Fragmentarium Politic
Originea curentului de opinie, care s-a propagat pe continent, ar putea explica si conceptul, de “euro-scepticism”, dar nu cred ca este inspirata preluarea si generalizarea lui, ca atare, in discursul politic pan-european. Nu poti fi in acelasi timp si european si “euro-sceptic”, la fel cum nu poti fi roman si, simultan, “romano-sceptic”. Contradictia in termeni este evidenta, nu trebuie demonstrata.
Te poti supara pe un politician, pe un partid sau o anumita politica, dar ar fi o eroare impardonabila sa translatezi asupra intregului o emotie, mai mult sau mai putin justificata, ce vizeaza o parte a totalitatii. Pe scurt, in opinia mea, conceptul de “euro-scepticism” ar putea induce o stare toxica sau perversa, cum denumim efectele contrare pe termen lung, daca avem in vedere ca poate sugera (si) un atac pe identitatea, coeziunea si solidaritatea europenilor.
Prin comparatie, nu cred ca-i vom auzi vreodata pe americani vorbind de americano-scepticism, pe rusi de ruso-scepticism, pe chinezi de chino-scepticism s.a.m.d. Desi clandestina, cum ar spune francezii, in raport cu vointele individuale si sociala, manipularea prin concepte este cea mai rafinata si mai insidioasa forta de modelare. De ce n-am adopta concepte care sa construiasca? Cred ca redobandirea constiintei celor mai de pret valori comune, ale identitatii, coeziunii si solidaritatii Europei, este cel mai bun lucru care ni s-a putut intampla dupa incheierea Razboiului Rece.
Nu am, acum, un concept alternativ, nici “unio-scepticismul”, care-mi vine pe moment in minte, nu ar descrie mai bine tendinta, pentru ca nu am nimic impotriva Uniunii, ca expresie a integrarii economice intre limite care nu aduc atingere vointei statelor membre si cetatenilor acestora, ci a integrarii politice, a supranationalismului care ridica si concentreaza decizia pe verticala, intrand in coliziune brutala cu democratia, care reclama un sens invers, de coborare si descentralizare.
Deja contradictia de sensuri, intre descentralizarea din statele comunitare si centralizarea supra-statala, la nivelul UE, a devenit manifesta, a trecut de faza de deosebire si a intrat in cea de opozitie, amenintand cu conflictul. De-suveranizarea statelor membre, implicit a mandatantilor acestora, a cetatenilor, si suveranizarea unui supra-stat, indiferent cum se va numi el, fie ca-si va pastra denumirea de UE, fie ca se va numi Statele Unite ale Europei, este o tendinta de neacceptat, prin caracterul anti-democratic si anti-popular.
Supra-statalizarea UE va adanci dramatic distantele politice, economice si sociale dintre “centru” si “periferie”, interesele nationale ale cetatenilor se vor topi in magma supra-nationala, partidele nationale vor deveni simple curele de transmisie, parlamentele nationale, o recuzita a unei false democratii. Cel putin din aceste motive, niciun potential presedinte federal, la scara UE, nu va putea constitutionaliza supra-statul prin substituirea vointei populare cu cuvinte, oricat de magice sau mitice s-ar dori (“Noi, poporul…” etc.).
Ideea mea este ca intre scepticism si optimism ar trebui aleasa calea realista, prin ajustarea proiectului european, printr-un compromis care sa nu insemne nici ca ne vindem, nici ca ne lasam cumparati. Fara integrare economica nu se poate, aceasta ramane singura optiune productiva pentru toate partile, dar trebuie gasita o formula negociata de echilibru intre integrare si suveranitate, intre competitie si cooperare, intre interesul national si interesul european.
9.6.13
Euro-realismul: Proiectul european, un echilibru intre integrare si suveranitate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Destinatii
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va...
-
Penitenciarul din Aiud. O sală mai degrabă austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu