ADOLFO PÈREZ ESQUIVEL, EN ENTREVISTA PARA EL CIUDADANO TV, originally uploaded by Presidencia de la República del Ecuador.
„Continuăm să pierdem fragmente de frumuseţe şi din natură din cauza lăcomiei celor care vor să se îmbogăţească imediat fără a se gândi ce se va întâmpla mâine. Dar ştiu că o undă neagră a ajuns pe plajele din Rio de Janeiro? Acesta e preţul dezvoltării Braziliei? Şi cât riscă să coste acest lucru?”, se înteabă Antonio Cianciullo, autorul unui interviu cu laureatul Premiului Nobel, Perez Esquivel.
Adolfo Perez Esquivel, cu o viaţă petrecută în apărarea drepturilor Umanităţii, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1980, este implicat acum în lupta pentru crearea unei Curţi Penale Internaţionale pentru apărarea mediului înconjurător, un instrument de apărare global pentru apărarea bunurilor comune.
Este de urgenţă necesară extinderea competenţei unei Curţi Penale Internaţionale de la Aja la marile la infracţiunile ambientale, considerate crime împotriva umanităţii. Şi instituirea unui Tribunal Penal European al Mediului, cu scopul de a asigura o aplicare omogenă a pedepselor. Acestea sunt propunerile convenţiei „Ambient şi securitate: către o justiţie globală” organizată la Veneţia de International Academy of Environmental Sciences şi de Fundaţia SEJF. Idee este susţinută de un grup de laureaţi ai Premiului Nobel şi de personalităţi culturale, de la Luis Sepulveda la Dalai Lama, de la Rigoberta Menchu la Mihail Gorbaciov. „Ameninţările la adresa securităţii ecosistemelor de care depinde supravieţuirea colectivă cer o instituţie internaţională capabilă să asigure puterea conceptului de justiţie”, afirmă Antonino Abrami, magistrat al Curţii de Casaţie şi inspirator al propunerii unei Curţi Penale Internaţionale pentru Ambient.
Întrebat care sunt primele cazuri care ar trebui aduse în faţa acestei Curţi Internaţionale, Perez Esquivel a răspuns: „Voi pleca de la cazul cel mai recent, cel în care sunt angajat acum. CHEVRON-TEXACO, în timpul operaţiilor de exploatare a rezervelor petrolifere din provinciile Sucumbios şi Orellana, în nordul Amazoniei, în Ecuador, au contaminat cu substanţe toxice aproape o jumătate de milion de hectare de pădure. Un masacru: daunele aduse biodiversităţii nu sunt nici măcar măsurabile, am pierdut o bogăţie extraordinară înainte de a reuşi măcar să-i cunoaştem ponteţialul, inclusiv implicaţiile în domeniul farmaceutic. Sunt apoi daunele aduse persoanelor, unele înspăimântătoare: mii de indigeni au fost constrânşi să fugă, mulţi alţii sunt morţi”.
În ceea ce priveşte reacţia legală, „Procesul ce a urmat denunţului semnat de 30 de mii de persoane, a durat 20 de ani. S-au strâns 230 de mii de pagini în timpul anchetei, inclusiv mărturiile a 40 de victime. Au fost efectuate 106 expertize şi 80de mii de analize chimice ale solului. Actelor le-a fost adăugată documentaţia asupra vărsării a 60 de miliarde de litri de apă contaminată şi a 650 de barili de petrol. Dar nu este de ajuns pentru a obţine dreptatea: până acum Chevron a reuşit să evite să plătească cele 18 miliarde de dolari cerute de magistraţii din Ecuador. De aceea spun că, deoarece poluarea se produce la nivel internaţional, este nevoie de a reacţiona tot la nivel internaţional”.
„Catastrofa din Golful Mexicului pare să nu fi însemnat nimic. Platforma petrolieră Deepwater Horizon a explodat acum trei ani, dar evaluarea daunelor continuă. Dimensiunile incidentului au fost de aproximativ zece ori mai mari decât cele, dramatice, ale dezastrului Exxon Valdez din 1989: de data aceasta au ajuns în ocean aproape 5 milioane de barili de ţiţei. Unde vrem să ajungem? Să obţinem petrol în condiţii din ce în ce mai dificile, la adâncimi imposibile ca acelea ale zăcământului din faţa coastei braziliene? În acea arie sunt mari rezerve fosile, dar pericolele sunt încă mai mari. Nu este acceptabil să mărim continuu pragul de risc, lăsând câştigul marilor companii private, în timp ce daunele sunt suportate de colectivitate”.
Petrolul pune în pericol schimbarea climatică, emisiile nocive de seră ar trebui combătute rapid. Întrebat cine ar putea face acest lucru, Perez Esquivel a răspuns: „ Situaţia climatică continuă să se înrăutăţească şi milioane de persoane sunt ameninţate de intensificarea fenomenelor extreme, ca uraganele, lungile perioade de secetă, aluviunile”.
Un nou instrument al justiţiei internaţionale ar trebui să apere mările şi atmosfera.
„Toate locurile de care depinde siguranţa colectivă sunt neprotejate, supuse asaltului săpării în sâncă, otrăvirii solului şi apelor, incendiilor. Pădurea tropicală pierde milioane de hectare anual, atmosfera este alterată de gazele care ameninţă echilibrul climatic, oceanele sunt sărăcite de viaţă şi se umplu de substanţe toxice. Este timpul să reacţionăm. Bunurile comune ale umanităţii au nevoie de un garant, de o justiţie capabilă să pună capăt prădării naturii. Am pierdut prea multe bătălii pentru că numai judecătorii şi numai guvernele nu au avut forţa de a se opune multinaţionalelor. Singuri nu putem învinge: trebuie să ne unim pentru că riscul creşte cu fiecare zi care trece”.
Perez Esquivel pare pesimist în ceea ce priveşte viitorul mediului înconjurător...
„Nu, nu cred că sunt pesimist, încerc să văd cu claritate pericolele. Dar chiar încercarea de a crea o Curte Penală Internaţionalăm demonstrează o capacitate de reacţie şi de mobilizare din ce în ce mai evidentă. În toate ţările lumea a început să-şi dea seama de faptul că viaţa noastră nu mai poate fi dominată de capitalul financiar, care ne ameninţă securitatea. Mişcarea pentru apărarea oamenilor este în creştere şi devine din ce în ce mai dificil de ignorat”.
Traducere de Magdalena Popa Buluc dintr-un interviu realizat de Antonio Cianciullo, pentru „La Repubblica”
9 comentarii:
În contextul prezentării Planului Naţional de Investiţii Strategice şi Crearea de Noi Locuri de Muncă, Ionel Blănculescu scrie un articol în „România liberă” în care laudă guvernul Ponta afirmând că, “pentru prima dată în ultimii 14 ani, se precizează că Guvernul României nu doreşte să mai tergiverseze proiectul Roşia Montană”.
“În sfârşit, mai spune Blănculescu, în România, după mulţi şi grei ani, a revenit normalitatea.
Ce spune însă despre premierul Victor Ponta reprezintă apologia slugărniciei.
„(...)un tânăr politician cu viziune, extrem de apreciat pe plan internaţional, probabil viitorul lider regional al acestei părţi de lume, poziţie deţinută până în prezent de prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk”, este comentariul făcut de Blănculescu la adresa primului-ministru.
Numai cuvinte de laudă are însă și la adresa RMGC (compania care intenţionează să extragă aurul de la Roşia Montană).
„Condiţiile iniţiale au fost revizuite, statul urmând să câştige şi mai mult din acest proiect decât până acum, de la 56% cât ar fi câştigat în trecut la 78%, ceea ce trebuie subliniat că dacă va rămâne aşa, în urma negocierilor finale, va reprezenta o mare performanţă pentru statul român şi pentru cei ce au negociat în numele acestuia cu compania de proiect, Roşia Montană Gold Corporation, care până în prezent a suportat deja costuri de aproape o jumătate de miliard de USD cu investiţiile în ţara noastră”.
Numai că declarațiile sale nu au nicio valoare în condițiile în care acestea nu sunt trecute în contract.
În ceea ce privește “câștigul”, despre care face vorbire Blănculescu, acesta este, de fapt, o mare datorie, de peste 77 milioane de dolari.
La sfârşitul anului 2012, RMGC era înregistrată la Ministerul de Finanţe cu o datorie de peste 1,36 miliarde de lei. 19,31% (cât e participaţia actuală a statului român prin Minvest la RMGC) reprezintă, implicit, o datorie a statului român. Adică peste 262 milioane de lei, iar o creştere a participaţiei statului român la RMGC este praf în ochi.
Întrebarea este pe ce s-a cheltuit până acum cea mai mare parte a datoriei de peste 77 milioane de dolari (262 milioane de lei)?
Blănculescu pledează în favoarea companiilor care îşi îngroaşă conturile în pofida tuturor riscurilor anunțate de specialiști în protecția mediului și nu numai promovând proiectul, despre care spune că ar urma să fie „cel mai sigur, cu cel mai înalt grad de securitate ecologică”.
Aduce ca argument însă acele studii științifice care apar pe site-urile companiilor miniere și alte studii din literatura internațională eludând însă ceea ce nu convine.
Este motivul pentru care chiar și Traian Băsescu avertiza, la un moment dat, „băieţi, luaţi-o mai uşor dacă vreţi ca lumea să vă creadă”.
Laszlo Borbely promitea și el că va bea apă din iazul cu cianură, dar avea întotdeauna grijă să specifice că o va face dacă proiectul care urmează să fie avizat va fi respectat.
„Dacă, de exemplu, cafeaua conţine cianuri în proporţie de 6 mg/litru şi fasolea 100 mg/kg, pentru separarea aurului din minereu valoarea maximă de cianură acceptată pentru proiectul Roşia Montană este de sub 5 mg/litru, în condiţiile în care Directiva UE 2006/21/CE, transpusă în România prin HG 856/2008, prevede ca la descărcarea în iaz maximul de cianură să fie de 10 mg/litru”, spune Blănculescu..
Iată însă opinia unui om care se ocupă cu cercetarea, Raul Mureşan, care vorbește deshis despre minciuna apei din iazul de decantare care ar urma să conțină mai puțină cianură decât o cafea.
”Am citit studiile științifice menționate pe site-urile companiilor miniere și alte studii din literatura internațională (studii mai importante fiind review-urile lui Eisler R. 1991, US Fish Wildlife Service, Biol. Rep. 85, și cel al lui Conn E., 1980, Ann Rev Plant Physiol31:433-451), dar se menționează doar potențialul de generare a acidului cianhidric de către anumite categorii de plante. Nicăieri nu am găsit date referitoare la prezența cianurii de sodiu (utilizată în minerit) în boabele de cafea, și cu atât mai puțin date despre o eventuală concentrație a cianurii în cafea. Ceea ce se știe însă cu siguranță este că semințele unor plante, cum ar fi merele sau caisele, conțin compuși ce în reacție cu acidul din stomac generează acid cianhidric, astfel că un consum substanțial al acestor semințe poate provoca otrăvire acută. Cianura de sodiu utilizată în minerit nu este nici pe departe similară, nici măcar în concentrații mici, compușilor cianogenici prezenți în anumite plante din natură”, concluzionează Raul. C. Mureșan.
Raul C. Mureșan citează, în același articol, publicat pe ”ziare.com”, studiile științifice ale lui Ronald Eisler (de la US Geological Survey) și ale altora care arată:
”Anual, în atmosferă sunt eliberate peste 20.000 de tone de acid cianhidric de la exploatările miniere de aur”.
”Acidul cianhidric (extrem de toxic, utilizat la gazarea deținuților în lagărele de exterminare) rămâne destul de stabil în atmosferă (nu este distrus rapid de acțiunea razelor ultraviolete, așa cum pretinde RMGC), având un timp de persistență (înjumătățire) de peste 267 de zile (vezi Korte & Coulston,1998).
Mai departe, tot Eisler oferă date referitoare la concentrațiile toxice ale cianurii pentru pești, într-un review din anul 2004 (vezi Eisler & Wiemeyer, 2004). Peștii sunt sensibili la cianură la concentrații de microgram pe litru, adică de o mie de ori mai mici decât concentrațiile de miligram pe litru (ppm) ale soluțiilor de cianură care urmează a fi deversate în iazul Corna de la Roșia Montană!”
Bătălia pentru gazele de sist atinge paroxismul pe culoarele instituțiilor europene de la Bruxelles, scrie Liberation. Mai multe țări, în frunte cu Polonia și Marea Britanie, urmate de Spania, România, Lituania și Cehia, militează pentru exploatarea liberă a resurselor subsolului și refuză astfel orice legislatie europeană care le-ar constrange să ridice costurile de extracție, chiar dacă daunele aduse meniului inconjurator nu au frontiere. Companiile petroliere sunt din ce în ce mai active, cu americanii de la Exxon Mobil, Chevron, Halliburton sau europenii de la Total, Statoil, PGNiG, Shell, și cheltuiesc cât trebuie pentru a convinge instituțiile comunitare și mass media de necesitatea imperioasă a exploatarii gazelor și petrolului de șist.
Presiunea cea mai mare este asupra Comisiei Europene, care in arhitectura instituțională europeană este cea care poate propune proiecte legislative. Iar pentru aceasta toamnă, Comisia ar trebui să lanseze cadrul legislativ pentru exploatarea acestor resurse. Insuși purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Mediu se plânge de insistența companiilor petroliere. ’’Lobby-ul lipsita de norme și de credință al polonezilor pentru gazul de șist este halucinant, iar Total nu este departe’’, spune eurodeputata Corine Lepage pentru Liberation.
Criza economică și urgența unei relansări economice cu orice preț sunt argumentele forte ale susținătorilor exploatării gazelor de șist fără un cadru legal constrângător. La Bruxelles și în capitalele europene se folosește tot mai mult exemplul ’’revoluției’’ americane a gazelor de șist, de care aproape nimeni nu auzise până la izbucnirea crizei economice. Aceasta revoluție, făcută într-o țară care nu împărtășește preocuparile europene în materie de protecția mediului, scrie Liberation, îi face să saliveze pe unii lideri de la Bruxelles. ’’Prețul gazelor americane este de trei ori mai mic decât al celor europene, ceea ce creează o diferență de competitiviatte între întreprinderile noastre’’, se spunea în comunicatul summit-ului pe probleme de energie organizat la Paris în luna mai. În timp ce președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy arăta că ’’Europa riscă să devină singurul continent dependent de energia importată’’.
La finalul lunii mai, vorbind în Parlamentul European, Van Rompuy a mai declarat că ’’Europa trebuie să-și exploateze potențialul energetic la maximum’’, iar președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, spunea că este necesară reducerea prețului energiei, omițând însă să vorbească despre protecția mediului. În Comisie, resaponsabilul pentru energie, comisarul german Gunther Oettinger, susține și el exploatarea gazelor de șist.
Miza acțiunilor de lobby este viitoarea legislatie europeană, preeminentă în fața celor naționale. Până acum, comisia pentru Industrie din Parlamentul European a adoptat versiunea în favoarea gazelor de șist propusă de Comisie, în 2012. Comisia pentru Mediu a cerut însă modificări. Acum, Comisia, ținând cont de recomandările PE, elaborează noua legislație. Și mai este în joc un lucru important: rolul pe care UE il va atribui gazelor naturale, de sursă de energi cu emisii de dioxid de carbon reduse sau nu, căci în funcție de aceasta gazele pot ajunge în randul resurselor de energie fosilă care pot beneficia de finanțări destinate dezvoltării energiei regenerabile.
O miză mare pentru companii petroliere, care nu a de ce să nu cheltuiască milioane de dolari în schimbul unor profituri de miliarde, pe o piață foarte industrializată și dezvoltată, cu peste jumătate de miliard de locuitori. Pe de altă parte, companiile ruse care ofera acum UE o buna parte din energia necesară lupta cu aceeași energie și, așa cum Halliburton si Marathon Oil nici nu s-au înscris în registrul lobby-ului de la Bruxelles, nu se cunoaște nici dacă finanțarea unor ONG-uri precum Corporate Europe provine sau nu de la Moscova.
Corporate Europe arata intr-unarticol documentat că gazul de sist a fost vedeta Forumului European al Energiei, unul dintre așa-zisele ’’intergrupuri’’ informale (un eufemism pentru netransparente) care permit companiilor petroliere să intre în legătură cu deputații europeni. Pentru participarea la lucrări, eurodeputații nu trebuie să plătească decât sume modice, în timp ce oficialii companiilor trebuie sa cotizeze cu peste 7.000 de euro. FEE nu a oferit vreo informație despre cine a participat la cele doua dezbateri organizate până acum.
În 2012, Centrul European pentru Studii Politice a organizat un forum privind gazele de șist. Sponsori: Chevron si Exxon, care au oferit cate 10.000 de euro. O nimica toată. Dupa cum tot o nimica toată, raportat la profiturile marilor companii, primesc și companiile sau universitarii invitați să scrie articole despre beneficiile gazelor de șist, pe principiul ’’cumpără un expert sau devino tu însuți expert’’.
Însă cel mai mult au de câștigat, pentru moment, companiile de lobby. Armate întregi de lobby-iști acredidați la instituțiile europene sar în apărarea gazului de șist, pentru onorarii pe măsura. Fleishman-Hillard lucrează pentru ExxonMobil, FTI Consulting pentru Halliburton, iar pentru Marathon Oil lucreaza Hill+Knowlton Strategies.
La finalul lunii mai, vorbind în Parlamentul European, Van Rompuy a mai declarat că ’’Europa trebuie să-și exploateze potențialul energetic la maximum’’, iar președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, spunea că este necesară reducerea prețului energiei, omițând însă să vorbească despre protecția mediului. În Comisie, resaponsabilul pentru energie, comisarul german Gunther Oettinger, susține și el exploatarea gazelor de șist.
Miza acțiunilor de lobby este viitoarea legislatie europeană, preeminentă în fața celor naționale. Până acum, comisia pentru Industrie din Parlamentul European a adoptat versiunea în favoarea gazelor de șist propusă de Comisie, în 2012. Comisia pentru Mediu a cerut însă modificări. Acum, Comisia, ținând cont de recomandările PE, elaborează noua legislație. Și mai este în joc un lucru important: rolul pe care UE il va atribui gazelor naturale, de sursă de energi cu emisii de dioxid de carbon reduse sau nu, căci în funcție de aceasta gazele pot ajunge în randul resurselor de energie fosilă care pot beneficia de finanțări destinate dezvoltării energiei regenerabile.
O miză mare pentru companii petroliere, care nu a de ce să nu cheltuiască milioane de dolari în schimbul unor profituri de miliarde, pe o piață foarte industrializată și dezvoltată, cu peste jumătate de miliard de locuitori. Pe de altă parte, companiile ruse care ofera acum UE o buna parte din energia necesară lupta cu aceeași energie și, așa cum Halliburton si Marathon Oil nici nu s-au înscris în registrul lobby-ului de la Bruxelles, nu se cunoaște nici dacă finanțarea unor ONG-uri precum Corporate Europe provine sau nu de la Moscova.
Corporate Europe arata intr-unarticol documentat că gazul de sist a fost vedeta Forumului European al Energiei, unul dintre așa-zisele ’’intergrupuri’’ informale (un eufemism pentru netransparente) care permit companiilor petroliere să intre în legătură cu deputații europeni. Pentru participarea la lucrări, eurodeputații nu trebuie să plătească decât sume modice, în timp ce oficialii companiilor trebuie sa cotizeze cu peste 7.000 de euro. FEE nu a oferit vreo informație despre cine a participat la cele doua dezbateri organizate până acum.
În 2012, Centrul European pentru Studii Politice a organizat un forum privind gazele de șist. Sponsori: Chevron si Exxon, care au oferit cate 10.000 de euro. O nimica toată. Dupa cum tot o nimica toată, raportat la profiturile marilor companii, primesc și companiile sau universitarii invitați să scrie articole despre beneficiile gazelor de șist, pe principiul ’’cumpără un expert sau devino tu însuți expert’’.
Însă cel mai mult au de câștigat, pentru moment, companiile de lobby. Armate întregi de lobby-iști acredidați la instituțiile europene sar în apărarea gazului de șist, pentru onorarii pe măsura. Fleishman-Hillard lucrează pentru ExxonMobil, FTI Consulting pentru Halliburton, iar pentru Marathon Oil lucreaza Hill+Knowlton Strategies.
Și presa beneficiază de atenția companiilor petroliere, astfel încât discursul public să le fie favorabil. Compania Total a achitat costurile unei frumoase călătorii în America a trei jurnaliști de la Le Monde, Statoil a platit un serial in favoarea gazelor de șist în The Telegraph, iar site-ul Euroactiv are parteneriate pe probleme de comunicare cu ExxonMobil, GDF Suez și Total. Apoi a urmat și lansarea platformei shalegas-europe.eu, un parteneriat intre ExxonMobil și Google, unde pot fi găsite clipuri similare celor în favoare exploatării de la Roșia Montană, in care lucrători petrolisti vorbesc omului simplu despre imensele beneficii ale exploatării gazelor de șist.
Corporate Europe publică și o listă a acțiunilor de lobby initiate de companiile petroliere naționale sau multinaționale în ultimii ani, dar și bugetele lor pentru lobby: Cehvron – 350.000 de euro în 2011, ExxonMobil – 5 milioane de euro în 2010, OMV – 300.000 de euro în șase luni ale anului 2011, Shell – 5 milioane de euro în 2011, Statoil – 300.000 de euro în 2011, Total – 2,5 milioane de euro în 2011.
Sant Doua Metode de a cucerii si de a inrobi o natiune . 1. Prin sabie 2. Prin indatorare . - John Adams - 1735 - 1826 . Asasinii Economici sint responsabili pentru crearea primului imperiu Global . Se gaseste o tara care are resurse , cum ar fii petrol .... si apoi aranjeaza un imprumut urias de la Banca Mondiala , sau una din celelalte organizatii de acest tip . Se va mituii pe cei de la cel mai inalt nivel . DAR banii nu vor ajunge cuadevarat in acea tara , Defapt ajung la marile corporatii pentru a construi proiecte de infrastructura in acea tara . Parcuri industriale etc, lucruri de care sa beneficieze Corporatiile si cativa oameni bogati din acea tara . DAR , nu ajuta majoritAtea oamenilor din ROMANIA de loc spre exemplu , ci interesul ca intreaga tara ramine cu o datorie foarte mare . PRICEPETI ? Este O Datorie Asa De Mare Inciot Sa Nu O Poata Platii si asta face parte din plan ....... Vine FMI din nou si spune ,,,, .. RO , ati pierdut foarte multi bani , nu va puteti platii datoriile , asa ca ...
Exploatarea gazelor de şist ar putea provoca cutremure de pământ
Seismele cu o magnitudine de 2 grade pe scara Richter, sau mai mici, ce pot fi resimţite mai greu, sunt provocate adesea de fracturi hidraulice
Potrivit unui studiu publicat de prestigioasa revistă „Science”, fracturile hidraulice legate de exploatarea resurselor naturale ar putea provoca cutremure de pământ.
Potrivit unui recent studiu ştiinţific, fracturarea hidraulică fragilizează solul, iar consecinţele pot fi foarte periculoase. Un seism ce a avut loc la mii de km poate provoca o multitudine de cutremure de mică amploare în zone unde este folosită fracturarea hidraulică, cu riscul de a duce la prăbuşirea unor imobile. Cutremurul de pământ din Maule, statul Chile, din februarie 2010, cu o magnitudine de 8,8 pe scara Richter, a declanşat, 16 ore mai târziu, un seism de 4,4 în Oklahoma, în situl zonei de exploatare a gazului Wuilzeta, arată un studiu ştiinţific american citat de Atlantico.fr.
Această descoperire, publicat la 11 iule a.c., în revista „Science”, a fost făcută de cercetători de la laboratoarele seismice de la Universitatea Columbia şi reaprinde dezbaterea privind pericolul fracturării hidraulice, utilizată deja în mod intens în SUA, dar interzisă în Franţa, al cărei premier, Jean-Marc Ayrault, reafirmase acest lucru chiar în ziua apariţiei articolului. Fracturarea hidraulică este un procedeu folosit pentru extragerea gazului de şist. El constă în injectarea în subsol la foarte înaltă presiune de mari cantităţi de apă amestecată cu nisip şi detergenţi, astfel încât să spargă roca, iar gazul pe care ea îl conţine să fie eliberat. Este o metodă de exploatare care a condus la un adevărat boom economic în numeroase state din SUA, dar care are consecinţe mari asupra mediului înconjurător, îndeosebi asupra poluării aerului şi pânzelor freatice. După ce gazul sau petrolul sunt captate, apele uzate sunt reinjectate sau rămân în subsol. Potrivit cercetătorilor, aceste ape ar putea avea legătură cu o anumită creştere a activităţilor seismice. Cutremurele provocate de operaţiunile de fracturare ar putea atinge o magnitudine apropiată de 5,0. La acest nivel al scării Richter, ce măsoară intensitatea cutremurelor, imobilele de proastă calitate sau vechi pot fi avariate, ori chiar se pot prăbuşi.
Au fost identificate trei cutremure de pământ - în Oklahoma, în Colorado şi în Texas - ce au avut loc aproape de puţurile de injectare cu apă, din cauza urmărilor celor mai importante seisme ce au avut la mare distanţă:
- Cutremurul din Maule - statul Chile - din februarie 2010, cu o magnitudine de 8,8, care, 16 ore mai târziu, a declanşat un seism de 4,4 în Oklahoma, în situl de exploatare a gazelor de şist din zona Wuilzeta. El a fost urmat de mici seisme în Oklahoma. Din cauza lui s-au prăbuşit 14 imobile, iar două persoane au fost rănite. „Cutremurul respectiv este nu numai unul dintre marile seisme asociate cu eliminarea apelor uzate, dar, de asemenea, este unul dintre cele mai importante legate de un eveniment declanşator de la distanţă”, a declarat Nicholas van der Elst, principalul autor al studiului publicat de revista „Science”;
- Cutremurul din Chile a provocat, totodată, un număr mare de mici seisme, în Trinidad, în Colorado, aproape de puţurile în care apele uzate permiteau extragerea de gaz metan;
- În fine, cutremurul de 9,1 grade ce a avut loc în Japonia, în martie 2011, ce a provocat un tsunami devastator, a declanşat, totodată, un număr de mici seisme.
În Statele Unite, Agenţia de Protejare a Mediului Înconjurător (EPA) realizează la ora actuală un studiu asupra efectelor acestei tehnici. S-a constatat că, odată ce gazul sau petrolul sunt captate, apele uzate sunt reinjectate sau rămân în subsol. Cutremurele de magnitudinea 2 sau mai puţin, care pot fi resimţite mai greu, sunt produse adesea de fracturarea hidraulică, arată geologul William Ellsworth de la US Geological Survey, expert în seisme, care nu a participat la realizarea studiului citat.
Principalul autor al studiului, Nicholas van der Elst, de la Universitatea Columbia, a constatat o creştere netă a activităţii seismice deşi „fiecare caz individual poate fi o pură coincidenţă”. Când se începe cercetarea fenomenului într-o manieră sistematică, „se poate spune cu mai multă certitudine că există cu adevărat o relaţie de la cauză la efect”, a adăugat el. Potrivit acestui cercetător ştiinţific şi colegilor lui, se constată o creştere netă a activităţii seismice în centrul Statelor Unite, cu 300 de cutremure de magnitudinea 3, sau mai mult, între 2010 şi 2012, faţă de 21 pe an, în medie, între 1967 şi anul 2000. Or, această creştere ar coincide cu dezvoltarea şi exploatarea gazului de şist şi foarte criticata fracturare hidraulică, conchide Atlantico.fr
Trimiteți un comentariu