Dan Puric: Când aveam 17 ani am semnat angajament cu Securitatea să spun cine face politică în clasă. M-am autodenunţat. Eu eram cel care îl imitam pe Ceauşescu.
Ăla care m-a pus să semnez, m-a întrebat: "Tovarăşu' Puric, vă rog să spuneţi cine face politică în clasă". Şi-atunci au venit îngerii şi am răspuns: "Dan Puric". Avea pregătit pixul să noteze, n-a mai notat nimic. M-a întrebat dacă vreau să mă scoată în faţa careului. Aşa s-a terminat şi angajamentul meu de a colabora cu Securitatea.
Dan Puric: Am simţit că domnul Arafat este printre puţinii oameni care a făcut ceva durabil, bun, a salvat sute de oameni. Românul a observat că e un om care nu numai că n-a fost apreciat, dar felul în care Băsescu l-a tratat nu a fost în regulă.
Poporul român e sensibil. E efectul fluture. Un ciclon nu pleacă dacă nu bate un fluture din aripi. De la o oscilaţie mică de aripioară a plecat totul. E imprevizibil cât poate omul să îndure şi e imprevizibil de la ce se revoltă. S-au revoltat că a vorbit preşedintele urât cu omul acela. Ăsta este poporul român.
Dan Puric: Pentru mine, principiul monarhic este urmarea pricipiului voievodal, care este ierarhia. Ierarhia este un lucru natural. Un conducător nu se alege, se impune.
Dan Puric: Mi-am luat câine. Sunt singurul Puric cu câine din lume. Mă plimb cu el prin parc. Acolo am văzut structura României. Javrele maidaneze, care seamănă cu oamenii politici, sunt hrănite de paznici. Ăştia care se plimbă cu câini individuali, le aduc mâncare, în loc să dea în ei cu bolovani. Ăştia au găsit creştinismul pentru maidanezi. Clasa politică trebuie ţinută în lesă, cu botniţă. Lesa e la noi.
Dan Puric: Am primit un telefon odată de la o măicuţă care mi-a zis: "Mătăluţă eşti cam eretic. Vorbeşti doar de Coposu, de Ion Gavrilă Ogoreanu, care erau greco-catolici". Şi-atunci i-am zis şi eu: "Mătăluţă eşti de la Securitate". Pentru mine nu contează lucrurile astea, contează că s-au jertfit pentru ţară.
Victor Ciutacu: E normal să avem un şef de serviciu secret premier? E democratic?
Dan Puric: Ce-i democratic în România? Aici e posibil orice.
Dan Puric: Am urmărit implementarea legii lustraţiei. E ceva comic. Ăştia din clasa politică nu sunt fantomele trecutului, sunt cancerul prezentului. Ăia din trecut i-au fătat p-ăştia.
Dan Puric: Clasa politică e formată din copii handicapaţi care aşteaptă să moară românii ca să le ia averile.
Dan Puric: Noul Guvern este o continuare a ceea ce-a fost. Dar nu mă lansez într-o critică. Misiunea mea nu e să critic, ci să fertilizez mintea românilor.
Ştiţi cum mă simt în România, vizavi de Guvern? Cum mă simţeam faţă de administratorul meu de bloc din Botoşani, care s-a luat de mine că făceam repetiţii în casă şi mi-a zis: "Domnu' Puric, şi eu am soţie, dar nu o bat aşa ca dumneavoastră. Mai daţi şi drumul la muzică să nu se audă"... Aşa e şi cu Guvernul, n-are nicio treabă...
Dan Puric: Mi-a spus o doamnă: "Domnu' Dan, ce ne facem cu romii ăştia care ne fac de râs pentru că fură din Anglia". I-am zis că am un mesaj pentru ei. Furaţi, ţiganilor, furaţi cât puteţi. Lăsaţi găinăriile, furaţi mult. Oricum nu se compară cu cât fură alţii în Roşia Montană.
Dan Puric: Intelectualii nu fraternizează cu regimul politic, ei se vând. Sunt fripturişi. Se duc încotro bate vântul pentru nişte oportunităţi mizerabile. Ne aflăm într-un pasaj de distrugere a României soft. Un plan de distrugere lent este perfect valabil.
Se face cu oameni care îţi aneantizează sentimentul trecutului. Nu mai avem valori comune. Ni se inoculează şi frica de viitor. Omul este terorizat de prezent, fără să mai îndrăznească să viseze.
Dar există un recul al poporului şi asta o simt, nu mă îmbăt cu apă rece.
Dan Puric: România este atacată în fondul ei sufletesc. Toate minimalizările astea ale rolului României în lume sunt făcute ca să ne rănească. Cele mai grave suferinţe sunt cele psihice. Poporul român este atacat în sufletul lui.
Oamenii vin la conferinţele mele ca să se refacă sufleteşte. Vocea României în lume a dispărut. Am fost băgaţi într-un salon, de parcă am suferi de o boală contagioasă. Nici măcar rudele nu vin să ne vadă.
Ni s-a impus comunismul cu forţa, ni s-a impus o gardă de intelecuali trădători. Această intelectualitate care ne-a creat un spaţiu dilematic a făcut ca tineretul să nu aibă unde să se întoarcă.
Dan Puric: N-am fost desprins de fenomenul revoltelor, am intrat în cartea de istorie. În perioada în care erau focurile mai aprinse în Piaţa Universităţii, a sunat cineva la casa mea. Erau doi oameni în vârstă. A răspuns soţia, eu dormeam. "Nu vă supăraţi, aici stă Dan Puric? Noi suntem din Piaţa Universităţii. Când se scoală domnul Puric, îl întrebaţi dacă vrea să fie preşedintele ţării?". Am vorbit cu ei până la urmă, aveau o candoare...
Mi s-a părut extraordinar, am intrat în istorie.
Linia asta de duioşie... Pe Brâncoveanu l-au rugat să fie domn, pe Petru Rareş l-au rugat la fel. Ca pe Brâncoveanu şi Petru Rareş l-au rugat şi pe Dan Puric. Dacă au făcut asta, înseamnă că poporul român are o sămânţă de genialitate.
Dan Puric: Cel mai mare elogiu mi l-a făcut prin 1992 un director de casă de cultură când mi-a zis că sunt la fel de mare ca Dolănescu, doar că eu nu vorbesc.
Dan Puric: Se pot mobiliza oamenii şi în ciuda vremii şi în ciuda vremurilor. Lumea vine la spectacole. Este o nevoie sufletească, nu una culturală. Suntem într-un proces de refacere sufletească. După ce joc, când vin oamenii la cabină, se foloseşte foarte rar expresia: "Felicitări, ati jucat bine". Nu, se foloseşte expresia: "Mi-aţi făcut o bucurie sufletească".
Nici cuvântul terapie nu vreau să-l folosesc. E vorba de ocrotire. Ocrotesc rădăcina aceasta sufletească care mai pâlpâie în noi. De ce vin aceşti oameni? De ce reacţionează ca şi cum ar avea sute de ani de experienţă teatrală de genul acesta?
De unde coeficientul acesta de inteligenţă nepoluată? În România publicul are talent. E un public rămas intact, care are alergie totală la mitocanizare. Pot să compar publicul din România cu cel din Asia, din toată Europa.
Domnule Pleşu,
Încă din anii '60, în pielea dvs a intrat un demon "comunistoid". Pentru ca acesta să nu fie deconspirat, v-aţi mascat maxima imoralia cu Minima moralia?
De ce v-aţi folosit de Măştile tranziţiei acoperindu-vă chipul cu masca unui Havel românesc?
Aţi scris Despre îngeri în loc să scrieţi despre demoni pentru a abate atenţia de la colaborarea cu aceştia?
Ce valoare mai pot avea cărţile dvs, stilul dvs fermecător, atunci când moralitatea e înlocuită cu Obscenitatea publică? Moralitatea publică ar fi fost de neconceput, domnule Pleşu?
"N-am a-ţi da socoteală cu privire la biografia mea" – mi-aţi răspuns în scrisoarea deschisă din 17 ian. a.c., trimisă celor 53 de membri GDS, inclusiv mie.
"Nu mie trebuie să-mi daţi socoteală, ci tuturor celor care au crezut şi au sperat în dumneavoastră, tuturor celor care vor citi Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990", v-am răspuns.
"Nu mie trebuie să-mi daţi socoteală, ci tuturor celor care au crezut şi au sperat în dumneavoastră, tuturor celor care vor citi Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990", v-am răspuns.
"Îţi propun să înveţi să taci", mi-aţi scris.
În loc să tac, v-am repetat întrebările. În plus, înfăptuisem încă un sacrilegiu: cerusem demisia preşedintelui Băsescu. A propos, în loc să-i cereţi demisia celui care a devenit campion absolut în minciună, incultură, vulgaritate şi neruşinare, preferaţi să-l dojeniţi pentru că e "ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard", cu toate că mi-aţi scris că "unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade".
În loc să tac, v-am repetat întrebările. În plus, înfăptuisem încă un sacrilegiu: cerusem demisia preşedintelui Băsescu. A propos, în loc să-i cereţi demisia celui care a devenit campion absolut în minciună, incultură, vulgaritate şi neruşinare, preferaţi să-l dojeniţi pentru că e "ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard", cu toate că mi-aţi scris că "unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade".
Ca urmare, aţi decis excluderea mea cu orice preţ - calomniere, încălcarea statutului, vot imoral sau incompatibil cu regulamentul – chiar şi ignorând faptul că mi se datorează cel mai bun lucru făcut de GDS: implicarea în condamnarea comunismului1.
Menţionez că la adunarea generală a GDS din 1 febr. a.c. - în cadrul căreia am fost exclus - nu a existat cvorum. Dintr-un total de 53 de membri au fost prezenţi doar 14, dar ulterior voturile s-au exprimat şi prin telefon sau prin e-mail. Pentru excludere au fost 27 de voturi. S-au abţinut 22 de membri, iar 4 au fost împotrivă. Din păcate, au votat şi cei fără drept de vot. Conform regulamentului, nu au drept de vot cei cu funcţii şi demnităţi publice în timpul exercitării mandatului: C.Avramescu, T.Baconsky, R.Culcer, A.Goşu, Al.Lăzescu, M.Macovei, H.-R.Patapievici, Cr.Preda, I.Stanomir, Vl.Tismăneanu, Sever Voinescu. De altfel, domnule Pleşu, chiar dvs aţi subliniat această incompatibilitate în articolul "Ce mai înseamnă GDS?" publicat recent de dvs în "Dilema veche", din care citez: "Nu pot fi membri GDS persoanele cu funcţii şi demnităţi publice, cîtă vreme îşi exercită mandatul. Nu există compatibilitate între un organism non-guvernamental şi feluritele segmente ale puterii sau ale organizaţiilor de partid". De asemenea, colegii contestaţi de mine - A.Pleşu, A.Oişteanu şi R.Palade – trebuiau să se abţină de la vot. De ce nu v-aţi abţinut, domnule Pleşu?
Oficial, am fost exclus pentru "atitudini necolegiale" Dar statutul nu prevede aşa ceva. Ca urmare, contest excluderea. Ea a fost ilegală şi imorală. Altfel spus, încă un act de obscenitate publică pe care l-aţi pus în scenă.
Semnalul excluderii a fost dat de calomnierea mea prin interpretarea incredibilă a celor spuse de mine la Antena3, în seara de 14 ian. a.c., în timp ce vizionam secvenţe (în direct, din Piaţa Universităţii) de reprimare extrem de violentă a unor protestatari nonviolenţi faţă de regimul Băsescu-Boc. Iată ce am spus atunci: « Dacă-mi permiteţi, vreau să fac un apel umanitar către colegii mei din Grupul pentru Dialog Social ale căror cuvinte sunt ascultate, poate, de preşedintele Băsescu: să-l sune acum şi să-i spună că şi românii au dreptul la o "Primăvară de la Bucureşti" aşa cum a fost "Primăvara de la Praga". Şi noi avem dreptul la o revoluţie de catifea! Mă refer acum la colegii mei Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Rodica Culcer, Alexandru Lăzescu, Monica Macovei, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Cristian Preda, Ioan Stanomir, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu. Toţi sunt colaboratori ai preşedintelui Băsescu sau ai primului-ministru Boc. Nu se poate, nu se poate, Horia Patapievici, să îl accepţi pe preşedintele Băsescu - care este un monument de incultură - preşedinte de onoare la Institutul Cultural Român! Mihai Eminescu trebuie să fie preşedinte de onoare, nu Traian Băsescu! Traian Băsescu e "Scheletul din dulapul nostru"! (Nu Eminescu!) »
Faţă de ceea ce am spus, Andrei Oişteanu, membru în conducerea GDS, a afirmat în mod absolut neverosimil: "Este o formă intolerabilă de delaţiune publică şi de îndemn la linşaj mediatic". Consider că de fapt eu am fost "linşat mediatic" prin această calomnie comunicată prin internet în cadrul intern al GDS de către dl Oişteanu (inspirat probabil de calomniile înaintaşului său condamnat în Raportul Final, Leonte Răutu, supranumit "groparul culturii române" şi "criminalul sufletului românesc").
Domnule Pleşu, aţi credibilizat această calomnie "denunţându-mă" şi "linşându-mă" la rândul dvs în scrisoarea deschisă din 17 ian. a.c., din care citez: « În contextul unei atmosfere isterizate, în care Băsescu e inamicul public nr.1, a recita o listă de nume cuprinzând, cum ai spus, "colaboratori apropiaţi ai preşedintelui » e a oferi gloatei (sic!) un potenţial program de linşaj. Horia Patapievici e şi aşa, în urma unei campanii care durează de ani întregi, în situatia de a încasa la piaţă, în blocul unde locuieşte şi pe stradă, injurii şi ameninţări drastice. Trec peste demagogia ridicolă a unui Eminescu numit preşedinte de onoare al ICR. (...) În aceeaşi linie de prostie intră şi ideea dumitale că « apropiaţii » preşedintelui sînt în conversaţie permanentă cu el şi îi pot telefona la miezul nopţii ca să-i dea sfaturi, sau ultimatumuri. (...) Cine te crezi? Cît de mediocru intelectualmente şi moralmente poţi fi, ca să-ţi închipui că emisia incontinentă de « comunicate » de care nu ţine nimeni cont e o formă de viaţă şi de activitate utilă. Ca să închei: Potoleşte-te! Ia notă de puţinătatea dumitale, de ridicolul dumitale, de impertinenţa dumitale şi fă un pas înapoi în ceasul al 12-lea. Un biet agitat de mîna a treia nu se poate erija în purtătorul de flamură al unei comunităţi care, de bine de rău, are şi prestigiul şi îndreptăţirea să se manifeste fără « sprijinul » lui. Îmi dau seama de duritatea mesajului meu, dar cred că unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade ».
M-am trezit, domnule Pleşu.
În încheiere, vă adresez încă două întrebări suplimentare referitoare la tăcerile dvs consimţitoare. Cele anterioare vi le repet pentru a cincea oară, în anexa acestui mesaj. Aşa cum v-am mai spus, vă pun abia acum toate aceste întrebări pentru că abia acum am ajuns să elaborez (împreună cu antropologul Alin Rus) o carte neagră despre fratricidul neocomunist, care va fi publicată sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
În încheiere, vă adresez încă două întrebări suplimentare referitoare la tăcerile dvs consimţitoare. Cele anterioare vi le repet pentru a cincea oară, în anexa acestui mesaj. Aşa cum v-am mai spus, vă pun abia acum toate aceste întrebări pentru că abia acum am ajuns să elaborez (împreună cu antropologul Alin Rus) o carte neagră despre fratricidul neocomunist, care va fi publicată sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
De ce, domnule Pleşu, în anii 1966-1971, ca student la Facultatea de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, secţia Istoria si Teoria Artei, fiind membru al PCR de la 19 ani, aţi decis să fiţi liderul Asociaţiei Studenţilor Comunişti, iar apoi, organizator de grupă de partid?
De ce, domnule Pleşu, la scurt timp după mişcările studenţeşti din 1968, v-aţi implicat activ -- alături de tovarăşi de la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist -- în prelucrarea ideologică a colegilor dvs de generaţie în cadrul convocării studenţilor de la Arte plastice, Conservator şi Teatru, la centrul studenţesc "Grigore Preoteasa", afirmând de la prezidiu că "într-adevăr, s-au înregistrat până atunci foarte multe, chiar prea multe acte de indisciplină în institutul nostru şi că aşa ceva a fost posibil numai pentru faptul că pregătirea noastră ideologică a avut mari deficienţe", şi luându-vă în final angajamentul în numele tuturor studenţilor de la arte că "aşa ceva nu se va mai repeta în viitor!" ?
Menţionez că întrebările de mai sus se bazează pe cele relatate de colegul dvs de facultate şi de an, dl Bata Marianov, stabilit în Germania occidentală înainte de căderea comunismului, care mi-a trimis de curând, prin e-mail, o scrisoare în acest sens, pe care o anexez, de asemenea.
Sorin Ilieşiu
ANEXE
ÎNTREBĂRI CĂTRE DL ANDREI PLEŞU,
rămase fără răspuns, reluate acum pentru a cincea oară
Domnule Pleşu, înainte de a fi propus reformarea morală a GDS (în articolul „Ce mai înseamnă GDS?" publicat de dvs în 19 ian. a.c. în revista „Dilema veche"), poate că ar fi trebuit să răspundeţi public întrebărilor care urmează. Aşa cum v-am mai scris, aş dori să includ răspunsurile în „Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990" pe care o elaborez împreună cu antropologul Alin Rus, carte care va fi publicată în curând sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
1. Domnule Pleşu, aţi fost cel mai prestigios şi cel mai admirat membru al guvernelor conduse de Petre Roman începând din 26 decembrie 1989. Citez din Raportul final (document de stat) pentru condamnarea crimelor comuniste, o declaraţie a generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat dosarul Revoluţiei: «În decembrie 1989, scopul grupului care a preluat puterea era deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată». De ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat „deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată"?
2. Raportul final arată că «În perioada care a urmat imediat după 22 decembrie 1989, grupul care a preluat puterea a deturnat caracterul pronunţat anticomunist al revoluţiei.» Domnule Pleşu, de ce deturnarea revoluţiei anticomuniste de către grupul care a preluat puterea ar fi fost posibilă numai prin genocidul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 când s-au înregistrat oficial 942 de morţi şi peste 3.000 de răniţi?
3. În guvernul Petre Roman aţi fost ministru al Culturii, inclusiv al culturii civice şi politice care reînviase absolut miraculos după 45 de ani de comunism, respectiv de mancurtizare spirituală la care poporul român a fost condamnat de criminali precum Leonte Răutu. Conform Raportului final, «regimul politic instalat după căderea oficială a comunismului a fost de esenţă neocomunistă». De ce prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat instaurarea unui regim neocomunist?
4. Citez iarăşi din Raportul final: «În iunie 1990, manifestaţia a fost reprimată cu o bestialitate fără precedent, şocând întreaga lume civilizată şi compromiţând extrem de grav imaginea României. Represiunea tipic comunistă a manifestaţiei (anticomuniste) din Piaţa Universităţii, a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile a fost organizată de către puterea politică cu implicarea SRI, a Armatei şi a Poliţiei. Potrivit declaraţiilor generalului-magistrat Dan Voinea, care a cercetat, prin Ministerul Justiţiei, evenimentele din iunie 1990: (...) „S-a dorit instaurarea terorii".» Domnule Pleşu, de ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat: (1) mineriadele din 28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990 şi 13-15 iunie 1990, (2) reprimarea violentă a democraţiei şi a libertăţii de exprimare, (3) subminarea alegerilor libere? De ce aţi consimţit, prin tăcerea dvs, ca puterea politică din care aţi făcut parte să reprime bestial manifestaţia din Piaţa Universităţii, presa liberă, partidele democratice şi societatea civilă? De ce aţi legitimat instaurarea terorii?
5. De ce, domnule Pleşu, nu aţi încercat să opriţi fratricidul din 13-15 iunie 1990, cu toate că eraţi cel mai respectat membru al guvernului, alături de dl Mihai Şora, fondator al GDS? De ce nu v-aţi respectat angajamentul că, prin demisia dvs din guvern, veţi dezavua reprimările bestiale din 13-15 iunie 1990, asemenea d-lui Şora? De ce domnia sa a avut demnitatea de a-şi respecta angajamentul şi a demisionat (în iunie 1990) din guvernul în care fusese ministru al Învăţământului, iar dvs, în loc să vă daţi demisia promisă, aţi decis să rămâneţi în guvernul care a comis atrocităţi care au oripilat întreaga lume? O „minima moralia" ar fi fost suficientă ca să vă daţi demisia.
6. De ce începând din 2000 până în 2004, aţi sfidat legea CNSAS care prevedea că nu poţi fi membru în colegiul CNSAS dacă ai fost membru în PCR? Aţi fost membru PCR. (Menţionez că în anul 2000, conducerea PNŢCD mi-a propus să fiu reprezentatul acestui partid în colegiul CNSAS. Am refuzat întrucât am fost membru PCR, chiar dacă am fost un membru de rând. Conducerea PNŢCD m-a rugat să recomand în locul meu pe cine cred de cuviinţă. L-am sunat pe Horia Patapievici să-l întreb dacă a fost membru PCR. Mi-a spus că nu, astfel încât l-am recomandat - în scris - prezentându-l ca pe un înalt reper de moralitate.)
Domnule Pleşu, aveţi obligaţia morală de a scrie şi Despre demoni, nu numai Despre îngeri. În perioada decembrie 1989 - iunie 1990, aţi fost coleg de guvernare cu criminali condamnaţi de justiţie, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Se spune că dacă dai mâna cu cei ale căror mâini sunt pline de sânge, aproape că nu mai poţi să te speli.
Vă veţi elibera de chinuitoarea povară a acestor întrebări numai dacă veţi răspunde la ele.
Vă mai rog să clarificaţi următoarele texte din scrisorile pe care i le-aţi trimis în anii '80 dictatorului Nicolae Ceauşescu: «Am avut ocazia să aduc la cunoştinţa unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind "meditaţia transcendentală"». / «Chestionarul semnat de mine nu mi s-a părut a conţine date care să intre în contradicţie cu loialtatea mea faţă de partid şi de stat. De altfel, n-am tăinuit conţinutul lui (şi aşa-numita "mantra") de îndată ce am avut prilejul să relatez unui lucrător al Ministerului de Interne toate informaţiile cuprinse şi în prezentul memoriu.»
Fragmente din SCRISOAREA DESCHISĂ TRIMISĂ DE D-L BATA MARIANOV,
fost coleg de facultate şi de an al d-lui Andrei Pleşu
(Facultatea de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, anii 1966-1971)
Către Sorin Ilieşiu, membru al Grupului pentru Dialog Social
Marea păcăleală
Dragă Sorine, am aflat despre recentele tale luări de poziţie în legătură cu situaţia din România, în incitante emisiuni la televiziune. Le-am aflat prin internet şi alte medii electronice, dar şi din relatările prietenilor din ţară şi exil. Era vorba (cum ar putea fi altfel?) despre personaje controversate ale perioadei postdecembriste, implicate în evenimentele recente. Am tras concluzia că situaţia se clatină rău de tot şi că, în sfârşit, românii nu se vor mai lăsa multă vreme "aburiţi"... (...)
Cu toate reticienţele pe care le-am păstrat în faţa tinereţii oportuniste a lui Andrei Pleşu (atributul de oportunist e cel mai blând), totuşi m-am bucurat pentru evoluţia sa ulterioară. O apreciam ca fiind o schimbare pozitivă şi destul de "iluminată". În decursul acestor 22 de ani de "tranziţie" în care, de fapt, nici nu ne-am mai văzut, am vorbit de câteva ori la telefon, scriindu-i şi câteva scrisori-- la care, bine înţeles nici nu mi-a răspuns. Sentimentele mele faţă de el, cu toate bunele mele intenţii, au fluctuat incert. Spre deosebire de tine, eu nu i-am cerut nici un fel de "socoteală" asupra biografiei sale; deci, nici nu a trebuit să-mi răspundă atăt de sever cum a făcut-o cu tine: "N-am a-ţi da socoteală...!" De fapt, într-un fel, omul are dreptate: el crede că evoluţia lui a fost una dreaptă şi luminoasă, din moment ce toată lumea îl laudă (sau l-a lăudat, până nu de mult). În acest caz, are dreptul să se mire de ce vin unii să-l tragă de mâneca cu fel de fel de întrebări: "Ce treabă are "x" sau "y" să se amestece în biografia mea?", îşi va spune dumnealui. Numai că situaţia se poate schimba total în cazul în care cel în cauză s-a expus public aşa de intens cum a făcut-o el. Dacă cineva îşi arogă hedonic şi fără reticienţe postura de creator de opinie şi pe cea de purtător de cuvânt al conştiinţei neamului, se poate aştepta şi la faptul ca cineva, cândva, să-l întrebe de una sau de alta... (...)
În ce mă priveşte, până acum, n-am spus mare lucru împotriva lui -- de fapt, aproape nimic (cu excepţia acelei scrisori în legătură cu bombardarea Serbiei, cînd el era ministru de externe). (...)
Faţa lumii se schimbă puternic, nici cea a României nu poate rămâne la fel. A apărut, chiar în viaţa publică, o generaţie tânără, decomplexată faţă de trecut, informată şi, de ce să nu recunoaştem, cam disperată. Pentru aceştia, "piruetele biografice" întortochiate şi contradictorii a lui Andrei Pleşu (şi ale altora ca el), foarte iscusit împachetate într-un fals martiriu de ex-disidenţi, începe să nu mai fie o garanţie morală. În orice caz, nu una care să mai justifice imbatabilele poziţii pe care şi le-au monopolizat neruşinat. De douăzeci şi ceva de ani asta fac: s-au aşezat boiereşte pe sfântul tron cultural şi nu mai lasă pe nimeni să se apropie de sanctuar. Cenzurează şi admonestează la fel de drastic cum se făcea şi pe vremea "odiosului". Aşa stând lucrurile, mă gândesc că aceşti copii or avea tot dreptul să le tragă picioare în fund celor care au contribuit substanţial la aducerea ţării la sapă de lemn.
Nu de mult am terminat de citit cartea lui Adrian Marino - "Viaţa unui om singur". ...Ce să-ţi mai spun? Mi-au dispărut şi ultimele şovăieli vizavi de marea majoritatea "disidenţilor" români din vremea "iepocii de aur", o băşcălie fără pereche. Dacă ne vom lamenta şi întreba mereu, de ce nu avem o societate civilă demnă şi responsabilă, fără a găsi răspunsul potrivit, vom continua să orbecăim prin conurile de umbră ale istoriei pe care ne-o vor dicta alţii. Nu vom înţelege nici de-acum înainte mare lucru dacă nu vom porni cu analiza de la acea băşcălioasă înclinaţie de vituperare. Teatrul absurdului nu se putea naşte decât în România!
Dă-mi voie să-ţi povestesc doar două episoade - poate de mult uitate de alţii - din trecutul "de generaţie", al meu şi al "ayatolahului" sufletesc al românilor: eram, cred, prin anul 5 la Institutul de artă "N.Grigorescu", eu student la sculptură, iar Andrei Pleşu la Istoria şi teoria artei. Era, nu cu mult, poate doar un an după Mişcările studenţeşti din 1968. Dictaturii lui Ceauşescu i se făcuse frică ca nu cumva, chiar tardiv, scânteile de la Paris şi alte locuri fierbinţi, să ajungă şi la noi. Atunci, preventiv, s-a mărit presiunea asupra noastră: diverse prelucrări ideologice, măsuri drastice pentru orice abatere, exmatriculări etc.
Într-o după amiază am fost convocaţi la Centrul studenţesc "Grigore Preoteasa" - toată suflarea studenţească de la cele trei institute artistice: Arte plastice, Conservator şi Teatru. Prezenţa era absolut obligatorie. Cel care ar fi lipsit se putea alege cu urmări grave - ni se spusese înainte. Noi, grupul de sculptori - cărora li se spunea "Gibonii" -, eram ca deobicei undeva prin ultimele rînduri, ca să fim cât mai departe de "oficiali". Şi, bineînţeles, circula din mână în mână, pe ascuns, nelipsita noastră sticlă de votcă. În prezidiu, la tribună, cine crezi că se afla alături de tovarăşii de la Comitetul Central UTC? Nimeni altul decât colegul nostru, viitorul "teoreticean" Andrei Pleşu. Până au vorbit ceilalţi tovarăşi nici nu ne-am sinchisit, dar, când a luat cuvântul Andrei, am ciulit cu toţii urechile. Răposatul Mihai Mihai, care stătea lîngă mine, îmi dădu un ghiont: "Mă, fii atent, ăsta vorbeşte împotriva noastră !"...
Andrei Pleşu era pe-atunci "ucenicul vrăjitor" al maestrului Frunzetti, marele păpuşar al culturii române şi se pregătea să rămână asistentul acestuia. Deci, cu alte cuvinte, avea de urmat o strălucită carieră universitară pentru care, nu-i aşa, trebuia să "dea puternic din vâsle": era, în acelaşi timp, secretar UTC (PCR ?), secretar al Asociaţiei studenţilor din artă sau mai ştiu eu al cărei drăcovenii... Ce spunea Andrei Pleşu atunci? Pot reproduce doar vag, din memorie: zicea, printre altele că, într-adevăr, s-au înregistrat până atunci foarte multe, chiar prea multe acte de indisciplină în institutul nostru şi că aşa ceva a fost posibil numai pentru faptul că pregătirea noastră ideologică a avut mari deficienţe... Dacă bine îmi aduc aminte, chiar arăta de la tribună cu mâna înspre noi (nu mai sunt, totuşi, chiar aşa de sigur de acest amănunt; la urma urmei, au trecut vreo patruzeci şi ceva de ani de-atunci...) "Dar, aşa ceva - spunea el în continuare - nu se va mai repeta în viitor!". Îşi luase angajamentul în numele nostru, al tuturor studenţilor artişti, el, colegul nostru de generaţie şi viitorul teoreticean Andrei Pleşu.
O a doua secvenţă, cu şi despre el: era după ce se întorsese de la "domiciliul său forţat", de la Tescani. Eram personal de faţă, la o masă de cârciumă (cred că, era deja alcătuit "Grupul 8+1" ); Andrei Pleşu ne povestea cu stilul său hâtru, din amintirile de "arestat". Cică îl păzeu doi ofiţeri de Securitate, unul de grad mai mic, probabil căpitan şi altul de grad mai mare, să zicem maior. Căpitanul avea şi sarcina să facă de mâncare pentru toată lumea. Andrei juca table cât era ziulica de lungă cu maiorul. La un moment dat, în timp ce băteau zarurile, se apropie căpitanul de ei --avea un şorţ alb legat peste pantalonii de uniformă-- şi-i spune conspirativ lui Andrei (nu maiorului!) frecându-şi palmele cu satisfacţie: "Nea Andreiaş, am făcut rost de o brânzică extraordinară" (Andrei îl imita cu talentul său de actor înnăscut). Căpitanul îşi duse trei degete la gură, ale căror vîrfuri le sărută zgomotos "Nea Andreiaş, pe legea mea, aşa ceva n-ai mai mâncat de mult. Ce zici, facem o mămăliguţă cu brânză şi, mai trântim şi două ochiuri pe de-asupra?" După aceea, Andrei, imitându-se pe sine, ca un adevărat Domn Goe ce era, îi răspunse plictisit: "Lasă-mă, dom´le, în pace, nu vezi că sunt ocupat ? Fă orice, numai să fie ceva bun !"...
Mi-am amintit de toate poveştile acestea nu de mult, în timp ce citeam din cartea bietului Adrian Marino: opt ani de ocnă grea şi încă cinci-şase de deportare în Bărăgan... Andrei Pleşu, erou naţional al rezistenţei anticomuniste, iar Adrian Marino, un veşnic marginalizat (?)... Mi-am mai amintit şi de detenţiile altor disidenţi, de pe alte meleaguri, mai puţin băşcălioase ca ale noastre (Havel, Adam Mihnick sau alţii). (...)
În luările tale de poziţie era vorba de Leonte Răutu şi de alţi ideologi de sorginte comunistă. Pe Răutu îl numeşti "groparul culturii române". Sunt de acord cu tine că poate fi numit aşa, numai că, mă mir de naivitatea de care dai dovadă, crezând că odraslele lor - colegi de-ai tăi din Grupul de Dialog Social -, care, încă mai mănâncă "pâinică culturală" de la mămuca Românie, pot fi total altceva decât au fost părinţii lor (?). Andrei Oişteanu, de exemplu, e văr primar cu fata lui Leonte, respectiv cu Anca Răutu (actualmente Oroveanu), care Anca, la rândul ei, este mâna dreaptă a lui Andrei Pleşu, adjunctă la Colegiul Noua Europă (Fundaţia Noua Europă). Toţi aceştia se ştiu de mici, din Cartierul Primăverii, au mers la aceeaşi şcoală, s-au jucat "de-a doctorul" când erau de-o şchioapă. După aceea, mulţi dintre ei au ajuns la Facultatea de Istoria şi teoria artei -- i-au băgat tăticii şi mămicele lor acolo, că dădea bine la imagine. Era şi fata lui Borilă printre ei, pe care o curta Valentin Ceauşescu, venea şi el destul de des la vestitele petreceri ale Institutului de artă unde, la un moment dat, găseai mai mulţi ghitarişti pletoşi decât la Conservator. Celor din "Primăverii" nu le făcea nimenea nimic, numai pe noi ne fugărea miliţia să ne taie pletele şi să ne radă bărbile... Sorine, toţi aceştia sunt din una şi aceeaşi gaşcă. Sunt la cataramă cu Petre Roman (puţin mai mare ca ei), fiul lui Valter Roman, şeful politic al armatei române de pe vremea lui Stalin (atunci când părinţii noştri erau la ocnă, ca deţinuţi politici)... Ce fac aceşti domni şi doamne acolo, la Fundaţia "Noua Europă" -- înfiinţată special pentru ei, ca să aibe lefuri frumuşele? La ora actuală nu fac nimic remarcabil: doar taie frunze la câini pe banii "tăiaţi" de Băsescu din amărâtele de pensii ale lui nea Grigore şi tanti Mărioara... Cel puţin, Patapievici la Institutul Cultural Român împreună cu Mircea Mihăieş, mai fac din când în când câte-o tâmpenie, cum ar fi, de exemplu, a compara neamul românesc - pe spinarea căruia trăiesc ca ploşniţele - cu o fecală... Ce crezi, are nevoie Băsescu la Institutul de cercetare a crimelor comuniste de un om ca Marius Oprea care să umble pe dealuri şi păduri, prin vânt şi ploaie, căutând gropi comune ale celor împuşcaţi de comunişti? Hai să fim serioşi! Băsescu, ca toţi inculţii, are nevoie de obedienţi, de oameni pro-forma, care să nu facă nimic altceva decât să-l laude pe el, prezentându-i imaginea publică în culori, dacă nu chiar aşa de strălucitoare ca pe vremea lui Pingelică, atunci, cel puţin "acceptabile"... Ce să mai spun, Sorine? Halal de Dialog Social cu toţi aceştia... (...)
Da! Vreau să fiu bine înţeles: la sfârţitul acestei scrisori -- care nici nu ştiu cât de deschisă sau publică va ajunge --, vreau şi eu să-i cert pe intelectualii-trişori (...). Îi învinuiesc de colaboraţionism şi pupincurism politic. Acum este vorba -- nu mai încape nici o îndoială -- de cei cărora li se spune "intelectualii lui Băsescu"; mâine sau poimâine, când acela nu va mai fi la putere, ne vom pomeni, poate, cu alţii care vor face la fel. Dar să nu-mi spună dânşii mie (cei de azi) că, vezi Doamne, dacă era Geoană la Cotroceni, era şi mai rău. Poate era mai rău, sau poate, numai, la fel de rău (?)... Şi pe vremea lui Ceuşescu am auzit slogane asemănătoare: "Bine că-l avem pe Ceauşescu că altfel rămâneam cu ruşii agăţaţi de gât" ...Ce importanţă mai are cine e la Cotroceni şi, mai ales, ce viitor ne aşteaptă dacă această ţară nu mai are spirite curajoase, generoase şi, într-adevăr liber cugetătoare?...
E adevărat, din păcate, suntem o cultură mică: scriitorii şi artiştii acestei ţări nu beneficiează de o amplă piaţă de desfacere a valorilor simbolice. Şi, din nou spun "din păcate", ca să poată supravieţui, ei trebuie să se agaţe de câte-o "ţâţă bugetară". Dar atunci măcar s-o facă demn şi cât se poate de onest şi nu isteric ca Patapievici sau alţi mihăieşi...
Numai bine la toată lumea!
Bata Marianov, sculptor alfabetizat
Frankfurt pe Main, 8 februarie 2012
Frankfurt pe Main, 8 februarie 2012
1. În iunie 2005, GDS a relansat (sub numele "Apel pentru România") pe prima pagină a Revistei 22 a GDS "Proclamaţia pentru România" publicată de mine în apr. 2005. În martie 2006, GDS a lansat apelul (iniţiat de mine) pentru condamnarea regimului comunist ca ilegitim şi criminal, apel publicat de Revista 22 şi de websaitul GDS http://www.gds.ong.ro/apel.htm; apelul a avut ca anexă raportul neoficial redactat tot de mine în 2005, publicat de "Revista 22" în martie 2006 http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html. Apelul iniţiat de mine pentru condamnarea internaţională a comunismului, semnat de sute de personalităţi din România (inclusiv de dvs, dar numai după ce v-am rugat ca pe Dumnezeu) şi din afara ei (precum Vl.Bukovsky, St.Courtois, André Glucksmann, Al.Litvinenko, M.Lovinescu) a fost publicat de Revista 22 în dec. 2006 http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html.
Sinecuri pentru prietenii Cotrocenilor
Mai mulţi membri ai GDS - unii chiar din garda nouă - au fost răsplătiţi pentru serviciile aduse Palatului Cotroceni şi PDL. Iată-i pe cei care sunt acum în funcţii: Cătălin Avramescu - fost consilier prezidenţial, actualmente ambasador; Horia-Roman Patapievici - şef al ICR; Vladimir Tismăneanu - şef al ICCMER; Ioan Stanomir - şef al ICCMER; Alexandru Lăzescu - director general al TVR; Monica Macovei, Cristian Preda - europarlamentari; Sever Voinescu - deputat. (Chiar dacă ultimii trei au fost aleşi, desemnarea lor drept candidaţi ai PDL a reprezentat o recompensă, mai ales că ei nu erau membri ai partidului.) La 1 februarie, ziua excluderii lui Ilieşiu, mai erau în funcţii Teodor Baconsky - fost ambasador, fost ministru şi Rodica Culcer - fostă şefă a celui mai important departament din TVR. Tot la capitolul foşti demnitari poate fi încadrat şi Andrei Pleşu.
Demnităţile deţinute de Mircea Diaconu (senator PNL) şi Răzvan Popescu (preşedinte CNA) nu se datorează apartenenţei la GDS.
Alţi prieteni ai preşedintelui
Printre membrii GDS se regăsesc şi câţiva dintre propagandiştii portocalii, cei mai notorii fiind Andreea Pora, Andrei Cornea, Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu.
Revista „22" condusă de Rodica Palade (redactor-şef) şi Andreea Pora (redactor şef-adjunct) este o publicaţie exclusivistă pentru autorii care preamăresc regimul. În afara membrilor GDS, în „22" mai publică Dan Tăpălagă, Cristian Pătrăşconiu, Tia Şerbănescu, Brânduşa Armanca, toţi corifei ai slovei portocalii. Câteva dintre titlurile din „22" sunt sugestive: „Slugile lui Voiculescu şi Antonescu", „Crin Antonescu şi mocirla ispitei" (autor Vladimir Tismăneanu).
Opozanţii sunt în minoritate
În GDS se află şi câteva personalităţi care se opun deschis preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba de Doina Cornea, Marius Oprea şi liberalul Mircea Diaconu. Nu sunt fani Băsescu şi merg pe o linie neutră Stere Gulea, Anca Oroveanu, Alin Teodorescu, Adrian Cioroianu. Veteranii Mihai Şora şi Şerban Rădulescu-Zonner sunt mai puţin activi şi se menţin tot pe linia neutralităţii.
Compilate de Theo Marcovici
Da click aici ca sa vezi totul!
VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
Vorbind în nume personal, cred că la capitolul ”detestați” pot fi trecuți toate ”vârfurile” clasei politice post-decembriste. În politica românească a ultimelor decenii au existat (rar!) decizii pe care le consider corecte, însă nu existat niciun lider politic care să corespundă standardelor, măcar din punct de vedere moral, nemaivorbind de aspectul priceperii profesionale.
Atragem atenția asupra faptului că Năstase este criticat în articol NU pentru declarații anterioare, apartenența politică, trăsături personale sau alte aspecte mai mult sau mai puțin efemere, ci pentru acțiuni concrete care au afectat vădit negativ ”viața concretă a milioanelor de oameni”.
Ce bun a adus aderarea la UE? La modul concret și cuantificabil în bani? Oare aspectele pozitive ale integrării în UE justiifcă datul pe degeaba a petrolului, gazului, rețelelor de distribuție a energiei electrice și gaze, metalurgiei, sistemului bancar etc? Și încă o întrebare: de ce alte țări din Europa de Est (inclusiv prin companii de stat) au participat la prăduirea (prin privatizare) a companiilor de stat din România, iar statul român nici măcar nu a încercat să facă ceva pentru a penetra măcar nivelul regional? Cuvinte-cheie pentru identificarea răspunsului corect: șpaga, inepția profesională, reaua credință.
În condițiile actuale considerăm că statul de ”membru al UE” în cazul României nu corespunde realității și o descriere mai corectă a statutului actual este ”colonie exploatată colectiv de un grup de țări europene”.
Problema ar trebui să se discute pe alt plan:
S-a plătit mult prea scump pentru o chestie de care nu s-a profitat deloc (EU membership) și chiar dacă s-ar fi profitat, potențialul oferit de aderarea deplină la UE (amintim că există posibilitatea existenței unui spațiu economic comun fără a fi membru “deplin” al UE) este infim de mică în comparație cu ceea ce s-a pierdut. Săptămâna viitoare o să avem un articol despre oportunitățile pierdute din cauza clasei politice de la București.
ps: jocurile democratice au sens doar în cazul unei clase politice sănătoase, ceea ce nu este (încă nu este) cazul României.
1) Daca intelegem aceeasi istorie economica a lumii, combinatele si ce am mai aveam noi la scara mare nu aveau cum sa stea in picioare in conditiile in care s-a mers pe globalizare si concentrarea productiei acolo unde scale-economies erau maxime;
2) Ceausescu a incercat alternativa autonomiei si a platit suprem, noi odata cu el;
3) Ideea nu este a autarhiei, ci a intelege cum merge lumea si a te cupla in mod avantajos.
Ok. Dar în aceste condiții din premisele logice enunțate de dvs anterior reiese în mod necesar faptul că UE ar fi trebuit să devină un fel de ”proteză” pentru resurse și tradiție. S-a încercat ”protezarea”. E bine? S-a reușit? Poate de fapt problema nu constă în UE/non-UE ci în calitatea clasei politice?
1) Daca intelegem aceeasi istorie economica a lumii, combinatele si ce am mai aveam noi la scara mare nu aveau cum sa stea in picioare in conditiile in care s-a mers pe globalizare si concentrarea productiei acolo unde scale-economies erau maxime;< <
Combinatele puteau fi retehnologizate cu costuri minime și ar fi devenit performante (cu excepția industriei textile etc.). Contraexemplul cel mai bun este dat de Accelor Mittal care a adus Sidexul pe profit. Ce a făcut Lakshmi? A făcut ceea ce trebuia și putea să facă statul român: a tăiat furtul și a creat un sistem normal de desfacere pe piața externă. Nimic mai mult.
Asta referitor la ”combinate ceaușiste”. Acum care va fi justificarea vânzării băncilor? Rețelelor de distribuție de gaz și curent (că ”investitorii strategici” nu au investit nimic, ci doar au mărit tarifele)? Petrom? Petrolul românesc era ”necompetitiv și ceaușist”?
Lumea nu este binară: alb și negru, psd vs pdl, capitalism sălbatic vs comunism în stil cambodgian. Alternativa acceptării transformării într-o colonie economică nu era izolarea, ci promovarea intereselor proprii pe baza undei strategii economice și diplomatice adoptate la conjunctură.
Cei care deplora distrugerile reale din Romania trebuie sa inteleaga ca asta nu-i decat o fractiune din problema, iar solutia nu poate veni din darea timpului inapoi.< <
Timpul nu poate fi dat înapoi, dar fără a recunoaște erorile grave ale trecutului, nu se poate merge înainte.
Chestiunile de credință nu se pot discuta logic, fiind adeseori iraționale. Suntem foarte cinici în această privință și experiența ultimilor 20 de ani justifică perfect o asemenea abordare. Nu credem în ”imunizare”. Sorry.
>> Crede-ma, Romania a trebuit sa-si genereze o clasa politica, noi n-am avut luxul Germaniei reunite. Daca ne uitam comparativ, clasa politica din mai tot spatiu ex-sovietic are mult mai multe in comun cu Bucurestiul decat altfel.
Foarte bună abordare.
E greu de judecat pe contrafactuale (prima parte a propozitiei), suntem de acord in partea a II-a.
Lakshmi are cea mai mare otelarie a lumii. Asta inseamna ca dicteaza preturile/face piatza. Este regretabil ca s-a permis asa ceva, insa e deja o realitate din care romanii ar fi pierdut daca ar fi tinut steahul sus la Galati. E vorba de economie, nu de altceva.
De asemenea, trebuie spus ca n-am scris decat de marile combinate, nu de banci, nu de resursele naturale.
Am scris de nevoia unei astfel de strategii. Daca in anii ’90 n-a stiut nimeni mai bine, pana in 2007 s-a mers pe ce s-a primit pe foaie de parcurs, din 2007 incoace chiar ca n-avem nici o scuza.
Ced ca este corect, numai ca erorile trebuie intelese in context, iar protagonistilor trebuie sa li se acorde si lor intelegerea cand motivele exista. Mai mult, pe mine ma intereseaza liderii care au invatat si din greseli, au cea mai mare valoare!
Chiar trebuie sa rescriu 7 ani de blog? Hai s-o spun pe scurt: Pentru ca astia au lucrat in interiorul sistemului in care eram cu toti, nu impotriva lui.
Atunci care este alternativa la a re-investi opozitia cu votul nostru?
Este o chestiune de credinta? Ma rog, si eu cred ca lumea sta fatza in fatza cu schimbarea. Ce nu mi-e clar, si nu scriu asta de dragul retoricii, este noua forma.
Putem fi de acord sa nu fim de acord. Eu am sa propun urmatorul exercitiu: Sa luam delcaratiile domnilor Iliescu si Nastase de dupa 2005, si sa vedem cu care nu suntem de acord. De exemplu, recent, Ion Iliescu admitea ca din EROARE s-au spart energia si caile ferate din Romania. Acesta este un adevar economic pe care nu-l putem nega/ignora doar ca a fost spus de Iliescu. La fel cu Nastase cand spune ca Tratatul trebuie discutat…
Asta inseamna ca deja ati avut discutia despre Tratat? Abia astept sa fiu convins, intr-un sens sau altul. In fond, discutia la care face referinta Adrian Nastase trebuie sa includa si pe cei de la reputabila reactie economia a CR.
Daca se crede ca numai otarandu-ne la cei mari ne-am face viata mai buna, i-as invita pe cei ce cred in asemenea naivitati frumoase sa considere exemplul Ungariei care mai nou a fost obligata sa se caciuleasca pana la ‘urmatorul salariu’. Daca nema putirinta, ce mai chichirez galceava?
Se pare ca pe la unele case, bine platite, acuzele contra lui A. Nastase au devenit sport cuasi-national; le sugerez sa-si aleaga mai bine victimile, de vreme ce acesta s-a clasat printre cei mai capabili politicieni ai generatiei sale. Romania nu-si poate permite sa-si iroseasca valorile umane la vremuri de asa rastriste.
Observăm că în limbajul apologeților lui Năstase sintagma ”realpolitik” a căpătat sensul de ”îndeplinire necondiționată și totală a tuturor dorințelor tuturor țărilor din Vest”. Mai consultați și alte surse. Un om de stat capabil de realpolitik ar fi acționat cu totul altfel. Întreb din nou: de ce Cehia (și nu numai) a putut să profite de pe urma conjuncturii (exemplu excelent de realpolitik), iar România a fost doar o victimă a proceselor de globalizare asimetrică? Noi considerăm că factorul principal care a generat această diferență este clasa politică.
Noi nu suntem Norvegia, Elveția și nici măcar Singapore anume din cauza personajelor ca Năstase, Băsescu etc. Ei (și nu românii de rând) ar trebui să aibă ciocul mic și să plece din politică.
Suntem tentați să credem că ar fi ”disingenious” să judecăm nația română după politicienii ei. Nația este cu mult mai bună decât politicienii și trebuie reglată situația în care scursurile societății au ajuns în funcții de conducere.
Nimeni nu a spus că o strategie de apărare a intereselor naționale este ușor de implementat fără erori. Dar de ce alegeți exemplul extrem? De ce nu putem lua ca exemplu modul în care s-a descurcat Polonia sau Cehia? Utilizarea Ungariei drept ”sperietoare” seamănă cu un truc sofistic vechi, adică absolutizarea argumentului oponentului. Urmărirea interesului național nu înseamnă să fii Orban sau Kim Jong Il, înseamnă să fii Klaus sau Kiviniemi/Vahanen.
Apropos, peste un an se va vedea că Ungaria o să fie mai ok decât România.
”Valoarea umană” pe care o atribuiți lui A. Năstase nu este cuantificabilă. Prejudiciul economic pe care acțiunile sale l-au adus țării poate fi cuantificat și este extrem de mare. În aceste condiții presupusa (și incerta) ”valoare umană” a lui Năstase este absolut irelevantă pentru o discuție de ordin politic.
1. Libera circulație a mărfurilor se putea obține fără a intră ”deplin” în UE, era suficientă doar integrarea în spațiul economic (model Norvegia, Elveția) sau printr-un set de tratate de liber schimb, prin intermediul WTO etc. Uite China exportă în UE fără nicio problemă.
2. Exportul de emigranți este mai mult un minus decât un plus. Este un schimb de forță de muncă calificată contra unor transferuri de bani din străinătate. Schimb foarte negativ pentru țară. Trebuiau create condiții ca lumea să nu simtă nevoia de a pleca.
3. Fondurile de aderare au fost negociate prost și foarte prost. Turism? Recalificare? unde-i industria? unde-i high tech? unde?
4. Istoric, Irlanda și-a creat o tragedie majoră. Politicienii mai întâi au transformat țara într-un offshore european distorsionând grav econmia, apoi au facilitat umflarea unei bule imobiliare colosale și acum au vândut țara băncilor străine. Astăzi din Irlanda lumea fuge în cantități comparabile cu ceea ce se întâmpla la începutul sec XX. Asta da, bun exemplu de integrare europeană cu folos!
Perfect. Avem un punct comun care poate servi ca bază pentru discuții ulterioare.
De asemenea, trebuie spus ca n-am scris decat de marile combinate, nu de banci, nu de resursele naturale.
Piața metalelor, la fel ca și piața petrolului nu funcționează așa. Nici Mittal și nici Exxon sau Aramco nu pot ”dicta prețurile”/”face piață”. Dacă vânzarea producției de la Galați s-ar fi făcut nu prin securiștii de odinioară, ci prin London Metal Exchange, nu ar fi existat vreo diferență notabilă între prețurile obținute de Mittal și Sidex. Dacă ”băieții” de la SIE ar fi fost într-adevăr deștepți, departamentul lor economic ar fi putut să sugereze și o mișcare alternativă, cu vânzarea pe SHFE la Shanghai și atunci ar fi obținut prețuri și mai bune, având posibilitatea să participe indirect la procesul de ascensiune economică a Chinei. Nu era complicat. A fost nevoie de bună credință, inteligență și dorință de muncă. Au lipsit toate. Au fost prezente șpaga, lenea și reaua credință. S-a și găsit o scuză convenabilă: ”trebuie să ne plătim biletul în UE”. Uite eu cred că din banii obținuți dintr-o gestionare eficientă a economiei proprii, am fi putut să plătim toate biletele în cash și rămâneam cu tot cu economie, asta în condițiile în care ar mai fi existat dorința de aderare completă la acest club. Exista posibilitatea de a intra doar în spațiul economic comun și era mult mai bine.
Eu încerc să nu folosesc argumente de acest gen, deși ași fi putut recomanda citirea unor articole din arhivă. Hai să încercăm altfel, ai putea da (1-10) linkuri care să releve poziția ta în această privință? Asta cu ”lucrat în interior și nu împotrivă” este prea eliptică, cere detaliere
Foarte corectă abordare.
Îmi pare bine că Iliescu a ajuns să fie de acord cu o chestie pe care o scriem de ani de zile
Mai am un ”test de acid”. Stânga românească își va începe existența reală și nu imaginară, odată ce va apărea o structură de stânga care va cataloga acțiunile lui DIP în sfera energetică drept o crimă împotriva națiunii.
N-am o problemă cu declarațiile lui Năstase sau Iliescu, problemele sunt legate de acțiunile lor sau girate direct/indirect de ei.
Trebuie. Nimeni nu spune să nu se discute
::Asta inseamna ca deja ati avut discutia despre Tratat?
Voturile s-au împărțit între ”oricum nu contează” și ”nu trebuie semnat deloc”. Argumentația pentru poziția ”nu trebuie semnat deloc” va fi prezentată în editorialul de luni.
::Abia astept sa fiu convins, intr-un sens sau altul. In fond, discutia la care face referinta Adrian Nastase trebuie sa includa si pe cei de la reputabila reactie economia a CR.
Mulțumesc din partea RedEc. Acum sincer, dintre toate problemele pe care le are România astăzi, Tratatul nu intră nici în top 10.
Price Maker: Decides the price of the good or product to be sold.
High Barriers to Entry: Other sellers are unable to enter the market of the monopoly.
Single seller: In a monopoly there is one seller of the good which produces all the output.[5] Therefore, the whole market is being served by a single company, and for practical purposes, the company is the same as the industry.
Price Discrimination: A monopolist can change the price and quality of the product. He sells more quantities charging less price for the product in a very elastic market and sells less quantities charging high price in a less elastic market. http://en.wikipedia.org/wiki/Monopoly
Dinică, îți deschid un secret. Redacția se numește ”economică” datorită faptului că are în ”roster” economiști care au o gamă foarte largă de interese. Hai să facem o scurtă demonstrație a modului în care se lucrează cu informația și ipotezele pe la noi în laborator:
Avem ipoteza formată din următoarele afirmații: ”Arcelor Mittal este monopolist”, ”Sidex nu avea cum să rămână în picioare fără consum intern sau resurse naturale care-l făceau profitabil în orice circumstanțe” și exemple care ar susține ipoteza: ”moartea industriei de oțel din SUA + soarta Alstom”.
Verificăm ipoteza dacă Arcelor Mittal este monopolist. Producția totală de oțel la nivel global în 2010 se estimează pe la 1400 de milioane de tone. Producția lui Arcelor Mittal în 2010 se estimează la 98 de milioane de tone (am putea lucra direct cu date GAAP, dar în cazul dat chiar nu se merită să scotocim rapoartele financiare ale lui Lakshmi). Aceste date indică faptul că Arcelor reprezintă aproximativ 7% din producția de oțel la nivel global. Concluzie: Arcelor Mittal nu este monopolist și nici nu se apropie de acest statut. Ok, acum verificăm dacă nu cumva piața de oțel este extrem de concentrată și împărțită între câțiva jucători mari, ceea ce oarecum ar putea justifica vânzarea Sidex (deși nu la banii obținuți de Năstase). În mod normal ar trebui să calculăm indicele Herfindal-Hirshman (folosit în investigațiile anti-trust), dar există o metodă mai directă și mai evidentă pentru neinițiați: adunăm producțiile a top 30 jucători din piață. Uite, top 30 în total ar fi produs în 2010 aprox 640 milioane de tone de oțel, adică 45,7% din total producție globală. Se vede clar că în piață există o sumedenie de jucători mici care o duc bine mersi. În mod firesc, printre ei se putea număra și Sidex, dacă am fi avut o clasă politică pro-națională și nu pro-șpagă.
Deci avem ambele aserțiuni: ”Mittal = monopolist” și ”jucător mic în piața oțelului = mort viu” în stare de demontaj total.
Apropos, în top 30 există și compania americană US Steel, ceea ce arată că industria nu a murit în totalitate. Dacă aveau sindicate cu creier normal, industria ar fi supraviețuit și acum.
Mai merită făcut următorul calcul: în 1999 Sidex putea să producă aproximativ 4,8 milioane de tone de oțel. Aceasta reprezintă 48% din producția Baotou Steel din China (locul 31 în lume). Sidex nu era un pitic. Era un jucător care putea supraviețui de unul singur și putea aduce venituri foarte bune.
Am fost învățați să ne gândim din start la contra-argumentele oponenților. În cazul dat, discuția anterioară ar putea sugera că următorul argument ar putea fi ceva de genul: ”numai țări gen China, SUA, Rusia, Japonia, India, adică greii lumii își pot permite să aibă industrie de oțel”. Hai să o demontăm și pe asta ca să nu pierdem timpul: combinate ”mici” gen Sidex există în Spania, Mexic, Turcia, Brazilia, Venezuela, Italia, Arabia Saudită, Libia, Australia, Finlanda, Pakistan, Qatar, Suedia, Argentina, Egipt. De ce Turcia poate să aibă metalurgie proprie și România nu?
Aici ar mai fi un milion de alte aspecte de adăugat, dar pentru o scurtă analiză cred că este îndeajuns.
1. Cum asigurăm finanțarea statului după ce pieța interbancară va îngheța din cauza problemelor de la Atena?
2. Este descris aici: http://cronicaromana.com/2011/12/11/editorial-bnr-garanteaza-nimic/
2 Australia 420,000 2010
3 Brazil 370,000 2010
4 India 260,000 2010
5 Russia 100,000 2010
6 Ukraine 72,000 2010
7 South Africa 55,000 2010
8 United States 49,000 2010
9 Canada 35,000 2010
10 Iran 33,000 2010
11 Sweden 25,000 2010
12 Kazakhstan 22,000 2010
13 Venezuela 16,000 2010
14 Mexico 12,000 2010
15 Mauritania 11,000 2010
16 Chile 9,316 2008
17 Peru 7,825 2008
18 North Korea 5,000 2008
19 Turkey 4,700 2008
20 Bosnia and Herzegovina 2,950 2008
21 Austria 2,100 2008
22 Algeria 2,077 2008
23 Egypt 1,811 2008
24 New Zealand 1,800 2008
25 Thailand 1,550 2008
26 Greece 1,500 2008
27 Mongolia 1,387 2008
28 Vietnam 1,000 2008
29 Malaysia 800 2008
30 Norway 620 2008
31 Colombia 600 2008
32 Germany 422 2008
33 Slovakia 392 2008
34 South Korea 300 2008
35 Pakistan 250 2008
36 Tunisia 200 2008
37 Indonesia 65 2008
38 Nigeria 62 2008
39 Zimbabwe 50 2008
40 Romania
Asa ca Scribner trebuia sa citeasca atent ce am scris, sa intersecteze economia cu geo-politica, si sa calculeze HH pentru tipul de otel ce se facea la Galati inainte de privatizare!
2. Jumătate din producția Sidex la nivelul lui 2001 era consumată în Ro.
3. Este bine când capacitatea de producție depășește necesitățile pieței interne, deoarece deschide posibilitatea exporturilor.
4. Diferență dintre Sidex ante-Mittal și Sidex post-Mittal este lipsa căpușelor și lipsa tranzacțiilor barter, adică o politică de desfacere bazată pe profitabilitate și nu pe șpagă. Mittal a modificat modul în care se vinde producția. Dacă Sidex era irecuperabil pe bază de ”lipsă de consum intern/resurse energetice” atunci Mittal nu l-a fi achiziționat.
5. UE este cel mai mare importator de oțel, iată o piață extrem de mare și cu acces nerestricționat. Astăzi Mittal exportă acolo, de ce nu putea să o facă Sidex? Dacă combinatele din Turcia (care sunt mai departe de UE decât Sidex, au resurse energetice mai scumpe, minereu importat din Brazilia și nu au rețeaua de distribuție a lui Mittal) exportă în UE de ce nu putea să o facă Sidex?
Btw, nick-ul meu este Scriber, as in http://en.wikipedia.org/wiki/File:Scribers.jpg
Din punct de vedere absolut valoric – nu, dar avem și o economie mult mai mică, iar din punct de vedere al distorsionării economiei am suferit mai grav. În Asia de SE măcar o parte din investiții s-a dus în producție, aici totul s-a dus în ansambluri rezidențiale și mall-uri. Plus, strangularea exporturilor prin aprecierea nejustificată a Leului. Dintr-o țară care avea speranțe să producă ceva exportabil am ajuns o țară de speculanți imobiliari și un tărâm al ”creditului cu buletinul”. Tăriceanu are și el o parte importantă din vină, dar Isărescu rămâne cap de afiș în orice circumstanțe, mai ales că zona de creditare și circulația ”banilor fierbinți” este în fieful lui.
Dinica peromaneste