Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

14.3.06

Ecourile unei morti, se pare, anuntate

Slobo, fostul presedinte iugoslav, s-a dus pe lumea cealalta. Se cunosteau problemele cardiace pe care le avea si starea precara a sanatatii sale. Se mai spune ca Tribunalul International care-l judeca, deja fara o sentinta la orizont, a cheltuit 1 miliard de dolari pe ceea ce s-ar numi cazul Milosovici. Se mai stie ca Slobo este cel de-al patrulea sarb, intr-un interval relativ scurt de timp, care se intalneste cu acest tip de justitie, ultima.

Invataminte:
  1. Suveranitatea nationala este un concept, deocamdata, desuet in cazul tarilor mici. Intr-o lume unipolara, o tara mica nu este decat mica si atat.
  2. Sa aiba americanii dreptate atunci cand resping ideea unui tribunal international? Multe se pot spune in apararea/acuzarea lui Slobo, insa Tribunalul este si el responsabil pentru aceste morti in serie ale unor subiecti aflati la cheremu-i, mai ales in cazul lui Milosovici de ale carui probleme de sanatate se stia.
  3. O sa le vina si randul altora? De exemplu, Mugabe din Zimbabwe?
  4. Ce se va intampla cu Saddam?

Iata acum si cateva din ecourile acestei morti:

Roxana din Franta
Prost obicei...

...au unele persoane de a comenta efectele un razboi dorit, pentru ca trebuie sa spunem ca a fost dorit . Nu am sa spun ca Franta si Germania au declansat razboiul din Iuguslavia. Pentru ca în aceste tari opinia publica a fost în majoritate contra. Nimeni nu a votat pentru Mitterrand sau pentru Helmut Khol stiind ca vor cadea la o întelegere privind Iugoslavia. Pot sa spun chiar ca Mitterrand era contra. Dar cei din jurul lui Mitterrand doreau cu orice pret moneda unica ( euro) si Khol dorea independenta Croatiei si Sloveniei. Germania a fost prima tara care s-a precipitat sa recunoasca aceste tari. Dar iata ca redesenarea unei harti în Europa nu se poate face fara razboi. Milosevici nu a facut decît sa respecte Constitutia Iugoslaviei: Stat indivizibil. Ce trebuia sa faca Milosevici, sa aibe mila rabdatoare, sa nu irite, sa nu tina cont de raul facut tarii lui, sa se uite cu placere la o injustitie sau sa fie admirativ fata de Khol care si-a imaginat ca ce nu a putut
face Hitler cu un razboi el o sa faca cu bani si influenta ? Milosevici nu era la Haga în calitate de comunist sau pentru coruptie. Consecintele acestui razboi, cu componentele etnice ale vechii Iuguslavii, atîtate unele împotriva altora, a dat nastere barbariilor cunoscute. Dintre toti responsabilii s-a gasit cel mai importat tap ispasitor, Milosevici.


Gargantua
Nostalgicii comunisti, in doliu

Ultimul dictator rosu al Europei a dat ortul popii. Dumnezeu sa-l ierte, caci nu stiu daca milioanele de orfani ai razboiului iugoslav il vor ierta vreodata! Milosevici incheie, in chip nedemn dar reprezentativ, (prea) lunga istorie a unui sistem politic care a incercat sa schimbe lumea, cu de-a sila. N-a reusit, dar crimele sale nu au fost inca judecate, pentru ca a murit, ca si Milosevici, inainte de proces.


Omul cu Picioare foarte Paroase din Bimbilezia Meridionala
Sa-i fie tarana usoara.. ! Martir.. Patriot.. No further comments...

.. Ar fi bine ca trupul sa-i fie trimis inapoi in Serbia, pentru a fi inmormantat crestineste...


lucid din Bucuresti
cam ciudat..


.....dar acum toti trei semnatarii acordurilor de la Dayton au disparut. "Pacificatorii", mai ales Eagleburger, pot rasufla usurati. Izetbegovici a murit de batranetze (asta nici nu ar fi deschis gura caci a fost bagat pana in gat in provocarea cu obuzul "sarb" care a macelarit cumparatorii dintr-o piatza din Sarajevo, pretext de prima mana in declansarea bombardamentelor NATO din anii 90), Tudjman a fost tratat de cancer in USA tocmai la timp, ca sa plece si el iute inainte de a da pe goarna ce stia, enervat de atacurile gen "fascist ustash" care incepusera impotriva lui atunci cand nu mai era folositor. Mai ramasese Slobo, care stia bine ca daca deschide gura asupra aranjamentelor cu Eagleburger e terminat. Dar poate l-au lasat nervii si atunci i s-a "gresit" medicamentul. Ce s-a demonstrat prin asta? Ca si daca nu recunosc TPI ul de la Haga, "unii" au acces la celulele tribunalului.
Holbrooke a "definitivat" ce incepuse omul lui Bush Sr. Acesta, dupa ce se repezise la Milosevic si-l facuse criminal de razboi, a folosit "realtiile" sale de fost ambasador la Belgrad pentru a-si ajuta urmasii clintonieni (Madalina A si "respiratorul de aer bosniac prin toti porii" - cum il caracteriza sotia sa de cetatenie maghiara pe Holbrooke) sa incheie targul. La cativa ani, Eagleburger a schimbat iar macazul si a fost cel care practic l-a trimis pe Slobo la Haga prin presiunile in numele administartiei Bush Jr.


Raquel
Nu stiu daca a comis crime, dar SIGUR A FOST UN PATRIOT,

care si-a aparat tara si a rezistat bombardamentelor americanilor. Imaginati-va ca ungurii vor sa ne ia Moldova, nu Ardealul, pentru ca Moldova reprezinta, ca si Cosovo, un leagan ortodoxiei, locul cu cele mai multe manastiri, pamant strabun plin de istorie. Voi ce ati face, le-ati da ce vor, ati fi de acord cu o republica autonoma ?! Asta a facut Milosevici, si-a aparat tara si poporul. Sarbii sunt un popor mandru si demn, au dovedit-o si nemtilor si americanilor.


Harbuzache din Pe langa plopi din Erlangen
Ce nedreptate.


sa fii reprezentantul satanei pe pamant, sa ai pe suflet sute de mii de morti, milioane de vieti distruse sa rupi o tara in bucatele si sa o arunci in saracie si mizerie ... si sa mori de moarte naturala in celula ta ca un ordinar hot de biciclete ... e o imensa nedreptate!


Specialistul de conspiratii din Constanta
Milosevici a fost doar unealta, restul aceeasi istorie.

Milosevici asta se credea buricul pamintului. De, era protejatul lui Rockefeller si a unora sus pusi de prin Londra.

Crezindu-se protejat a mascrat tot ce i-a stat in cale: croati, bosniaci, kosovari. Asa mult ii placeau masacrele caci nu s-a mai oprit nici cind stapinii lui l-au trimis pe Hoolbrook ca sa-l mai linisteasca.

Asa ca a distrus poporul sirb pe care l-a adus la saracie iar el a ajuns in temnita unde la izolare si-a mai adus aminte de protectorii lui. Poate omul scria niste biletele, asa zisele memorii.

Si cum protectorii lui sint niste gulere albe care nu vroiau sa fie asociate cu numele lui Milosevici trebuia facut ceva.

Restul, aceeasi istorie.


ionion
Milosevici ca si Printzesa Diana ...au murit de "inima rea" !



Mihail2005 din Craiova
Miloşevici...

Un criminal dement se sustrage cu voie(sau fară) judecăţii omeneşti.


toni din Bucuresti
Intrebari fara raspuns



La Haga detinutii sunt verificati din 30 in 30 de minute , dar Milosevici cand a fost gasit , era mort de cateva ore .

Poate e timpul sa demitizam acest tribunal de la Haga pentru crimele de razboi . Poate sub pretextul unei "lumi mai bune" au loc rafuieli politice ca la mafioti .


zokibis din timisoara
Au murit 4 la Haga


Interesant este ca toti cei 4 sunt sirbi. Nu m-ar mira sa aud peste citeva zile ca detinutii de la Haga s-au rasculat. Nu m-ar mira sa aud ca au fost gasiti morti Mladic si Karadzic... undeva in muntii Serbiei. Cred ca grozavii mari vom vedea... cu Agim Ceku premier in Kosovo si cu paranoia sirba "reloaded" (paranoia sirba=singuri impotriva conspiratiei mondiale antisirbesti) cred ca vom avea o primavara interesanta. Si ne asteptam sa fie interesanta in Iran...


Oriana din Italia
Magistratul francez Jacques VergIs a atacat TPI, catalogandu-l drept "asasin"


cine locuieste in Franta, ce-mi poate spune de magistratul asta, ce care "culoare" politica este ?



Pinkie din Franta
Re: Magistratul francez Jacques Vergés e unul dintre cei mai mari avocati francezi !



Tatal lui am impresia a fost ambasador in Asia (Indochina ?), mama lui era de pe acolo (asiatica). Un pic complexat ca uneori a fost "tratat" fara respect galben fiind. Deci ii place sa apere pe cel mai slab.

Vreo 10 ani nu se stie nici ce a facut, nici unde a fost se presupune ca pe la Kmerii rosii, el nu spune nimic.

Isi face un titlu de glorie in a prelua (uneori gratis) cauze imposibile. A fost avocatul lui Milosevici o vreme. Era cit pe ce sa fie si a lui Saddam.

A scos oameni nevinovati din inchisoare.

De obicei pe ce pune el mîna, rezolva.

Am un mare, mare, respect pt el. Sclipitor !


Da click aici ca sa vezi totul!

25 de comentarii:

Oriana din Italia spunea...

"mort Hitler-ul Serbiei" ?

comparatie caraghioasa, istorica si individuala. Milosevici nu a gazat pe nimeni, n-a cotropit tari vecine, nu era un isteric ca Hitler, etc, etc cu Solutia finala, cu Anschluss, etc. A gresit pt. ca... vroia integritatea Yugoslaviei.

Pressa europeana o da cu trombonul ca sa sparga urechile lumii si sa-si camufeze erorile madornale, asta e.

Milosevici a fost santajat de Marile puteri, tras cu preshul, pus la coltz si infine inchis ca pe un hotz de gaini. Nimic nu are o logica in toata mascarada asta europeana, a dat un alt exemplu de miopie si incompetenta politica.

Specialistul de conspiratii din Constanta spunea...

Raquel,

Ce inseamna pentru tine patriotism? Va intra in istorie ca "Butcherul din Balcani".

Cit despre vitejia lor, las-o mai moale. Caci au stiut sa masacreze civili neinarmati. Caci atunci cind croatii au pus mina pe arme, au cam luat-o la fuga de pe acolo. Au bombardat Saraievo numai atunci cind bosniacii nu aveau arme. Cind au trebuit sa lupte cu niste trupe inarmate n-au mai facut mai nimica. Ceva asemanator si prin Kosovo.

Vor ramine in istorie ca un popor barbar care pot sa lupte numai cind ceilalti nu au posibilitate sa-si apere viata.

Asa ca las-o mai moale cu patriotismul si vitejia.


Raquel a scris:

> care si-a aparat tara si a rezistat bombardamentelor americanilor.
> Imaginati-va ca ungurii vor sa ne ia Moldova, nu Ardealul, pentru ca
> Moldova reprezinta, ca si Cosovo, un leagan ortodoxiei, locul cu cele
> mai multe manastiri, pamant strabun plin de istorie. Voi ce ati face,
> le-ati da ce vor, ati fi de acord cu o republica autonoma ?! Asta a
> facut Milosevici, si-a aparat tara si poporul. Sarbii sunt un popor
> mandru si demn, au dovedit-o si nemtilor si americanilor.
>

Raquel spunea...

am scris ca nu stiu daca a comis sau nu crime, TRIBUNALUL DE LA HAGA N-A DEMONSTRAT-O, dar a fost patriot. Daca era roman, ar fi deschis larg usa invadatorilor si celor care-i bombardau tara(asa cum facem noi, transformandu-ne in pres in fata lor), dar el si poporul sarb au rezistat. Cunosc personal multi sarbi si i-am admirat intotdeauna pentru mandria si demnitatea de care au dat dovada.

Oriana din Italia spunea...

Lucid,

CAM CIUDAT cine a adus pe masa problema Yug. CAM CIUDAT cine a facut presiuni la USA ca sa li se rezolve "criza balcanica". CAM CIUDAT de la care baze (EUROPENE) au plecat bombardierii NATO. cam ciudat de ce s-a folosit EUROPA ramolita, de NATO contra suveranitatea unei tari, care nu agresase pe nimeni din adfara propriilor granite, etc, etc.

Asrea-s intrebari de pus, degeaba tot incerci sa-i iei tu de motz pe americani, pina la plictis ! Europa sa raspunda, ca ea a dat drumul la prostia secolului.
Nu e doar USA in NATO, asa ca rectifica intrebarile, pune timbru si trimite-le la Bruxelles !

Golanul din Canada spunea...

Roxana,

Interpretarea data de tine este dintre cele mai partinitoare la adresa lui Milosevici. In realitate, tensiunile dsintre sirbi, croati si sloveni erau intense inca de la moartea lui Tito. Slovenii si croatii s-au ridicat pentru independenta in majoritate covirsitoare. Ratiunile au fost mai ales de natura economica (republicile din vest carau in spinare mai subdezvoltata Serbie) dar si politica (tendinta Belgradului de a dirija orice miscare din asa zisele republici ale federatiei).

Germania a platiti, intr-adevar, o politza Iugoslaviei prin recunoasterea aliatului traditional Croatia, dar aceasta a fost cel mult picatura care a umplut paharul si nu cauza destramarii Iugoslaviei.

Iar Milosevici putea sa negocieze cu intelepciune, in spiritul inaintasului sau Tito sau al familiei regale ce l-a precedat, luind citeva lectii de la cei care au reusit sa mentina Iugoslavia unita. A propos, una din afirmatiile dv. este eronata in peste 90% din cazuri, anume << redesenarea unei harti în Europa nu se poate face fara razboi>>. Din fericire harta Europei a fost complet redesenata (mai ales spre est), cu despartirea Cehoslovaciei, unirea Germaniei si crearea statelor baltice, Moldovei, Ucrainei, etc. fara a se fi tras nici un foc de arma.

Specialistul de conspiratii din Constanta spunea...

Roxana,

Da, dar ce n-a inteles acest Milosevici este ca statul ala indivizibil de care vorbesti este creatia altora care au decis de data asta ca a venit momentul sa fie faramitat.

Cum putea sa reziste o asemenea tara cu o populatie sirba de 35%.
Ea a fost creata de tovarasul Iosif Broz Tito in urma intelegerilor dupa al doilea razboi mondial.

Si asa impartirea era cam ciudata. Lui Montenegru cu 700 mii era stat iar Kosovo cu 2 milioane, avea autonomie.

Mai uitati ca si in actuala Iugoslavie are o populatie romana si o populatie maghiara destul de numeroasa. Asa ca problemele ei de minoritati tot nu a disparut.

Shadow din Franta spunea...

Golane

> Aceasta este o interpretare, dintre cele mai partinitoare la adresa
> lui Milosevici. In realitate, tensiunile dsintre sirbi, croati si
> sloveni erau intense inca de la moartea lui Tito.

Si cum de nu s-au "rasculat" inainte de vreme? Totusi Yugo era tara ce-a mai "deschisa" la vest inaintea caderii lagarului comunist. Depasea si Germania de Est deh.

> Slovenii si croatii
> s-au ridicat pentru independenta in majoritate covirsitoare. Ratiunile
> au fost mai ales de natura economica (republicile din vest carau in
> spinare mai subdezvoltata Serbie) dar si politica (tendinta
> Belgradului de a dirija orice miscare din asa zisele republici ale
> federatiei).

S-au ridicat "scormoniti" de "unii si de altii". Daca cauti pe net declaratiile
lui Stipe Mesici si ale altor croati o sa vezi ca nu era "urma" de motivare economica in discurs ci doar nationalism sovin. Si pe "astia" peste cativa ani ii vom avea in UE. Sunt diferente fata de nationalismul criminal al lui Milosevici? Nope.

> Germania a platiti, intr-adevar, o politza Iugoslaviei prin
> recunoasterea aliatului traditional Croatia, dar aceasta a fost cel
> mult picatura care a umplut paharul si nu cauza destramarii
> Iugoslaviei.

Germania si Austria au "bagat fitile" cat cuprinde in timp ce francezii au acceptat "targul" pt a "fortza" moneda unica si alte "nevoi personale". Sunt unii mai "drepti" decat altii? Ma indoiesc. Ia mai vezi si cine le-a vandut arme ca sa mai "descoperi" inca ceva tot de "bun simt" in vest.

> Iar Milosevici putea sa negocieze cu intelepciune, in spiritul inaintasului sau Tito sau al familiei regale ce l-a precedat, luind citeva lectii de la cei care au reusit sa mentina Iugoslavia unita. A propos, una din afirmatiile dv. este eronata in peste 90% din cazuri, anume << redesenarea unei harti în Europa nu se poate face fara razboi>>. Din fericire harta Europei a fost complet redesenata (mai ales spre est), cu despartirea Cehoslovaciei, unirea Germaniei si crearea statelor baltice, Moldovei, Ucrainei, etc. fara a se fi tras nici un foc de arma.

Da restul "redesenatii" aveau un exemplu "elocvent" in transformarea statului federal (astia erau chiar federatie) Yugoslav in ruine. Iar tarile baltice au avut mare noroc de slabiciunea rusiei in acel moment. Bravo lor. Nu amesteca unirea Germaniei cu "rupturile" ca sunt chestii complet diferite.

Golanul din Canada spunea...

Shadow a scris:

>
> S-au ridicat "scormoniti" de "unii si de altii".
> Daca cauti pe net declaratiile
> lui Stipe Mesici si ale altor croati o sa vezi ca nu era
> "urma" de motivare economica in discurs ci doar nationalism
> sovin. Si pe "astia" peste cativa ani ii vom avea in UE.
> Sunt diferente fata de nationalismul criminal al lui Milosevici?
> Nope.

Puncte diferite... Eu stiu ca inainte de Milosevici, chiar destul de curind dupa moartea lui Tito, la plenarele UCI se certau ca tziganii. Si chiar daca nimeni nu rostea motive economice, acestea sint, de obicei, primordiale, chiar daca unii incearca sa dea cu praful moral si ideologic pe deasupra.

>
> Da restul "redesenatii" aveau un exemplu
> "elocvent" in transformarea statului federal (astia erau
> chiar federatie) Yugoslav in ruine. Iar tarile baltice au avut mare
> noroc de slabiciunea rusiei in acel moment. Bravo lor. Nu amesteca
> unirea Germaniei cu "rupturile" ca sunt chestii complet
> diferite.
>
Cit priveste amestecurile, cert este ca singura trasare de frontiere facuta cu arma in mina a fost in Iugoslavia. Ceea ce reduce afirmatia pe care, pe drept, o contestam, la derizoriu. Adica nu face doi bani. Adica... intzelegi tu. Si da, sint de acord ca fiecare caz este diferit, de aceea nu e bine sa le bagi la gramada. Cum a facut preopinenta :-))))

Zen spunea...

Milosevic as a cautionary example


Milosevic is dead. He feared he was being poisoned, but he was an old, sick man, and he may have died of heart disease. In any event, the Western Powers behind the victors' justice show trial to which he was being subjected don't come out of this looking good. Either they poisoned him, or, knowing he was ill, they denied him necessary medical care causing his death. The reason to kill him was to avoid having to hear his testimony that all of the things he did were done with the express consent of the same Western Powers behind the show trial. At Dayton, Milosevic was the man 'you could do business with', and they did business with him, including sanctioning the things for which he was being tried, up to the point when it became more convenient to break up Serbia.

Saddam, or the guy they have playing Saddam, is in exactly the same position. He was sponsored by the Western Powers when it was convenient to use a strong and united Iraq for various purposes, including attacking Iran, and cut adrift when it was decided that the Western Powers would prefer a divided Iraq.

For a few years after the Second World War, we lived in a period when people actually believed there was a new era of morality in international affairs. Vestiges of this delusion still exist in the perception that we need to punish war crimes of the type allegedly - and no doubt actually - perpetrated by the likes of Milosevic and Saddam. The trials are partly the automatic exercise of international legal officials who set off like clockwork to enforce their delusions, and partly intended by the victors, in sitting metaphorically in the judges' chairs, as proof that the victors are really the good guys. Since we know the 'good guys' tell the bad guys what to do, up to the point when the 'good guys' tell lies in order to start wars to remove the bad guys, the whole thing is just a joke.

The real 'new world order' may be those countries like Venezuela - with much of South America following - and Iran, and even North Korea, who have seen what is really going on and are no longer willing to play the games dictated by the Americans and the British and their allies. There is absolutely no advantage for countries with lesser power to follow the old protocol, of being used up and then thrown away. It is much better, for democracies and dictators alike, to say 'to hell with you' and simply not engage with the victimizers.

http://xymphora.blogspot.com/2006/03/milosevic-as-cautionary-example.html

Anonim spunea...

hai bre, nu va mai certati ca la usa cortului ca uite ce zice niuiorctaims



March 14, 2006
Expert Suggests Milosevic Died in a Drug Ploy
By MARLISE SIMONS

THE HAGUE, March 13 — A top toxicologist in the Netherlands said Monday that he believed that Slobodan Milosevic, the former Yugoslav leader, had been manipulating medication to fake a medical condition, a ploy that contributed to his ill heath and may have played a role in the heart attack that caused his death.

That theory was advanced by Dr. Donald Uges, professor of clinical and forensic toxicology at the University of Groningen, who suggested that Mr. Milosevic had been seeking to demonstrate that Dutch doctors could not cure him and that he should therefore be allowed to seek treatment, and freedom, in Moscow.

He was imprisoned here on charges of war crimes and crimes against humanity, including genocide during three Balkan wars in the 1990's.

Dr. Uges based his theory on his detection in Mr. Milosevic's blood of a drug that had not been prescribed for him and that was not only inappropriate but, under the circumstances, dangerous. Mr. Milosevic, who had complained days before that he was being poisoned, was found dead on his bed in his prison cell on Saturday morning.

The drug at issue is a powerful antibiotic known as rifampicin, used to treat serious bacterial infections like tuberculosis, leprosy and Legionnaire's disease. Rifampicin, detected in Mr. Milosevic's blood as recently as two weeks ago, is known to interfere with medications he was taking for high blood pressure.

An international team of doctors, including Dutch, Belgian and Serbian forensic specialists, attended an autopsy on Sunday and said in a preliminary report that Mr. Milosevic had died of a heart attack. Their toxicology tests are due in the next few days.

But experts from Moscow want to examine the results and perform their own autopsy in the belief that the previous one was inconclusive or erroneous, a plan that could delay Milosevic family plans to take the body to Belgrade for burial.

Other investigations are still going on. The Dutch police and the United Nations tribunal where Mr. Milosevic was on trial for four years are carrying on their own investigations into his abrupt death.

The discovery of the antibiotic in Mr. Milosevic's blood has raised a number of questions, including who brought it into prison and how it ended up in Mr. Milosevic's system.

The Dutch police have searched for clues in the three rooms most used by Mr. Milosevic: his private cell, the small room he used as his office, and the room where he received visitors. They are also investigating the source of the drug, which is difficult to obtain in the Netherlands.

All physicians treating Mr. Milosevic have reported that they never prescribed rifampicin for him, confidential court documents show.

Dr. Uges, in a 90-minute telephone interview on Monday, said he was first contacted in January by a senior toxicologist in The Hague, Dr. Daan Touw, who had been consulted by the court about Mr. Milosevic recurrent health problems.

"Milosevic had constant high blood pressure, and the cocktail that always works was having no effect," Dr. Uges said. "So Touw had concluded that another medicine was being used to stimulate the liver and to neutralize this cocktail. He asked me for a report, a counter-expertise, because his own report had been dismissed by Milosevic's lawyers."

"We both had the idea there was an unknown drug which broke down his own medication, and we got the idea that the most efficient was rifampicin," he said. "I wrote a report about this in January, which was sent to the court."

"In late February," he said, "I was asked to check a blood sample for rifampicin and found it," he said, adding that he was told only later that it belonged to Mr. Milosevic.

Dr. Uges said it was an unusual test. "Normally when you screen for toxic drugs you never screen for rifampicin because it is specific for tuberculosis and leprosy, so unless you have a reason, you don't look for it," he said.

The side effect of the antibiotic, he said, is that it activates the enzymes in the liver, so his blood pressure drugs would be quickly broken down, keeping his pressure high.

As he tried to make sense of the drug's use, he said, he learned that Mr. Milosevic had been insisting on going to Moscow for treatment.

Discussing the case with colleagues, Dr. Uges said he had concluded: "There was one escape for Milosevic out of prison, and that was to Moscow where his wife and son, and friends were. He wanted to go to Moscow on a one-way trip.

"The only way he could do that was to accuse us, to say that Dutch doctors were not treating him well."

Once in Moscow, all Mr. Milosevic would have to do was to stop the rifampicin.

Dr. Uges continued: "The only reason he could have taken it was to keep his blood pressure high, so he could say, 'I have to stay in Moscow because The Hague is too dangerous for me.' "

He said Mr. Milosevic was getting sophisticated advice.

"The provider had to know what the effect of rifampicin was on other drugs, that it is not normally detected in toxic screenings, unless you look for it," he said. "He had to know what dose to give, sufficient for it to be effective, but not too high because you get a so-called red sweat: your saliva becomes red."

And someone would have to know how to get it to the patient, he continued, "because you have to take a capsule of it every day to keep your blood pressure high."

"It's like a James Bond story," Dr. Uges said.

According to the court records, Mr. Milosevic had high blood pressure readings for months, but the condition did not respond to medication. He was apparently preparing his ploy as far back as October, court officials said Tuesday, asking not to be identified because the investigations are still under way.

In November, at his request, he was examined by three doctors, from France, Russia and Serbia, who recommended a minimum rest of six weeks because his condition was "unstable" and further complications might arise.

Zdenko Tomanovic, one of his lawyers, said at the time that Mr. Milosevic was already taking a dozen different medicines, and that he had had a brain scan, but that he had wanted an independent opinion because he was suffering increasing pains in his ears and head from high blood pressure.

In mid-December, Mr. Milosevic asked to be released temporarily to visit Moscow, but prosecutors argued against that, saying it was far from certain he would return. The judges delayed a decision, but in January, he renewed his requests to go to Moscow. He repeatedly refused permission for his doctors' reports to be disclosed.

When prosecutors again asked for his medical reports in January, they said they had information that he was manipulating his health through medicines. He shot back in court that the information was private.

Dr. Uges said he believed that the antibiotic taken by Mr. Milosevic had not been acquired in the Netherlands. He said it was hard to obtain, because in the Netherlands it was prescribed exclusively for tuberculosis and every tuberculosis case here had to be reported to the authorities, for such patients were isolated in separate clinics.

He said it was possible that the antibiotic would not be found in Mr. Milosevic's autopsy because the drug typically disappears after one or two days. Mr. Milosevic may well have stopped taking it in the end, because on March 7 he learned the drug had been found in his blood sample, Dr. Uges said.

Mr. Milosevic wrote a letter, dated March 8, to the Russian government, saying that on March 7, he received a report that "an extremely strong drug" was found in his blood and that doctors were treating him wrongly to silence him. His lawyer, Mr. Tomanovic, said Mr. Milosevic feared that he was being poisoned.

Mr. Tomanovic said he had delivered this letter, accompanied by a handwritten note from Mr. Milosevic, to the Russian Embassy in The Hague on Friday morning. He was found dead the next morning.

SOIMARU spunea...

Tribunalul lui Peste Prajit.

Se chinuie de cativa ani buni hermafrodita aia,sau ala,de Carla del Ponte,sa administreze oarece probe sa-l tina pe viata la prison pe sarb.Pai pentru Goering &Co a durat mult mai putin.Si pe teutoni i-au atarnat repede in streang si nu au mai avut nevoie de atatea probe.Cu sarbul problema era mai complicata ca oricum nu puteau sa-i dea pedepsa mai mare decat inchisoarea pe viata.Asa ca baba lungea procesul pe durata ei de viata.Si Slobodan i-a tras clapa.
Daca dna-dl dorea rapid terminarea procesului lua exemplu de la judecarea unui alt presedinte dintr-o tara europeana,intrata aproape in UE,acuzat tot de genocid si aplica precedentul:se prinde inculpatul,eventual cu nevasta cu tot,se duce intr-o sala legat cu sfoara,il acuza avocatul apararii,el nu recunoaste nimic,ca doar nu-i prost sa o faca,apoi i se trag cateva rafale in nas sa se invete minte sa nu se mai joace de-a genocidul .In acelasi timp se omoara si nevasta dupa aceiasi tehnica ca doar de aia au facut cand s-au luat juramantul si la bine si la foarte bine impreuna.Totul ar fi fost cu happy end, albanezii genocizati si-ar fi adus caprele la Belgrad,sarbii genocizii si-ar fi luat Europa-n cap si americanii s-ar fi apucat de construit alte turnuri .
Noapte buna Iuropo.

Livius Chilian din Liberty, New York spunea...

"Tribunalul" insemana salarii de 25-30,000$ pe luna...

...si papica, gatita de... angajati Musulmani(Olanda controleaza cea mai mare "tara" Musulmana din lume - Indonesia), pe gratis. Este evident ca Eroul Milosevici si locotenentul sau din Croatia, omorat acum cateva zile, tot la Haga, la numai 50 de ani, au fost otraviti de catre Musulmani infiltrati in inchisoarea "tribunalului". Viitorul va demonstra aceasta CRIMA!

Specialistul de conspiratii din Constanta spunea...

Re: "Tribunalul" insemana salarii de 25-30,000$ pe luna...


Cam multe aberatii scrise in 2 fraze. Daca Olanda controla Indonezia care are vreo 200 milioane, nivelul lor de trai era undeva sus. Te-as sfatui sa le faci o vizita sa vezi cit sint de nemultumiti de EU.

Locul lui Milosevici este linga Stalin. Iar ci infiltartiile alea las-o balta.

Farimitza Lambru spunea...

NICI O SIMPATIE PENTRU SLOBO - SA NU UITAM MULTELE CRIME ALE LUI MILOSEVICI




http://www.slate.com/id/2137950/

Articol al ziaristului american Cristopher Hitchens. Traducerea (incompleta) a unora dintre pasajele relevante urmeaza mai jos. Originalul poate fi citit integral la adresa oferita.

[Suporterii lui Milosevici din Partidul Comunist Rusesc expun fotografii ale acestuia.]

NICI O SIMPATIE PENTRU SLOBO - SA NU UITAM MULTELE CRIME ALE LUI MILOSEVICI

In timpul asediului din Saraievo sau a deportarilor in massa din Kosovo, stirile incetarii bruste a batailor inimii lui Slobodan Milosevici ar fi adus simtaminte de celebrare voioasa in multe alte inimi. Dar stirea ca a murit la intimplare este o stire nefericita, la fel precum a fost boala care l-a infrint pe unul dintre judecatorii originali de la proces si a contribuit la prelungirea judecatii de la bun inceput. Se poate vedea, in mlastinile superstitiei si nationalismului, mitul unui martiraj dobindind o pilpiitoare viata.

Acesta ar fi cel mai prost rezultat, de vreme ce Milosevici a inceput si sfirsit, precum toti dictatorii o fac, prin a-si ruina propria natiune si a-si degrada propria tara. [...] In timpul presedintiei sale mizerabile, Serbia a devenit o republica bananiera iar predecesorul sau Ivan Stambolici a "fost disparut" [citeste asasinat - nota trad.], cadavru-i gasit intr-un mormint suspect. Echipe ale mortii sirbesti au fost folosite impotriva fratilor sirbi si abia atunci folosite in mod "controversat" in Bosnia si in alte parti. La sfirsitul istoriei, minoritatile sirbesti in numele carora Milosevici a lansat razboaie regionale au fost ele insele expulzate in mod barbar din caminele lor traditionale din regiunea Krajina si din Kosovo insusi.

*Numai un sirb* poate simti cu adevarat adincimea distrugerii culturale si politice si economice pe care a provocat-o Milosevici, iar curajoasele grupuri de studenti care au demonstrat in Belgrad in martie 1991 strigind "Slobo = Saddam" aveau perfecta dreptate. Sau aproape perfecta dreptate. Milosevici nu a posedat intreaga putere de psihopat a unor Saddam Hussein sau Osama bin Laden. El era cel mai periculos dintre toate tipurile umane: mediocrul, conformistul activist care incearca sa cistige ragaz si isi ascunde frustrarile. El a evoluat de la activist spre dictator si, cu toate ca s-a folosit de valul febrei religioase si xenofobe, este usor de conceput ca de fapt nu i-a pasat niciodata de totem-urile si simbolurile pe care le-a exploatat. A intruchipat banalitatea raului. [Referinta la conceptul creat de Hannah Arendt, nota traducatorului.] In aparenta a avut un singur prieten adevarat, "adorabila" sa sotie-ideolog, Mirjana Markovici, care obisnuia sa il inveseleasca a propos de urechile lui mari si de aparitia sa incremenita si de sinuciderea ambilor sai parinti. Feriti-va de non-entitatile frustrate care intra in politica pentru ratiuni terapeutice.

Momentele importante ale oribilei sale cariere de criminal trebuie reamintite succint inainte de a fi impinse sub presul uitarii de catre unii. Milosevici a inscenat ca anturajul sau politic sa fie atacat cu pietre in Kosovo in 1987 astfel incit provocarea sa apara la televiziunea iugoslava si sa marginalizeze elementul moderat in partidul de guvernamint. A facut o intelegere secreta cu la fel de dezgustatorul sau corespondent Franjo Tudjman din Croatia pentru un fel de impartire a la Stalin-Hitler a Bosniei si in acest fel le-a dat apa la moara exact acelor extremisti croati care mai tirziu s-au razbunat pe civilii sirbi.

A confiscat armata nationala a unui stat unitar si a folosit-o ca sa atace republici autonome din cadrul acelui stat. A distrus doua comori urbane ale Europei: Dubrovnik si Saraievo. A golit visteria Serbiei si si-a condamnat cetatenii la saracie si paranoia. El si Saddam au fost singurii sefi de state de partea loviturii de stat esuate indreptate impotriva lui Mihail Gorbaciov. [Lista lunga a atrocitatilor de care s-a facut vinovat Milosevici, impotriva croatilor, bosniacilor, dar si impotriva "propriului" popor sirb, continua in articolul original - nota trad.]

[...]

O arhiva enorma a atrocitatilor comise exista, adunata, catalogata si filmata si intr-o buna zi istoria va fi recunoscatoare pentru ea. Nici o negare, nici un revizionism nu vor fi posibile. Ar fi bine sa credem ca [existenta acestor dovezi] este ceea ce l-a omorit in final. Dar probabil ca Milosevici si-a trait ultimul spasm simtind regret numai pentru el insusi si astfel ne ramine sarcina finala si sordida de a-i preveni pe altii de la a simti [prin neinformare] o simpatie prost-plasata pentru Milosevici.

G.B. din Bucuresti spunea...

Re: Hai, fugi cu cercu', ca batzi campii.

Chiar daca nu-tzi convine tzie si altor amerloci, adevaru' incepe sa iasa la iveala. Propaganda amerloca a inceput sa se fasie.
PS: Tot cu tzambalu' dezmembrat umbli?

lucid spunea...

cum bat campii political-corectii

Eu unul am fost in Iugoslavia si inainte de destramare si in tzarile ce i-au urmat dupa. Diferentele sunt semnificative de la zona la zona. In Slovenia - despartirea a fost cat de cat rezonabila, doar ceva incaierari cu armata federala cand a parasit marea cazarma din Ljubljana. Motivul: omogenitatea etnica, sarbi putzini. In Croatia a fost ochi pentzru ochi si dinte pentru dinte, si ca urmare a crimelor din WWII. Fiind regiuni masiv populate cu sarbi, acestia au vrut alipirea la Serbia mare. Croatii, inarmati de UNGURI - de multe ori intermediari ai nemtzilor - au primit in 1996, cred, binecuvantarea finala americana si i-au masacrat fara mila pe sarbii din Krajna alungandu-i pe supravietuitori din regiune . Ca si inainte se mai casapisera reciproc prin 91-92 e altceva, acum era STATUL croat care isi lichida cea mai mare minoritate de pe teritoriul recunoscut international. Nimenii nu a zis nic pas pana azi si autoritatile croate nu au suferit vreo consecinta majora. Ura este intacta in zona. In toamna lui 2004 la Dubrovnik am vazut marcate cu var ca "monumente" urmele de proiectile (calibru mic) lansate de "muntenegreni" ziceau croatii (probabil armata federala cu componenta muntenegreana), urme prezentate turistilor ca dovada a barbariei ortodocsilor (in localitatile muntenegrene e la fel, dar pe invers). Eram tot acolo cand granicerii sloveni si croati s-au incaierat pe cativa metri patrati la un post de frontiera, dovada ca nici astia nu se iubesc cine stie ce. Cel mai grav e in Kosovo. Antrenati si inarmati de CIA ca sa se constituie in alibi american fata de pozitia pro-israeliana si sa convinga musulmanii ca USA nu are nimic cu ei, UCKistii sunt acum stapanii retelelor de prostitutie si droguri din Italia si sudul Frantei. Aiurea islamisti, sunt pur si simplu o banda de talhari. Iar seful lor, Acim Ceku e noul "prim-ministru" kosovar desi ar fi trebuit bagat la inchisoare de ani de zile. Dar omul e "legatura" cu CIA, deci e "de-al nostru", democrat convins. Grav este ca americanilor le-ar veni ca o manusa un nou conflict in Kosovo ca sa se dea iar prieteni cu lumea musulmana ca sa se mai uite ceva din crimele din Irak. Iar cu ocazia asta i se baga ceva strambe si coanei Europa care trebuie sa iasa la inaintare sa potoleasca UCKul. Cat de perversa si de dispretuitoare fatza de viatza oamenilor simpli e "marea" politica azi!

PANTAGRUEL spunea...

Etnii si religii +intrebare despre Macedonia.

Razboaiele din fosta Yugoslavie sunt in primul rand religioase apoi etnice.Numai intelegand aceste cauze primordiale poate fi inteles ce s-a intamplat acolo.Cruzimile s-au manifestat de toate partile,problema e ca Serbia era natiunea sa-i zicem conducatoare pe timpul lui Tito .Despre greseala SUA cu Kosovo ce sa mai vorbim, recunostinta musulmana a fost egala cu zero.De altfel o multime de albanezi au profitat pentru a se muta in occident. am cunoscut si eu cativa care se dadeau drept kosovari dar erau albanezi si care expolatau sistemul de beneficii sociale la maxim in timp ca isi mai rotunjeau veniturile din afaceri necurate. In fine. mai interesanta mi se pare situatia din Macedonia. Eu personal nu sunt la curent dar se pare ca acolo nu au fost mari varsari de sange. Poate cineva sa-mi explice de ce?

Roxana spunea...

Golanul...si altii

Tot ce bombardeaza Statele Unite,
sînteti de acord, aplaudati,etc. Daca
Romania ar fi în situatia Iugoslaviei
ati fi capabili si atunci sa aplaudati si
sa fiti admirativi. Iuguslavii sînt vecini
cu Romania. O tara vecina bombardata
în felul acela si în care somajul s-a
instalat în mod durabil si masiv, nu mai
poate participa la dezvoltare economica
din regiune atît de necesara Romaniei.
Sînteti nocivi pentru Romania dar sînteti
nocivi si pentru America. Ce a cîstigat
America din acest bombardament ? Un
avion ultra performant doborît de sîrbi
si milioane de dolari sub forma de
tehnologie plecate la rusi. De unde un
ministru francez a fost împiedicat
de catre militarii americani,la Bourget, sa-l
atinga chiar cu mîna, iata ca tot avionul
a plecat la Moscova pentru a fi analizat
în detailiu. Asta aplaudati ?
Numai ratiunea pura este practica si
numai ea ne face sa vedem lucrurile
într-o ordine perfecta, nu admiratia.

Golanul din Canada spunea...

Re: Roxana si altii

Tot ce este american sau in favoarea Statelor Unite gasiti o metoda sa denigrati. Sinteti nociva atit pentru Romania pe care (cica) o reprezentati in strainatate cit si pentru civilizatia occidentala in general, pentru ca sustineti intotdeauna pe teroristi, comunisti, etc.

Va place tonul? L-am adoptat de la dv. Trecind la lucruri serioase, cred ca bombardarea Iugoslaviei a fost un act prost calculat si nedrept. Raii aici nu sint sirbii ci kosovarii. Multi reporteri occidentali care vizitasera Kosovo inainte de Milosevici au fost martorii demonstratiilor pro Enver Hodja (cel mai stalinist lider comunist) ale unor mase indobitocite de albanezi kosovari. De asemenea, legaturile musulmanilor kosovari cu retelele teroriste arabe sint cunoscute.

Dar... asta nu ma face sa pling nici o lacrima pe umarul macelarului din Balcani. Milosevici a fost cea mai rea specie de dictator comunist: nu doar nationalist (ca Ceausescu) dar si belicos. El a dus tara de ripa, nu bombardamentele NATO. La 1998 situatia era clara: Milosevici trebuie sa dispara, iar pretextul cel mai bun a fost conflictul kosovar. Iar astazi Serbia este mai bine fara Milosevici.

Paul din Ohio din SUA spunea...

Re: Golanul...si altii. Roxana

Trebuie sa marturisesc un lucru: daca romanii ar fi facut ce au facut sirbii, eu nu as fi putut decit sa accept cu durere consecintele. Din fericire romanii nu sint sirbi, desi securitatea are inca aceleasi obediente ca si securitatea de pe vremea lui Iliescu-KGB, prietenul lui Milosevici.

Roxana a scris:

> Tot ce bombardeaza Statele Unite,
> sînteti de acord, aplaudati,etc. Daca
> Romania ar fi în situatia Iugoslaviei
> ati fi capabili si atunci sa aplaudati si
> sa fiti admirativi.
> î

Sobru spunea...

Re: Golanul...si altii

Reformulat elegant:

Aia care aplauda pur si simplu tot ce face America sint doar o adunatura de caraghiosi(!).
In cazul Iugoslaviei, de vina au fost sarbii lui Milosevici, cei care din primul moment al intentiei statelor membre de a iesi din federatie au scos tancurile pe strazi. De bombardarea tarii de catre NATO(deci nu doar SUA) este vinovat Milosevici.
Interventia a oprit pe sarbi sa-si faca mendrele si sa ocupe territorii prin exterminarea localnicilor. A fost o interventie legitima.

Roxana spunea...

Re: Golanul...

Golanul a scris:


> Dar... asta nu ma face sa pling nici o lacrima pe umarul macelarului
> din Balcani. Milosevici a fost cea mai rea specie de dictator
> comunist: nu doar nationalist (ca Ceausescu) dar si belicos. El a dus
> tara de ripa, nu bombardamentele NATO. La 1998 situatia era clara:
> Milosevici trebuie sa dispara, iar pretextul cel mai bun a fost
> conflictul kosovar. Iar astazi Serbia este mai bine fara Milosevici.


Sa înteleg ca Milosevici a fost cel mai
aprig lider comunist din Estul Europei ?
Sa fim seriosi, avea deja o opozitie
legala înca din 1990. Nu poate fi comparat
nici cu Ceausescu si nici cu ceilalti. Cît
despre " belicos ", belicos fata de cine, fata
de ce alta tara ? Dvs. numiti belicos un
Presedinte care-si apara integritatea
teritoriala ?
Fiti atent cum folositi cuvintele.
Va aude Bush...:-))))

Shadow din Franta spunea...

Inceputuri :

1941-1945
Intre 600,000 si 1,200,000 sarbi au fost ucisi de catre croatii fascisti si musulmanii nu mai putin fascisti.

3 milioane de sarbi traiau in Croatia, Slovenia si Bosnia. Recunoasterea imediata a "independentei unilaterale" a acestor trei tari nu a pus probleme Germanie si Austriei.

In mai 91 serbii din Krajina voteaza si ei ca in caz de secesiune ei vor in Yuogoslavia. Nimeni nu recunoaste referendumul ca deh de unde interes? De remarcat ca astia au avut referndum "inainte".

Dupa cateva zile sub influenta Germaniei si a Vaticanului cele doua republici isi proclama independenta si asta dupa ce secretarul de stat american Baker isi exprimase la Belgrad ingrijorarea fata de o asemenea ruptura.Odata cu independenta declarata a Croatiei serbii din Krajina incep sa isi piarda joburi, sa aibe case daramate etc, inceputul epurarii etnice.

In vara lui 91 armata Croata incepe si ea sa intervina, sa ameninte si sa aresteze in zona. Teatrul de operatiuni este acelasi cu cel din 41-45, sarbii din Krajina sunt doar nepoti ai celor ucisi de ustasii croati. La ce te asteptai? la dans si "bune maniere"?

In august 91 la Pecs in Ungaria Papa J.Paul 2 sustine deschis aspiratiile Croatiei fara sa spuna insa nimic de sarbii din Krajina ei saracii doar ortodoxi.
Nu-mi spune ca nu avea informatii.

In decembrie 91 la Maastrich Germania preseaza celelalte tari europene pt a recunoaste independenta Sloveniei si a Croatiei. Votul initial a fost 11 la 1 impotriva recunoasterii. Germania ameninta ca va recunoaste singura si ofera concesii celorlalti. Adica "ii cumpara" deh, asta nu-i face pe ailalti mai "simpatici".

Dpdv al tratatelor internationale recunoasterea Sloveniei si Croatiei vine in contradictie cu "The Helsinki Final Act of the Conference on Security and Co-operation in Europe (CSCE) agreed upon in 1975". Ce mai conta, "erau pe cai mari". In ianuarie 92 Vaticanul se grabeste si el sa recunoasca independenta Slovenie si a Croatiei.

Tot in ianuarie 92 Izerbegovici liderul musulman croat declara si el ca va sacrifica pacea pt suveranitatea bosniei.

De aici incepe si "coada americana" care sustine o bosnie "unitara" si nu federala asa cum si-a avut bazele la Lisabona in februarie 1992. Deci Comunitatea europeana "schimba de optica" si pe 6 aprilie 1992 recunosc independenta Bosniei Herzegovinei. Pe 7 aprilie SUA recunoaste si ea independenta Bosniei Herzegovinei cat si a Sloveniei si Croatiei. Suna a "targ" nu? Interesant ca atat sarbi ortodoxi cat si croati catolici deveneau "brusc" si unilateral subiecti ai unui guvern musulman care se baza pe 47% subiecti musulmani.

Recunoasterea independentei Bosniei Hertzegovinei de catre ONU era si ea in afara Conventiei de la Montevideo din 1933 care era utilizata pana atunci si incare se dadeau criteriile de recunoastere a noilor state:
1. guvern in control total;
2. frontiere clare;
3. populatii stabile;

In 24 mai 1992 la Lisabona James Baker cere sanctiuni impotriva guvernului yugoslav pt ca acesta suporta pe sarbii bosniaci. Nu spune insa nici o vorba de guvernul croat care si el suporta pe croatii bosniaci. Dublu standard? Ce e nou?

In septembrie 92 consiliul de securitate contrar elimina Yugoslavia din adunarea generala. Poate afli tu ca eu nu am aflat cum poate sa o faca.
Deh dar era "bal" pe barba sarba nu?
Cei 600.000 de refugiati sarbi nu spun "nimic" ONU si Consiliului Europei despre ce se intampla in Balcani. In total 2 milioane de refugiati sunt estimati. Normal ca printre astia nu sunt doar cei 600.000 numarati de sarbi ca fiind ai lor ci si croati si musulmani. Consiliul european si SUA nu accepta plata de ajutoare doar pt refugiatii sarbi. Restul "erau buni" parca nu tot refugiati erau. Si asta spune "multe" nu?

In parlamentul German apar primele "satanizari" ale sarbilor niciodata probate. Mengehele si compania la sarbi deh. Aflam cu stupoare cum 60.000 de musulmance au fost violate de sarbii bosniaci. O ancheta de nivel inalt al Human Rights spune insa lucrurilor pe nume. 2400 de femei musulmane, sarbe si croate au fost violate de catre soldatii celor "trei" beligeranti. Ete "braul" ca nu erau doar sarbii. Paralel o comisie ONU obtine de la Saraievo(musulmanii bosniaci) date despre exact 127 de cazuri de violuri de femei musulmane. Ete "braul" ca e cam mare diferenta intre 60.000 si 127. sau chiar 2400 per total.

Mai mult Ruth Suesmuth presedinta parlamentului german s-a dus in 93 in Croatia cu un cec de 185.000 de marci pt 85 de croate "violate" de catre sarbii bosniaci. A gasit in spital doar soldati croati si atat.

Pana si Warren Christopher a declarat in 1993 ca Germania e responsabila pt razboiul civil din Yugoslavia. In final doar James Baker declara in 94 ca SUA a facut o greseala in a recunoaste independenta Croatie, Sloveniei si Bosniei Herzgovinei care au ales doar calea razboiului pt independenta si nicidecum a diplomatiei.

Oriana din Italia spunea...

Shadow a scris:

> > AU fost 7000 barbati si copii masacrati in Srebrenica pentru
> > "vina" de a nu fi sarbi?
> > Au fost omorati civili nenumarati pentru aceiasi
> > "vina"?
>
> Inceputuri :
>
> 1941-1945
> Intre 600,000 si 1,200,000 SIRBI au fost ucisi DE catre CROATII fascisti si MUSULMANII nu mai putin fascisti.
>
> 3 milioane de sarbi traiau in Croatia, Slovenia si Bosnia.

> Recunoasterea imediata a "independentei unilaterale" a
> acestor trei tari nu a pus probleme Germanie si Austriei.
>
> In mai 91 SIRBII din Krajina voteaza si ei ca in caz de secesiune ei vor in Yuogoslavia.

Nimeni nu recunoaste referendumul ca deh de unde interes? De remarcat ca astia au avut referndum "inainte".
>
> Dupa cateva zile sub influenta Germaniei si a VATICANULUI cele doua republici isi proclama independenta

si asta dupa ce secretarul de stat american Baker isi exprimase la Belgrad ingrijorarea fata de o asemenea ruptura.

Odata cu independenta declarata a Croatiei serbii din Krajina incep sa isi piarda joburi, sa aibe case daramate etc, inceputul epurarii etnice.
>
> In vara lui 91 armata Croata incepe si ea sa intervina, sa ameninte si sa aresteze in zona.

Teatrul de operatiuni este acelasi cu cel din 41-45, sarbii din Krajina sunt doar nepoti ai celor ucisi de ustasii croati. La ce te asteptai? la dans si "bune maniere"?

> In august 91 la Pecs in Ungaria PAPA J.Paul 2 sustine deschis aspiratiile Croatiei fara sa spuna insa nimic de sarbii din Krajina ei saracii doar ortodoxi.
> Nu-mi spune ca nu avea informatii.
>
> In decembrie 91 la Maastrich Germania preseaza celelalte tari europene pt a recunoaste INDEPENDENTA Sloveniei si a Croatiei.

Votul initial a fost 11 la 1 impotriva recunoasterii. Germania ameninta ca va
> recunoaste singura si ofera concesii celorlalti.

Adica "ii cumpara" deh, asta nu-i face pe ailalti mai "simpatici".
>
> Dpdv al tratatelor internationale recunoasterea Sloveniei si Croatiei
> vine in contradictie cu

"The Helsinki Final Act of the Conference on Security and Co-operation in Europe (CSCE) agreed upon in 1975".

Ce mai conta, "erau pe cai mari".

In ianuarie 92 Vaticanul se grabeste si el sa recunoasca independenta
Slovenie si a Croatiei.
>
> Tot in ianuarie 92 Izerbegovici liderul musulman croat declara si el
> ca va sacrifica pacea pt suveranitatea bosniei.
>
> De aici incepe si "coada americana" care sustine o bosnie "unitara" si nu federala asa cum si-a avut bazele la Lisabona in februarie 1992.

Deci Comunitatea europeana "schimba de optica" si pe 6 aprilie 1992 recunosc independenta Bosniei Herzegovinei.

Pe 7 aprilie SUA recunoaste si ea independenta Bosniei Herzegovinei cat si a Sloveniei si Croatiei.

Suna a "targ" nu?

Interesant ca atat sarbi ortodoxi cat si croati catolici deveneau "brusc" si unilateral subiecti ai unui guvern musulman care se baza pe 47% subiecti musulmani.
>
Recunoasterea independentei Bosniei Hertzegovinei de catre ONU era si ea

in afara Conventiei de la Montevideo din 1933, care era utilizata pana atunci si incare se dadeau criteriile de recunoastere a noilor
> state:
> 1. guvern in control total;
> 2. frontiere clare;
> 3. populatii stabile;
>
> In 24 mai 1992 la Lisabona James Baker cere sanctiuni impotriva guvernului yugoslav pt ca acesta suporta pe sarbii bosniaci.
Nu spune insa nici o vorba de guvernul croat care si el suporta pe croatii
> bosniaci.

Dublu standard? Ce e nou?
>
> In septembrie 92 consiliul de securitate contrar elimina Yugoslavia
> din adunarea generala. Poate afli tu ca eu nu am aflat cum poate sa o
> faca.
> Deh dar era "bal" pe barba sarba nu?

> Cei 600.000 de refugiati SIRBI nu spun "nimic" ONU si Consiliului Europei despre ce se intampla in Balcani.

In total 2 milioane de refugiati sunt estimati. Normal ca printre astia nu sunt doar cei 600.000 numarati de sarbi ca fiind ai lor ci si croati si musulmani.

Consiliul european si SUA nu accepta plata de ajutoare doar pt refugiatii sarbi.
Restul "erau buni" parca nu tot refugiati erau.

Si asta spune "multe" nu?
>
> In parlamentul German apar primele "satanizari" ale sarbilor niciodata probate. Mengehele si compania la sarbi deh.

Aflam cu stupoare cum 60.000 de musulmance au fost violate de sarbii bosniaci.

> O ancheta de nivel inalt al Human Rights spune insa lucrurilor pe nume.

2400 de femei musulmane, sarbe si croate au fost violate de catre soldatii celor "trei" beligeranti.

Ete "braul" ca nu erau doar sarbii.

Paralel o comisie ONU obtine de la Saraievo(musulmanii bosniaci) date despre exact 127 de cazuri de violuri de femei musulmane.

Ete "braul" ca e cam mare diferenta intre 60.000 si 127. sau chiar 2400 per total.
>
> Mai mult. Ruth Suesmuth presedinta parlamentului german s-a dus in 93 in Croatia

cu un cec de 185.000 de marci pt 85 de croate "violate" de catre sarbii bosniaci.

A gasit in spital doar soldati croati si atat.
>
Pana si Warren Christopher a declarat in 1993 ca Germania eRESPONSABILA pt razboiul civil din Yugoslavia.

In final doar James Baker declara in 94 ca SUA a facut o GRESEALA

in a recunoaste independenta Croatie, Sloveniei si Bosniei Herzgovinei,

care au ales doar calea razboiului pt independenta si nicidecum a diplomatiei.

zokibis din timisoara spunea...

pentru amerloci

1.Daca Sudul ar fi cistigat razboiul de secesiune din 1861-65 folosindu-se de sprijin extern (european):
- armata Nordului ar fi dus un razboi de agresiune impotriva Sudului (desi era armata Statelor Unite) si Nordul ar fi trebuit sa plateasca despagubiri
- vinovat ar fi fost Nordul pt. ca nu a inteles dorinta de libertate si emancipare a Sudului si a incerct sa reprime brutal aspiratiile de emancipare ale Sudului
- refugiatii sudisti ar fi declarat ca au fost "epurati" (nu etnic ci social) si politica Nordului a fost una a genocidului si exterminarii
- tribunalul de la Haga l-ar fi judecat pe Lincoln pt crime de razboi. El ar fi fost trimis la Haga dupa ce in prealabil in Nord alegerile i-ar fi adus la putere pe stapinii de sclavi
Nu inteleg cum o tara care a cunoscut secesiunea pe propria piele poate vorbi cu atita superficialitate despre criza iugoslava

2. daca in Romania o entitate (sa zicem judetul Timis prin Consiliul Judetean) isi proclama independenta, rupe legaturile cu capitala (sa zicem retrage parlamentarii si ministrii timiseni) si depune cerere la ONU ca sa devina membru Basescu nu scoate tancurile pe strazi? Nici nu vreau sa ma gindesc ce ar face daca si-ar proclama independenta judetele CV, HR si MS... Si cum ati urla ca din gura de sarpe voi amerlocii ca e "neconstitutional". V-as intreba dupa care constitutie ? Aia a lui Iliescu mandat I (1991) sau mandat III (2003)?

3. Cind Kosovo va fi independent (sper sa nu se intimple) veti vedea "drepturile la autodeterminare" in cele trei judete mentionate.

Google
 

Postări populare