cu mintea, sufletul si din sinceritate

În anul 2004, familia Puiu şi Andreea Botezatu a plecat cu lacrimi în ochi şi speranţă în suflet, spre Canada. La cei 35 de ani ai săi, Puiu şi-a luat soţia de 27 de ani şi a emigrat în Canada. "Am plecat în 2004. De ce? E complicat. Ne săturasem de timpul pierdut prin Primărie şi pe la Poliţie, de un sistem corupt şi birocratic în care dacă nu ai cumetri şi naşi unde trebuie nu faci nimic, se cheamă că nu te descurci şi eşti trecut la categoria fraieri. Am ajuns în Canada, am început greu, nu mi-e ruşine să spun, cum le este multora dintre românii de aici. Acum locuim la Grimsby, un oraş la 30 de kilometri de cascada Niagara şi 70 de kilometri de Toronto. Nu cred că sîntem fericiţi, dar cîţi oameni sînt? E relativ. Cineva zicea că omului îi este bine acolo unde nu este el. Cînd ne vine dorul de ţară, ne gîndim că nu ne permitem să plătim biletele de avion şi să venim acasă. Cînd eram acasă şi ne era dor de mare, simţeam că e cam scump să ajungem pînă acolo. E greu fără prietenii de o viaţă! Am fost de două ori acasă în Bîrlad, prima dată după nouă luni de la emigrare şi apoi după încă doi ani. Am simţit acelaşi gust amar al birocraţiei de fiecare dată. Dar România are farmecul ei! Cel mai frumos în orice ţară din lume e cînd eşti turist! Treaba cu emigrarea nu e uşoară", spune Puiu Botezatu.

"Nu poţi să povesteşti despre sufletul încărcat al românului dezrădăcinat. Nu sînt cuvinte. Cel mai bine este să-l asculţi, să îl laşi să îţi plîngă pe umăr, fără vorbe inutile. Nicolae Iorga spunea că cel care îşi alege altă ţară este ca unul care îşi ia altă mamă, dintre femeile mai chipeşe! Dur, nu? Mă simt vinovat aici, dar eu sînt decreţel, o generaţie despre care nu se ştie mai nimic. Noi am prins un moment prost din istorie, nu caut scuze aici, dar generaţia mea nu a făcut valuri mari în România. Ne-am rupt de rădăcini, trăim o viaţă dublă şi asta e altă poveste complicată. Ne gîndim să ne întoarcem acasă, însă de atîţia ani nu se schimbă mai nimic. Am fost acasă acum două luni, pentru nişte acte la o garsonieră pe care am moştenit-o. Am stat trei săptămîni în Primărie la Bîrlad, de la 8 dimineaţa la 15. Este interesant cum acolo contribuabilul devine angajat fără plată al Primăriei. M-au pus de cîteva ori să duc dosarele de la parter la etajul 2 sau 3 şi invers. Aici, în Canada de cum ajungi, ai acte de rezident şi după trei luni soliciţi cetăţenie şi cam în alte şase luni o iei, permanent, cu toate drepturile pe care le are şi un canadian, în afară de dreptul de vot. Discriminare este şi aici dar, nu ca în Europa cred, iar legea funcţionează! Dacă cineva face un abuz şi te plîngi unde trebuie, se iau măsuri, nimic nu rămîne nerezolvat", ne-a mai spus Puiu Botezatu.

Familia, eh, familia!

Puiu şi Andreea Botezatu au acum un băieţel de numai şapte luni, Petru Andrei, care le va duce mai departe numele. El lucrează, mai bine zis "brodează" fierul forjat, din care scoate lucruri unicat şi extraordinar de frumoase, iar Andreea lucrează la o societate de vinificaţie. Bine plătiţi, au casă, două maşini şi bani. Sînt părinţi şi de aceea fac tot posibilul să îşi aducă cît de des pot părinţii lîngă ei, ca să nu li se sfîşie inima de dor. "Părinţii au fost la noi, în Canada, de două ori ai mei şi o dată ai ei, noi de două ori am fost acasă. Ştiu bîrlădeni plecaţi la Bucureşti care ajung acasă mai greu decît noi din Canada. E doar gîndul că eşti departe şi nu te poţi urca în maşină cînd vrei, ca atunci cînd eşti la Bucureşti sau Braşov, însă avionul face din Toronto 12 ore şi am fost de la Bîrlad la Oradea în 14 ore cu acceleratul. Ce este mai departe acum? Oradea sau Toronto? Oricum, familia mea este aici şi am şi la Bîrlad una mare de tot, în care includ şi prietenii noştri cei buni, de care ne este tare dor. Acuma ascultăm mai multă muzică românească decît înainte. Ştii ce e trist tare? Te rupi de tot aici, mai ales de cei de acasă, de familie, care trebuie să ştie că trăieşti tare bine aici. Asta e, cînd vii într-o ţară nouă, treci printr-o perioadă de adaptare", mai spune Puiu Botezatu.

Curaj să pleci, dar şi mai mult curaj ca să rămîi

Familia Botezatu, bîrlădeni ce ar veni şi mîine înapoi acasă, se teme că nu va mai putea vreodată să se întorci. La Bîrlad. La prietenii lor. La mormintele neamurilor lor. La berea cu prietenii şi la micii sfîrîind pe grătare, pentru că în Canada, nu ai voie să bei bere pe plajă şi nici în parc. Darămite să vezi grătarele sfîrîind şi fumegînd. Sînt speriaţi numai de gîndul că în viaţa pe care o au de trăit nu vor avea ocazia să revină acasă! "Vreau să revin în România, însă sînt speriat. Aici să deschizi o afacere costă 85 de dolari canadieni, în jur de 1,7 milioane de lei vechi. Maşinile sînt ieftine, sculele la fel, şi nu se dă şpagă nicăieri! Că dacă încerc să dau, mă leagă! Cum deschid eu o afacere în România? Cîţi bani trebuie? Nu poţi face un calcul, pentru că sumele variază de la o zi la alta, în funcţie de şpăgi! Vreau sa vin acasă. Omul trebuie să trăiască acolo unde ştie lumea de-al cui este, cine este naşa sa unchiul şi bunicii. Pe mine nu m-au deranjat în România decît abuzurile poliţiei care te oprea cînd voia şi dădeau amenzi că aşa voiau ei şi birocraţia din instituţiile statului. Restul, beţivii cu o sticlă de vin în mînă şi vacarmul din piaţă, aia dă farmecul României şi o face să fie altfel. Nu le poţi avea pe toate însă, de aceea ne gîndim să ne întoarcem, că sufletul e mai important decît banii", a încheiat interviul, luat pe Internet, Puiu Botezatu.

Da click aici ca sa vezi totul!