Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

25.7.08

INTELect si ARTa: Puncte de vedere sau de'a alba neagra la icr?

INTELect si ARTa: Puncte de vedere sau de'a alba neagra la icr?

sibelius
tandemul de export


Antohi & Hoisie lucrau in tandem inca de pe v remea cind se ocupau de revista studenteasca "Dialog", in care publicau ce le dicta Securitatea ca aveau voie sa publice. Primul acoperea informativ variate arii, de la sf, jazz, presa studenteasca, la felurite anturaje iesene, bucurestene, clujene etc. si tabere uteciste (doar fusese membru in CC al UTC). Al doilea avea in plus si functii externe pe relatia Germania, invirtindu-se indeosebi in jurul legionarilor din Freiburg si al altor medii universitare.
Ambii au ambitionat sa acceada la statul de "ambasadori itineranti", dupa modelul maestrilor lor Adrian Marino, Al. Dutu, Al. Zub, Johnny Raducanu (pardon, Frau Mueller !) s.a. "luptatori pentru Transilvania" de genul raposatului Amedeo Lazarescu. Ei bine, au reusit ! Si acum, dupa ce s-au facut atitea eforturi intru perfectionarea si legendarea lor (ca specialisti-in-nu-stiu-ce), ati vrea sa fie retrasi ?! Tocmai acum, cind la cirma SIE sta amicul lor iesit din acelasi mediu universecuritar iesean, Razvan Ungureanu, lansat in cariera politica drept victima a serviciilor noastre secrete o data cu Patapievici cel haituit de "capitanul Soare" ?!
Tania Radu (care, sub vechiul regim, mucegaise la "Flacara" paunesciana, probabil in virtutea provenientei ei dintr-o familie de vechi ilegalisti), in raspunsul ei de deunazi la protestul Hertei Mueller si al lui Richard Wagner (danke schoen !), sustinea ca nu s-a putut trece peste inalta competenta a celor doi in chestiunea transferurilor (sic !) romano-germane. Care competenta ?! Antohi, autobombardat istoric dintr-un absolvent de filologie si devenit peste noapte (si) germanist ?! Cel putin lui Patapievici, fizician cu pretentii la un doctorat in filozofie, i-au trebuit aproape trei saptamini ca sa devina (si) dantolog ! Ce-i drept insa, Antohi s-a priceput dintotdeauna foarte bine sa mimeze orice mediu ; inca din studentie era reputat fiindca nu se putea rosti in prezenta lui nici un nume si nici un titlu de carte fara ca el sa nu dea din cap in semn de adinca familiarizare cu subiectul respectiv - drept care era tinta predilecta a farselor lui Dan Alexe (rog sa fie intrebat, scrie la "Romania libera"), acesta inventind diverse referinte si obtinind aceeasi reactie...
Cel putin Hoisie chiar vorbeste nemteste (cu un fermecator accent moldav) si are multiple intrebuintari : de pilda, la 16 decembrie 1989, alcatuia lista cu ofiterii de serviciu pe Universitate, iar la 23 decembrie 1989 - lista celulei FSN pe aceeasi Universitate. Da, tot el. Iar daca, prin absurd, miine ar veni la putere un Hitler, fara indoiala ca Hoisie ar face lista cu deportari.
In privinta "operelor" celor doi, ele nu trec niciodata de nivelul unor reformulari mai mult sau mai putin alambicate ; desfid pe oricine mi-ar arata fie si cea mai palida idee originala iesita de sub condeiul lor aruncator de ceturi !
Patapievici, la rindul lui, pretinde a nu avea nici un mijloc legal de a respinge un proiect venit de la fosti turnatori, iar pentru el chestiunea morala pare a nu se pune. Cind pierdea vremea la CNSAS, ai fi zis ca era gata-gata sa manince turnatori pe piine, chit ca nu si-a rezolvat nici macar diferendul cu "capitanul Soare" ! Unde e, amice Patate, devolarea lui Balota, cu iminenta careia te laudai ? Ei, mai ramine sa-i prezinte si Plesita vreun proiect bun, eventual tot in domeniul transferurilor (catre Carlos), si-l va stipendia si pe acesta !
Nu mai vorbesc de tonul raspunsurilor sale de "sef" : de sus, arogant, iritat, punind mai presus de orice "neutralitatea" institutiei ! Este de altminteri stupefiant cum intelectualii nostri, de indata ce prind un post in ierarhie, uita de opiniile critice pe care le profesasera si pe data se identifica cu institutia si, finalmente, cu Statul ! Aferim ! Sintem doar in paradigma Coriolan Draganescu...
Sa nu uitam insa ca, in privinta exportarii lui Antohi, Patapievici a facut aluzie si la unele presiuni venite din partea germana in acest sens. Probabil ca, dupa ce au facut o curatenie drastica la ei acasa, mai ales in zona universitara, nemtii resimt acum nevoia sa importe niscaiva unelte ale vechiului regim. Nu putem prin urmare decit sa fim mindri ca acoperim unele necesitati ale pietei intelectuale germane...
N.B. Daca insa tandemul nostru nu este folosit si astazi de mai vechii sau mai noii lui stapini, atunci cum sa intelegem dorinta lui nesabuita de a se caza cit mai sus, la ambasade, in conducerea unor universitati straine etc., cind se stia foarte bine ce dosare stateau asupra lui ? Pina unde poate merge oare dorinta de parvenire, orgoliul sfruntat, dispretul fata de toata lumea ? Si care e miza, in fond ? Daca e vorba cu adevarat de doi intelectuali de exceptie, de ce nu ne comunica ei ceva cu adevarat exceptional, care sa merite sa li se treaca cu vederea, cit de cit, tarele morale ? Ce-i impiedica sa se exprime ?

2 comentarii:

Anonim spunea...

DELATORI LA UMBRA I.C.R.

Uimitoarea remanenţă securisto-comunistă din viaţa politică, economică şi culturală a Romaniei de azi nu poate decit să contrarieze amintirea alegerilor din 2004, ciştigate de dl Traian Băsescu in primul rind pentru că şi-a sugerat dezicerea de afilierile dinainte de 1989. Această sugestie i-a atras, in primele luni ale mandatului său prezidenţial, venind din diverse direcţii, cereri insistente şi increzătoare de condamnare a regimului comunist. După o serie de ezitări - dintre care unele păreau să prefigureze un iminent refuz - dl Băsescu a dorit să i se aducă "probe" incriminante. In mod inexplicabil, miile de publicaţii, miile de mărturii adunate de-a lungul anilor nu-i erau de ajuns. Dl Băsescu avea nevoie, pentru a se convinge de necesitatea condamnării comunismului, de un raport oficial. Astfel a fost creată "comisia Tismăneanu", care, după citeva luni de lucru, a produs un document mediocru, incomplet şi, din pricina trecutului cel puţin tulbure al unora dintre autorii lui, de o valoare morală contestabilă. Pe baza acestui document, preşedintele Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din Romania, cerind in numele statului roman "scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, intr-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii."
Astfel gindită, astfel dusă "la bun sfirşit", acţiunea de condamnare a regimului comunist din Romania poate fi considerată drept incă un paradox ineficient al spaţiului mioritic.
In timp ce "comisia Tismăneanu" se chinuia să demonstreze ceea ce toată lumea ştia de mult, dl Băsescu işi sporea popularitatea ordonind citorva dintre multele servicii secrete romaneşti să transfere arhivele Securităţii către CNSAS. Fireşte, lucrurile au fost făcute parţial şi atit de haotic incit cercetarea dosarelor e şi azi un adevărat calvar, iar adevărul e incă departe.
Dar chiar dacă - pentru a cita incă o dată fraza pe care Cioran o repeta adesea cu amărăciune - "in Romania totul e posibil şi nimic nu are consecinţe", chiar dacă nici condamnarea comunismului, nici deschiderea (parţială) a arhivelor nu au avut darul să cureţe noroiul adunat timp de o jumătate de secol, aceste gesturi au creat in conştiinţa societăţii iluzia că ar exista o voinţă de limpezire şi că această voinţă ii este proprie dlui Băsescu. Nu este aici locul să discutăm posibilitatea transformării unei astfel de iluzii in realitate. Fapt e că, in această luptă fără rezultate cu inspăimintător de prezentele "forţe ale trecutului", dl Băsescu se sprijină pe un grup de intelectuali printre care il aflăm, la loc de frunte, pe dl Horia-Roman Patapievici, fost membru al Colegiului CNSAS, fost membru al "comisiei Tismăneanu" şi actual preşedinte al Institutului Cultural Roman.
Privind acest strălucit parcurs, ne-am putea inchipui că de-a lungul anilor petrecuţi printre dosare, in mizerabila viltoare a denunţurilor scoase la iveală, conştiinţa dlui Patapievici a dezvoltat o sensibilitate acută pentru acest subiect, o repulsie viscerală impotriva delatorului a cărui proză nemernică alimenta sinistrele activităţi ale anchetatorului. Ne-am putea inchipui, de asemeni, că, numit de preşedintele Băsescu la cirma instituţiei care exportă cultura ţării şi, totodată, consultat de acesta in chestiuni ce ţin, intre altele, de morala publică, dl Patapievici impărtăşeşte in mod firesc acele convingeri ale preşedintelui care i-au asigurat victoria din 2004. Se pare totuşi că lucrurile nu stau astfel.
Ca membru al Colegiului CNSAS, dlui Patapievici nu i se cunoaşte decit o ispravă notabilă: aceea de a fi tăinuit dosarul de informator asiduu al prietenului său Sorin Antohi. Ca preşedinte al ICR, el a persistat in exportul, pe spezele şi cu girul acestei instituţii prezidenţiale, al unor personaje indoielnice sau chiar murdare. Recentul scandal legat de trimiterea delatorilor Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie la şcoala de vară pe care o organizează ICR la Berlin este sumbra incununare a unei activităţi care, examinată cu atenţie, are de ce uimi.
Interpelat in presa germană de către scriitoarea Herta Müller, dl Patapievici a răspuns ţifnos, calificind această interpelare drept "tendenţioasă". Cit de străin trebuie să fii de cea mai elementară idee a dezgustului - şi, in primul rind, a dezgustului de sine - pentru a pretinde, după ce ai fost membru al Colegiului CNSAS că e "tendenţios" să fie criticată folosirea unor foşti delatori de către o instituţie a statului care reprezintă in lume cultura (sufletul) Romaniei! Oare dl Patapievici consideră că decizia preşedintelui ţării de a condamna regimul comunist e tendenţioasă? Că e tendenţios ordinul pe care l-a dat preşedintele serviciilor secrete de a preda spre studiere dosarele Securităţii? Oare dl Patapievici işi inchipuie că preşedintele a făcut aceste gesturi pentru ca ele să rămină fără nici un rezultat? Cit de mult s-au inşelat cei care, in ultimii ani, au scris că dl Patapievici ar fi "omul lui Băsescu"! Prin ceea ce face, dl Patapievici dă mai degrabă impresia că e piatra de moară pe care dl Băsescu şi-a agăţat-o singur de git. Căci nimic nu poate discredita mai grav acţiunea de curăţire pe care o doreşte preşedintele decit promovarea de către o instituţie prezidenţială a unor personaje care au denunţat cu osirdie.
Plasindu-ne in logica dlui Patapievici - ceea ce nu e uşor - ar trebui să considerăm drept tendenţioasă şi recenta răbufnire a dlui Mircea Mihăieş impotriva lui Gabriel Gafiţa, fost delator şi actual ambasador. "Cit de groasă trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Şi cit de adinc trebuie să contextualizezi pentru a nu ţi se citi printre declaraţii abjecţia?" se intreba dl Mihăieş, fără să ştie că, o săptămină mai tirziu, declaraţiile propriului său şef, dl Patapievici, aveau să-i transforme indignarea intr-o derizorie lipsă de coordonare. E adevărat, pe de altă parte, că Gabriel Gafiţa nu face parte grupul aleşilor. Orice s-ar scrie despre el e acceptabil. Aceleaşi lucruri, spuse mult mai temperat de către dna Müller, dar indreptate impotriva prietenilor Antohi şi Corbea-Hoişie, devin tendenţioase. Arta de loc subtilă a parţialităţii la intelectualul roman oficial...
In ceea ce el consideră a fi un răspuns adresat dnei Müller - sărman text steril şi incurcat in el insuşi - dl Patapievici incearcă să justifice şi să salveze ceea ce nu poate fi nici justificat, nici salvat. Intrebindu-se "cit de durabilă e vina informatorului", el sugerează un fel de amnistie morală, uitind că situaţia de "fost ticălos" nu poate să existe decit in imaginaţia celor care, dintr-un motiv sau altul, se incăpăţinează să scuze cu orice preţ. Ticăloşia este o stare de spirit despre care nimeni nu poate să pretindă că ar fi trecătoare. Faptul că, in plus, Sorin Antohi şi-a inventat un titlu de doctor, dind peste cap vieţile şi carierele celor care au scris teze sub indrumarea lui, ilustrează perfect această afirmaţie şi dă măsura diluării sistemului moral al personajului. A-l scoate in public, alături de alt delator invederat, sub egida unei instituţii a statului, este o palmă - incă una - pe obrazul celor cărora, in numele statului, preşedintele Traian Băsescu le cerea scuze.
Radu PORTOCALĂ

Walter K., Berlin spunea...

Doctorate imaginare



Sa-ti inventezi doctorate se pare ca a devenit o boala romaneasca!

Pe site-ul Wissenschaftskolleg din Berlin, unde Patapievici declara ca are titlul de doctor, el este prezentat ca "Andrew W. Mellon Fellow." Citind mai la vale, aflam ca titlul de doctor e o conditie necesara pentru a putea candida pentru acest tip de bursa: "Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate."

Detalii:
http://www.wiko-berlin.de/index.php?id=72&=1

Deci, Patapievici a mintit cu buna stiinta atunci cand si-a depus candidatura. Altfel nu numai ca nu lua bursa, dar nici nu avea dreptul sa candize!

Banuiesc ca Patapievici datoreaza institutiei din Berlin nu doar scuze, ci si cateva mii de Euro.

E uluitor cate le mai poate trece prin cap moralistilor romani!

Google
 

Postări populare