Leningrad – căderea în infern
Putin, te prezenți imediat la tovarășul director! Ordinul sec al elevului de serviciu fusese șuierat cu un zâmbet sardonic. Volodia era cu două capete mai înalt ca Vladimir Vladimirovici, de conformație atletică, blond cu ochii verzi. Era cunoscut ca avand o iubită, fapt pentru care avea intotdeauna o cămașă curată sub haina sa ponosită de elev. În liceul din Leningrad, unde elevul Putin își urma cursurile, după război, a avea o iubită în public era ceva nou și plin de curaj. Băieții toți se jurau că i-au văzut pe cei doi îndrăgostiți în parcurile orașului, inventînd gesturi din ce în ce mai îndrăznețe pentru lipsa lor de adevăr. Fără vre-o dovadă, ochii băieților confirmau sclipind a dorință și imaginație, siguranța intimității dintre cei doi eroi ai școlii. Și pentru acest lucru, Volodia se bucura de loialitatea oarbă a adolescenților din liceu. Fetele sfioase nu îndrăzneau să ridice ochii când treceau pe lângă el, iar iubita lui Volodia era regină neîncoronată. Putin detesta aceasta poveste, mai ales că el știa adevărul. Iubita lui Volodia era vecină cu el în clădirea decrepită unde tatăl său, veteran de război, primise un apartament la subsol. Și da, îi văzuse cu ochii lui oprindu-se în colțuri întunecoase, observase atent, cu o curiozitate de tânăr animal, gesturile de bărbat și răspunsurile de femeie dintre cei doi. Ura acel sentiment de atracție perpetuă pe care cuplul îl emana. De fiecare data, la auzul poveștilor care deveneau mai fantaste cu trecerea timpului, îi venea să urle că el singur este posesorul adevărului. Ce rost avea însă? Adevărul lui trebuie ascuns tot timpul, căci puterea pe care o simțea venind din cunoașterea lui îi compensa lipsa de egalitate cu Volodia.
Fără a îi da timp de replică, Volodia îi indică culoarul utilizat numai de profesori pe care Vladimir Putin îl cunoștea așa de bine. Cu șapca în mână, mic, pipernicit, înfometat și cu ochii plini de furia datorită atitudinii arogante a lui Volodia, elevul se îndreptă spre biroul directorial. Nu se temea. În mintea lui, deja scenele de enervare ale directorului se desfășurau cu repetiția actorului îmbătrânit în replici. La ieșire, întotdeauna Putin trântea ușa biroului, înjurând printre dinți. Ca urmare pedeapsa deja primită se dubla, iar curățatul toaletelor de băieți devenise o rutină pentru el. El însă asta aștepta. Căci culoarul sumbru, lumina puțină și perimetrul perfect al subsolului clădirii oferea locul unde descoperea multe secrete. Iar elevul mic, obosit, furios și tot timpul flămând, Vladimir Putin, cunoștea fiecare figură care se prelingea în tăcerea mirosurile grele. Fumatul, gestul autoerotic, mica contrabandă, chemarea hormonală, toate gesturile celorlalți îi erau cunoscute. Fiecare secret avea un nume, o figură, o adresă.
Nu se temea de secrete, nu visa la ele, nu le refuza. Le ținea în el bine închise. Căci prin acele secrete se simțea înalt. Nu mai simțea foamea. Se știa mai puternic decât Volodia, decât directorul sau decat tatăl său. El era stăpânul secretelor mici sau mari. Și așa va fi toata viața sa. Pentru a își ascunde propriul secret, propria sa chemare infernală, pentru a îngropa definitiv în cimentul murdar al acelui subsol orice urmă de sensibilitate, Vladimir Vladimirovici Putin va urca treptele puterii fără ca vre-o data să își permită să guste din celebritatea celor ca Volodia. Nu de ea avea nevoie, ci de secretele vieții lor. Numai așa putea fi deasupra celor din jurul său. Foamea lui era puterea lui. Sărăcia lui era arma lui. Adolescentul din el va afla acolo, spălând mizeria celorlalti, că puterea nu o dă marimea sau înălțimea. Puterea de a avea totul ți-o dă doar stăpânirea la perfecție a secretul.
Vladimir se așezase obosit în scaunul prezidențial din avionul care avea să îl ducă înnapoi la Moscova. Urâtă țară mai este și Elveția asta. Gândurile sale erau însă departe. Unul dintre șefii din spionajul militar îi prezentase un raport despre un ciudat institut de studii al comportamentelor umane din interiorul unui SAP (Special Access Project – Proiecte cu acces special) al marinei militare americane. Parcă ală era muzeu, replicase el generalului. Nu gospodin prezident spusese ușor spionul. Echipa din New York a primit misiunea să lucreze intens la profilul dumneavoastră comportamental. Fondurile sunt necunoscute, iar echipa este atât de secretă încât doar biroul secretarului de stat al marinei cunoaște cu exactitate numărul și numele membrilor acesteia. Fondatorul acelui laborator, în anii 30 ai secolului trecut, îl recrutase pe Carl Jung, celebrul analist german. Împreună, la solicitarea lui Roosevelt, pregătiseră profilul comportamental al lui Hitler. Singurul profil occidental despre Fuhrer care nu a fost greșit a fost cel al lui Jung. După înfrângerea Germaniei naziste, profilorul ceh care a coordonat ani de zile culegerea fiecărui element biografic ale dictatorului nazist, va fi ridicat la rang de general si transferat peste noapte din Europa în SUA. Rusia Sovietică va fi incercat ani de zile să îl descopere, arestându-i până și verii îndepărtați din Moravia, tocmai pentru a pune presiune pe el. Cehul devenit american va forma o echipă redutabilă care timp de decenii va creiona, cu eforturi imense și cheltuind resurse colosale, cele mai complete profile de comportment ale leaderilor politici din timpul războiului rece. Prin acel laborator, SUA aveau una dintre cele mai puternice intrumente politice de înțelegere a psihologiei atât a aliaților cât și a dușmanilor.
Putin devenise dintr-o dată atent. Simțea furia în el cum crește. Deci mă consideră un fel de Hitler, se gândii rusul. Furia, blestemata aceea de furie neagră părea să pună stăpânire pe el. Spionul întrezărise sclipirile din ochii șefului său. Un profil făcut de cel mai puternic laborator de studii comportamentale din lume însemna război nedeclarat pentru Kremlin. Putin o știa, spionul o știa, lumea o va afla în curând.
Trump plecase înfrânt de la Geneva. Replica statului birocratic american nu se va lăsa așteptată. Pregătind profilul psiho-comportamental al șefului de la Kremlin, America profundă anunța nu numai decizia pensionării anticipate a lui Trump din funcția de președinte dar și individualizarea dușmanului absolut al prezentului. Vladimir Putin înțelesese pe loc că el este dușmanul. El și Rusia lui. Și ceea ce el deja știa era că Ucraina și secretele ei reprezintă călcâiul lui Ahile. De acolo va veni lovitura mortală. Cine cîștigă Ucraina, căstigă Rusia. Cine pierde Kievul, pierde Kremlinul.
Furia neagră dispăruse. Cu un semn ceru să rămână singur. O umbră, nevăzută de nimeni, necunoscută de cineva din anturajul său se strecură în birou. În cei peste 30 de ani de carieră în Kremlin, doar trei agenți de informații străini reușiseră să se apropie atât căt sa confirme existența acelei umbre, iar pentru îndrăzneala de a încerca să îi afle identitatea, muriseră în accidente diferite. Ochii rusului se inchiseră așteptând atingerea umbrei. Era secretul lui, total și absolut. Avionul zbura deja la 30 de mii metrii altitudine cand becul de chemare a valetului se aprinse. Intrând, în semiobscuritate, tânărului din garda prezidențială i se păru zărind o umbră plecând spre culoarul de siguranță al aeronavei. Vocea lui Putin sună autoritar: schimbă-mi te rog costumul și cămașa. Moscova își aștepta stăpânul.
Leningrad – copil al nimănui
La 11 ani, Vladimir Putin descoperă unul dintre secretele care ii vor marca pentru totdeauna istoria personală. Familia lui se mută din apartamentul de la subsolul unei foste case boierești, devenită între timp o ruină, într-unul din cartierele muncitorești, nou construite de către puterea sovietică. Descoperă uluit că are nevoie de perdele groase la geamuri, pentru că la etajul trei soarele de dimineață pătrunde fără milă. Descoperă o nouă comunitate, lipsită de mirosul de gunoi permanent de la subsolul unde locuise până atunci. Descoperă că putea închide ușa la camera lui, adevărat cea mai mică. Dar pentru copilul costeliv, asemenea descoperiri îi deschid o lume nouă. Are timp de singuratate. Are un loc unde să fie singur, cu gândurile sale, fără să mai fie obligat să participe permanent la acțiunile celorlalți. Nu va trebui să se prefacă că doarme atunci când alcoolul tatălui său forțează intimitatea mamei sale. Nu mai este obligat să cunoască zgomotele ciudate ale bunicului său, mai ales nu mai are nevoie să doarmă când ceilalți abia începeau noaptea. În mica lui cameră va intra și un alt secret. Deși doar de 11 ani, el este biologic diferit. Are păr deja pe piept, merge ciudat și vocea este în schimbare. Visează ochii unui coleg de clasă, migdalați. Se râdea permanent de el iar misterul diferențelor dintre el și colegii săi de clasă părea că îl afectează profund. Până când, bunicul, provocat la o beție de către nepotul său, îi va arunca întreaga sa lume în aer. Tu nu ești un Putin, sora mamei tale te-a făcut. Tu de fapt ai 13 ani, dar ca să acoperim rușinea, te-am ascuns la cineva într-un sat georgian. Tu nu ai 11 ani ci 13. Esti băiat mare de acum.
Vladimir Putin primește nu numai secretul lumii sale, dar și cheia prin care în doar câțiva ani va prelua autoritar întregul destin al familiei sale și va elimina fără milă rolul tatălui său. Prin bunicul său va obține natural și confirmarea a ceea ce el simțea, dar nu putea spune. Că este mai mare, mai puternic și total diferit de ceilalți de 11 ani. Destinul său îi este dovada. A supraviețuit unei minciuni, a fost ales să îndeplinească un drum. Sentimentul alesului natural (fără a fi ales divin căci nu se cunosc elemente de viață religioasă în anii formării sale), în paralel cu secretul bine ascuns al schimbărilor fizice, vor avea efect covârșitor asupra întregului mecanism de relaționare pe care și-l construise cu cei din jurul lui. Astfel, printr-o decizie personală, se înscrie la doar 11 ani la clubul de judo al cartierului, ținut de un fost veteran de război. Mic de statură, dar prin disciplina de fier a sportului ales, devenind egal cu adolescenți mult mai mari ca el, Valdimir arde etapele maturizării. Deși oficial are 11 ani, poate relaționa cu băieții de 13, 14, 15 ani. Efectul este fundamental. Nu mai are întrebări despre fenomenele hormonale care au loc. Nu se mai teme de goliciunea celorlalți. Nu mai are frică de a se uita în ochii profesorilor, căci regula de aur la judo este să te uiți direct, intens în câmpul adversarului.
La 11 ani pe hîrtie, 13 ani biologici, redevine orfanul ascuns, dar pentru el însuși și pentru interesele sale personale. Descoperă apropierea fizică a băieților extrovertiți, povestirile primelor îndrăzneli sexuale ale colegilor de judo, mai mult, adoptă imaginea masculină, atât de improprie unui copil de 11 ani. Dar atît de completă a unui adolescent sovietic de 13 ani. În clasa și anul școlar din care face parte el devine violent. Pentru cei mai mari ca el, devine surpriza totală. Este colegul lor de judo, își câștigă gradele în lumea semi liberă a cluburilor de judo din Rusia Sovietică. Este o lume tranzitorie, imorală, fluidă ideologic, liberală din punct de vedere sexual și anti socială din punct de vedere al rebeliunii, atașată naționalismului de tip imperial al orașului Leningrad (fostul St Petersburg). Acest univers îi conferă identitatea de care are nevoie pentru a putea exploata excepționalul destin pe care el crede a îl fi primit odată cu supraviețuirea sa într-o familie de țărani din Georgia.
Această lume care i se deschide cunoaște un singur liant fundamental care o face opacă, secretoasă și sângeroasă. Este vorba despre o fraternitate aproape homoerotică, aflată între grup infracțional de stradă (celebrele bande de golani de pe strazile orașelor sovietice vor fi universul său timp de aproape 10 ani, element comun cu un alt leader mult mai tânăr, președintele Zelensky al Ucrainei, și el la anii adolescenței, făcînd parte dintre golanii de stradă din Kiev) și culoar de recrutare pentru diverselor organe de represiune sovietică.
Vladimir Putin parcurge cu viteză etapele, urcă rapid în sfera respectabilă a acelei lumi. Iar secretul lui, ținut ascuns cu atâta atenție se maturizează. Deși prima femeie din viața lui va fi cadou primit ca urmare a căștigării unei lupte de stradă, adevărata forță care echilibrează totul în viața sa, sunt celebrele campanii de pedepsire a celor care sunt diferiți. Ca el, dar niciodată el însuși. Campaniile sunt organizate aproape săptămânal de către membrii clubului său de judo împotriva băieților de la operă, a balerinilor, a dansatorilor de la liceele de artă, a muzicienilor, a studenților de artă dramatică. Efeminați, fără caracter sovietic, nu știu să se bată. Prima victimă din noua sa viață este bătută și violată. Sinuciderea victimei va fi acoperită de protectorii din umbră ai clubului de judo unde este membru. A fi fost și doar martor tăcut, dacă nu participant, la acest model de putere primitivă și animalică devine element de bărbăție fraternă asumată. În acea fraternitate închisă a viitorilor apărători urbani ai URSS, ai supremației sovietice, ai ideologiei sociale dictatoriale el aparține deja viitorului prin relațiile sale cu noii săi camarazi. În acest model de construcție mentală secretul său poate fi cel mai bine păstrat. Ochii migdalați visați în singurătatea camerei sale pot fi astfel dominați în supunere și tăcere absolută.
Ca atare, niciodată, nici cel mai atent profiler din lume nu va reuși să descopere numele primei lui victime. Dacă nu cumva, din șoaptele spuse decenii mai tărziu, din scăpările inerente ale istoriei, copilul de 11 ani birocratici, Vladimir Putin să fi fost primul cadavru al adolescentului de 13 ani biologici Vladimir Vladimirovici Putin. Să fi fost el însuși prima sa victimă, se vor fi întrebat specialiștii, decenii după aceea, atunci când vor scrie primul profil ale leaderului rus? Cert este că la 11/13 ani va cunoaște prima sa victimă. Vor urma multe altele, un șir lung de execuții mai mult sau mai puțin teatrale, care vor silona etapele devenirii sale ca bărbat, ca ofițer de informații, ca sot și tată, ca amant și iubit, culminând cu ocuparea tronului țarilor întregii Rusii.
La 11/13 ani Vladimir Vladimirovici Putin, va ieși pentru ultima dată înjurând din cabinetul directorului școlii. Va părăsi, la cerere, școala si pe Volodia al ei. Va intra într-una nouă din cartierul unde se afla echipa sa de judo. Va fi temut, respectat, va fi soldat și sergent, va fi camarad și frate, va fi condus, pedepsit sau premiat, dar niciodată nu va mai fi umilit.
La 15 ani, în anul în care recompunerea autobiografiei sale este definitivă, îi este refuzată candidatura pentru organizația de pionieri, adică nu poate deveni elevul model pe care mama sa și-l dorea. Din acel moment devine supraviețuitor al propriului său destin. Dintr-un sat din Georgia, prin voința vieții a fost ales să ajungă la Leningrad, orașul mândrie al Rusiei Sovietice. Putin părăsește definitiv lumea copilăriei de pionier ratat pentru a intra în lumea de război și pace pe care viața sa o va cunoaște fără întrerupere.
La vârsta senectuții, într-o zi de iarnă geroasă, aproape 10 ani de la alegerea ca președinte, profesoarea de limbă rusă a lui Putin, Vera Gurevich, vizitează Kremlinul. Dintr-o eroare a televiziunii ruse, întâlnirea dintre ea și fostul său elev va fi filmată și publicată. O singură întrebare îi pune femeia: te mai comporți urît cu ceilalți? Secunda decisivă are loc acolo, în marea sală a tronului din Kremlin. Pentru o singură rază de lumină traversînd deceniile ascunse ale vietii sale, Putin redevine elevul ei, imediat replicând: numai dacă sunt răi cu mine. Profesoara va ridica ușor mâna spre cer, parcă spunând, nu te-ai schimbat de loc. Ochii de fier ai lui Putin o transformă deja în fantoma trecutului. Căci martor tăcut al copilăriei lui, Vera Gurevich, într-unul dintre infimile răspunsuri pe care cineva a putut să le extragă despre fostul ei elev, va spune: "se bătea tot timpul și din orice. Nu îi păsa niciodată dacă invinge. El trebuia sa nimicească. Era iritabil, era violent, dar era tăcut. Pentru el tăcerea era cea mai importantă. Nu suporta niciodată să audă strigătele de durere ale celor bătuți de el. Cu cât țipau mai tare cu atât bătea mai rău."
Ca președinte, prim ministru, director al FSB sau consilier de primar Putin va excela exact în astfel de politică. Primul său război, cel din Cecenia va fi nimicitor si sangeros. Cu cît erau mai vocale protestele internaționale sau naționale, cu atât Putin ordona mai multe atacuri, mai multe execuții. Atunci când tăcerea s-a așternut peste mica republică caucaziană, abia atunci și Putin a încetat să mai atace. Tăcerea, liniștea, chemarea secretului, vor fi elementele fundamentale caracteriale care îi vor domina deciziile. Disciplina sportului judo, amplitudinea decizivă a gesturilor și brutalitatea carnasieră a animalului de pradă pe care victima nu o aude atacând, nu au făcut decît să îi confirme adevărurile aflate de către el în singuratatea copilăriei din Leningrad. Sau a celei din Georgia. O dualitate de loc, de timp, de spațiu, de identitate publică și secretă. O dualitate care va devenii marca Putin.
Ultimul comunist – țarul fără de coroană
Mihail Sergheevici Gorbachiov, al optulea si ultimul conducător al Uniunii Sovietice, asculta atent, cu ochii pe jumătate închiși emisiunea de la radio. Se prefăcea că nu îl interesează echipa de ziariști veniți la el acasă. La aproape 90 de ani, fostul conducător al celui mai mare imperiu comunist din lume, abia se mișcă și are nevoie de ajutor permanent. În ziua aceea brațele lui erau pline de vânătăi. Externat din același spital unde soția sa Raisa murise, cu decenii în urmă, ca urmare a unei leucemii, semnele injecțiilor și perfuziilor îi amintiseră că timpul lui biologic se scurge inexorabil. Poate doar Caesar, Ekaterina cea Mare, Napoleon să mai fi fost prezenți alături de el pe micul podium al oamenilor care prin acțiunile lor schimbaseră istoria umanității. Gorbachiov o știa bine, i se comunicase de la ministerul de externe rus că ziariștii veniseră cu întrebările pregătite de laboratorul de analize comportamentale din SUA. Decisese că limitele răspunsurilor sale erau cerul.
Întrebi de ce PCUS, partidul familiei mele și al meu, nu m-a apărat la căderea URSS? Eu pierdusem partidul cu câțiva ani înainte, atunci când l-am iertat pe golanul acela de Elțîn. Cum știi l-am dat afară din PolitBureau și i-am luat funcția de primsecretar al partidului în Moscova. În acea seara, la masă, Raisa m-a interogat despre ce se va întâmpla cu familia lui Elțîn. Fetele lui erau colege cu fiicele noastre, alte vîrste însă, la liceul Gorki. I-am spus că nu voi fi Stalin. M-a privit ciudat, cu ochii răi. Să nu faci vre-o greșeală de mic burghez, mi-a spus atunci. Știi, Raisa putea să aibă ochi răi când devenea apăratoarea mea și a fetelor, altfel era o femeie de toată isprava. Nu am lovit-o niciodată, sublinie dintr-o dată Gorbachiov.
La câteva zile după ce Elțîn fusese demis din toate funcțiile sale comuniste, la ordinul personal al lui Gorbachiov, acesta fusese transferat într-o casă a KGB, fiind în arest la domiciliu, asteptându-și condamnarea. Pierduse lupta și știa că doar mila conducătorului suprem sovietic îi mai putea salva familia de la dispariție. Cunoștea, (aplicase el însuși acele reguli cu alții), tradiția sovietică și era convins că el personal nu mai are scăpare. Toată lumea aștepta procesul și condamnarea celui căzut in dizgrație. În aceeași săptămână șeful KGB cerea, de urgență, o audiență la Gorbachiov. Intrând în biroul secretarului general al PCUS, șeful KGB dorea să îi explice un element important, vital și critic pentru cel care conducea URSS. Dacă Elțîn nu este condamnat la moarte, sau măcar trimis în exil pe viață în Siberia, Gorbachiov pierde complet legătura cu PCUS, deci pierdea puterea supremă sovietică. Elțîn, conform informațiilor obținute de către KGB, vorbise, în secret, cu ambasadorul Germaniei Occidentale la Moscova, cerând exfiltrarea familiei sale din URSS la schimb cu oferirea unei hărți secrete a adăposturilor nucleare din jurul capitalei Moscova. Mihail Sergheevici, dacă nu îl condamni pe trădător, devii țar. Numai țarii au privilegiul de a ierta. Lenin așa a scăpat. A fost salvat de un țar care, la numai 10 ani după aceea, va fi executat tocmai de cel de care a avut milă. Copii aceia nu au avut nici o vină, dar revoluția, sovietele cereau sângele lor. Dacă țarul ar fi fost revoluționar, nu l-ar fi iertat pe Lenin. Astăzi de aceea suntem sovietici. Tu nu ești țar ci comunist, ești primul sovietic dintre sovietici, conduci URSS, nu ai privilegiul de a ierta. Dacă îl ierți nu mai ești conducătorul nostru, nu mai ești sovietic. Și ai să pierzi totul.
În vila aceea de lângă Moscova, la ceasul serii, ultimul conducător sovietic povestea pentru prima dată lumii, momentul în care a pierdut totul. Saloanele aurite, parchetul din lemn rar, Kremlinul la dispoziția mea, toată puterea lumii într-un buton, m-au transformat din revoluționar al unei cauze pentru care muriseră cei din familia mea într-o rege mediocru al unei națiuni oarecare de pe pământ. Iar URSS nu era o națiune oarecare. Noi sovieticii eram excepția față cu mediocritatea istoriei celorlalți. Lângă noi doar piramidele, revoluția franceză sau aterizarea pe lună stăteau egale ca măreție. Am devenit atunci doar rus, căzând din Olimpul sovietic. L-am iertat pe golanul ăla neisprăvit și am plătit cu existența URSS-ului. A fost cea mai mare greșeală a vieții mele.
În noaptea târzie de iarnă, interviul aflat în două casete identice, va lua drumul spre Berlin, purtate de doi turiști diferiți, ca apoi, în cel mai sigur mod cu putință, să ajungă la New York. Profilorul american, aflat pe pista aeroportului militar, născut si el în estul european, știa că acolo se afla sfârșitul poveștii gorbacioviene. La ce nu se aștepta este ca acel interviu să fie, în fapt, confensiunea unui zeu înfrânt. Atunci când s-a încheiat interviul, minutul de final al înregistrării, vocea ultimul stăpîn absolut al URSS șoptește tainic ultima sa dorință: unii spun că dincolo așteaptă cei pe care i-ai iubit sau pe care i-ai iertat. Eu vreau ca numai Raisa să mă aștepte. Nu doresc să mă aștepte nimeni dintre cei pe care i-am iertat. Datorită lor am pierdut totul.
Interviul dovedise fără tăgadă că știa la perfecție dicționarul de cuvinte al zeilor. Avea perspectiva istoriei și locul său îi fusese explicat de timpuriu în viață. Precum toți marii conducători, pricepuse devreme că destinul său este total diferit și absolut unic. De aceea nu îl critica niciodată pe Vladimir Putin. Recunoștea în urmașul lui, revoluționarul, intransigentul, asumatul total. Exact ceea ce el a eșuat să fie până la final. Va recunoaște imediat în Vladimir pe bărbatul gata de a bate la porțile istoriei pe care el le-a ratat, pentru a devenii el însuși spermatic urmaș și slujitor al unicii femei pe care cei doi au adorat-o, venerând aerul respirat de aceasta. Este ea, Rusia, pământ și aer, ocean și fluviu, cosmos și univers, rugăciune și Ierusalim, nouă Romă sau doar Olimp înghețat. Secret, închis în cel mai întunecat ungher al sufletului lui, alături de icoana Raisei care trebuie să îl aștepte dincolo, se află această speranță, atât de necesară bătrânului izgonit din templu. Acest Vladimir Putin trebuie să reușească unde el a eșuat. Altfel Rusia lui, a lor va dispărea înghițită de neantul celorlalte popoare.
Gorbachiov a fost și este, pentru totdeauna slujitorul unei singure idei, unui singur proiect, unui singur concept: Rusia ca imperiu euroasiatic. Din stepa calmâcă până în valsul Dunării vieneze, doar Moscova poate fi euroasiatică. De aceea nici unul dintre ocupanții de la Kremlin eșuând, nu poate fi iertat, căci misiunea istoriei este necruțătoare. Iubirea aceasta, ADN-eic încrustată în bipolaritatea absolută a oricări conducător din Kremlin, de european prin sânge și de asiatic prin sabia cucaziană ce o poartă de la naștere, nu poate ierta greșiților ei. Gorbachiov, încovoiat de acest adevăr subliminat la finalul vieții sale, știe că doar un mormânt modest îl va mai primii. Realizase de mult timp că pentru el, Olimpul a pregătit doar eternitatea uitării în cel mai bun caz, dacă nu cumva permanența condamnării. De aceea dorește ca doar Raisa să îl aștepte. Ea măcar îl iubea.
Dresda – acasă nu răspunde nimeni
Tânărul locotent-colonel Vladimir Vladimirovici Putin privește atent curtea interioară a casei unde se află. În mâna dreaptă are un pistol de marcă sovietică. Degetele sale strâng cu fermitate patul armei, încâlzind fierul. Tocmai pentru a nu avea surpiza ca, datorită frigului de afară, percutorul să se blocheze când îl va folosii. Are mintea golită de gânduri.
Ce ciudat își spuse, ceilalți povestesc că îți trec imaginile familiei prin fața ochilor, că auzi tăcerea, că inima îți bate nebunește. Era imobil în unghiul mort al luminii date de reflectoarele clădirii. Vladimir privea atent umbrele care se adunau în fața porții principale. Nu era speriat. Soția si fetele lui fuseseră deja transferate din apartamentul lor din Dresda, Germania de Est, spre o unitate militară sovietică, deci erau în siguranță. El putea să rămână defintiv în pământ străin. Nu credea că are șanse multe de supraviețuire. Dar are instinctul puternic dezvoltat de către anii de judo și de luptele de stradă din Leningrad. Are încredere că va lua cu el pe câțiva din atacatori.
Pentru el era simplu. Eșuase să devină un Sorge al spionajului sovietic. Mic birocrat al temutei poliții politice sovietice, ajunge să primească un post în Germania de Est. Și acest lucru era o realizare. Față de nimicul existențial care l-ar fi așteptat în URSS, Putin considera o victorie numai și faptul de a fi fost acceptat în KGB. Cu atât mai mult să primească o misiune în străinătate, chiar dacă era în interiroul lagărului socialist european.
Umbrele deveneau mai numeroase și mai gălăgioase. Momentul deciziei se apropia. Aștepta încă sosirea soldatului retras din gheretă și trimis la centrala telefonică să vină cu un răspuns. Oare de ce nu mai vine se întrebă iritat ofițerul?
Este 5 decembrie 1989, spre orele serii. Suntem la câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului. Comunismul est-german moare brusc, fiind trădat de celebrul sărut al lui Gorbachiov de la chiar aniversarea creării lui. Erik Honecker nu recunoaște mirosul de cadavru adus de la Moscova de către aliatul său sovietic. Exact în aceeași săptămână, aflat în subsolul blindat al unei bănci elvețiene, șeful directoratului Europa din cadrul KGB numără tonele de aur pe care Berlinul le trimisese pentru finanțarea transferului pașnic al Armatei Roșii prezentă în Germania de Est, după ce Moscova va anunța acceptul său față de reunificarea celor doua Germanii. Din tonele originar primite, o mică parte din ele ajung la Moscova. Prea puține și prea târziu pentru ca Gorbachiov să își mai dea seama de trădarea din jur.
Propagandistic puterea oamenilor eliberați de dictatura sovietică părea irezistibilă. Mulțimile de est germani năvălesc în sediul poliției secrete comuniste Stasi. Agenții Stasi, parcă la un ordin nevăzut, nu numai că dispar de la posturile lor, dar lasă la vedere kilometrii de dosare pentru a fi preluate de un public naiv care, în acele zile, încă mai crede că democrația se naște natural și spontan, precum iarba pe câmp.
„Paznicul de la poartă s-a repezit imediat înapoi în casă", lasând ghereta liberă, își amintește unul dintre membrii din grupul adunat în fața porții, Siegfried Dannath. La scurt timp a ieșit un ofițer – destul de mic de înălțime. Vorbea o germană foarte bună. Noi acum aveam curaj, eram pregătiți să îl îndepărtăm din fața porții. Doream să intrăm peste sovietici, să îi speriem. Era puțin agitat, ochii lui ne scrutau permanent. Se uita la noi toți, de parcă ne vedea pe toți deodată. Ne-a spus scurt, inainte de a reintra în curte și de a închide poarta: nu încercați să forțați intrarea în această proprietate. Colegii mei toți sunt înarmați și sunt autorizați să-și folosească armele în caz de urgență. După 10 ani l-am reunoscut la televizor, era el Putin, ăsta de acum de la Kremlin. Am rămas uimit în fața televizorului. În 1989 era să fiu împușcat de unul care numai după 10 ani devenea presedintele Rusiei.
Ochii de oțel ai rusului au convins grupul să se retragă. Dar ofițerul KGB știa cât de periculoasă rămâne situația. La numai câteva minute de la discuția cu grupul organizat de revoluționari, soldatul trimis să dea telefoane a raportat ceva straniu. Deși a sunat la sediul unei unități de tancuri a Armatei Roșii staționate lângă oraș pentru a cere protecție, nimeni nu i-a promis nimic. Luând el însuși telefonul în mână, Vladimir Putin a apelat din nou la comandantul unității de tancuri. Răspunsul pe care l-a primit a fost un șoc devastator, care i-a schimbat viața. Nu putem face nimic fără ordine de la Moscova, a răspuns vocea de la celălalt capăt. „iar Moscova tace".
Vladimir Putin cunoaște perfect mecanismul genocidului provocat de revoluția din 1917 și a marilor crime staliniene. Cunoaște în detaliu mizeria absolută în care crescuse, deasupra familiei plutind tot timpul umbra fratelui mai mare mort de foame în timpul invaziei naziste. Parinții lui supraviețuiseră miraculos asediului de la Leningrad, unde armata germană regulară, alături de hoardele de tineri SS sau milițiile antisemite și rusofobe formate din ucrainieni liberati de teroarea stalinistă, dăduse măsura totală a crimei de masă. Atunci când Leningradul a fost salvat de Armata Roșie, până și cei mai brutali ofțieri KGB veniți să reinstaureze teroarea stalinistă au rămas uluiți de lipsa de logică a genocidului executat de către armata germană. Muzeele Leningradului sunt pline și astăzi de dovezile brutalității excesive, dincolo de orice motivație, a soldatului german, dezlănțuit ca o fiară nebună la adresa societății sovietice.
Putin va înțelege încă din copilărie că marile crime germane din Leningrad și de pe tot cuprinsul URSS au fost făcute nu de zeii wagnerieni, coborâți din cerurile walhalice, ci de țăranii germani care se duceau la biserica în fiecare duminică, de micii meșteșugari din tîrgurile bucolice ale Bavariei sau de muncitorii marilor orașe industrializate ale republicii de la Weimar. Ei formau armata germană care, în numele unei propagande criminale perfect puse la punct, în baza analfabetismului funciar în care crescuseră și al credinței că rasa germanică este cea mai civilizată din lume, vor asuma ca misiune istorică distrugerea totală și absolută a rasei slavice, reprezentată în imaginarul lor bolnav de către ruși și comunism.
Pentru Vladimir Putin, concluzia firească la care a ajuns a fost aceea că trădarea din interiorul puterii centrale a URSS, provoca tăcerea Moscovei în 1989. Atunci și acolo, în Dresda, Vladimir Putin înțelege că în istoria unui stat, atunci când elita trădează, națiunea dispare ucisă de hoarde de analfabeți care confundă democrația cu ura la adresa vechii civilizații, înlocuind revoluția benefică și eliberatoare cu eșafoadelor genocidare. Acea frază, „Moscova tace" l-a bântuit de atunci pe acest om. Sfidător, dar neputincios, pe măsură ce evenimentele din 1989 si succesiv din anii următori au surpat toate planurile sale, el a înțeles ca acasă are loc o schimbare de magnitudinea egală doar cu cea pe care o învățase din cărțile de istorie, de tipul revoluției franceze sau celei bolsevice din 1917.
Devenit de peste 20 de ani președintele Rusiei, Vladimir Putin are și astăzi în minte senzația pistolului din acea noapte. Acesta nu va accepta niciodată justificările date de cei care au tăcut atunci. Îi va elimina unul câte unul pe comuniștii supraviețuitori lui Gorbachiov și ai epocii corupte a alcoolicului Elțîn. Dintre acei supraviețuitori ai lumii anilor 90, alături de cei pe care îi execută fără nici o remușcare, alături de cei care fug ei înșiși în Occidentul care le cumpărase trădarea, îi va exila fizic în posturi minore și cât mai departe de Moscova pe cei mai lași dintre ei. Va umple Siberia cu securiști sovietici de rang trei sau mai jos, cerându-le doar sa nu trădeze Rusia în favoarea Chinei. Altfel îi asteaptă glonțul.
Putin va avea un dispreț profund și distinct enunțat public la adresa noilor intelectuali care începuseră eforturile de democratizare ale unei Rusii șocate de dispariția URSS, furate zilnic, piratate de către toți șmecherii capitalismului victorios în 1989, insultată în valorile sale cele mai profunde de tot felul de activiști străini produși de o democrație lipsită de educație și respect.
Un exemplu celebru rămâne Michael McFaul, ambasadorul lui Obama la Moscova. McFaul a fost greșeala strategică a administrației Obama care a permis completa redesenare a puterii interne putiniene. Pe lângă țigările cu marijuana fumate în public și în batjocură la recepțiile oferite activiștilor anti ortodocși din Moscova, acest individ, din naștere certat cu bunul simț și respectul față de civilizațiile non americane, încuraja public prin Tweeter insultele la adresa instituțiilor Rusiei. Sunt celebre chemările sale la demonstrații pe străzile Moscovei sau ale altor orașe, cu participarea unor activști gay aduși din barurile lumpen proletariatului din Berlin sau pline de americani rătăciți prin Moscova. Scriitor de cărți despre tranziția de la comunism spre capitalism, Mcfaul nu a produs niciodată nimic intelectual serios sau de durată. Toate produsele sale editoriale au fost invalidate de către analiștii serioși, iar astazi rămâne un profesor de pe centura sulfuroasă, neo marxistă și progresistă, finanțată ocult de către clanul Clinton.
Mai mult, atunci când rușii au aflat, prin experta scurgere de informații organizată de către Kremlin, că personajul pitoresc, care se îmbăta cu nu mai puțin celebrul opozant Navalnîi prin saloanele ambasadei, fusese student în orice și nimic, timp de șapte ani la facultățile din Moscova, fără ca nimeni din instituțiile statului să îl întrebe de adevăratele sale misiuni (dacă acelea existau), rușii au fost convinși că SUA și Obama își bat joc de ei. McFaul va fi obligat la numai doi ani de la sosirea lui ca ambasador să plece cu coada între picioare, provocând cea mai gravă deteriorare a imaginii diplomației americane cunoscută după cel de-al doilea război mondial. Această imagine nu a fost recuperată nici acum, când sunt scrise aceste rânduri.
Vladimir Putin va exploata acest imens eșec diplomatic american pentru a crea un nou set de reguli în care toată opoziția internă la politica lui, organizată sau nu, să fie ruptă de ambasadele occidentale. Va introduce o lege prin care se impune publicarea oricărei finanțări externe mai mare de 500 de dolari (cu plata taxelor bancare aferente) și va legifera că ONG-urile rusești finanțate de către diverse entități occidentale sunt obligate (sub amenințarea cu dizolvarea dacă nu o fac) să se înscrie ca agenți oficiali ai intereselor unor puteri străine pe teritoriul federației. O astfel de formulă, copiată direct din legile americane în vigoare, va produce oroare rusului de rînd, care va confunda până și pe medicii de la Medecines Sans Frontiers, veniți să opereze gratuit, ca fiind agenți de spionaj. Putin reușește să dizolve influența americană agresiv promovată la prețuri de dumping prin ONG-uri care nu făceau altceva decăt să organizeze manifestații zilnice, provocând neliniște socială și instabilitate politică (procedeu identic peste tot întâlnit în țările aflate sub influența agresivă a intereselor SUA).
Lipsa respectului occidental față de Rusia și poporul rus, provocările primitive ale diverșilor neaveniți din ambasadele acreditate în Moscova la adresa valorilor istorice, culturale, religioase și morale ale rușilor au provocat furia lui Vladimir Putin. Că se va folosi de aceste inepte personaje (unele produse ale unor adevărate manii extremist-rusofobe) pentru a regla conturi cu diverse state adversare intereselor sale, nimeni nu contrazice acest adevăr. Că va individualiza sinistre caricaturi ale democrației de import pentru a exulta personalități și valori ale vechiului URSS este fără doar și poate. Că a încercat să minoreze marile crime ale sovietelor sau eșecul economiei centralizate comuniste, punând în oglindă lipsa totală de onestitate, educație, respect și sinceritate economică a unor investitori occidentali pripășiți în Rusia pentru a face afaceri cat se poate de oneroase, furând efectiv pe ce puneau mâna, nimeni nu poate nega.
Dar că aroganța de intelectual messianic aflat superior la vîrful liniei trofice a puterii mondiale și ale cărui sentințe sunt de sorginte divină pentru muritorii de rând, proiectată de către Barak Obama în lume, a suscitat adevărate fluvii de revoltă în interiorul Rusiei, acest fapt nu mai este vina Kremlinului și nici a lui Vladimir Putin.
În paralel cu dezintegrarea URSS, un fenomen extrem de nociv a avut loc în fostele republici sovietice. Întreaga minciună ideologică pe care puterile occidentale o vor arunca asupra Rusiei la finalul lui 1991 a fost nimic față de jaful sistemic la care populațiile rusofone au fost supuse prin spolierea permanentă a resurselor de care se bucurau atunci când se aflau în interiorul URSS. Acestea au reprezentat șocuri succesive atât pentru Putin cât și pentru Rusia în general. Lăsate singure în fața dictaturile lingvistice și etnice din țări precum Balticele, Ukraina, Polonia sau Georgia, minoritățile ruse au fost umilite prin nerespectarea drepturilor lor, în numele democrației. Occidentul a acceptat mult prea ușor și cinic vasalizarea rapidă, deseori violentă a minorităților ruse de către majorități deseori aflate cultural, ideologic sau politic la granița cu fascismul și xenofobia militantă. Manipularea democrației de către aceste mini dictaturi lingvistice, încurajarea percepută de Moscova ca venind din partea capitalelor occidentale, au provocat în Vladimir Putin un impuls sovietic major.
Un dezastru umanitar, economic, militar, teritorial, religios, cultural și moral pe care Rusia nu îl mai cunoscuse de secole, de la celebra perioadă a "marilor tulburări" încheiată cu alegerea primului Romanov ca țar, va impune lui Putin refacerea accelerată a sistemului imperial rusesc și reconstrucția unui narativ sovietic care, ambele, vor intra în conflict natural cu democrația occidentală de tip expnsionist, așa cum rușii au perceput-o și o percep astăzi ca fiind cauza tuturor relelor.
Putem aserta fără a greși că în contradicție cu mentalul intelectual mic burghez în care s-a format Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin va condamna a priori, fără milă sau iertare, lumea care i-a distrus visele sovietice. Nu va ierta trădarea din 1989, ignorându-l complet si definitiv pe fostul leader sovietic Gorbachiov. Pentru Putin dezmembrarea URSS a fost și rămâne o trădare făcută de către elita intelectuală sovietică. De aceea, alături de "tăcerea Moscovei" din 1989, dispariția URSS va fi motivația seminală a violenței cu care va pedepsi orice trădare sau act perceput ca trădare la adresa Federației Ruse. Dacă trădarea din timpul reformelor lui Gorbachiov a dus la destrămarea URSS, atunci orice act de trădare de pe timpul Federației Ruse poate duce la destrămarea Rusiei. În cazul trădării dovedite Putin nu va avea nici cea mai mică ezitare de a folosi imensele resurse de teroare existente istoric și tradițional în Rusia. Când va fi nevoie, le va exporta fără nici o rușine sau frică. Va internaliza trădarea la adresa Rusiei ca fiind păcat capital individual și nu instituțional (își va loializa astfel instituțiile statale incapabile să descopere actele de trădare, o reală despărțire de practicile sovietice) și care are loc numai la instigarea occidentalilor, care vor sa distrugă puterea Rusiei.
Unul după celălalt, ofițerii trădători din GRU, FSB sau din alte structuri de securitate rusești, vor fi executați în mod public, folosindu-se cele mai exotice metode. Toate aceste execuții vor fi ordonate tocmai pentru ca mesajul rusesc să ajungă la guvernele străine care au cumpărat trădarea. De la celebrul agent dublu Litvinienko, care îl va acuza pe Putin de homosexualite represată cu tendințe pedofilice (a fost falsul cu care și-a cumpărat azilul politic într-un mizerabil cartier muncitoresc britanic, alături de o și mai mizeră pensie în lire sterline), pâna la Skripkal, alcoolicul dependent de droguri, care a predat unui agent american (inflitrat în chiar celebra Lomonosov) numele și adresele laboratoarelor secrete militare din Urali, toți trădătorii Rusiei lui Putin vor fi eliminați fără milă, cu zgomot și în plină zi.
După întâlnirea de la Geneva cu președintele SUA Joe Biden, Vladimir Vladimirovici Putin știe exact strategia care o va urma. Convingerea este, că pentru următorii 5 ani, Vladimir Putin nu va fi primul care va provoca războiul direct cu lumea occidentală. Va face tot posibilul însă ca toate celălalte conflicte asimetrice să fie inevitabile. Aceste conflicte vor fi localizate și perfect controlate teritorial. Regula fundamentală a acestor conflicte inevitabile va fi aceea că vor avea loc pe/sau lângă teritoriul fostei URSS din cele două continente: Europa și Asia. Extragerea de concesii economice și politice din ce în ce mai substanțiale din partea puterilor occidentale este obiectivul principal al acestei strategii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu