Adrian Nastase & Gita Bizonu'

ADRIAN NASTASE

Despre drone şi MCV-uri

1. „Implementarea” noilor coduri

2. Inutilitatea practică a aşa-zisei „Mici reforme” în justiţie

3. Practica judiciară

Este titlul editorialului publicat de Adrian Nastase in Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Pentru cei care nu ştiu, dronele sunt nişte mici aparate teleghidate – folosite, de regulă, în teatrele de război – şi care zboară deasupra unor zone de interes pentru a spiona, a lansa explozibili sau a crea diversiuni.

În urmă cu aproximativ o lună – (la 18 iulie) – , a fost publicat Raportul Comisiei Europene privind „progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare” – o evaluare ce sintetizează situaţia în domeniul justiţiei din ultimii cinci ani. Acest raport este însoţit de un raport tehnic – cuprinzând detalii privind evoluţii legislative şi instituţionale.

Câţi dintre dumneavoastră au citit aceste documente? Câţi dintre oficialii români le-au citit? Câţi dintre parlamentari? Era nevoie de comentarii publice? De un răspuns oficial? Eu aşa cred…

*

* *

Să ne lămurim: pentru a adera la Uniunea Europeană, România a negociat peste 30 de capitole cu 25 de state membre, negocieri încheiate în decembrie 2004, de guvernul pe care l-am condus şi care au fixat inclusiv data semnării Tratatului de aderare (în aprilie 2005) şi momentul efectiv al aderării – 1 ianuarie 2007. Unul dintre capitole era aşa-numitul capitol JAI („justiţie şi afaceri interne”). În acest capitol (capitolul 24) erau fixate obligaţiile pe care România şi le lua pentru aderare în aceste domenii şi erau menţionate evoluţiile legislative şi instituţionale realizate – în cooperare cu instituţiile comunitare. Documentul de poziţie complementar depus de guvern la capitolul 24 avea peste 3000 de pagini!

Între altele, fuseseră modificate, conform acelor înţelegeri, regulile privitoare la numirea şefilor parchetului General şi ai PNA (DNA), astfel încât propunerile respective să nu mai fie făcute de ministrul justiţiei, ci de către CSM. Fuseseră adoptate numeroase reglementări privitoare la conflictele de interese, organizarea justiţiei, fusese promulgat un nou cod penal, fusese întărit rolul CSM, fuseseră eliminate din Constituţie – în 2003 – formele de imunitate parlamentară ce depăşeau protecţia opiniilor şi a voturilor exprimate.

Tratatul de aderare a României la U.E. nu cuprindea şi nu cuprinde obligaţia utilizării unui mecanism de monitorizare (clauza de salvgardare putea funcţiona doar în intervalul 2007-2010). Dacă „mecanismul” ar fi unul general, pentru toate ţările membre, ar fi în ordine. Dar aşa?

Sigur, au loc evoluţii, schimbări în domeniul judiciar, al luptei anti-corupţie, în toate statele membre, mai ales în domeniul tranzacţiilor bancare – faţă de care ar trebui să ne manifestăm „îngrijorarea”. Pentru că, în definitiv, criza financiară prin care trecem şi de pe urma căreia suferim toţi, a fost generată, în mare măsură, de lăcomia unora dintre băncile cu sedii în state membre ale Uniunii.

*

* *

Din păcate, după 2004, justiţia a devenit pentru Traian Băsescu şi pentru ministrul său de justiţie – Monica Macovei – un instrument de luptă împotriva adversarilor politci.

Între primele măsuri luate de Băsescu şi Macovei, a fost preluarea – de la CSM – a dreptului de a propune procurorul general şi procurorul şef al DNA, menţinuţi şi în prezent, prin prelungiri neconstituţionale (mă refer la DNA).

O altă acţiune cu obiectiv politic a fost modificarea în 2005 a legii răspunerii ministeriale – prin încălcarea brutală a unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale – astfel încât „avizul” Parlamentului să fie necesar pentru începerea urmăririi penale doar pentru colegii de Guvern ai ministrului Macovei, nu şi pentru foştii miniştri – cei din guvernul PSD!, care urmau să fie trimişi rapid în instanţe.

Nu vreau să continui cu astfel de exemple, extrem de numeroase, de altfel…

Traian Băsescu şi Monica Macovei au gândit un plan diabolic. Cu o lună înainte de data aderării, în decembrie 2006, ei au acceptat un mecanism umilitor pentru România, un instrument de monitorizare fără sfârşit care a fost şi va fi folosit în permanenţă pentru „a ne da peste degete” atunci când ridicăm vocea în cadrul clubului european spre a ne apăra interesele.

De aceea, noi suntem în situaţia să discutăm cu doamna Merkel despre cvorumul la referendum şi alte chestiuni menite să ne pună în defensivă, în loc să discutăm, spre exemplu, despre interesele noastre în Republica Moldova, în condiţiile vizitei sale la Chişinău.

Pentru Băsescu, MCV-ul a fost un instrument util, invocat drept argument de autoritate („ne-a cerut „Bruselu”!”) pentru a-şi realiza interese politice mărunte. Raportul de „evaluare” din 18 iulie este un exemplu foarte bun pentru această strategie de tip „stick and carrot” („băţ şi morcov”). MCV-ul este şi va fi un „coş” în care vor fi aruncate diverse cereri pentru a justifica blocarea unor decizii din ţările membre ale Uniunii Europene, vizând interese ale României („spaţiul Schengen”, „dreptul la muncă”, cote de „imigrare”, problematica romilor, interese în privatizare – apropos, cunoaşteţi firme din România capabile să cumpere 15% acţiuni la Transgaz?).

Filozofia documentului MCV rezultă chiar din Raport: „în cursul acestor cinci ani, au existat perioade de progres şi de regres, momente în care cooperarea a funcţionat bine şi momente în care MECANISMUL s-a confruntat cu atitudini ostile şi a întâmpinat rezistenţe” (subl. ns.). „Mecanismul” are suflet, are „personalitate juridică” şi, iată, din când în când, el a fost supărat pe noi.

„Drona” fabricată la Bruxelles nu a fost acceptată, deci, fără „mârâieli” de societatea românească.

Personal, am trecut prin multe situaţii delicate sau umilitoare în 20 de ani în care m-am ocupat, într-un fel sau altul, de politica externă românească dar nu-mi aduc aminte de ceva asemănător – de auto-asumarea, practic, a unui regim semi-colonial – cel puţin în acest domeniu, MCV-ul fiind construit de la două capete – unul fiind Traian Băsescu la Bucureşti şi altul de „capuchehaia” sa de la Bruxelles – Monica Macovei.

Să ne întrebăm acum, după cinci ani, care au fost rezultatele „notabile” ale utilizării MCV-ului pentru România- sub formă de „bici” pentru reforma în justiţie?

Obiectivul principal a fost, după cum ştiţi, lupta împotriva corupţiei. Rezultatul, după cinci ani, rezultă chiar din raport, în baza unui sondaj Eurobaromentru – 96% dintre români consideră, în 2012, corupţia ca fiind o problemă majoră, iar 67% dintre ei consideră că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani (pag. 12). Concluzia o trageţi singuri!

*

* *

Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) a fost stabilit printr-o decizie a Comisiei Europene, din 13 decembrie 2006, şi el avea în vedere, pentru România, patru obiective de referinţă: i) reforma sistemului judiciar; ii) integritatea; iii) combaterea corupţiei la nivel înalt; iv) prevnirea şi combaterea corupţiei din sectorul public.

Să le luăm pe rând pe principalele dintre ele:

In raportul MCV, cu privire la cele patru domenii de referinţă, se menţionează în primul rând, „modernizarea substanţială a sistemului juridic” prin introducerea noilor coduri. Dintre cele patru coduri adoptate cu o grabă stupidă, în procedură de urgenţă, în 2009, sub presiunea experţilor, după trei ani, doar Codul civil a intrat în vigoare. Introducerea noului cod civil a creat însă o perioadă de confuzie, nu doar în rândul justiţiabililor ci chiar în rândul magistraţilor şi avocaţilor, îngreunând – deja supra-solicitatul – sistem judiciar românesc.

Noul cod civil – apreciat de unii, contestat de alţii – a reprezentat un proiect ambiţios de codificare a jurisprudenţei bazată pe Codul civil de la 1864, de înglobare a Codului Familiei, a Codului Comercial, în ideea unei mai bune uniformizări a dispoziţiilor legale. Deşi salutară, aplicarea Noului Cod Civil s-a realizat fără o prealabilă informare către destinatari şi fără a asigura logistica necesară unui astfel de proiect.

In aceste condiţii, cu toate că intenţia de elaborare a unui Nou Cod Civil corespundea necesităţilor juridice, implementarea defectuoasă a acestuia a accentuat „haosul” ce domneşte în sistemul juridic românesc actual.

De altfel, amânarea pentru anul viitor a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă – programat iniţial pentru 1 septembrie – dovedeşte distanţa dintre „desenele” pe care le fac, în aceste rapoarte, cei care le pregătesc, fără o bună cunoaştere a problematicii, şi situaţia concretă, inclusiv cea a „finanţelor” justiţiei. Faptul că, în luna mai, anul acesta, bugetul justiţiei pe întregul an era deja consumat dovedeşte lipsa de realism a acestui „mecanism”care, în mod evident, are în principal obiective politice, exterioare sistemului judiciar.

Probabil că nu ştiţi, dar studiul de impact pentru aplicarea codurilor a fost decis doar după adoptarea lor. Si ţinând seama că au trecut deja 3-4 ani de la adoptare, probabil că va fi nevoie de o nouă modificare a codurilor ţinute acum la congelator, în anul viitor.

Acestea sunt o parte din rezultatele extraordinare ale „mecanismului”. Sigur, s-au obţinut, în schimb, rezultate „politice” remarcabile, prin folosirea acestui instrument…

Se menţionează, în cuprinsul MCV: „Când toate noile coduri vor intra în vigoare, România îşi va fi revizuit fundamental legislaţia în materie civilă şi penală.” Corect, dar această revizuire va fi doar una teoretică, faptic fondurile pentru justiţie vor fi, în continuare, insuficiente, instanţele vor continua să fie supraaglomerate, lipsa de personal va continua să fie aspru resimţită iar numărul de judecători va continua să fie insuficient în faţa realităţilor din sălile de judecată. Chiar în cuprinsul MCV sunt recunoscute aceste deficienţe, însă, în mod eronat, ele nu sunt privite ca principalii factori asupra cărora trebuie să se concentreze reforma în justiţie.

Nu ştiu câte ţări, au fost „obligate” (chiar în cadrul MCV se menţionează că schimbările au fost realizate ca rezultat al presiunii externe) ca într-o perioadă de doi ani să modifice radical legislaţia fundamentală a ţării lor…

Să adăugăm şi situaţia penibilă a noului Cod penal. Vă amintesc faptul că a existat un Cod Penal nou, promulgat în 2004, dar care nu a fost pus în aplicare de regimul Băsescu – Macovei iar codul adoptat, în „mare” procedură de urgenţă, la cererea Comisiei Europene, în 2009, va intra, poate, în vigoare anul viitor – la fel şi Codul de procedură penală. Aşa încât „cârpim”, la 20 de ani după Revoluţie, Codul penal de pe timpul lui Ceauşescu, din 1968. Si pe el aşezăm o politică penală marca Băsescu – Macovei, sub umbrela MCV!

Apropos, dacă tot s-a redactat un nou cod penal, nu era normal să fie „unificate” şi preluate în noul cod şi reglementările din Legea nr. 78/2000? Evident că nu, pentru că România rămâne, şi după „reforma sistemului judiciar” singura ţară din Uniunea Europeană care are două sisteme paralele de parchete care funcţionează fiecare pe o altă bază legală – Codul penal, respectiv legea nr. 78/2000 pe baza a ceea ce aş numi „principiul descentralizării sistemului penal”! Iată un exemplu de bune practici şi pentru celelalte ţări membre ale Uniunii Europene!

Este salutată, în cadrul MCV, adoptarea legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor ca fiind „un exemplu de legislaţie practică şi pragmatică, răspunzând unor deficienţe reale”.

Este adevărat că deficienţele la care se face referire există, soluţionarea acestora prin adoptarea „micii reforme” a fost însă o utopie. Nu eventuala lipsă a unui cadru legal era factorul care determina , anterior adoptării Legii nr. 202/2010, acordarea de termene exagerat de mari în rândul instanţelor româneşti ci lipsa „infrastructurii” necesare. Deşi adoptată de mai bine de doi ani, legea „micii reforme”, nu a produs nicio schimbare cu privire la gradul de încărcare al instanţelor sau cu privire la celeritatea soliuţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Termenele acordate în cauze „urgente” sunt tot de aproximativ cinci luni iar în cauze obişnuite de aproximativ un an. Niciodată lipsa sălilor de şedinţă, a personalului auxiliar, a numărului suficient de judecători la instanţe, nu va fi rezolvată prin adoptarea unor legi, fie ele chiar „practice şi pragmatice.” Se menţionează, în cadrul MCV, că legea 202/2010 „a adus îmbunătăţiri concrete pentru consecvenţa şi eficacitatea actului de justiţie”. In ce fel a îmbunătăţit legea „micii reforme” actul de justiţie nu se menţionează în raport. Dacă se referă la consecvenţa aplicării unitare a legii, „mica reformă” nu a introdus nicio prevedere de unificare sau de clarificare a practicii, ci doar a modificat procedura de soluţionare a recursului în interesul legii. De altfel, chiar în cuprinsul MCV-ului, în cadrul analizei consecvenţei actului de justiţie, se menţionează faptul că Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie „deţine responsabilitatea principală privind unificarea jurisprudenţei”, responsabilitate pe care, evident, nu o îndeplineşte cu succes , câtă vreme una dintre marile probleme identificate în cadrul MCV o reprezintă inconsecvenţa jurisprudenţială.

Ceea ce pare a nu fi înţeles de către „experţii” care au elaborat MCV este că practica neunitară este, de multe ori, rezultatul redactării lacunare a unor legi iar nu lipsa accesului judecătorilor la soluţiile pronunţate de alte instanţe (jurisprudenţă care oricum nu este izvor de drept în sistemul românesc).

Oricum, s-a întâmplat un lucru aberant: în condiţiile în care s-a pus accentul pe redactarea noilor coduri – care au fost adoptate în procedură de urgenţă de către parlament dar iată ele, de trei ani, nu pot fi puse în aplicare, marii strategi de la Bucureşti şi Bruxelles şi-au dat seama că au nevoie de un super-mecanism procedural pentru a obţine condamnarea rapidă a adversarilor politici, în principal condamnarea mea.

Aceasta a fost raţiunea principală a adoptării legii „micii reforme” – un surogat al prevederilor din coduri, construit în jurul conceptului de „celeritate” selectivă, bazată pe comenzile politice. Aveţi toate dovezile pe www.codulzambaccian.ro

Se mai susţine, în cadrul raportului MCV, că sistemul juridic din România are „trăsături care îl fac vulnerabil faţă de abuzuri” fiind oferit ca principal (şi singurul de altfel) argument faptul că termenele de prescripţie nu se suspendă sau nu se opresc la momentul trimiterii în judecată a cauzei.

Raţiunile actualelor reglementări din legislaţia noastră au fost explicate de specialiştii români. Aceste raţiuni ţin de politica penală aplicată de fiecare ţară, politica penală stabilindu-se unilateral, de ţările membre UE, neexistând o politică comună a acestora în domeniu.

Câtă vreme la nivelul Uniunii nu se discută şi nu se aprobă implementarea unei politici penale convergente, modalităţile în care România alege să-şi definească acest atribut îi aparţin în totalitate şi nu sunt susceptibile de influenţe externe. In nici un caz, nu poate fi obligată ţara noastră, prin intermediul MCV-ului, sau prin orice alt mecanism să îşi modifice într-un sens sau altul politica penală.

Sunt menţionate, în cuprinsul raportului, măsurile adoptate de ICCJ în vederea unificării practicii, şi anume: i) elaborarea unui ghid de bune practici în stabilirea pedepselor pentru cazurile de corupţie; ii) luarea în considereare a riscului de împlinire a termenului de prescripţie şi iii) transmiterea mesajului că instanţa nu va lua în considerare încercările nelegitime de întârziere a soluţionării cauzelor.

Şi iată trei observaţii, naive, din partea mea:

i) elaborarea unui „ghid de bune practici” nu poate fi în nici un caz, considerată măsură de unificare a practicii ci, eventual, doar un element de informare pentru magistraţi. Singurul mecanism acordat ICCJ de unificare a practicii este procedura recursului în interesul legii. Magistraţii judecă doar în baza legii, nu a practicii, nu a ghidului sau a oricărui element elaborat de orice instanţă sau instituţie. Mai mult, chiar prin intermediul recursului în interesul legii, ICCJ nu are posibilitatea modificării dispoziţiilor unei legi, ci doar analizează – în caz de jurisprudenţă neunitară – care este cea mai apropiată interpretare de sensul şi litera legii (acest ghid de bune practici a fost iniţial realizat în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi, ulterior, preluat de ICCJ).

ii) Termenul de prescripţie este prevăzut expres de lege, magistraţii sunt ţinuţi de acest termen, nefiind necesară o „indicaţie” externă în acest sens. Si oricum „bunele practici” nu pot modifica reglementările din Codul penal. Părerea mea…

iii) Instanţa este ţinută de acordarea de termene rezonabile care să permită dreptul efectiv la apărare. Aici chiar nu vreau să comentez mai mult.

Perioada 2005-2006 trebuia să fie o perioadă de întărire a infrastructuriinecesare pentru continuarea reformei în justiţie – începusem consolidarea şi reparaţiile la Palatul de Justiţie, continuasem lucrările, pornite de Valeriu Stoica, la Tribunalul Bucureşti, oferisem un sediu (preluat de la armată) pentru PNA dar mai erau multe de făcut. Rapoartele Comisiei, cuprind multe vorbe goale („proactiv”, „cuprinzător”), în stilul „wishfull thinking”: „dacă vor fi puse în aplicare în mod corespunzător (codurile n.n.), ar putea genera beneficii considerabile în ceea ce priveşte eficacitatea, transparenţa şi consecvenţa actului de justiţie”. Vorbe, multe vorbe…

La fel, multe seminarii, contracte de consultanţă ( s-a clarificat, oare, situaţia contractelor de consultanţă pentru coduri?), „studii” etc. Fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană trebuiau să se întoarcă, la fel ca şi în alte domenii, se pare, la „experţi” din ţări occidentale, în timp ce la ICCJ, pentru secţia penală, în aceşti cinci ani, a existat o singură sală de sedinţă care se va numi, fără îndoială, Sala „Adrian Năstase”.

Vă mai dau un exemplu – „experţii” nu au priceput nimic din chestiunea eventualei sesizări a Curţii Constituţionale în legătură cu hotărârile parlamentului. Nu a legilor. Aspect introdus neglijent printr-o lege recentă. Constituţia – ţinând seama de autonomia puterilor statului – nu menţionează – pe bună dreptate – hotărârile parlamentului între actele ce pot fi atacate la Curte. Inteleg să fie atacate, eventual, hotărârile cu caracter normativ, dar să fie atacate toate hotărârile, inclusiv cele care vizează numirea personalului, aspecte de buget, chestiuni administrative? Ar fi aberant. Citiţi însă menţiunile din raportul MCV de la pag. 5: „In special, comisia este îngrijorată (cum altfel? n.n.) de această limitare a competenţelor Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte hotărârile parlamentului. Autorităţile române trebuie să reinstituie de urgenţă aceste competenţe în conformitate cu Constituţia României.”

Citiţi acum şi articolul 146 din Constituţie privitor la atribuţiile Curtii. Sunt menţionate doar legile şi regulamentele Camerelor – care au regimul unor legi. Adăugarea, recentă, din legea CCR, ar putea să justifice, cel mult, încluderea în acestă categorie a hotărârilor „normative” ale parlamentului. Ce părere aveţi despre „experţi”? Dar ce părere au reprezentanţii parlamentului? Nu ştiu, pentru că nu am citit un răspuns către cei care le ţin – de la Bruxelles – lecţii de drept constituţional român.

Aş mai pune câteva întrebări retorice: Aţi văzut undeva, în raportele MCV, în perioada 2007-2012, referiri la procese cu 972 de martori ai acuzării, eventual cu recomandări de utilizare a acestui model, ca „bune practici” ale DNA, şi pentru alte ţări?

Aţi văzut, poate, în rapoartele MCV menţiuni despre utilitatea folosirii, pentru raţiuni de „celeritate” a unor judecători fără inamovibilitate, dar „proactivi” în dosarele „complexe” de la ICCJ?

Cum se poate ca, timp de cinci ani, expertii Comisiei să nu fi înţeles definitiv diferenţa dintre imunitatea parlamentară şi condiţiile legii răspunderii ministeriale şi nici faptul că, din 2003, după revizuirea Constituţiei, parlamentarii nu se mai bucură de imunitate pentru fapte penale?

În Raportul MCV, se recomandă „un proces transparent de numire a Procurorului General şi a procurorului şef al DNA”, dar a existat oare un astfel de „proces transparent” la numirea actualilor şefi ai parchetelor? Sau la re-numirea lor în al doilea mandat? La acel moment, de ce nu a făcut aceleaşi reomandări „MCV-ul”?

Cu mândrie „se raportează”, atât în raportul politic, cât şi în cel tehnic, că, în sfârşit, în România a fost condamnat definitiv „un fost prim-ministru”.

Adevărat?Nu! Este o minciună pentru consum public. Eu am fost condamnat în calitate de preşedinte de partid. S-a făcut această „şmecherie” de către DNA, menţinută la instanţă, pentru a se evita solicitarea unui „aviz” din partea parlamentului pentru începerea urmăririi penale. Nu au aflat, oare, marii „experţi” de la Bruxelles acest lucru, după cinci ani de activitate „intensă” în România? De ce nu au menţionat, ca o mare reuşită, că a fost condamnat definitiv un fost preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu?! Era la fel de adevărat…

Când este vorba despre mine, ca „ţintă”, atât raportul politic cât şi cel tehnic vorbesc despre un caz „emblematic” de coruptie. Interesant este faptul că şi fostul preşedinte suspendat, într-un interviu, a folosit termenul „emblematic” în legătură cu condamnarea mea – termen ce nu-i stă în caracter. Nu pot să nu observ insă „calitatea” acţiunii comune de manipulare a opiniei publice interne şi externe, pe acest subiect.

În raportul din 18 iulie 2012, în ciuda sub-titlurilor, recomandările finale, introduse de Comisia Europeană, pe o bază subiectivă, dovedesc dimensiunea politică a acestui mecanism – dronă, utilizat într-un moment politic important, pentru obiective politice clar partizane.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă propunerea de a se crea un „grup de monitorizare a reformei judiciare, din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor puterilor în stat (probabil pentru o aplicare „cuprinzătoare”a principiului separaţiei puterilor în stat! n.n.), ai asociaţiilor profesionale şi ai societăţii civile”.

Mă veţi considera bănuitor dacă voi crede că acestă recomandare a fost adăugată după schimbarea de guvern, pentru a fi introduşi în „joc” şi prietenii Monicăi Macovei din PDL, singurii interlocutori ai „mecanismului” până de curând.

Tot între recomandările din Raport figurează – nu o să credeţi – „asumarea angajamentului de a impune sancţiuni disciplinare tuturor membrilor de guvern sau de partid care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercită presiuni aspra instituţiilor judiciare”. Propun, în acest sens, adăugarea unui articol la Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale: „O decizie a Curţii este corectă dacă este în concordanţă cu orientările Comisiei Europene.”

Pedeapsa pentru cei vinovaţi de criticarea unor astfel de decizii, va fi de doi ani închisoare cu executare. Dacă vor persevera, se vor găsi acasă la ei, droguri sau cartuşe…

GHITA BIZONU'

1) Chiar asa dom Nastase?!cu toate că intenţia de elaborare a unui Nou Cod Civil corespundea necesităţilor juridice? Sa inteleg ca belgienii au un nou cod civil? Italienii idem? Au renunatat francezii la Codul Napoleon?

Hai sa fim seriosi !!!

2) Hopa ca s-au trezit ai nostrii specialisti sa fie mai stahanovosti decat juristii “comunisti” si sa dea un nou cod civil corespunzataor contructiei orinduirii capitaliste ca sa inlocuiasca codul valabil de al Carol I incoa!!!!Si daca noi nu suntem seriosi cine sa ne ia in serios? Si asa ajungem la mana “expertilor” europeni cand de fapt se cam stie ca Strasburgu da si Bruxelu sunt cimitire ale elfanatilor!! Din cerintele lor se cam vede in ce sunt “experti”!La “reforme” si “indicatii” …Pai este normal ?!Ca prin liceu despre unele se zicea ca se aia pe nasturi!! Asa ca Ponta plecat cu ,, vaca sau capra sau nu stiu ce prin Africa .. ca taticu i-a promis ca o va racori cu cureaua!! Si asta fiindca a stat la Barosso, la Merkel, samd. Si fiindca PSD a “stat” la Base cand facu imprumutu ala de la FMI!!Acel guvern a debutat prin semnarea unor acorduri internationale care au fost benefice doar pentru altii. Ma rfer la acordul CEFTA, ASAL, FESAL si planul Bechtel. Acordurile FESAL si ASAL au fost impuse impuse de FMI si Banca Mondiala.3 Desfiintarea aproape completa a subventiilor si a primelor din agricultura; Anularea Legii nr. 83/1995 care prevedea sprijinirea concreta a producatorilor agricoli si ca nu vor mai fi prime pentru export agricol;4 Incetarea refinantarii de catre BNR a creditelor directionate pentru agricultura;5 Reducerea stocului rezervei de grau la 350.000 de tone, fata de 2.800.000 de tone cat fusese practicat inainte;6 Introducerea licitatiilor la achizitionarea cerealelor pentru rezerva de stat, cu participare internationala, stiut fiind ca Uniunea Europeana subventioneaza intens sectorulMai prevedea, de asemenea, si cateva masuri obligatorii, cum ar fi:- Toate fermele de porci si pasari sa fie privatizate, lichidate sau introduse in procedura de lichidare;- Incheierea procesului de lichidare a cel putin 30 din cele 50 de foste IAS-uri.7 Liberalizarea preturilor si cometului tuturor care in prezent sunt supsuse concurentei si sa observam mai ales ca “preturile titeiului, gazului natural si produselor rafinariilor se vor stabili la nivel mondial si se vor mentine la acest nivel prin ajustari bancare“.8 Liberalizarea extensiva si stabilizarea comertului extrior, si mai cu seama “eliminarea tuturor interdictiilor si contingentarilor la export, cu exceptia produselor forestiere si a acelor cote impuse prin acorduri internationale”. Adica pe sleau guvernul s-a obligat sa favorizeze exportul materiilor prime in detrimentul producatorilor autohtoni. Si la “Accelararea privatizarii” se mai gasea un paragraf interesant: ”se vor aduce schimbarile necesare legislatiei pentru a permite vanzarea actiunilor la licitatie celui care ofera cel mai bun pret, fara a stabili un pret minim sau alte conditionari”. Adica uneori nu a fost chiar coruptia fratilor !!9 Privatizarea accelerata a intreprinderilor de stat care inregistreaza pierderi se cerea posibilitatea ca lichidatorii desemnati sa fie atat romani cat si straini …Insa nu uitai un amnunt: intreprindera cea mai energointensiva din Romania a fost si a ramas ALRO Slatina. Nimeni nu mai vorbeste de consumurile ei uriase, dupa ce a fost privatizata. Oare de ce?! Eu nu am nici un raspuns. Poate niste idei de ce se vorbea inainte…Va acuz insa ca nu ati tinut cont de faptul ca un grup restrans (9) este mai usor de “presat” decat o majoritate parlamentara..Si se pare ca nu exista nici un mijloc de a cenzura CCR desi aceasta isis depaseste copios atributiile!!! Si astfel CCR a devenit grantul incalcarii Constitutiei!!!

3) Ei … am si eu de pus asa o intrebare : noi aia de va votam pe dvoastra marii oameni politici aveam sau dreptu sa stim si ce angajamente va luati pe spinarea noastra?!

Caci iata ce scriati acu 4 articole in urma :dreptul de a beneficia, după aderare,30 de miliarde de euro, rezervaţi României, sub forma unor fonduri nerambursabile, sumă care trebuia să compenseze, în opinia mea, sacrificiile economice pe care le făcusem pentru a deveni “o economie de piaţă funcţională”.

Ca care sacrificii economice ? La ce am renuntat? Ce “contigentari” am acceptat? Care “conditionari” ?! Ce a fost in plus fata de ce ni se bagase pe gat prin ASAL, FESAL si planul Bechtel (nu autostrada.. industria petrochimica). Fiindca am asa o veche nemultumire : niciodat nu am auzit nimic despre sacrificii economice! O .. am citit despre ce s-a cerut Portugaliei si Spaniei …. ceva despre ce sp-a cerut altora tari foste socialiste dar nimic nimicuta despre angajamentele dvoastra in numele Romaniei!!!

Da. In Romania .. unde “populimea” nu are a se baga in treburile celor mari gen Baraoso din marea putoare portugheza (care mare putoare a fost constransa sa isi reduca din pescuitu de sardine ca sa faca mai putin conucrenta. Noi la ce am renuntat?) .

Pai vedeti? Altii au scuza la Bruxel : ma spanzura poporul! Politicienii nostri satu si abiara “la ordinu dvoastra senor baros!!” …. fiinca poporului i se zice ca daca face frumos va primi si el nister firimituri e la masa bigatilor. Uitandu-e sa se zica ca poporul furnizeaza painea la ale carei firimituri sunt promise .

Asa ca domnule cestia cu adolescentul care, stând pe o bancă în parc cu iubita lui, în timp ce-i arată Luna, îi bagă mâna pe sub fustă este incompleta …. ca adolescenta in cauza ar putea reactiona. Dvoastra adolescentele noastre politice cum va purtati cand vi se umbla sub fuste?!

4) pana in 2000 inghitisem astea

Toate tarile traditional agrare au aceleasi dificultati – sunt concurate de tarile industrializate care au deazvoltat o agricultura performanta de inalt randament si pe care o protejeaza cu gelozie. Nu stiu unde se spera la exporturi masive… si de unde, caci o agricultura moderna impune altceva decat secera. Si acel altceva nu se poate decat in tarile cu o industrie desvoltata, care sa ofere sprijinul financiar necesar si unelte moderne. La noi inteligentul Ciorbea a renuntat la subventii ca sa faca concurenta loiala.

O sa incep cu acordul ASAL , pentru restructurarea agriculturii. Acesta accord a impus:

Costul acestui accord a fost de 350 milioane dolari SUA. Care este insa suma cumulata a importurilor alimentare din acesti ultimi 10 ani nu ma intrebati ca nu stiu !! Ce este mai intersant este faptul ca provincialii nostri guvernanti au acepatat conditii pe care nu le indeplineau tarile din care veneau negociatorii….

Era sa uit – taxele vamale pentru importuri agricole au fost scazute.

Insa in acelasi timp s-a semnat si acordul CEFTA. Acesta nu ar fi fost rau daca insa ar fi fost negociat cu grija. In primul rand a fost deschisa piata pentru importurile agricole. Tineti minte, noi renuntaseram sa subventionam agricultura! Nu si ungurii si nici polonezii!! Asa ca Ungaria a exportat de toate pe piata romaneasca – inclusive malai! – iar porcii polonezi au gasit aici un larg teren de desfacere – porcu polonez beneficiind de credite generoase, subventii si taxa de export in timp ce porcii COMTIM treceau la canibalism.. Asa ca agricultura romaneasca nu avea nici o sansa. Insa as observa ca in unicul domeniu in care in 1997 Romania avea un mic avantaj competitiv, piata ramanea inchisa – si ma refer la industria automobilistica …unde Daewoo tocmai poposise.

Acordul FESAL viza restructirarea industriei romanesti … prin restructurare trebuie sa intelegeti lichidare. S-a impus :

La acestea s-a mai adugat Planul Bechtel privind industria petrochimica. Romania avea o capacitate de rafinare de aproximativ 30 milioane tone si o productie proprie de cca 7,5 milioane tone. Consumul annual era insa mult mai redus decat capacitatea instalata, rafinariile exportand difernata – in jur de 3,5 milioane tone de benzina si 4 milioane tone de motorina (insa importand pacura, produs inferior sau reziduu). Insa dupa anul 1990, prin pierderea contractelor de barter cu Iranul – Romania livra tractoare, ciment si alte asemena – industria de prelucrare a titeiului a intrat in criza furnizand 10-11 milioane tone. Guvernul Ciorbea a preluat studiul firmei Bechtel si a incercat in prima faza inchiderea unor rafinarii. A dat inapoi din cauza consecintelor cauzate – de exemplu imediat s-a descoperit ca ar fi trebuit sa fie importate benzinele de extractie… Si chiar daca nu s-au inchis rafinariile, in schimb s-a trecut la o impartire faorte complicata a titeiului brut si la un joc al valorii petrolului folosit. Si nici o rafinarie nu producea la capacitate ci cel mult la 50 % – situatie care in mod normal se lasa cu pierderi.. Oricum exporturile romanesti de produse distillate au disparut si… si in 1997 a fost primul an cand a trebuit sa importam pacura cu banii jos (pana atunci pacura se importa din sumele rezultate prin exportul distilatelor). Oricum ce trebuie retinut: planul Bechtel a facut sa se piarda niste bani.. si prin alte locuri sa se castige.

Deci rolul reformei si a celor 4 tratate combinate se poate concluziona in: pierderea pietei interne, pierdera industriei, pierderea de locuri de munca. Si in final emigrarea a nu se stie cati dintre concetateni.

Din Seculara inapoiere a Romaniei…

As fi curios ce ni s-a cerut in schimbul aderarii (in afara de MCV)

5) Domnule Nastase

si ce erati dvoastra in momentul modificarii Constitutiei? Blogher?! Sau cumva presedintele partidului de guvernamant (care avea un cuvant extrem de greu in comsia de revizuire a Constitutiei) si prim ministru?! Nu puteati avea o opinie proprie fiindca deh dvoastra nu aveti cunostinte de drept? Ba pardon erati prof univ la drept!!

Ati acceptat sa mariti puterile CCR si sa faceti deciziile si hotararile CCR necenzurabile de catre Parlamnt .. Adica sa subordonati vointa parlamentului vointei celor 9 … translatand astfel decizia suverana de la un parlamant care poa fi criticabil dar este expresia “sufragiului universale” (inceracti sa “auziti” cu intonatia lu Titirca Inima Rea) catre niste 9 alesi nu se stie cum , nu se stie de ce dar se stie de cine. Deci ati putea fi acuzat ca ati urmarit posibilitatea de a exercita în continuare o influenţă hotărâtoare la conducerea statului. si din (p)opozitie . Am scris “ati putea ” nu ca va acuz…

Idem va acuz ptr unii: ca Sova in 2010, a propus modificarea Legii de funcţionare şi organizare a CCR in sensul extinderii controlului Curţii asupra tuturor hotărârilor Legislativului. Cumva sunteti raspunzator si ptr ca asta a terminat dreptul ?! Apropos cati dintre procurorii care azi colinda satele cu blblia in mana sunt produsul dvoastra domnule profesor?!

Si asa ne-am procopsit cu o supracamera numita mai potenta decat cele 2 alese. Care supracamera cere sa fie “respectata” si sa nu ii fie comentate hotararile.. chiar si atunci cand hotararile ei adauga la lege… Supracamera CCR nu aplica ci creaza lege !! De ex atunci cand a zis ca presdintele poate sa refuze o singura data motivat un ministru … Unde scrie asta in Cnstitutie? Deci CCR a modificat Cpnstitutia !! Si prin aceasta modificare a incalcat Constitutia .. inlcusiv in ce priveste modalitatea de modificare a constitutiei!

“Multumesc” domnule profesor de drept, fost presedinte de partid, premier, presedinte de senat!

Inclusiv ptr Ponta care lipi copita in fata lu Barosso mai dihai decat un racan in fata unui colonel!! chiar asa :ce cauta asta in politica?! 

Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna la facebook peromaneste

Ponta a făcut două gafe care i-au întors pe liderii UE împotriva luiDoar un punct de vedere sau mai mult?

22 decembrie 1989, originally uploaded by Romulus Cristea.

Via Flickr:
In sediul Comitetului Central-Romulus Cristea(centru); Ioan Toma (stanga extrem); Alin Teodorescu (primul rand); George Grosu (cu ochelari); 22 decembrie 1989





Şeful IMAS, Alin Teodorescu la Romania Libera cu SABINA FATI

Sociologul Alin Teodorescu, 61 de ani, fost ministru şi şef al cancelariei premierului Adrian Năstase, care a lucrat în perioada de preaderare cu reprezentanţii Uniunii Europene şi cunoaşte mecanismele de la Bruxelles, crede că premierul Victor Ponta nu are prea mari şanse să-şi reabiliteze imaginea în faţa cancelariilor occidentale.

Greşeala ma­joră pe care a făcut-o când a participat fără mandat la Consiliul European din iunie ar putea duce la invalidarea tuturor hotărârilor luate atunci de liderii UE, iar gestul său nu va fi uitat de liderii occidentali, spune Alin Teodorescu, şeful Institutului de Marketing şi Sondaje, IMAS, argumentând, pe de altă parte, că toate criticile formulate de capitalele vestice nu au afectat prea mult simpatiile românilor faţă de USL. „Victor Ponta este văzut la Bruxelles ca o persoană care are o problemă de integritate. Din această cauză, punctul 6 din lista lui Barroso este să facă din integritate o prioritate politică", mai precizează Teodorescu, explicând că acest lucru se referă la faptul că premierul român „se angajează să respecte regulile UE". În acelaşi timp, sociologul susţine că Traian Băsescu nu mai poate recupera simpatia publică, fiindcă „s-a sinucis politic pe 6 mai 2010, când a ieşit la televizor şi le-a spus românilor că le taie salariile şi pensile".



După două luni de blocaj economic şi administrativ, plus eşecul debarcării lui Traian Băsescu, vă aşteptaţi să apară probleme în amiciţia dintre PSD şi PNL?

A.T.: Nu. Sistemul de partide din România a ajuns în situaţia de 3+1, adică trei partide relativ egale, 25-30 la sută fiecare, şi UDMR. În aceste condiţii, nu se poate face majoritate în absenţa unei coaliţii din două partide. E puţin probabil ca în perioada următoare vreunul din aceste partide să obţină majoritatea absolută. Dacă USL s-ar rupe, cel puţin unul din cele două partide ar pierde guvernarea.

O dată cu revenirea lui Traian Băsescu la putere nu e sigur că USL va primi guvernarea.

A.T.: USL va obţine în mod sigur peste 50 la sută din mandate în noiembrie 2012.

Totuşi, potrivit unor sondaje, USL s-ar afla pe un trend descrescător şi ar fi pierdut în aceste două luni de criză politică mai mult de 10 procente.

A.T.: A pierdut Victor Ponta la încredere 10 la sută, dar la intenţia de vot USL a rămas la 60 la sută.

Acesta e scorul pe care îl dă IMAS? Alte cercetări aflate în posesia partidelor sugerează că USL ar fi votată de 50 la sută din electorat, dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare.

A.T.: Ştiu şi eu un sondaj comandat de Vadim Tudor în care PRM are 110 la sută.

Vreţi să spuneţi că USL nu a pierdut deloc în această criză pe care a declanşat-o?

A.T.: Nu.

Cine ar trebui să-şi asume eşecul demiterii preşedintelui?

A.T.: E o situaţie clasică în care toţi combatanţii au ieşit înfrânţi: USL nu a reuşit să aducă la vot 9,2 milioane de persoane, iar lui Traian Băsescu i-a ieşit boicotul, dar rezultatele sunt copleşitoare împotriva lui.

Revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni cu 7 şapte milioane şi jumătate de români împotriva lui îl va pune în dificultate?

A.T.: În nici un fel. Odată instalat la Cotroceni, preşedintele nu depinde de opinia publică, ci de instituţiile politice, de Parlament şi de guvern.

Dar ca personaj politic jucător?

A.T.: Ca personaj politic s-a sinucis pe 6 mai 2010, când a ieşit la televizor şi le-a spus românilor că le taie salariile şi pensiile, cu o satisfacţie pe care oamenii au interpretat-o astfel: voi ne-aţi adus în criză şi acum tot noi trebui să plătim.

„Satisfacţia" o adăugaţi dvs.

A.T.: Aşa a citit publicul. Eu nici n-am văzut această declaraţie.

Aveţi cercetări din care rezultă că în acest fel au interpretat românii ieşirea lui Traian Băsescu?

A.T.: Sigur că da. Există multe cercetări, fiindcă acel moment a fost unul crucial în istoria politică a României după 1989, în care un om cu un sprijin popular inimaginabil pierde acel sprijin într-o lună de zile din cauza faptului că-i acuză pe propriii lui susţinători şi îi face vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat în economia românească.

Totuşi, Traian Băsescu n-ar fi fost pedepsit de români dacă nu venea USL la putere.

A.T.: Preluarea puterii de către USL a venit în urma unui şir inexplicabil de greşeli ale lui Traian Băsescu: acuzele gratuite la adresa Regelui Mihai, cearta cu Raed Arafat, luarea puterii de la şeful partidului de guvernământ şi aducerea în fruntea Executivului a unui om din afara sistemului politic, susţinut de o instituţie puternică. Traian Băsescu a făcut aceeaşi greşeală pe care a făcut-o cu ani în urmă Emil Constantinescu atunci când l-a pus premier pe Mugur Isărescu, sprijinit de BNR.

Mihai Răzvan Ungureanu era o figură proaspătă, care putea să relanseze PDL. Cel puţin aceasta a fost logica lui Traian Băsescu atunci când a renunţat la Emil Boc.

A.T.: Efectul a fost invers. Mesajul către deputaţii şi senatorii PDL, către activul politic al partidului a fost ruinător: ni s-a luat puterea. Iar acest lucru s-a întâmplat chiar înaintea alegerilor locale, de aceea PDL a fost înfrânt urât la alegerile locale, mult mai urât decât dacă Boc ar fi rămas premier.

Vreţi să spuneţi că PDL a pierdut alegerile locale din cauza lui Traian Băsescu?

A.T.: Da. Faptul că l-a adus pe Mihai Răzvan Ungureanu a fragilizat coaliţia condusă de PDL. Democrat-liberalii au fost primii care au început să plece către coaliţia care se anunţa învingătoare la alegerile generale. Lui Traian Băsescu i s-a spus că se va întâmpla aşa ceva, dar nu a ţinut cont.

Adică Traian Băsescu a avut pe masă această analiză în care se anticipa tot scenariul negativ care s-a întâmplat?

A.T.: Sigur. În plus, spre deosebire de Mugur Isărescu, lansat în funcţia de premier cu o susţinere publică de 40 la sută, Ungureanu avea doar 25 la sută. E cel mai mic credit pe care l-a avut un premier în istoria postdecembristă.

Cine i-a făcut analiza referitoare la eşecurile de după schimbarea lui Emil Boc?

A.T.: Nu ştiu.

Era prevăzută şi suspen­darea?

A.T.: Această situaţie a apărut după alegerile locale. USL s-a consolidat foarte mult, până şi UNPR a reuşit să ia un fotoliu de preşedinte de consiliu judeţean, ceea ce, dacă ar fi rămas cu PDL, nu s-ar fi întâmplat.

Suspendarea lui Traian Băsescu nu a fost declanşată din cauză că USL a devenit mai puternică, ci mai degrabă fiindcă liberalii - şi mai ales Crin Antonescu - au făcut presiuni în acest sens.

A.T.: Aş zice că totul a început la Consiliul European de la sfârşitul lunii iunie. E un celebru articol al lui Stalin din 1930 care a declaşat crima numită cooperativizare - „Ameţeala de pe urma succeselor", titlu care poate fi folosit şi pentru descrierea evoluţiei liderilor USL. Ei au vrut neapărat ca Victor Ponta să fie reprezentantul României la Consiliul European din iunie 2012. Ponta a primit de la Parlament o ţidulă fără valoare juridică, iar ajuns acolo şi-a dat seama ce se întâmplă, l-a sunat pe Traian Băsescu şi i-a cerut mandat, dar preşedintele nu i l-a dat. Ce s-a întâmplat după aceea a fost grav, fiindcă premierul român a participat la Consiliul European fără să aibă mandat, ceea ce ar fi putut duce la invalidarea tuturor deciziilor luate de cei 27 de lideri ai statelor UE. Au fost decizii extrem de importante şi toate ar fi putut fi invalidate din cauza prezenţei unui om care nu avea mandat să participe. Potrivit regulilor, deciziile Consiliului European se iau în unanimitate. Nimeni nu a zis nimic, fiindcă nimeni nu vroia să inaugureze o criză structurală, dar preşedintele Barroso a primit sarcină de la ceilalţi lideri occidentali să nu se mai întâmple aşa ceva.

De aici a început antipatia liderilor europeni faţă de Victor Ponta?

A.T.: Premierul român a mai făcut o greşeală incredibilă: a acceptat lista de obligaţii pe care i-a făcut-o preşedintele Comisiei Europene, deşi în relaţiile noastre cu Parlamentul European şi Comisia „to do list"-urile se făceau în România şi erau doar avizate de partenerii de la Bruxelles. Adică era un angajament al Bucureştiului, cum au fost, de pildă, moratoriul privind adopţiile internaţionale sau încheierea negocierilor de aderare. Aceasta a fost a doua eroare a lui Victor Ponta şi al doilea test la care a căzut.

Mai are şanse să-şi refacă imaginea în EU?

A.T.: Victor Ponta este văzut la Bruxelles ca o persoană care are o problemă de integritate. Din această cauză, punctul 6 din lista lui Barroso este să facă din integritate o prioritate politică. Nu este vorba despre plagiat, care rămâne o problemă internă a românilor, ci despre faptul că Victor Ponta se angajează să respecte regulile UE. Era normal ca liderii europeni să-l sprijine făţiş pe Traian Băsescu după derapajele lui Ponta în capitala europeană. Totuşi, nu cred că în campania pentru referendum ar fi avut vreun efect susţinerea occidentală pe care preşedintele suspendat a avut-o.

De ce?

A.T.: Pentru că publicul românesc se hotărâse din 6 mai 2010. UE ne-a dat un semnal politic formidabil, iar americanii au înţeles, la rândul lor, că oricine putea contesta Consiliul European din iunie 2012 şi ar fi putut anula nişte decizii politice foarte serioase.

La Bucureşti, Victor Ponta pare să fi înţeles o parte din mesaj. Crin Antonescu nu a înţeles nimic.

După cum cunoaşteţi partidul, credeţi că Victor Ponta ar putea avea probleme în PSD după eşecul demiterii lui Traian Băsescu?

A.T.: E într-adevăr un eşec al organizării de partid. În mod normal, imediat după rezultatele referendumului, PSD ar fi trebuit să facă o analiză şi să schimbe şapte-opt şefi care au avut rezultate foarte slabe. Un congres de etapă ar fi fost foarte util.

Există simpatizanţi USL care să fi abandonat această alianţă după criticile masive pe care Victor Ponta şi Crin Antonescu le-au primit din Occident?

A.T.: Victor Ponta a pierdut 10 procente numai pe seama acestor critici. Românii sunt foarte sensibili la umilinţa pe care o simţi când eşti desconsiderat de străini.

Dar de ce doar Victor Ponta a pierdut? De ce nu şi Crin Antonescu?

A.T.: Pentru că liderul PSD a fost văzut ca organizator al suspendării preşedintelui şi al referendumului. Antonescu este văzut doar ca beneficiar al acestor mişcări.

După cele aproape două luni petrecute la Cotroceni, Crin Antonescu şi-a consolidat poziţia sau şi-a fragilizat-o?

A.T.: Vom vedea în sondaje, eu cred că a pierdut din susţinători, pentru că nu s-a comportat ca un preşedinte şi nu a demonstrat că are o viziune: nu a căutat soluţii pentru problemele existente, ci a adăugat probleme la cele existente. Şi Băsescu a fost creator de probleme, dar a avut şase-şapte ani cea mai mare încredere publică.

Îşi poate reface o parte din capitalul de încredere dacă revine?

A.T.: Nu. Traian Băsescu a avut o şansă formidabilă: să fii preşedintele unei ţări, care a trecut prin momente grele în ultimii 50 de ani, chiar atunci când devine membră NATO şi UE. Să ai toate condiţiile: sprijin public, sprijin internaţional, să ai parte de o perioadă fastă din punct de vedere economic şi să ajungi să fii înjurat pe stradă...

S-a întâmplat din cauza crizei economice?

A.T.: Nu mai poate redeveni popular. Şi-a irosit şansa istorică pe care a avut-o. Eu aşa cred. A avut o platformă istorică pe care a ratat-o.

Această platformă istorică şi-a creat-o singur?

A.T.: Parţial. Un politician care s-a autodistrus.

Credeţi că plagiatul lui Victor Ponta i-a dat un ascendent lui Crin Antonescu?

A.T.: Plagiatul premierului e o mare problemă: o problemă a românilor, o problemă reală care se va răzbuna fără greş, dacă Victor Ponta nu o rezolvă.

Cum poate să o rezolve?

A.T.: Nu ştiu. Dar, dacă nu o rezolvă, riscă să fie considerat un om fără integritate, un hoţ.

Vedeţi posibil un pact de neagresiune între USL şi Traian Băsescu?

A.T.: Traian Băsescu este un tactician care trăieşte din situaţii conflictuale. Până acum a ieşit mai bine sau mai rău din toate situaţiile neplăcute. Societatea modernă este conflictuală, de ce-ar fi nevoie de un pact de neagresiune?

Pentru o coabitare mai uşoară.

A.T.: Coabitarea este prevăzută în Constituţie, nu e vorba despre persoane, ci despre instituţii.

PSD a evoluat sau a involuat în ultimii ani?

A.T.: PSD a fost un partid de cadre, adică de specialişti ai guvernării la nivel local şi central. Acum, la conducerea PSD sunt grupuri de interese, nu mai sunt cadre.

Era mai bine înainte?

A.T.: Eu mă simţeam mai bine în sistemul vechi, pentru că acum, când pârghiile partidului sunt împărţite între grupuri de interese, trebuie neapărat să faci parte dintr-un grup. Ca­drele au funcţionat bine în perioadele Iliescu, Năstase şi parţial sub Geoană şi erau în general tehnocraţi, profesionişti ai guvernării, ai analizei politice, ai prognozei economice.

Şi acum unde sunt?

A.T.: S-au retras, după ce au fost marginalizaţi. Când vorbeşti cu ei, te sperii, fiindcă ei ştiu exact consecinţele acţiunilor sau nonacţiunilor din această perioadă.

Se înţelege că PSD s-a democratizat prin deprofesionalizare?

A.T.: Ce formulă... Reforma adevărată în partid s-a făcut în 2005, dar a început în vara lui 2004, prin alegerile interne care au avut loc atunci. Tot atunci, Biroul Permanent a fost înlocuit cu un Birou Tehnic de Coordonare.

De ce s-au făcut astfel de mişcări?

A.T.: Aveam sondaje care ne arătau că Theodor Stolojan trecuse în faţa PSD, după alegerile locale din iunie 2004. S-a făcut un program pe trei direcţii: schimbarea tipului de campanie pentru Adrian Năstase - a dispărut din mass-media şi a stat în case de la ţară cu WC-ul în curte. A venit de acolo transfigurat, nu-i venea să creadă cum trăiau unii oameni. A fost adus cu picioarele pe pământ.

De ce n-au apărut aceste amănunte?

A.T.: Pentru că erau pentru dânsul, să vadă cum se trăieşte în România. A doua direcţie a fost introducerea alegerilor interne în partid. În septembrie 2004, când s-au încheiat alegerile interne PSD, era din nou în faţă, iar Năstase îl depăşise deja pe Stolojan. A treia direcţie a fost schimbarea programului de guvernare. M-am dus cu tot acest dosar la Bruxelles şi a fost pentru singura dată când transformările interne dintr-un partid erau menţionate în Raportul de ţară din 2004 ca progrese semnificative în
aderare.

Erau şi multe critici.

A.T.: Da, şi noi ştiam că aveau multe să ne spună. Iar noi eram mai critici decât CE sau PE. Ştiam destule despre România ca să ne dăm seama ce este de făcut.

Mai sunteţi în PSD?

A.T.: M-am autosuspendat.

Haz de necaz? Numai asa nu ne iau mintile razna!