”Toți cei care consideră ca pot să stabilizeze zona euro excluzând un stat membru nu sunt decât niște ucenici vrăjitori periculoși. Trăim o perioadă foarte delicată, pentru că sunt ulte personalități la Berlin si la Paris care consideră că se pot rezolva problemele excluzând o țară din zona euro. Excluzând o țară asfixiindu-i băncile și împingând-o spre faliment vom crea un nivel uriaș al resentimelor în Grecia, care ar putea avea consecințe geopolitice majore. Putem vedea Grecia în brațele Rusiei sau pe neonaziști venind la putere”, spune economistul francez Thomas Piketty într-un interviu pentru Le Monde.
Am transformat criza sectorului financiar și privat american într-o criză europeană
”Pe lânga aceasta, vom crea o stare de panică permanentă în zona euro, care deja suferă de pierderea încrederii, motiv din cauza căruia nu a mai existat un nivel de activitate economică asemănător cu cel anterior anului 2008, pe când SUA, care sunt la originea crize financiare, ne-au depășit cu peste 10%. Am reușit ca prin greșelile noastre să transformăm o criză care era la orgini una a sectorului financiar și privat american într-o criză europeană a datoriilor publice.În zona euro exista o monedă unica dar 18 datorii publice, 18 dobânzi, 18 interese diferite, 18 sisteme fiscale diferite aflate în competiție unele cu altele.
În 2012, țările europene au semnat un acord ambiguu cu Grecia. Pe de o parte, el avea o țintă a excedentului bugetar foarte importantă, care spunea că trebuie să aibă un excedent primar de 4% pana în 2057. Pe de altă parte, acordul spunea că, dacă acest excedent va fi mai mare, datoria va fi renegociată. Aici europenii au trădat. În 2014 grecii au ajuns la un excedent primar mai mare, adică grecii plăteau impozite mai mari decât primeau din partea serviciilor publice, cam aceasta înseamnă excedentul primar. Mi se pare rezonabil să le ceri grecilor acest lucru. Însă problema este că în acel moment guvernul elen a mers în fața europenilor și le-a spus ”ei bine, acum să renegociem datoria”. Europenii au refuzat. De aceea a căzut guvernul Greciei în alegerile ce au urmat. Acum, guvernele europeene, în special cel francez și cel german, refuză să aducă în discuție acest aspect al renegocierii datoriei Greciei, un lucru pe care l-au promis.
În 2008, economia Greciei se prăbușea. În 2014 sau în 2015, dacă lăsăm deoparte problema datoriilor, bugetul Greciei este viabil. Acum sectorul bugetar este pe excedent. În 2009 aveam 12% deficit public, iar in 2014 el era zero, poate un usor excedent, de 1% din PIB. Nicio tara europeană nu a făcut un asemenea efort bugetar. PIB-ul însă s-a contractat.
Nu este deloc rațional să nu recurgi la restructurarea datoriei Greciei
Problema este că, acum cum echilibrul bugetar s-a restabilit, nu ar trebui cerută plata datoriilor până în momentul în care PIB-ul nu-și va atinge nivelul de dinaintea crizei. Nu este deloc rațional să nu recurgi la restructurarea datoriei Greciei.
S-au șters jumătate dintre creanțele pe care băncile nu le-au cedat statelor. Mare parte din datoriile Greciei au fost preluate de la băncile private de către statele europene, de Mecanismul European de Stabilitate și de Banca Centrala Europeană. Însă a salva băncile înseamnă și a salva Grecia? Nu este același lucru, pentru că în același timp am impus o politică de austeritate despre care pâna și FMI, într-un moment de clarviziune, a admis ca i-a subestimat consecințele excesive.
Echilibrul finanțelor publice a fost restabilit, dar PIB-ul, nivelul global al activității economice a țării, nu este satisfăcător. Când ai o cădere de 25% a activității economice este absolut dramatic. Nu doar pentru că ai șomaj de 50% în rândul tinerilor, ci și pentru că nu ai din ce să-ți plătești datoriile. Raportul Datorii/PIB a crescut în acești ani pentru că PIB-ul s-a prăbușit.
Europenii ar trebui să preia datoriile FMI
Pentru a rambursa datoria la timp sunt necesare excedente primare foarte mari, de 4% pentru următorii 30 de ani. Se va întâmpla asta? Toată lumea spune că nu, însă refuză renegocierea datoriei. Aceasta este politica FMI, de a nu șterge niciodată datoriile. Cred că europenii ar trebui să preia datoriile deținute de FMI, de 20-30 de miliarde de euro. FMI-ul trebuie scos din negocieri pentru că de la început a făcut ca negocierile să fie netransparente.
O conferință a datoriilor și un parlament al zonei euro
Apoi ar trebuie recurs la un moratoriu foarte lung pentru datoriile europene și o restructuraree a acestora. Ar fi necesară o conferință a datoriilor, ca după războaiele mondiale, prin care sa se restructureze toate datoriile statelor euro, acele datorii care depășesc 60% din PIB. Mai este necesar un parlament al zonei euro cu un număr de parlamentari proporțional cu populația națională care să fixeze plafonul deficitului public, al datoriei care va fi una comună. Aceste deciziii trebuie luate democratic, la lumnina zilei, nu prin structuri opace. Au existat state mai importante decât Grecia și cu datorii mai mari de 200% din PIB care au trecut de această criză. Franța și Germania sunt un exemplu. O altă veste buna este ca sunt multe metode de a șterge datoriile. Istoria ne dă vești bune.Suferim de o amnezie istorică sau de ignoranță și este revoltător . Să le spunem tinerilor greci de 18 ani că vor plăti câte 4% din PIB timp de 40 de ani, aceasta este propunerea Comisiei Europene.
Metoda mai lentă este acumularea de excedent bugetar, cum se întâmpla în secolul XIX. Problema este că durează zeci de ani, în care se duc mai mulți bani pe plata dobânzilor decât pentru investițiile în economie. Soluția rapidă a fost folosita de Germania și Franța în anii 1950, este un amestec al ștergerii dobânzilor cu măsuri excepționale privind inflația, patrimoniul privat. Anularea datoriilor germane în 1954-1954 a fost mult mai importanta raportat la PIB-ul european decât o posibilă anulare a datoriei Greciei. Acest lucru a ajutat avântul economic al Germaniei. Europa postbelică a fost edificată pe baza anulării datoriilor, pornind de la ideea că tinerii germani și francezi din anii 1950 nu erau responsabili pentru datoriile acumulate de părinții lor, de guvernele precedente, și că a venit momentul să ne întoarcem privirea catre viitor.
În 1945, Franța și Germania aveau datorii de 200% din PIB, mai mari decât ale Greciei acum. Peste zece ani aveau 20-30% datorie. A împiedicat această ștergere a datoriei viabilitatea economică? Dimpotrivă.Zona euro detine mai multe active in restul lumii decat restul lumii detine in zona euro. Datoria zonei euro este una interna, nu fata de restul lumii. Se fac confuzii pe acest subiect.
Germanilor cărora le este frică că aceasta le-ar pune în pericol pensiile și benifiicile sociale le spun că Grecia are un PIB cat 2% din cel a zonei euro și că datoriile ei sunt de circa 3% din acest PIB. Adică sunt procente echivalente cu un an de creștere economică a zonei euro. Nu am pierde mulți bani. Pierdem mult mai mult din cauza acestei crize a datoriilor, care ne-a făcut să pierdem creștere economică și ne-a făcut sa stagnăm. Abia așa putem pierde cu toții din cauza datoriei Greciei. Creșterea ce ar urma după anularea datoriei Greciei ar aduce mult mai multe beneficii, așa cum s-a întâmplat și cu anularea datoriei Germaniei.
Ce le spunem însă slovacilor, care au venituri mai mici decât ale grecilor, sau balticilor, sau Portugaliei? Cum li se poate cere sa plătească pentru Grecia? Nu cred că trebuie să contribuie în măsura în care ar trebui să contribuie germanii sau francezii. Problema greacă nu trebui izolată. Trebuie organizată o conferință care să ia în discuție și datoriiole Italiei, Spaniei, Slovaciei, Portugaliei.
S-au pierdut sase luni cu discutii contradictorii, timp in care nimeni nu a pus in discutie restructurarea datoriilor, desi cu totii considera ca obiectivul rammbursarii acestei datorii prin excedente prinare de 4% nu este realist.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu