Nu stiu la ce s-a gandit presedintele Basescu cand ne-a prevenit de surprizele pe care le vom avea cand dosarele CNSAS-ului vor fi deschise, dar ma intreb daca s-a gandit sau s-a anticipat ce va sa fie la deschiderea dosarelor fetzelor bisericesti. Riscul acum este ca Biserica Ortodoxa din Romania (BOR) sa capete lovitura de gratie sau sansa este ca BOR sa renasca din propria-i decadere.
In caz ca deschiderea dosarelor fetzelor bisericesti face parte dintr-un plan (SI) al Bisericii de innoire e una, altfel cine-i va pastori pe cei lasati 'liberi', talk-showrile sau emisiunile de divertisment din mass-media?
La peromaneste s-a scris de nevoia de a aduce BOR in actualitate prin relevanta crescuta. In alte cuvinte, e nevoie de reforma si nu de disparitia BOR. Cine stie cum vor evolua lucrurile?
Da click aici ca sa vezi totul!
4 comentarii:
Iacobinismul vremurilor noastre d-le Dinica de la peromaneste. Iata o poveste cu schepsis relatata de Dorin Tudorna in Ziua:
ANALIZE SI COMENTARII - Vineri, 1 septembrie 2006
Dorin TUDORAN: Mintirea de sine
Motto: "In Romania se intampla mereu lucruri foarte interesante, pentru ca nu se intampla niciodata ce trebuie."
Asa cum accepta ca nu exista incompatibilitate intre geniu si lipsa de caracter, Jean-Francois Revel constata ca exista si eroi lipsiti de cap politic. Unul din personajele ce-l duc la aceasta concluzie este Gilbert Renault. Cunoscut sub pseudonimul de razboi "Colonelul Rémy", Renault a fost unul din oamenii "gratie carora Franta a incetat sa mai fie o tara ocupata in 1944", cum cu dreptate ne reaminteste Revel. Apropiat al generalului de Gaulle, atat in timpul rezistentei, cat si dupa razboi, Renault sfarseste sarac, in 1984, in totala dizgratie a gaullistilor, atat a celor ce lucrasera ca subordonati ai sai pe cand Colonelul Rémy era o figura legendara a rezistentei, cat si a celor care, in 1947, intrasera in RPF (Ressemblement du Peuple Francais), formatiunea fondata de general si in care Gilbert Renault a detinut functii cheie.
In 1950, fostul sef al retelei de informatii numarul doi din timpul rezistentei, Confrčrie Notre-Dame, publica in hebdomadarul Carrefour un articol ce nu avea cum sa le cada bine politic generalului si admiratorilor sai neconditionati. La 11 aprilie 1950, Jean Galtier-Boissičre, fondator si director al publicatiei Le Crapouillot, nota intr-o pagina de jurnal: "Articol senzational al Colonelului Rémy in Carrefour, in care numarul unu al Rezistentei cere eliberarea lui Pétain si declara: este ce a vrut generalul de Gaulle sa spuna cand, intr-o seara, pe cand ii vorbeam cu amaraciune despre maresalul Petain mi-a raspuns 'Nu uitati - arcul Frantei are intotdeauna nevoie de doua corzi. in iunie 1940, i-a trebuit, in aceeasi masura, atat coarda Pétain, cat si coarda de Gaulle'." Nici Revel, nici altii nu au avut vreo indoiala ca Renault spunea adevarul, dar lipsa de tact politic a marelui erou avea sa ia toata lumea pe nepregatite. In 1950 era prea devreme pentru asemenea marturisiri, ca sa nu mai spun ca pentru cultul personalitatii creat in jurul lui de Gaulle o asemenea indiscretie nu are cum fi decat intotdeauna inoportuna. Pana la tristul sfarsit al vietii sale, Renault nu a mai gasit pe nimeni gata sa-l asculte. Nici macar pe prietenul sau Revel, pe care, odata ajuns director al celebrului Express (1978), l-a rugat, in repetate randuri, sa-i puna la dispozitie cateva pagini de revista. "De fiecare data cand revenea" - noteaza Revel in paginile sale de jurnal - "ii explicam cu toata blandetea de care eram in stare ca, inainte de orice, o publicatie trebuie sa se ocupe de subiecte actuale, dar, intr-o buna zi, nu voi uita sa atest in scrierile mele personale ca nu ma indoisem de sinceritatea si acuratetea marturiei sale - ceea ce si fac aici."
Slaba consolare pentru Gilbert Renault, cumplita nedreptate fata de Colonelul Rémy.
Dincolo de concluzia ca, intr-un caz pierdut din start, incercarile obsesive de "a face lumina" nu pot sfarsi decat in chip tragic, marturisirile lui Revel despre Renault/Rémy contin si o nota cumva mai amuzanta. Desi se refera la o chestiune franceza, ea se aplica si altor popoare lovite de o stranie mintire de sine, de la individ la colectivitate. Scrie Revel despre nefericitul Renault/Rémy: "Ajunsese sa se autoconvinga ca toti francezii, fiecare in felul sau, fusesera niste rezistenti"/.../"Avea lacrimi in ochi, cand pleda pentru aceasta unanimitate nationala"/.../"Era atat de incapabil sa accepte ideea ca fie si un singur francez ar fi putut sacrifica interesele sarmanei patrii in favoarea inamicului, incat, contrazicandu-l, riscai sa-l faci sa izbucneasca in lacrimi."
De cate corzi are nevoie, simultan, un arc, stiu doar arcul si arcasii. Cate coarde incap in politica, stiu doar cei care pun batista pe tambal. Sau o iau.
P.S. In aceste zile, in care Timisoara mea natala pare mai vinovata decat toate Sodomele Securitatii si decat toate Gomorele Biroului Executiv al CC al PCR, compasiunea mea se indreapta spre toti cei care ne-au mintit cu cinism, s-au mintit pe ei insisi cu incapatanare si ne fac azi sa umblam pe strada cu capul in pamant din cauza unei rusini neasteptate si nedrepte cu noi. De la Mona Musca la Carol Sebastian, exista foarte multi oameni ce s-au bucurat de dragostea, admiratia, increderea sau doar de simpatia noastra. Azi, cand numele lor se bulucesc sa populeze lista cumplitei noastre amaraciuni, imi doresc sa pot judeca fara sa acuz si sa fiu neiertator fara sa condamn. Nu e usor, dar nici imposibil n-ar trebui sa fie.
Razboiul întrebarilor...
Nu cred ca este un lucru bun ca dl Tudoran sa întretina aceasta mascarada din presa cu penita lui
printr-o analogie nefericita. Un pachet de
turnatori vulgari platiti cu ora nu pot fi
comparati cu personalitatile franceze din
articolul citat. Este un argument absurd.
Oricare ar fi fost greselile lor pe plan politic
sau militar, nimeni de buna credinta nu a
pus la îndoiala calitatile lor personale.
Maresalul Pétain, batrînul soldat nu se
considera ca un fel de regent si nu ambitiona
sa devina un dictator dupa moda epocii. Era
un batrîn, un foarte batrîn servitor al Statului
care a facut donatie de persoana sa în
momentele de cumpana prin care trecea
Franta în 1940. Stilul autoritar conjugat cu
un anumit paternalism care-i confera vîrsta
si trecutul sau glorios nu a fost impus cu
forta dintr-o tara straina ( vedeti cazul
Romaniei) , a fost impus de Parlamentul
francez prin votul celor 569 de deputati si 17
abtineri. De acolo si-a tras legitimitatea
Maresalul Pétain. De la extrema dreapta
la extrema stînga toti au votat pentru el ca
un singur om.
Nu putem sa comparam situatia Frantei care
era ocupata si în razboi, adica cinci ani cu
situatia Romaniei care a durat 42 de ani în
timp de pace. Recunosc ca subiectul este
delicat si supus anumitor presiuni... Totusi,
argumentele lui Tudoran în favoarea unor personaje
din Romania de rangul doi surprind...
Sensul articolului dlui Tudoran este reconcilierea
romanilor cu acesti 42 de ani. Reconciliere
imposibila domnule Tudoran. Pe mine nu
ma intereseaza turnatorii " intelectuali ",
pe mine ma intereseaza adevaratii
responsabili, cei care au initiat acest
lucru. Stiu ca este la moda sa cerem
iertare si apoi sa ne vedem de posturile
noastre si sa ne organizam cariera ca
si cum nimic nu s-a petrecut. Acesti
" intelectuali " turnatori care au colaborat
ani îndelungati cu un sistem criminal sînt
în egala masura responsabili cu cei care
au initiat aceasta crima. Pentru ca aici
este vorba de o crima pedepsita de lege.
Asi fi preferat ca scara de responsabilitati
sa fie respectata în Romania.
Cît despre " bietul " Remy va serviti de el
pentru a va argumenta sensul articolului
Dvs. Remy a scris acel articol în 1951,
cred. Epurarea din 1945 trecuse. Nu am
vazut nici un articol semnat de dînsul cînd
" les Lettres francaises " au publicat 158 de nume.
Nu a fost în tribunal cînd Suarez, Chack ori
Brasillach au fost condamnati la moarte
si executati. Asta era o analogie valabila
dar atunci sensul articolului dvs. s-ar fi schimbat.
Sînt foarte multi care se întreaba prosteste
ce interese au cei care vor sa convinga ca
Romania este cangrenata pîna la putrezire.
In primul rînd este ADEVARUL nimic nu se
poate construi pe minciuna. In al doilea
rînd este EXEMPLU. Romanii au o nevoie
absoluta sa învete unde este binele si raul.
nu prea tzine paralela cu ce se intampla acum
Doua variante: De Gaulle si Petain, Bratianu si Marghiloman, Mihai I si Antonescu - pot fi intzelese si acceptate de istorie doar dupa cateva zeci de ani, desi se cam inscriu in pragmatismul ei, caci indivizii pot fi eroi pe cand popoare sinucigase nu exista, instinctul natzional de conservare surclasand mereu onoarea sau idealurile. In cazul de azi, e cam prea aproape de 89 ca sa punem in balantza slujirea lui Ceausescu in cumpana cu protejarea unor valori mai importante pentru Romania, asa cum se justifica fie unii ex-lideri comunisti ca Stefan Andrei, Burtica, sau inainte de a muri Gogu Radulescu, sau diversi sefi de bresle scriitoricesti sau artisticesti. Pana si Mona Musca, Ghise si SRS cam tot asa se apara. Oamenii trebuie sa judece singuri caz cu caz. Deci transparentza totala la dosare si mai stam de vorba.
Satana in sutana
Cristian Tudor POPESCU | 02 septembrie 2006
Iustin Marchis, Andrei Andreicuti, IPS Teodosie... Ma uit la inaltele si cinstitele fete bisericesti care se perinda pe ecranul televizorului justificandu-si, care mai de care, lucrarea infaptuita intru Domnul impreuna cu Securitatea. Daca as fi credincios, m-as cruci. Oamenii lui Dumnezeu vorbesc exact ca niste politicieni prinsi cu mata sugrumata in sac. Aceleasi texte mirene si viclene: "numai pentru probleme
de interes major", "antiterorism", "siguranta nationala", "am fost amenintat", "n-am facut rau nimanui". Dincolo de vorbe, teribila mi se pare linistea de pe aceste fete care nu par a avea nimic sfant in afara de barba. Nici o tulburare, nici o sfasiere, nici un chin - nici macar indoiala.
Iar cand parintele Marchis joaca fariseic regretul ("Mi-a parut rau, am cerut iertare ca am vorbit cu Securitatea"), parca intrezaresc ranjetul pe dinauntru al unui pui de Satana.
Presedintele Basescu recomanda judecarea cu blandete a preotilor-turnatori, caci Biserica "a trebuit sa supravietuiasca" in vremurile grele ale comunismului ateist. Ca mai mereu cand e vorba de chestiuni morale esentiale, dl. Basescu greseste. Preotii sunt poate singura categorie sociala unde colaborarea cu Securitatea e de neinteles si de neiertat. Pot sa inteleg, desi nu aprob, dorinta unei tinere asistente-suplinitoare de a nu ajunge sa predea prin vreun fund de tara - si de aici compromisul. Pot sa inteleg, desi nu aprob, ca un sportiv care si-a castigat painea si gloria dand cu racheta sau cu piciorul in minge a turnat fara mari apasari ca sa poata juca afara. Pot sa inteleg, desi nu aprob, ca pentru un comandant de nava era in fisa postului "sa vada Securitatea la fata", cum zice dl. presedinte, sau sa fie Securitatea insasi. Biserica insa este singura institutie divino-umana din societatea omeneasca. Singurul angajament pe care il poate avea un preot este juramantul de credinta fata de Biserica. Preotul nu poate sluji decat pe Dumnezeu Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. In acest caz, nu mai e de discutat daca a facut politie politica sau nu. Simpla semnatura pusa pe un angajament, si mai ales pe unul secret, cu o institutie a statului, si mai ales cu una militarizata, ii anuleaza purtatorului hainei lui Iisus calitatea de preot. Angajandu-se sa nu marturiseasca nimanui aceasta legatura, el savarseste cu voie pacatul minciunii. Sufletul lui nu mai e curat ca lacrima, nu mai poate apartine lui Hristos, o bucata din el e data Satanei. Si diavolul nu e numai Securitatea, e si inlauntrul preotului. Cum mai poate fi numit parinte si cel mai umil popa de tara care a facut asta, darmite un episcop sau un mitropolit? Cum mai poate el sa predice credinciosilor si sa primeasca spovedaniile lor? Nu poti sa slujesti si lui Dumnezeu, si lui Mamona, spune Sfanta Scriptura.
La ce biserica se gandeste presedintele Basescu cand vorbeste de supravietuire? La bisericile de piatra sau lemn, la slujbele de nunta, botez si inmormantare, la datul cu pamatuful prin casa de Craciun si de Pasti. Astea sunt bine mersi. Dar oare datoria sfanta a preotilor nu era sa tina aprinsa flacara Bisericii nevazute a lui Hristos? Sa apere de brutalitatea atee grauntele de Dumnezeu din fiecare? Sa lupte pe viata si pe moarte cu Diavolul, nu sa se faca frate cu el ca sa treaca tot felul de punti? La vremuri grele, Biserica trebuie sa dea unei tari oameni pe masura.
Dintotdeauna Biserica Ortodoxa Romana, pana la tronul ceresc al lui Dumnezeu, s-a tolanit cu multumire pe langa scaunul puterii lumesti. I-a placut sa se amestece cu conducerea statului, sa faca politica, sa se aleaga cu profit. Nici cand zisul stat s-a transformat in iadul rosu, preafericitii nu si-au putut schimba naravul. Nu-i cred pe ierarhii care declara ca, in anii '70 si '80, au fost amenintati si siliti de Securitate sa colaboreze, banuiesc ca au semnat si colaborat fara mari framantari, ca de la uniforma la uniforma.
Nu doresc raspopiri in serie pe teritoriul Romaniei. Nu cred ca e nevoie ca preotii-turnatori sa fie huiduiti sau blestemati. Se poate insa merge cu adevarat inainte fara recunoastere si fara cainta?
Romania dosariadei arata ca un camion de circ impotmolit in noroi. Soferul accelereaza, incearca inainte, pe urma se arunca inapoi bagand marsarier, face balans, roteste volanul pe loc, iar rotile patineaza din greu, fara sa inainteze un centimetru, dar aruncand trambe de noroi in toate partile. Poate ca ar lua-o din loc intr-un tarziu daca Biserica ar avea taria sa rosteasca peste tara un "Doamne, Dumnezeul meu, iarta-ma..." si sa vina, dezbracata de vesmintele stralucitoare, la spovedanie in fata romanilor care cred in ea. ctp@gandul.info
Trimiteți un comentariu