Cheia geostrategica a problematicii est-europene

George Friedman: Teritorii de granita. O noua perspectiva strategica



Voi pleca in aceasta saptamana pentru a vizita un sir de tari care se afla la granita dintre Rusia si Peninsula Europeana: Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, Serbia si Azerbaidjian. Un astfel de tur iti da ocazia sa iei seama la detaliile istoriei. Insa e imposibil sa intelegi aceste detalii daca le scoti din context. Cu cat ma gandesc mai mult la evenimentele recente, cu atat realizez ca ceea ce s-a intamplat in Ucraina nu poate fi inteles decat daca avem in vedere geopoliticile Europene de la 1914 incoace – de acum 100 ani si de la inceputul primului razboi mondial.

In Armele din August, Barbara Tuchman a scris o istorie superba si corecta despre cum a inceput Primul Razboi Mondial. Pentru ea, a fost vorba despre perceptii, interpretari gresite, personalitati si decizii. Era vorba despre lideri si, in istoria ei, ideea implicita era ca Primul Razboi Mondial a fost rezultatul calculelor gresite si al neintelegerilor. Presupun ca, daca te concentrezi pe detalii, razboiul pare a fi o nesansa si pare ca poate fi evitat. Eu am o viziune diferita: razboiul era inevitabil din momentul in care Germania s-a unificat in 1871. Cum s-a intamplat si modul concret in care s-a desfasurat depinde, poate, de decidenti. Ca se va intampla era, insa, o necesitate geopolitica. Intelegerea necesitatii geopolitice ne da un cadru pentru intelegerea a ceea ce se intampla in Ucraina si ceea ce e posibil sa se intample pe viitor.

Problema germana
Unificarea Germaniei a creat un stat-natiune care a fost extraordinar de dinamic. Pana la inceputul sec. 20, Germania ajunsese din urma economia Marii Britanii. Insa economia acesteia pivota in jurul imperiului care era construit in functie de interesele britanice. Germania nu avea un astfel de imperiu. Atinsese paritatea doar prin crestere interna si exporturi pe baze competitive. Aceasta era doar una din problemele pe care le avea Germania. Sistemul economic international era bazat pe un sistem de detineri imperiale (piete periferice, debusee – n.n.) cuplate cu industrialism european. Germania nu avea astfel de detineri si, astfel, nu avea un control politico-militar al pietelor sale. In timp ce economia sa era egala cu cea a Marii Britanii, riscurile sale erau mult mai mari.
Riscurile economice erau insotite de cele strategice. Germania se afla pe Campia Nord Europeana, relativ plata, cu doar cateva rauri drept bariere naturale. Germanii ii aveau pe rusi la est si pe francezi la vest. Moscova si Paris devenisera aliati. Daca ar fi atacat simultan Germania intr-un timp ales de ele, Germania ar fi avut mari dificultati in a se apara. Germanii nu cunosteau intentiile ruso-franceze, insa stiau ce capacitati au aceste puteri. Daca ar fi fost razboi, Germania trebuia sa loveasca, intai, intr-o directie, sa obtina victoria si sa isi intoarca fortele catre cealalta parte.

Cand acel razboi va fi fost purtat, strategia pe care Germania ar fi ales-o in cele din urma si deznodamantul actiunii sale erau nesigure. Insa, spre deosebire de viziunea lui Tuchman despre razboi, un razboi care sa inceapa cu o lovitura germana era inevitabil. Razboiul nu a fost rezultatul neintelegerilor. Mai degraba, a fost rezultatul realitatilor economice si strategice.

Germanii au lovit Franta prima oara, insa au esuat in incercarea de a-i invinge. Au fost, astfel prinsi intr-un razboi de doua fronturi de care se temeau, insa erau mobilizati integral si puteau rezista. O a doua oportunitate de a-si implementa strategia a aparut in iarna lui 1917, cand o revolta a avut loc impotriva tarului rus, care a abdicat pe 15 martie 1917.(Germania, de fapt, a incitat la revolta in martie, repatriindu-l pe Lenin in Rusia cu infamul tren sigilat.) Existau ingrijorari serioase ca rusii se vor retrage din razboi si, in orice caz, armata lor se degradase considerabil. O victorie germana nu parea doar posibila, ci probabila. Daca s-ar fi intamplat, si daca fortele germane se transferau, apoi, in Franta, era probabil sa-i invinga pe francezi si britanici.

In aprilie 1917, SUA a declarat razboi Germaniei. Erau mai multe motive, inclusiv amenintarea pusa de submarinele germane care s-ar fi putut apropia de navele americane din Atlantic, dar, de asemenea, temerea ca evenimentele din Rusia ar fi dus la infrangerea aliatilor. SUA avea un profund interes in a se asigura ca pamanturile Eurasiatice nu ar fi cazut sub controlul unei singure natiuni. Resursa umana, materiala si tehnologia controlata de germani ar fi depasit cu mult SUA. America nu ar fi putut accepta o victorie a Germaniei, astfel ca, in mai putin de-un an, a trimis mai mult de un milion de soldati in Europa si a ajutat la combaterea ofensivei germane dupa ce revolutia rusa din octombrie 1917 a scos Rusia din razboi. Tratatul de pace a dus la cedarea Ucrainei catre Germania, plasand Rusia in pericol daca Germania ar fi invins alianta anglo-franceza. In cele din urma, interventia Americana a dus la infrangerea Germaniei si Rusia a recastigat Ucraina.

Interventia americana a fost decisiva si a definit strategia Americii in Eurasia timp de un secol. Aceasta consta in mentinerea unei balante a puterii. Daca balanta se inclina, Washingtonul isi creste ajutorul si, daca e absolut necesar, intervine decisiv in contextul unei aliante militare existente si efective.

Al doilea Razboi Mondial a decurs in mod similar. Germanii, din nou intr-o pozitie periculoasa, au facut o alianta cu Sovietele, asigurandu-si un razboi pe un singur front, si, de aceasta data, au invins Franta. Apoi, Germania s-a intors catre Rusia si a incercat sa domine Eurasia in mod decisiv. SUA a fost, la inceput, neutra, apoi a furnizat ajutor Marii Britanii si Rusiei, si, chiar si dupa ce au intrat in razboi, in decembrie 1941, si-a pastrat fortele principale pana in ultimul moment posibil. SUA a invadat Nordul Africii, Sicilia si restul Italiei, dar acestea erau operatiuni de la periferia puterii germane. Lovitura decisiva nu a fost data decat in iunie 1944, dupa ce armata germana fusese serios slabita de armata sovietica ajutata cu resurse in mod consistent de SUA. Campania decisiva din nordul Europei a durat mai putin de-un an si a fost castigata cu pierderi limitate de partea americana, comparativ cu ceilalti combatanti. A fost o interventie ce a avut loc in contextul unei aliante militare puternice.

In timpul Razboiului Rece, URSS s-a pozitionat creandu-si zone-tampon vaste. Intr-o prima linie defensiva, avea Tarile Baltice, Belarus si Ucraina. Intr-o a doua linie defensiva, avea Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. In plus, zona tampon a URSS s-a mutat in centrul Germaniei, in Nordul Campiei Germane. Avand in vedere istoria, Sovietele aveau nevoie sa creeze o zona tampon cat mai vasta posibil, iar aceasta linie prevenea un atac asupra URSS.

Raspunsul american a fost mai activ decat in primele doua razboaie, insa nu la fel de decisiv. SUA si-au pozitionat forte in Germania de Vest in contextul unei puternice aliante militare. Aceasta alianta nu ar fi fost suficienta sa blocheze un atac sovietic. SUA a promis sa furnizeze trupe aditionale in cazul unui razboi si a garanatat ca, la nevoie, era pregatita sa foloseasca arme nucleare pentru a opri un atac sovietic.

Modelul era, in acest sens, similar. Speranta era de a mentine o balanta a puterii cu o expunere minimala la riscuri a Americii. In eventualitatea unei ruperi a echilibrului, SUA era pregatita sa trimita substantial mai multe trupe. In cel mai rau caz, SUA pretindea ca e gata sa foloseasca forta decisiva. Lucrul important de notat era ca SUA isi rezervase optiunea de a se intari si a actiona nuclear. URSS nu a atacat niciodata, in parte pentru ca nu aveau nevoie – nu se aflau in risc – si, in parte, pentru ca riscurile asociate cu un atac erau prea mari.
Astfel, SUA a urmat aceeasi strategie in toate cele trei razboaie. Intai, a evitat supra-expunerea, limitand prezenta sa la minimum necesar. SUA nu a fost prezenta in Primul Razboi Mondial decat foarte tarziu. In Al doilea Razboi Mondial, prezenta Americii a constat in operatiuni periferice cu costuri relativ mici. In Razboiul Rece a desfasurat o forta suficienta pentru a convinge Sovieticii de intentiile americane, insa intotdeauna sub controul sau si intotdeauna gata de o interventie completa in ultimul moment oportun, cu pierderi minimale si incontextul unei aliante militare efective.

Colapsul URSS si revolutiile de la 1989 au inlaturat zonele tampon pe care Sovietele le capturasera in Al Doilea Razboi Mondial. Pozitia lor strategica era mai proasta decat fusese inainte de razboaiele mondiale sau chiar din sec. 17. Daca zona de tampon interioara, Tarile Baltice, Belarus si Ucraina ar deveni ostile sau parte a sistemului de alianta vestic, amenintarea pusa Rusiei ar fi coplesitoare. Tarile Baltice au fost admise in NATO si alianta se afla, astfel, la mai putin de 100 mile de St. Petersburg. Daca Ucraina si Belarus ar lua acelasi drum, atunci orasul Smolensk, odinioara aflat mult in interiorul URSS si al Imperiului Rus, ar deveni oras de granita, iar distanta dintre Moscova si un teritoriul NATO ar fi de 250 mile.
Factorul ce atenueaza amenintarea [pt Rusia] consta in faptul ca NATO e slaba si fragmentata. Acest lucru nu e o mare consolare pentru rusi, care au vazut Germania transformandu-se dintr-o tara fragmentata si slaba in 1932 intr-o putere masiva pana in 1938. Unde exista baza industriala, capacitatile militare pot fi generate rapid si intentiile se pot schimba peste noapte. Astfel, pentru Rusia, a preveni ca un sistem de aliante Vestic sa absoarba Ucraina este un lucru esential, asa cum au aratat evenimente acestor luni.

Abordarea SUA
Strategia americana in Europa ramane aceeasi ca in 1914: a permite balantei de putere europeana sa se echilibreze singura. Lasand la o parte afirmatiile publice, SUA le-a convenit slabiciunea puterilor euroipene atat timp cat si rusii erau slabi. Nu exista amenintarea emergentei unnui hegemon. Strategia americana a fost, ca intotdeauna, sa lase echilibrul sa se mentina de la sine, intervenind cu orice ajutor necesar pentru acest scop siintervenind militar in contextul unei aliante robuste la un moment decisiv si nu inainte.
Urmeaza de aici ca SUA nu e pregatita, in acest moment, sa faca ceva mai mult decat sa se angajeze in eforturi simbolice. Armata rusa poate fi capabila sa captureze Ucraina, desi provocarile logistice sunt serioase. Dar SUA nu se afla in situatia de a desfasura o forta de aparare decisiva in Ucraina. Schimbarea balantei de putere din Europa este departe de a fi decisiva, iar SUA are timp sa urmareasca cum se va dezvolta situatia.
In acest moment, SUA este posibil sa se pregateasca de cresterea disponibilitatii armamentului pentru tarile pe care le voi vizita, precum si pentru Bulgaria si Tarile Baltice. Dar problema SUA este ca strategia sa istorica este de a se baza pe existenta unei forte militare semnificative si, acolo unde sunt implicate mai multe tari, o alianta operationala. Este lipsit de sens pentru SUA sa furnizeze arme unor tari care nu vor coopera una cu cealalta si care sunt incapabile sa desfasoare forte suficiente pentru folosirea acestor arme.
De la evenimentele din Ucraina incoace, multe tari europene au discutat despre cresterea cheltuielilor de aparare si de cooperare. Nu este clar daca NATO va fi un mijloc pentru aceasta cooperare. Asa cum am vazut din discutiile dintre presedintele Obama si cancelarul Merkel, disponibilitatea Germaniei de a se angaja in actiuni asertive este limitata. In Sudul Europei criza economica face inca ravagii. Apetitul Britanicilor si Francezilor, sau al Ibericilor de a se implica este limitat. Este greu sa vezi NATP jucand un rol militar efectiv.
SUA se uita la aceasta situatie ca una in care tarile expuse trebuie sa faca pasi hotaratori.Pentru SUA, nu exista vreo urgenta. Pentru Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, Serbia si Azerbadjian, ca si pentru celelalte tari de pe zona-tampon, nu este inca o urgenta. Dar s-ar putea materializa una cu o rapiditate surprinzatoare. Rusii nu sunt intrinsec puternici, insa sunt mai puternici decat oricare din aceste tari sau chiar decat toate aceste tari laolalta.Avand in vedere strategia americana, SUA sunt gata sa furnizeze ajutor (in resurse), insa un ajutor substantial cere o actiune substantiala din partea tarilor-tampon.
Primul si al doilea razboi mondial au fost despre statutul Germaniei in Europa. Despre asta a fost vorba si in Razboiul Rece, desi intr-un mod diferit. Discutam si acum, odata in plus, despre statutul Germaniei. Astazi nu are vreo amenintare dinspre vest. Amenintarea estica este slaba, departata si mai degraba un aliat decat o amenintare. Forta care a impins Germania in cele doua razboaie mondiale nu este acolo, in acest moment. In mod logic, nu are motive sa isi asume riscuri.

Temerea americana legata de resurgenta unui hegemon eurasian este departata, de asemenea. Rusia este departe de a putea pune o astfel de amenintare. Lupta inca sa-si redobandeasca tarile-tampon. Asa cum Germania nu este pregatita sa se angajeze in actiuni agresive, SUA va continua strategia sa seculara de a isi limita expunerea pe cat de mult timp posibil. Totodata, tarile-tampon se confrunta cu o amenintare fata de care prudenta le indeamna sa se pregateasca.

Oricum, nu este clar ca amenintarea rusa se va materializa, si nu este clar ca, lasand la o parte retorica, Rusia are vointa politica de a actiona decisiv.
[Daca totusi Rusia va actiona decisiv], solutia optima a tarilor-tampon ar fi ointerventie NATO masiva. Asta nu se va intampla, insa.
A doua “cea mai buna” solutie ar fi o interventie americana masiva. Nici asta nu se va intampla.
Tarile-tampon vor sa transfere costurile apararii lor catre alti actori – o strategie rationala daca poate fi realizata.

Fortele impersonale ale geopoliticii imping Rusia in incercarea de a-si recapata granitele. Facand acest lucru, natiunile din jurul Rusiei nu vor sti pana unde vor incerca rusii sa ajunga. Pentru Rusia, cu cat este mai larga zona-tampon, cu atat e mai bine. Dar cu cat e mai larga aceasta zona, cu atat e mai costisitoare mentinerea ei. Rusii nu sunt pregatiti pentru o astfel de miscare. Insa, in timp, pe masura se puterea si increderea lor creste, actiunile lor vor deveni din ce in ce mai putin predictibile. Cand te confrunti cu o amenintare potential existentiala, actiunea prudenta este de a supra-reactiona.

Tarile-tampon trebuie sa se inarmeze si sa se alieze. SUA va furniza un anumit grad de sprijin, indiferent de ceea ce germanii si, implicit, NATO, vor face. Dar decizia se afla in mainile polonezilor, slovacilor, ungurilor, romanilor, sarbilor si azerbadjienilor, alaturi de celelalte tari din zona. Unele, ca Azerbandjianul, au luat deja decizia de a se inarma si de a cauta o alianta. Altele, ca Ungaria, urmaresc ce se intampla si asteapta.

Mark Twain ar fi zis: “istoria nu se repeta, dar rimeaza”. E o rima pe care o putem auzi astazi. O rima care se afla in etapele preliminare si putini se afla, deocamdata, inchisi intr-o cursa ca cea a Germaniei in 1914. Fortele incep sa se adune, si daca se aduna, ele nu vor fi controlate de bune intentii.

Voi asculta aceasta rima in cursul acestei calatorii. Am nevoie sa vad daca e acolo. Si daca este, am nevoie sa vad daca cei care se afla in cel mai mare risc aud acelasi lucru.Va voi tine la curent cu ce aud.

Da click aici ca sa vezi totul!

Adrian Severin raspunzând întrebarii cu întrebarile lui Adrian Năstase

Dl George Halarescu mă provoacă să răspund întrebărilor dlui Năstase

Dl. Adrian Năstase, într-un text intitulat "Joe Biden despre falimentul revoluțiilor portocalii în Europa de Est", formulează o serie de întrebări care pot fi rezumate după cum urmează:
- De ce Polonia este vizitată de președintele american iar România de vicepreședinte?
- De ce, dacă România este un partener atât de important, de aproape 2 ani, SUA nu a trimis un nou ambasador în România?
- De ce nu este eliminat sistemul de vize pentru românii care vor să călătorească în SUA, așa cum se întâmplă pentru cele mai multe state europene? Oare “un partener respectat” nu are dreptul la un asemenea tratament?
- De ce în seara de marți nu s-a organizat un dineu la Cotroceni, cu ocazia vizitei, așa cum era obiceiul, dineu la care puteau să participe și liderii politici importanți? A fost mai interesant ca un lider american important să-și petreacă timpul într-o cofetărie din Lipscani, înconjurat de forțele de ordine?

Deși, de regulă, este bine să nu răspunzi la provocări, de această dată o voi face.

La prima întrebare voi începe prin a răspunde cu o alta: De ce după izbucnirea crizei ucrainene președintele american a vizitat Japonia iar Ucraina a fost vizitată de vicepreședinte? Aceste întrebări îmi aduc aminte de faptul că provinciile Imperiului roman erau împărțite în provincii senatoriale - acelea cu valoare administrativă - și provincii imperiale - acelea cu semnificație strategică. Cred că ați înțeles răspunsul. În plus, trecând atât Ucraina cât și România (țara membră a UE și NATO cea mai expusă geo-politic de anexarea Crimeii și marșul Rusiei spre gurile Dunării și Transnistria) în rândul "provinciilor senatoriale" (dl Biden este chiar Președintele Senatului american), adică al partenerilor nestrategici sau, poate mai corect spus, al partenerilor acoperiți de strategia periferică a SUA, Washingtonul transmite lumii mesajul că pe termen scurt, cel puțin, nu intenționează să se angajeze direct și cu mijloace strategice în conflictul dintre Eur-Rusia și Europa, considerând că echilibrul dintre acestea nu este suficient de deteriorat spre a impune intervenția sa.

La următoarele două întrebări se poate da un singur răspuns. România este "respectată" de SUA dar nu ca "partener" ci ca "prestator de servicii" la prețuri promoționale. Inclusiv sau poate mai ales servicii de intelligence. (A nu se confunda cuvântul "intelligence" cu "intelligent".) În aceste condiții, de ce să trimiți oare un ambasador care să ceară și apoi să aștepte a fi primit în audiență de ministrul de externe (căci la Premier sau Președinte ar fi cu mult mai dificil) când orice funcționar diplomatic poate convoca la ambasadă miniștri, procurori, judecători etc. pentru instrucțiuni, când o dorește? Asta dacă instrucțiunile nu se trimit prin mass media.

De ce nu s-a organizat un dineu la Cotroceni? Se știe că asemenea dineuri nu sunt doar ocazii de a mânca sau bea împreună ci sunt mai ales destinate unor conversații subtile și sofisticate cu caracter informal asupra subiectelor celor mai sensibile. Un dineu presupune, deci, existența unei agende comune. Dacă ea lipsește, lipsește și dineul.

Vizita dlui Biden a fost în mod evident destinată a da semnale simbolice. Sub acest aspect a fost o capodoperă coreografică. Petrecându-și prețiosul timp într-o cafenea din cartierul vechi al Bucureștiului, în timp ce la câteva sute de kilometri spre est forțele para-militare pro-ruse și pro-ucrainene se confruntă cu arma în mână, vicepreședintele american a dat mesajul că nu are o agendă urgentă și încărcată de discutat cu liderii români. Ceea ce ar fi surprinzător dacă România ar fi partener strategic. Nu este nimic nefiresc, însă, pentru un prestator de servicii, oricât de respectat ar fi.

Cu titlu general cred că dl Năstase nu are dreptate când afirmă că dând citire discursului scris de consilierii români ai ambasadei americane la București, axat pe denunțarea nivelului înalt al corupției din România și Ucraina și pe nevoia de a intensifica lupta împotriva corupției, vicepreședintele Biden a recunoscut eșecul revoluțiilor portocalii din 2004. După părerea mea în acele așa zise revoluții s-a folosit chiar arma corupției pentru a trece statele în cauză dintr-o obediență geo-politică în alta sau de la o independență anarhică la obediență. Acum, când noua atitudine sfidătoare a Rusiei amenință cu izbucnirea unui nou conflict global, SUA caută aici entități statale care să fie combatante iar nu numai obediente. În acest context corupția nu mai este utilă - ba dimpotrivă - și de aceea trebuie eradicată.

Ceea ce mă miră este că dl Năstase nu a pus o altă întrebare, după părerea mea esențială. De ce a ținut dl Joe Biden să comunice public urbi et orbi (orașului și lumii) că absența dlui Băsescu după expirarea apropiată a mandatului său îi va lipsi. Cred că și acesta a fost un mesaj subtil cu care vicepreședintele american a venit, de astă dată, de la Washington iar nu de la ambasada americană de la București. Potrivit lui, atât dl Băsescu cât și dl Ponta erau invitați să înțeleagă că după viitoarele alegeri prezidențiale America nu mai dorește să audă de numele celui dintâi nici ca șef de partid nici ca șef de guvern dar nici ca inculpat ori șef de baracă. Pur și simplu să lipsească din orice se cheamă actualitate. Un mesaj care America se așteaptă, desigur, să fie atât înțeles cât și executat la București. El definește rolul rezervat României în strategia americană privind această regiune complicată a lumii: furnizor de...liniște.

Prezența vicepreședintelui Biden la București a fost gândită mai mult pentru cei din afara României decât pentru români. Ea a spus implicit că SUA sunt preocupate de ceea ce se întâmplă cu arhitectura de securitate din Estul Europei, că sunt decise să intervină dacă echilibrele geo-strategice de aici se vor rupe, că pentru moment nu cred că europenii au făcut tot ceea ce depinde de ei spre a apăra acele echilibre și că, inclusiv de aceea, nu este încă momentul pentru o acțiune americană directă. În fine a spus că Bucureștiul a fost avertizat să înceteze a mai fi un veșnic focar de scandaluri politice interne iar justiția română să iasă din jocul politic și să nu generze crize politice reprezentând tot atâtea scântei aruncate în vecinătatea butoiului cu pulbere oriental. Posibil ultimul avertisment.

Da click aici ca sa vezi totul!

Cît de tare e România moale?Mircea Dinescu

“În al doilea descălecat al lui Ion Iliescu, sub curcubeul oficial din Piața Palatului, domnul Bush a afirmat că micuța Românie ar trebui să devină un soi de punte peste care marele urs de la răsărit să calce cu drag pentru a se îmbrățișa cu unchiul Sam.
Nici în visele sale cele mai fierbinți nu-și închipuise președintele Ion Iliescu un asemenea pod de flori, construit sub oblăduire americănească între Moscova și București.
Noi, care nu fuseserăm în stare să întreținem podețul de mușețel de peste Prut, eram, carevasăzică, îmbiați de fermierul texan să învățăm pentru a doua oară limba rusă cîntând, în cadrul unei construcții politice mirobolante, pentru care nu aveam nici vocație, nici chef și nici organ, căci mitologicul Ivan cocoțat pe divan era greu de extras din memoria selectivă a francofonului mioritic. Așa că nici măcar papașa Iliescu n-a catadicsit să mai gavareascǎ vreodată despre năstrușnica punte de legătură a domnului Bush, care avea chichirezul ei în cadrul noii Europe.
Mai mult decât atît, trăind cu complexul serilor dulci de la Moscova, președintele României capitaliste, ca să demonstreze că nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase, a aprobat tacit prin ’91-’92 sistarea oricăror legături, chiar și comerciale, cu Kremlinul.
Datorită unor prostești complexe de superioritate ideologicǎ și talentului nostru înnăscut de a ne da singuri șuturi în popou, ne-am evaporat din cea mai îngăduitoare și mai la îndemînă piață de desfacere din răsăritul Europei, locul tomatelor românești, al purceilor congelați de la Comtim și al trǎscăului nostru național luîndu-l degrabă, pe tarabele rusești, roșiile olandeze, godacii nemțești și “ordinerul” franțuzesc.
Prieten cu englezul Tony, cu germanul Helmut, cu francezul Jacques și cu americanul Georgică, marele lider zonal Emil Constantinescu, deși născut în Tighina, n-a reușit nici el să refacă drumul mătăsii și al brînzei de burduf spre magazinele Gum și Țum.
Așa am ajuns să-l vedem la CNN pe neica Putin făcînd Bruderschaft cu cancelarul Schroeder, luînd micul dejun în pijama la ranch-ul lui Bush sau plimbîndu-se de mînuță cu Chirac prin taiga – numai cu politicienii români, toți cu coada pe sus, nikagda, nikagda.
Cît de inteligentă poa’ să fie ignorarea sau zgîndărirea printre stinghiile gardului a fiarei care deocamdată își linge vechile răni redeschise de glasnost și perestroika?
La această întrebare a răspuns zilele trecute președintele nostru care, plictisit să-l tot tîrnosească pe Tăriceanu prin praf, s-a gîndit că n-ar fi rău să-i tragă și lui Putin un cap în gură și sǎ-i scuipe în lacul lui pravoslavnic, avertizîndu-l că «cei care au apreciat România ca fiind o țară moale vor avea surprize în anii următori!».
Din păcate, priapismul politic al domnului Băsescu nu prea intră în rezonanță cu natura patriei noastre care a devenit mare și tare la sfîrșitul primului război mondial datorită unor virtuți mai degrabă feminine, precum fidelitatea și sacrificiul.
Teamă mi-e că bastonul de amiral al cǎpitanului Băsescu a luat o supradoză de Viagra.”

Acest pamflet, comis cu opt ani și jumătate în urmă, se întoarce ca un bumerang asupră-mi, obligîndu-mă să-i atașez o codiță nouă.
Relațiile cu Rusia au intrat, în sfîrșit, pe făgașul normal al etilismului diplomatic: Traian Băsescu îl altoiește pe Rogozin cu trei sticle de vodcă la mir, iar vicepremierul rus îi aruncă la rîndul sǎu paișpe pahare cu whiskey în obraz.
Cu scutul de la Deveselu pitulat în păpușoi și cu avioanele Phantom în bătătură, președintele nostru se comportă față de ruși aidoma copilului obraznic din mahala care, știind că bătăușul de frate-su e prin preajmă, îi înjură pe băieții mai mari, ia o scatoalcă, țipă ca din gură de șarpe și surîde cu șiretenie cînd apărătorul din umbră vine cu toroipanul să pună lucrurile la punct.
Asfixiați de dragostea mahărilor din CIA și a înalților funcționari americani, politicienii români nu-și mai văd lungul nasului de fericire si nu mai miros ce se petrece în jur. Căci, profitînd de vrajba româno-rusească, premierul Viktor Orban nu s-a sfiit să oblojească rănile istorice ale Ungariei mari anunțînd că prioritatea numărul unu a guvernului sǎu e să ajute enclavele cu cetățeni de origine maghiară din Ucraina, România și Slovacia să-și recapete autonomia. N-a stat să verifice dacă țǎrișoara noastrǎ e tare sau moale fiindcă în această poveste nici scutul de la Deveselu al lui Băsescu, nici avioanele de vînătoare ale lui Victor Ponta nu-s de vreun folos. Că pînă să vină Rogozin călare pe un Tupolev or să dea năvală hunii pe caii lor mici și repezi să replanteze puieți de brad în munții din secuime pe care cetățeanul român Verestóy Attila i-a ras, tuns și frezat cu atîta profesionalism.

Da click aici ca sa vezi totul!

În loc de epilog: CAER de Radu Toma

De la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial şi până la prăbuşirea comunismului, media şi istoriografia occidentală, politizate, au pus de-a valma la rubrica „Aşa Nu” a gazetei de perete capitaliste toate iniţiativele şi instituţiile emanate de la Moscova şi urmărind managementul autocratic al ţărilor din estul Europei.

Fără să-şi bată prea mult capul, să vadă ce s-a întâmplat cu ele, cum au funcţionat ulterior aceste demersuri impuse de la centrul de comandă, slujbaşii de pe frontul ideologic de Vest au postulat două principii, în esenţă identice: (1) indiferent de natura ei, politică, diplomatică, militară, sau economică, dacă vine de la depozitarul şef al marxism-leninismului, Moscova, iniţiativa/instituţia respectivă nu este bună, şi (2) „argumentul” suprem ascuns în spatele oricărei mişcări a Moscovei este un tanc, deci respectiva propunere/instituţie nu este bună. În esenţă, dogma capitalistă a fost şi este că tot ce a provenit din capitala mondială a comunismului: Cominformul (centrala comunismului internaţional, 1947), CAER ( Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, 1949), Pactul de la Varşovia (1955), Budapesta 1956, planul Valev (1964), invazia în Cehoslovacia (1968), „Programul comprehensiv de integrare socialistă pentru perioada 1971-1990” (1971), sau glasnostul şi perestroika, în 1986-89, absolut totul nu a conţinut nimic bun şi nu a urmărit altceva, decât să asigure supravieţuirea comunismului.

Această abordare „la pachet” este greşită.

Căutând să împiedice ţările Europei de Est să intre în sfera de influenţă a SUA, sau a Europei occidentale, sovieticii au creat la 5 ianuarie 1949 o organizaţie economică a noii lumi comuniste, CAER-ul, în replică la Planul Marshall şi la apariţia primelor forme, embrionare, de unificare şi integrare economică din vestul Europei. Cu CAER-ul, însă, Stalin şi toţi cei care i-au succedat la Kremlin până la sfârşitul comunismului, au dat-o în bară. În locul unui alt instrument de control, dominaţie şi de represiune, Moscova s-a ales cu dureri de cap, cu un adevărat forum de dezbateri libere, democratice, în mijlocul unui sistem opresiv; s-a ales cu o coordonare a planurilor naţionale şi o planificare transnaţională dezlânate şi ineficiente; cu paliative himerice şi remedii imposibile, în absenţa pieţei libere; cu numai două proiecte construite în comun în 42 de ani – complexul de exploatare a gazelor naturale de la Orenburg, în Siberia occidentală şi conducta de gaze Soiuz, de 2.677 km, de acolo, către ţările socialiste; s-a ales cu lideri comunişti gălăgioşi, năpârliţi în naţionalişti, care au respins, de-a lungul anilor, toate ofertele sovieticilor de „specializare”, de planificare transnaţională şi de intregrare economică, cum au fost coordonarea planurilor economice naţionale, propusă de tehnocratul Nikolai Voznesenski şi respinsă chiar de Stalin, „naţionalist” sovietic de ocazie, speriat să împartă prerogative economice cu slugile est-europene, în 1949; sau „organismul de planificare economică” propus de Hruşciov şi respins de Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria în 1962; sau planul Valev, de regionalizare economică la Dunărea de jos, respins de România în 1964, sau Programul multilateral de integrare economică socialistă propus de Brejnev în 1971 şi ignorat de toţi; în sfârşit, în anii ’70 ai crizei petrolului, sovieticii s-au ales cu pagube uriaşe, transferând ţărilor socialiste „frăţeşti” petrol şi gaze natuale la preţuri derizorii – costurile sufocante ale imperiului din acei ani au grăbit mult sfârşitul lui, de peste un deceniu.

Pe de altă parte, de cei 42 de ani de existenţă a CAER-ului se leagă şi fapte pozitive. Evident, ele au „scăpat”, de şase decenii, exegeţilor capitalismului, fără pretenţia de a le epuiza vom încerca să menţionăm câteva dintre ele, astfel:

(1) dezbaterile libere pe teme economice din organismele CAER (conferinţele prim-secretarilor şi şefilor de guvern comunişti ai ţărilor membre, Consiliul, Comitetul Executiv, patru comitete ale Consiliului, Secretariatul internaţional, opt comisiii permanente, şase comitete interstatale, două institute ştiinţifice, agenţii afiliate, Banca CAER, Banca Internaţională de Investiţii etc.), reprezintă unicul caz de coexistenţă democratică dintre Uniunea Sovietică şi ţările socialiste din Est, din toată istoria comunismului;

(2) vreme de aproape patru decenii, deciziile economice luate, în mod independent, de conducerile ţărilor socialiste, au grăbit erodarea şi, în final, prăbuşirea comunismului. „Programul multilateral pentru progresul tehnic şi ştiinţific” din 1985 şi perestroika lui Mihail Gorbaciov, lansată în 1986, au fost ultimele încercări de a pune CAER-ul pe picioare, şi pe o bază economică acceptabilă, ambele au eşuat, liberalizarea din iunie 1988 a adus membrilor săi dreptul de a negocia direct acorduri comerciale cu Comunitatea Europeană. „Doctrina Sinatra” a adus sfârşitul organizaţiei;

(3) niciodată, vreo decizie CAER, a conducereii sale supreme, adică a Moscovei, nu a fost impusă cu tancurile. Ele au ţinut în viaţă regimuri politice opresive, au suprimat revoluţia din Ungaria, în 1956, primăvara pragheză, în 1968 etc. dar nu au venit peste polonezi, cehi, slovaci şi unguri, în noiembrie 1962, atunci când aceştia au refuzat un „plan economic unic” conceput de ruşi, şi nici nu s-au întors în România, în 1964, când Bucureştiul nu a acceptat ideea de a rămâne un hinterland agricol al lumii comuniste. CAER-ul a dovedit că tancurile au făcut posibilă integrarea politică a lumii comuniste, dar au rămas neputincioase în faţa neintegrării ei economice. CAER-ul este mărturia istorică, economică, a imposibilităţii comunismului, şi

(4) începând din noiembrie 1950, obiectivul principal al CAER a fost limitat oficial, de către Stalin, la promovarea relaţiilor comerciale dintre statele membre, şi a rămas astfel până la sfârşit (vezi Robert Bideleux şi Ian Jeffries, A History of the Eastern Europe: Crisis and Change, Routledge, 1998, pp. 541-542). În aceste condiţii, meritul esenţial al acestui forum economic, este că a dat naştere şi a stabilit frontierele unei comunităţi şi ale unei pieţe comerciale gigantice, cu o populaţie de 250 de milioane de oameni, care s-au cunoscut mai bine, au înţeles că sunt conectaţi prin geografie, istorie, drumuri relativ scurte, culturi apropiate şi aspiraţii socio-economice comune; o populaţie care a schimbat şi schimbă mărfuri, informaţii şi cuvinte de sute de ani, într-o parte a lumii cu un potenţial extraordinar de dezvoltare economică regională.

În 1964, la Bucureşti, abia ieşit din puşcărie, istoricul Dan A. Lăzărescu, s-a întâlnit întâmplător cu economistul regimului, Costin Murgescu, şi el om ales şi expert de clasă, desemnat de fostul lider comunist Gheorghiu-Dej să dea un răspuns Moscovei, din ce motive anume românii respingeau propunerea sovieticilor de a se specializa ca o subregiune agricolă a CAER. Fostul politican liberal a consemnat peste timp, în „Confesiunile” sale (Hestia, Oradea, 1997) opinia reputatului economist faţă de acel proiect: „Mă văd silit, însă, ca economist, nu ca patriot, să recunosc că Valev (autorul rus al propunerii) formulase o teză care se putea susţine pe plan economic şi, de altfel, o teză ce îmi pare mai actuală ca oricând”. Astăzi, după 50 de ani de la ideile lui Emil Valev şi cuvintele lui Costin Murgescu, Bruxellesul etc. şi tot mai mulţi români, de bun simţ, cred că România trebuie să-şi repună pe picioare agricultura, ca o parte autentică a vocaţiei istorice şi a dezvoltării sale economice anterioare.

CAER aparţine trecutului. Abia de acum încolo acest, mai degrabă, fost forum economic, şi nu organizaţie, ar trebui să fie reintegrat în „moştenirea” şi amintirile noastre, cu rele şi bune, aşa cum a fost. Şi a fost o parte din baza verificată în timp, pe care se pot edifica cooperarea şi dezvoltarea economică regională a Europei de Est, împreună cu Rusia şi ţările ex-sovietice.

O bază solidă pentru ridicarea Răsăritului.


# Marian Radulescu
Esenta acestui articol este aceasta referire la CAER:"În aceste condiţii, meritul esenţial al acestui forum economic, este că a dat naştere şi a stabilit frontierele unei comunităţi şi ale unei pieţe comerciale gigantice, cu o populaţie de 250 de milioane de oameni, care s-au cunoscut mai bine, au înţeles că sunt conectaţi prin geografie, istorie, drumuri relativ scurte, culturi apropiate şi aspiraţii socio-economice comune; o populaţie care a schimbat şi schimbă mărfuri, informaţii şi cuvinte de sute de ani, într-o parte a lumii cu un potenţial extraordinar de dezvoltare economică regională".Ni se arata clar calea ce trebuie urmata ca sa iesim din necaz.Asupra unui alt citat al distinsului autor,referitor la CAER,cum ca"reprezintă unicul caz de coexistenţă democratică dintre Uniunea Sovietică şi ţările socialiste din Est, din toată istoria comunismului" as extinde,spunand ca este unicul caz din istoria omenirii.Fiindca este edificator cazul structurilor suprastatale ale lumii occidentale(NATO,Piata Comuna,ulterior UE)unde dictatul,interventia brutala prin ignorarea vointei populare sunt instrumente de lucru uzuale.


# Avanturist Avanturist
autorul habar nu are de economie . Succesul CAER- este evident pentru populatiile tarilor componente.Piata comuna , bazata pe comertul interstatal ce functiona pe clearingul comercial( prin evitarea preturilor in USD) , au permis tarilor sa se dezvolte fabulos.La dezvoltare rog stimabilii "analisti" sa se concentreze pe : indicatorii demografici, de scolarizare, de sanatate publica, de ocupare,de mortalitate infantila etc ; acestia sa-i compare cu perioada inainte de CAER si cu cea de upa. Indicatorii macroeconomici sint foarte putin relevanti .numai un specialist ii poate diseca . Asadar CAER a insemnat ceea ce URSS era in realitate : o organizatie generoasa , focusata pe dezvoltarea tarilor componente , si pe respectarea suveranitatii statale ( vezi decizia lui Stalin de a folosi CAER pentru promovarea comertului interstatal , si nu pe conducerea economiilor nationale din afara , cum e acum in UE) e departe de a fi unicul exemplu de coexistenta democratica ( ce-i aia , de altel ?) . Proiectul comun al CAER a fost piata comuna si fluxurile de servicii si marfuri intre tari. Era loc de dezvoltata aceasta structura , dar multumita idiotilor incompetenti economiile nationale in toate tarile CAER s-au distrus si dezindustrializat si rolul lor pe care il aveau pe pietele lumii a 3-a si pe piata lor comuna s-a terminat . In retse daca se traieste mai bine acum , e ok . Autorul , insa , ca orice "sectant" prooccidental , rezuma libertatea la cele politice ( care si ele nu exista in ociident , in realitate ) . dar mai exista si libertatile economice, si cea de a nu muri de foame si frig , sau libertatea de a nu muri cu zile in spitalele subfinantate , etc.Autorul a prezentat in toata suita de articole o serie de date corecte , insa a incurcat cauzalitatile si a amestecat o serie de mituri antisovietice si antirusesti pe care , le vom dezbate pe fiecare articol in parte.


# george 
Interesanta abordarea lui Avanturist. Sa asteptam sa ajunga la capat cu ea si atunci sa vedem daca el nu "incurca cauzalitatile" Ca orice sectant, indiferent de ce parte joaca, este supus unui subiectivism puternic. Nici cea fost nu e de regretat, tot asa cum nici ce este acum nu este de laudat. Revenirea la planul Valev este un semn ca situatia dpdv economic e disperata, lumea fiind in stare sa accepte orice numai sa incerce sa scape din prapastia in care a cazut. Nimeni nu poate sa explice de ce s-a produs criza si mai ales cum se va iesi si cand se va iesi sau daca se va mai iesi. Ceea ce ramane cert este ca toti se mananca intre ei, fara a fi in mmasura sa spuna daca se vrea o noua ordine mondiala si cum sa arate asta sau se vrea revenirea la bipolaritate intr-o forma noua sau nu se vrea nimic si se trage doar de timp, poate, poate va iesi iepurele dintr-un joben sau o palarie moscovita sau newyorkeza. Palariile astea au fost si vor ramane la moda, ele fiind purtate alternativ in Europa de Est si Orientul Mijlociu. Ce nu le sta bine evreilor cu palarie moscovita? Pacat ca noi romanii am ramas la cusma noastra traditionala cu care vrem sa defilam prim marile saloane ale lumii, in conditiile in care mai sunt persoane care cred ca ne sta cel mai bine cu o palarie moscovita. Puschea pe limba (Aurora Inoan).


# koba
ceea ce am spus in scurtul comentariu e ca realitatea tehnologica , corectata cu niste factori de eficienta , impune structura economiei si a societatii , care determina apoi megastructura geopolitica. Astfel in CAER Romania era un stat suveran industrializat , cu exigente politice specifice, ce-i drept, cu o piata de desfacere , mai ales inter CAER si lumea a 3- ( majoritatea lumii de altfel ) . Acum este o tara fara suveranitate , cu o economie dezindustrializata si cu un deficit comercial .Ideea este foarte simpla . Ca o piata sa fie autosuficienta ii trebuie 250-300 milioane de consumatori : adica , pe acest tip de piata se pot amortiza cheltuielile cu cercetarea pt noile tehnologii, produse etc.Pietele sint divizate dpdv al muncii : uni fac una , altii alta , ori in conditiile dominantei Occidentului in noile tehnologii si in contrtolul capitalului , Romania nu poate sa fie decit o periferie desuveranizata, e foarte simplu . Solutia este cautarea unei piete care sa permita industrializarea Romaniei . criza , cauzata de indatorarea nebuna ( in cautarea cererii solvabile , urmare a reaganomicsului ) va solfda lucrurile . cererea in Occident se va reduce la nivelul veniturilor reale ( fara credite) ale lor si atunci , ghici cine iese primul pe usa afara? periferia, clar .Estul . TOT . Viitorul UE este Grecia de azi , cu expeptia Germaniei , care are tehnologii necesare supravietuirii si acces la energie , mai ieftina decit ceilalti ( energia ruseasca - ei vor face barter petrol , gaze, electricitate contra tehnologie ) . Romania ce va face ? cum va functiona economia ? unde va exporta ?cum va plati datoriile , etc . etc . Discutia este mai lunga , si trebui epurtata de specialisti . Ori , in Romania, specialistii se tem sa spuna public problemele, sa nu fie etichetati rusofili. Cind va veni vorba de supravietuire lucrurile se vor schimba radiical , la foamete nu mai tin lozincile cu UE , concertul european , etc


# Serban
@koba : corect,chiar daca nu complect !Dar ce ne doare pe noi si,mai ales,ne va durea,ai surprins destul de bine.


# Sabin
Sa nu uitam ca CAER s-a nascut in conditiile in care SUA si tarile vesteuropene au impus un embargo comercial si tehnologic salbatic impotriva URSS si impotriva tarilor din Estul Europei. A fost singura solutie de intr-ajutorare si coordonare pentru a realiza progresele sociale, care indiscutabil, in anii de dupa razboi au fost imense.


# evisceron 
koba, superb elegant lamuritor! pe mine acum ma intereseaza sa nu se piarda ceva ce eu consider esential: dincolo de gasirea unei solutii, solutia trebuie degrevata de povara asta toxica ce a fost deja instalata, datoriile. nu doar datorii inventariate, cum sint sumele de platit, cit si cele cum ar fi selectarea pe clase sociale realizata pe fondul grevarii. sa fiu mai usor de inteles: se gaseste o otreapa de la noi sa colaboreze cu o entitate straina in asa fel incit sa-mi subtilizeze mie sansele, semneaza otreapa un angajament pentru un imprumut pe care otreapa il incaseaza, il imparte cu furnizorul si il consuma. mie, curu! apoi striga otreapa ca trebuie gasita o solutie, cineva trebuie sa o gaseasca, probabil eu. daca eu gasesc solutia, otreapa si partenerul otrepii imi atrag atentia ca trebuie sa platesc datoriile consumate de otreapa si recrutorul ei. si chiar de o fac, otreapa ramine cu cel puitin o vila mai mult decit mine, cel mai probabil otreapa ramine sa fie patronul meu. aici intervine degrevarea de care vorbeam: inainte de aplicarea solutiei otreapa si parteneriatul ei trebuie izolate. cei ce n-au gasit solutii nu trebuie lasati sa devina patronii celor ce le gasesc. cei ce gasesc solutii nu trebuie pusi sa plateasca pentru saltarea economica a otrepei. otreapa trebuie izolata, starea de inavutire a otrepei trebuie izolata si anihilata. daca asta nu se intimpla, solutii ar fi mai bine sa nu apara


# nick baker 
Politica Moscovei a urmat diferite cai .Calea anilor 60 -80 nu a fost rea ,de fapt a fost 90% buna . Comunismul a fost la un pas de succes .Niciodata nu o sa pot intelege cum de nu a putut ace acel ultim pas .


# rtmpx
CAER-ul a fost un surogat ca raspuns la Piata Comuna. Il stim, l-am trait si bine ca a murit. Uniunea Vamala vrea sa-l resurgiteze. Sa-i fie de bine :)


# Radu Negru
(N. Raducanu)  Majoritatea comentatorilor de mai sus cred ca intr-adevar CAER este cel ce a contribuit esential la dezvoltarea economiei tarilor membre. Adevarul nu este asa. Autorul, Radu Toma, remarca in mod corect ca prin CAER Stalin a dat-o in bara. Sa nu uitam insa ca Stalin a murit in martie 1953, cand CAER abia se infiripa. CAER a inceput sa prinda puteri abia in 1962, odata cu intensificarea conflictului URSS - China. In perioada 1960-1980 conducerea delegatiei Romaniei in CAER a avut-o Alexandru Barladeanu (pana in 1965) si apoi Gogu Radulescu, care amandoi conduceau Comisia Guvernamentala de Colaborare Economica si Tehnico-stiintifica care se ocupa aproape exclusiv de problemele participarii Romaniei la activitatea CAER. Eu am lucrat de dimineata pana seara (mai bine zis pana noaptea) in perioada 1962-1970 in aceasta Comisie, luand parte in delegatie la mai multe sesiuni(una pe an la nivel de prim-ministri), comitete executive (la inceput sase pe an, apoi numai patru, la nivel de vice-prim-ministri) si la nenumarate sedinte de Comisii de specialitate si grupe de lucru, cu sedii in toate capitalele tarilor membre. Intr-adevar se poate spune ca CAER a fost un forum de dezbateri libere, dar doar atat. Prima tara care a inceput sa critice propunerile venite prin gura vice-prim-ministrului sovietic Leseciko a fost Romania, prin reprezentantul ei permanent Al. Barladeanu. Tot el este cel ce a primit sarcina de la Gheorghiu Dej ca impreuna cu adjunctul lui, Gh. Cioara, si cu economistul Costin Murgescu, sa dea riposta lui Valev. Acest Valev era un profesoras la Universitatea din Moscova, care a injghebat un articol cu propuneri de croire a unor regiuni economice specializate pe teritoriul national al tarilor membre. Oltenia si Muntenia, impreuna cu nordul Bulgariei ar fi urmat sa devina nucleul agricol, iar celorlalte provincii romanesti, impreuna cu regiuni din Ungaria si Cehoslovacia,revenindu-le alte specializari. Articolul, aparut intr-o publicatie minora a Universitatii din Moscova ar fi trecut neobservat, pana cand noi romanii, atribuindu-i intentii venite de la Kremlin, l-am speculat ridicandu-l la nivelul unui afront national si a unor intentii de amestec nepermis in politica economica a Romaniei. Sovieticii si-au cerut scuze in CAER, aratand ca erau doar niste opinii personale ale prof. Valev, care nu le discutase in prealabil cu nimeni oficial. Tot articolul era si ramane pana azi o prostie. Autorul Radu Toma apreciaza corect impotenta CAER, dar totusi ii gaseste si unele calitati: 1."Dezbateri libere (dar nu si democratice) pe teme economice". CAER adopta in unanimitate recomandari, iar nu hotarari sau decizii, astfel incat in cei 8 ani in care am lucrat sustinand punctul de vedere al tarii noastre la multe din organismele CAER, nu-mi amintesc decat f. putine recomandari adoptate care sa fi fost apoi traduse in viata in tara; 2) "Deciziile economice luate independent de conducerile tarilor socialiste, au contribuit la prabusirea comunismului". Afirmatie grava, caci presupune ca daca deciziile nu ar fi fost luate independent, ci colectiv, adica ar fi fost supuse unei aprobari la Moscova de o comisie internationala, comunismul ar fi supravietuit. Idee gresita, caci totalitatea schimburilor de marfuri intre tarile membre se stabileau in afara CAER, prin discutii bilaterale la sediile CSP si ale ministerelor de resort. Personal as spune ca din contra, daca s-ar fi trecut la o solutie de impunere din afara a unor decizii economice, considerate apoi dezavantajoase, asta ar fi condus mai rapid la destramarea lagarului socialist. 3) Ca "rusii nu au intrat cu tancurile pentru a impune niste decizii economice",nedorite de conducerile tarilor, face ca "CAER este marturia istorica a imposibilitatii comunismului". Ideea este confuza. China nu s-a lepadat de comunism, de marxism-leninism, dar colaboreaza economic cu toate tarile. Dupa razboi URSS era prea slaba pentru a sprijini refacerea economica a tarilor membre CAER,si nu putea fi comparat cu Planul Marshall din Occident. Divergentele economice nu se rezolva decat prin tratative, iar nu prin interventia tancurilor. Dar in ce consta aici partea buna a CAER? 4) Meritul principal al CAER ar fi fost ca a permis ca populatiile unor tari de 250 milioane sa se cunoasca mai bine, etc. etc."La sedintele CAER nu participau decat economisti cunoscatori iar recomandarile luate nu erau cunoscute prin presa publicului.Nu s-a reusit nici macar unificarea standardelor, iar din numeroasele institute internationale de cercetare propuse, nu a luat fiinta decat unul (Dubna) O realizare a CAER ce nu a fost mentionata in articol a fost "Parcul Comun de Vagoane de Cale Ferata", care intr-adevar a condus la economii in circulatia vagoanelor de marfa pe teritoriul tarilor membre. CAER nu s-a preocupat insa de schimbul de studenti, trimiterea de tineri romani la studii in URSS fiind stopata pe la sfarsitul anilor 50. In concluzie, amintirea acestei organizatii defuncte nu are nici o legatura cu oportunitatea intensificarii de acum inainte a relatiilor economice romano-ruse.



# Maia Blaj
Poate daca nu distrugeam CAER, ci faceam o reforma si ne pastram pietele. nu am fi devenit o tara net importatore si nu ne-am fi distrus economia. Multe din politicile PROPUSE (dar respinse dintr/un nationalism ingust si prostesc) in CAER sunt acum la mare cinste in UE - de exemplu euroregionalizarea. Pe vremea CAER puteam marai, acu Bruxellul iti impune de la politicile economice, fiscale pana la cine sa-ti fie presednite. Moskovei iimai puteai spune NIET, dar Germaniei nu. Daca incerci, are grija madam Merkel sa-ti puna pumnul in gura. Daca stau si ma gandesc, in CAER se discuta liber, in UE se dicteaza si esti amenintat cu criteriile de la Copenhaga interpretate de vreo madam Reding, Ca intodeauna in Romania avem multi guralivi si putini politicieni patrioti, care sa spuna NIET sau NICHT! La noi s-a impamantenit teoria ca e bine sa SUGEM la LICURICI si cu cat sugerea se face la un mare licurici estemai bine. Cu asemenea conceptii vom fi o tara de SLUGI SUGATOARE! Patriotism? Ha? Ce e asta? Interes national? Serios? Ce e aia? In Romania e un spectacol continuu - taiem capul Brancovenilor in fiecare zi in uralele fanilor politici. Politicienii nostrii au suflet de sugatori de licurici si nici un pic de patriotism - mereu gata sa se toarene la licurici si pregatind sabia pentru vreun oponet politic.


# Dorel
Aceste articole care îi preamresc pe rusi sunt o minciuna sfruntata mai ales cand atunci cand îi plange pe rusi pentru vezi doamne, eforturile facute penru sustinerea cu resurse si tehnologie a statelor care faceau parte din vechiul CAER sau "Piata Cacaciosilor" cum i sa mai spunea. Rusii la fel ca orice mare putere nu au dat niciodata nimic pe gratis ba chiar mai mult au asteptat sa castige cat mai mult asa ca sa vii sa spui acum ca vezi doamne ce eforturi faceau ei ca sa sustina aceasta forma de colaborare este ca si cum ne-ai considera pe toti care mai citim pe aici casuntem prostii si nu am citit nimic pana acum. Rusia nu a dezvoltat nici o tara alta decat Rusia si exemplul cel mai elocvent il putem vedea in Ucraina unde toata industria este concentrata in zonele unde populatia rusa este majoritara sau semnificativa asa ca mai scutitine de propaganda voastra bolsevica. Cum ar fi putu Rusia sa ne ajute pe noi celelalte tari socialiste din CAER cand Rusia cu toate ca are o suprafata mai mare decat tot continentul Europa nu era in stare sa isi produca nici macar necesarul de cereale pentru consumul lor intern si multe altele...


# Stefan Velica
Sunt nou aici ,dar sintetizand comentariile voastre pot afirma urmatoarele: 1.Totdeauna am fost tratati ca inferiori in fostul bloc de Rasarit.Romania exporta enorm in Rusia.2.simt regrete legate de faptul ca Mama Rusia si-a pierdut jucaria. 3.Romania nu este Basescu ci Coanda,Enescu,Eminescu,Palade Brancusi.4Fiind o natiune mica suntem constienti ca Rusia nu este Stalin, Ivan cel Groaznic Sau Rasputin ci Dostoevski,Ceaikovski,Shostakovici (scuze pentru grafia latina) 5Felul in care a vorbit Rogozin este pe aceeasi lungime de unda cu Basescu.Astia doi ar trebui bagati intr-o camera si incuiati acolo.Putin e.....eeeee facut din alta materie .Rus 100% Realist pragmatic,vizionar.TOT RESPECTUL.Din punctul meu de vedere este ultima sansa a omenirii contra globalizarii.Uitati-va ce s-a intamplat cu micii.In timp ce vroiau sa-i interzica ,MacDonalds preluase brandul.Stiau ei sa-i faca mai bine.Daca s-ar fi insistat cu asta in maxim un an faceam parte din Uniunea vamala eurasiatica.Sunt anumite sensibilitati nationale de care nu te poti atinge.Sunt de acord cu Dorel ca nu primeam mare lucru in schimb in fostul CAER.Poate ca acum dupa doua experiente esuate(fostul CAER si UE care DA este o experienta esuata tratandu-ne cape o piata de consum pentru asi sustine ei pib-ul )vom fi reevaluati.Rabdare Rusia ca in maxim un an relatiile noastre comerciale se vor schimba in bine Este inevitabil oricat s-ar opune unii handicapati si lingai(vezi sfatul sefului STRATFOR)De data asta veti gasi parteneri cu care veti negocia mult mai realist si echitabil pentru ambele parti.Avand in vedere ca este prima mea postare am facut-o citind celelalte comentarii .Pe viitor in urma comentariilor voastre vom aprofunda.Referitor la Ucraina, ca un crestin ortodox ce sunt,ma rog la Dumnezeu sa se iasa cu bine din asta dar e greu.Poporul ucrainean are rani adanci in suflet inca din 1932-1933.Pana data viitoare va doresc la toti sanatate si intelepciune(sa nu ne batem joc de sanatate) STEFAN si VELICA(cuvant care stiu ca este de origine slava nu am stat sa aprofundez dar stiu va strabunii mei din partea tatalui vin de dincolo de Chisinau probabil chiar am origini slave,dar aici sunt mixat cu mama olteanca rezultand o combinatie lletala cunoscuta in Roma nia ca praz bobinat)GATA CA AM LUAT-O PE ARATURA

Da click aici ca sa vezi totul!

Un falit despre UMBRELE POLITICII IN 2012

Unde-mi sunt jucariile?

"Există oameni care nu îmbrățișează decît umbre, aceștia beneficiază doar de umbra fericirii" Shakespeare

Pretutindeni, dar mai ales pe meleagurile dimbovitene, politica s-a făcut la cafenele, restaurante, case conspirative, în general departe de ochii maselor.Noi, românii, am fost mereu fascinați de jocurile de culise, de piedicile pe la spate și mai ales de umbrele dubiului.Dacă Creatorul ne-ar livra în piața publică filmul real al umbrelor ultimilor 24 de ani, nimeni nu ar crede ceea ce ar vedea dar, în același timp, toți vor spune:"ți-am zis eu că așa a fost".CTP ul, crucișătorul potemkin al presei românești, întrevede un scenariu.Cum nu are suficiente date, voi încerca să completez ficțiunea printr-o înșiruire brută a unor evenimente trăite de mine în primele 9 luni ale anului 2012. Sper să reușesc o înșiruire telegrafica, fără floricele și mai ales fără comentarii personale.Va las să trageți ce concluzii vreți și să vă imaginați ce scenarii doriți.

Decembrie 2011.Reuniune la Bruxelles.Situația datoriilor publice ale multor țări europene devine din ce în ce mai greu de controlat.Cameron părăsește intempestiv reuniunea, lăsînd cuplul "merkozy" să se descurce cu moneda europeană.Băsescu se întoarce de la Bruxelles preocupat de situația economică dar și mai preocupat de scăderea popularității guvernului boc și a sa personal.Vrea să schimbe primul ministru dar Boc nu cedează, nu vrea să demisioneze.Conduce guvernul prin mîna lui Predoiu, omul său de încredere în guvern.În guvern e haos, nimeni nu mai ascultă nici de Boc , nici de Băsescu, toți sunt disperați.Informațiile le primesc de la Predoiu.Ideea lui Băsescu e să-l aducă pe Maior prim ministru să-l țină 2 ani și să-l pregătească să devină viitorul președinte.Maior joacă la două capete și începe să aibă întîlniri de taină cu cîteva umbre importante din psd.Predoiu speră ca Boc să demisioneze și el să fie numit prim ministru.Mergem în birlogul sri, în vechea casă făcută de Carol pentru Lupeasca.E stînjenitoare, un amestec de comunism, brancovenism și noile gusturi post decembriste.E o casă în care nu te simți în nicun secol.La masă, eu, Predoiu, Dăianu, Maior, Coldea.Predoiu a cerut întîlnirea pentru a le povesti ce se întîmpla dacă euro va cădea, sau dacă se va sparge în două, euro pentru bogați germania, olanda, finlanda și cel pentru săraci grecia portugalia, italia, spania.Se vehiculează chiar și ideea că în cazul unui Run la băncile românești, acestea ar putea fi aparate cu taburile împotrivă deponenților care doresc să-și retragă banii.Coldea pare cel mai inteligent și respinge categoric această soluție.La sfîrșit situația rămîne la fel și nu se trage nicio concluzie.După un timp Predoiu îmi spune:"au zis că ești deștept, dar ești incontrolabil"Foarte deștept nu cred că am fost pentru că eu vedeam germania retrăgîndu-se din euro și deși și azi cred același lucru nimic nu ne face să credem că se va întîmpla.Maior e foarte sigur de sine, vorbește puțin și pune accentul pe instituțiile statului care sunt pregătite și vor acționa conduse de BNR.
Ianuarie 2012.Situația se înrăutățește la noi dar pare a se inbunatati în afară.Afară începe marea tipărire de bani la noi deficitul bugetar e incontrolabil și colac peste pupăza apar manifestații în piață, urmare a gafei cu Arafat.Boc cedează și e de acord să demisioneze.Maior e convins că îi va lua locul, Predoiu la fel.Băsescu joacă la cacialma.
Februarie 2012.Boc demisionează.Predoiu e numit prim ministru interimar și e f fericit crezînd că va rămîne pînă la capăt.Boc părăsește Palatul Victoriei luînd paltonul lui Predoiu, cu 10 numere mai mare, e debusolat, nimeni nu-l mai bagă în seamă. Această numire total ciudată a fost făcută pentru orgoliul lui Predoiu că să-l țină aproape.El e dependent de Băsescu 100% și e convins că Băsescu are nevoie de el pentru a face numirile la parchet și dna, faimoasa rocadă.În noiembrie 2011 în trenul de Geneva, mergînd la un concurs de golf , Predoiu este sunat de Băsescu și se ridica automat în picioare.Revenim.Seara este numit MRU, Predoiu e decepționat dar Băsescu -l liniștește cu chestia că oricum va putea să-și pună pe cartea de vizită ex prim ministru.(după ce a părăsit min justiției pe cartea de vizită a lui Predoiu scria ex prim ministru, ex min de externe, ex ministru justiției, arăta înfiorător.Cum i-am dat în folosință birourile de la wbs , comandase și o plăcută cu aceaste inscripții.Mru nu e votat încă de parlament așa că Predoiu se ocupă cu deszăpezirile și se bucură încă cîteva zile de putere.MRU ajunge la Palatul Victoriei, e debusolat, dar predoiu conduce guvernul timp de peste o luna, chiar din biroul lui MRU.MRU se ocupă doar de imagine, nu de guvern, e deja în campanie prezidențială.MRU începe să facă troc pentru imagine.Își aranjează întrebările la Gadea și reușește să plece învingător.Mă cheamă la Palatul Victoriei.Îl întreb pe Predoiu ce vrea de la mine.MRU vrea un troc, să mă pună șef la consiliul consultativ și eu să-i garantez susținerea de la hotnews.Îi comunic prin Predoiu că nu mă amestec în politica editorială și întîlnirea nu mai are loc.MRU face acel consiliu mamut, totul la troc.Blănculescu fiind cel mai lingău este numit secretar.Peste doar cîteva luni Blănculescu îl va critică pe MRU și va deveni consilierul lui Ponta.Acel consiliu nu se va întîlni nici măcar o singură data, era doar o chestie de a da ceva la schimb fără dorința de a schimba ceva în economie.MRU devine arogant, țipă la miniștri, îi jignește și evident apar animozități în PDL. Băsescu nu-l salvează, ba chiar pune paie pe foc.Numirea lui MRU era doar pentru a-i arată pisica lui maior care nu fusese ascultător, cel puțin așa-mi relatează Predoiu.Predoiu e convins că Băsescu -l are pe el drept cartea salvatoare și că Maior și Mru vor dispărea cu timpul fiind deja arși politic.Predoiu organizează întîlniri pentru vezi doamne salvarea României și schimbarea mentalității politice.Participă Iulian Chifu de la Cotroceni, Mihnea Constantinescu de la sie, Dăianu, eu și din cînd în cînd și alții.Predoiu e convins că într-un an va fi milionar și în doi președinte.Vreau să precizez că nu cred că a luat un ban cît a fost ministru, a trăit doar din ce i-am cîștigat eu la bursă.Deja din martie se știe că MRU va cădea pe mîna lui oprea și a cîtorva pdlisti.Ceea ce nu se știe e că nu Predoiu va fi succesorul.Predoiu îmi repetă că el e singurul politician care se poate înțelege și cu liberalii și cu Hrebenciuc, a dovedit-o cînd a trecut codurile și Băsescu merge pe mînă lui.Băsescu i-o va trage a doua oară, tot cu zîmbetul pe buze.
Aprilie 2012.Se vorbește deja de moțiunea de cenzură.MRU e liniștit, Predoiu e convins că va trece.Începe deja din proprie inițiativă să negocieze cu liberalii și Hrebenciuc.Nimeni nu-l bagă în seamă.Moțiunea trece, guvernul MRU cade.Predoiu realizează în ultima clipă că nu va fi prim ministru dar speră să rămînă ministru la justiție.Ponta îi face propunerea, se duce la Băsescu să primească girul și să-l roage să insiste pe lîngă Ponta.Mi se pare ciudat dar văzînd sms urile cred că e posibil ca Ponta să-l lase la justiție.Încerc să schimb toți banii bursei în dolari, reușesc să schimb doar 2 milioane pentru că toți din CA se opun.Eu plec la Paris de 1 mai, Predoiu rămîne pe baricade.Primesc la Paris sms de la Predoiu.Crin și Voiculescu se opun , nu voi fi ministru la justiție.Predoiu vrea un post la sibex, eu nu pot să îl ofer, ne certăm.
Mai 2012.Revin la bucurești.Ponta anunța guvernul.Hotnews îi demolează un ministru , doamnă "standford" de la educație.Am deja și mai mulți dușmani.Dăianu insistă să vînd hotnews și să ies de la sibex, mă avertizează că așa pot rămîne cu wbs.Mă simt puternic , nu cedez.
iulie-august 2012.Începe suspendarea.Hotnews îl susține pe băsescu și acuză lovitura de stat.Leul se devalorizează și mai mult, începuse deja de dinainte de 1 mai, imediat după moțiune.Predoiu primește oferta să se ducă consilier la Cotroceni ca și Funeriu și ceilalți dar refuză.Îi dau birourile mele gratis și încearcă să lucreze de la mine de la wbs dar nu reușește nimic, e deja depresiv, îi lipsește puterea.La suspendare nu ia poziție și nu-l susține pe Băsescu, se simte folosit și aruncat ca o cîrpă.Eu mă implic puternic.Primesc amenințări la telefon că voi citi hotnews din aceeași celulă cu Băsescu.Băsescu e suspendat.Băsescu vine la hotnews să dea interviu.Încă crede că va reuși să convingă lumea să voteze nu.Îi explic că singura soluție e boicotul și că eu în locul lui aș face ca și De Gaulle cu "je vous ai compris".Ii spun că eu aș boicota, apoi m-aș demite, dar eu aș organiza alegerile, e o ieșire din scenă demnă.Mă ascultă dar nu comentează.Pantazi, redactorul șef de la hotnews e f preocupat că l-am ofensat pe domnul președinte.Rămîn surprins, hotnews l-a ajutat și criticat pe băsescu fără să primească niciun ajutor, poate că eu mă înșel.Nu mai am încredere în nimeni, devin brusc circumspect.Pînă atunci eram expansiv, chiar inconștient de curajos.Îl sun pe Tăriceanu să-l conving că nu e bine să joace cartea Voiculescu.Tăriceanu e liniștit , îmi spune că nimic nu se va schimba chiar dacă Băsescu va pleca, UE nu are forța să-i oprească și că Voiculescu nu e un drac așa de negru.Explodez și îi explic principii.Băsescu boicotează și rămîne președinte dar totul se decide la CC.Simt că sunt atacat, dar rămîn pe poziții și mă consider încă puternic. Nu făcusem nicio afacere cu statul, nu am fost la nicio licitație, nu aveau ce să-mi facă, așa credeam eu.
Septembrie 2012.CNVM îmi blochează conturile , vor deja să mă debarce de la sibex.GS îmi lichidează conturile din lipsă de margine.Sunt falit.Încerc totuși să mă salvez fără să încerc să văd de unde-mi vine.Predoiu mă duce la Hrebenciuc.Hrebenciuc e înainte de întîlnirea din deltă a USL ului.Promite să mă ajute și-mi demonstrează puterea sa.Sună la Dorina Mihăilescu, care se afla la frnakfurt sa-l spioneze pe Isarescu, și amîna aga la sibex.Suna și la Fercala căruia îi promite șefia cnvm dacă mă ajută să ies din rahat.Încep deja să îmbrățișez umbrele și umbrele mă înconjoară. Vreau să iau credit de la GS dar Predoiu mă oprește pentru că Hrebenciuc mă va ajuta.Cred.Dimofte mă împrumută cu 400k , pare să fie sincer.Mă duc să joc golf la clubul diplomaților și dau de Noaptes, habar nu am cine e. Se prezintă drept viitorul curscru al lui Hrebenciuc și îmi spune: știu tot și te voi ajuta.Cred din nou și continui să îmbrățișez umbre.Mă întîlnesc din nou cu Hrbenciuc și Predoiu, la cafea, în cartierul francez.Accept să mă retrag de la sibex și să vina Predoiu și Dăianu.Hrebenciuc îi spune:avem multe planuri cu tine.Dăianu continuă să mă preseze cu sms uri și telefoane să vînd hotnews, hrebenciuc nu e interesat dar îmi sugerează să vînd.Toți mă sfătuiesc să cedez și să-mi dau chiloții jos.Accept orice.Vînd hotnews . Promit să lucrez pentru umbre și să-i vînd totul lui dimofte pe gratis.Dau toate actele și promit să fac ce mi se spune, data e stabilită, 29 septembrie.Acolo ar fi trebuit să-mi dau chiloții jos.Predoiu îmi spune să stau liniștit că el va fi președintele României în 2014.Toată lumea e înțeleasă.Accept orice, deja mi-e frică.Îmi pun cenușă în cap și spun că regret că am încercat să lupt împotriva lor.Toți mă cred și mă consolează, dar îmi promit că va fi bine, cu ei, cu umbrele.Primesc telefoane, sunt felicitat că am înțeles și încurajat.De data asta eu joc teatru, plîng, regret, promit orice.
29 septembrie.Plec din țara la 6 dimineața.Încep telefoanele de amenințare.O echipă debarcă la wbs dar sunt surprinși să nu găsească arhiva wbsholding, e deja în occident de o săptămină.Predoiu rămîne la mine în birou și după plecarea mea. Părăseste birourile doar cînd apar televiziunile.Se declanșează scandalul.
August 2013.Primesc un mesaj de la Robert Cazanciuc să nu mă mai iau de Predoiu pe fb pentru că ei mă ajută, dar să-l las în pace, au alte planuri cu el.

Alte amănunte:2011:Omnilogic și Siveco înjură continuu la Băsescu și sunt speriați de unul Ghiță din IT.Ghiță nu contează, nu se stie bine cine e. In acordarea contractelor de sute de milioane cu statul român conteaza doar omnilogic si siveco.De ce sunt speriați?În spatele omnilogic și siveco se află eminența cenușie domnul profesor Măgureanu.E cumva o luptă între vechea gardă și garda nouă? După 1 mai 2012, Ghiță devine leader de piață. Poate de aceea le era frica!

"Daca ceva sau cineva nu poate fi evitat, atunci trebuie imbratisat"
Shakespeare

P.S. Daca de luni nu voi mai posta, folositi ce am scris mai sus ca epitaf.

Cristian Sima , Sankt Moritz, 9 mai 2014

Da click aici ca sa vezi totul!

Patricidul in politica romaneasca sau de ce tot batem pasul pe loc

Adrian Severin
Întrebări și răspunsuri privind alegerile europene





Dna Henrieta Szabo întreabă:
Cu voia d-voastra v-as ruga sa faceti cunoscute cateva aspecte legate de momentul in care Romania ar fi avut posibilitatea obtinerii presedintiei Grupului Socialist din PE prin persoana d-voastra, moment important ce a fost ratat datorita unor jocuri de culise, inscenari cat si datorita tradarilor din tara ? Este necesara a astfel de relatare datorita importantei momentului, unic pana in prezent in istoria Romaniei, cat si a clarifica macar partial o parte din jocul murdar care a fost intretinut despre persoana d-voastra prin stiri de presa si acuzatii gratuie puse in circulatie de o presa aservita si talibanizata. A doua intrebare este daca Romania va mai avea parte de o astfel de deschidere, de a obtine o pozitie care i-ar aduce notorietate, recunoastere si influenta in urmatorii 5,10 ani si ce calitati ar trebui sa indeplineasca viitorii europarlamerntari pentru ca o astfel de sansa sa devina viabila?

Iată răspunsul:
Stimată dnă Szabo, mă obligați să revizitez un trecut urât și dureros.

Atunci când am preluat mandatul în 2009, am mers la PE având trei proiecte: 1. să impulsionez o nouă reformă constituțională a UE (am vorbit acolo de "refondarea UE" și de România ca "membru co-fondator") pornind de la convingerea că în actuala sa alcătuire ea și-a atins limitele istorice și că în actualul ei sistem de organizare și funcționare România este condamndată la un statut de semi-colonie, securitatea sa internațională fiind primejduită; 2. să impulsionez reorientarea politcii externe a UE, pe de o parte, în sensul trecerii de la dogmantismul valorilor la gândirea strategică și secularismul acțiunii internaționale, iar pe de altă parte, în sensul mutării atenției principale de la vecinătatea sudică și vestică la cea estică a UE; 3. să întăresc influența României în sistemul instituțiilor UE. În consecință am optat pentru a fi și am reușit, nu foarte ușor, să fiu membru al Comisiei de politică externă și al Comisiei constituționale, precum și vicepreședinte al Grupului S&D. (O să public cândva lista completă a funcțiilor pe care le-am deținut în PE între 2009 și 2011.)

Mi s-a oferit atunci și varianta alternativă a funcției de vice-președinte al PE dar am refuzat-o întrucât, contrar a ceea ce se crede, aceea este doar o funcție protocolară. (La vremea respectivă Mircea Geoană, pe atunci președinte al PSD, informat asupra opțiunilor, mi-a spus: "Pentru mine ar fi mai bine dacă ai alege vicepreședinția PE pentru că pot vinde mai bine în țară această funcție dar sunt convins că tu vei alege vicepreședinția grupului politic pentru că aceea este o funcție de adevărată putere care îți va oferi influneță acolo.")

Ulterior, până la înscenarea din 2011 dar și după aceea, am făcut pași importanți în privința primelor două obiective, din păcate cu totul neobservați în România. (Despre aceasta voi avea poate prilejul să povestesc altă dată.)

Cât privește creșterea influenței României în UE, a fost limpede că singura instituție în care aveam șanse să ne plasăm mai favorabil în primii ani de după admitere este PE. Aceasta întrucât acolo promovarea este funcție nu numai de puterea statului ci și de calitățile personale ale candidatului, iar coalițiile dintre state, mediate prin coalițiile de partid, sunt mai dinamice și mai flexibile.

Pornind de aici, calculul a fost simplu. Paradoxal, poate, funcția de prim rang cea mai ușor de obținut era și cea mai importantă: cea de Președinte al PE. Pentru aceasta concurența este mai mică iar spațiul de manevră pentru formarea coalițiilor este mai mare. Printr-o tradiție recentă (la nașterea căreia am participat, deși pe atunci România nu era încă membră a UE) mandatul de Președinte al PE se împarte în două jumătăți a câte 2,5 ani între principalele două Grupuri politice, respectiv PPE și S&D. Cel care este președintele Grupului are, în mod natural, prima șansă să devină Preșdinte al PE sau să fie "tată" de președinți. În 2009, urma ca PPE să ducă ștafeta și asta pentru că Germania, care viza postul, avea nevoie de o pauză între doi președinți germani: Pottering (PPE) și Schulz (S&D). Între aceștia, Grupul PPE s-a gândit să plaseze pe cineva din noile state membre, dând astfel credibilitate simbolică procesului de extindere. Acesta a fost desemnat în persoana fostului prim ministru polonez Jerzy Busek. Era, deci, clar că la următoarea rotație ar fi fost rândul S&D (totdeauna mândru de principialitatea sa) să facă un gest similar; iar după Polonia logic ar fi fost să fie România. Evident cu condiția ca printre români să se găsească persoana potrivită.

Cucerirea poziției de Președinte al Grupului S&D în iulie 2011, când Martin Schulz era deja menit să devină Președinte al PE, ar fi dat românului care ar fi ajuns acolo șanse imense ca după alegerile din 2014 să preia președinția legislativului european. Șansele erau cu atât mai mari cu cât în 2014 o mare parte din puținele personalități ale PE urmau să se retragă astfel încât un președinte român al Grupului S&D ar fi avut foarte puțini contracandidați serioși. Oricum, simpla ocupare a șefiei Grupului S&D ar fi fost deosebit de importantă întrucât președinții grupurilor politice sunt cei mai influenți membri ai PE.

Am descris strategia avută în vedere pentru preluarea conducerii Grupului S&D și apoi a PE. Conducerea PSD de la acea dată (Mircea Geoană) nu a fost foarte receptivă la această idee. Ea era preocupată de luptele interne din partid care în cele din urmă au dus la înlocuirea lui Geoană cu Ponta.

În Grupul S&D, Schulz dorea să lase un succesor care să îi fie fidel pentru ca prin el să continue controlul asupra grupului. Acesta era austriacul Hannes Swoboda. Grupul, însă, era în majoritatea sa zdrobitoare nemulțumit de modul autoritar și abuziv de conducere a lui Schulz, alminteri un personaj șters, demagog, fără studii care ajunsese în fruntea piramidei printr-un concurs de împrejurări. (Premierul italian Silvio Berlusconi, iritat de grosolăniile lui Schulz din timpul unei dezbateri pe marginea mesajului președinției italiene, a avut proasta inspirație să îl compare cu un kapo din lagărele de exterminare naziste. Germania și socialiștii europeni au sărit să spele "jignirea" și astfel un "neica nimeni" a ajuns în fruntea listei SPD pentru alegerile europene - am fost și eu prezent la Congresul SPD la care s-a consumat acest act într-o admosferă suprarealistă - și de acolo în fruntea Grupului socialist din PE.) În consecință mai nimeni nu dorea ca domnia lui Schulz să fie prelungită prin omul lui de casă. Așa a început căutarea unui succesor.

Italienii, deși mulți, nu puteau aspira la post întrucât aveau mari probleme în partidul lor, aflat în plină reorganizare. Ei nu erau, însă, de acord nici cu un președinte din Franța sau Marea Britanie. (Din Germania era exclus.) De aceea m-au abordat pe mine oferindu-mi sprijinul și totodată angajându-se să mobilizeze voturile vechilor membri în favoarea mea.

Aceeași poziție au avut-o și polonezii, cu mențiunea că ei voiau un șef din noile state membre, considerându-mă pe mine a fi cel mai calificat. (Se pare că și liderul lor spiritual, fostul Președinte polonez Aleksander Kwajniewski, le dăduse îndemnul de a mă susține cu toate forțele.) Ei s-au apucat să adune voturile noilor membri.
În plus francezii nu voiau un englez iar englezii nu voiau un francez, în timp ce jumătate din delegația germană era, la rândul său, pornită împotriva manevrelor lui Schulz. (Culmea este că nici mica delegație austriacă nu credea că Swoboda ar fi o soluție câștigătoare.)

În fine, nordicii așteptau cuvântul de ordine al Președintelui PSE, Poul Rassmussen, care era un oponent notoriu al lui Schulz și un simpatizant al meu.

Pe un atare fond nervozitatea lui Martin Schulz referitoare la eventuala mea candidatură este lesne de înțeles. El a ajuns până acolo încât să mă invite la el în birou unde, în prezența lui Swoboda și a secretarului general al Grupului, Anna Colombo, a făcut o adevărată criză de nervi și m-a întrebat urlând "cum de îmi permit să îi vizez locul".

În tot acest cotext agitat și tensionat dar bogat în perspective încurajatoare, mai rămânea de rezolvat o singură enigmă: atitudinea românilor, respectiv a PSD.

Susținătorii străini ai ideii ca eu să preiau conducerea Grupului S&D din iulie 2011, au ținut, pe bună dreptate, să testeze și apele românești. De aceea i-au abordat pe doi europarlamentari români reputați a fi competenți și responsabili, dnii Ioan-Mircea Pașcu și Victor Boștinaru, întrebându-i dacă PSD ar fi gata să se implice în lupta pentru susținerea candidaturii mele, inițiată de ei. De ce nu le-or fi întrebat pe Corina Crețu sau Daciana Sârbu (căci de Cătălin Ivan nici nu știau că există) nu vreau să speculez. Oricum, cei doi le-ar fi spus că eu sunt și vicepreședinte al PSD așa încât nu ar putea exista vreo obiecție față de candidatura mea. Mai mult, ei au ținut să informeze direct conducerea PSD în legătură cu mesajele primite.

Dl Ponta, pe atunci nu încă foarte mândru de a fi român, a avut, însă, o altă opinie. Când am discutat subiectul cu conducerea operativă a partidului, dânsul a decretat că "noi vom susține pe cel care are cele mai mari șanse de a fi ales". (Declarații similare a făcut și ulterior, ele fiind consemnate de presă.)

I-am explicat atunci că o asemenea tactică ar putea fi eventual valabilă dacă noi nu am viza ocuparea poziției. Altminteri șansele nu apar de la sine ci se crează prin efort planificat și politic condus. Dacă noi vom sta așteptând să "câștigăm" la remorca celui mai puternic iar alții vor lucra, niciodată nu vom afla care sunt cu adevărat șansele noastre.

În apărarea dlui Ponta pot spune că, spre deosebire de predecesorul său Mircea Geoană, la data evenimentelor despre care vorbim nu avea nici un fel de contacte internaționale relevante. De aceea, în căutarea sprijinului extern, credea că poate scăpa de un asemenea deficit susținând ambițiile diferiților politicieni străini, fie asta și în dauna unei agende românești. Din punctul meu de vedere era un calcul greșit. El s-a și dovedit a fi greșit în 2012, când Martin Schulz și Hannes Swoboda l-au abandonat pe un Victor Ponta în mare nevoie, aflat sub acuzațiile de plagiat și de lovitură de stat. (Atunci Martin Schulz declara deloc amical la televiziunea franceză: "Nu vom renunța la valorile noastre de dragul unuia ca Victor Ponta.")

Pe acest fond, gingașa Corina Crețu a informat cuplul Schulz-Swoboda că PSD ar fi gata să susțină candidatura acestuia din urmă cu condiția, însă, ca locul de vicepreședinte al Grupului S&D, ocupat de mine, să îi fie dat ei. Cum pereții PE au urechi, despre acest târg s-a aflat și el a prilejuit un schimb de replici foarte dur purtat chiar pe culoarele sediului de la Bruxelles între Puiu Pașcu și Hannes Swoboda. (Ajuns cu povestea în acest punct, trebuie să spun că nu am nici un fel de resentimente față de Corina Crețu. Întotdeauna am avut multă compasiune față de ea. În fond este un om profund nefericit care, ca orice om, nu poate sări peste umbra sa. Judecata ei este modest-infantilă și nu îi poți cere mai mult decât o poate duce capul. Reproșurile mele se îndreaptă către cei care o folosesc.)

Între timp, pe la începutul lui 2011, reprezentanții guvernului unui stat european au informat discret PE că prin "mijloace specifice" au înregistrat o convorbire la care participaseră inclusiv unii politicieni (nu români), în care s-a vorbit despre un plan vizând compromiterea mea cu scopul de a fi oprite o serie de demersuri promovate de mine cu mai mult succes decât s-ar fi așteptat. Această informație a fost confirmată ulterior în mod repetat.

Pe când încercam să ne dumirim despre ce ar putea fi vorba, un lider PSD care asistase întâmplător la o discuție între Martin Schulz și Victor Ponta, purtată în Grecia, cu prilejul unei întâlniri a Internaționalei Socialiste, m-a avertizat că remarcase în acel dialog o ostilitate extremă a celui dintâi împotriva mea, precum și hotărârea de a mă elimina cu primul prilej.

Fără a divulga sursa acestei informații, l-am întrebat direct pe Martin Schulz dacă "mă urăște atât de tare încât să fie în stare a da o lovitură pe la spate". (În momentul acestei discuții Schulz cunoștea, cel puțin de la mine, detaliile scenariului de compromitere pe care între timp le aflaserăm dar pe care era prea târziu să îl contracarăm.) Mi-a spus că mă va sprijini și a adăugat textual: "Nu te preocupa de mine. Mai bine te-ai feri de Victor Ponta!" Cam asta este viața în instituțiile europene.

Când peste aproximativ o săptămână scandalul Sunday Times a izbucnit, fără să aducă nici un fel de elemente de fapt noi față de cele deja știute de Schulz, acesta a dat o declarație de presă în care mi-a cerut demisia din Grup dar și din PE, înainte chiar ca eu să fi ajuns la Bruxelles și să stea de vorbă cu mine. (Ulterior a mințit Grupul S&D afirmând că mi-a dat posibilitatea să mă apăr.) De asemenea, a anunțat că Biroul Grupului ar fi decis excluderea mea din Grup deși, scandaul izbucnind duminica, ceilalți vicepreședinți erau în țările lor neavând cum se întruni. În realitate, el îi sunase pe fiecare în parte la telefon, le prezentase versiunea lui și le obținuse acordul ca să îi dea mână liberă spre a lua măsurile pe care le crede de cuviință. (Mai mulți vicepreședinți mi-au confirmat ulterior această discuție dar nici unul nu a relatat-o public. La urma urmelor, luați repede îi dăduseră mână liberă așa încât ce ar mai fi putut spune?)

Cel care a vorbit public într-un interviu recent a fost nimeni altul decât șeful delegației social-democrate germane, Bernard Rapkay (care nu va mai candida în actualele alegeri), el mărturisind că în calitate de jurist și prieten al lui Schulz l-a avertizat că procedura excluderii mele din Grup este ilegală. El a i-a mai precizat că și în cazul în care eu îmi dădusem demisia din grup, potrivit regulilor de procedură ale PE mă puteam întoarce oricând atâta timp cât eram membru al unui partid național care făcea parte din Partidul Socialiștilor Europeni (PSE).

De aici decurg răspunsurile la două întrebări:
1. De ce a fost nevoie de o procedură forțată de demitere sau demisie din Grup? Schulz mi-a dat ultimatum spunându-mi că ori demisionez din grup până marți la prânz ori mă demite în baza mandatului obținut de la Birou. Aceasta întrucât Grupul se întrunea abia marți după amiază iar eu trebuia ca până la acea oră să nu mai fiu membrul său, ca să nu mai am dreptul de a participa la ședință și a mă apăra. Ușierii primiseră dispoziție să nu mă lase să intru în sală, așa cum mi-a mărturisit unul din ei.
2. De ce a trebuit să fiu exclus din PSD? Pentru că numai așa exista garanția că nu mă voi mai întoarce în grup spre a mai participa la alegerile pentru șefia sa, care urmau să aibă loc peste doar câteva luni. Întrucât atât Schulz cât și Swoboda știau bine că eu nu încălcasem nici o lege, se temeau că autoritățile judiciare române vor da rapid un verdict de neîncepere a urmăririi penale, așa cum procedaseră autoritățile spaniole cu colegul spaniol supus acelorași acuze, și atunci m-aș fi întors glorios spre a mă pune în capul mesei. De aici vine și declarația dată presei de către Schulz că nu sunt binevenit în grup nici chiar dacă autoritățile române vor decide că sunt nevinovat. (Săracii, ei nu știau că pot dormi liniștiți întrucât DNA lucrează pentru ei.)

Spre a se obține excluderea mea din PSD s-a vorbit cu Victor Ponta. S-au făcut presiuni asupra lui și cel pe care Traian Băsescu îl denunță ca apărător al "pușcăriabililor" împotriva statului de drept, pentru prima și ultima dată în cariera sa poltică de până acum, nu numai că a uitat de "prezumția de nevinovăție" dar și de Statutul PSD, cerând organizației de București iar nu Convenției Naționale care mă alesese vicepreședinte, să mă excludă. Asemenea lui Pilat din Pont, Marian Venghelie a răspuns că nu îmi găsește nici o vină și nu există nici un articol din Statut pe baza căruia pot fi exclus. I s-a dat atunci dispoziție scrisă să procedeze la excludere, în caz contrar organizația urmând să fie dizolvată.

Bietul om a venit la mine să îmi spună că a dus muncă de lămurire toată noaptea cu membrii Consiliului PSD din București dar că mulți se opun și nu există nici o garanție că voi fi exclus, ceea ce însemna condamnarea organizației. S-a întâmplat ca ziua în care a fost convocată ședința de excludere să fie chiar ziua mea de naștere, 28 martie (la numai o săptămână de la izbucnirea scandalului). I-am sugerat să deschidă ședința, să îmi spună "la mulți ani!" și să îmi dea cuvântul, după care voi avea eu grijă de rest. Când am vorbit am afirmat că sunt nevinovat dar că nu vreau să îi las pe ei să se mânjească cu sângele meu și am demisionat din PSD. În loc de huiduieli și înfierări au fost ovații și lacrimi. Totul s-a transmis în direct pe toate canalele de televiziune.

Nimeni nu i-a cerut vreodată, cel puțin public, lui Victor Ponta să explice tratamentul discriminatoriu vădit pe care mi l-a aplicat. El a folosit, însă, diverse prilejuri spre a lăsa să se înțeleagă destul de limpede că a fost nevoit să urmeze linia Grupului socialist din PE. De aceea, când citesc astăzi sloganurile elctorale afirmând "mândria de a fi români" mă întreb dacă asta include și umilința de a te face preș în fața ordinelor străinătății prin care ți se cere să îți lichidezi compatrioții?

Epilogul acestei istorii nu este mai puțin palpitant: După excluderea mea din PSD, Corina Crețu s-a dus la Martin Schulz cerându-i locul de vicepreședinte vacantat prin plecarea mea. Schulz i-a răspuns ceva care avea înțelesul "iubesc trădarea dar îi urăsc pe trădători". Așa încât a anunțat că ocuparea acelui loc este deschisă oricărui membru el nemaifiind rezervat românilor. A fost nevoie de un telefon al lui Victor Ponta pentru a se ajunge la un compromis prin care funcția a fost restituită PSD dar nu pentru Corina Crețu ci pentru Rovana Plumb. Fără comentarii.

PS Stimată dnă Szabo, nu cred că România sau cel puțin PSD va avea din nou șansa de a obține președinția Grupului S&D sau pe cea a PE într-un viitor previzibil. În următorii cinci ani în nici un caz, întrucât pentru aceștia jocurile sunt făcute fără participarea românilor. Pentru cei cinci ani ulteriori primilor cinci este de asemenea improbabil, întrucât jocurile de atunci vor fi făcute de câștigătorii de acum. De regulă, sunt necesare cam trei cicluri electorale spre a ajunge în vârf. Asta, bineînțeles, dacă te bazezi pe luptători buni și uniți. Vă dau actualele liste electorale senzația că deținem aceste atuuri? Oricum, noi să rămânem mândri că suntem români!

Da click aici ca sa vezi totul!

Scrisoare de Chisinau

Fragmentarium Politic

Posibilitatea repetarii in Republica Moldova a scenariului Rusiei din Ucraina, un risc pentru securitatea din Europa de Est. Cum poate fi contracarat?

Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat ca Rusia incearca sa modifice arhitectura de securitate in Europa de Est. Reactiile politice si de drept international ale SUA si UE la tintirea Republicii Moldova de catre Rusia vor avea greutatea unui test de credibilitate.

Intemeiate sau nu, criza ucraineana si din relatiile ruso-ucrainene a provocat numeroase reactii de securitate in spatiul euro-atlantic, dar si in cel euro-asiatic, care sugereaza redeclansarea unui nedorit razboi rece. Laitmotivele acestor ingrijorari sunt, de o parte, presupusul pericol de invazii rusesti si de refacere a fostului imperiu sovietic, de cealalta, amenintarea expansiunii atlantiste, care a ajuns la frontierele vecinatatii imediate a Rusiei si chiar in contact nemijlocit cu frontierele ruse, pe segmentul vecinatatii cu tarile baltice.

In scenariul occidental privind posibilele invazii ruse, cea mai expusa si mai probabila tinta este considerata a fi Republica Moldova. Pana la urma, criza din Ucraina este o „afacere” din familia slava, care, prinsa intre presiunea sud-estului rusofon ucrainean, care este si cel mai dezvoltat economic, si perspectiva ruperii unor bucati din vestul tarii si inghitirii lor de catre tari emergente NATO, este foarte probabil sa se incheie printr-o reconciliere. Banii si gazul rusilor, la care, in pofida promisiunilor, occidentalii nu au venit cu compensatii viabile, vor forta in cele din urma gasirea unei formule politice de echilibru. In plus, noul spatiu de integrare economica euroasiatica, care se va deschide incepand din 2015, va fi foarte ademenitor ca alternativa de dezvoltare pe termen lung, vitala pentru o natiune in pragul falimentului.

Cu Republica Moldova este insa cu totul altceva, aceasta tarisoara care in mod evident nu va putea trai ca entitate statala decat cu pretul saraciei lucii, are prin intermediul inrudirii cu Romania puternice legaturi materiale si spirituale cu Occidentul. Valoarea ei geopolitica, singura sau printre putinele de altfel, de potential pivot de securitate, este puternic disputata, deopotriva la Est si la Vest. Rusia, prin bazele sale militare din Transnistria, teritoriu separatist filorus din compunerea statului moldovean, isi revendica influenta asupra fostei republici sovietice moldovene ca pe ceva de la sine inteles. Nu pentru vinurile moldovene, rusii prefera vodka, ci ca pe o pozitie de securitate si de aparare inaintata.

Pentru NATO, aducerea Republicii Moldova in spatiul de securitate atlantica ar insemna inca un pas spre Est. Un cap de pod nu neaparat pentru proiectarea fortei, sensurile traditionale sunt astazi drastic limitate, cat mai ales pentru cercetarea si supravegherea de securitate, in sprijinul elementelor strategice sau tactice din adancimea apropiata a NATO, de pe teritoriul Romaniei (scutul antiracheta american de la Deveselu, baza americana de la Kogalniceanu sau altele pentru care aliatul roman a inaintat cereri de permanentizare). Interesul Romaniei este de a fi o tara foarte puternica la frontierele NATO si UE. Pentru securitatea nationala, nu numai Rusia este o amenintare potentiala, ca tinta a contra-reactiilor ruse la scutul antiracheta american, dar si Ucraina, ca sursa de criza regionala si chiar de tensiune post-criza, avand in vedere contenciosul teritorial bilateral, mostenit de la fosta URSS.

Neindoielnic, aducerea Republicii Moldova in NATO ar adauga valoare de securitate si aparare Romaniei, stat membru al Aliantei si partener strategic al SUA. Exista insa un paradox, in ciuda convergentelor de vointe, moldoveana, atlantica si europeana. Republica Moldova se afla intr-un blocaj geopolitic, care nu-i permite aderarea la NATO. Acest blocaj isi are originea in doua surse, greu de depasit, poate chiar insurmontabile, avand in vedere dreptul national si raportul de forte politice moldovean, aflat nemijlocit sub doua influente geopolitice ostile, rusa si romana. Prima sursa de blocaj geopolitic vine din statutul de tara cu „neutralitate permanenta”, prevazut in Art. 11 din Constitutie, adoptata de Parlamentul de la Chisinau in 1994. Este foarte putin probabil ca, in conditiile cerintei universale de stabilitate a statului de drept, un eventual proiect de iesire din neutralitate sa intruneasca un vot favorabil. Dimpotriva, o tentativa de schimbare a uneia din pietrele de temelie ale tanarului stat moldovean s-ar putea solda cu naruirea intregului edificiu al aspiratiilor pro-atlantice, inca insuficient consolidat.

A doua sursa de blocaj geopolitic o reprezinta optiunea de secesiune a Transnistriei sau de federalizare a Republicii Moldova, pentru ca aceasta din urma sa intre fara conflicte inghetate in NATO, asa cum s-a intamplat cu toate tarile candidate din Europa de Est. Ambele contravin caracterului unitar si indivizibil al statului moldovean, stipulat de Constitutie la Art. 1. Ceea ce este interesant este ca oricare dintre cele doua optiuni avantajeaza Rusia, secesiunea Transnistriei i-ar conserva pozitia inaintata de securitate si aparare, cea de federalizare a Republicii Moldova i-ar da atuuri extinse, pe care in general le ofera o baza militara intr-un stat advers, un cui al lui Pepelea, cum ar spune romanii. Este greu de spus, cu certitudine, care ar fi raul cel mai mic pentru Romania, presupun, pe datele actuale si pe baza unei analize comparative a formelor de stat, ca federalizarea, pe care Rusia o agita foarte puternic in Ucraina, implica mai multe riscuri, inclusiv din perspectiva reunificarii celor doua state romane.

Apropierea startului Uniunii Economice Euroasiatice, care ca si pentru Ucraina va fi ca o atractie magnetica, ingusteaza pe zi ce trece fereastra de oportunitate pentru aderarea Moldovei la NATO, nu mai poate fi lasata spre rezolvare la discretia timpului, cum proverbial o spunem. Aleksandr Dughin, ideologul proiectului, a lansat deja Romaniei invitatia, UEE ii va oferi posibilitatea solutionarii problemelor economice si teritoriale. O contra-solutie ar fi o decizie rapida si curajoasa a celor doua state romane, sustinute de comunitatea euroatlantica, pentru a deveni un contributor unic la securitatea Europei de Est si a zonei Marii Negre. Pretul sau efectul, in acest caz, ar fi dejucarea exportului crizei ucrainene si consolidarea extinsa a securitatii Romaniei, UE si NATO.

In ecuatia geopolitica romaneasca exista insa si o variabila deloc de neglijat intr-un an electoral, anume ce vor decide alegatorii la europarlamentare si prezidentiale? Din aceasta perspectiva, tam-tam-ul presedintelui Basescu, de joi, de la EVZ TV, despre presupusul pericol al preluarii de catre „grupuri nelegitime” a controlului asupra structurilor „guvernamentale” (parsiva nominalizare selectiva are rolul de a nu-l implica pe seful institutiei prezidentiale, capo di tutti capo) este pura propaganda si manipulare electorale. Traian Basescu nu ia in mod deliberat in calcul electoratul, pe care nu este nevoie sa-l minti frumos pentru a vedea altceva decat ce are in punga sau pe masa ori pentru a nu constientiza ce ar insemna extensia de la 10 la 20 de ani a regimului portocaliu, prin alegerea unui nou presedinte de dreapta. Dar cea mai izbitoare omisiune este faptul ca apocalipsa controlului nedemocratic asupra statului, dupa modelul ucrainean, ar fi posibila numai printr-o lovitura de stat, cu sprijin extern.

Excluderea alternantei democratice la presedintia statului pune insa si o presiune pe relatiile externe care au favorizat sau sustinut o asemenea discriminare, implicit pe status quo-ul geopolitic. Greseala a plecat de la fostul ambasador american, Mark Gitenstein, care a intrat (mituit?) in jocul politic romanesc si a sprijinit represiunea adversarilor politici ai presedintelui Basescu, prin politizarea justitiei. Ne amintim de vehementa Monicai Macovei, care a protejat pe toate caile „investitia SUA in DNA”, o mostra cat roata carului despre potentialitatea unui control cu adevarat nelegitim asupra statului sau despre „riscul ca cineva sa puna mana pe justitie”, dupa cum il chestiona moderatorul pe Basescu.

Viitorul ambasador american la Bucuresti va avea serios de lucru pentru a reface normalitatea intre stanga romaneasca si cea americana. Cel putin pentru a atinge standardul relatiilor cu dreapta americana, din care a rezultat intrarea Romaniei in NATO, plecand de la ideea simpla ca in democratia capitalista stanga si dreapta sunt pe aceleasi baze. Primul act de incredere ar fi scoaterea din puscarii a detinutilor politici ai stangii, care vor trebui sa participe la alternanta sau partajarea puterii, daca-i vor tine curelele, desigur, esential ar fi insa sa plece de pe pozitii egale in cursa prezidentiala. Altfel, temerea ca „reformele nu sunt ireversibile”, exprimata de Basescu, ar putea capata o anumita consistenta, care nu ar fi in totalitate neintemeiata. Este o bizarerie a se crede ca vanarea liderilor stangii ar putea tine la periferia puterii cel mai mare partid din Romania.

Nu trebuie sa ne ascundem, ci sa o spunem franc, PSD-ul romanesc are nevoie de tot atata incredere in PD-ul american de cata are nevoie PD-ul american in PSD-ul romanesc. Este singura strategie win-win credibila, de pe urma careia va avea numai de castigat mediul politic si geopolitic de la granita de Est a NATO. Epoca Basescu va apune peste cateva luni, pentru viitor castigarea de prieteni politici alternativi va fi mai importanta decat o victorie din trecut.Da click aici ca sa vezi totul!