Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

16.12.15

Domnului Președinte KWJ
unele din observațiile și criticile lui Liviu Antonesei, pe scurt

Scriitorul și publicistul Liviu Antonesei a prezentat în marţi după-amiază, pe pagina sa de Facebook, finalul discuției pe care a avut-o cu consilierul prezidențial Andrei Muraru, pe tema participării la o recepție organizată la Palatul Cotroceni, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, scrie site-ul romaniacurata.ro.
Liviu Antonesei, care și-a asumat în mod public, în toamna anului trecut, susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis, prezintă astfel cele mai importante motive (pe care le puteți citi mai jos) care l-au făcut să decline invitația pe care, inițial, o acceptase.
*
Un schimb de mesaje cu Dl Andrei Muraru, Consilier Prezidențial, privind o invitație la Cotroceni
Stimate domnule profesor Antonesei,
Revin cu acest mesaj în urma convorbirii noatre telefonice. Așadar, întâlnirea cu Președintele Klaus Iohannis va avea loc miercuri, 16 decembrie, ora 17. Rugămintea noastră este să fiți la Intrarea Leu a Palatului Cotroceni între 16.30 și 16.45 pentru formalitățile de acces.
Vă rog să-mi transmiteți o confirmare după ce receptionați acest mesaj.
Cu mulțumiri și gânduri bune,
Andrei Muraru
Consilier Prezidențial
***
Stimate Domnule Andrei Muraru,
Consilier Prezidențial,
De vineri încoace, de când am vorbit la telefon, m-am tot gândit dacă nu m-am pripit acceptând invitația pentru întâlnirea de mâine de la Cotroceni, pentru care, desigur, îi mulțumesc Domnului Președinte și Dumneavoastră de asemenea.
Amabilul Dumneavoastră mesaj de astăzi, m-a obligat cumva să opresc meditația și să iau o decizie. Iar aceasta este negativă, în ciuda unei anumite simpatii pe care încă o am față de Domnul Klaus Iohannis. Mai ales pentru candidatul pe care l-am susținut toamna trecută și, din păcate, mai puțină pentru prețedintele în exercițiu.
Recunosc, desigur, că noul președinte marchează o schimbare de stil față de mandatele Domnului Băsescu, un stil care apropie România de o anumită normalitate. Faptul că nu mai trăim într-o isterie continuă, provocată de la cel mai nivel al puterii de stat, este fără îndoială un câștig pentru țară pe care îl apreciez. În context, mă simt mai bine reprezentat de Președintele de acum decât de toți cei anteriori.
Din păcate, după primele două-trei luni de mandat, președintele pe care l-am susținut mi-a înșelat încrederea – este desigur și vina mea, uneori uit că trăim în România -, comițând unele erori de poziționare, pe care le-am criticat de câte ori a trebuit. Din păcate, nu mai am acces pe pagina de Facebook a Preșendintelui, așa că doar la primele erori am putut să-i comunic opinia. Când am confirmat telefonic acceptul meu, m-am gândit că-i voi putea comunica prin viu grai observațiile și criticile mele. Apoi, mi-am dat seama că vom fi câteva zeci, poate sute de persoane, invitați să participe la o întâlnire agreabilă, înainte de sărbători, pe care nu avea sens s-o tulbur eu. Da, sunt un om relativ incomod, dar nu și un trouble fete!
În speranța că Dumneavoastră îi veți putea comunica Domnului Președinte unele din observațiile și criticile mele, le reiau aici pe scurt:
– O politică de personal care a condus la recuperarea și punerea în posturi a celei mai dăunătoare părți a intelectualității din țară, mă refer desigur la ceea cea presa a numit „intelectualii lui Băsescu”, care au ocupat din noi instituții ale statului, de la servicii de informații la ambasade. Nu fac o listă nominală, pentru că am făcut-o la timp, în articole, postări pe blog și Facebook.
– Promovarea pe sub mână a legislației Big Brother, într-o formă abia edulcorată față de versiunile anterioare, respinse toate de Curtea Constituțională a României. Or, aceste legi sunt de limpede extracție securistă și nu au fost supuse niciodată cu adevărat unei dezbateri publice.
– DNA, în ciuda faptului că e mai „pluralist” din octombrie 2013 – tras de mânecă de Departamentul de Justiție al SUA a aflat că hoții sunt în toate partidele nu doar în cele antipatizate de adversarii Domnului Băsescu -, continuă să facă un fel de Justiție specatocol – scapă „pe surse” informații din dosarele în lucru, stenograme etc., către presa acolită, ceea ce nu se întâmplă în statele civilizate, unde Justiția se face la tribunal, nu în ziare și la televizor. Ceea ce este ți mai grav, SRI ia parte la anchetele DNA, nu are nicio atribuție legală în această privință. Poate încă și mai grav este că TOATE interceptările din România, oricine le-ar face, sunt ilegale, dat fiind că o Hotărâre CSAT, de pe vremea anteriorului președinte, poate ține locul unei legi. CSAT nu este organ legislativ în România, cel puțin așa ceva nu este prevăzut în Constituție.
– Mi se pare inacceptabil cum s-a profitat de o tragedie, incendiul cu deja 62 de morți de la „Colectiv”, pentru a fi promovat guvernul Ciolos. Opinia mea privind acest guvern, care a schimbat de trei ori titularul de la Justiție, a propus Parlamentului trei versiuni de program de guvernare într-o zi și cuprinde, pe lângă ceva eurobirocrați – că tehnocrați ar fi o exagerare -, și un demn reprezentant al extremei drepte, nu are cum să fie una favorabilă.
Acestea ar fi observațiile mele majore. Mai sunt și altele, de mai mică importanță, dar care cumulate, trag totuți greu. Mă gândesc, de pildă că, chiar acum, mai multe mii de ciobani protestează la București împotriva noii forme a legii vânătorii, devenită nu știu de ce un fel de lege anti-oi și anti-câini! Se înțelege că și antioerit!
Încă o dată, mulțumesc Domnului Președinte pentru amabila invitație, cum vă mulțumesc și Dumneavoastră. Îmi pare rău dacă refuzul meu vă dezamăgește, dar viața m-a învățat ceva, să ține mai mult la opiniile mele și la independența mea decât la orice fel de onoruri… Ultimul lucru pe care mi l-aș dori ar fi să aveți neplăceri din pricina acestui refuz. Știți că vă apreciez foarte mult, inclusiv pentru unele gesturi de independență.
Cu prietenie și cele mai bune urări,
Liviu Antonesei
15. 12. 2015, in Iași

Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare