teze si antiteze (pe)romanesti

O studentă româncă la King's College din Londra, Maria-Cristiana Mărcuş, a publicat pe Facebook mesajul:

 

" Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universități europene. Sunt mândră că am reușit să ajung aici și le voi fi recunoscătoare părinților mei pentru educație și efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor: «Te mai întorci?» Și uimirea clară la auzul unui ferm «Da». Acest «da» nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un «mi-aș dori, dacă voi avea unde să mă întorc, mă voi întoarce. Dar mai bine în Occident, România e în lumea a treia.»

Suntem o generație crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu televiziuni care critică țara mereu, am crescut fiind educați să admirăm valorile occidentale «superioare» și ideale.

Credem că politica, cultură și educația cât mai internaționale sunt foarte benefice, credem în globalizare, suntem de acord cu toții că «România e frumoasă, dar păcat că e locuită» și «Parcă tot mai bine e în afară».

Români scumpi, cât putem să ne înşelăm! Ce este Occidentul? Generalizând desigur, consider că este un loc unde nu mai există identitate națională, globalizarea îi distruge încet-încet toate tradițiile, cenzura comunismului bolșevic s-a transformat acolo în «a fi politic corect» (libertatea cuvântului este deseori cenzurata de acest «politicall correctness»), istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi uciși în pântece de către propria lor mamă fără nici o mustrare de conștiință - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul și Paștele, precum și alte tradiții străvechi, sunt doar un prilej de marketing, o afacere din care ies foarte mulți bani anual... și cam atât, nu există nici un pic de profunzime, relațiile dintre oameni sunt pur profesionale, reci, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV și când vrem să ne căsătorim, găsim noi pe perfectmatch.com ceva, nu?

Concepte precum onoarea, adevărul sunt mult mai puțin importante.

Lumea discută oameni, nimănui nu îi păsa ce gândești, ce simți, ce îți dorești. Puțini mai știu să iubească, feminismul a ajuns la un nivel irațional, distruge relațiile bărbat-femeie tot mai mult, «gender role» este considerat învățat și nu firesc, așa că nu mai învățăm copiii de mici să se comporte ca băieței sau fetițe, ci îi lăsăm pe ei să își aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creați de societate, prin ideea că e normal să experimentezi, să vezi dacă îți place și să alegi ce îți place, mai apoi descoperi ce orientare sexuală ai.

Rezumând totul într-o metaforă, Dumnezeu a fost ucis în Occident. De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei vestice? Noi avem oameni, noi știm să trăim, noi râdem că fugim cu naşu` de acasă o săptămână, în munți, cu corturile.

Noi ne salutăm cu «Doamne ajută!» Noi comunicăm, ne exprimăm, avem o poezie de o profunzime cum rareori mi se întâmplă să întâlnesc în alte culturi, teatrul, artă, totul e plin de simțire. Noi avem un pământ binecuvântat de oasele și sângele atâtor martiri.

De ce s-au sacrificat atâția români pentru viitorul nostru și noi fugim ca vitele (adică în turmă) în Occident? Nici ei nu au avut condiții economice și au trăit în sărăcie, dar au trăit frumos, în adevăr, chiar dacă sufereau pentru țara în închisori și lagăre pe tot întinsul țării. Ei au putut sta în luptă, în rezistenţă și toată elita românească care a luptat pentru țară a fost exterminată de comuniști. Probabil că au reușit să își atingă scopul, dacă atât de mulți români azi au rămas cu capul plecat și fără speranța, fără forța și dorința de a lupta pentru a lasă o țara mai frumoasă urmașilor lor.

A murit acum și Ioan Ilioiu, ultimul partizan al rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgăraşului. A fost titlu de prima pagină pe undeva? De ce televiziunile în marea lor majoritate au numai showuri de divertisment, mondene și alte astfel de programe pierde-vreme în loc de discuții politice, istorice, educative, economice?

De ce acceptăm ca securiștii comuniști, care nu au fost niciodată judecați pentru activitatea lor comunistă, să ne conducă în continuare prin politică și educație?

De ce acceptăm ideile occidentale cu brațele deschise? De ce acceptăm că bărbații noștri să fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâția ani de la căderea comunismului?

De ce acceptăm că în continuare memoria luptătorilor anticomuniști care au jertifit totul pentru țara lor să fie călcată în picioare și la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?

De ce ești drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale? În Occident unde pleacă bieții români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează că pe niște sclavi. Fiind român ești privit deseori cu scârbă. Tot în Anglia, precum și în Italia, există semne în limbă română scrise pentru hoții și cerșetori de cetățenie română: «Ofițeri de poliție în civil operează în această zonă».

Și noi, românii, care avem o țară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roșia Montană, Deltă, Carpații, Dunărea, Marea Neagră, stăm să cerșim și să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia și Spania.

Îmi plânge inima când văd cum sunt tratați pe pământ străin, când acasă la ei puteau mânca din belșug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoților de la putere. Care au vândut ţara, cu resursele ei, pe nimic. Care de 22 de ani n-au fost în stare să creeze infrastructura. Instituțiile. Nimic.

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aș avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt, când acesta avea de ales între confortul libertății dacă ar fi colaborat cu Securitatea sau mărturisirea adevărului și 12 ani de închisoare dacă și-ar fi păstrat conștiința curată: «Vei avea zile frumoase, dar nopțile îți vor fi îngrozitoare dacă accepți compromisul».

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e și sufletul. Și mai distrugătoare este setea și foamea sufletului îndepărtat de pământ și de neam decât foamea trupească. Așa că români, plecați, plecați la studii, plecați ca să vedeți cum a ajuns Occidentul așa-zis liberal, plecați și învățați să vă iubiți țara și realizați ce frumusețe ați lăsat în urmă!

Este de muncă, da. Clasă politică este compromisă cu totul. Este rândul nostru acum să preluăm munca. Să nu fugim de sudoare doar pentru iluzia că în afară e mai bine. Mai bine economic, da, cu siguranță este. Dar să nu uităm de conștiința noastră de români.

Și să ne întoarcem, ne vom întoarce cu toții, valuri-valuri, cu și mai multă forță și dorință de schimbare, și după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, așa să ne ajute Dumnezeu!“

Domniţa Dacă

Din diaspora romaneasca, Mircea Maer ii raspunde:

Pe Maria-Cristina am întâlnit-o pe la vreo două evenimente organizate la Londra. O fată răsfățată, care studiază la King`s College pe banii unui tată foarte bogat (Sorin Mărcuș, un șmecher din București care după divorț declara că s-ar cupla cu o tânără de 16 de ani).
Când am citit despre scrisoarea studentei de la Londra, pe care ziarele din România varsă lacrimi de crocobaur, căinând trista soartă a săracilor români ajunși în abatorul Occidentului, am crezut că este vorba despre o servită, o șopârlă eliberată în natură de urechelnițele de partid și de stat.
Pentru că ce știu mai bine să facă securiștii vechi și noi decât să creeze diversiuni, capcane pentru proști?! Apoi, fără să știu cum se numește autorul pateticelor paragrafe, gândul mi-a zburat la fata blondă, de vreo 20 de ani, cu care schimbasem câteva cuvinte la o lansare de revistă în Cricklewood.

M-am gândit că opiniile din scrisoare seamănă mult cu ideile copilei, iar când am ajuns la paragraful: „de ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare…?”, nu am mai avut dubii.
Maria-Cristina îmi vorbise în seara aceea despre luptătorii anticomuniști, cu un avânt legionar greu de închipuit la o persoană care nu a trăit nici măcar experiența comunismului. Mi-am dat seama că este inutil să îi explic de ce o mare parte dintre luptătorii anticomuniști erau, la rândul lor, niște criminali.
Persoana s-a mai plâns și că un important politician britanic pe care l-a întâlnit la un dineu într-un club elitist al Londrei i-a întors spatele atunci când a aflat că este româncă. Mie, personal, întâmplarea îmi pare ușor exagerată, însă este posibil ca respectivul să fie un dobitoc, așa cum sunt unii pe aici, prin Ungaria, prin Austria, prin Afgansitan sau prin România. Nu poți să urăști toți englezii pentru asta.
Dacă nu aș fi cunoscut-o personal pe autoarea rândurilor ce circulă acum pe Internet, aș fi fost mult mai vehement, pentru că nu suport rasismul, xenofobia, misoginismul sau naționalismul de paradă. Dar așa, voi încerca să îi găsesc circumstanțe atenuante.
În primul rând, Maria-Cristina nu cunoaște decât partea frumoasă a României. Nu i-a lipsit, din momentul în care s-a născut, absolut nimic. Nici acum nu duce lipsa banilor și spunea că abia așteaptă să ajungă în România, la prietenii săi, cei care, evident, trăiesc tot pe portofelul babacilor.
Maria-Cristina își poate permite să fie ce vrea ea, în căutarea unei identități, pentru că nu are altă grijă. Poate fi legionară, comunistă, anticomunistă, ilegalistă, pașoptistă, contorsionistă, Prințesa Dacă sau Ileana Cosânzeana. Nu a trăit niciodată cu opt milioane de lei pe lună, nu a stat la coadă la lapte, nu a trebuit să reununțe la savarine pentru ca să își cumpere o pereche de blugi. Pentru ea, România este o țară romantică, unde Crăciunul este ăla din Bucovina, cu cârnați sănătoși și costume naționale.
Mai grav este că ideile Mariei-Cristina sunt împărtășite de mulți români, majoritatea tineri. Internetul este plin de mesaje rasiste și homofobe. Aici, la Londra, mulți dintre ei nu învață să accepte că există și oameni de altă culoare, de altă religie, de altă cultură. Mai degrabă ajung să îi urască pe cei diferiți lor.
Pentru cei care nu au citit scrisoarea Mariei-Cristina, ea este plină de clișee, despre cât de urât este Occidentul deșănțat și cât de frumoasă este România, unde tradițiile nu au fost uitate și unde oamenii se salută cu Doamne Ajută! Spune că în Londra copiii sunt lăsați să își aleagă sexele (sic!) și alte asemenea bazaconii. Oricum, scrisoarea se află pe net, pe diverse site-uri. De ce am spus că a fost pierdută pe drum? Pentru că nici nu îi va convinge pe unii că Occidentul este pierdut, perfid și lipsit de valori, nici pe alții că România este o țară minunată.

Scrisoarea Mariei Cristina dezvăluie cel mult o serie de frustrări ale unei adolescențe perpetue, alimentată de o viață fără griji. Este ușor să le spui oamenilor care nu au pâine că se pot hrăni cu cozonac, atunci când tu ești, de fapt, proprietarul fabricii de cozonaci. Cred că singura șansă pe care o are Maria Cristina este să lucreze pentru SRI. Poate considera că a scris deja primul raport către „apărătorii neamului”.

peromaneste:  Maria-Cristiana este ceea ce a recomandat doctorul românilor,  împuținați la număr si minte, iar Maer musca'n mâzgă.  Pe de alta parte, cei ca domnul Mărcuş de Bucureşti ar face bine sa-si trateze conationalii mai bine--de exemplu prin a incepe cu salarii mai mari.  In felul asta nu va ramane doar el cu Maria-Cristina lui in Romania, nici nu-i fain, nici nu mai merge cu mangleala daca pleaca chiar toti.  Adica, mai (i)luminati-va, mai Marcuşilor din Romania!!!  

P.S.  Semne bune anul are din moment ce iluminarea incepe de obicei cu noile generatii.