Loneliness, originally uploaded by superka_01.
Via Flickr:
Loneliness is when nobody near and nowhere to fly
InimaRea
Nu-mi amintesc să fi spus, vreodată, ceva de bine de Băsescu, poate cu excepţia unor remarci de genul "a fost mai isteţ/viclean/'oţ" decît unu'/altu'. În timp, însă, mi s-a impus evidenţa că lui îi datorăm - în cea mai mare parte, oricum mult mai mult decît mass media - tot ceea ce ştim (de rău) despre politică şi clasa politică, despre baroni, "regi" ai diverselor industrii, instituţii şi înalţi funcţionari ai statului, demnitari şi doctori în tot felul de şarlatanii.
N-a avut nici ambiţia, nici anvergura eroului reformator. De fapt, un erou reformator nu are ce căuta printre noi, iar dacă nimereşte totuşi printre noi, moare repede. De fapt, eroul reformator - ca şi părintele fondator - sînt nişte oameni rămaşi în istorie aleatoriu, cumva - fiindcă nu pot rămîne toţi oamenii de pe Pămînt, iar fără Istorie nici umanitate nu e. La vremea lor, eroii au fost oameni ca toţi oamenii, decişi a face ceva fiindcă aşa cum era nu se mai putea.
Din această perspectivă, abia acum ar veni vremea eroului reformator, la noi. Prin tot ce-a făcut, Băsescu i-a pregătit terenul. Problema noastră ar fi: Dar mai e posibilă îndreptarea, mai poate un om - ori o mînă de oameni - să-nceapă ceva care să ducă, în cele din urmă, la normalitate?
Ar trebui definită normalitatea. Aparent imposibil într-o lume cultivînd frenetic diversitatea. Depăşim dificultatea prin relaţionare: luăm clasamente pe ţări şi ne stabilim dezideratul poziţiei de mijloc spre vîrf, în tot felul de domenii: încredere în Justiţie, grad de corupţie, de criminalitate, mortalitate şamîdî. Mai simplu spus, ne propunem un nivel de civilizaţie - medie a factorilor unanim recunoscuţi ca relevanţi.
Nu e mare lucru dar e mai mult decît nimic. Oricum, e important ca revelator al acţiunii politice la un moment dat – actualmente, să zicem. Conţine vreo idee de acest fel programul guvernării de Stînga? Dacă nu – şi clar, nu – e mare, urgentă nevoie de eroul reformator. Altminteri, totul va continua în direcţia greşită, pînă totul se va duce de rîpă.
Programul Stîngii apare a fi bazat pe iluzia că trăim în normalitate şi că doar nişte corecţii ar fi de făcut, în următorii ani. Prima şi cea mai importantă – cum zicea undeva şi Radu-Călin Cristea – “corecţia Băsescu”: să dispară, să i se piardă pînă şi amintirea (dacă, nu cumva, să fie pilduitor pedepsit pentru tot răul făcut de cînd e-n politică).
Ok, zicem c-am fi făcut corecţia asta. Nu cumva lumea după Băsescu ar fi la fel, doar că fără Băsescu? Nu cumva vom căuta imediat alt nume Răului, să evităm depresia generalizată, să scăpăm de obsesia damnării noastre ca neam între neamurile Pămîntului?
Medicina numeşte maladiile pentru a le putea trata, dacă e şi posibil (căci, iată, banalul herpes nu e vindecabil). E un fel de a numi Răul pentru a-l putea înfrunta. Şi Istoria are obiceiul ăsta – mai subtil, ce-i drept. A noastră – recentă – stă sub semnul vindecării de Boala Ceauşescu. După cum ne merge, pare a se-nscrie în formula Boală lungă, moarte sigură.
Azi, ni se propune tratarea Bolii Băsescu – vezi Doamne, am scăpat de ailaltă. Unii susţin că, dimpotrivă, a de-acum e din tulpina ălei dintîi dar mai viguroasă. Înainte de asta de-acum – mortală, după mai mulţi autori – s-a luptat împotriva Bolii Iliescu, apoi a Bolii Năstase. Sîntem o naţie dacă nu neapărat bolnavă, oricum – bolnăvicioasă, predispusă la cam acelaşi tip de boală, după cum uşor se vede. I-aş spune Boala singurătăţii. Progresînd şi diversificîndu-se, se-ncadrează în formula Fiecare împotriva tuturor căci fiecare pentru sine şi doar pentru sine.
Explicabil. În communism, s-a supravieţuit individual, cu maximă precauţie faţă de “altul” – cine ştie ce intenţie avînd, de cine pus a ne face rău. În postcomunism, instinctual de conservare a explodat în lăcomie scăpată de sub control – toată lumea (dar absolut toată) a vrut “să apuce”. S-a pus totul pe seama “distrugerii fibrei naţionale”, operată în communism sub pretenţia “făuririi omului de tip nou”. S-a stabilit că Răul eera Ilici.
În post ilicienism, lăcomia s-a organizat în adevărată campanie de jaf la nivel naţional. Cu legi potrivite, cu oameni potriviţi, în sensul “evoluţiei” întregii societăţi româneşti (inclusiv maghiarii, aproape că mai apucători decît ţiganii). “Răul Năstase” n-a apucat a face epocă dar i-a urmat “Răul Băsescu” –cînd a operat cinismul pur şi crud (unde intră manipularea mass media, folosirea abuzivă a Serviciilor, mă rog – toate relele pe care-aşa uşor le recunoaştem acum, după ce le-am trăit şi le-am fost parte. Pasivă, ne vine-a zice, deşi pasivitatea-i tot activă, ca faptă favorizatoare dacă nu de-a dreptul complicitate).
Am avea, deci, o soartă rea: oricine se ridică-n fruntea ţării – în măcar ultimii 60-70 de ani – e programat a face rău, e parte a Răului. Noi ceilalţi – poporul – sîntem doar victime.
Nu ne doare gura să ne văităm, ba ne place la nebunie. Astfel, nu vedem că nenorociţii noştri de conducători sînt dintre noi, ca noi – doar mai norocoşi, ai dracu’! Şi că oricum am vota, şi pe oricine, tot din ăştia ies cîştigători, numai din ăştia.
Cum se face? Mister…
Ei, pentru lămurirea misterului şi spargerea ghinionului, ne-ar trebui Ministerul Singurătăţii. Care să ne-arate tuturor de ce sîntem singuri pe lume, de ce vrem să fim. Mai ales, de ce nu vrem – în ruptu’ capului, nu vrem – să fim împreună. Ceea nu-nseamnă aşa mare lucru cum pare la prima vedere – doar cum să facem să respectăm aceleaşi reguli, toţi la fel. Iar regulile să nu fie ale noastre – c-am văzut unde duc. Ministerul Singurătăţii să le propună pe-ale celor care-au reuşit a scăpa de singurătate, a se simţi o naţie, un popor, o comunitate – singurele formule de reuşită pe lumea asta.
16 comentarii:
Radu Calin Cristea
Ginduri foarte frumoase, stil cultivat, judecati rationale. Aproape ca n-as mai avea nimic de adaugat. Si totusi. Nici eu nu stiu daca, dupa Basescu, nu ne asteapta un rau similar sau chiar mai mare. Dar am certitudinea ca nu se mai poate convietui cu raul lui Basescu despre care se stiu, public, putine lucruri. Incerc sa fiu doar logic si sa-mi masor pasii: scapam de raul imperativ, apoi mai vedem. Ce s-ar fi intimplat, pastrind, desigur, proportiile daca ne intrebam daca nu cumva dupa raul ceausit vine altul similar? Mai cred, pe de alta parte, ca am devenit prea tentati sa analizam realitatea inconjuratoare printr-un filtru politic. Va intreb si ma intreb: ce a impiedicat dezvoltarea societatii civile, ca in Cehia, de pilda, ca sa aleg un reper mai usor accesibil? Unde sunt elitele noastre? Elitele noastre umaniste au scris o istorie strasnica in aceste doua decenii de postcomunism, intr-o filiatie ciudata cu predecesorii din primul razboi mondial, interbelic si al doilea razboi mondial. Oameni cu carte au credinte aberante, hilare, imposibil de inteles. Sunt vinovati cetatenii care, privati de modele in momente tulburi, ajung prizonierii drogului OTV-ist? Vinovati suntem cu totii, pe parcela fiecaruia. Nu mai visati la un Minister al Singuratatii pentru ca e mult de rinit aici la sol. Multumesc pentru postare.
InimaRea
D-lui Radu-Călin Cristea: Într-un an, am citit pe rupte psihologie. O americancă din Şcoala Adler susţinea că reveria poate fi benefică, nu neapărat demobilizatoare. Din păcate, Ministerul Singurătăţii nu e vis. Tot din păcate, o fi de rînit dar mi-a trecut vremea, abia de mă-ndemn să dau zăpada din drum. Însă şi de-aş simţi chemarea herculeană de a rîni grajdurile lui Augias, pînă nu schimbă cineva dobitoacele dinăuntru, rînitul e în van.
Cum nu cred c-ar fi cineva în stare de asta, m-am gîndit la ceva care-ar putea fi de oarece ajutor: promovarea unei politici de apropiere de valorile europene, prin simplul exemplu pesonal/de grup dat de o guvernare.
E o idee din vremea Guvernării Tăriceanu - văd că apreciată azi - cînd ziceam că prima şi absolut necesara dovadă de spirit prooccidental ar fi fost asumarea răspunderii premierului pentru toţi membrii Cabinetului său. Ceva cam aşa: În calitate de prim-ministru, garantez cu funcţia mea actuală că nici un ministru din guvernul pe care-l conduc nu va fi acuzat de nerespectarea legilor, a Legii - în genere.
Pe de altă parte, comparaţia dintre Băsescu şi Ceauşescu îl nedreptăţeşte pe ultimul. Iar ideea că noi l-am fi dat jos pe Ceauşescu credeam că şi-a dovedit demult falsitatea. Adevărat, n-am stat mult pe gînduri să atacăm sediile altădată sacrosante, de data aceea neapărate. Dar a fost cu voie de la poliţie. Iar după ce le-am devastat, ne-am răcorit şi ne-am liniştit, astfel că artizanii loviturii de stat - ai "loviluţiei" - şi-au putut duce planul la bun sfîrşit.
Adevărat şi cît se poate de trist, au murit oameni atunci, dovedind că erau cîţiva capabili de sacrificiu. Dar nu erau nici pe departe destui pentru a răsturna un regim de mînă forte. Oricum, morţii şi răniţii lui decembrie 1989 au arătat că mai exista, la noi, vocaţia sacrificiului personal, în urmărirea ideii de libertate. Memoria lor a fost, apoi, intens maculată prin "politica de recunoştinţă" a lui Ilici, în urma căreia au înflorit afacerile a zeci de mii de profitori de pe urma abnegaţiei cîtorva zeci de oameni.
Dar ia să devin pragmatic, cum mă-ndemnaţi! Cred că Băsescu la Cotroceni e alibiul perfect al Stîngii. I-a trebuit ceva vreme să-nţeleagă asta dar, îndată ce-a-nţeles-o, i-a şi oferit garanţia că-şi va-ncheia mandatul la termen.
Adică, eu nu cred că USL mai vrea să scape de Băsescu. Cei care nu sesisează asta intră-n pielea deviaţionistului - acela care merge tot înainte, în timp ce partidul a schimbat macazul. Despre cei care au sesizat dar socotesc de datoria lor să susţină "poziţia oficioasă" a USL, prefer să nu mă pronunţ.
PS: V-aş mulţumi pentru apreciere dacă n-aş simţi un gust amar citind-o. Oricum, mă simt onorat de atenţia pe care mi-o acordaţi.
Radu Calin Cristea
Spre deosebire de alti comentatori politici eu nu dau mare importanta hirtiei semnate de Basescu-Ponta. Intilnirea a fost o gafa, iar caracterul ei informal s-a spulberat imediat ce totul a "transpirat" in presa. Cei din USL nu stiu sa comunice, n-au acest reflex si nici nu simt, de exemplu, nevoia unor comunicatori specializati cum ar fi purtatorii de cuvint. Chiar credeti in coabitare? Nu uitati ca Antonescu e un caracter iute si nerabdator sa-si aplice proiectele. Nu-l vad conducind sedinte la Senat pina in 2014. Toata povestea cu hirtia s-a facut pe fondul unei propuneri mai vechi a lui Basescu si activata de Ponta. Cred, ca sa vorbesc pe sleau, ca Ponta s-a temut de circul pe care l-ar fi facut Basescu pina la desemnarea lui. Ponta s-a mai speriat rau de citeva ori, nu uitati de poruncile lui Barosso. Atita tot. Nici nu se va linisti sarmaua in stomacul romanului si pugilatul va reincepe. Ciclul istoric se va inchide doar prin iesirea din arena a lui Basescu. Altfel nu se poate. Cunosc destul de bine situatia din media romaneasca. Nici nu va imaginati ce sume investeste regimul in aparatul lui de propaganda. De asta trebuie sa se termine cit mai repede. Veti vedea cum, aproape peste noapte, se vor inchide ziare, agentii de stiri, posturi TV. Va disparea capul familiei si va trage dupa el toata fiorosenia unui sistem fata de care pumnul de fier inmanusat al lui Nastase era o gluma. Razboiul cu Basescu va continua. Mi-a placut imaginea cu rinitul sisific din cauza de prea multe dobitoace. Cam asa e.
InimaRea
Mai ales în după despărţirea de Băsescu, am auzit la unii din foştii săi colaboratori explicaţia înrolării sub flamura orange: Propunea un proiect generos, promiţător pentru dezvoltarea ţării.
În mare, era vorba despre formarea unei puternice mişcări politice de Dreapta, ca alternativă - agresivă - la Stînga de sorginte bolşevică.
Sînt destule argumente pentru acceptarea ideii că era idee politică importată. Din păcate, ardoarea luptei politice a denaturat pînă la caricatură idei ale strategiei de rupere definitivă a ţării de legătura - "ombilicală", pentru Stînga - de influenţa rusească. Una din victimele balcanicei noastre porniri zeflemitoare a fost trecerea PD (PD-l, PDL) de la Stînga la Dreapta, de la Internaţionala Socialistă, la PPE. Or, era mişcare politică logică - cel puţin la noi, unde Circul foamei devine mall, peste noapte.
Nici Băsescu, nici garda sa politică - pretoriană, la vremea aceea - n-au folosit discursul direct, sincer (pe cît era posibil) pentru lămurirea poziţiei lor, în ochii tuturor, amici şi inamici politici, neutri şi indiferenţi. Poate că şi datorită caracterului "extern" al noului lor crez politic, probăsiştii au preferat discursul pieziş. Doar două exemple: condamnarea comunismului; antirusism manifest.
Chiar ambalat în proatlantism şi proeuropenism, discursul pieziş a ricoşat în contactul cu scepticismul românesc cel de toate zilele, la care a prins mai curînd contrapropaganda Stîngii, prezentînd acţiunea de Dreapta drept disimulare a ambiţiei autoritariste a principalului său promotor - preşedintele Băsescu.
Şi caracterul vindicativ al acestuia a contribuit mult la ratarea discursului. Dar cred că principala cauză a eşecului implementării unei solide partide politice de Dreapta vine din inadecvarea unei asemenea viziuni la realitatea social-politică românească.
Mai grav, părinţii occidentali ai proiectului de aşezare a Ro pe făgaşul unei societăţi de Dreapta au neglijat - ori nu s-au sinchisit de - filosofia politică, unde creşterea şi afirmarea unei noi orientări politice, într-un spaţiu socio-economic dat, este chestiune de răbdare, perseverenţă, coerenţă şi continuitate doctrinară, astfel încît să-şi formeze un bazin electoral de natură a o propulsa printre forţele politice importante.
Nu e deloc întîmplător că, atunci cînd e vorba de proiecte politice majore, Vestul n-are răbdare cu subiecţii experimentelor sale, practicînd cu obstinaţie procedeul creşterii forţate. Evident, preţul insuccesului îl plătesc promotorii "din teritoriu" - cum e cazul acum, cu dezorganizata forţă de Dreapta, năucită de contrareacţia "naturală" a valahului etern dispus a schimba şi scuipa ceea ce nu i-a adus promisa fericire.
Eşecul lui Băsescu este eşecul nostru al tuturor, care vedem amînată echilibrarea eşichierului politic, singura variantă în care "părţile" sînt partenere în actul de construcţie naţională. Iar fără un proiect de construcţie naţională, ţara va păşi orbeşte în epoca imediat următoare, cu efecte din cele mai previzible, din păcate.
Într-un fel, Apocalipsa ne iartă de fiecare dată fiindcă e nevoită a recunoaşte cinstit: Pe-aici, am mai trecut, n-ar mai fi mare lucru de făcut.
Radu Calin Cristea
Excelent comentariu, chapeau bas! Impartasesc multele si bogatele idei din aceasta postare. As fi doar mai rezervat in privinta existentei in Romania postcomunista a unor orientari doctrinare clare, cu programe, aplicatii economice, solutii pentru spatiul civic etc. Dreapta nu mi s-a parut chiar atit de lenesa fie si numai daca ne gindim la persistenta PNL si la numeroasele partide de sorginte liberala care s-au topit apoi in PNL. Guvernarea Tariceanu a putut fi socotita una de dreapta, in pofida unor suspiciuni de libertarianism legate in special de anumite "cedari" la sustinerea de catre stinga in parlament. Saltul PD de la stinga la dreapta e un bun exemplu. In ultimele saptamini, fara exceptie, presa occidentala a scris despre "guvernul socialist de la Bucuresti". Or, este, totusi, vorba de un guvern socialisto-liberal, iar liberalii chiar au primit citeva ministere economico-financiare. Neglijentele Occidentului au dus si la reactia, pina la un punct, legitima fata de socurile politice din vara. Cum adica sa comentezi deciziile Curtii Constitutionale, ANI, CSM, Avocatul Poporului? Vigilenta Occidentului a fost insa extrem de laxa atunci cind regimul Basescu si-a impus, pas cu pas, om cu om, fidelii in aceste institutii-cheie ale justitiei? Esecul lui Basescu? Nu, nu mi-l asum. Mi-am consumat prea multa energie, mi-am adus prea multe framintari in suflet, am pierdut prea multi prieteni si, probabil, am scris prea mult pentru a incerca sa conving ca proiectul enuntat de Basescu era mort in fasa. Sincer sa fiu nu prea inteleg ce inseamna "proiect de constructie nationala". Nu cred ca pasim in vid, orbeste. Nu sunt fatalist. Simt insa acut nevoia unor limpeziri morale care nu se pot produce atita vreme Basescu se afla pe caii sai mari. Probabil ca din aceasta cauza pot parea patimas invocind atit de des despartirea de Basescu. Justitia trebuie dezlegata de coduri si semne oculte. Si va trebui sa inceapa exact cu ceea ce a inceput Basescu la inceputul primului sau mandat: cu dosarul "Flota".
M. Chemono
Domnilor Cristea si InimaRea,
Cu permisiunea dumneavostra voi face un scurt comentariu referitor la nr. 44 al domnului InimaRea - bine scris, cu exprimare clara dar, parerea mea, plin de clisee. Primul si cel mai important este acela ca Romania ar avea nevoie de partide politice cu anumite doctrine. Asta-mi aminteste de o povestire sf din copilarie - o civilizatie extraterestra se decide sa cloneze umanitatea. Nu-mi mai amintesc detaliile dar eroul cartii isi da seama de acest lucru pentru ca ceasurile nu mai functionau - din toata umanitatea nu se pastrase decat o sectiune temporala infinit de mica ignorandu-se cu desavarsire necesitatile si fuctionalitatile subsecvente. In aceasta ordine de idei o doctrina este doar un set de masuri care solutioneaza niste probleme. Care sunt problemele Romaniei in viziunea "dreptei"? Ce anume trebuie sa facem pentru a ne apropia de occident? Intrebarea este oarecum naiva pentru ca nu exista un singur tip de stat vestic. Caracteristicile comune, insa, sunt, orecum in devalmasie: liberalismul social, buna functionare a trenurilor, oamenii care alearga de dimineata sau merg pe bicicleta fara teama cainilor, politetea functionarilor, paradele gay care n-au nevoie de unitati blindate pentru protectie, taxe progresive, stat de drept s.a. Toate acestea nu necesita nici un fel de doctrina dincolo de dorinta de a realiza un mediu in care omul se simte pur si simplu bine. Iar in lipsa acestor lucruri de bun simt discutiile despre o protectie sociala mai mare sau mai mica, de exemplu, sunt la fel de ridicole ca discutiile aprinse despre corectitudinea politica.
InimaRea
Proiect de reconstrucţie naţională (1)
Putea - încă mai poate, cred - veni doar din interior. Binevoitorii exerni n-au nici răbdare, nici interes de a pune pe picioare o naţiune bolnavă. Mai curînd, o conectează la aparate şi-şi iau în serios rolul de executori testamentari.
Boala naţională venea, în primul rînd, din frica de organele statului - inclusiv PCR - şi din neîncrederea consecutivă în organizaţiile solidarităţii sociale, cum ar fi sindicatele.
Evident, nu era realist a cere noilor autorităţi instalate după executarea Ceauşeştilor, să reinstaureze instant încrederea cetăţenilor români în stat. Se vorbea despre statul de drept - o noţiune fără acoperire teoretică ori practică în mintea locuitorilor Ro.
Prima lovitură serioasă dată ideii de stat de drept a venit - firesc, am putea spune azi - din partea noilor autorităţi de la Bucureşti, care nu şi-au respectat angajamentul de a pregăti condiţiile minime instaurării statului de drept, după care să se retragă din prim-planul vieţii politice.
Oricît de ignoranţi în materie de democraţie şi stat de drept, oamenii nu confundă marfa cu ambalajul - respectiv, instituţiile cu oamenii care le pun în mişcare. Au, însă, instinctul sigur de a şti că instituţiile nu se pot înnoi cu oameni vechi. Dacă vechile instituţii trăiau prin activişti ai PCR, iar tot aceia le animau şi pe cele de după, nu era de aşteptat vreo schimbare, oricum - nu una cu-adevărat serioasă, care să inspire încrederea cetăţenilor. Manevra de a-i elimina brutal pe Ceauşeşti şi pe principalii lor supuşi din CPEx n-a păcălit aproape pe nimeni, cum nu deviza gorbaciovistă a comunismului cu faţă umană. În România profundă, situaţia creată de Iliescu şi gaşca lui din CPUN era astfel caracterizată: La vremuri noi, tot noi.
Una peste alta, decizia lui Iliescu de a transforma FSN în partid politic a amînat sine die începerea construcţiei statului de drept. Ceea ce s-a realizat sub pretenţia de a fi fost stat de drept a fost butaforie potemkiană.
Schimbarea de fond a fost aceea că frica de instituţiile statului a devenit dispreţ faţă de. De unde, ideea că Rom
nia nu e guvernabilă. Pentru a fi fost altfel, românii trebuia să fie idioţi, să creadă în bunele intenţii ale veşnic-zîmbăreţului Iliescu, cu-al său socialism cu faţă umană - autointitulat Un om pentru liniştea noastră.
Rămîne decisivul insucces de înnoire care a-nsemnat zdrobitoarea victorie în alegerile din 1990 a lui Iliescu - din Duminica Orbului.
Era inevitabilă. Ca şi de curînd, nici atunci românii n-au avut alternativă. "Partidele istorice" n-au constituit alternativă, la concurenţă cu FSN. Fără participarea lui Iliescu şi a FSN, reprezentarea "partidelor istorice" ar fi fost mai consistentă, poate, dar în nici un caz decisivă.
Dacă nu s-a văzut atunci, s-a văzut în 1996: românii votanţi în 1990 n-au avut timp să se edifice asupra intenţiilor "foştilor" - istorici ori recenţi. Cumva, şi-au amînat dezamăgirea şi dezabuzarea fiindcă, lămuriţi asupra "bunelor intenţii" ale lui Iliescu, au întors votul în favoarea Cheii - şi a ieşit ce a ieşit.
Scriu "partide istorice" în cunoştinţă de cauză fiindcă - sper că măcar azi ne e clar - cei ce le-au resuscitat şi-au însuşit patrimoniul lor istoric, i-au pus în fereastră pe "liderii istorici" şi s-au constituit în alternativa securisto-peceristă, la partida peceristo-securistă a FSN (PD, PDSR, PSD).
Ştiu că sînt în toate partidele politicieni care se cred în drept a protesta faţă de caracterizarea lor drept continuatori ai peceristo-securismului ori invers. Unul la care mă gîndesc de tot înveselit este Sf. Cristian liberal.
N-am ce le face. Au păşit copăcel în cizmele securisto-oeceriste (ori invers). Cei care au făcut armata ştiu că-ţi put picioarele pe viaţă dacă ai călcat în cizme de picioare împuţite. E o ciupercă acolo, deosebit de rezistentă la tratament, în nici un caz afectată de odicoloane.
Radu Calin Cristea
pentru M.Chemono
Subscriu. Doctrinele se aseaza in timp in democratie si insasi perceperea lor impune o cultura democratica din partea electorilor. In Romania nimeni n-a pierdut/cistigat alegerile pentru ca a fost de stinga sau de dreapta. Capitala ramine, asa cum spuneti, respectarea libertatilor omului si, mai mult, a demnitatii umane. Pina la ideologii te "maninca" umilintele cetatenilor, administratiile locale angajate intr-un concurs de uritire a vietii cotidiene, saracia extrema (impotriva careia avem chiar un articol in Constitutie!), hartuirea celor care stau la cozi ca sa-si plateasca taxele, birocratia atroce etc.
InimaRea
Doctrine
Pt. M.Chemono: Din păcate, nu sînteţi singurul citind în diagonală ce-am scris, nici singurul crezînd că bătălia politică nu s-a dus doctrinar.
N-am să intru la concurenţă cu exegeţii sagace ai ştiinţei politice, mai ales cu aceia proclamînd moartea doctrinei. Pentru mine, "ca simplu cetăţean", faptul că o guvernare taie veniturile bugetarilor, iar alta le reîntregeşte ţine de forma mentis. Ca şi atacul concentrat al Dreptei împotriva Stîngii - ori invers. Nu văd de ce m-aş lăsa păcălit de spectacolul duşmăniei politice, cîtă vreme nu văd PDL - de pildă - marşînd pe proiecte sociale, nici PSD - pe creşterea şomajului.
Nu simt deloc nevoia de a dezvolta discuţia pe această temă fiindcă nu aceasta constituia punctul meu de interes, în dezbaterea de pînă acum.
pentru InimaRea
Cred ca insasi ideea de proiect national ar trebui riguros pliata pe urgentele nerezolvate ale societatii romanesti. Nu cred ca asemenea proiecte ar trebui sa vina dinspre politicieni, ci dinspre societatea civila pentru ca numai astfel vor insemna o replica la imperativele cetatenesti, pe diverse termene. Cine sa initieze insa asemenea dezbateri? Forta ONG-urilor s-a diluat din cauza unor agende artificiale, fara ecou in societate, foarte dependente, din pacate, de sursa finantarii. Daca pui in balanta numarul persoanelor muscate de maidanezi si grija pentru protectia animalelor se cheama ca te afli intr-o dilema. O dezbatere pe aceasta tema sfirseste in urlete de ambele parti. Lumea ar trebui informata, ar trebui vazut ce se cistiga si ce pierde si ar mai trebui sa iesim din incurcatura uitindu-ne si la cum gestioneaza problema democratii avansate (Germania, SUA etc.). Avem nevoie de o lege a lustratiei? Da sau ba, si trecem mai departe. As simti, de asemenea, nevoia deconspirarii tuturor celor care au colaborat cu Securitatea sau au reprezentat-o, in special prin CIE, inainte de caderea lui Ceausescu. De ce sa fie protejati, in numele "sigurantei nationale", ofiteri si colaboratori ai Securitatii care au slujit un regim criminal? N-as trece chiar la index legea prostitutiei, cu toate relele si bunele ei. Oare n-ar fi util sa avem, cu titlu provizoriu, un vot obligatoriu? In Romania se moare pe capete pentru ca nu a avut loc o dezbatere extinsa si tenace privitoare la transplant. N-ar trebui sa ne gindim si la o lege a eutanasierii care isca discutii aprinse in Occident? Legea sponsorizarii e veche si neatractiva etc., etc. Iata, am enuntat dintr-o suflare, mici teme care s-ar putea revarsa, pas cu pas, in proiecte nationale de modernizare a Romaniei. Cred ca de aici trebuie inceput, de la cetatean si de la nevoile acestuia.
Radu Calin Cristea
@ InimaRea
M. Chemono
Domnule InimaRea, sa stiti ca nu am citit in diagonala comentariile dumneavoastra. Daca as fi facut-o nu as fi reusit sa ma bucur de stilul dumneavoastra - indicator perfect al bunei educatii si obisnuintei lecturii. Si nici nu cred ca doctrinele sunt pe moarte. Ideologiile sunt povestile din care este tesut propriul nostru umwelt. Problema este ca pe o axa imaginara avand drept extreme sofismul si dialectica ele se pot afla oriunde, motiv pentru care avem nevoie de cateva ancore bune in concret pentru a judeca corect. Pe scurt, dumneavoastra va razboiti cu istoria si incercati sa definiti concepte lipsite de actualitate si eu am nevoie de apa calda. Problema comunismului nu poate fi rezolvata in societatea noastra decat, mutatis mutandis, asa cum se rezolva abuzul din copilarie - prin foarte multa psihoterapie.
@M. Chemono
InimaRea
Aveţi a vedea că nu mă războiesc cu nimic. Problema comunismului a fost demult rezolvată. Singura psihoterapie apicabilă unui macrogrup este de natură economică. Despre nevoia dv de apă caldă, nihil nisi bene.
Proiectul (2). Reconstrucţia ca demolare
InimaRea
Sub pretenţia demolării comunismului, a pornit deconstrucţia economiei româneşti. Logic, era doar prima fază - de tranziţie, cum îi spunea Ilici. Tot logic, a rămas singura fază a reconstrucţiei. De ce?
E un De ce imens, labirintic cu prea multe intrări şi cu multe ieşiri degeaba, unele poate că năucitoare. Dar c'est a prendre ou a laisser. Or, dacă tot te-ai prins în joc, zice românu'...
Comunismul a lăsat o industrie supradimensionată şi o agricultură subdezvoltată. Complementar, un urbanism precar şi un ruralism de sec. XIX (oriental, nota bene!)
Industria a fost demolată în doi timpi şi trei mişcări. T1 - Industria - morman de fiare vechi (P Roman). T2 - forţă de muncă ieftină dar calificată (acelaşi plus alii dar mulţi). Se impunea evidenţa ca fierul vechi să ia drumul furnalelor, iar forţa de muncă - pe-al migraţiei economice.
Evidenţă fiindcă "semnalele" erau: Redimensionarea industriei româneşti are nevoie de capital. Ţara e sărăcită de neagra moştenire comunistă.
Doar de dragul discuţiei, ne putem întreba ce se-ntîmpla cu Europa, după WWII, dacă Germania ar fi beneficiat de aceeaşi filosofie economică. Care-ar mai fi fost locomotiva Europei? Fiindcă ne e imposibil să ne-nchipuim Bătrînul Continent fără locomotivă, un vast triaj lovit de nemişcare, n-avem decît fabula despre nişte mocăniţe abia trăgîndu-şi sufletul între graniţele unor naţiuni bătrîne şi neputincioase. Ori despre locomotiva GB, la concurenţă cu transoceanica ei verişoară, genetic predispusă la over reaction. Nonfactual, desigur. Deci, perfect nerealist.
România mai trecuse printr-un proces de reconstrucţie, după 23 August 1944. Condiţia necesară şi suficientă pentru ca România să devină o ţară industrializată dintr-una eminamente agrară (cum era prezentată de propaganda comunistă, România “burghezo-moşierească” – observăm contradicţia în termeni, nu?) era arestarea populaţiei înlăuntrul graniţelor.
Cum zicea Sf Pavel (Paul)? Roma non pereat si romani non pereant.
Deschiderea graniţelor, după 1989, le-a vestit tuturor dreptul la liberă circulaţie, iar unora – puţini – că începuse procesul de deconstrucţie. Perfect inginereşte, întîi creezi supapa dacă vrei ca proletariatul românesc să-şi verse afară forţa de care n-avea a mai fi nevoie înăuntru.
Poate cam abrupt dar e o discuţie pe forum, nu o conferinţă: Ubi bene ibi patria este filosofia de viaţă a românului de azi. Globalizare, conspiraţie mondială (neapărat, iudeo-masonică, nu?) guvernul din umbră al lumii ori Marea Finanţă Mondială, fiecare dintre ori toate la un loc denunţă patriotismul ca naţionalism, şi pe acesta ca şovinism (xenofobie, măcar). Cum, totuşi, patriotismul se poartă la case mari, reiese c-ar fi un lux pe care nu şi-l pot permite şi bordeiele balcanice, bunăoară. Aşadar, reconstrucţia naţională nu poate porni de la patriotism, cum nu – de la spirit civic. Atunci, rămîne soluţia “atractivităţii” – România să devină atractivă pentru români, şi nu numai, dar în această ordine, altfel vorbim despre reconstrucţie prin colonizare.
Proiectul (3)
InimaRea
Principala problemă a reconstrucţiei vine din neputinţa finanţelor publice. Şi principala soluţie ar fi "voinţa politică".
De ani buni, pînă azi (în presa din 28 curent) se vorbeşte pe şleau despre incapacitatea guvernării de a colecta sursele bugetare, mai mult decît 50%. Pare la mintea cocoşului că soluţia însănătoşirii bugetare nu e împrumutul extern ci înăsprirea politicii fiscale. Dacă Austria are doar 8% economie subterană, iar noi 50%, să-ncercăm să fim şi noi austrieci! Pare simplu dar nu e.
Avem două mari probleme - corupţia generalizată şi neîncrederea adîncă - şi îndreptăţită - a românului în "stat". Cum ele sînt legate intim, diminuarea corupţiei ar da rezultate încurajatoare în celălalt plan. Atunci, semnalul hotărît al unei guvernări, că doreşte combaterea corupţiei, ar fi un alt început. Un altul fiindcă primul a fost perfect ratat de "Regimul Băsescu", care-a combătut corupţia inamicilor politici...pînă ce i-au devenit amici politici. Dreptacii (ARD, mai nou) au făcut mare caz de cîteva arestări răsunătoare, care-ar fi dovedit - pasămite - că Băsescu a vorbit serios cînd a promis lupta împotriva corupţiei.
În contextul discuţiei de pînă acum, faptul că Băsescu a apelat la "plasa de siguranţă" a acordurilor cu FMI şi BCE arată că nu era deloc hotărît. După deturnarea sensului revoltei anticeauşiste - de către Iliescu - politica ruinătoare a "Regimului Băsescu" este a doua serioasă lovitură dată speranţei de bine, în ţara asta. E ca şi cum, nereuşind a construi ceva, a pus foc, să nu mai poată altcineva construi, în veac. Din fericire, nu-i chiar aşa dar nici bine nu e, clar! Oricum, "intenţia contează", nu? Iar intenţia lui Băsescu a fost de a ne da legaţi pe 3-5 generaţii, capitalului străin. Nu era de ajuns că deveniserăm o ţară de consumatori, prea ne descurcam şi-aşa, probabil!
Dar pînă şi acest buget înjumătăţit ar fi de ajuns pentru adevăratele nevoi ale cetăţeanului, care nu sînt - de pildă - acelea de a avea 'j de mii de poliţii pe cap, pe care mai trebuie să le şi mituiască, după ce că-s bugetare. Ori sute de mii de funcţionari publici care, tot aşa, stau pe lei-tramvai şi nu mişcă nici morţi dacă petentul nu mişcă din urechi.
Cu o majoritate parlamentară umilitoare pentru Băsescu şi ai lui, USL chiar ar putea realiza o reformă profundă a aparatului birocratic, cu poliţiile lui cu tot (inclusiv Serviciile de tot felul, care nu doar se calcă pe pcioare, dar mai şi luptă-ntre ele pentru întîietate).
Între noi fie spus, o poliţie demnă de vremea lui Carageale, cu vardiştii săi, este Poliţia comunitară. Dar şi-atunci exista Guarda civică, serviciu benevol în folosul comunităţii. Ceva de neînchipuit în zilele noastre, nu?
Cu banii economisiţi de la poliţii, s-ar putea finanţa şi sistemul sanitar, şi cel de educaţie. Astfel, România ar deveni atractivă pentru români, în primul rînd chiar pentru cei calificaţi a lucra în aceste sisteme, care n-ar mai lua calea pribegiei ca să-şi facă meseria.
Sigur, nu pentru toţi, poate că nici pentru prea mulţi la început. Principala rezistenţă ar veni de la "micii întreprinzători", pentru care evaziunea fiscală e condiţie sine qua non a afacerii. Acum, ei au dreptate: Şi dacă varsă la stat partea de profit, tot nu capă de căpuşele poliţiilor de tot felul, care vin la mină-ntinsă - "să-şi ia dreptul". Multă lume ştie că acum e vremea colindului, cînd pînă şi pompierii dau buzna la...colindeţe.
Are statul român capacitatea de a demonstra că micul întreprinzător îşi poate liniştit plăti contribuţiile, căci aceea ar fi toată plata? Dacă da, devine şi pe acest plan atractiv pentru români.
Proiectul (3-continuare)
InimaRea
Lăsăm majoritatea parlamentară la o parte şi privim calitatea ei umană. E clar pînă şi pentru maidanezi că de la aşa adunătură nu-i de aşteptat ceva bun. Hoţii au trecut în cealaltă barcă pentru a ne apăra pe noi de hoţi? Haida-de!
Atunci, cu Proiectul trebuie să vină o forţă nouă, nemînjită de politiciansim şi nepătată de colaboraţionsim (ultima cerinţă, doar vreo 10 ani încă, apoi scăpăm şi de grija asta). Una care n-are nevoie să cîştige alegerile de la prima prezentare la urne, care are nevoie de răbdare şi-ncredere că oamenii vor înţelege care-i calea spre bine, şi-o vor urma. Una care să le ceară cetăţenilor onestitate, înainte de a le cere votul. Care să le spună pe şleau: Vreţi să scăpaţi de hoţi? Fiţi voi corecţi mai întîi!
Să organizeze întîlniri nu pentru a bate cîmpii despre ticăloşia celorlalţi - fiindcă ceilalţi sînt cam toţi - ci pentru a arăta, cu date, cifre, statistici, avantajul teoretic al afacerii cinstite.
Ştiu că pare imposibil fiindcă ştiu că este imposibil să trăieşti după reguli, în ţara asta. Unul hotărît să respecte toate legile, regulile - şi pe-ale omeniei şi bunului-simţ - ar apărea, azi, un idiot picat de pe Lună. Mişcarea la care mă gîndesc l-ar putea propune ca model al omului de peste 5-10 ani. Dacă nu va mai fi privit ca dus cu pluta, vom fi pe drumul cel bun.
Dacă "ei" sînt normali - fiindcă normalitatea e chestiune de statistică - atunci ceilalţi să accepte să fie ciudaţi pînă se inversează trendul.
Aduce a sectă religioasă, nu? Asta e...
pentru InimaRea
Radu Calin Cristea
Idei multe, indesate, si noi si vechi, si testabile dar si testate si, din pacate, fara efect. Reducerea economiei negre si gri se poate face pe doua cai: scaderea fiscalitatii (reducerea TVA ar fi o idee buna, ar creste consumul, banul ar circula mai liber si ar incuraja mai mult cererea pietei), coroborata cu intarirea controlului fiscal si sanctiuni foarte dure pentru evazionisti. Am mai dat acest exemplu. Locuiesc la doi pasi de Piata de Flori din sect.5. Am tot cumparat de acolo flori, brazi etc., dar, in pofida insistentelor mele, nimeni nu mi-a eliberat niciodata vreun bon fiscal. Ce s-ar intimpla daca asemenea delicte fiscale s-ar solda direct cu puscarie? Ca in SUA unde spaima de moarte si de fisc e cam aceeasi stare. Am vazut cum functionau suveicile lui Blejnar la ANAF si ce fabulos circuit al spagii era prin vami. A disparut oare? Romania va fi foarte dependenta in anii viitori de absorbtia fondurilor europene. E clar ca acolo e un centru al coruptiei limitate, din fericire, de instrumentele de control europene (OLAF). Presiunea politica va continua. Nu vad cine din lumea asta romaneasca ar putea gestiona aceste fonduri in mod incoruptibil si strict tehnic. Daca noi nu ne pricepem la aceasta chestiune care ne depaseste de ce nu punem sef peste aceste fonduri un administrator strain? Cu un mandat clar: cota de absorbtie trebuie ridicata la 20-30%. Se descurca bine, nu se descurca - pleaca. S-ar ofili cumva romanismul din noi? Ramine, fireste, marea problema a coruptiei. Stati o zi intr-un spital romanesc si veti vedea in actiune coruptia in plinatatea cinismului ei. Esti lasat sa urli de durere daca nu dai spaga. Nu cred ca se poate face mare lucru cu mica coruptie pentru c-o avem in singe. Dar cu marea coruptie - da. Ar fi suficient sa se ia la bani marunti averile unor interlopi. S-ar putea face sute de arestari pe saptamina. Pentru asta ai nevoie insa de o justitie priceputa, eficienta si nepolitizata. Ceea ce e cam greu de gasit. De fapt, tablourile pe care le hasurati sufera, ca sa spun asa, de un viciu de procedura: pentru ca proiectele dvs. sa prinda viata este nevoie de o cultura institutionala ce lipseste Romaniei de la origini si pina in prezent. Degeaba prinde politia si scapa procurorii, degeaba trimit in penal oamenii fiscului si scapa judecatorii. O solutie ar fi ca macar unor institutii sa li se acorde o autoritate sporita si un tip de recompense conforme cu dimensiunea "prazii". Cum ar veni - daca impiedici o "teapa" statului de un milion de euro - 10-% sa-ti revina tine, politist, procuror, ce vei fi fiind. Atunci sa vezi motivatie si, in primul rind, rezistenta la eventuale spagi. Revin insa la raspunsul precedent. As intrezari proiectele nationale mari prin inchegarea unor proiecte punctuale venite de la societatea civila. Care trebuie ajutata de elite, sa fie informata, sa fie pusa in situatia de a discerne etc. Spiritul civic ar trebui sa se dezvolte de la sine, sa se educe, sa fie promovat mediatic. E rusinos ca peste 95% din donatorii de singe din Romania doneaza din saracie. In privinta unei noi generatii, curate, cu dor de tara, cu suflu pasoptist, va propun sa lasati la instrare asemenea sperante desarte. Sunt multe de spus. Va sfatuiesc sa va ginditi la o iesire in spatiul public, prea aveti multe lucruri interesante de spus. Stilul se poate cizela. Locuri se vor gasi. E cumva pacat sa va consumati in spatiul inevitabil marginit al unui forum. Contati pe sprijinul meu daca va luati inima in dinti in sensul sfaturilor mele.
D-lui Radu-Călin Cristea, cu mulţumiri...
... pentru gîndu' ăl bun!
Revenind la tema discuţiei, observ că şi soluţiile dv "suferă de un viciu de procedură". Nu detaliez fiindcă tocmai asta - "viciile de procedură", id est un fel de a gîndi ieşirea din impas - este descoperirea importantă a acestei discuţii: orice soluţie ai propune, pare fantezistă, atît de chitită pe învîrteală cu orice preţ pare societatea noastră, de sus pînă jos.
Cumva, sîntem în situaţia rabinului din Buhuşi, la care vine Iţic să-i ceară un sfat pentru că-i mor găinile pe capete. După mai multe încercări nereuşite, rabinul rămîne la fel de-ncrezător în panaceele sale dar zice: Eu soluţii mai am dar tu găini mai ai?
InimaRea
Trimiteți un comentariu