Un recent interviu cu fostul premier Victor Ciorbea, din Adevarul, adreseaza printre alte altele cateva din tezele noastre deschise. Basescu este un om al sistemului de putere (reformat, in opinia peromaneste). Atat timp cat Romania s-a afla in sfera rusa de influenta, vestul a actionat pentru discontinuitate institutionala in Romania, cu efecte din ce in ce mai clare. Basescu pare a fi exponentul factiunii oportuniste din sistemul de putere romanesc. Problema lui Basescu este lipsa de legimitate fatza de celelalte factiuni. Cum se va "rezolva" situatia? Cum am mai spus, fie se iveste unul care-i convinge mai bine pe vestici, fie celelalte factiuni "inteleg" care-i mersul.
S-a născut la 26 octombrie 1954 la Ponor, judeţul Alba. A urmat Dreptul la Cluj, absolvind şef de promoţie. Înainte de 1989 a fost judecător şi apoi procuror. După 1990 devine lider al Sindicatului C.N.S.L.R. „Frăţia". În 1996 este ales primar al Capitalei. Prim-ministru de la 12 decembrie 1996 la 30 martie 1998. De patru ani profesează avocatura.
Mai există creştin-democraţie pe prima scenă politică românescă?
Nu cred. PNŢCD a fost scos din Parlament şi a intrat într-o criză care, din păcate, s-a acutizat de la un an la altul. O primă cauză a acestei situaţii a fost legată de aspectele interne, de împrejurarea că în partid, în mod deliberat, au fost infiltraţi oameni care aveau drept scop crearea de crize permanente şi, în final, distrugerea lui.
O altă cauză a fost externă partidului şi anume lecţia de demnitate şi de moralitate dată de PNŢ, în noiembrie 1947, când cu armata roşie, cu tancurile sovietice, a reuşit să mobilizeze poporul român şi să câştige alegerile cu aproape 78%. Asta deşi Maniu ştia foarte bine că zarurile au fost aruncate şi că Occidentul ne-a abandonat şi eram sortiţi să rămânem în mâinile armatei roşii. Afrontul acesta adus sovieticilor n-a fost uitat după cum n-a fost uitat nici de comuniştii din
România şi a fost transferat la succesorii lor, la criptocomunişti.
PNŢCD a fost la putere din '97 până în 2001, după care s-a prăbuşit brusc, căzând în cârca sa toată povara celor trei guvernări CDR. A fost complot sau nepricepere politică?
Îmi amintesc că, la puţin timp după Revoluţie, preşedintele Ion Iliescu vorbea despre faptul că sunt depăşite ideologiile create de partide pe bază de doctrine. Domnul Alexandru Bârlădeanu, primul preşedinte al Senatului, era mult mai tranşant.
Spunea că ar fi bine să se creeze un partid cu mai multe „secţii", care să aibă comunişti reformaţi, socialişti, social-democraţi şi creştin-democraţi – aceştia din urmă având ponderi din ce în ce mai mici. Practic, primii să controleze. Până la urmă s-a ajuns la o formulă mai înţeleaptă ca acele secţii să se transforme în partide cu denumiri diferite, dar care erau sateliţi ai partidului de guvernământ. FSN I (al domnului Iliescu) cu FSN II (al domnului Roman), care era în interiorul coaliţiei de guvernare din 1997, au colaborat foarte bine, mai ales pe parcursul anului 2000. Apoi au „accelerat" colaborarea, imediat după anunţul preşedintelui Constantinescu că nu mai candidează. A fost o combinaţie foarte bună între cei din opoziţie, FSN I care urma să vină la putere şi FSN II, care era în interiorul coaliţiei condusă de CDR. Prin această combinaţie care se suprapunea peste tensiunile noastre interne s-a ajuns la marginalizare şi la scoaterea PNŢCD din parlament.
L-aţi avut în guvern pe Traian Băsescu. Aţi intuit atunci în el un viitor şef de stat?
Sincer, nu. Dar ceva ciudat mi s-a părut. La început, mai ales la insistenţele Alianţei Civice şi ale altor formaţiuni din Convenţie, m-am opus nominalizării lui ca ministru. Pentru faptul că de pe atunci se declanşase „procesul flota". Cert este că nu aveau încredere şi nu-l vedeau ca un ministru al unui guvern pus să lupte cu adevărat împotriva corupţiei, după model italian, cu departament anticorupţie, antimafie, cu legislaţie aproape copiată după modelul italian, cu experţi italieni şi ai Uniunii Europene. După insistenţe enorme ale domnului Petre Roman şi ale preşedintelui Emil Constantinescu a fost acceptat. Şi l-am acceptat şi eu. Relaţiile dintre noi pot să spun că au fost normale. Era un coleg de guvern foarte ascultător şi disciplinat. Şi pitoresc, dar în stilul ăsta militar... Ce fel de militar nu ştim, dar poate o să ne spună istoria cărei arme îi aparţine cu adevărat. E cert că avea stilul acesta de subordonare clară faţă de premier, întotdeauna prompt, gata să facă orice. Evident, eu îi ceream lucruri legale.
Când aţi început să vă puneţi întrebări în legătură cu Traian Băsescu?
Am simţit ceva cu ocazia negocierilor pentru prima remaniere guvernamentală. PD îşi dorea încă un minister economic, în afară de cel al Transporturilor. Liberalii vroiau cu orice preţ finanţele. L-am numit pe Daniel Dăianu. PNŢCD a preluat industria şi comerţul. FPS întotdeauna a fost în strânsă colaborare cu preşedinţia. Abia în decembrie '97, după remaniere, am adoptat celebra ordonanţă care a devenit apoi lege, prin care FPS a fost transformat într-o instituţie în interiorul guvernului. Ei bine, am simţit această nemulţumire care era evidentă. Aş fi vrut să mai amân decizia o zi, două şi să găsim o formulă de compromis. S-a zis că o să reglăm lucrurile cu ocazia
altei remanieri. Ulterior a apărut un interviu al domnului Petre Roman în „Newsweek", în care erau lansate atacuri la adresa Convenţiei, la adresa PNŢCD şi a premierului. Acelaşi text, tradus în limba română, a apărut după câteva zile în „Evenimentul Zilei", dat însă de domnul Băsescu [nota peromaneste: luat de nimeni altul decat Claudiu Saftoiu]. Bineînţeles că în ziua respectivă am avut şedinţă de guvern, am aprobat numeroase proiecte propuse de ministrul transporturilor şi în final i-am pus întrebarea firească ce este cu aceste declaraţii. Traian Băsescu şi-a luat hârtiile şi a plecat. Nu a răspuns, a ţipat. Era seara în care treceam prin parlament noii membri ai guvernului. S-a trecut la vot, apoi ne-am retras în cabinetul domnului Ion Diaconescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, cu domnul Roman şi cu domnul Băsescu. La un moment dat a sunat telefonul, domnul Diaconescu s-a dus la telefon, domnul Roman a plecat la toaletă. Am rămas cu domnul Băsescu şi l-am întrebat ce are cu mine. Mi-a spus: „Domnule premier, vă admir, vă respect, vă asigur de toată consideraţia mea, dar ăsta-i ordin şi trebuie să-l duc la îndeplinire". Am rămas perplex. Nu am reuşit să aflu niciodată.
Deci nu aţi reuşit să aflaţi de unde venea „ordinul" respectiv...
Putem uşor deduce. Ca să închei ideea evoluţiei aceleia cu FSN I şi FSN II, trebuie spus că noi am luat într-o oarecare măsură modelul rusesc. Preşedintele Elţin şi-a pus oamenii din fosta nomenclatură şi o parte din KGB în poziţii importante. A venit preşedintele Putin şi i-a înlocuit cu oameni din KGB, în principal. Aşa s-a întâmplat şi la FSN I, condus de domnul Iliescu. Au venit mai întâi cei din nomenclatură, asezonaţi cu un număr oarecare de oameni din fosta Securitate, iar de patru ani avem reversul medaliei, adică încercarea de a se spune oameni din
fosta Securitate în poziţii economice cheie, şi nu numai.
Vă gândiţi că Ion Iliescu ar fi dat un astfel de ordin, pentru a vă pune în situaţia de a fi demis?
Este posibil, pentru că eu eram incomod din cauză că spuneam exact ce gândeam. În dezbaterile parlamentare am avut şi două moţiuni, la interval de trei zile, de cenzură, şi zeci de moţiuni simple. Sigur că s-au transformat în momente de show. PSD coborâse la 17-18%, PD la 5% de la 13%, cât avusese în alegerile din '96. Deci era un moment foarte dificil pentru ei. Şi atunci trebuia făcut ceva cu totul deosebit. Să se găsească un ţap ispăşitor, să fie executat, mazilit şi să reînceapă creşterea. Imediat după ce a venit premier domnul Radu Vasile practic domnul Băsescu a devenit numărul doi, dacă nu chiar numărul unu în guvern. A fost desemnat coordonator, negociator cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială, cu toate organismele internaţionale. Asta a dat aer din plin PD care a urcat imediat în toate sondajele. PNŢCD a început să cadă împreună cu CDR.
Aţi resimţit influenţa reprezentanţilor fostei Securităţi în politica românească cât aţi fost premier?
Eu am fost cel care am cerut încă de la primele şedinţe ale CSAT demisia domnilor Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş din funcţiile de directori ai SRI şi SIE. Le-am spus că lumea aşteaptă o schimbare şi din acest punct de vedere. Chiar erau mesaje în acest sens transmise pe cale diplomatică, veneau ambasadori de la diverse state importante. La întâlnirile cu oameni politici de anvergură ni se punea această întrebare: „Nu puteţi să faceţi această schimbare până la capăt, ce se întâmplă?". Şi m-am remarcat prin aceste cereri permanente, care erau încurajate în culise de preşedintele Constantinescu. În aprilie '97 a fost un fel de apogeu al acestor demersuri ale mele, când la sediul NATO de la Bruxelles am spus, după ce am avut reuniunea cu cei 16 ambasadori: „Ni s-a cerut foarte clar să de-KGB-izăm serviciile noastre dacă vrem să intrăm în NATO". Prin vară m-am trezit cu vizita domnului Măgureanu care m-a lăsat să înţeleg că eu sunt practic în afara jocului. Adică mi s-a lăsat să înţeleg, şi nu vreau să intru în amănunte, că la alegerile prezidenţiale ar fi contribuit într-o anumită măsură ...
Vreţi să spuneţi că „sistemul" a contribuit la victoria preşedintelui Emil Constantinescu din 1996?
Cam aşa ceva. Dumneavoastră aţi spus-o! În acel moment evident că m-am simţit într-o postură foarte neplăcută. După câtva timp s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu domnul Talpeş, care mi-a prezentat situaţia cam la fel. Evident că eu nu aveam cum să-mi schimb poziţia. Era o chestiune de principiu. Le-am explicat-o şi dânşilor. Până la urmă s-a soluţionat într-un fel prin numirea domnului Talpeş ca ambasador.
Credeţi că lucrurile s-au mai schimbat?
Spuneam că FSN II se deosebeşte de FSN I doar prin faptul că are un număr mai semificativ de reprezentanţi ai fostei Securităţi. Eu nu sunt omul care să condamn serviciile în ansamblu. Ele au avut şi îşi au rostul lor, vor avea menirea lor cât va exista lumea. Problema este şi de gusturi, pe cine anume aleg să susţină... Aici aş reveni la un aspect esenţial legat de PNŢCD. Odată cu scoaterea ţărăniştilor din parlament, practic, a dispărut o alternativă reală în România. Avem de-a face doar cu această rotaţie de cadre între FSN I şi FSN II, care se succed la interval de patru sau cinci ani - în cazul preşedintelui - şi în esenţă lucrurile rămân aceleaşi. Sigur că fiecare dintre cele două grupări ale FSN are şi mijloacele mediatice adecvate pentru a manipula opinia publică. Însă ceea ce pot să remarc este faptul că opinia publică, chiar dacă pare uşor de manipulat la prima vedere, începe să-şi dea seama. Acest absenteism din ce în ce mai mare la vot este o dovadă. Şi mi-au spus-o oameni obişnuiţi, şoferi de taxi. Din păcate se ajunge la punerea în aceeaşi oală a întregii clase politice.
Credeţi că nu există o alternativă?
Tocmai asta voiam să şi subliniez, cu dispariţia PNŢCD din parlament a dispărut o alternativă reală la FSN I şi FSN II.
Mai activaţi în vreun fel în PNŢCD?
Sunt membru simpatizant. Plătesc cotizaţie, dar în rest nu m-am implicat în niciun fel. Noi am avut o şansă în 2003, în momentul în care, după ce am creat un organism nou de conducere şi am început să umblăm din judeţ în judeţ, urcasem în sondaje la 3, 4 şi chiar 5%. Şi, întâmplător sau nu, în acel moment a apărut Acţiunea Populară. S-a distrus totul pentru că a început şi războiul intern. Au fost poate şi greşeli de ale mele. Poate am exagerat în anumite momente. Cert este că din acea clipă s-a ales praful. Şi la alegerile locale din 2004 am avut doar 2 la sută. Am preferat să mor în tranşee. Ştiam că nu am nicio şansă. Nu am mai apărut public de patru ani, de când m-am retras, decât pentru a atrage atenţia în legătură cu unele devieri.
Cum vi se pare actuala conducere a ţărăniştilor?
Le-am spus-o tuturor: domnul Miluţ nu are nicio legătură cu partidul. Nici el, nici Aurelian Pavelescu. Au înţeles şi ceilalţi, dar acum s-ar putea să fie prea târziu. Este un război, să vedem cum se va termina.
Poate, prin alianţa cu PNL, partidul va reintra în parlament.
S-a încheiat această alianţă, dar nu a fost aplicată decât la Timişoara. Unde liberalii aveau interes, pentru că acolo PNŢCD există şi se manifestă.
Cu uninominalul ar putea avea mai multe şanse...
Poate se vor accepta doi-trei reprezentanţi ai PNŢCD de către liberali, dar e discutabil, după cum în general este discutabilă o alianţă cu PDL. Nu o văd posibilă pentru că au existat prea multe atacuri împotriva lor şi nu cred că se va trece peste aşa ceva. Cu PNL se pune, mai de grabă, problema unei absorbţii. Şi presupun că asta vizează liberalii.
Ar însemna dispariţia partidului.
Da, dispariţia partidului. Sigur că mi-aş dori să nu se întâmple acest lucru, să vină domnul Gheorghe Ciuhandu, dar e greu de crezut că va accepta a doua oară să mai încaseze o înfrângere la alegerile parlamentare după ce a câştigat în mod clar a patra oară Primăria Timişoarei.
Cum vedeţi scena politică în toamna lui 2008? Care va fi viitorul guvern în opinia dvs.?
Cred că va fi o coaliţie anti-PDL, probabil controlată de PSD, în alianţă cu PNL şi alte formaţiuni precum PC.
Cine l-ar putea concura cu şanse pe Traian Băsescu în 2009?
E prea devreme să vorbim despre asta. Vom vedea mai întâi ce se va întâmpla la alegerile parlamentare. Evident că PDL va miza în continuare pe PNG ca aliat posibil în parlament pentru a obţine majoritatea, însă aşa ceva nu cred că se va întâmpla. Deocamdată nu se întrezăreşte un contracandidat pentru Traian Băsescu întrucât jocul ăsta FSN I - FSN II funcţionează bine. Vor exista show-urile de rigoare. Ca să avem gustul acesta al unei vieţi politice efervescente. Vor fi tot soliul de declaraţii, care de care mai teribiliste, însă în opinia mea această conlucrare FSN I - FSN II va continua atât timp cât nu se va crea o alternativă reală la acestea două. Spre deosebire de justiţie, unde sunt ceva mai optimist, în plan politic sunt mult mai pesimist pe termen scurt şi mediu.
Aveţi în vedere să candidaţi pentru parlament?
Nu am fost niciodată parlamentar. Sincer nici nu-mi permit la ora actuală. Nu dispreţuiesc parlamentul, pentru mine instituţia parlamentului este de fapt instituţia de bază, simbol al democraţie, şi asta trebuie să rămână. Este păcat ce se întâmplă acum, că parlamentul este demonizat. Din nefericire toată această imagine a fost întemeiată, foarte mulţi oameni care nu au nicio legătură cu această instituţie, cu parlamentarismul, au ajuns acolo ascunşi pe liste. Acum vor fi aleşi în colegii uninominale. Veţi vedea că se va întâmpla acelaşi lucru ca la consiliile judeţene, unde preşedinţii nu s-au prea schimbat. Baronii locali au rămas pe loc şi la primării, şi la consiliile judeţene. Aşa va fi şi la toamnă cu celebrul vot uninominal. Nu se va schimba mai nimic atât timp cât nu va exista o alternativă politică. Degeaba vorbim de reforma clasei politice, degeaba vorbim de înnoire. Sunt extrem de îndurerat când mă gândesc la noua generaţie de politicieni. Cei mai mulţi sunt progenituri, creaţii ale celor vechi. Şi dacă cei vechi fie au un anumit grad de cultură generală, fie au fost nevoiţi de viaţă să lucreze un număr de ani în diverse instituţii, au o profesie, au mai făcut ceva în afară de jocurile politice, noua generaţie este lipsită şi de un bagaj minim de cunoştinţe generale, lipsită de o educaţie politică absolut minimală, dar cu un tupeu absolut incredibil. Şi asta de ce? Pentru că au în spate susţinere. Au în spate zecile sau sutele de milioane realizate de antecesorii lor.
Asta vă determină să nu mai candidaţi?
Eu am spus în 2004 când m-am retras că nu am nicio calitate pentru a fi un politician de succes în România de astăzi. Nu sunt nici mafiot, nici nomenclaturist, nici securist, nici turnător şi nu sunt nici descendent de-al lor. Şi atunci neavând nici un „atu" nu am ce să caut. Eu am fost o apariţie meteorică pe scena politică.
Credeţi că s-a încheiat cariera dvs. politică?
Aş vrea să mai subliniez ceva. Am fost un premier de sacrificiu. Şi am fost conştient de asta, chiar dacă unii credeau că nu-mi dau seama. Am acceptat şi mi-am îndeplinit sarcinile pentru a salva ţara dintr-o situaţie absolut dezastruoasă. După care structurile FSN I şi FSN II, unii din partidul nostru şi alţii din altă instituţie importantă, au zis: „Cariera băiatului ăsta ajunge! El nu este de-al nostru". Şi într-adevăr nu sunt. Nu cred în posibilitatea revenirii mele în politică pentru că nu cred că acest lucru ar fi posibil decât într-un moment de criză. Aşa cum a fost cel din perioada '96-'97, cât am fost în prim plan. Să sperăm că acest lucru nu se produce. Deşi ce s-a întâmplat în ţările baltice este un avertisment uriaş, aveau şi ei creştere economică foarte mare. Aşa cum avem şi noi acum o creştere de 7-8%. Cel mai mult mă deranjează această lipsă de alternativă politică cu care ne confruntăm. Acesta este lucrul cel mai grav şi cel mai deranjant din punctul meu de vedere. O boală a societăţii româneşti cum nu se mai întâlneşte în niciuna din celelalte ţări membre ale UE. Sigur că sunt şi acolo foşti comunişti. Nimeni nu pretinde ca foştii comunişti să fie executaţi. Nu cred că se mai pune nici problema lustraţiei după atâţia ani, dar faptul că s-a ajuns la acest sistem atât de bine perfecţionat, de rotaţie de cadre, la această formulă FSN I - FSN II, asta nu se întâlneşte nicăieri. În afara soţiei şi a fiicei mele, a părinţilor, care au fost şi sunt un sprijin real pentru mine, am avut un unchi la Hunedoara la care am ţinut enorm. Era o diferenţă de numai 16 ani între noi, ne înţelegeam foarte bine. A murit la 36 de ani. M-a luat la el în clasa a V-a şi am urmat clasele V-VIII la Hunedoara. În timpul studenţiei, m-a susţinut decanul Facultăţii de Drept ca să nu mi se facă nedreptăţi, iar ca judecător la Sectorul 5, am avut un sprijin în preşedintele Tribunalului Bucureşti de atunci, un om deosebit. Niciodată nu am fost pus în postura de a soluţiona un dosar la comandă. Pentru asta îi sunt foarte recunoscător. Am beneficiat de acea deschidere dintre anii '68 şi '78, când nu se mai cereau dosare preliminare pentru admiterea la Facultatea Drept. Am intrat cu medie foarte mare, am făcut armata înainte de facultate şi am trecut milimetric pe lângă batalionul disciplinar. Am fost mutat dintr-un pluton în altul, pus sub supraveghere şi numai datorită unor comandanţi înţelepţi am scăpat să nu fiu trimis în faţa batalionului disciplinar. Am făcut câteva zile de carceră, de bulău, cum se zice. Am fost un nonconformist toată viaţa, inclusiv în perioada de studenţie. Am început să mă mai echilibrez, să devin un tip mai calculat, mai calm, când am ajuns judecător. Am avut probleme peste tot la şcoală - la Hunedoara, la cel mai bun liceu, în Cluj, prin Aiud. Numai cu nota la purtare aveam probleme, în rest am fost numai premiant. În '68, dacă cineva îmi cerea să iau o armă în momentul invaziei Cehoslovaciei şi să intru în rândul forţelor armate să apărăm republica, mergeam cu dragă inimă. Din '69 am început să sesizez că începe cultul personalităţii. Din '71, când au venit „tezele de la Mangalia", lucrurile mi-au fost foarte clare, dar în '74 când l-a îndepărtat pe Maurer totul era evident. Eu nu puteam să-mi ţin gura. Spuneam bancuri despre Ceauşescu, îl înjuram, spuneam „asta-i dictatură curată, ăsta nu mai e comunism". Am avut şi un moment generat de un profesor grec, comunist, refugiat din Grecia, care reuşise timp de vreo doi ani şi jumătate, în liceu, să-mi răsucească puţin minţile. M-a făcut să citesc „Opere complete" din Marx, Engels, chiar şi „Capitalul" l-am citit la vremea aceea.
____________________________________________
Iata acum cateva intrebarile, nou ridicate de acest interviu. Ce l-a convins pe dl. Ciorbea ca au fost (si) capii serviciilor (Magureanu&Talpes) cei care au propulsat CDR-ul la putere? Constantinescu era un Basescu-light? Adica un baiat inca al sistemului care n-a convins nici cat Basescu? Cand a dat-o Basescu "intoarsa", cand a negociat cum IMF-ul si celelalte organisme internationale? De amintit este ca la acel timp, la Washington erau Stolojan si Gioana, ca angajat al IMF-ului, respectiv ambasador al Romaniei. Dl. Ciorbea pare sa fie un om care vede departe; Cum se face ca n-a inteles cum sa lucreze prin mass-media in timpul madatului sau? Daca a inteles-o acum, care este tinta interviului sau?
