17.10.12
Moartea unui istoric comunist ca ocazie de conversatie
6 comentarii:
-
-
ayrshireman
Is this the same Eric Hobsbawn who stated on more than one occasion that the millions of Soviet dead who perished in the name of Communism were acceptable losses, and that their deaths would have been justified had the Communist utopia been achieved.
Just as Communism has thankfully by and large been consigned to the dustbin of history, the sycophantic propaganda that the likes of Hobsbawm passed of as history will be hopefully be consigned equally to the dustbin of academia.
Had old Eric made such comments that millions of deaths were OK if a new Fascist world sprang forth from them, there rightly would be utter revulsion and anger at such drivel. Openly state that millions of deaths in Communism were acceptable, and no one utters a word. Except in fullsome praise when you die at 95, which is much more a time on this earth than the victims of the Ukrainian famine.
Old Eric, lets be blunt, was just Walter Duranty with a clipped accent and a few letters after his name. We should regard the man and his passing with the same respect that we do David Irving. I find the praise we see here actually quite sickening. - 17.10.12
-
-
ayrshireman
'British historian David Pryce-Jones conceded that Hobsbawm is "no doubt intelligent and industrious, and he might well have made a notable contribution as a historian", but also charged that, as a professional historian who has "steadily corrupted knowledge into propaganda, and scorns the concept of objective truth", he is "neither a historian nor professional."
Brad DeLong strongly criticised Age of Extremes: "The remains of Hobsbawm's commitment to the religion of World Communism get in the way of his judgment, and twist his vision. On planet Hobsbawm, for example, the fall of the Soviet Union was a disaster, and the Revolutions of 1989 a defeat for humanity. On planet Hobsbawm, Stalin planned multi-party democracies and mixed economies for Eastern Europe after World War II, and reconsidered only after the United States launched the Cold War."
After reading Age of Extremes, Kremlinologist Robert Conquest concluded that Hobsbawm suffers from a "massive reality denial" regarding the USSR, and John Gray, though praising his work on the nineteenth century, has described Hobsbawm's writings on the post-1914 period as "banal in the extreme. They are also highly evasive. A vast silence surrounds the realities of communism, a refusal to engage which led the late Tony Judt to conclude that Hobsbawm had 'provincialised himself'. It is a damning judgement".
Conquest has claimed that in 1994, in an interview with Canadian author and politician Michael Ignatieff on British television, Hobsbawm responded in the affirmative to the question of whether 20 million deaths may have been justified had the proposed communist utopia been created. The following year, when asked the same question on BBC Radio 4's Desert Island Discs, that is if "the sacrifice of millions of lives" would have been worth a communist utopia, he replied: "That's what we felt when we fought the Second World War". Hobsbawm has similarly argued that, "In a period in which, as you might imagine, mass murder and mass suffering are absolutely universal, the chance of a new world being born in great suffering would still have been worth backing".
Tony Judt opined that Hobsbawm "clings to a pernicious illusion of the late Enlightenment: that if one can promise a benevolent outcome it would be worth the human cost. But one of the great lessons of the 20th century is that it's not true. For such a clear-headed writer, he appears blind to the sheer scale of the price paid. I find it tragic, rather than disgraceful."[1] Neil Ascherson believes that, "Eric is not a man for apologising or feeling guilty. He does feel bad about the appalling waste of lives in Soviet communism. But he refuses to acknowledge that he regrets anything. He's not that kind of person."[1] Hobsbawm himself, in his autobiography, wrote that he desires "historical understanding . . . not agreement, approval or sympathy".[40] - 17.10.12
-
-
Seventeeneightynine
Response to ayrshireman
What regret do you feel for the incredible crimes of capitalism, your own world order?
Your own Winston Churchill refused categorically US and Australian offers of food aid to India where millions werestarving to death. Australian ships full of grain, at Churchill's orders, by-passed starving India. His own chief military adviser, Alanbrooke, said: "Winston seems content to starve India while using it as a military base."
How much do we hear of this episode of mass murder in Western accounts of Churchill? When I pointed it out to you on another Guardian discussion site you shrugged it off. Evidently, vast human losses are OK if it is our side.
Why then blame Hobsbawm?
The truth is there were no easy paths to progress nd abetter world. Communism did not come out of nothing. The First World War had already cost many millons of lives when Lenin seized power in Petrograd. The human losses in Russia in the early years of Bolshevism were greatly increased by massive Western armed intervention and blockde, orchestrated by Churchill very prominently. The crimes of Stalin were in part explicable by the unimaginable pressure on a backward Russia of needing to catch up at breakneck pace with more advanced powers which threatened it, especially Germany and Japan.
About 25 million Indians perished in British famines in India even before the great Bengal Famine of Churchill. Britain ruled a vast slave empire where the lives of coloured folks meant less than nothing. India had a lower literacy rate in 1947 when the British left than when they came - after centuries of economic looting.
Such was the world that Communism faced.
Why blame Hobsbawm? - 17.10.12
-
-
După ce, zilele trecute, atât în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât şi ministrul român de Externe, într-o declaraţie de presă, ca şi în unele publicaţii bucureştene s-a evocat problema Tezaurului României, s-a consemnat o luare de poziţie şi pe site-ul „Vocea Rusiei”, care, dat fiind statutul acestuia, definit exact de titlul său ca exprimând opinia Kremlinului, este foarte importantă şi trebuie cunoscută de cititorii noştri, ca şi de politicieni. Faptul devine aproape obligatoriu întrucât este o intervenţie ce şochează încă din primele rânduri, ea depăşind atributele unui punct de vedere şi devenind, pe măsură ce se parcurge textul, un avertisment dintre cele specifice Kremlinului bolşevic de la începutul anilor ’50. Adică din perioada în care se trecea uşor de la critici vehemente la ameninţări violente, când arsenalul comentatorilor moscoviţi era impregnat de climatul Războiului Rece din momentele sale de vârf, când locul argumentelor era luat de lovitul cu pumnul în masă, când forţei cuvântului i se opunea direct forţa militară, când unitatea unui stat, chiar „frâţesc”, era pusă în pericol de o simplă mahmureală a lui Stalin, când, înainte de toate şi de orice, contau hegemonia sovietică şi sfera sa de influenţă, tranşate la Yalta de acelaşi lider bolşevic, acompaniat cu brio de premierul britanic Winston Churchill şi preşedintele american Franklin D. Roosevelt.
Semnat de Valentin Mândrăşescu, un nume ce apare frecvent în „Vocea Rusiei” când este vorba de probleme româneşti, articolul a fost publicat la 12 octombrie, ora 9.53 (ora Moscovei), cu titlul „Despre Tezaur, revizionism şi programul PPE”, el şocând prin faptul că, între altele, leagă Tezaurul românesc de... Kosovo, Osetia de Sud şi chiar de Siria, pentru ca, mai târziu, să fie evocate şi mişcările secesioniste din... Scoţia, Catalonia şi Veneţia.
Încă de la început, ca să nu fie niciun dubiu asupra poziţiei exprimate de „Vocea Rusiei”, se precizează: „Utilizarea problemei Tezaurului în cadrul disputelor politice interne din România este o tradiţie interesantă şi destul de veche. Diverse forţe politice participă la un joc în care câştigă cel care reuşeşte să «demonstreze» că oponentul a cedat în faţa Moscovei. Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de «renunţare la tezaur», iar Antena 3 lansează acuzaţii identice la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ironic, nu-i aşa? Aşa cum se întâmplă de cele mai deseori, realitatea politică este mult mai pragmatică în comparaţie cu cea prezentată în discursurile publice ale politicienilor. Există anumite restricţii în privinţa lucrurilor pe care politicienii le pot spune sau face la nivel internaţional,aceste limitări de natură obiectivă sunt aplicabile atât marilor puteri, cât şi altor ţări. Ceea ce au făcut sau nu au făcut Adrian Năstase, MRU sau Traian Băsescu a fost deseori dictat de circumstanţe care ţin de realitatea implacabilă a relaţiilor internaţionale, ACEASTĂ REALITATE FIIND DESEORI INVIZIBILĂ PENTRU OCHIUL LIBER” (subl.ns.). - 17.10.12
-
-
Cum se poate constata, fiecare paragraf şi chiar fiecare frază se pretează la comentarii, ele conţinând afirmaţii dintre cele mai dure sau chiar neobişnuite Europei acestui timp. Dar să exemplificăm mai departe: „Problema Tezaurului nu este una economică sau istorică, ci una politică. Comentatorii entuziasmaţi excesiv de rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care Rusia este chemată să negocieze cu «toate statele» în vederea restituirii unor «bunuri culturale», ar face bine să-şi concentreze atenţia asupra următorului detaliu: APCE a refuzat să includă în textul rezoluţiei o referire concretă la problema Tezaurului, aşa cum au cerut reprezentanţii României. Motivaţia «oficială» pe care delegaţia română a prezentat-o presei este penibilă. Se spune că menţiunea (menţionarea - n.n.). Tezaurului a fost refuzată din cauza faptului că este «prea specifică». Rezoluţia adoptată de APCE a fost foarte critică la adresa Rusiei şi extrem de specifică, particularizând o serie întreagă de acuzaţii, începând cu presupusele «derapaje» de la principiile democratice şi terminând cu cazul Pussy Riot. În mod normal, APCE ar fi inclus în rezoluţie pretenţiile tuturor ţărilor care au probleme asemănătoare cu cea a Tezaurului, măcar pentru a irita Moscova. Motivul pentru care această instituţie europeană s-a limitat la o recomandare generică ţine de o realitate geopolitică implacabilă. Din perspectiva internaţională, Tezaurul face parte dintr-un imens ghem de probleme care au fost tranşate definitiv şi irevocabil în cadrul tratativelor de pace după încheierea celui de - Al Doilea Război Mondial. Revizuirea oricărui element, oricând (sau oricât? - n.n.) de mic sau insignifiant, are potenţialul să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei în privinţa revizuirii la scară largă a rezultatelor războiului, iar deputaţii europeni, oricât de rusofobi ar fi unii dintre ei, momentan preferă să nu se joace cu focul”.
Aşadar, autorul invocă REZULTATELE CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ŞI TRATATELE CE AU CONSFINŢIT ÎNCHEIEREA LUI. Să reţinem acest lucru, întrucât, în final, aceleaşi fapte sunt abandonate sau ignorate! Pe urmă, el asociază parlamentarii europeni la ideea moscovită privind rezolvarea problemei Tratatului, ceea ce este fals şi contrazis chiar de reuniunea respectivă a APCE.
„Vocea Rusiei” continuă astfel: „În ultimii ani, varii actori internaţionali au încălcat cu bună ştiinţă câteva principii care au fost considerate inviolabile. De fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, violarea acestor principii a dus la o «reproducere în oglindă» a acţiunilor unor forţe din Occident. De exemplu, se poate spune că precedentul creat în Kosovo a deschis calea către independenţa Osetiei de Sud. Probabil, unul dintre motivele pentru care o intervenţie militară în Siria încă nu a avut loc este legat de faptul că mulţi factori de decizie conştientizează tipul de precedent care ar fi fost creat în această situaţie şi modul în care acesta ar putea fi folosit de alte Mari Puteri. Se pare că s-a ajuns într-o situaţie în care există un consens tacit în privinţa necesităţii de a evita crearea unor precedente care ulterior pot provoca consecinţe imprevizibile”. - 17.10.12
-
-
Mergând pe linia amintită a legăturilor aberante, forţate şi distorsionate, articolul ajunge la ceea ce el numeşte „Tendinţele revizioniste pe care le manifestă unele forţe politice de la Bucureşti”, afirmând tranşant că acestea „sunt periculoase în primul rând pentru România. Statele din UE deja încep să «scârţâie» sub presiunea crescândă a mişcărilor secesioniste (Scoţia, Catalonia, Veneţia etc.) a căror forţă devine mai mare pe măsura adâncirii crizei economice globale”. Ca să vezi cât de periculos este să se evoce problema Tezaurului şi unde se poate ajunge din acest motiv!
Respectând faimosul adagiu, potrivit căruia sfârşitul încoronează opera, „Vocea Rusiei” preia locul liderilor bolşevici de la Kremlin, care, până mai ieri, nu se dădeau în lături de la nimic când voiau să-şi impună punctul de vedere. Cum se va vedea, România este ameninţată fără nicio reţinere cu „secesiunea Transilvaniei”, precedată de o „autonomie” a aceluiaşi teritoriu, aşa cum le-ar fi promis liderilor UDMR unii lideri ai PPE. Totodată, ca avertismentul să fie luat în seamă şi de Bruxelles, pe plan general i se flutură Europei spectrul unui nou război mondial: „Revizuirea ansamblului de probleme care au fost închise după cel de-al Doilea Război Mondial ar putea avea consecinţe nefaste pentru revizuitori, mai ales în contextul în care mulţi politicieni români îşi doresc din tot sufletul crearea unei Europe federalizate în care suveranitatea să fie concentrată la Bruxelles. Dacă birocraţia bruxelleză poate impune un preşedinte sau anula rezultatul unui vot popular, atunci ce o va împiedica să redeseneze harta împărţirii teritoriale a unei federaţii europene? Această întrebare este cu atât mai valabilă în contextul declaraţiei lui Kelemen Hunor, care susţine că a obţinut o «promisiune fermă» din partea preşedintelui PPE, Wilfried Martins, care s-a angajat să sprijine includerea în programul PPE a «chestiunii autonomiei». Dorinţa de a implica Europa în calitate de arbitru autoritar în disputele internaţionale pe care le are România, ar putea avea «efecte secundare» foarte costisitoare”.
Textul „Vocii Rusiei” nu se opreşte aici, după această ameninţare publică fără precedent la adresa României, dacă luăm în seamă multe decenii trecute. El are şi un post scriptum, în care este invocat numele lui Stalin şi se afirmă că EL ESTE CEL CARE NE-A DAT TRANSILVANIA CADOU LA SFÂRŞITUL RĂZBOIULUI, ŞI NU AM RECĂPĂTAT-O DATORITĂ JERTFELOR ŞI SÂNGELUI SUTELOR DE MII DE ROMÂNI DE PE FRONTUL DE VEST.
Cum spuneam, finalul „Vocii Rusiei” este halucinant: „PS: Efectele Dictatului de la Viena au fost anulate prin voinţa lui Iosif Stalin, care le-a restituit românilor Transilvania de Nord. Cine va anula un eventual «Dictat de la Bruxelles»?”.
Aşa cum se constată, „Vocea Rusiei” face la sfârşit şi bine plasat una dintre cele mai dure afirmaţii, ea susţinând mai mult decât deschis că UE va hotărî soarta Transilvaniei în detrimentul „ţării mamă”, dar, spre deosebire de trecut, când destinul teritoriului a fost schimbat de „Părintele popoarelor”, de data aceasta nu va mai avea cine să facă acelaşi lucru! Culmea ironiei, mai înainte se invocau rezultatele şi tratatele ce au pus capăt războiului - ele decizând inclusiv soarta Tezaurului! - şi au consfinţit noua ordine, chiar şi cazul Transilvaniei, acum, aceleaşi documente sunt respinse ori ignorate, în funcţie de interesele unei mari puteri precum Rusia.
În peste 40 de ani de activitate jurnalistică pe probleme internaţionale, am avut extrem, extrem de rar ocazia să citesc şi să comentez texte precum cel de mai sus. Atât eu, cât şi alţi confraţi am avut aceeaşi impresie: este vorba, în fond, de un ordin făţiş şi arogant de a lua poziţia de drepţi şi a ţine gura închisă în faţa puterii de la Răsărit! - 17.10.12
Destinatii
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va...
-
Penitenciarul din Aiud. O sală mai degrabă austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-...
46 mins
Hobsbawm a facut desigur si unele aprecieri gresite, pe care chiar el le-a recunoscut, desi indirect. Iata de pilda ce scrie el spre sfarsitul cartii “Secolul extremelor” : “Prabusirea URSS a atras in mod firesc atentia asupra esecului comunismului sovietic, cu alte cuvinte a incercarii de a cladi intreaga economie pe proprietatea universala a statului asupra mijloacelor de productie si pe planificarea centralizata atotcuprinzatoare, fara a recurge deloc la mecanismele de piata sau ale preturilor. Toate celelalte forme istorice de ideal socialist au pornit de la o economie bazata pe proprietatea sociala asupra tuturor mijloacelor de productie, asupra distributiei si schimburilor (desi nu neaparat o proprietate centralizata a statului) si de la eliminarea intreprinderii particulare si a alocarii de resurse prin intermediul unei piete concurentiale. Din acest motiv, acest esec al URSS a subminat si aspiratiile socialismului necomunist, marxist sau de alte tipuri, desi nici unul din aceste regimuri sau guverne nu a pretins ca doreste sa intemeieze economii socialiste(…) Oricum este clar ca daca Marx ar continua sa traiasca, nici una din versiunile marxiste formulate din 1890 incoace ca doctrine de actiune politica si aspiratii pentru pentru miscarile socialiste, nu ar mai ramane in picioare in forma lor originara.”
Cred deci ca nu noi romanii suntem mai bine pregatiti si avem mai multe informatii decat avea Hobsbawm in judecarea fara partinire a secolelor XIX si XX.
Dumneavoastra doriti sa adancesc o idee si anume : care a fost folosul opozitiei Romaniei fata de politica Moscovei intre anii 1965-1989, in CAER si in Pactul de la Varsovia, afara de stimularea nationalismului menit sa sporeasca coeziunea populatiei in jurul conducatorului partidului. Efectul a fost mai mult politic si mai slab economic. Comertul exterior, care se orienta majoritar spre est si tarile CAER, a incepur ca in anii mentionati sa se orienteze spre occident, astfel incat prin 1970 doua treimi din exporturile romanesti mergeau in tarile din Vest. Atunci cand economia devine principalul scop al politicii, atunci consumatorul devine mai important decat cetateanul, iar diviziunea internationala a muncii mai importanta decat coeziunea nationala. Cand interesele individului sunt puse inaintea intereselor publice, colective, virtutea patriotica se estompeaza. Slabesc sau lipsesc complet reformele economice si sociale menite sa exalteze sentimentele de mandrie cu privire la locul pe care tara il ocupa in lume si a atentiei deosebite ce-i este acordata ei. Am intrebat acum cativa ani un ofiter superior (era in civil) care este spiritul patriotic in randurile ostasilor. Mi-a raspuns cu un zambet ca nu aceasta este grija lor principala, ci daca sunt selectati pentru a fi trimisi in Iraq sau in Afganistan cu o solda pe care nu o pot visa la un salariu in tara.
In ultimii 23 de ani romanii au trebuit sa constate cat de redusa este importanta reala a tarii pe esichierul mondial si ca proslavirea identitatii nationale nu numai nu este apreciata, ci chiar e privita cu suspiciune. Romanii se simt acum umiliti ca tara lor nu mai e in centrul atentiei asa cum era pe vremea lui Ceausescu. Acest sentiment de frustrare ii face pe unii sa imbratiseze atitudini nationaliste extreme.
Nationalismul se bazeaza pe o judecata simpla a fiecarui individ, care crede ca isi sporeste valoarea proprie conferind superioritate natiunii din care face parte, superioritate deseori cu mult peste cea reala. Acordand un rol deosebit natiunii sale, convins ca natiunea constituie valoarea suprema, nationalismul o aseaza in opozitie cu alte natiuni, ce prin definitie ii sunt inferioare. Superioritatea proprie nu poate decat sa provoace invidia celorlalte tari, de unde suspiciunea permanenta ca acestia sunt potentiali dusmani. De aici, deraparea in sovinism, antisemitism, xenofobie, excese ce sunt apanajul tuturor miscarilor nationaliste. Extremismul de dreapta a avut si are si astazi drept componenta fundamentala nationalismul.
Revenind la rolul, pozitiv sau negativ, pe care l-a jucat national-comunismul ceausist in propasirea tarii, cred ca mai curand acest rol a fost negativ. El a faurit in randul populatiei o falsa mandrie cu privire la calitatile conducerii tarii, a rolului Romaniei pe plan mondial, ceeace a facut sa nu existe decat rare cazuri de revolta sau de dizidenta fata de sistem, asa cum s-a petrecut in alte tari. El a determinat plecarea definitiva din tara a locuitorilor de origine germana sau evreiasca, grupuri etnice care deseori aveau o pregatire culturala si tehnica superioara romanilor. In acelasi timp ne-a indepartat piata ruseasca de desfacere a unor produse ale industriei romanesti, dar si accesul la unele materii prime rusesti (de pilda gazul, toate conductele rusesti proiectate spre vest ocolind Romania). In general cred ca eforturile, uneori supraomenesti, facute pentru desvoltarea industriei si modernizarea agriculturii, s-au dovedit in buna parte inutile, deoarece prin privatizari derizorii si apoi inchiderea fabricilor de noii proprietari, deseori straini, s-a risipit nu numai o munca trecuta uriase, dar cca. 3 milioane de romani au fost obligati sa-si paraseasca tara pentru a cauta un loc de munca.
Cand la alegeri cca. 40% din electorat nu considera ca merita sa mai ia parte, cand traim intr-un timp in care interesele egoiste predomina, stimulate de conceptia ca totul este de vanzare, ceeace impiedica devotamentul si solidaritatea, ma intreb daca marea problema a secolului XXI nu este cum sa se insufle atat cetatenilor, cat si alesilor lor, patetism, idealism si responsabilitate intr-o democratie ce nu poate fi decat sociala.
1) Opozitia la sovietism (citeste, internationala comunista) poate fi inteleasa initial ca reactie la raptul teritorial, dupa care au urmat avantajele cochetarii cu Vestul, dupa care am picat in patologia unui diabetic manipulat de o femeie proasta si rea. Bilantul nu mi-e clar.
2) Nationalismul la romanii de azi e deficitar.
3) Social democratia e parte din solutie–ca si un nationalism bine temperat.