Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

4.2.15

din apucaturile noilor romani, copii ai generalilor de odinioara

Nu si-a dezvoltat afaceri personale directe din care sa-si justifice averea, insa a dovedit un apetit deosebit fata de banii donati de marile companii romanesti. In numele celor mai nobile idealuri, fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, caci despre el este vorba, a ajuns sa conduca impreuna cu sotia, iar uneori chiar si cu soacra, Margareta Costea, nu mai putin de 15 fundatii si asociatii ce traiesc din donatiile oferite de diverse firme. In schimbul banilor ce tranziteaza cele 15 fundatii si asociatii, familia Geoana promoveaza “dezvoltarea economica armonioasa a Romaniei”, “democratia si valorile autentice”, educarea tinerilor cu varste cuprinse intre 6 si 24 ani “in spiritul principiilor moralei crestine si a traditiilor nationale”.

Preocupat intr-atat de binele poporului, fostul lider PSD si-a atras in schema asociatiilor si fundatiilor pe care le controleaza si propria-i secretara, Anamaria Catauta, care, mai nou, i-a inregistrat la OSIM marca Partidul Social Democrat Independent.

Idei pe bani

La nivel teoretic, initiativele lansate de Mircea Geoana de implicare in activitati de intr-ajutorare, promovare si dialog ar fi laudabile. Venite din partea unui politician care a avut in mainile sale parghiile guvernamentale, proiectele isi pierd mult din credibilitate. Caci, prin functiile pe care le-a detinut de ministru si presedinte PSD cand acest partid se afla la guvernare, chiar si prin pozitia actuala de senator, Geoana a detinut toate mijloacele pentru a implementa in mod real acele proiecte pe care le propune prin asociatiile si fundatiile de familie. Nu a facut-o. A ales insa sa tot lanseze idei, pe banii primiti drept donatii, prin intermediul ONG-urilor conduse de el, de sotia sa – Mihaela Geoana, de soacra sa Margareta Costea si de secretara Anamaria Catauta.

Fundatia Tigreus – singurul sprijin concret

In 2001, cand detinea functia de ministru de externe al Romaniei, Mircea Geoana a fost cooptat ca membru fondator al Fundatiei Tigreus. Finantata de Guvernul SUA, prin Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID), cu scopul de a sprijini si stimula colaborarea firmelor IT romanesti cu cele din SUA, Tigraeus a fost, probabil, singura fundatie in care Geoana nu a urmarit vreun avantaj politic sau de alta natura. Caci, restul ONG-urilor pe care le-a infiintat el, colegii de partid, sotia, soacra sau secretara, au avut, asa cum vom vedea, preocupari destul de confuze.

ONG-istul lui Nastase in fundatiile de partid

Pe valul campaniei de aderare la NATO, Mircea Geoana a devenit, in anul 2002, membru si vicepresedinte al Asociatiei Casa N.A.T.O. Creata de fatada, chipurile sa promoveze in interiorul Romaniei valorile NATO, desi majoritatea covarsitoare a populatiei dorea oricum aderarea la organismul nord-atlantic, asociatia a adunat, la gramada, ca intemeietori, nume grele din PSD si din societatea civila de la acea vreme. Impreuna cu Geoana, s-au declarat membri fondatori Adrian Nastase, George Maior, Simona Miculescu, Serban Mihailescu, Gabriel Oprea, Ioan Mircea Pascu, Victor Ponta, Cristian Parvulescu si Radu (Duda) de Hohenzollern. Desi majoritatea celor enumerati se aflau atunci la putere, deci detineau toate parghiile pentru a derula programe guvernamentale de promovare a valorilor NATO in randul populatiei, daca acest lucru chiar lipsea, s-a preferat atunci infiintarea unui ONG care a beneficiat apoi de finantari de 30 de miliarde de lei vechi. Pentru nimic.

Dupa acelasi tipar, un an mai tarziu, in 2003, Mircea Geoana avea sa fie numit vicepresedinte si la Asociatia de Drept International si Relatii Internationale. Creata sub semnatura premierului de atunci, Adrian Nastase, care isi arogase si titlul de presedinte al fundatiei, Asociatia de Drept International si Relatii Internationale a strans laolalta o masa eterogena de personaje guvernamentale, din societatea civila si mass-media care aveau prea putin de a face cu cercetarea principiilor dreptului international, precum Dan Berindei sau Emil Hurezeanu.

Pensionara Margareta Costea are fundatie pentru tineri

Din promovarea ca vicepresedinte prin fundatiile si asociatiile infiintate pe banii statului de Nastase, Mircea Geoana a inteles, se pare, foarte bine oportunitatile ce le ofera un ONG bine finantat. Asa ca si-a pus soacra si sotia la treaba.

Astfel, in aprilie 2001, deja la varsta de 65 de ani, soacra lui Geoana, Margareta Costea, infiinta Fundatia Tinerii Romaniei, un ONG dedicat sprijinirii celor cu varste cuprinse intre 6 si 24 de ani. Functiile in cadrul ONG-ului s-au impartit in familie. Margareta Costea si-a atribuit statutul de presedinte, iar fiica – Mihaela Geoana- functia de vicepresedinte. Desi avea ambitii mari, si anume de a educa tinerii “in spiritul principiilor moralei crestine si a traditiilor nationale” si de a forma “mentori din randul acestor tineri in vederea sprijinirii generatiilor viitoare de tineri…”, doamna Costea nu a derulat prin acest ONG mari proiecte care sa fie, cu adevarat, de folos. A rulat insa suficiente donatii astfel incat Fundatia Tinerii Romaniei sa raporteze in bilanturile contabile ca detine active circulante in valoare de peste 233.000 lei, adica in jur de 50.000 de euro. Cum ONG-urile sunt mai putin transparente, in cele mai multe cazuri, decat societatile comerciale, nu putem spune cu certitudine in ce constau activele de peste 50.000 de euro administrate de Margareta Costea.

Renasterea – un scop onorabil sustinut de prietenul Bazac

In acelasi an, 2001, Mihaela Geoana avea sa infiinteze si ea Fundatia Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura. Cunoscuta mai ales pentru campaniile de prevenire si depistare a formelor de cancer ce afecteaza femeile, fundatia Mihaelei Geoana a constituit subiectul unui scandal ce a vizat sponsorizarile oferite de Ministerul Sanatatii. Mai exact, desi avea in subordine zeci de spitale ce aveau nevoie de aparatura medicala necesara depistarii formelor de cancer, Ministerul Sanatatii condus de Ion Bazac a decis sa ofere Fundatiei Mihaelei Geoana respectivele echipamente. Mai mult, dupa ce a fost recunoscuta ca fiind de utilitate publica, aceeasi fundatie ar fi primit tot cu ajutorul prietenului Ion Bazac sume impresionante de la stat pentru a derula o campanie de informare in legatura cu necesitatea vaccinarii impotriva virusului HPV. Legale sau nu, ajutoarele si sponsorizarile primite au facut ca valoarea activelor detinute de Fundatia Mihaelei Geoana sa se ridice la aproape 7 milioane de lei.

ONG pentru… Coloana Infinitului

Tot in perioada in care sotul era ministru de Externe, Mihaela Geoana a dorit sa se implice si in actiuni de protejare a artei prin aceleasi mecanisme non-guvernamentale. In anul 2003, Mihaela Geoana a infiintat Fundatia Infinitului, scopul acestei entitati fiind, conform actelor, acela de a “conserva, protejar, restaura si de a pune in valoare bunurilor cu valoare istorica, artistica, muzeografica, numismatica, literala, aflate pe teritoriul Romaniei …. in special a Ansamblului Monumetal Coloana Infinitului din Municipiul Targu Jiu”. Mai pe scurt, la acel moment doamna Geoana isi dorea cu orice pret sa salveze, de fapt, Coloana Infinitului. Si eventual sa se “lipeasca” apoi de afacerile privind promovarea Coloanei. Pentru atingerea acestui scop, ea s-a asociat atunci cu Mica Ertegun – o romanca stabilita in SUA ce avea in conturi cateva milioane bune de dolari ramase de pe urma sotului, un celebru producator muzical. Banii respectivei doamne nu au ajutat prea mult la restaurarea si promovarea Coloanei Infinitului, caci autoritatile locale au anuntat atunci ca, de fapt, marele proiect consta in infiintarea unui simplu chiosc, motiv pentru care l-au denuntat, insa au fost mai de folos fundatiei Mihaelei Geoana.

Grija Mihaelei pentru copiii abuzati si promovarea femeilor

Cu sotul presedinte de partid, Mihaela Geoana s-a mai gandit in anul 2007 si la copii abuzati. Si in loc sa il determine pe Mircea sa promoveze acte normative care sa aduca un sprijin real in rezolvarea cazurilor de copii disparuti sau abuzati, doamna Mihaela Geoana a mai infiintat un ONG – Asociatia Centrul Roman pentru Copii Disparuti sau Exploatati Sexual. Si acest ONG a ramas, cumva, tot in administrarea familiei, alaturi de Mihaela Geoana avand aici calitatea de membru si Violeta Costea. Din demersurile doamnei Geoana s-au strans sume deloc de neglijat. In anul 2008 se inregistrau deja venituri de aproape 1,5 milioane lei.

In fine, dupa atatea probleme rezolvate prin ONG-urile de familie, Mihaela Geoana a mai punctat inca unul, dedicat, cum altfel, promovarii femeilor. Dupa denumirea imprumutata de afara, doamna Geoana a infiintat in 2013 Asociatia Global Women Leadership Initiative – Romania, prin care doreste sa pregateasca “viitoarea generatie de femei-lider”. Cum nimic nu este gratis, ea este ajutata in acest sens de donatiile managerului general de la Petrom- Mariana Gheorghe si de cele ale Georgianei Pogonaru –sotia presedintelui Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

ONG-urile lui Mircea Geoana cu secretara Anamaria

“Concediat” din PSD in 2011 pe motiv de insubordonare politica fata de Victor Ponta, Mircea Geoana a inceput sa isi deschida in nume propriu fel de fel de fundatii pe scheletul carora voia sa construiasca combinatii politice. In octombrie 2012, impreuna cu secretara sa de la Senat, Anamaria Catauta, si cu nepotul Daniel Costea, Geoana si-a infiintat Asociatia Miscarea Romania Noastra. Care, pe drept cuvant, s-a dovedit a fi exclusiv a membrilor fondatori. Dupa ce a ciugulit cateva sponsorizari, proiectul a fost abandonat in favoarea altuia mai nou, si anume Asociatia Comitetul National pentru Dezvoltare. Aceasta noua asociatie a fost infiintata de Geoana si de secretara sa in anul 2013, la acel moment fostul lider PSD propunandu-si sa dezvolte economic Romania intr-un mod “armonios”. Nu a mai apucat sa o faca. Reprimit in PSD in octombrie 2012, Geoana a fost exclus din nou in noiembrie 2014. Ambele fundatii ii pot fi acum insa de un real folos, lista donatiilor si sponsorizarilor fiind mereu deschisa la Mircea Geoana. Deschisa este si lista de donatii de la Asociatia Bucharest Forum, un alt ONG infiintat de Geoana in anul 2013, de data aceasta impreuna cu cumnatul sau, Ionut Costea. Desi in calitate de senator Geoana poate lansa orice initiativa legislativa care sa contribuie la dezvoltarea Romaniei, el a ales sa faca acest lucru doar prin intermediul si pe banii Asociatiei Bucharest Forum, care isi propune “a realiza o platforma de dezbatere intre mediile economice, politice si asociative pentru a promova idei inovative care sa contribuie la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei”.

Presedinte la Institutul Aspen Romania??

Perla coroanei ONG-istului Geoana o reprezinta insa calitatea acestuia de presedinte al Asociatiei Institutul Aspen Romania. Fondat in anul 2006 de mari companii romanesti dupa modelul occidental, Institutul Aspen Romania il are de la infiintare pe Geoana presedinte. Iar din aceasta calitate mult-ravnita de presedinte, acesta dispune de donatiile Raiffeisen Bank, Altex, Unilever, Mobexpert, McCann-Erickson, GlaxoSmithKline, Veolia si BRD de circa 500.000 de euro anual pentru a “promova si extinde dialogul deschis, echidistant si nepartinic”. O initiativa laudabila, am zice, umbrita insa putin de amestecul pretentiilor politice ale unui personaj ce nu s-a dovedit a fi, cu adevarat, niciodata un lider.

Autor: Andrei Coman.


Da click aici ca sa vezi totul!

2 comentarii:

Anonim spunea...

In memoriile sale cuprinse in volumul „Intre linii”, graficianul Eugen Mihaescu povesteste despre cum a ajuns Geoana de la un simplu cavaler al fluierului la varful diplomatiei romanesti. Din sfera arivistilor din lumea diplomatiei, autorul rememoreaza cateva fragmente despre cum a ajuns Geoana in numai cativa ani la cel mai ravnit post din MAE in calitate de ambasador. El povesteste ca Mircea Geoana si-a inceput cariera ca referent inca din primele zile ale instalarii lui Iliescu in fruntea statului. Mai important, Mihaescu vorbeste in cartea sa si despre un episod mult mai interesant care cuprinde implicarea tatalui lui Mircea Geoana, generalul Ioan Geoana, in negocierile intre Securitatea lui Ceausescu si delegatia evreiasca mandatata sa se ocupe de rascumpararea evreilor in anii ‘70 – ‘80.

„Totul a devenit si mai clar cateva luni mai tarziu, in 1996, cand am intrat in libraria mea favorita din New York, Rizzoli’s. Acolo, la raionul de noutati, am dat peste cartea de memorii a unuia dintre cei mai bogati americani, Edgar M. Bronfman, presedintele companiei producatoare de bauturi Seagram. Am rasfoit cartea intitulata „The Making of a few (Cum se face un evreu)” si am descoperit ca are un capitol dedicat Romaniei. Nu era prea mare asa ca l-am citit pe loc. Autorul povestea ca, pe la inceputul anilor ‘70, in calitate de presedinte al Congresului Mondial Evreiesc, insotit de Lawrence Eagleburger, pe atunci la Departamentul de Stat, si de avocatul Alfred Moses (viitor ambasador al SUA in Romania -n.red.), a facut o vizita la Bucuresti.

Intentiona sa negocieze cu Ceausescu emigratia evreiasca. In acea perioada au cerut sa emigreze in Israel foarte multi evrei, iar smecherul s-a gandit sa faca o afacere si din treaba asta. Tiranul a primit delegatia si i-a explicat ca Romania a facut mari cheltuieli cu evreii, mai ales cu cei care si-au facut gratuit studiile superioare. Organizatiile evreiesti erau insa gata sa plateasca si cei trei aveau imputernicirea sa negocieze preturile. Cand a venit vorba de „mercurial”, Ceausescu s-a eschivat si le-a spus vizitatorilor sai ca deleaga pe altcineva sa poarte discutiile despre bani. Bronfman il numeste pe trimisul lui Ceausescu s-a eschivat si le-a spus vizitatorilor sai ca deleaga pe altcineva sa poarte discutiile despre bani.

Bronfman il numeste pe trimisul lui Ceausescu „The General”, pentru ca avea un nume greu de pronuntat, dar care semana cu acest cuvant rostit in limba engleza. Sunt convins ca generalul Geoana, caci despre el este vorba, primitor ca orice roman, mai ales cand are voie de la stapanire, i-a invitat pe emisarii evreilor acasa, la masa si acolo, n-am nicio indoiala, l-au cunoscut pe adolescentul Mircea. Si uite cum hazardul aduce raspunsuri la toate misterele: cariera politica fulminanta a acestui tanar insipid, dar si legaturile de afaceri dintre ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, domnul Alfred Moses, si familia ambasadorului Geoana”, povesteste Eugen Mihaescu.

Anonim spunea...

Tatal lui Mircea Geoana.
Omul fara chip... Generalul Ioan Geoana si Ion Iliescu.

Ioan Geoana s-a nascut in 1928 in judetul Dolj, intr-o familie de ceferisti. Dupa absolvirea Institutului de Constructii din Bucuresti, a imbratisat cariera militara, activand in structurile MApN in perioada 1965-1992. Intre 1953 si 1954 a fost trimis la specializare la Moscova. A ocupat mai multe functii importante, culminand cu cea de sef al Comandamentului Apararii Civile.

La sfarsitul anului 1989, generalul Geoana senior detinea functia de sef al Comandamentului Apararii Civile si cunostea subteranele Capitalei, locatii importante in diversiunea care a inceput pe 22 decembrie 1989, acestea fiind locurile din care ar fi actionat asa-zisii "teroristi".

Generalul Geoana a pus la dispozitia echipei lui Ion Iliescu planurile acestor subterane si i-a asigurat, astfel, fiului sau, Mircea, o apropiere de structurile noii puteri.

Google
 

Postări populare