Radu Golban: Germania are o datorie istorica catre Banca Nationala aRomaniei...

Intr-o recenta emisiune pe Realitatea TV, Radu Golban detaliaza cateva din aspectele din relatia romano-germana pe ultima suta de ani: planurile unei europe germane, de atunci si acum, perspectiva germana asupra datoriilor fatza de tarile europene mici, istoricul datoriei germane, profiulul politicienilor romani de atunci si acum, ideea germanilor despre prieteni, sugestii de viitor.

Cu ocazia asta, CRED ca am inteles si de ce Radu vede o alta 'rezolvare' decat mine, una pe care eu as numi-o simbolica, la aceasta datorie. Nu-s convins de propria-mi interpretare, asa ca vom urmari cum se desfasoara lucrurile. Pana una-alta, respect si suport 100% acest proiect Golban.

Pentru drum, trebuie retinut ca germanii n-au prieteni dintre cei in genuchi. Si nici mila.

Economistul Radu Golban a descoperit in timp ce isi facea documentarea pentru teza doctorala ca Germania are o datorie istorica catre Banca Nationala a Romaniei de peste 18 miliarde de euro, informeaza Realitatea.net.
Radu Golban a spus in cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, ca in timp ce toate tarile cauta sa aiba o valuta ieftina pentru a-si promova exporturile, Romania cauta sa aiba un leu puternic ca sa se califice ca bun importator.
“Eu i-as spune Banca Anationala a Romaniei. Toate tarile cauta sa aiba o valuta ieftina pentru a-si promova exporturile. Noi cautam sa avem un leu puternic ca sa ne calificam ca buni importatori. Un leu puternic nu inseamna altceva decat sa exportam forta de munca. Am auzit “Tine leul tare!”. O tara nenaturala, precum e Romania, cu un deficit pe balanta comerciala, care importa mai mult decat exporta nu poate avea o valoare mai mare. Noi vrem sa ne calificam ca buni importatori si maine”, a explicat economistul.
Radu Golban a spus, referindu-se la guvernatorul BNR, ca “un expert nu ar trebui sa aiba tupeul sa minta cetatenii”, caci printr-un leu puternic nu facem decat reimpatrierea profiturilor companiilor din strainatate ai crearea a noi locuri de munca tot in strainatate.
Despre “datoria istorica” a Germaniei catre Romania
Datoria istorica a Germaniei catre Romania, spune Radu Golban, este un “subiect ingrat”. “Este un subiect ingrat. Ai Grecia se afla intr-o situatie similara. Tarile mici nu au puterea politica de a articula aceasta problema. Ai este o problema in primul rand politica”, a spus economistul.
Economistul a precizat ca problema nu se pune din punct de vedere juridic, ci din punct de vedere politic. De fapt, acesta ar putea constitui un precedent care ar putea incuraja ai alte tari mici.
Cat despre cum ar putea returna Germania banii Romaniei, acesta a precizat la REALITATEA TV ca nu se aateapta sa fie platita, ci doar recunoscuta. “Nu am sustinut ideea in forma unui transfer bancar, ci un transfer moral. Vorbim de o contabilitate corecta ai onesta intre prieteni. Germania are o responsabilitate morala fata de Romania”, a spus Radu Golban la Realitatea tv.

Acesta a mai spus ca singura tara care si-a recuperat banii din Germania a fost Elvetia. “In 1956 a recuperat 60% din disponibilul de la Casa de Compensatii”, a spus Radu Golban.
“Avand resedinta in Basel, mi-a fost facil sa accesez arhiva Bancii Reglementelor. Am analizat raportul numarul 14 al institutiei, care trateaza in mod special cumularea soldului roman si tehnicile Germaniei de a reduce acest sold sau “varfurie” neacoperite ale comertului in compensatie intre cele doua tari. In ciuda diferitor tehnici ale Germaniei de a reduce soldul – fie prin decontarea stationarii trupelor germane in Romania din soldul curent sau achitarea unor datorii ale Romaniei fata de Germania in 1944 tot din soldul curent, acesta a crescut in favoarea Romaniei in ritm accelerat. In 1944 de la circa 900 de milioane la 1200 de milioane de Reichsmark.”.
Astazi, valoarea initiala pe care institutia condusa de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde de euro, conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elvetia.
Pe langa demersurile publicistice, au fost efectuate si demersuri pe langa autoritatile statului roman: “Astfel, prin amabilitatea d-lui Eugen Anca (n.r. om de afaceri de origine romana, care s-a preocupat de tezaurul romanesc de la Moscova) s-a depus o adresa la BNR, inregistrata cu nr. 783/17.06.2010; BNR a raspuns prin adresa nr. XVIII/3600/16.07.2010. In data de 17.06.2010 am transmis o petitie Preaedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu, care – prin consilierul Gabriel-Cristian Piscociu – a raspuns cu adresa nr. DRA2/19148/09.07.2010 (petitia fiind ulterior trimisa la Ministerul Afacerilor Externe)”, a spus Golban.
“Un demers legal pentru recuperarea soldului nu a fost demarat. Pana acum, toate actiunile s-au concretizat doar in interpelari, adrese si articole publicate. Deja este cunoscut faptul ca, pe 16 august 2010, d-na Ulla Jelpke, parlamentar german, a adresat Guvernului Germaniei o interpelare, solicitand un punct de vedere oficial in aceasta problema.”
Golban este convins ca in cele din urma datoria poate fi achitata: “Altfel, eu si colaboratorii mei, nu ne-am mai fi angajat intr-un demers fara sorti de izbanda”, a mai spus economistul din Elvetia.
Germania ii datoreaza Romaniei peste 18 miliarde de euro, suma care provine dintr-un contract de Clearing semnat intre Guvernele Romaniei ai Germaniei la 23 martie 1939.
Prin contract, Romania se obliga sa livreze marfuri diverse catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10% fata de valoarea medie a preturilor mondiale. Germania urma sa achite facturile prin Casa Germana de Compensatie, dar platile trebuiau efecuate numai catre BNR, in marci germane imperiale. BNR, la randul ei, achita in lei romanesti exportatorilor.
Germania ai-a achitat in primii ani datoriile fata de statul roman, dar in contextul razboiului s-au acumulat datorii la plati. Ministerul de Finante din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunoatea ca are obligattii de plata neachitate la termen, catre 31 de state, protectorate si teritorii. Romania ocupa locul patru cu suma de 1.126.344 marci germane imperiale.
Exporturile Romaniei catre Germania au continuat sa fie derulate ai dupa 23 august 1944 ai deai marfurile romaneati exportate in Germania erau din ce in ce mai reduse, totalul facturilor pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei se ridica la aproape 1,3 miliarde de marci imperiale germane, ceea ce ar reprezenta in prezent 18,8 miliarde de euro.
BNR le-a platit exportatorilor romani, la zi, toate facturile, dar nu a mai solicitat plati compensatorii de la nemti.



Drept la replica
Adrian Vasilescu, BNR: Pe ce date îşi bazează discursul profesorul Golban? (1)

Era în Joia Mare, seara, când o televiziune de ştiri i-a încredinţat ecranul, timp de două ore, unui român din Elveţia: profesorul Radu Golban. Aşa cum singur se prezintă, s-a născut la Timişoara, a emigrat în Germania în 1988, dobândind cetăţenia germană, apoi s-a stabilit în Elveţia. Iar de pe Twitter mai aflăm că a studiat politologia şi dreptul, are un masterat în studii europene avansate şi este doctor în ştiinţe economice. Publicul din România îl cunoaşte din câteva dezbateri televizate, patru sau cinci în ultimii trei ani, în care a vorbit despre o datorie istorică a Germaniei către România, pe care domnia sa ar fi descoperit-o în arhivele Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel. În emisiunea din Joia Mare nu a mai fost o dezbatere; profesorul Golban a avut şansa unei formule de „unu la unu“ – domnia sa şi moderatorul. A avut deci destul timp, între orele 21 şi 23, să povestească pe îndelete propria versiune a datoriei Germaniei faţă de România, fără să aducă vreo noutate la relatările precedente, la care a adăugat două povestiri în primă audiţie: despre provenienţa aurului din rezervele Băncii Naţionale a României şi despre efectele cursului leu-euro, care se „încăpăţânează“ să fluctueze pe o piaţă valutară stabilizată. Voi dezvolta, în alte comentarii, subiectele privind datoria germană şi provenienţa aurului de la BNR. Pentru a mă referi, astăzi şi miercurea viitoare, la judecăţile profesorului Golban legate de cursul de schimb leu-euro.
Câteva agenţii de ştiri au titrat: „Atac dur la adresa BNR“. Plecând de la remarca profesorului Golban că BNR ar fi de fapt „Banca Anaţională a României“. De ce? Pentru că „în timp ce toate ţările caută să aibă o valută ieftină, ca să-şi promoveze exporturile, noi căutăm să avem un leu puternic pentru a ne califica drept buni importatori“. După care a adăugat: „Un expert (referindu-se desigur la specialiştii din BNR care vorbesc despre stabilitatea pieţei valutare) nu ar trebui să aibă tupeul să mintă cetăţenii, căci printr-un leu puternic nu facem decât reîmpărţirea profiturilor companiilor din străinătate şi crearea a noi locuri de muncă tot în străinătate“. Atacul o fi dur, dar pe ce se întemeiază?

Admit că profesorul Golban poate fi un om de bună-credinţă. Şi că, repezindu-se să afirme, în Joia Mare, că experţii „Băncii Anaţionale a României“, vorbind despre stabilitatea cursului leu-euro, „au tupeul să mintă cetăţenii“ – să-i mintă că un leu stabil îi face bine ţării, deşi în realitate îi face rău – crede într-adevăr că a venit cu gândul bun de a le deschide ochii telespectatorilor care l-au ascultat timp de două ore. Dar, în acest caz, e o problemă gravă cu titlul de doctor în economie al domnului profesor. Pentru că a lua o formulă generală, că „o monedă depreciată face bine exportului“, şi a încerca s-o aplici în orice situaţie concretă, fără a ţine seama de împrejurările specifice şi de particularităţile unei ţări, e o foarte gravă eroare.

O istorie a exporturilor României, din ultimele trei decenii, ne ajută să desprindem concluzii importante. Înainte de decembrie ’89, timp în care s-au născut multe legende înfrumuseţate despre exporturile industriei româneşti, care mai dăinuie încă, niciodată România nu a exportat mărfuri care să aducă, într-un singur an, încasări de peste 10 miliarde de dolari. Între 1991 şi 1999, perioadă în care deprecierea leului a fost explozivă, în condiţiile unor neîncetate corecţii ale cursului leu-dolar, încasările din exporturi, an de an, au fost între 3,4 miliarde de euro şi 7,9 miliarde de euro. Am dat cifrele în moneda europeană fiindcă Statistica a recalculat în euro încasările în dolari. În 2000, pentru întâia dată în istoria României, încasările din exporturi au depăşit 11 miliarde de euro. De aici înainte, deşi leul mai mult s-a apreciat decât s-a depreciat, exporturile au tot crescut: 15,6 miliarde în 2003, apoi 22,2 miliarde în 2005 şi 29,5 miliarde în 2007, anul cu aprecierea cea mai puternică a leului. Şi creşterea a continuat: 33,7 miliarde în 2008, apoi o scădere uşoară în primul an al crizei, la 29 de miliarde, după care urcuşul nu s-a mai oprit: 37,3 miliarde în 2010, apoi 45,3 miliarde în 2011 şi 45 miliarde în 2012. Voi nota că, în 2012, numai exporturile României în Germania, de 8,4 miliarde de euro, depăşesc întregul export al României din 1999, de numai 7,9 miliarde de euro.

Da, România şi importă. Dar contul curent a ajuns deja pe sold excedentar, iar balanţa comercială aproape că s-a echilibrat. Importăm autoturisme, electrocasnice, haine, alimente şi multe alte bunuri de consum, dar toate laolaltă nu depăşesc 16,9 la sută din totalul importurilor. În timp ce 83,1 la sută din importuri reprezintă fie tehnologii pentru modernizările unor companii, fie materii prime, toate susţinând exporturile în creştere neîncetată. Şi atunci, ce efect ar trebui să aibă cursul de schimb: să se deprecieze puternic ca să descurajeze 16,9 la sută din importurile pentru consum ori să fie stabil şi să încurajeze 83,1 la sută dintre importurile care sprijină exporturile? Detalii – miercurea viitoare.


peromaneste lui Radu Golban si cititorilor peromaneste:


Prietene din spatiul (pe)romanesc virtual, Vasilescu trage o salva in directia uneia din asertiunile pe care amandoi le facem, anume ca un leu foarte puternic si stabil nu serveste numaidecat exportatorilor romani. Da el si niste cifre acolo, insa nu mi-e clar de ce ia ca baza de comparatie 1999.

In agregat se pot demonstra multe, inclusiv teze contrarii--daca musiu Vasilescu, acest mosTeaca al comunicatiilor bancar-financiare ar fi 100% onest, ar prezenta exact situatia granular, dela an la an. Am putea descoperi, de exemplu, ca exportam mai mult numai daca includem multinationalele care repatriaza profitul, lasand in Romania o 'mizerie' de 16%.

Ideea este ca avand multe din materiile prime din resurse proprii si accesibile in lei, in cazul unei munci platite cu lei romanesti, face ott sensul din lume sa relaxezi usor rata de schimb in sensul castigarii unui avantaj comparativ din preturi. Alt avantaj este cresterea volumului tranzactiilor interne si descurajarea importurilor, macar temporar pana se ridica productia autohtona pe picioare. Pe de alta parte, la importuri de materii prime si/sau imprumuturi executate in alte monede decat leul, politica aceasta poate fi problematica.

Ne dam seama ca o asemenea analiza trebuie sa includa: 1) guvernul, 2) producatorii (autohtoni si straini) si 3) sindicatele. banca nationala vorbeste de una singura, nu in concert sau cuartet cum i-ar sade bine.

Abia astept salva a doua a acestui mosTeaca, intre timp hai sa vedem cine/ce musca!

Hristos a Inviat! ქრისტე აღსდგა! Христос Воскресе! Christos Anesti!

ქრისტე აღსდგა! Христос Воскресе! Hristos a Inviat! Christos Anesti!, originally uploaded by www.paata.ge.

Sergio Faleschini: Pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu!

viticulture-vignes-saisons-08c, originally uploaded by gilletdaniel.

- Domnule consul, sunteţi un român rezident în Franţa prin venele căruia curge sânge italian. Cum s-a ajuns la o asemenea „combinaţie” ?

- Sunt italian de sânge. Părinţii mei au emigrat în 1937, pentru că acolo în Italia era sărăcie. Au venit aici şi le-a mers foarte bine, au făcut avere... Erau constructori, mai exact zidari. Dar eu sunt născut şi crescut aici, aşadar sunt român .

- Dar „în ce limbă” gândiţi înainte de a vorbi?

- În româneşte, pentru că aşa te obişnuieşti din copilărie.

- Există vreo legătură între locul naşterii , spaţiul matrice definit de Blaga şi devenirea ulterioară ?

- Da, o foarte mare legătură. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost întrebat de ce am ales să trăiesc aici, să investesc sufleteşte şi financiar, să aduc aici afacerea cu vinul, şi am răspuns întodeauna; „pentru că aici m-am născut !”. Şi trebuie pe de altă parte să am recunoştiinţă pentru ţara în care tatăl meu, familia mea, eu, am câştigat bani.

- Vinul înseamnă eleganţă, în arta culinară, în afaceri, în modul de a te comporta. Mai este şi un ambasador bun pe deasupra. A fost greu acest drum al vinului pentru dumneavoastră?

- Foarte greu, pentru că eu am şi doi asociaţi: unul din Monte Carlo, celălalt din Franţa şi eu i-am „incitat” să vină aici. Pentru că ştiam agricultura şi viticultura românească şi le-am zis să vină aici, mai ales determinat de un francez care, cunoscând locurile noastre, podgoriile şi în special luând multe probe de teren, mi-a zis: „numai Franţa are pământ pentru viticultură ca aici”, lucru pe care nu îl ştiam iniţial şi cu care i-am convins pe asociaţii mei. Astfel am pornit în aventură. Şi spun aventură pentru că pe de o parte eu cunoşteam foarte bine România, pământul românesc, am fost influenţat şi de acest francez, în sens pozitiv, iar în acelaşi timp ştiam şi situaţia grea prin care trecea viticultura românească după ’89, o situaţie grea de tot.

- O situaţie grea, pentru că în perioada comunistă se lucra la normă, în detrimentul calităţii...

- Nu atât cât a fost acest contract cu Uniunea Sovietică, de ani de zile, mare, care nu ţinea cont de calitate, dimpotrivă. Nu-ţi acoperea niciodată cât cereau ei, pentru că erala schimb cu petrol, gaze şi minereu de fier. Şi îmi spuneau şi cunoştiinţele mele că niciodată nu se putea onora acest contract. Existau nenumărate reclamaţii la Minister, la Comerţul Exterior. Acum nu mai e aşa ceva. Vinul a devenit element de cultură, se vede imediat. Noi am venit aici cu tot ce însemna tehnică modernă iar pământul ăsta e într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu. Ne-am aşezat - că atunci puteai să cumperi orice, în ’98, ’97, podgorii, chiar dacă erau devastate – în trei domenii, cele mai bune din România, alese chiar de acest coleg francez, specialist în soluri şi soiuri şi de atunci a început problema, nici noi nu ştiam ce ne aşteaptă. În primul rând, viile erau pline de hibrizi, bătrâne, bolnave, trebuia totul defrişat şi pus din nou. Am pus viţă nouă, nobilă, din Franţa, ca să avem într-adevăr pământ nobil şi vie nobilă. Apoi ne-a costat enorm şi întreţinerea lor.

În centrele de vinificare era dezastru, a trebuit să luăm totul de la început. Am înlocuit butoaiele care miroseau cu cisterne din inox, am adus şi butoaie de stejar din Franţa. Apoi, a trebuit să luăm şi specialişti, - nu că România n-ar fi avut -.dar nu avea pe vremea aceea „creatori”. Acestea au fost nişte obstacole pe care le-am întâmpinat şi pe care le-am depăşit. Ca să faci vin bun ai nevoie de trei elemente; pământul , că dacă nu ai pământ bun e jale , planta - care trebuie să fie curată, nobilă şi întreţinută ca un copil, şi omul, pe care nu l-am găsit atunci, şi am luat unul din Franţa, unul din Italia, pe care îl avem şi acum, după 15 ani, care chiar dacă ne costă cât un actor de cinema, merită, pentru că el aduce calitatea în fiecare centru din cele trei. E un lucru care abia acum, de curând a început să fie înţeles. Şi după 3 ani rezultatul s-a văzut : am ieşit pe piaţă cu primul vin, „Prince Matei” , care a spart gheaţa. Şi atunci am avut şi noroc, fiind şi o perioadă de pionierat, căci dacă s-ar fi întâmplat astăzi, nu mai era acelaşi lucru.

- Şi lumea a început să caute calitatea...

- Oamenii, încet, încet, devin tot mai exigenţi. Şi ăsta a fost norocul sau şansa noastră, că am început într-adevăr să avem partizani iubitorii de vin bun. În 2005 nu s-a făcut „Prince Matei”, au fost condiţii vitrege. Lumea nu înţelegea. Mai mult de 35 000 de sticle nu putem să scoatem, asta e podgoria, asta e parcela, nu poţi să faci miracole. A fost parcursul nostru, cu bucurii şi dezamăgiri, până când, bineînţeles, am ajuns, după 15 ani, să pot spune, nu că dominăm piaţa dar suntem undeva în vârful piramidei. Dar trebuie subliniat că înainte eram numai noi ; acum sunt cel puţin 10 producători de elită adevăraţi, care îmi fac concurenţă, dar mă bucur. Înainte mă duceam la un târg internaţional, mi-aduc aminte la Bordeaux, în ’99- 2000, , nu eram decât noi. Păi cu cine puteai să faci comparaţie?

- Nu vă deranjează concurenţa?

- E loc pentru toată lumea. O să vedeţi că peste 5 ani o să fie 20, poate chiar 100 de producători, ca în Franţa. Singurul lucru care deranjează şi pune piedici majore în piaţa vinului bun este vinul falsificat ; după toate datele statistice oficiale 30% din vin e fals, şi din agricultură, de asemenea, 30% din ce vedeţi e fals. Şi nu îi prinde sau nu vrea să îi prindă nimeni.. Pentru că sunt mulţi bani la mijloc.

Vedeam la televizor că au prins la Buzău un producător de vin fals cu 220 de tone daţi pe piaţă en-gros. Primul indiciu că e fals e că e ieftin ; nu poţi să iei o sticlă din supermarket la 5 lei, că nu e vin. E fals, pentru că e făcut din chimicale. Şi atunci e normal să coste 1 leu cu sticlă cu tot şi să îţi vândă cu 4 lei. Dar eu cred că asta e ceva aşa, efemer, trecător, Ministerul Agriculturii zice că a luat măsuri să controleze peste tot, însă când controlează, tot pe noi ne verifică. Dar nu cred că va mai continua aşa. Pe parcurs lumea se va orienta şi va fi mai informată. Vedeţi, tineretul,- şi aici intră inclusiv românii din Franţa, studenţii,- mai facem nişte degustări şi cu ocazia Târgului de Carte de la Paris şi cu ocazia altor evenimente.. Să vedeţi cum vin, întorc sticla, se uită, ştiu cine e producătorul, verifică, ştiu care e zona, întreabă nişte detalii aproape ca profesioniştii.

- Putem avea brand-uri recunoscute pe plan internaţional care să poziţioneze România pe harta lumii în privinţa vinurilor, mai avem mult de lucru?

- Nu, nu mai e mult. S-a înaintat cu nişte paşi giganţi. Spunea şi fostul ambasador al Franţei : „Ce-aţi făcut voi în 15 ani e de necrezut”. S-au obţinut foarte multe fonduri, şi eu am beneficiat de bani europeni, şi în viticultură şi în centrele de vinificaţie s-au făcut nişte lucruri extraordinare. De asta s-a ajuns aici şi de asta astăzi sunt multe vinuri premiate la concursurile cele mai severe, mai exigente; noi am avut acum 3 săptămâni la Paris un vin premiat cu medalia de aur într-un un concurs foarte pretenţios. Încet, încet, România se afirmă. Problema e că nu trebuie să ne aşteptăm de azi pe mâine, pentru că România are o imagine proastă şi întreţinută, din păcate. Din cauza asta vinul, fiind element de cultură, are un rol foarte important. Spre exemplu, Prinţului Albert de Monaco i se pare acum foarte normal în cadrul unor evenimente la care participă reprezentanţi ai României, când ciocneşte un pahar cu vin să spună „noroc!”.

- Se spune că vinul dezleagă şi limbile. Sunteţi într-o anumită poziţie socială, aveţi relaţii în toată lumea civilizată. Cum vede,româno- italiano -francezul din dumneavoastră tot tumultul acesta european şi unde suntem noi poziţionaţi?

- Avem o imagine proastă în general, imagine pe care eu sper să o corectăm şi cu vinul. E un fel de ambasador, un element care va ajuta foarte mult. Franţa spre exemplu e cunoscută mai mult ca producătoare de vin decât de automobile. România nu îşi dă seama ce tezaur are. Statul nu face încă prea multe pentru a putea sprijini acest efort de afirmare, pentru că un producător de vin nu este bogat, el face nişte eforturi. Or’ trebuie să îl ajuţi, pentru că e vorba de imaginea ta. Va trebui să fie impusă o strategie naţională, pentru că odată cu trecerea timpului riscăm să pierdem şi ce am câştigat. Şi ar mai trebui ca noi, românii, să depăşim sindromul de complexitate moştenit.

- Sindromul acesta vine dintr-un anumit tip de educaţie, din necunoaşterea istoriei adevărate şi a tradiţiilor. Merităm un loc mai sus în Europa ?

- Sigur că merităm! În primul rând am fost odată foarte sus. Acum nu trebuie nici să exagerăm. Vorbind cu persoane din cele două ţări, Franţa şi Italia, să ştiţi că la un anumit nivel altfel sunt oamenii, te respectă altfel. Numai cel străin, mediocru, care ştie şi el ceva, nu ştie precis pe unde-i Bucureştiul şi are acest element de superioritate, vrea să şi-l arate, că n-are alte mijloace. Contează şi tipul de oameni pe care îi promovăm, pentru că dacă tipul de individ care este promovat într-o elită stă demn în faţa oricărui interlocutor din faţa oricărei ţări dispare această discrepanţă, nu mai este atât de mare. Eu văd asta în domeniul vinului, unde nu există discrepanţe şi aere de superioritate.


Marcel Bărbătei

SIMBOLISTICA CRUCII

Crucea Alfa şi Omega Această cruce latină completată de literele Alfa şi Omega ne aminteşte că, deşi Iisus Hristos a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor noastre, el continuă să domnească veşnic peste Împărăţia Sa.   Crucea cu ancoră Simbolizează nădejdea creştinilor în ajutorul lui Iisus Hristos. Crucea a fost utilizată şi ca emblemă a Sfântului Clement, episcop la Roma, despre ea tradiţia susţinând că ar fi fost legată de o ancoră şi aruncată în mare de împăratul Traian.   Crucea Botezătorului Această cruce greacă este suprapusă peste litera din alfabetul grecesc "chi", care este şi prima literă a numelui lui Hristos (Christos). Ea formează o cruce cu opt braţe. Cum numărul opt este simbolul renaşterii sau al regenerării, această cruce este frecvent utilizată drept cruce a botezului.   Crucea trilobată Este cea mai răspândită formă a crucii, ea evocând Sfânta Treime prin capetele sale în formă de trifoi.   Crucea bizantină Crucea bizantină este folosită mai ales în Biserica ortodoxă greacă.   Crucea Patimilor, în trepte Cele trei trepte pe care este aşezată crucea latină simbolizează patimile lui Iisus Hristos pe drumul Golgotei sau, mai ales, cele trei virtuţi creştine, care sunt credinţa, speranţa şi iubirea.   Crucea celtică, irlandeză Unul din cele mai vechi simboluri folosite ale crucii. Această cruce era folosită de celţii creştinaţi din Marea Britanie şi din Irlanda.   Crucea învingătorului, a victoriei Această cruce este completată cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Iisus (IC) şi cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Hristos (XC), în partea de sus, şi cu denumirea grecească pentru victorie (NIKA), în partea de jos. Barele scurte amplasate deasupra literelor indică faptul că este vorba de abrevieri.   Crucea ornamentată (Crosslet) Cruce formată din patru alte cruci de dimensiuni mai reduse, ansamblul fiind o reprezentare grafică a răspândirii Evangheliei către cele patru zări ale pământului. Această versiune ornamentată este aşezată pe un caroiaj care formează, la rândul său, alte patru cruci.   Crucea răsăriteană Crucea de această formă este utilizată în special de Biserica ortodoxă rusă. Bara superioară reprezintă forma abreviată a inscripţiei "INRI" care a fost aşezată deasupra capului lui Iisus Hristos din ordinul lui Pilat. Semnificaţia barei inferioare înclinate s-a pierdut în negura istoriei. Potrivit folclorului, se spune că Iisus Hristos ar fi avut un picior mai lung; sau, potrivit altei legende, că marele cutremur care s-a produs la moartea Lui a făcut să se încline crucea. O altă explicaţie (probabil şi cea mai corectă) este aceea că, crucea înclinată este reprezentarea crucii Sfântului Andrei. Se consideră că Sfântul Andrei este cel care a introdus creştinismul în Rusia. Crucea crenelată Această cruce heraldică evocă crenelurile unei fortăreţe sau ale unui castel, putând fi folosită în această formă ca simbol al "Bisericii militante" (biserica luptătoare, prin contrast cu biserica triumfătoare – adică toţi cei care au urcat la Dumnezeu).   Crucea floare-de-crin Asemănătoare crucii cu motiv floral (prezentată mai jos), această cruce evocă Sfânta Treime şi Învierea.   Crucea florală Capetele în formă de crin ale acestei cruci evocă Sfânta Treime.   Crucea grecească Formă arhaică a crucii, având braţele de dimensiuni egale.   Crucea ionică Este crucea pe care Sfântul Columb a dus-o pe Insula Iona în secolul al VI-lea.   Crucea de Ierusalim, a cruciatului, formată din cinci registre Această formă complexă se compune dintr-o cruce principală, la rândul ei formată din patru cruci în forma literei T, care este o reprezentare simbolică a Legii vechi-testamentare. Cele patru cruci greceşti de dimensiuni mai reduse reprezintă împlinirea Legii prin învăţăturile evanghelice ale lui Iisus Hristos. Unii exegeţi furnizează interpretarea conform căreia ea ar reprezenta activitatea misionară a Bisericii, care a răspândit cuvântul Evangheliilor în cele patru zări ale lumii. Iar alţii susţin că cele cinci cruci ar simboliza cele cinci răni pe care le-a primit Iisus Hristos pe cruce (mâini, picioare şi coastă). Această cruce a apărut pe blazonul lui Godfrey de Bouillon, primul rege al Regatului creştin al Ierusalimului. Ea este integrată în heraldica cruciaţilor. Crucea latină Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.   Crucea latină (cu proclamarea) Iniţialele în alfabet latin simbolizează inscripţia de pe crucea lui Iisus Hristos, scrisă din porunca lui Pilat: "Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum – Iisus din Nazaret, regele iudeilor" Ioan 19:19 Pilat pregătise o inscripţie care a fost fixată pe cruce. Ea suna astfel: "IISUS DIN NAZARET, REGELE IUDEILOR". 20 : "Mulţi evrei au citit acest semn, fiindcă locul în care Iisus a fost răstignit pe cruce era aproape de cetate, iar semnul a fost scris în aramaică, latină şi greacă". (NIV)   Crucea malteză Cele opt vârfuri exterioare simbolizează regenerarea. Unii susţin că ar reprezenta cele opt virtuţi. Crucea apare pe blazonul Cavalerilor Ioaniţi, aceiaşi care au fost alungaţi de turci din Insula Rodos şi s-au refugiat în Insula Malta . Malta este insula pe care a naufragiat corabia Sfântului Pavel.   Crucea Naşterii Domnului Această cruce în formă de stea aminteşte povestea Naşterii lui Iisus Hristos, anunţând scopul pentru care El s-a întrupat.   Crucea pontificală Această cruce este emblema oficială a papalităţii. Ea nu poate fi folosită decât de Papa însuşi. Se spune că cele trei bare orizontale ar reprezenta cele trei răspântii de pe Golgota. Mult mai probabil, ele simbolizează cele trei direcţii ale autorităţii papale : Biserica, pământul şi cerul.   Crucea pătimirii Capetele ascuţite ale acestei cruci latine reprezintă pătimirea lui Iisus Hristos răstignit pe cruce.   Crucea "Patee" Această cruce este frecvent confundată cu crucea malteză. Este o cruce a Ordinului lui Hristos si are origine templiera. Reprezintă varianta crucii "Patee" inscrisa in patrat.   Crucea "Patee" - varianta Are aceleaşi semnificatii ca si precedenta numai ca este inscrisa in cerc.   Crucea patimilor Această cruce simbolizează crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Este una dintre crucile care apar pe mantia Cavalerilor Templieri. Se pare ca este crucea pe care le-a fost oferită spre a o purta de catre Papa Eugeniu in 1146.   Crucea templieră Cruce care apare pe scutul cavalerilor templieri si pe pânzele corabiilor Ordinului. Crucea apare aplicată pe rasa calugarească care se afla sub mantia de cavaler. Crucea patriarhală Această cruce ecleziastică purtată de patriarhi apare frecvent reprezentată în arta creştină. Bara superioară simbolizează inscripţia plasată pe cruce de Pilat. A fost adoptată de cardinali şi de episcopi ca semn distinctiv al rangului în ierarhia bisericească.   Crucea episcopală (Pommee) Capetele în formă de măr simbolizează roadele vieţii creştineşti. Fiindcă acest motiv era reprezentat pe veşmintele preoţeşti în perioada creştinismului timpuriu, crucea în această formă este uneori denumită cruce episcopală.   Crucea Sfântului Andrei Potrivit tradiţiei, Sfântul Andrei a simţit că este nedemn să fie răstignit la fel ca Domnul Dumnezeul său, astfel încât el a implorat să i se facă o cruce de formă diferită. Crucea Sfântului Andrei este un simbol al umilinţei, al pătimirii şi al martiriului.   Crucea în T Crucea de forma literei T din alfabetul grecesc este cea mai simplă dintre toate cruciformele. Este frecvent folosită drept cruce a profeţiei, sau cruce vechi-testamentară, fiindcă reprezintă semnul pe care, conform tradiţiei, l-au făcut israeliţii cu sângele mielului jertfit pe stâlpii din Egipt în noaptea dinaintea trecerii miraculoase a mării. Crucea de forma literei T este frecvent reprezentată în chip de stâlp pe care a ridicat Moise şarpele de aramă în pustia Egiptului.   Crucea triumfului Împărăţiei lui Iisus Hristos pe pământ Această cruce simbolizează triumful şi venirea Împărăţiei lui Iisus Hristos. Este frecvent întâlnită în arta religioasă creştină, fiind reprezentată în vârful sceptrului purtat de Iisus Hristos care domneşte cu slavă peste Împărăţia Sa.     NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

B'arca lu'Goe

fool, originally uploaded by jumpinjimmyjava.

Asta am votat,asta fumam. Usca-mi-s-ar mana care a pus stampila... Da' te-ai prins, pontosule, cum o sa-ti mearga la constitutie si europarlamentare...

Anul trecut, de 2 ori, iulie-decembrie, am cheltuit sa fac 160 km dus-intors, plus autostrada, plus timpul meu, Da' putza finei n-o mai vede nasu' inc-o data...

Noua orânduire comunistă europeană

HOPE, originally uploaded by PRAVEEN KHANNA.

de Daniela Panioglu


Într-o Uniune Europeană întemeiată pe concepte comuniste, nu voi avea niciodată conştiinţa apartenenţei la o comunitate artificial creată, de fapt un monstru hibrid, manevrat din umbră, pus să macine, încet, între fălcile lacome, aceleaşi mereu grămezi de oameni fără voinţă proprie şi fără identitate, aşternute, drept jertfă, la picioarele de lut ale acestui idol fals.

Izbânda comunismului constă în ştergerea deplină a identităţii umane şi pervertirea memoriei naţionale, prin falsificarea trecutului.

Identitatea mea de român are o istorie a demnităţii naţionale, încă nescrisă, şoptită cu frică, are pământul grăniţuit şi păzit, cu bogăţiile ţărânei şi ale cerului, cu tradiţiile satului, de unde, odată, fiecare a pornit.

Nu vreau să învăţ lecţia detestării propriului neam, care ni se tot suflă, bucuros, de atâta vreme. Românii nu sunt trădători şi laşi. Românii mei au fost aruncaţi în temniţele comuniste, cei mai mulţi fără mormânt. Românii mei sunt izgoniţi din propria ţară, muncind pe nimic pe la stăpânii care ne predau lecţia democraţiei şi-şi permit să ne tragă de urechi. Românii mei sunt străbunicii mei, care m-au aşezat în genunchi în faţa icoanei Lui Hristos şi m-au învăţat să-mi fac semnul crucii pe piept, scutul meu nevăzut. Sunt bunicii mei, care m-au învăţat să muncesc, să ascult şi să respect pământul, cu toate vieţuitoarele lui. Românii mei au purtat şi duc pe spate Crucea Lui Hristos, aşa cum pot.

România are chipul curat, de etern copil, al studentului Cornel Niţă, atârnat de un par, în închisoarea de la Piteşti, cu mâinile legate la spate, şi lovit, până când din craniul său nu a mai rămas decât un morman de oase zdrobite şi însângerate, dar cu un fir de viaţă care s-a stins greu. Românii mei sunt preoţii mei din gropile comune, ale căror oase izvorâtoare de mir au fost, batjocoritor, scoase la suprafaţă de către deţinuţii de drept comun de astăzi, invocându-se pauperitatea statului. Românii mei s-au opus comunismului, cu arma, în munţi. Românul meu este Valeriu Gafencu, în care-au încăput, laolaltă, moartea şi Învierea Lui Hristos. Într-un singur om plăpând, dar care a avut forţa de a ne ridica pe toţi, împreună, la dimensiunea la care am fost creaţi. Petre Ţuţea, românul absolut, cât toată ţara, însă izolat şi înstrăinat. Medicul fără de arginţi Dumitru Uţă, la care mă rog pentru sănătate.

Nici unul dintre ei nu se-nvaţă în şcoli. Pentru că în şcoli nu se predă românismul. Acum copiii învaţă să socializeze, să iubească de Valentine’s day şi multe alte asemenea. Românismul este aruncat în nimicnicie umană.

Românismul este, sistematic, distrus în însăşi esenţa sa, în conştiinţa naţională, cu multe dovezi de izbândă, care ne descumpănesc şi ne descurajează. Istoric, materialismul dialectic a eliminat, în mod brutal, fizicul, atunci când spiritul a refuzat să se supună materiei. Noua orânduire comunistă europeană urmăreşte confiscarea spiritului de naţiune de sine-stătătoare şi transformarea popoarelor în gloate nomade şi resemnate de muncitori, care trăiesc doar că să primească o leafă mai bună şi, apoi, să o consume pentru propria bunăstare. Noul eurocomunism, în graniţele lui europene mult mai ample, urmăreşte această golire de conţinut a fiinţei umane, în care nu mai poate trăi nici o valoare. Adică pentru un om scos din rădăcini, în căutare de căştig material, găunos, vid de Dumnezeu, distrus în apartenenţa sa divină şi, la rândul său, distructiv.

Singura traiectorie valabilă a fiinţei umane este către Dumezeu, de care nimeni nu se poate apropia decât cu transparenţa, claritatea şi curăţenia propriei identităţi şi doar în ritualul sacru, rânduit şi urmat, de-a lungul secolelor, de propriii strămoşi. Neocomunismul european îmi lipseşte de conţinut mormintele strămoşilor. O deshumare fără preot, urmată de aruncarea cadavrelor şi a oseminelor pe un câmp pustiu, fără timp şi fără memorie.

Ziua Mondiala a Muncii

Labor Day, 2012 - Detail of Children in Spinning Mill, 1902, originally uploaded by Photo_History.

santinela

Mai cum va bateti voi capul cu nimic(cei de mai sus).Romanii o duc bine nu vedeti? Daca de 1 Mai grecii,spaniolii,portughezii,toata Europa iese in strada pentru a demonstra si a-si cere drepturile ce fac romanii ? Bulucesc mai frate la mici,bere,Vama Veche(unde se aduna gibonii a caror alfabet se rezuma la doua litere si urlete)Mamaia-pentru fitosi, gretos de inculti dar cu TATA-tare. Trai neneaca ! Care criza,care nenorociri?



Rangă


“Aproximativ 21.000 de muncitori s-au adunat miercuri într-un parc din Tokyo pentru o demonstraţie de 1 mai, cerând creşteri salariale, locuri de muncă stabile şi oprirea generării de energie nucleară, transmite Kyodo.”Salariile mai mari vor ajuta Japonia să iasă din deflaţie”, a spus Sakuji Daikoku, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, în cuvântul de deschidere a evenimentului, care se ţine anual de 84 de ani, cunoscut sub numele de Zenroren.
Oamenii caută o societate care să asigure locuri de muncă stabile, a adăugat el în discursul său ţinut în Yoyogi Park.
Evenimente similare au avut loc în toată Japonia.”

http://www.realitatea.net/ziua-muncii-muncitorii-japonezi-cer-salarii-mai-mari-si-locuri-de-munca-stabile_1171899.html#ixzz2S5078e15

MI-IGURA KAKURU, este pseudonimul japonez al d-lui Traian Băsescu

Fart in Japanese on Marbled Paper, originally uploaded by MrKanji.

Suntem încă o naţiune care îi glorifică pe cei care au făcut din instituţiile publice anexe ale manipulării neruşinate

Igor Mitoraj 'Icaria', originally uploaded by hanneorla.

Bruiajul neîntrerupt

de Ioan Vieru



Printre drepturile pe care le susţine democraţia nu este, în mod esenţial, şi acela al subminării comunităţii. Folosind majoritatea împotriva minorităţii, şi invers, clasa politică românească şi-a construit un imens spaţiu de manevră până la Bruxelles şi mai departe. Situaţia internă nu mai interesează pe nimeni, statistica şi reprezentanţii săi funcţionând arbitrar precum în comunismul degenerat. Aşa se explică poleitele atitudini oficiale, guvernamentale, de evaluare a parametrilor în care se desfăşoară viaţa de zi cu zi a românilor.

Dinu Patriciu, cu toate păcatele sale, dar un fin observator, făcea o remarcă de luat în calcul privind competenţa discutabilă a celor de la BNR, ca efect asupra stării lucrurilor în economie. Proveniţi din aparatul propagandistic al statului comunist, aceşti funcţionari nu fac altceva decât să cosmetizeze la nesfârşit un echilibru defavorabil ţării. Mugur Isărescu este un fel de guru al României, remarcându-se prin atitudini vidate de conţinut, ferm nereformiste, ca un majordom care îl însoţeşte. Foarte mulţi văd în pensionabilul corifeu al falsificării sărăciei un personaj teribil, ceea ce nu e cazul.

Suntem încă o naţiune care îi glorifică pe cei care au făcut din instituţiile publice anexe ale manipulării neruşinate. Nu este posibil, nici acceptabil, ca un specialist să funcţioneze la fel ca o bandă rulantă, decât dacă este împotriva interesului general. Nimeni nu este de neînlocuit, reprezentanţii tuturor domeniilor trebuie retraşi după un timp pentru a nu submina dezvoltarea, democraţia. Unii dintre aceştia îşi croşetează mandate paranoice până peste şapte generaţii.

Sărăcia face din societatea românească un mediu electoral ideal promisiunilor televizate, securizând orice legătură cu realitatea a omului politic propulsat într-o imunitate cu efect catastrofal. Contrar ideilor vehiculate de puterea politică, această cotă de avarie unde se află România, nu trebuie uitat, se datorează împrumurilor externe sinucigaşe. De altfel, împrumuturile par a fi singura politică strategică a debilei noastre moral clase politice. Pentru că altfel nu se poate datorită economiei închise, aceste fonduri intră în buzunarele acestor specialişti.

Ambietaţi de liote de propagandişti, toţi corifeii care au pus stăpânire pe România fac imposibilă orice atitudine care să ducă la reformă. Au în urma lor generaţii de discipoli care le sunt îndatorate, sau, mai exact, afiliate sistemului de subminare naţională. Mulţi pensionabili fac o figuraţie fără nicio poziţionare spre o îndreptare a lucrurilor, nici nu au cum. Oameni de sistem comunist, pentru ei Occidentul a însemnat o nişă în zid, nu absenţa Zidului. Faptul prezenţei lor constante zeci de ani pe firmamentul decizional, al interfaţei, arată că nu s-a întâmplat nimic semnificativ în politică. Cosmetizări după cosmetizări, adaptări de ochii lumii, sistemul în punctul său central rămânând identic.

Nu îi este greu Bruxelles-ului să ţină la distanţă România, o ţară care nu are voce democratică. Nu este greu să se folosească de tot felul de trepăduşi politici pe post de responsabili, militarizând relaţiile, România fiind sub un dublu atac. Totul vine din combustia politică a Statului român. Trezirea societăţii, a tinerei intelectualităţi spre scoaterea ţării din această anestezie ideologică de zeci de ani se poate produce prin redarea demnităţii, responsabilităţii publice. Alergând câţiva parlamentari şi demnitari prin tribunale, chestiunea este doar o simplă simulare a corectitudinii. Simpla introducere a acelui sistem care să facă aproape imposibilă corupţia este esenţială. Evitarea lui este pusă pe seama libertăţii, dintr-un abuz intenţionat de interpretare.

România săracă, umilită, dezorientată este o creaţie la care se lucrează intens. Pentru această Românie s-a semnat un pact Băsescu-Ponta. Numai o asemenea Românie permite luxul unor diferenţe sociale de la cer la pământ, anulând orice etică socială. Unde se află guvernatorul Isărescu în acest iad al lipsei de sens? Printre inspiratori, fără discuţie. Pe cine mai reprezintă Guvernul? Nici săracii, nici bogaţii nu pot fi un criteriu. În ambele extreme s-a instalat o limitare care face din mediul public o arenă incontrolabilă. Violenţa care decide peste tot, la orice nivel, e un indiciu. Atitudinile reprobabile îşi găsesc încet-încet acele justificări care pot legitima dezintegrarea şi anarhia.

Onorabilitatea, lipsa cuvântului dat, absolutizarea abuzului au cuprins cam tot arealul. Toţi inamicii publici coabitează, dacă nu au făcut-o, constituindu-se în clanuri monstruoase. Atmosfera care se naşte este un imens bruiaj, mai puternic decât cel făcut cândva postului de radio “Europa liberă”. Cu atât mai grav cu cât unele voci, şi nu puţine, păreau a susţine altceva.

România se află în punctul în care poate fi declarat colapsul democraţiei!

Ioan Vieru


peromaneste: Recent am considerat ca Vieru incepuse sa scrie prostii. De data asta si-a revenit, iar multe din propozitiile sale de mai sus pot descrie esenta timpului nostru. De asemenea, gandind la cateva texte egal de virulente ale inaintasilor sai intr-ale pamfletului, pot sa-mi reprezint mai bine, prin analogie, ce se intampla in Romania intre razboaie.

analistul de provincie

do you think I can?, originally uploaded by maia bird.

1.Lumea libera, cum este denumita SUA si UE, a implementat pretutundeni pe unde a ajuns, democratia politica, lucru extrem de pozitiv si de asteptat de populatiile respective.
N-a reusit insa niciodata, sa aduca in zonele sale de influenta, ceeace inseamna ,,democratia economica”, adica sa asigure constructia unui model de dezvoltare economica rapida, care sa sustina economic si social, democratia politica.
Aceasta constatare este evidenta, daca privim situatia din Afganistan, Irak, ori alte zone in care democratia si organizarea politica propusa de Occident, au esuat dupa plecarea americanilor,din cauza deficitului de constructie(sau reconstructie) economica.
Eurosceptiismul este rezultatul(psihologic) aceleiasi impotente economice, UE alimentind inainte de integrare,sperantele tarilor slab dezvoltate, ca va fi aducatorul progresului economic.desi ea era lipsita de astfel de viziuni si mecanisme de lucru.
Incercarile de sprijinire si finantare a dezvoltarii au esuat (aproape) pretutindeni, in tarile sarace, urmata de risipa inutila de imense resurse financiare, care in loc de constructie si dezvoltare economica, au produs doar indatorare financiara.
In cazul UE,cauzele esecului (previzibil), pot fi impartite in citeva ,,grupe”, prima fiind pierderea mecanismelor nationale care asigurau dezvoltarea si echilibrul economic national inainte de integrare, ca cele vamale, tarifare, financiar-bugetare, monetare si valutare,posibilitatea de a negocia acorduri de dezvoltare cu diverse tari in beneficiu propriu – mecanisme care au fost desfiintate, fie transferate la nivelul UE.
In al doilea rind, integrarea in UE, a ,,eliberat” clasa politica din unele tari(ca Romania), de efortul si raspunderea pentru dezvoltarea econoimca nationala, fara ca uniunea sa aiba statut federativ(economic), incit sa preia functia dezvoltarii ,,nationale” si rolul de control institutional si ,,formator” de dezvoltare.
Liberalizarea circulatiei persoanelor in 2002 si boomul economic,au oferit locuri de munca in UE, determinind lipsa de diligeta si responsabilitate pentru economiile nationale, producindu-se dezintegrarea economica a unor tari industrializate in perioada comunista,ca Romania.
In al treilea rind, UE este o uniune ,,aproximativa”, incropita la repezeala si fara a se fi creat raporturi economice si sociale de ,,parteneriat” echitabil, in sensul ca ,,serviciile” si costurile tarilor slab dezvoltate, in raporturile economice cu UE sa fie evaluate si ,,platite”.
Astfel, Romania a devenit piata de desfacere pentru industria si agricultura (moderna) a UE, cit si furnizor gratuit de resurse energetice, tehnico-stiintifice,inovatie(atita cita este), forta de munca calificata si foarte calificata, etc.
Mai mult ca atit, ,,economia nationala” a disparut, iar beneficiile muncii populatiei si profitul apartin tarilor dezvoltate si investitorilor straini,incit resursele nationale de dezvoltare au disparut – singurul element economic ,,administrat” de Romania, fiind Bugetul, ca forma de taxare/impozitare a firmelor straine si distribuirea banilor catre sistemele bugetare.
In al patrulea rind, conducerea UE este una ,,politica”, iar nu tehnocrata, cu pacatele cunoscute pretutindeni, unde politicul conduce si mai mult ,,nu conduce”, o UE, ca pe o ,,afacere”, de care sa beneficieze toti membrii sai.
2.Desi pare de neoprit, pe masura ce defectele enumerate(sau nu) isi produc efectele negative, euroscepticismul si evolutia negativa a UE, au doua solutii distincte.
a.Transformarea UE in stat federativ,care sa preia problematica dezvoltarii, solutie de viitor, neacceptabila azi si neevaluabila ca potential de acceptare, din considerente politice, economice si sociale prea multe, pentru a le enumera.
b.Un program de ,,reconstructie economica si industrializare” a tarilor inpoiate industrial, care datorita comunismului (ca Romania) ori dictaturilor militare(Spania,Portugalia,Grecia), au pierdut etapa avintului industrial postbelic, intre 1950-1978.Componentele si considerentele unui astfel de program de dezvoltare,de ,,ajungere dn urma”(chatching-up) sint prea numeroase, pentrua le enumera aici.
Concluzia finala, ar putea fi ca UE este viabila, iar o ,,reconstructie” a UE, care sa destructureze actualul euroscepticism, presupune evaluarea si promovarea unui nou ,,model” de dezvoltare economic, rapida,de ajungere din urma a tarilor dezvoltate aleUE – existent si operational.
Depinda daca Guvernul Ponta il va intelege, evalua si promova la nivelul Romaniei, iar apoi il va ,,livra” si UE, ca instrument de demolare economica a euroscepticsmului.

Caliman Eugen – analist de provincie



peromaneste: Buna analiza, mai putin recomandarile. In timp ce Estul ar ajunge economic din urma Vestul, ce ar face astia din Vest? Viata le-ar putea fi in pericol din cauza plictisului...