Mediacraţia

Recentele dezvăluiri din presa britanică despre mecanismul prin care Tony Blair a finanţat (parte din) ultima campanie electorală a partidului sau mă fac sa gandesc la cat de optimist a fost Francis Fukuyama in prima parte a "Sfarsitul istoriei". Fukuyama anunţa ca democraţia este starea de echilibru politic la care vor converge sistemele politice planetare si asta nu oricum, ci cu începere după prabusirea comunismului.

Se ştie deja ca scheme dubioase de finanţare au dus la sfarsitul politic al lui Helmut Kohl in Germania reunificată, la sacrificarea de către Chirac a unui asociat apropiat care a luat responsabilitatea (inclusiv penală) unei scheme similare, la pedepsirea fiului recentului premier israelian Ariel Sharon etc. Sa nu mai pomenim de SUA, unde alegerile preşidentiale devin ocazie reînnoită la fiecare 4 ani pentru noi recorduri în materie de cheltuieli politice.

Pentru ce si de unde toţi acesti bani? În primul rand, banii obtinuti de politicieni sunt în marea parte cheltuiti pe campanii media, din care reclama TV deţine partea leului. În alte cuvinte, mediacraţia devine cea mai buna aproximare a democraţiei. Sursa acestor bani este mediul de afaceri (local, naţional, internaţional). Oameni de afaceri pun bani în politică pentru idealuri, ca parte a unei strategii de lobby efectiv, sau pur si simplu pentru pune bani pe capul unui politician si/sau altul ca în echitatie sa zicem. În tari ca SUA, unde lobbyul politic este atat de activ, se mai poate ca banii sunt obişnuiţi intr-adevar de la oameni obişnuiţi care s-au asociat în numere mari pentru a modifica/influenţa discursul si acţiunea politice. Ideea finală este ca sunt din ce în ce mai multe cazuri în care bani sunt dati în schimbul unor aşteptări politice care privesc si reflecta asimetric pe cei care fac contribuţiile, respectiv pe cei care suporta consecinţele actului politic.

Este modelul de mai sus realist? Dacă da, care sunt şansele de viitor ale democraţiei?

În România, de curand, un om de afaceri controversat (Anghelescu) si-a gasit in mod dubios obstescul sfarsit. Sotia lui fusese pana la un moment dat consiliera a presedintelui Basescu. Adrian Nastase a fost beneficiarul personal de frunte al sistemului politic romanesc de pe urma unor scheme financiare. Ion Iliescu a facut totul posibil, inclusiv averile lui Nastase si celorlalti pana la Patriciu, pentru sinele sau politic si partid. Sa intelegem ca, macar din perspectiva finantarii campaniilor politice, Romania si-a dat deja intalnire cu democratiile cele mai avansate? Judecand dupa penetrarea televiziunii in Romania, din pacate, nici nu-i mai raman prea multe sanse...

Da click aici ca sa vezi totul!