Autor: fostă basarabeancă
Nu-mi ardea în mod deosebit de plimbare, căci era o vreme numai bună de lenevit la cald cu o cană de vin fiert cu scorțișoară. Și cum vinul meu se află în beci, iar beciul sub casa din grădină, și unde mai pui că e sâmbătă, am plecat. Cu ocazia drumului cam lung, îmi făceam planuri în gând: de săptămâna viitoare pot începe livada, de la întâi martie, dacă mă lasă vremea, mă apuc de curățat via; de pe cincisprezece pot să încep însămânțatul în solarii, printre picături lucrez la grădina de flori. Vedeți dumneavoastră, lucrul cu florile îl consider odihnă. Și din plan în plan (pe unde mai șterg în gând, pe unde mai adaug), mă apropii de sat. Trec prin pădurea lui Coroi, unde stau plantați la un podeț o mulțime de mogâldețe corfolite și murdare ce sar în fața mașinilor – încearcă să ne vândă urzici, ghiocei și te miri ce au mai găsit prin pădure. Niște copii mai măricei merg obosiți, cu sarcinile grele de crengi în spate, spre sat. Peste câteva minute întâlnim și niște căruțe încărcate cu bețe de răsărită, strânse de pe cine știe ce pârlogi, că la șosea e totul arat. De-a focului, că iarna nu-i gata. Stoluri de ciori zboară jos, a ninsoare. Mă întreb dacă planurile mele nu-și schimbă data. Satele se îndesesc și cred că e vreo sărbătoare, e multă lume pe la porți, la gură-cască. Mă concentrez, pentru că pe aici se joacă tenis cu piciorul pe drumul național și european. Copii și adulți la grămadă, sumar îmbrăcați, se manifestă deranjați de trafic.
Ajung la poartă. Văd că azi nu înmormântează pe nimeni (stau aproape de cimitir și apar cam pe la ora potrivită). De astă toamnă și până săptămâna trecută a fost mort în sat în toată sâmbăta. Câteodată și doi pe săptămână. „Cred că s-au terminat”, își dă cu părerea soțul meu. Bătrânii, vrea să zică. Probabil.
La mine în grădină vântul și-a făcut de cap: paie, crengi, felinarele răsturnate, pline cu pământ și apă, folia de pe solarii, nici ea în cea mai bună formă, îi cam fâlfâie poalele, o serie de ghivece au crăpat din cauza gerului, plasa de deasupra ogrăjorii găinilor tăiată și luată, sau de ce vorbesc frumos? Furată. Trecătorii mi-au aruncat în trandafiri sticle goale de suc, cutii de bere și de băuturi energizante, cutiile de la lapte din programul „Cornul și laptele”, desigur, nu și-au luat acasă ambalajul de la cornuleț: tot la mine în fața casei, împreună cu niște pachete goale de țigări, chiștoace, hârtie igienică folosită(!)…Nu vă mai spun, mi-a venit să plâng… Aceeași poveste în fiecare sâmbătă, în fiecare primăvară. A dat și o boală în găini.
Prin dreptul porții, absolut întâmplător, îmi trece unul care-mi propune ceva „grăunțe mai ieftin decât în târg” (uneori mi s-au propus găini furate chiar de la mine); cum îl refuz, îmi cere de-un rachiu.„ N-am”, zic.„ Atunci să fie un milion, vin și vă ajut la treabă la primăvară, pe cuvânt!” Știu exact cât face cuvântul lui, fix nimica; am fumat astea de niște ani buni. (VEDEȚI? Eu nu le împrumut bani la nesfârșit unor insolvabili!!!) Oricum, aproape nimeni nu știe să curețe corect un copac sau un butuc. Am renunțat să încerc să-i învăț. Mi-a venit ideea să „cresc” niște adolescenți, nu-i lasă părinții: copiii lor nu-s „slugi” (vine vorba aia cu capra râioasă cu coada pe sus!). Mă descurc și singură, dorm mai puțin, economisesc abonamentul de la fitness. Pe care le fac, bine, pe care nu, asta este.
Peste drum, ședință… de partid. Nu glumesc, direct pe trotuar se dezbate legea (cam târziu, e ordonanță) bonurilor fiscale. Acum îi judecă, îi taie și-i spânzură pe patronii din sat (doi, mari și lați). Toată lumea vă scăpa de datoriile de la caiet. Aferim! N-am treabă cu ei, dar au ei cu mine: n-am auzit? Cred că vine rândul primarului să-l salte! Își freacă mâinile bucuroși, inventează scenarii apocaliptice pentru tot neamul bietului om și trec la altele. Cine a fost să-și facă zilele pentru ajutorul social? Că uite, parșivii, nu le-au dat banii, până nu-și face fiecare zilele. Se duc ei, nu-i bai, să mai strângă gunoaiele, o ocazie bună să mai tragi cu ochiul prin grădinile altora, vezi ce are, ce n-are, ce se poate lua…
Geografia le permite să supraviețuiască anul împrejur: acum încep urzicile, urmează curpenii (hameiul), pescuitul, ciupercile în pădure; după care se ivește ocazia să culegi de unde au semănat alții pe lanuri, fructe în toate grădinile părăsite din sat (mai mult de jumătate), mai lucrează cu ziua pe apucate, mai bate o mamaie, un tataie, ceva, și-i confiscă pensia, îi fură găinile și le vinde; din vișine, caise, cireșe sau prune nu se face aproape la nimeni în casă compot sau dulceață: rachiu! Când vine toamna, se culeg viile cu sfințenie, se face vinul, se fierbe rachiul, după care… se trăiește viața! Pe la Crăciun, când alții abia dau cep la butoi, ei l-au supt deja pe vrană și se pornesc la pădure după creangă, pe lanuri după bețe de răsărită și strujeni treierați târziu; acum simt frigul.
Este o viață pe care o duc în cerc, fără nici o schimbare. Mă mir cum supraviețuiesc. Nu există medic; o școală cu patru clase, vreo cincisprezece elevi în total, dintre care și un lot de repetenți, aceeași în fiecare an; nu renunță, pentru alocație. Nimeni nu-și dorește mai mult pentru sine, pentru copii. Trăiesc și atât. Membri de partid mulți. Antene parabolice în fiecare curte. Și câte două. Când iau ajutorul social, mănâncă salam de la magazin, roșii din Turcia și Grecia în mijlocul iernii (ei cumpără cernoziom cu tirul de la noi, scot apa din fundul pământului cu ajutorul curentului electric, le cultivă în ghivece și pe urmă ni le vând nouă), pufuleți și „Eugenii”. Și bere cu rom. Sau „adio mamă”, „ultimul drum”, „tunuri”, secărică. Un adevărat folclor, o să mă iertați dacă nu-l știu pe tot.
Sunt prietenă doar cu niște moșnegi pe moarte și cu toți proprietarii de vile părăsite care au acum cetățenie italiană, greacă sau spaniolă și cu care vorbesc pe facebook. Pentru că nu se mai întorc. Și-au luat și cățel și purcel, și mamă, și tată, care mai trăiesc și ne-au lăsat cu ochii în soare.
Acesta-i aerul de pe la noi de pe la țară.
Eu cred că grecii își pot reveni, dacă se trezesc. Pe-ai mei, din fundul grădinii, nu pot să-i scol.
Abia aștept să încep treaba în grădină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu