Părintele Arsenie Boca, unul dintre marii duvohnici ai României

Cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi vizionari şi oameni ai bisericii româneşti, părintele Arsenie Boca a făcut numeroase profeţii despre vremurile pe care le trăim sau care vor veni.

Se spune că părintele de la Prislop a anunţat împovărarea de taxe şi impozite pe care o trăim astăzi, a vorbit despre „spurcăciunea” ce va cuprinde toate clasele sociale, inclusiv instituţiile statului şi politica. Sfântul Ardealului a avertizat şi că bisericile vor rămâne goale şi vor cânta cucuvelele în ele, pentru că atât oamenii, cât şi preoţii se vor lepăda de credinţa în Dumnezeu.
Profeţiile nu apar în cărţile pe care ni le-a lăsat moştenire Sfântul Ardealului, ci sunt cuprinse în numeroase lucrări religioase. Mărturiile sunt susţinute de oamenii care l-au cunoscut sau au trăit în apropierea părintelui Arsenie Boca, de aceea, veridicitatea lor este legată strict de fidelitatea cu care aceştia au transmis vorbele de duh ale părintelui de la Prislop.
Iată cinci dintre cele mai cutremurătoare profeţii pe care le-ar fi făcut părintele.

1. Profeţiile părintelui Arsenie Boca: „Vă vor cerne, vor lua totul!“

Din povestirile Surorii Septimia Maniş, 81 de ani, aşa cum apar în cartea „Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca“, ediţie îngrijită de Ioan Cişmileanu, Editura Agaton, Făgăraş, 2005, reiese că părintele Arsenie Boca „văzuse” deja împovărarea de taxe şi impozite pe care o trăim astăzi:
„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul! Să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.

2. Profeţiile părintelui Arsenie Boca: „Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru“

Un alt martor, Vasile Şerbu din Arpaşul de Jos, povesteşte cum părintele Arsenie Boca vorbea despre „spurcăciunea” – întruchipată aici de puterea banului şi de vicii – care va cuprinde toate păturile sociale.


Mănăstirea Prislop din Hunedoara, unde a slujit în ultima parte a vieţii părintele Arsenie Boca
A fost de faţă când părintele a scos dintr-un cufăr o carte veche despre care a spus că provenea de la sfinţii de la Muntele Athos: „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

3. Profeţiile părintelui Arsenie Boca: „Vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele“

În „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca“, ediţie îngrijită de Ioan Cişmileanu, Editura Agaton, Făgăraş, 2004, este cuprinsă o altă profeţie tulburătoare ce face referire la pierderea credinţei de către oameni, dar în special de „rătăcirea” preoţilor.



Mii de credincioşi vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop
„Vine timpul, şi e foarte aproape, când toţi preoţii vor repara bisericile, iar alţii vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii, care vor fi şi mai slabi ca învătătorii lor; mai ales în Transilvania ortodoxia aproape că va dispărea, ultima redută va fi Sibiul, dar va cădea şi acesta. Dumnezeu nu forţează mântuirea nimănui. Cine are minte să ia aminte”.

4. Profeţiile părintelui Arsenie Boca: „Se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om”

Şi despre un război care va nimici tot ce va întâlni în cale a lăsat câteva avertizări părintele Arsenie Boca. Relatările preotesei Lucreţia Urea şi ale Paraschivei Anghel din „Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca”, Editura Agaton, Făgăraş, 2008, vorbesc despre nişte semne înfricoşătoare.
„Toate aceste semne ni le-a prorocit părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmacit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne. Părintele ne-a spus: „Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie”. 

5. Profeţiile părintelui Arsenie Boca: „Vor veni necazuri mai mari“

Aurelia Chiş, 93 de ani, a povestit cum părintele a vorbit despre necazuri mai mari decât munţii pe care oamenii nu le vor putea suporta.
„Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului. Ne-om duce la Munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» ) şi ne-om duce la morminte să iasă afară morţii şi să intram noi de vii că nu mai putem rezista".

Cine a fost părintele vizionar?

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.
A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.



Iată o povestire spusă de părintele Arsenie Boca:
„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.
Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!” El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca:
„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.