Domnul Baconschi îl laudă pe PF Daniel:
"Fiind un teolog cu studii apusene, a practicat o metodă pastorală urbană, consistentă și totodată atentă la toată gama de probleme spirituale ale omului contemporan."
Acum, știu și eu, poate că în ciuda melodiei care i-a fost dedicată recent, PF Daniel e de fapt foarte smerit, atât de smerit încât numai apropiații preafericirii sale au remarcat virtuțile pastorale indicate mai sus, care mie unuia mi-au scăpat.
Mie personal, PF Daniel mi-a lăsat impresia unui spirit pragmatic și echilibrat, și, tot așa, deși nu am acces la datele relevante, pare într-adevăr să fie un bun manager, calitate pe baza căreia ne-a și fost recomandat de elita intelectuală atunci când a fost ales ca Patriarh (plus ecumensimul, deschiderea către apus, nu e "omul rușilor", ș.a.m.d.).
Dar dacă tot dăm vina pe egalitarism și alergia la privilegii, senzația pe care mi-a transmis-o în materie de comunicare e tocmai aceea de om care nu e capabil să comunice de la egal la egal (nu zic că ar trebui să o facă oricând, oricum și cu oricine) și, în general, nu e capabil să comunice cu cineva care nu îi recunoaște privilegiile care i se cuvin. Un om închis în sine și în înalta sa funcție. Din acest punct de vedere, al comunicării, mi se pare că reprezintă antiteza modelului Francisc, care face furori în zilele noastre.
În fine, dacă tot vorbim de comunicare, pastorație și cateheză, cred că ierarhia BOR ar putea începe prin a le explica, celor din Biserică și celor din afara ei, care este diferența dintre veșmântul arhieresc și merțanul arhieresc, și de ce primul își are rostul său în Biserică, pe când cel din urmă nu.