Despre delațiune cu Luminița Arhire

Înainte de 1990 delaținea părea un defect ; astăzi DNA-ul, o instituție foarte stimată și de mare încredere pentru poporul român, popor bun, blând și iubitor prin definiție, este cât pe ce să acrediteze ideea că delațiunea este o modalitate extrem de onorabilă de a-ți sluji patria.

Delațiunea este la ordinea zilei… și ca orice lucru la ordinea zilei, merită o analiză, o încercare de clasificare în interiorul speciei delatorilor, o ierarhizare, un manual de bune practici.

Eu am depistat patru familii de delatori :

1.Delatorul care-și scapă pielea. Acesta este, de obicei, bine situat din punct de vedere material, își face vacanțele în afara tării, conduce un automobil bengos, are vilă musai cu piscină, șemineu și gard din fier forjat de 2,50 metri înălțime , dublat de policarbonat fumuriu . Și-a făcut averea într-un mod atât de nebulos încât mai bine scrie ce vrea DNA-ul decât să intre procurorurașii în biografia lui agitată. El are de pierdut o viață de șmecher …și n-ar vrea să o piardă. ”Mai bine să plângă mă-sa , decât să plângă mama ”e dictonul după care și-a ordonat viețișoara. De obicei n-are talent la scris –cel mai bine se descurcă după dictare.

2.Delatorul cu venin. Acesta nu e prea deștept, dar are mofturi și înfumurări de intelectual, poate fi văzut deseori călcând ca-n străchini , din eșec în eșec. N-are vilă, locuiește la bloc, uneori cu animale de companie fără pedigree- rațe, de exemplu. Pentru viața lui ratată dă vina pe ăia despre care citește în ziar că au reușit. Existența îi este marcată de meschinării și elanuri înăbușite. Deși lipsit de calități, poate să ajungă, printr-o combinație roccoco, Președinte al Înaltei Curți . Nu ajută. Nu devine nici mai inteligent, nici mai simpatic, nici mai bine îmbrăcat , nici mai puțin veninos. Doar mai periculos- pentru că nu mai este obligat să scrie ”anonime ” pe la organe: poate să reclame de-acum dintr-o înaltă poziție oficială.

3.Delatorul care nu prea are încotro. Presat peste puterile lui, cu copilul băgat la închisoare, cu firma distrusă , cu viitorul făcut țăndări, cu averea pusă sub sechestru, adus la anchete de noapte, cu fratele urmărit, nevasta în pragul sinuciderii și cu tatăl decedat în urma unui atac cerebral, survenit, coincidență , chiar în ziua când l-au chemat la DNA, cel care aparține acestei familii va scrie ceva, până la urmă.
De obicei încearcă să limiteze numărul de ”victime colaterale”.
De obicei are probleme de conștiință cu privire la materialul pe care și-a pus semnătura.
De obicei scrie destul de corect românește.

4.Delatorul de înaltă respirație. Pe el nimeni nu-l caută ca să-l pună la scris compuneri; el vine singur, dintr-o chemare lăuntrică. Spre deosebire de ”delatorul cu venin”,a cărui delațiune miroase a pucioasă, pentru delatorul de înaltă respirație denunțul are ceva de afrodiziac, e plăcere și nu răzbunare. El denunță ca să se vadă la televizor, ca să-și audă numele în Comunicatul DNA, el denunță ca să-i fie țării mai bine .Ca să se simtă mai cetățean, mai responsabil, mai util.
Este în mod sincer îngrijorat că imobilul numit România arde în focul corupției, așa că dă fuguța și el cu-o găletușă, după puterile lui .

……………………………………………………………………………………………………..

Oare dacă spun că n-a fost niciodată așa de grețoasă și de extinsă molima delațiunii pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, se cheamă că fac în public, adică pe blog, apologia ”EPOCII DE AUR ”? C-am înțeles că, mai nou, și asta e infracțiune iar statul de drept m-ar putea aresta în baza legii Antonescu (e drept că n-am citit legea ca să aflu la ce articol mă încadrez).