Tomashek
Macar cateva lucruri mi se par incontestabile:
- Dizidenta lui Gabriel Andreescu inainte de 1989;
- Caracterul voit denigrator al afirmatiilor acestuia despre Andrei Plesu in ultimii ani;
- Calitatile reale si dizidenta lui Andrei Plesu (care n-au nevoie de Gabriel Liiceanu ca avocat);
- Prietenia lui Gabriel Liiceanu pentru Andrei Plesu.
Per ansamblu, mi se pare insa un articol, iarasi, exagerat, si desi porneste de la o idee buna, sa apere onoarea prietenului sau, este, totusi, nedrept fata de celalalt.
RAUTATE si MEDIOCRITATE
"Mediocriatea" dlui Andreescu nu l-a impiedicat pe acesta sa fie un dizident autentic. Avea calitati recunoscute. Si le-a pierdut in libertate? Inseamna ca in cazul domniei sale comunismul totalitar a facut ceva bun! A scos din el un erou si un om de caracter. Si se vede treaba ca nu au fost prea multi pe vremea aceea.
INTREBARI
Cum s-a dovedit mediocu dl Andreescu dupa 1989? A avut misiuni de care s-a achitat fara stralucire? A fost lenes? Ori daca nu esti ministrul culturii, ministru de externe sau nu ai alte functii, esti un ratat? I s-a dat Editura Politica pe mana si nu s-a descurcat? Nu, ca nici nu i s-a oferit. De ce nu a primit-o pe aceasta Gabriel Andreescu si a primit-o Gabriel Liiceanu? Si generalizand, cum si-au impartit functiile in stat dupa "revolutie" dizidentii? Poate ca de acolo incep frustrarile si ofticile.
Apoi, in succesiune logica, cum si-au pastrat "stralucitii" calitatile in guvernari care n-au excelat prin desteptaciune, eficienta politica si stralucire?
Prin ce mijloace de brand unii au monopolizat prima scena si altii au ajuns sa se oftice? Doar rautatea nu explica, dle Liiceanu, aceste evolutii?
DE CE E BUN PR-ul LA CASA OMULUI
Poate ca i-a ranit faptul ca Andrei Plesu a fost numit ministru de un baiat din Primaverii, dl. Petre Roman. Intrebarea este de ce tocmai ei si nu altii. De ce nu, sa zicem, Petru Cretia? De ce grupul de la Paltinis? De ce tocmai grupul de la Paltinis?
Poate ca succesul si "lipsa de mediocritate" a grupului de la Paltinis s-a datorat nu atat calitatilor intrinseci ale acestora, de necontestat (dar poate ca mai erau si altii!), ci mai ales efortului mediatic al Editurii Humanitas in recuperarea in folos propriu al unor nume. S-au autolegitimat prin Noica-Cioran-Eliade, monopolizandu-i pe acestia in folosul stralucirii proprii. Nu ca nu am fi fost dornici de Noica, Cioran, Eliade, dar a fost si o buna lovitura de PR.
Cu ce sa se fi alimentat si prestatia publica a celorlalti dizidenti? Dizidenta nu mai faceau iar calitatile proprii nu erau valorificate la justa valoare. Cu ce sa le fi fost asociat si lor numele, ca prea multa turta de tras pe vreo spuza nu exista? Nu oare din trufie si nedreptate se naste ura?
De unde se vede treaba, dle Liiceanu, ca desi am jumatatea varstei dumneavoastra, trebuie sa va indem spre o mai justa apreciere a amicilor si inamicilor.
Si va rog, nu mai jucati scena simplului cetatean care se oripileaza si protesteaza ca orice "om simplu". NU sunteti un simplu cetatean, aveti in spate industria cartii, reclama si ziare intregi in care sa va faceti publicitate. Manifestati o ipocrizie care nu cadreaza bine cu aerul dumneavoastra justitiar.
Kabasilas
Bine spus, Tomashek! Scenariul asta recent al dosariadei intelectualilor pare sa fie scris dupa o reteta prestabilita: imi apar micul cerc de prieteni si lovesc in cei care ma (il) ataca (in fel si chip). Nu pot sa nu leg aceasta situatie de o teza care circula in literatura stiintifica despre tranzitia in Romania, potrivit careia una din trasaturile marcante ale intelectualilor romani pre- si post- decembristi a fost si este "lupta pentru resurse" (cu cit mai limitate resursele, cu atit mai acerba lupta). Una din strategiile puterii a fost aceea de a-i controla pe intelectuali prin antrenarea lor in lupta pentru resurse (economice, cel mai adesea, dar si simbolice, de prestigiu, ambele strins corelate). Cine era publicat, cine avea acces la privilegii in calitate de membru/membra al/a Uniunii Scriitorilor, al/a Academiei, sau de "poet(a) de curte", era un om ...realizat. Nu asa s-a intimplat, spre exemplu, cu Goma, care a tinjit toata viata sa fie publicat.
Ulterior, Revolutia a deschis noi posibilitati pentru "intelectuali" (ma refer, prin acest cuvint, strict la cei precum Liiceanu, Andreescu, Dinescu, Manolescu, etc, oameni care au un cuvint greu de spus, intr-un fel sau altul, in cultura romana). Aceste posibilitati, precum preluarea sau infiintarea de edituri, de ziare, accesul la fonduri guvernamentale sau fonduri externe - adevarate mijloace de fabricat bunuri simbolice - au devenit noua pricina de rivalitate. In joc era si este prestigiul simbolic, care este corelat cu accesul la resurse financiare.
Aceasta teorie explica toate aceste gesturi recente, precum intentia lui Manolescu, afirmata raspicat, de a nu-l mai publica pe Goma (citeste: ii blocheaza accesul la resurse, la prestigiu simbolic), perceptia pe care o are Liiceanu despre Andreescu; la Liiceanu e evidenta o vointa de interpretare, ce il face sa "citeasca" o critica a lui Andreescu la Plesu in termeni de "frustrare" legata de neputinta primului de a accede la resurse. Cum sa "interpretam" altfel fraza: "Privindu-l [pe Plesu], [Andreescu] si-a imaginat pe rand ca este orator, scriitor, ca ar putea fi ministru al Culturii, ministru de Externe, consilier prezidential si - poate, poate -, intr-un ungher ascuns al sufletului lui, mai stii?, chiar presedinte de republica"? Cum altfel sa produci o asemenea judecata, decit daca esti tu insuti prins in logica luptei pentru resurse, in care, sa fim sinceri, Liiceanu a cam reusit (director de editura, de la pupitrul careia dirijeaza fluxul de carte ... in trecat fie spus, este evidenta vointa de excludere din planurile editoriale ale acestei edituri a autorilor de orientare leftista precum Charles Taylor, Jurgen Habermas, Antonio Negri si atitia altii... plus prestigiul de a fi un discipol al lui Noica, prestigiu construit pe promovarea agresiva a mitului paideutic al Scolii de la Paltinis, monument sinistru al dezangajarii civice, al retragerii lase in turnurile de fildes ale "culturii" sub pretextul "salvarii culturii"). In fine, daca privim acest peisaj recent in lumina teoriei "luptei pentru resurse" (a se vedea K. Verdery), devin parca mai clare intentiile ascunse ale domnilor "intelectuali".
davix
PENTRU TOMASHEK: randurile Dvs. imi amintesc de sintagma "boierii mintii" si de ideea absurda conform careia o mana de intelectuali impiedica pe altii sa fie publicati, recunoscuti. Ce vina are Andrei Plesu ca e mai talentat, are mai multa carisma si are ispravi culturale mai de seama decat Gabriel Andreescu? Cand Liiceanu spune de mediocritatea d-lui Andreescu are in vedere calibrul cultural al acestuia si nu curajul acestuia (Si Dan Iosif a dovedit curaj la revolutie, dar asta nu-l face un om valoros, el tot un ins mediocru ramane). Ce realizari culturale il recomandau in 1990 pe d-ul Andreescu in preluarea acelei edituri?
Cineva a afirmat mai devreme ca Plesu a fost membru de partid...pai multi dizidenti au facut parte din Partidul Comunist, de altfel asta inseamna dizidenta, o revolta din interior.
Vad ca multi ii atribuie lui Liiceanu o culpa in administrarea unei edituri, tonul folosit fiind ca si cum acesta ar detine o fabrica de armament. Chiar asa de vinovat se face acela care a publicat la Humanitas atatea si atatea carti valoroase? Ce e rau in a crea (sau a transforma) o editura si a o duce pe primul loc?
Majoritatea mesajelor de pana acum sunt critice fata de Liiceanu si Plesu si asta ma face sa ma intreb (iar si iar) ce fel de popor e asta.. Unde mai exista in lume o asemenea ura impotriva elitei (adica a celor mai buni dintr-un domeniu)si a valorilor ? (Chiar, care or fi preferintele culturale ale acestui gen de oameni?..) Uneori cred ca nici nu e vorba de ura, de fapt...ci de o simpla lipsa de discernamant si de gandire logica..
Kabasilas
CURAT, dar SINGUR
Davix, cred ca trebuie sa distingem:
- pe de o parte, meritele lui Liiceanu ca peratolog si editor de multe carti de valoare, precum si cele ale lui Plesu ca istoric si critic de arta
- pe de alta parte, atitudinea partinitoare a lui Liiceanu-editorul in privinta a ce este "valoare" si merita publicat (Goma, desigur, nu e suficient de valoros, la fel o buna parte a filosofiei sociale si politice americane si europene); ori atitudinea Grupului pentru Dialog Social, din care cei doi fac parte si care, in ciuda numelui foarte pretentios, este un for cu totul elitist si vag eficient in viata publica (s-ar putea numi la fel de bine Grupul pentru Monolog Social). Desi cred ca e bine sa existe ceva de acest fel, CHIAR si in aceasta formula ineficienta. Din acest motiv consider ca tonul agresiv-justitiar recent al lui Liiceanu impotriva lui Marchis ori Andreescu e cu totul nepotrivit si nu face decit sa indeparteze niste oameni cu care puteai construi ceva. Liiceanu va ramine astfel Curat (prin gestul simbolic-ritual de purgare a elementelor contamina(n)te din GDS), dar Singur. Fara indoiala, e mai bine pentru amorul propriu, dar e dezastruos pentru societatea civila.
Legat de Monologul Social, este evident, spre exemplu, in discursul lui Liiceanu un dispret profund fata de capacitatea oamenilor "de rind" din Romania de a judeca si de a alege (a se vedea, spre exemplu, asertiunea din scrisoarea catre Mona Musca; potrivit lui Liiceanu, romanii saracii uita degraba si voteaza prost, indiferent ce ar afla despre candidati). Aceasta convingere nu e de natura sa te faca sa vezi in omul de rind un partener de Dialog Social. Acesta e, cel mult, omul prost pe care tu, Luminatorul, ai misiunea sacra de a-l scoate din pestera ignorantei. Inca o data, daca ar fi adevarat ca romanii sunt prosti, atunci Liiceanu s-ar putea instala confortabil in postura de "calauza", de "reper" pentru aceasta massa informa de romani. El are nevoie ca aceasta stare de fapt sa existe, ca sa existe si rolul de Salvator al neamului. Daca nu exista romanii prosti, nu poate exista nici Salvatorul Liiceanu. Oricum, dialogul cu "prostii" este inexistent.
Ce supara la oameni precum Liiceanu nu sunt calitatile intelectuale certe, cit aura cvasi-mistica pe care a creat-o in jurul propriei figuri si a Scolii de la Paltinis si pe care o alimenteaza constant printr-o politica editoriala partinitoare. Desigur, omul are dreptul sa publice ce doreste (si mai toate sunt de valoare), numai ca in momentul in care sugereaza ca ASTA e CALEA si ASTA e ADEVARUL, poti suspecta ceva mai mult decit modestie si dorinta de a "face cultura".
Poti aprecia peratologia liiceniana si sa fii in acelasi timp critic(a) fata de condescendenta cu care priveste el pe "bietii" romani, fata de jocul editorial ambiguu (a se vedea cel putin cazul Goma), fata de lipsa de intelepciune practica in judecarea recentelor cazuri de securita. Cei mai buni dintr-un "domeniu", cum spui, Davix, nu sunt si cei mai competenti din punct de vedere etic. Dupa cum bine scrie chiar Plesu, cind vine vorba de competenta morala, nimeni nu ar accepta ca duce lipsa de asa ceva. Chiar ne revoltam daca ni se contesta competenta de acest fel.
Unde incape aici ura? Si ce legatura au preferintele culturale in toata povestea asta? Iar cit priveste gindirea logica, cine a produs sofisme aici? Oricum, ma bucur ca avem ocazia sa discutam; e poate mai important decit sa inghitim pastilele de intelepciune livrate de Liderii de opinie.
Da click aici ca sa vezi totul!
2 comentarii:
Nu traiesc in Romania de f multi ani, nu doresc sa fiu orator sau ministrul de externe al Romaniei, nu stiu cine este dl. Andreescu, de dl Liiceanu am auzit numai, il cunosc insa bine pe dl Plesu - din carti si de la cursuri, de aceea voi face citeva precizari pt a caror obiectivitate garantez:
1. La vremea scandalului Medit. Trans. Plesu ocupa functia de lector la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigoresu din Bucuresti. "Institulul de Istoria Artei", nu stiu ce este astazi, era atunci sediul bibliotecii si functiona un Institul intr-adevar dar mai mult fictiv, avea angajati dar nu producea studii decit sporadic, pt acoperire, la minima rezistenta; dl Plesu daca cumva ar fi figurat cumva in lista "cercetatorilor" in orice caz nu aceasta ii era ocupatia in acea perioada ci aceea de cadru didactic la Inst Grigorescu.
2. "Cursurile" dlui Plesu se remarcau prin incredibila inconsistenta, de informatie elementara sau ideatica, lipsa oricarei logici interne oarecare, mai curind divagatii cu nume de artisti accidental aruncate apropo sau fara legatura, citeva poze, discursurile bine sustinute prin vocea de superba de tenor, talentul de declamator, nu de putine ori pe fondul muzicii de pe pe pickup. Cei care ieseam la sfirsit ne intrebam cu stupoare daca regele este gol, daca regele poate fi intr-adevar chiar atit de gol.
3. Cartile dlui Plesu NU CONTIN NICAIERI NIMIC DIN CEEA CE FACE OBIECTUL DISCIPLINEI ISTORIA ARTEI, NIMIC DIN CEEA CE FACE OBIECTUL TEORIEI ARTEI/FILOZOFIEI ARTEI/ESTETICII/FILOZOFIEI. Spun asta strict la obiect numai si numai in apararea disciplinelor pt care a fost creditat ca specialist. Dl Plesu nu este nici specialist nici diletant in domeniile de mai sus ci este pur si simplu in afara acestora. Incercarea a si le revendica ar tine numai de IMPOSTURA. Pt orice obiectie la cele de mai sus sint dispus sa aduc argumente profesionale daca ar fi nevoie.
4. Piedestalul pe care a fost ridicat dl Plesu - din punct de vedere profesional si politic - este imensul capital politic furnizat de accidentul condamnarii sale pt participarea la M.T in amurgul senil al erei comuniste care nu mai deosebea intre disidenti si cei care doreau sa i se integreze. Dl Plesu este membru PCR din 1968 (dupa cum singur recunoaste in raspunsul dat imediat dupa Revolutie unei interpelari in presa la care si raspunde iritat "multumesc pt vigilenta"). In 1968 dl Plesu avea numai 18 ani ! Pacatele tineretilor sau orientarea clara spre parvenire ? Imediat dupa crucificarea din 1982 Europa libera il declara pe dl Plesu "cel mai mare filozof al artei din Romania". Ce scrisese pina atunci ? "Pitoresc si melancolie" - dupa parerea mea un monument al "betiei de cuvinte", al "formei fara fond" - zguduitoare exemplificare a parametrilor lui Maiorescu deveniti clasici, dar ale carei adevarate semnificatii - ca SIMPTOM al decrepitudinii culturale si al dezintegrarii unei epoci intregi, vorbaria in loc de idee, vidul de gindire in loc de filozofie, aclamarea imposturii- isi MERITA doctoranzii si doctoratele.
Ca si Forrest Gump dl Plesu a fost purtat ca o frunza in vint de la Pitoresc si Melancolie la functia de Ministru al Culturii si de la membru PCR pina la aura de dizident, intelectual nedreptatit si Ministru de Externe al Romaniei.
Ma bucur ca Liiceanu nu are dreptate, cel putin intr-una din ideile sale memorabile, aceea ca oamenii deosebiti, de valoare, nu se gasesc pe strada. Ba exact acolo se gasesc multi oameni care gandesc si care-si pun probleme, cum se vede de pe forumuri. In Romania chiar sunt oameni cu potential, dar de ce asa putini sunt consacrati?
Pai dl. Liiceanu ar trebuie sa stie din experimentele simple pe care le face zi de zi, desi nu cred ca gandirea stiintifica ii e la indemana. Asta se vede din felul in care speculeaza ieftin despre motivatia din spatele acuzelor lui Andreescu:invidie profesionala si mediocritate. De unde si pana unde? Ar putea fi o mie si una de cauze, de exemplu intoleranta fata de grasi. La asta nu s-a gandit? Probabil ar fi adus la fel de multe si pertinente argumente si in acest sens.
Dar lasand asta la o parte, nu sunt de formatie umanista, si nu sunt in masura sa le critic opera nici lui Liiceanu, nici lui Plesu, iar despre comportamentul de lichea adevarata al primului au spus deja destule colegii forumisti. Ceea ce ei nu stiu este ca atitudinea subiectiva, partinitoare la modul oribil din acest articol, se manifesta si in alte activitati ale dlui Liiceanu-moralistul. Va rog, daca aveti timp, sa accesati site-ul editurii dsale. Acolo spune clar, "daca sunteti Cartarescu, aveti alt regim decat un scriitor obisnuit". Deci star sistemul, criticat oribil in stiinta si arta, este lege la Humanitas. Daca te duci acolo, cu un manuscris (ma rog, print) vei vedea din atitudinea secretarelor ca nu ai nici o sansa daca nu esti cunoscut. Un prieten de-al meu a facut-o, a incercat sa publice la ei. I s-a returnat manuscriscul fara sa i se spuna nici un cuvant, probabil nici nu a fost deschis. De ce? Era ceva stiintific, desi al dracului de original, plin de idei. Se pare ca stiinta nu intereseaza la Humanitas, mai ales de la un autor necunoscut. Nici macar nu era ceva plicticos, obositor, era chiar un subiect chiar superinteresant, accesibil. Oricum , respectivului autor i-a facut un serviciu. Dar altora, care nu au posibilitati materiale?
Dar, in acelasi timp, dl. Liiceanu iesea de mana cu Coelho, o jena de scriitor care foloseste 100 de cuvinte in toata opera sa, ca Iliescu cu Michael Jackson. Mai mult, desi nu gusta stiinta, lucru de inteles de altfel, la un targ de carte isi imbracase angajatii in tricouri cu anunturi aniversare ale Teoriei relativitatii. Politically and economically correct. Asta e Liiceanu, astea ne sunt elitele. Poate ca are dreptate, chiar suntem prosti.
Trimiteți un comentariu