expresivitate uluitoare innobileaza stravechea arta a pantomimei, este
un vorbitor extrem de nuantat, pe suportul unei gandiri surprinzatoare
si complexe. De aceea, mai mult decat orice consideratie din afara, pe
Dan Puric il definesc cel mai bine propriile fapte si propriile vorbe.
Aceasta formidabila locomotiva de imagine a Romaniei n-are probleme cu
atingerea performantei, ci cu obtinerea diurnei. Din fericire pentru
noi - si din nefericire pentru trepadusii pseudoculturii - Dan Puric
este (inca) tanar, puternic si extraordinar de motivat in ceea ce
face. Lupta singur pentru promovarea "brandului Romania", desi nu e
luat in considerare de proiectele MCC.
"Capitalismul de grota nu are nevoie de cultura"
Un interviu cu Dan Puric, daca esti acordat pe frecventa lui de
emisie, devine, in mod fatal si fericit, o tulburatoare maieutica
despre adevarurile fundamentale ale lumii in care traim, vazute de pe
scandura scenei pe care trudeste. "Cand faci un bine pentru tara -
spune el - nimeni nu-l recunoaste. Este ca intr-o caricatura dintr-un
ziar frantuzesc: o mama scapa copilul din brate intr-un rau. Un tanar,
care se afla pe acolo, isi risca viata, sare in rau si salveaza
copilul. Vine mama copilului si, in loc sa-i multumeasca salvatorului,
il intreaba: Dar basca unde e? Ei bine, asta mi se intampla mie de 20
de ani, cu autoritatile din Romania: ma intreaba de basca. Si-mi dau
diurna dupa ce ma intorc din strainatate. Ba imi mai si scot ochii ca
mi-au facut o favoare, lasandu-ma sa plec, sa joc la Teatrul Regal din
Anglia".
- V-ati raportat vreodata la dimensiunea economica a actului de
creatie artistica pe care il comiteti?
- Inainte de toate, trebuie facuta o trecere in revista a schimbarii
de context istoric. Este evident ca, dupa 1989, teatrul, arta in
general, a functionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist:
ca o institutie de supravietuire. Elementul de viata era nul. In acest
sens, trebuie sa ne gandim la doua etape: pana in 1989 si dupa 1989.
Pana in 1989, destinul profesionalismului si al valorii era cel al
monopolului ideologic. Puterea politica fiind monocefala, confisca
valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta in scopuri
ideologice, propagandistice, pe ideea de nationalism comunist sau de
comunism pur si simplu.
- Nationalismul comunist nu e cumva o aberatie, o struto-camila? Caci,
se stie, comunismul este in esenta cosmopolit, internationalist, iar
nationalismul tine mai mult de doctrinele de dreapta...
- Cei care au inventat comunismul l-au facut initial internationalist.
Pe parcurs li s-a stricat jucaria si s-a ajuns la nationalismul de tip
comunist, care este diferit de nationalismul crestin-ortodox sau cel
de tip masonic.
- Adica la un nationalism "de partid si de stat"...
- Exact. Aici, conditia artistului era una de lagar. El era folosit
pentru a preamari, pentru a lauda. Doar zona de divertisment era ceva
mai libera, dar si aceea era cenzurata. Asta nu inseamna ca, in aceste
conditii, nu s-au produs opere de arta, chiar in zonele de cenzura. In
clipa in care, in 1989, s-a spart zidul si am intrat in neocomunism,
iar "esalonul doi" a devenit mafie, forta economica, n-a mai fost
nevoie de propaganda prin sectorul artistic. Valoarea a fost lasata de
izbeliste, nu mai prezenta nici un interes, caci capitalismul de grota
nu are nevoie de cultura.
"Haimanalele politice n-au avut nevoie de legitimarea prin arta"
S-a intamplat atunci un contrafenomen care tine de antropologia
culturala: tot ce a fost pseudo-cultura inainte de 1989, tot ce a fost
de proasta calitate ("Cantarea Romaniei" de exemplu, dar nu in
totalitatea ei, caci s-au petrecut acolo si lucruri bune), a iesit la
vedere, s-a cristalizat si a creat o piata. O piata falsa, o piata a
nonvalorii.
- A amatorismului?
- Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine sa-l jignim, caci el
reprezinta o faza a dezvoltarii artistice. Si eu vin din zona aceea.
Aici e vorba de o piata a nonculturii.
- Caracterizati in cateva cuvinte noncultura.
- Promiscuitate, pornografie, kitsch.
- Ce s-a intamplat cu valorile culturale? Cum au supravietuit?
- Cum spuneam, oamenii nostri politici – haimanalele politice, de fapt
– n-au mai avut nevoie de legitimarea prin arta. In aceste conditii,
marii artisti, dezamagiti si deprimati, s-au retras in institutii
bugetare, cu economii de tip primitiv, in care toata lumea este egala.
In zona de subzistenta economica, mai exact. Iar in zonele
performante, de televiziune sa zicem, au aparut oameni de calitate
indoielnica din toate punctele de vadere.
- Romania e vinovata in totalitate de ce i se intampla pe acest spatiu
al culturii?
- Nu putem sa aruncam aceasta vina numai pe spatele Romaniei, pentru
ca procesul de mitocanizare e international. "Familia Bundy",
sitcomurile, toate cultiva instinctele gregare. Mitocanul
international si-a dat mana cu mitocanul national. Mai exista si o
problema de antropologie culturala: nivelul cultural al unei tari are
legatura cu gusturile conducatorilor politici si ale liderilor
economici. Ei bine, acesti lideri, cei din '90 incoace, vor manele, de
fapt cultura de tip manea. Sa nu se inteleaga ca as avea ceva cu
manelistii, caci nu existenta acestui tip de noncultura este problema,
ci frecventa si intinderea aparitiei lor la televizor, in zona
divertismentului de proasta calitate, a bascaliei, care a luat locul
umorului.
"Dupa 20 ani de imbecilizare, calitatea este respinsa"
- Care este, de fapt, diferenta dintre bascalie si umor?
- Inainte de '89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul,
care este o valoare a inteligentei. Ca orice act artistic –vorba lui
Heidegger - umorul te trezeste din rutina. La noi el a fost o arma de
aparare si de rezistenta. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire
de bascalie, care desacralizeaza totul. Bascalia este de tip ateu,
neantizant, ea isi bate joc de orice fel de valori si repere. Acest
sistem demolant al valorilor, care apartine omului mic, a iesit in
fata. Si atunci a inceput sa se creeze pe banda rulanta doar acest gen
de divertisment, invocand ratingul. Ceea ce este un fals, atata timp
cat excluzi alternativa.
- Telenovelele fac parte din categoria incriminata?
- Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar si
pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereste, pentru ca
saracii nu mai au unde sa-si practice meseria. Accepta asadar sa joace
in telenovele, amestecandu- se cu amatorii. E ca si cand un
neurochirurg ar avea mana dreapta un brancardier, care mai e si murdar
pe mana. Imediat se face infectie. Prin analogie, asa ajungi sa vezi
un actor profesionist inconjurat de doi-trei amatori. Si stiti ce se
intampla? Profesionistului ii scad reflexele, are loc o contaminare
inversa si toti actorii par amatori. Revenind la noncultura in sensul
larg, efectele ei sunt dezastruoase in timp pentru consumatori. Hrana
aceasta surogat devine din ce in ce mai agresiva si aproape o
chestiune de santaj. Dupa 20 ani de imbecilizare, daca oferi calitate,
ea este respinsa, caci intre timp s-a creat dependenta. Vorba lui
Socrate: piata este plina de lucruri de care n-am nevoie. Acum
consumatorii au false necesitati, false determinari.
"Au facut din cultura un fel de rezervatie"
- Spuneati ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale.
- Este doar o mimare a alternativei. Si cand spun asta ma gandesc la
TVR Cultural sau TVR International care sunt niste catastrofe. Ei,
saracii, nu inteleg ca actul de cultura este un organism plin de
vitalitate si nu stiu sa lucreze cu asa ceva. Au facut din cultura un
fel de rezervatie, un muzeu. Cultura inseamna coeficient de putere
nationala. Sa ne uitam putin la tarile civilizate. Si acolo este o
lupta acerba intre structurile de market si cele culturale. Si totusi,
cu exceptia unor canale super-elitiste cum este Mezzo, ei reusesc
sa-si managerieze inteligent potentialul cultural, performantele
culturale, pe care le "injecteaza" in programele si emisiunile Tv,
alaturi de alte emisiuni, unde cultura functioneaza mai bine decat
izolata. La noi programele culturale sunt inghetate si conventionale.
..
- Ca la un parastas...
Chiar asa. Si-atunci, omul de cultura, artistul, care este viu, n-are
unde sa se duca: la muzeu nu vrea, in partea cealalta nu-l primeste
nimeni.
- V-ati confruntat cu aceasta situatie?
- Bineinteles. Eu am filmat la BBC, la RTL, in Anglia, in Franta,
peste tot, cu spectacole de pantomima. In Romania nu am apucat sa
intru in nci o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar in
Televiziunea Romana. Si n-o spun ca sa ma plang, va raspund la
intrebare.
- Poate n-ati insistat destul...
- Ba da. M-am inscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeti
dumneavoastra, ei ma considera tot out-sider, n-am fost ales. Au pus
tot murdariile lor ieftine, care le ilustreaza perfect natura
inferioara. Pentru ca oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu,
daca un om ajunge director al unui teatru national, sau al unei
televiziuni nationale, el este responsabil fata de natiunea
respectiva. Si toata strategia sa manageriala trebuie sa tina seama de
aceasta exigenta majora, a interesului national.
"Exista doua culoare de jogging catre cimitir"
- Ce strategie culturala ar trebui aplicata in Romania?
- O politica a certitudinii. Eu nu fac exercitii socratice asupra
mamei mele. Pe de alta parte, cum sa faci exercitiu de democratie in
valorile nationale, punand-o pe Madalina Manole alaturi de Noica sau
Eminescu? Henry Coanda a spus ca avem atat de multe genii ca putem da
cu imprumut. Este o certitudine. Iar certitudinile incep cu
constiinta. Am fost debusolat pe vremuri, cand un secretar literar de
la Iasi mi-a spus ca Eminescu a fost si poet. "Cum SI poet?" – l-am
intrebat eu, indignat. "Pai da, ma, ca a fost mai intai o constiinta".
O afirmatie care face cat toata istoria literaturii a lui George
Calinescu.
- Ce perspective avem sa iesim din situatia in care suntem acum?
- Stiti ce coeficient de inteligenta si de talent are poporul asta? Va
rog sa ma credeti, pentru ca vorbesc in cunostinta de cauza, in doua
saptamani Televiziunea Romana poate deveni, in materie de
divertisment, cea mai performanta din lume. Ceea ce, evident, nu se va
intampla, din cauza acestei dictaturi a nonvalorii.
Dar vine o generatie foarte bine inarmata genetic impotriva acestor
rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, in
cultura depunerile sunt lente. Mai ales ca acum avem o scoala de
teatru distrusa, o ciupercarie de academii de teatru din care actorii
ies fara pregatire si fara perspective. .. In momentul de fata exista
doua culoare de jogging catre cimitir: pensionarii, care sunt morti de
vii, si tinerii, care sunt deja pensionari.
- Exista alternativa emigrarii…
- Da. Si asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece
insi noua pleaca afara. Iar problema este ca ei nu pleaca din cauza
banilor, ci din cauza imposibilitatii de a se manifesta. Aceasta criza
a potentialului care n-are unde sa se manifeste, a fost creata de
nonvalorile iresponsabile din Romania, care nici macar nu-si pun
problema ce face tineretul dupa ce termina scoala. Iar reactia
acestuia de a pleca, este corolarul replicii vulpii din "Micul print":
"Daca vrei sa fim prieteni, imblanzeste- ma, educa-ma. Daca m-ai
educat, esti responsabil".
- Deci, inca o data, exista o solutie de supravietuire?
- Noi, ca popor, pentru a supravietui, trebuie sa ne retragem in
munti, in cultura. Altfel ne calca gorilele cu Jeep-ul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu