Radu Toma
Patrick ”Pat” Buchanan, 77 de ani, este un om politic american de origine irlandeză, britanică, scoţiană şi germană, catolic, dintotdeauna conservator republican, autor a numeroase cărţi de politică contemporană, comentator de media scrisă, video şi radio, consilier-şef al foştilor preşedinţi Nixon, Ford şi Ronald Reagan, întemeietor de reviste, fundaţii şi curente de opinii politice, strănepot de ofiţer din războiul civil al SUA, din armata confederată, adică a Sudului, şi admirator al generalului sudist Robert E. Lee. A creat în 1969 celebra expresie ”Majoritatea Tăcută” (Silent Majority), adică cei mai mulţi, cei care nu ies în stradă la demonstraţii, nu au discurs public şi nu propun alte modele culturale decât cele rămase de la părinţi, adică cele verificate în timp, adică solide. L-a însoţit pe Nixon în vizita sa istorică în China, în 1972, la summiturile cu sovieticii de la Moscova, Ialta şi Minsk, în 1974 şi a învăţat atunci grabnic şi temeinic să respecte şi alte superputeri decât America. Acuzat de temuta Anti-Defamation League evreiască din America de antisemitism şi negarea Holocaustului, că i-ar demoniza pe evrei şi minorităţile, că ar fi un rasist şi supremaţist alb, şi un ”bigot incapabil să se căiască”, Pat a fost apărat de colegi conservatori şi jurnalişti faimoşi, mulţi dintre ei evrei. Fostul preşedinte Nixon l-a numit un om de încredere, niciodată rasist, niciodată antisemit, niciodată bigot şi nici ”unul care urăşte”, ci un ”american patriot şi decent”. Americanul patriot şi decent Buchanan, după alegerea în2000 alui Bush jr., coleg de partid al său, ca preşedinte al SUA, s-a retras, dezamăgit, din politică, de atunci încoace, fără să-şi fi părăsit partidul, sau trădat crezul conservator, merge pe drumul lui, independent. A refuzat categoric să se alăture neoconservatorilor (şi ei republicani), care acaparaseră complet Casa Albă şi afacerile globaliste ale Americii. A fost împotriva războiului din Irak, a denunţat noua politică externă americană în Europa de Est şi ţările fostei Uniuni Sovietice, a criticat vehement ”revoluţiile colorate” declanşate la Tbilisi, Kiev şi Bucureşti de către Washington şi fundaţiile americane pentru democratizarea lumii, a scris în popularul săptămânal ”The New Yorker”, din 20-27 decembrie 2004, la pagina 41: ”Ucraina a fost transformată într-o problemă geo-strategică nu de Moscova, ci de Washington, care refuză să abandoneze politica sa de încercuire a Rusiei, din vremea Războiului Rece. Congresul trebuie să investigheze activităţile lui National Endowment for Democracy şi ale oricărei organizaţii care a folosit sume secrete sau agenţi, întrucât se pare că, pentru a promova democraţia globală, ne-am urcat într-un tanc”. Citat din Pat Buchanan, de acum aproape11 ani!
Astăzi, domnul Pat Buchanan continuă, neobosit, să scrie despre America şi despre alţii, comentează, cu uriaşa sa experienţă, cu adânci cunoştinţe istorice şi cu super-expertiză, toate evenimentele din ţara sa, şi internaţionale. Pat scrie riguros, fascinant şi corect despre partea noastră de lume, Europa de Est, şi despre mega-puterea vecină a României, Rusia. În ajunul vizitei secretarului general al NATO, Stoltenberg, la Bucureşti, la 2 iulie, s-a întrebat, îngrijorat, dacă nu ne aflăm, cumva, în preajma unei coliziuni iminente NATO-Rusia. Crede că escaladarea prezenţei militare şi a armelor alianţei nord-atlantice în Est, inclusiv în România, este menită să-l determine pe liderul rus Vladimir Putin să dea înapoi, să cedeze în chestiunea Ucrainei, dar afirmă, totodată, că Putin nu-i va părăsi niciodată pe rebelii ruşi de acolo. Scrie curajos şi, iarăşi, corect, că ţările baltice şi Ucraina nu sunt vitale pentru securitatea Statelor Unite şi că nu există nici un motiv ca americanii să rişte, pentru ele, o confruntare militară cu Moscova şi mai bănuie ceva, desprins, parcă, din filmele western: că ruşii nu se vor lăsa intimidaţi, şi nu vor clipi primii... Deplânge, apoi, îndelung, declinul creştinismului în America – în 2015 numai 70% dintre americani au afirmat că sunt creştini, faţă de 86% în 1990, potrivit sondajului lui Pew Research Center, din New York – şi se întorce iarăşi la noi, în estul Europei, la marginea imperiilor: “Marea strădanie a lui Nixon şi Reagan, de a ţine China departe de Rusia, s-a risipit în van. Astăzi, ele sunt mai apropiate una de cealaltă şi mai adversare ale Americii ca niciodată, de la fostul război rece încoace… Faţă de Rusia am dovedit aroganţă imperială şi acum suntem obligaţi să apărăm Europa de Est şi ţările baltice de o Rusie renăscută. Iar dacă neoconservatorii vor reveni la putere în 2016 (la Casa Albă, n.n.), vor trimite arme Kievului şi războiul va începe. Angajamentele noastre actuale nu sunt sustenabile. Retragerea de acolo este imperativă”.
Nouă, aici, cu domnul Klaus Iohannis preşedinte, fost primar al Sibiului şi actual guvernator al nulandustanului România – un bantustan din Europa de Est, adică o concentrare etnică de est-europeni sub control străin discreţionar –, nu ne rămâne, deocamdată, decât să ascultăm câteva cuvinte rostite de-a lungul anilor de reperul politic moral al Americii de azi şi din deceniile trecute, care este Pat Buchanan:
Neoconservatorii sunt nişte relicve ale unor vremuri tulburi din trecut, n-au fost niciodată cu adevărat conservatori. Sunt nişte impostori şi oportunişti. La câteva zile după 9 septembrie 2000, această clică mititică l-a ameninţat pe preşedinte că, dacă nu va urma planurile ei războinice, îl vor acuza public că ”s-a predat” teroriştilor;
Noi, americanii, nu suntem urâţi pentru ce suntem, ci pentru ceea ce facem;
Washingtonul are numai pedala de acceleraţie, nu şi pedala de frână;
O naţiune adevărată este menţinută de patriotism, nu de crezul politic;
Aşa cum Roma a pierit, la fel va pieri şi Vestul, din aceleaşi pricini, şi în acelaşi fel. Ceea ce Dunărea şi Rinul au fost pentru Roma, Rio Grande şi Mediterana vor fi pentru America şi Europa – nişte frontiere ale civilizaţiei, neapărate şi abandonate;
Putem nega existenţa etno-naţionalismului, putem să-l detestăm, putem să-l condamnăm. Dar etno-naţionalismul, acest creator şi distrugător de imperii şi naţiuni, este o forţă infinit mai puternică decât globalismul, oamenii mor pentru el. Religia, rasa, cultura şi tribul sunt cei 4 călăreţi ai viitoarei Apocalipse;
Împrumutăm bani de la Europa, să apărăm Europa, de la statele din Golf, să apărăm Golful, de la Japonia, să apărăm Japonia. Nu-i cumva acesta un simptom de senilitate, să împrumuţi bani de la lume, ca să aperi lumea? Şi,
Sunt interesele SUA mai primejduite de ce se întâmplă în Irak, sau Afganistan, sau Coreea de Sud, decât de ce se petrece la frontiera noastră cu Mexicul? Ce câştigă America dacă salvează oraşul irakian Anbar şi pierde Arizona?
Şi, după ce l-am ascultat pe Pat, Pat Buchanan, noi, românii, să sperăm ca domnia sa să ajungă profet în propria-i ţară…
NoName
Foarte bun Buchanan (Mr. Paleoconservative, cum e poreclit pe UNZ DOT COM). Ii citesc articolele de ani de zile. La fel cum citesc articolele unor Andrew P. Napolitano, Ron Paul, Fred Reed, Eric Margolis,... Sau ale lui Taki Theodoracopulos, cel impreuna cu care Buchanan a fondat The American Conservative in urma cu 13 ani. Iar cei pe care Taki ii lasa sa publice alaturi de el pe exceptionalul TAKIMAG.COM, site-ul meu preferat din intreg internetul, sint aproape toti de nivelul lui cultural si intelectual.
R. Jude
F. relevant este ca mesajele lui PB, ideile pe care le reprezinta, in mare parte mult mai apropiate de ideile majoritatii populatiei din Romania decat pozitiile Depart. de Stat, de ex., nu trec oceanul, nu sunt prezentate public de nimeni in Romania! Explicatia e simpla: serviciul care controleaza 90% din media (ceea ce e ilegal) nu incurajeaza preluarea altor opinii, decat cele oficiale, ale institutiilor Statelor Unite. In scoala veche a securitatii, nu conteaza valorile, nu conteaza adevarul! Doar sursa. In fiecare an, Dept. de Stat publica rapoarte care contin multe lucruri neadevarate sau trunchiate despre Romania. Nu conteaza, se comenteaza pe larg si TOATA lumea e de acord cat de corect e acel raport. Seamana cu "Executarea"! nu? Si "executa" niste lichele. Concluzie: daca si-ar lua labele de pe presa, ar afla lumea ca mai sunt si alti oameni informati in USA, in afara de Clinton Hillary(!?) sau DT, insarcinatul cu afaceri.
Roman Din Canada
Singura problema cu dl. Pat Buchanan e ca pentru el, NICI Romania NU E IMPORTANTA pentru SUA; adica, ne-ar cam lasa pe mana rusilor. Dar e adevarat ca are unele idei mai sanatoase pentru America si lume decat alti (majoritatea) politicieni americani. E autorul unei carti de actualitate politica remarcabile: "Suicide of a Superpower: Will America Survive to 2025?". De asemenea, a scris "Churchill, Hitler, and The Unnecessary War: How Britain Lost Its Empire and the West Lost the World". In ultima descrie modul in care ingamfarea Occidentului l-a facut sa-si piarda partial dominatia mondiala; este deci de inteles ca este adversar al razboiului cu Rusia; acesta ar duce cel mai probabil la pierderea TOTALA a hegemoniei clasei dominante de origine europeana asupra lumii si la castig de pozitii, probabil la inceput regionale, pentru puterile globale aflate acum in block-start-uri: China, Islamul, India... Pentru el, ca si pentru alti ganditori, este de neinteles ca America zgandare Rusia in timp ce se aliaza cu Arabia Saudita sau Pakistanul care sunt orice altceva decat democratice si ale caror populatii urasc sincer America si democratia. Ii puteti urmari articolele pe blog-ul vdare.
Alt Roman @ Roman Din Canada
Le cam amesteci! Alianta USA cu Pakistanul nu mai este de actualitate! Alianta cu Arabia Saudita ajuta la existenta unei puteri care echilibreaza zona araba, ingamfarea Rusiei se pare ca o treci cu vederea! Nu US "zgandare Rusia", ci invers! Putin, piticul infatuat, vrea sa refaca "maretia" si puterea politica a Rusiei si el este cel care isi arata coltii, iar fara nici o reactie ar incepe sa muste! Tampenia cartii lui Buchanan il arata frustrat pentru esecurile lui politice. Nu prea este patriot, dupa felul cum pune problema!
Roman Din Canada @ Roman Din Canada
@Alt Roman; sa le luam pe rand: 1) alianta cu Pakistanul ESTE de actualitate - vezi ted_States_relations, capitolul "2014 and 2015: Rapprochement; 2) sprijinul acordat unui regim ANTI-democratic este condamnabil dpdv MORAL, chiar daca practic este avantajos pentru SUA si aliatii ei; 3) daca prin "tampenia cartii lui Buchanan" te referi la "Churchill ... and the Unnecessary War", mai gandeste-te; pentru ca, la ce a dus Primul Razboi Mondial? (atentie, vorbesc dpdv occidental, nu al Romaniei, care s-a (re)unit cu Transilvania, Basarabia si Bucovina) - Germania a declansat al Doilea Razboi Mondial, in urma caruia: Anglia si Franta, slabite, au a pierdut imperiul colonial, Germania a ramas ciuntita teritorial, pierzand Prusia Orientala si Sudetii, Polonia a pierdut 25% din populatie si a fost impinsa cu 200 km catre vest, etc. Mai la concret, Buchanan condamna in cartea lui gestul lui Churchill de a oferi garantia Anglei pentru inviolabilitatea teritorial a Poloniei; ca urmare Polonia a refuzat propunerile Germaniei referitoare la Danzig, ceea ce a dus la invadarea ei si la suferintele ulterioare; 4) indiferent cine pe cine "zgandare", ne avantajeaza pe noi romanii un razboi ?! Sa nu uitam ca singurul nostru aliat cu putere concreta este SUA si, MAI IMPORTANT, el este util DOAR ca sa tina in frau vecinii nostri care, TOTI, ne-ar sfasia cu mare placere; NU avem insa garantia ca SUA ne pot feri de nenorocirile unui razboi cu rusii si nu putem sti daca SUA vor invinge sau nu sau daca vor invinge, nu cumva sa fie cu pretul distrugerii Romaniei, printre alte preturi. Deci, dpdv practic, strategic, etc. Buchanan are dreptate si, in cazul de fata, parerile lui avantajeaza Romania; cand atatatorii la razboi gen Bush Jr. se vor duce EI la razboi, nu se vor ascunde in Garda Nationala, mai discutam; altfel, mai vedem.
Alt Roman @ Roman Din Canada
1) Relatiile ameicano-pakistaneze s-au cam racit, in special pt. ca Pakistanul joaca un rol dublu: ii convine ajutorul financiar american, isi intareste cu acesta armata, dar se dovedeste un aliat incert, nu prea loial. A se vedea ce scriu diverse jurnale si bloguri (bbc.com, thediplomat.com, etc). 2) Zona araba concepe in mod diferit democratia si autoritatea, toleranta religioasa, drepturile femeilor, drepturile minoritatilor, etc. Arabia Saudita, asa cum este ea, e un pol de stabilitate in regiune si este absurd ca US sa fie criticata pentru ca are relatii preferentiale cu ea. 3). Nu este in intentia US un razboi, orice ar sustine unii si altii, mai ales Putin. Nici Putin nu a luat-o inca razna intr-un asemenea hal, incat sa doreasca un WW3, dar isi arata muschii si incearca sa refaca "Uniunea" si sfera ei de influenta. Tocmai de aceea apartenenta noastra la NATO si relatia cu US au importanta vitala pentru Romania. 4). Regretabil sau nu, lumea s-a schimbat enorm in ultimele decenii, America nu mai este cea din tineretea lui Pat Buchanan. Ceea ce pare strident la ultima lui carte este mai ales titlul si ca un bun american putea sa il formuleze altfel!
Incredulul
Poate sa vorbeasca multe si bine "Pat" .Faptul ca nu deranjeaza pe nimeni in mod substantial ne poate sugera ca spune vorbe goale.Sa ne povesteasca cum s-a expandat SUA de la inceputul infiintarii sale,nimicind tot ce sta in cale(amerindienii stiu mai bine-"conservatorismul" american clasic bazandu-se pe "west-men"-ii din "Winnetou",care nu erau foarte simpatici ).Dupa aia...mai stam la o cafea.Exista trendul recupararii "conservatorismului" american clasic (adic al' masonic,al "Parintilor") care se manifesta mai ales in unele medii universitare .Ei isi statueaza ideile pe ideea ca America "traditionala" a disparut dupa infiltrarea "marxistilor" Scolii de la Frankfurt in universitatiile americane(pana in acel moment ,ele reprezentand "conservatorismul" ,"obvious" ).Au o oaresce dreptate,dar sunt departe de adevarul complet.Si discutia e mult prea lunga si mult prea departata de gusturile smul"(care a "nascut" corectitudinea politica ) prezent in universitati a dus la infestarea multor studenti care mai apoi au fatat germenii legalizarii casatoriilor homo,avortului ,feminismului radical(marca Hillary Clinton).E corect ,insa se greseste fundamental intrebarea:"Ce ne'a adus in situatia asta? " .Ei raspund cu "marxismul politic-corect" ,astfel ca eliminandu-l SUA va redeveni "normala".Departe de adevar.De altfel,multi dintre cei care sustin aceste idei sunt departe de modul de gandire a politicii externe asa cum o gandeste "Pat" ,care si el se pretinde conservatori .Astfel ii impartim pe conservatorii americani in : cei pro-familie ,dar care apriori sunt pentru implicarea SUA in lume(Texas e o zona principala pentru republicanii conservatori,dar si o regiune esentiala pentru recrutarea soldatilor "patrioti" care sa lupte pentru America Si "God" in lume ;de altfel multe secte neoprotestante au sustinut bombardarea Serbiei de catre SUA,spunand ca SUA face "voia Domnului" ) si cei "anti-SUA peste tot"(dar aici intra si unii "democrati")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu