Despre muzica romanilor de tip nou...

Nu stiu ce s-a intamplat insa se pare ca in Romania nu (mai) exista limite la injosire. Ma refer aici la injosirea spiritului prin manele, aceste trenuri sonore cacofonice, repetitive, care seamana mai degraba cu un onanism perpetuu fara ejaculare. Ariditatea stepelor de aiurea s-a transpus in putinatatea culturala pentru care manelele ajung sa fie reprezentative pentru ceea ce mai degraba nu este. Manelele sunt o negatie in sine.

Din pacate, bogatia melodica si armonica din muzica populara romaneasca/tiganesc-romaneasca, este deocamdata desconsiderata de multi dintre romani--desi, pasionatii de muzica de oriunde stiu ca muzicile traditionale din Romania si Iugoslavia sunt reprezentative de varf pentru melodie si armonie. Asa se face ca Taraful haiducilor, din Clejani, scoate CD-uri la Noneusch si da reprezentatii departe de tara. Iubitori de muzica din Paris, Londra si chiar America ii apreciaza in timp ce multi romani nici n-au auzit muzica lor pana acum. Bine macar ca ii avem pe ei si traim cu speranta!