este, în schimb, în pledoariile aceloraşi pairi, JUSTIŢIA biruitoare a lui Băsescu, care rămîne reduta-etalon a posterităţii fostului preşedinte. E clar că reprezintă sîmburele neperisabil al ontologiei băsiste şi un crez apodictic. Gabriel Liiceanu: „…a-ţi da votul pentru cineva care, ca preşedinte de ţară, promovează naşterea şi consolidarea justiţiei este o alegere onorabilă şi coerentă“ („O ultimă precizare despre intelectualii lui Băsescu“, în 22, 12.05.2014); Andrei Cornea: „Traian Băsescu a produs o adevărată revoluţie în ceea ce priveşte justiţia“ (în Zodia Scorpionului, dela0.ro, 22.12.2014); Mihail Neamţu: „Respectăm contribuţia lui Traian Băsescu la o justiţie independentă“ (Mediafax, 09.04.2013); Mihai Răzvan Ungu­reanu:  „Traian Băsescu a înţeles sistemul. […] Chiar şi ultima ieşire, în care a ales între Justiţie şi fratele său, e o acceptare a sistemului mai presus de orice influenţă personală“ („Cel mai bun premier? Cel mai bun preşedinte?“, în Adevărul, 30.06.2014); Adrian Papahagi: „Voi chiar nu înţelegeţi că Traian Băsescu va rămîne în istorie pentru reforma justiţiei (cu concursul lui Macovei)?“ (pe Fb, 08.02.2015) etc.

Diavolul se ascunde, şi aici, în cute, pliseuri, cearcăne. Spusele, dar, mai ales, nespusele raportări în timp ale lui Traian Băsescu la Justiţie mişcă limba cîntarului într-o direcţie care, aşa cum îmi voi da silinţa să întăresc cu argumente, indică un vertiginos personalism al fostului şef al Statului. Cînd cald, cînd rece, războiul lui Băsescu pentru răsturnarea „sistemului ticăloşit“ şi extensia influenţei sale asupra unei justiţii reformate pro causa va reprezenta cel mai rîvnit capăt de ţară al acestui regim. Cele mai înverşunate dispute din ambele mandate se vor da, mai cu trînteală, mai cu binişorul, pentru înduplecarea justiţiei. Ex-preşedintele va asculta cu urechile ciulite bătăile acestei inimi a sistemului său, pe care o va opri şi resuscita, după plac.

Sigur este că Traian Băsescu, prin regimul său autoritarist, s-a zbătut, în culise ori coram populo, pentru ca etaje, straturi, pîrghii, cabinete, secţii, servicii, figuri ale puterii judecătoreşti să se constituie într-un arondisment de lux al Cotroceniului. Băsescu nu doar că a fost ilegitim constituţional faţă de această putere capitală într-un stat de drept, dar a tăbărît peste ea, grăbindu-i luarea în custodie. La fel cum a procedat şi în cazul puterii executive, Traian Băsescu s-a luptat ca un conchistador ce trece prin tăişul spadei pe oricine s-ar fi împotrivit arendării de teritorii cît mai întinse ale autorităţii judiciare. A denaturat prin inadmisibilă personalizare o justiţie astfel silită să graviteze pe orbita unui eu puternic dezvoltat în mediul mineralierelor de mare tonaj. Separaţia puterilor în stat va fi coborîtă în grotesc şi pomenită la ocazii, în bancuri ieftine cu marinari turmentaţi.

Împieliţarea lui Băsescu ca preşedinte avea să fie prevestită de aceleaşi solii ale unui caracter mai tare ca nuca, intrepid şi arborînd, cu mîna la tîmplă, uniforma căpitanului de vas. Ceea ce multor altora le-a mirosit a nuditate niţel zurlie scăpată din nebănuitele peşteri ale democraţiei, lui Băsescu i s-a desenat într-o partitură severă, militărească, de amiral în devenire ce execută o nouă misiune ataşată fişei postului. Ciudăţenia absolută a acestui personaj derivă din forma minţii sale ce îl jalonează drept un îndîrjit comandant de vas ce a primit, prin delegaţie, şi împuternicirea de preşedinte al ţării. Uscatul de la Cotroceni va însemna, în mentalul lui Băsescu, o punte continuu zgîlţîită de furtunile fictive de dedesupt. Această săritură a lui Băsescu de pe fixul unei demnităţi cu cap şi coadă a fost prizată ca un narcotic uşor de obsecvioşii ghemuiţi în juru-i.

Individul avea, adicatelea, şarm, de parcă preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu îşi ocupaseră timpul la Cotroceni mai mult cu reverii despre mecanica fluidelor şi, respectiv, mineralogie. Cam de aici ni s-au tras multe rele: bărbat dintr-o bucată, care nu ştie multe, Băsescu a venit la Cotroceni avînd în traistă şi holograma de marinar. Şi a ţinut-o langa cu acest matelotaj abisal la calapodul căruia a adaptat tot ce găsea în cale. Legea lui contra legii celorlalţi. Şi a învins! Cu stînga pe timonă şi cu dreapta suportînd întreaga încărcătură transformistă a ministrului Justiţiei, Monica Macovei, preşedintele ia de coarne reforma. O începe de la el, pentru el, primus inter pares, delectîndu-se cu o justiţie care, prelingîndu-se la picioarele sale ca o slujnică slută, va şterge mai întîi de pe răboj trei mişmaşuri de gang ale fostului Băsescu. 

Cu Naşu’n suflet

Primo tempo: CĂŞUNEANU! Anno Do­mini 2000. În arşiţa verii, o morişcă e învîrtită de Traian Băsescu, primarul general al Bucureştiului, şi de Costel Căşuneanu, Regele Asfaltului. Pitiţi sub o vegetaţie cu umbră penală, cei doi îşi pun ţările la cale. Căşuneanu, „bun amic“ cu Traian şi client de casă al lui Băsescu pe cînd acesta conducea Ministerul Transporturilor, introduce în lexicul de business conceptul de afacere cu pierdere garantată: cumpără scump şi vinde ieftin, direct sau prin intermediari, iar pe Băsescu îl scoate pe profit dolofan, prin negustorii de ochii lumii şi cinstind toate obiceiurile pămîntului (tiruri, scutiri de taxe, Mercedes S500, Aleea Privighetorilor, „Zoo“, vile, cumnate, fiice, Gabi din Oituz etc.). Arome puturoase de (economie) subterană unde banii murdari curg cu nemiluita. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) ia mirosul fiarei, dar, în loc să-i vină de hac, o piteşte în rezervaţia selectă pentru bestiile rare.

Autorul anonim al acestei commedia dell’arte ticsite cu mimi, acrobaţi şi jongleri este Iulian Ilie Dragomir, şef al ONPCSB (detaşat de la Curtea de Apel Bucureşti) şi viitor judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Cum care Dragomir? Dragomir (poreclit Cu Naşu’n suflet) din stenograma discuţiei cu Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) sub Emil Boc, căruia i se adresa ca o slugă pisicoasă: „Am onoarea, Excelenţă, să trăiţi, cu mare respect! Un minut cu un prieten al domniei voastre şi al naşului domniei voastre. Nu sînt prietenul naşului mai degrabă decît prietenul finului, pentru că sîntem amîndoi…unui naş comun al nostru. […] El e naşul nostru şi-n sufletul nostru. Vă trimit şi eu fata. […] Este o doamnă, se numeşte doamna Albu. […] Intră pe acolo, prin spate […] Bine, Excelenţă, cu respect. Vă pup. Am onoarea“ (22.10.2012). O parte a presei consideră că „naşul comun“ ar fi însuşi Traian Băsescu. O fi. Cu Naşu’n suflet („I’ll make him an offer he can’t refuse…“, Don Vito Corleone, The Godfather, 1972), Comandirul ONPCSB se comportă ca un patriot dotat cu simţul prevenţiei şi clasează dosarul „Căşuneanu“ pentru ca nu cumva România să se aleagă cu un preşedinte nespălat. De bani negri. Dragomir invocă faptul că Băsescu devenise purtător al chipiului imunităţii prezidenţiale (în 17.12.2004). Luju.ro pune cap la cap legile şi succedarea evenimentelor, ajungînd la o concluzie tulburătoare (în 02.09.2014): Iulian Dragomir trîntise chepengul peste dosarul „Căşuneanu“, pe motiv de imunitate, cu trei zile înainte ca Traian Băsescu să devină de jure preşedinte. În 17.12.2004 imun prezidenţial era doar Ion Iliescu.

Dragomir zugrăveşte la modul sublim, fără să-şi dea seama, ca Monsieur Prudhomme, un fenomen de masă: marea migraţie a rinocerilor justiţiei, care negru, care alb, din ecosistemul lui Năstase în parcul naţional Băsescu. O felină migratorie ce se va deplasa prin mlaştinile din dosarul Căşu­neanu ar putea fi considerată şi Camelia Sutiman (cf. luju.ro, 03.03.2015), adjuncta şefului Secţiei I a PNA, Vasile Drăghici (unul dintre semnatarii Rechi­zitoriului „Flota“). În 17.09.2004, ca urmare a unei autosesizări a PNA privind unele presupuse infracţiuni comise de Băsescu, Căşuneanu & Friends, se formează dosarul penal nr.91/P/2004. Trei luni mai tîrziu, Băsescu cucereşte Cotroceniul. Procurorul Octavian Lupescu trimite plîngerea lui Alexandru Chiciu, Şeful Secţiei a II-a, care o transmite în 06.01.2004 adjunctei sale Sutiman cu rezoluţia „Rog verificaţi, analizaţi, dispuneţi“. Sutiman dispune şi aplică o ştampilă cît toate zilele pe o hîrtie pentru igiena noii puteri: dosarul 91/P/2004 a fost înregistrat nu la „Penal“, ci ca „lucrare diversă“ cu nr. 78/II-3/2005 şi, deci, repauzat con brio allegro. „Mă, copii, mă, mă copii…“ (Elena Ceauşescu, 25.12.1989). Un şpagat mic pentru om, un salt uriaş pentru Sutiman: în timp ce alţi şefi din PNA vor înfunda diverse bolgii (provincie, pensie, puşcărie, moarte), fosta adjunctă va fi propulsată, prin decretul din 22.07.2013 semnat de preşedintele Băsescu, şefă a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lîngă ÎCCJ. Olé !

 Ipingescu de la calea ferată

Secondo tempo: Argentina, Aviatorilor, Prezan şi MIHĂILEANU! Lui Traian Băsescu, ofiţer la NAVROM, i se repartizează din fondul locativ de stat, în 10.01.1980, un apartament (ap.) în Constanţa, pe Aleea Zmeurei nr. 2, bl. U, sc. A. Deşi avea dreptul legal la două camere, familia fiind compusă la acea dată din soţ, soţie şi un copil, Băsescu primeşte patru. Un mizilic. Prin contractul nr. 1415/26.05.1992 cumpără apartamentul respectiv. Ajuns demnitar postcomunist, Băsescu se nărăveşte la trufandale locative (Argentina 2, Aviatorilor 57, Mareşal Prezan 4). Se va antrena într-o puzderie de panglicării imobiliare. O primă coţcărie, cu dume grozave date de Băsescu: ministrul Transpor­turilor Traian Băsescu solicită în 21.08.1991 Secretariatului General al Guvernului (SGG) „o locuinţă pentru mine şi familia mea compusă din cinci persoane“.

 

Între cei cinci, Ipingescu de la calea ferată îl trece, sub semnătură proprie, în fişa locativă a imobilului şi pe tatăl său Dumitru Băsescu care, în realitate, avea domiciliul stabil în Constanţa (str. Arcului nr. 2, bl. C3, ap. 13). Era un tertip pentru a legitimiza mărinimoasa repartiţie a ap. din Bulevardul Aviatorilor 57 (5 camere, 140 mp suprafaţă locuibilă, hol locuibil, casa scărilor, dependinţe, garaj, gradină ş.a.). SGG (se face că) nu vede copacul din cauza pădurii.

 

Şarlatania va fi dată în vileag abia în 1993,  cînd Ion Honcescu, şeful Corpului de Control al Primului-Ministru, îl acuză într-un Raport pe Băsescu de „fals intelectual şi uz de fals“. Apă bătută în piuă. Ca urmare a Comunicării nr.15/4086/1991 a SGG, ICRAL Herăstrău întocmeşte contractul de închiriere nr. 60165 din 28.08.1991 prin care lui Băsescu i se distribuie ap. vînat. Surse independente afirmă că la dosar ar fi fost ataşată şi adresa nr. 1888 din 21.07.1991 a Ministerului Transporturilor, de unde reieşea cu o transparenţă de cleştar că, la data repartiţiei, Băsescu avea domiciliul stabil în Constanţa. Or, conform Legii 5/1973, lui Băsescu nu i s-ar fi putut repartiza o locuinţă într-o altă localitate cu încheierea contractului pe durată nedeterminată. Traian Băsescu putea, eventual, ceda statului ap. din Constanţa. Nu numai că n-o face, dar, prin contractul nr. 1415/26.05.1992 cumpără ap. din Aleea Zmeurei 2.

Vulturul de mare pleşuv Băsescu se satură însă de pribegia colindatului prin chirii şi pune piciorul în prag: vrea casa lui în Bucureşti! Ocheşte un exemplar valoros al junglei imobiliare: ap. de 370 mp din str. Ştefan Mihăileanu 2 (M2). Merge (sara)banda! Primarul General Băsescu adresează Pri­măriei Municipiului Bucureşti cererea 119728/13.08.2002 prin care solicită repartizarea unei locuinţe de serviciu. „Rog rezolvare“ scrie o pană tremurîndă. Hîrtiile foşgăiesc, semnăturile sînt indescifrabile şi cernelurile devin nespus de simpatice. În cîteva ore se reuneşte o comisie de intervenţie rapidă într-o şedinţă cu un singur punct pe ordinea de zi: o casă pentru chiriaşul grăbit Traian Băsescu! Băsescu doar trăieşte o senzaţie de catifelare locativă, dar nu mai poate ţine piept divanului ad-hoc din primărie (Nistor, Sosoacă, Sandu, Vlăduţ) de el însuşi aprobat şi care, în aceeaşi zi, îl uneşte pe chiriaşul Băsescu cu M2. A doua zi, în 14.08.2002, Băsescu semnează cu Administraţia Fondului Imobiliar (AFI) contractul de închiriere nr. 2069/14.08.2002. Chiriaş cu ditamai bocceaua în mînă, Băsescu intră şi iese din ap. cu enigmatice pungi de plastic. „Lenjerie, hă, hă“, dă lămuriri şeful Statului.

 

Paparazzii cu cearcăne pînă la pămînt se holbează non-stop la M2 (5 camere, casa scării P+1, vestibul, WC, debara, oficiu, bucătărie, coridor, baie, debara mansardă, terasă etaj 1, terasă parter, cămară subsol, garaj, suprafaţă utilă de 369,96 mp). Daravera lua proporţii, aşa că Băsescu semnează nu ca primaru’, ci ca Primarul General şi cumpără ap. de la AFI prin contractul de vînzare-cumpărare nr. 4948/04.02.2003. Ce mai tura-vura! Ab initio, Legea „Locuinţei“ (144/1996) îi interzicea lui Băsescu să capete o nouă repartiţie din fondul locativ al Statului după ce mai păpase una, în Constanţa. All in all, un safari imobiliar pentru capturarea M2 este pus în mişcare, conform documentelor, de Legea 112/1995. Miros urît de marfă de contrabandă.

Ca piticul în baltă

Efectul pozitiv al acestor învîrteli locative cu miasme infracţionale este că Băsescu suferă minuscule atacuri de panică. Se aflase în tîrg de tripotaj. O bună parte a presei se perpeleşte de ceasul morţii în faţa legilor doborîte de popicarul năzdrăvan Traian Băsescu. Probatoriul jurnalistic, cu o menţiune pentru Grupul pentru Investigaţii Politice, hotnews.ro, Jurnalul Naţional, Libertatea,Gândul şi luju.ro, mi se pare irefutabil. Băsescu este „suspectat de inginerii imobiliare cu vile“ (Libertatea, în 11.02.2005), îşi iese din pepeni şi Asociaţia Proprietarilor Deposedaţi Abuziv, Admini­straţia Prezidenţială (AP) tace ca piticul în baltă, consilierul Adriana Săftoiu dă din colţ în colţ, promite, revine, cere timp pentru mitocosirea hoţomăniei etc. Băsescu cam dăduse cinstea de comandant pe ruşinea de om nesătul, surprins cu braţul în borcanul cu miere. Se arată dispus la cedări masive. Umblă cu onoarea în proţap. E, totuşi, preşedintele ţării! Preşedintele nu caută, de fapt, nici un detergent pentru conştiinţa sa năclăită, doar duce lumea cu zăhărelul, „ca să se mire proştii“, vorba lui Moromete. Băsescu se preface că vrea adevărul cu orice preţ şi mai îngheaţă o dată apele cu tirade de două parale, într-un one-man show pentru mancurţi analfabeţi. Potlogăria cu M2 apare în public, cu dosul înainte, în februarie 2005.

Ce se vede în afară? Se vede un preşedinte intransigent şi sensibil la culme cu orice scamă ar fi apărut pe uniforma lui călcată la dungă. Apărînd cu arme primitive o respectabilitate pusă brusc între ghilimele cît casa, Băsescu joacă toate rolurile într-un quid pro quo cu schimburi iuţi de măşti şi răsturnări de identitate. Cu orgoliul la pămînt, boxează cu propria umbră, aruncînd croşee grele în gol. Încercînd să scoată pe undeva cămaşa preşedintelui, AP se contrazice de la o zi la alta. În chestia M2, pentru Băsescu nu e „albă sau neagră“, ci „albă şi neagră“. În 11.02.2005, AP face cîteva „precizări“ într-un Comunicat de presă „referitor la situaţia locuinţei deţinute de Preşedintele României, Traian Băsescu, din strada M2“. Documentul sună sec: M2 a fost repartizat şi, ulterior, cumpărat de Traian Băsescu, la fel ca alte şapte apartamente din imobil, „în baza Legii 112/1995“. Două zile mai tîrziu, în 13.02.2002, AP prezintă situaţia cu susul în jos: „Preşedintele României, Traian Băsescu, a decis să solicite AFI anularea contractului de vînzare-cumpărare avînd ca obiect […] M2. Decizia pre­şedintelui Traian Băsescu are în vedere dorinţa de a clarifica situaţia sa locativă şi, din respect faţă de opinia publică, înţelege să renunţe la acest ap. pe următorul considerent: în noua calitate pe care o are, conform legii, preşedintele statului beneficiază de o locuinţă de serviciu, inclusiv după terminarea mandatului de preşedinte“.

În 15.02.2005 cinci senatori, între care şi Antonie Iorgovan, depun la Parchetul Ge­neral un denunţ penal, acuzîndu-l pe Traian Băsescu de comiterea a trei infracţiuni (abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals) în legătură cu dobîndirea ap. din M2. În 16.02.2005, la Marius Tucă Show, Băsescu se golăneşte de-a dreptul, anunţînd, ca un băiat de cartier cu doxă de şuţ imobiliar, că s-a răsucit şi că nici prin cap nu-i trece să mai dea îndărăt Statului M2. Studioul TV se îmbîcseşte de la petardele lui Băsescu, care anunţă că „nu face nimic“ pînă la hotărîrea Parche­tului. Băsescu nu ascunde că vrea să dea astfel o „mînă de ajutor procurorilor“: „Primăria Capitalei şi AFI vor pune la dispoziţie toate documentele şi (Iorgovan) va avea marea surpriză să constate că cererea mea a fost de achiziţionare pe Legea 10 şi nu pe Legea 112“. Procurorii primesc mîna (de ajutor), îngenunchează în grup organizat şi îi sărută inelul.

 

Ce se vede înăuntru? Se vede cu totul alt­ceva. În contractul de vînzare-cumpărare a M2 (nr.4948/04.02.2003), la punctul 3, se specifică în mod expres: „locuinţa se vinde în baza legii 112/1995 la cererea nr. 23583/ 03.10.2002 depusă de Traian Băsescu, pe care o deţine cu contractul de închiriere nr. 2069/ 14.08.2002“. Prin adresa nr. 7146/28.04.2006, AFI confirmă sub semnătura directorului general Luminiţa Mihuţu că (şi) în contractul de vînzare-cumpărare a locuinţei din M2 „s-au luat în considerare şi prevederile Legii 112/1995“. Mihai Enăchescu, reprezentant al AFI şi viitor director general al instituţiei, recunoştea, de asemenea, că „preşedintele Băsescu şi-a cumpărat ap. din M2, sector 2, prin AFI, în baza legii 112/1995“. În continuare, atît Legea 112/1995, cît şi Legea 10/ 2001 prevăd că vînzarea către chiriaşi a imobilelor naţionalizate, situaţie în care se afla şi ap. din M2, poate fi făcută numai după expirarea termenului de depunere a cererilor de retrocedare [s.m.] – termen care expira la 01.07.2003. Or, contractul lui Băsescu cu AFI fusese încheiat (vezi mai sus) cu aproape cinci luni înainte de expirarea termenului legal. De asemenea, cf. art. 10, al. 2 din Legea nr. 112/ 1995, sînt „exceptate de la vînzare locuinţele care au avut destinaţia de case de oaspeţi, de protocol, precum şi cele folosite ca reşedinţe pentru foştii şi actualii demnitari“ [s.m.]. Or, în M2 a locuit Ştefan Voitec (multiplu ministru comunist, preşedinte al Marii Adunări Naţionale etc.), pînă în primăvara lui 2002 cînd imobilul a fost dat în folosinţă Ambasadei Ger­maniei la Bucureşti. Mai departe. Aceeaşi Lege 112/1995 (la art. 9, al. 6) interzice cumpărarea imobilelor în care locuiesc de către „chiriaşii titulari sau membrii familiilor lor […] care au dobîndit sau au înstrăinat o locuinţă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu“ [s.m.]. Nici aceste prevederi ale legii nu-l ating pe Băsescu. Astfel, în 21.10.2002, Băsescu devenise proprietarul unei vile în Otopeni (oraş-satelit al Bucu­reştiului) pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 137B, pe care, peste mai puţin de o lună, în 12.11.2002, o donează fiicei Ioana ca să pulve­rizeze o brumă de legalitate peste cumpărarea ap. din M2.

O mireasmă cu cinci miresme

La doi ani după încheierea contractului de vînzare-cumpărare a M2, Băsescu încă nu calcase pe la AFI. Apare, pe nepusă masă şi în toiul scandalului public, abia în 09.02.2005. Îşi ia copia de pe contract. Se uită pe sub sprîncene ochiul pineal al Elenei Udrea, proaspăt miruită şefă a Cancelariei. Udrea se lasă despuiată de efectele consilierului prezidenţial pentru a îmbrăca roba de avocat al lui Băsescu. Clientul Băsescu petrece o noapte albă şi plină de consultări fierbinţi cu omul legii Udrea. A doua zi, cu noaptea în cap, Băsescu revine la AFI, cu care încheie un nou acord scris cu alte caractere decît originalul şi fără a respecta formularistica uzuală. Se drege busuiocul.

 

Ce avem? Avem un contract de vînzare-cumpărare a M2 încheiat pe Legea 112/1995 şi un act adiţional prin care acelaşi ap. se vinde pe Legea 10/2001. Mare e grădina! Băsescu asudă prin labirint, în zbieretele Minotaurului M2 . Numele Ariadnei a fost alt Cu Naşu’n suflet: procuror şef serviciu Lucian Doxan, care îi dedică preşedintelui, prin rezoluţia nr.150/P/din 12.12.2005 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lîngă ÎCCJ, o încîntare de NUP. O bijuterie. O dulceaţă. O mireasmă cu cinci miresme. Un NUP de Doxan cu suflet de Traian. Doxan apreciază că denunţul împotriva lui Băsescu – M2 „este urmare confuziei [sic!] în care s-a aflat chiar AFI“. Noroc chior cu Băsescu: „A fost nevoie de intervenţia făptuitorului pentru a se modifica temeiul contractului de vînzare-cumpărare şi aşa s-a încheiat Actul Adiţional nr. 1 […]“.

 

A nesocotit Băsescu vreo lege pentru că „nu a făcut cunoscut că era deja proprietarul altui ap. în localitatea de domiciliu“? Dim­potrivă! Doxan se bate cap în cap deoarece trimite la… Legea 112/1995:  „…este de reţinut că prin art. 9 din Legea 112/1995 legiuitorul nu a obligat pe chiriaş să declare proprietăţile anterioare [,] ci îl exclude pe acesta de la opţiunea de a cumpăra ap.“. Procurorul însuşi se minunează de raţionamentul său: „Aparent, o astfel de interpretare este ilogică…“. Nu mă nebuni! Băsescu nu zice nici pîs de sub fustele avocatului Udrea. Pare tranchilizat şi încă nu se prinde de conţinutul actului adiţional semnat în 10.02.2005: în 11.02.2005, AP continua să creadă în Legea 112/1995 (vezi mai sus)! De altfel, cînd era încă pe pace, înainte de tămbălăul cu M2, Traian Băsescu face publică, timid şi cu inerentele erori ale începutului de drum, prima sa declaraţie de avere în calitate de preşedinte. Este inclusă şi proprietatea din M2, cu menţiunea  „(L 112)“, la rubrica „Valoarea de impozitare (?)“.

În cuget şi simţiri cu Băsescu („Nu am ales Cotroceniul, am ales Traian Băsescu, întotdeauna am vrut să împing lucrurile înainte“), dar în sîn cu NUP-ul lui Doxan, avocatul Elena Udrea va fi surprins, în 13.12.2005, pe radarele presei staţionînd la obiectivul  „Parchet General“. „La o cafea“, se scria în epocă. Se mersese prea departe.

A doua zi, în 14.12.2005, procurorul general Ilie Botoş are numai soare în priviri şi însoţeşte anunţul închiderii cazului M2 cu o declaraţie de o superbă nebulozitate, din care s-ar pricepe că Doxan ar fi putut viola legea dintr-o prea pătimaşă veneraţie a acesteia: „Legea 10 nu solicită anumite condiţii legate de o anumită declaraţie vizavi [sic!] de deţinerea unor imobile anterior dobîndirii acestuia [sic!]. Pe cale de consecinţă, e vorba de o faptă care nu e prevăzută de legea penală, nu e incriminată, care e motivată de procuror în raportul cu convingerea lui intimă [s.m.] care poate fi atacată în condiţiile prevăzute de legea penală (?!?)…“.

Alte intimităţi îi alipeau pe Băsescu de Botoş. Duios bătea din călcîie ultimul în faţa primului. O cablogramă Wikileaks, trimisă în 06.06.2005 de Ambasada SUA la Bucureşti către Departamentul de Stat arăta temerile americanilor privind posibile turnuri politice în procesul „Rompetrol“ (Dinu Patriciu, Phil Stevenson). Botoş e cotat ca marionetă a lui Băsescu: „Aşteptăm de la el (Traian Băsescu) să-l ţină în frîu pe Procurorul General Ilie Botoş – să renunţe la tratamentul abuziv în instanţă, dar să menţină cazul viu“. Hard facts. Casa din Mihăileanu. O „mînărie locativă“ (Cristian Tudor Popescu, în „Naţia lui Băsescu“, Adevărul, 18.02.2005).

Blestemul lui M2 îl va urmări pe Traian Băsescu. Se va şti cu musca pe căciulă. Întrebat dacă are proprietăţi imobiliare, într-un interviu acordat suplimentului revistei Capital „Top 300“ (citat de Gândul, în 26. 11.2005), Băsescu nu suflă o vorbuliţă despre M2: „Nu, nu mai am. Am avut“. Îşi presară uneori cenuşă în cap: „N-am făcut un secret din a recunoaşte că am o problemă de moralitate în ceea ce priveşte ap. din M2“ (interviu în Evenimentul zilei, 13.03.2006). Într-o emisiune la Realitatea TV (04.07.2007), Băsescu acceptă că M2 „constituie un aspect de moralitate, iar nu unul de ilegalitate“. „O să-mi găsesc soluţii să-mi apăr conştiinţa“, dar  „rezolvarea problemei este mai complicată decît pare“, a adăugat Băsescu. Poveşti de adormit copiii. Mai tîrziu, în 11.12.2013:  „Eu nu spun că sînt un sfînt. Este controversat modul cum am primit ap. din M2“ (obiectiv.info) ş.a.m.d.

Un terminus la M2: 1. AFI i-a vîndut M2 lui Băsescu pe Legea 112/1995, în schimb Băsescu a cumpărat după doi ani acelaşi ap. pe legea 10/2001!; 2. Denunţul penal la adresa lui Traian Băsescu a fost clasat de ÎCCJ în urma unui proces în desfăşurarea căruia nu s-a făcut nici o referire la imunitatea prezidenţială, aşadar în contradictoriu cu rezoluţia pusă de Cu Naşu’n suflet Dragomir în dosarul „Căşuneanu“ şi, mai tîrziu, de Daniel Morar în „Flota“; 3. Prin adresa 3150/27.07.2012, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Spaţiu Locativ şi cu Altă Destinaţie, dă de veste că dosarul Băsescu – M2 a dispărut din arhivă. Nu mai e. „Il est des morts qu’il faut qu’on tue!“ (F. Desnoyers). Sînt morţi ce trebuie ucişi! Prinde chiorul, scoate-i ochii.

 

Da click aici ca sa vezi totul!