Scrisoare de Chisinau

Fragmentarium Politic

Posibilitatea repetarii in Republica Moldova a scenariului Rusiei din Ucraina, un risc pentru securitatea din Europa de Est. Cum poate fi contracarat?

Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat ca Rusia incearca sa modifice arhitectura de securitate in Europa de Est. Reactiile politice si de drept international ale SUA si UE la tintirea Republicii Moldova de catre Rusia vor avea greutatea unui test de credibilitate.

Intemeiate sau nu, criza ucraineana si din relatiile ruso-ucrainene a provocat numeroase reactii de securitate in spatiul euro-atlantic, dar si in cel euro-asiatic, care sugereaza redeclansarea unui nedorit razboi rece. Laitmotivele acestor ingrijorari sunt, de o parte, presupusul pericol de invazii rusesti si de refacere a fostului imperiu sovietic, de cealalta, amenintarea expansiunii atlantiste, care a ajuns la frontierele vecinatatii imediate a Rusiei si chiar in contact nemijlocit cu frontierele ruse, pe segmentul vecinatatii cu tarile baltice.

In scenariul occidental privind posibilele invazii ruse, cea mai expusa si mai probabila tinta este considerata a fi Republica Moldova. Pana la urma, criza din Ucraina este o „afacere” din familia slava, care, prinsa intre presiunea sud-estului rusofon ucrainean, care este si cel mai dezvoltat economic, si perspectiva ruperii unor bucati din vestul tarii si inghitirii lor de catre tari emergente NATO, este foarte probabil sa se incheie printr-o reconciliere. Banii si gazul rusilor, la care, in pofida promisiunilor, occidentalii nu au venit cu compensatii viabile, vor forta in cele din urma gasirea unei formule politice de echilibru. In plus, noul spatiu de integrare economica euroasiatica, care se va deschide incepand din 2015, va fi foarte ademenitor ca alternativa de dezvoltare pe termen lung, vitala pentru o natiune in pragul falimentului.

Cu Republica Moldova este insa cu totul altceva, aceasta tarisoara care in mod evident nu va putea trai ca entitate statala decat cu pretul saraciei lucii, are prin intermediul inrudirii cu Romania puternice legaturi materiale si spirituale cu Occidentul. Valoarea ei geopolitica, singura sau printre putinele de altfel, de potential pivot de securitate, este puternic disputata, deopotriva la Est si la Vest. Rusia, prin bazele sale militare din Transnistria, teritoriu separatist filorus din compunerea statului moldovean, isi revendica influenta asupra fostei republici sovietice moldovene ca pe ceva de la sine inteles. Nu pentru vinurile moldovene, rusii prefera vodka, ci ca pe o pozitie de securitate si de aparare inaintata.

Pentru NATO, aducerea Republicii Moldova in spatiul de securitate atlantica ar insemna inca un pas spre Est. Un cap de pod nu neaparat pentru proiectarea fortei, sensurile traditionale sunt astazi drastic limitate, cat mai ales pentru cercetarea si supravegherea de securitate, in sprijinul elementelor strategice sau tactice din adancimea apropiata a NATO, de pe teritoriul Romaniei (scutul antiracheta american de la Deveselu, baza americana de la Kogalniceanu sau altele pentru care aliatul roman a inaintat cereri de permanentizare). Interesul Romaniei este de a fi o tara foarte puternica la frontierele NATO si UE. Pentru securitatea nationala, nu numai Rusia este o amenintare potentiala, ca tinta a contra-reactiilor ruse la scutul antiracheta american, dar si Ucraina, ca sursa de criza regionala si chiar de tensiune post-criza, avand in vedere contenciosul teritorial bilateral, mostenit de la fosta URSS.

Neindoielnic, aducerea Republicii Moldova in NATO ar adauga valoare de securitate si aparare Romaniei, stat membru al Aliantei si partener strategic al SUA. Exista insa un paradox, in ciuda convergentelor de vointe, moldoveana, atlantica si europeana. Republica Moldova se afla intr-un blocaj geopolitic, care nu-i permite aderarea la NATO. Acest blocaj isi are originea in doua surse, greu de depasit, poate chiar insurmontabile, avand in vedere dreptul national si raportul de forte politice moldovean, aflat nemijlocit sub doua influente geopolitice ostile, rusa si romana. Prima sursa de blocaj geopolitic vine din statutul de tara cu „neutralitate permanenta”, prevazut in Art. 11 din Constitutie, adoptata de Parlamentul de la Chisinau in 1994. Este foarte putin probabil ca, in conditiile cerintei universale de stabilitate a statului de drept, un eventual proiect de iesire din neutralitate sa intruneasca un vot favorabil. Dimpotriva, o tentativa de schimbare a uneia din pietrele de temelie ale tanarului stat moldovean s-ar putea solda cu naruirea intregului edificiu al aspiratiilor pro-atlantice, inca insuficient consolidat.

A doua sursa de blocaj geopolitic o reprezinta optiunea de secesiune a Transnistriei sau de federalizare a Republicii Moldova, pentru ca aceasta din urma sa intre fara conflicte inghetate in NATO, asa cum s-a intamplat cu toate tarile candidate din Europa de Est. Ambele contravin caracterului unitar si indivizibil al statului moldovean, stipulat de Constitutie la Art. 1. Ceea ce este interesant este ca oricare dintre cele doua optiuni avantajeaza Rusia, secesiunea Transnistriei i-ar conserva pozitia inaintata de securitate si aparare, cea de federalizare a Republicii Moldova i-ar da atuuri extinse, pe care in general le ofera o baza militara intr-un stat advers, un cui al lui Pepelea, cum ar spune romanii. Este greu de spus, cu certitudine, care ar fi raul cel mai mic pentru Romania, presupun, pe datele actuale si pe baza unei analize comparative a formelor de stat, ca federalizarea, pe care Rusia o agita foarte puternic in Ucraina, implica mai multe riscuri, inclusiv din perspectiva reunificarii celor doua state romane.

Apropierea startului Uniunii Economice Euroasiatice, care ca si pentru Ucraina va fi ca o atractie magnetica, ingusteaza pe zi ce trece fereastra de oportunitate pentru aderarea Moldovei la NATO, nu mai poate fi lasata spre rezolvare la discretia timpului, cum proverbial o spunem. Aleksandr Dughin, ideologul proiectului, a lansat deja Romaniei invitatia, UEE ii va oferi posibilitatea solutionarii problemelor economice si teritoriale. O contra-solutie ar fi o decizie rapida si curajoasa a celor doua state romane, sustinute de comunitatea euroatlantica, pentru a deveni un contributor unic la securitatea Europei de Est si a zonei Marii Negre. Pretul sau efectul, in acest caz, ar fi dejucarea exportului crizei ucrainene si consolidarea extinsa a securitatii Romaniei, UE si NATO.

In ecuatia geopolitica romaneasca exista insa si o variabila deloc de neglijat intr-un an electoral, anume ce vor decide alegatorii la europarlamentare si prezidentiale? Din aceasta perspectiva, tam-tam-ul presedintelui Basescu, de joi, de la EVZ TV, despre presupusul pericol al preluarii de catre „grupuri nelegitime” a controlului asupra structurilor „guvernamentale” (parsiva nominalizare selectiva are rolul de a nu-l implica pe seful institutiei prezidentiale, capo di tutti capo) este pura propaganda si manipulare electorale. Traian Basescu nu ia in mod deliberat in calcul electoratul, pe care nu este nevoie sa-l minti frumos pentru a vedea altceva decat ce are in punga sau pe masa ori pentru a nu constientiza ce ar insemna extensia de la 10 la 20 de ani a regimului portocaliu, prin alegerea unui nou presedinte de dreapta. Dar cea mai izbitoare omisiune este faptul ca apocalipsa controlului nedemocratic asupra statului, dupa modelul ucrainean, ar fi posibila numai printr-o lovitura de stat, cu sprijin extern.

Excluderea alternantei democratice la presedintia statului pune insa si o presiune pe relatiile externe care au favorizat sau sustinut o asemenea discriminare, implicit pe status quo-ul geopolitic. Greseala a plecat de la fostul ambasador american, Mark Gitenstein, care a intrat (mituit?) in jocul politic romanesc si a sprijinit represiunea adversarilor politici ai presedintelui Basescu, prin politizarea justitiei. Ne amintim de vehementa Monicai Macovei, care a protejat pe toate caile „investitia SUA in DNA”, o mostra cat roata carului despre potentialitatea unui control cu adevarat nelegitim asupra statului sau despre „riscul ca cineva sa puna mana pe justitie”, dupa cum il chestiona moderatorul pe Basescu.

Viitorul ambasador american la Bucuresti va avea serios de lucru pentru a reface normalitatea intre stanga romaneasca si cea americana. Cel putin pentru a atinge standardul relatiilor cu dreapta americana, din care a rezultat intrarea Romaniei in NATO, plecand de la ideea simpla ca in democratia capitalista stanga si dreapta sunt pe aceleasi baze. Primul act de incredere ar fi scoaterea din puscarii a detinutilor politici ai stangii, care vor trebui sa participe la alternanta sau partajarea puterii, daca-i vor tine curelele, desigur, esential ar fi insa sa plece de pe pozitii egale in cursa prezidentiala. Altfel, temerea ca „reformele nu sunt ireversibile”, exprimata de Basescu, ar putea capata o anumita consistenta, care nu ar fi in totalitate neintemeiata. Este o bizarerie a se crede ca vanarea liderilor stangii ar putea tine la periferia puterii cel mai mare partid din Romania.

Nu trebuie sa ne ascundem, ci sa o spunem franc, PSD-ul romanesc are nevoie de tot atata incredere in PD-ul american de cata are nevoie PD-ul american in PSD-ul romanesc. Este singura strategie win-win credibila, de pe urma careia va avea numai de castigat mediul politic si geopolitic de la granita de Est a NATO. Epoca Basescu va apune peste cateva luni, pentru viitor castigarea de prieteni politici alternativi va fi mai importanta decat o victorie din trecut.Da click aici ca sa vezi totul!