station 4031 (@station4031)

Exiles 8534, originally uploaded by FlanniganPhotography.

Sunt unul din copiii care au crescut in strainatate. M-am nascut in Romania, dar mama a emigrat cu mine in Franta. Aici, am primit o educatie occidentala, am aproape toti prietenii, nu am suferit foamea desi situatia noastra nu a fost intotdeauna roz. Am studiat dreptul administrativ la o mare universitate, si lucrez ca jurist in locuinte sociale. Sunt multe lucruri despre care as visa sa vorbesc cu dumneavoastra despre statul de drept din Romania si politicile sociale foste si actuale, dar nu este subiectul.

Cu toate astea nu am uitat niciodata de unde am venit si cine sunt de fapt. Francezii nu au stiut niciodata sa ma inteleaga pe deplin, iar eu, mult timp, i-am respins.

Cand eram copil, erau foarte putini romani. Plangeam deseori si ma izolam de ceilalti. Ma simteam ca in inchisoare sau exil fortat. Nu imi placea tara nici moravurile foarte diferite ale copiilor de aici. Violenta inconjuratoare in special m-a deprimat foarte mult timp. Da, Franta este o tara foarte violenta, desi turistul poate nu vede asta. Exista o cultura a agresivitatii, se asteapta ca un om sa stie sa se apere singur si sa doboare obstacole mai mari decat el.

Dar asta m-a intarit.

In timp, a aparut internetul, si ma bucuram sa pot vorbi cu semenii chiar si dupa ce vacanta de vara se incheia. Visul european l-am avut, mi-as fi dorit ca UE sa fie un stat federal si sa nu mai existe diferente intre mine si cei din jur.

Realitatea a zdruncinat acest vis in ultimii ani, insa.

Inainte, cand auzeam o vorba romaneasca pe strada, era atat de rar incat saream peste ocazie si ma opream sa vorbesc cu persoana, bucuros sa nu fiu singurul.

Dar in ultimii ani, au aparut tot mai multi, cu mutre tot mai antipatice. Curand, am ajuns sa ii ignor total pentru un motiv foarte simplu: orice conversatie ma conducea iremediabil in situatia in care mi se cerea sa dau ceva, sau sa ajut cu ceva. Insuportabil, mai ales ca pur si simplu nu sunt o banca, si oricat as vrea nu am posibilitatea sa ajut pe toata lumea !

Pe urma, a aparut rasismul, discriminarea. Sunt constant injurat, umilit. In administratie orice formalitate minora dureaza cateva luni si necesita documente de care altii nici nu auzit, desi am cetatenia franceza. La servici, colegii ma privesc diferit, am fost banuit de furt in intreprindere (culmea pentru un om al legii)!

Evenimentul cel mai dureros s-a intamplat cand persoana de la resurse umane m-a chemat intr-o zi in birou. Am fost acuzat pur si simplu ca pasaportul meu francez ar fi un fals, si ca nu am dreptul sa muncesc pe teritoriul frantei ! Indignat, am apelat la mai multi oficiali ai statului cu care lucram si la sindicat. Acestia m-i au luat apararea si tipa respectiva a fost data afara cateva saptamani dupa asta pentru incompetenta. Dar de ce a trebuit sa ma zbat ?

Culmea ironiei ? Era o negresa !

Intr-o zi din 2011, ma saturasem de Franta si de comentariile rasiste, si am decis sa ma intorc in Romania. Am stat o luna in tara, cautand de lucru. Dar surpriza mea a fost mare cand am observat ca persoane nou intalnite imi spuneau clar ca “nu sunt de aici”. Eram considerat strain in propria tara !

Mai mult: prietenii imi tot cereau bani de parca ar fi fost cersetori de pe strada.

Din alte motive m-am intors in Franta, dar am ramas cu un gust foarte amar. Am impresia ca nicaieri in Europa nu mai sunt la locul meu.

Acum, imi ascund identitatea. Nu mai lupt. Au castigat…