Draga cititorule peromaneste, daca ne vizitezi de ceva timp ti-ai facut deja o idee despre ce incercam sa facem aici. De multe ori am simtit ca am fi de prisos pe motiv ca romanul are acces la informatie mai mult decat poate sa absoarba. In Romania avem un spectru politic variat ce are corespondenti printre vocile din media si analisti. In alte cuvinte, cu ceva rabdare si interes, omul poate sa-si formeze o idee (chiar daca este compozita) despre adevar. Pentru romanii din afara Romaniei, internetul si televiziunea prin satelit mijlocesc accesul la un mare numar de surse de informare romanesti sau despre Romania. De ce facem toata povestea asta? Citeste mai departe si decide:
In Romania acestor zile se alege graul de neghina. Nu stiu ce sperante are fiecare in referendum sau algerile anticipate, cele din urma par si ele inevitabile, insa una peste alta sper ca romanii sa aiba destula maturitate politica sa faca pas cu pas in directia cea buna.
Ca la un adevarat moment de criza, in ziarele romanesti nu mai este nici o umbra de impartialitate, ele fiind complet impartite dupa taberele proprietarilor. Sa dam numai doua exemple: "Ziua" si "Cotidianul" au cotit-o clar impotriva lui Basescu (Roncea si Avramescu fiind prompt impinsi afara). De fapt, toate semnele arata ca in ceva timp ziarele din Romania o vor lua pe urmele celor din SUA (de exemplu). In SUA nu se mai spune de mult adevarul pe motiv sa nu supere interesele comerciale care prin reclama au ajuns sa fie adevaratii clienti ai presei. In Romania, nu se spune adevarul pentru ca in spatele fiecarui ziar sta un bulibasha economic si politic.
Scriam la un moment dat ca Basescu a incercat sa faca in Romania ceea ce a reusit Putin in Rusia: Sa le spuna oligarhilor ca ori se tin numai de afaceri, ori intra in puscarie. Lui Basescu nu i-a reusit. Din pacate pentru noi, unul din costurile esecului lui Basescu este re-intrarea noastra sub rusi. Asta daca este sa dam crezare articolului din Ziua, "Rusia pune gheara pe Romania cu acordul UE". Intr-adevar, cat timp Basescu i-a dat cu axa sa, rusii pareau sa-si vada de treaba. Cum Basescu a fost impins deoparte si majoritarii din Parlament au cerut retragerea noastra din Irak americanii nici nu ne mai baga in seama, iar rusii au simtit ca au mana libera. Sa ne amintim cat ne-a trebuit, de la Constantinescu incoace, sa sacrificam pentru a intra in NATO si a-i castiga pe americani de partea noastra, pana acolo ca am intrat in U.E. SI DIN (daca nu mai ales) din cauza lor!
Din evolutia Romaniei in ultimii 17+ ani si din articolul publicat in Ziua, putem afirma ca n-am iesit de sub rusi in acest timp decat atunci cand Basescu o tot dadea cu axa.
Si, ca veni vorba de Basescu, greselile acestuia nascute din hubris sunt greu de inteles. Macar despre Constantinescu se putea spune ca era un naiv, cooptat de Coposu in politica pentru a-l instala la Cotroceni pe fostul rege Mihai. Ce scuze are Basescu sa a nu fi inteles regulile jocului la crearea carora a fost instrumental?
Asta este, sper ca vom iesi mai puternici din toata situatia asta si cei cu interesul Romaniei in suflet vor invinge. Este mai multa nevoie de asa ceva decat avem in mod obisnuit. Inca putem sa incepem a indrepta lucrurile SAU putem incepe a pierde totul. Sobolanii ar trebui sa stie mai bine ca nu poti roade insasi corabia in care te afli fara sa ajungi hrana la rechini.
Din greselile lui Basescu:
Nereusita de a-l instala pe Stolojan in locul lui Tariceanu;
Nereusita de a comunica cu americanii (a facut-o prin tot felul de intermediari limitati sau interesati in jocuri marunte);
Demiterile sefilor de servicii secrete dupa fuga lui Haysam (dupa ce-i i-a tinut atat de mult timp in functii);
Hartza cu europenii "vechi";
Comisionarea Raportului Tismaneanu;
Sahul cu dosare (santajarea adversarilor prinsi pe bec si nu pedepsirea lor);
Indiferenta la coalitii;
Din neajunsurile lui Basescu:
Hubris;
Imaturitate ca lider (maturitatea dovedita de domnia sa a fost de sforar secund, caci sforar sef ramane Iliescu);
Lipsa rabdarii pentru fineturi institutionale si constitutionale;
Lipsa de ureche pentru nuante;
Ignorarea coalitiilor evidente pe care le putea construi in Parlament;
Faptul ca a esuat asa de lamentabil;
Din cele bune ale lui Basescu:
Este om;
Conecteaza cu poporul;
Apropierea de americani (ce nu trebuia facuta in detrimentul si ciuda europenilor);
Incercarile de reforma si lupta impotriva coruptilor (si ramane de vazut si daca impotriva coruptiei).
D-le Basescu, cat este adevarat din ce a declarat senatorul Tudor despre dvs in Parlament?
Realizati ca v-ati prins in jocul de sah cu dosarele? Prin acest joc ma refer la santajarea unuia si a altuia in loc de condamnarea vinovatilor.
Domnule Basescu, unde ati gresit?
La peromaneste scriem despre dvs de 2+ ani. Am inceput prin a va da incredere, insa s-a cam epuizat repede in 2007. Domnule Basescu, hai sa devenim noi insine mai buni ca o conditie a traiului mai bun.
______________________________ Scrisoare adresata si publicata la
peromaneste, putem spune ca lui Traian Basescu i s-a urcat la cap. In greaca veche era vorba de hubris. In cele vechi el plateste acum pentru cateva din pacatele capitale: trufia si mania (ele toate fiind trufia, iubirea de argint, desfranarea, pizma, mania si lenea). Cineva ar putea spune ca pacatele lui Basescu n-au fost pe masura pedepsei, insa asta trebuia s-o aiba domnia sa in vedere atunci cand mai putea face ceva. Altcineva poate spune ca tocmai din cauza ca Basescu s-a luptat pe bune cu coruptia i s-a tras pedeapsa si nu din alte motive. Daca ar fi asa, de ce il au la mana atatia, de ce nu-s condamnati, de ce s-a pretat si el la jocul de sah la adversarii politici prin dosare? Intr-adevar, si numai un episod din ce a spus senatorul Tudor in plenul Parlamantului despre Basescu, ca ar fi condus o masina in stare de ebrietate si a comis un accident, ar fi fost suficient pentru a-i cere demisia in caz ca era adevarat.
Problema mare este a noastra, a romanilor. Dupa ce ne-am integrat in UE, noi am ramas excitati si obositi. Ne privim unii pe altii si nu ne vine a crede cat de adanci sunt radacinile coruptiei. Europa ne-a admis cumva conditionat, obosita fiind si ea de insistentele americanilor de a ne accepta, iar conditia cea mai mare era tocmai aceea de a ne curati de coruptie.
Daca Basescu n-a fost sa fie, ce ne facem acum odata ajunsi pe mana HOTILOR cuibariti in Parlament de atata timp care deja dilueaza ANI pana la ridicol? Nu ca ar fi toti hoti sau la fel de hoti, insa cum se face ca nimic altceva decat protejarea intereselor mafiote de partid nu se intrezareste de la Parlament luat pe ansamblu? Daca dl. Vacaroiu re-vine atat de sus in politica romaneasca, e ca si cum pe el l-ar fi trimis unde este populatia Romaniei maturizata dupa 1996. Daca dl. Hrebenciuc, acest Mefisto operativ al politicii noastre, face si desface culisele puterii de acum e ca si cum noi am fi masochisti cu toti. Daca dl. Geoana crede ca merge in continuare la Washington DC ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat dupa cererile de repatriere ale soldatilor romani din Irak e ca si cum acesta crede ca oficialii americani sunt bilete de vreme rea pentru Romania. Daca PNL-ul din jurul dl-ui Tariceanu crede ca rezista prea mult cu scopul major de a-i proteja pe cei cativa mahari si papusari ai partidului e ca si cum n-a invatat ca si partidele "istorice' pot sa dispara.
Scenarii posibile:
Romania inca are "sansa" de a ajunge ca Grecia: in UE, la cutite cu americanii, corupta, ineficienta si frumoasa; Alegeri anticipate imediat cum in PSD se va stabili un candidat cu sanse reale pentru Cotroceni; Lui Basescu fie i se va inventa un dosar, fie i se va gasi macar unul; Romanii o vor duce mai bine in exil inca; PD-ul va trage inapoi spre stanga; PLD-ul lui Stolojan are sansa de a reprezenta "opozitia"; Opozitie reala nu va fi in Romania, cel putin atat timp cat interesul poarta fesul.
Mi-as dori sa fiu un expert in drept constitutional romanesc pentru a face harta posibilelor alternative pe care entitatile politice romanesti le au la dispozitie. Cert este ca Basescu da un sah adversarilor sai prin amenintarea cu demisia, ceea ce atrage alegeri anticipate si nu o succesiune a adversarilor sai politici. Este de asemenea interesant cum numai Basescu (+PD, PLD?) si PRM ar avea de castigat din alegeri anticipate desi senatorul Tudor e mai degraba in favoarea suspendarii. Cat despre PSD si PNL (la care putem adauga UDMR), acestea ar avea de castigat numai daca i-ar bloca lui Basescu calea spre noi alegeri, prin suspendarea celui din urma urmata de interzicerea dreptului de a mai candida pentru posturi oficiale la nivel inalt pe motiv ca a facut politie politica. Intrebearea devine acum: Cine va ajunge sa instrumenteze criza primul? Ar fi trebuit Basescu sa-si dea demisia inainte de votul Parlamentului, deci inainte de a fi suspendat/oprit de la a candida din nou? Poate Parlamentul ca odata ce-l suspenda pe Basescu sa-i ridice acestuia dreptul de a candida din nou inainte ca acesta sa-si dea demisia, adica in 4 minute si 59 de secunde?
Gratierile presidentiale au un talc aparte. De exemplu, in ultima sa zi la Casa Alba, Bill Clinton l-a gratiat pe Marc Rich, care se 'ascundea' de fiscul american in Elvetia si a carui fosta sotie era o mare donatoare la fondurile de spalare a imaginii clintoniene. Da, este vorba de acelasi Marc Rich care si-a construit intre timp o faima romaneasca. Mai aproape de noi, pentru alt fel de contributii (originale?),Iliescu l-a gratiat pe Luceafarul huilei...
Reversul gratierilor, in varianta basesciana timpurie (in care ai lui n-au intrat inca la apa), este acordarea de medalii si merite. Cel care se indreapta cu 80% din sanse catre statutul de fost presedinte al Romaniei, a dat la medalii si ordine si'n stanga si'n dreapta mai abitir ca un marinar in zi da salariu intr-un port departat. Acum vedem exact liniile de forta, intelectuale si altfel, din spatele succesului portocaliu la romani. Mai vedem de asemenea ca nici macar Basescu nu-i sigur 100% ca va fi reales. Intradevar, prin campania asta tarzie de insamantare de medalii se asigura ca toata lumea, de care are sau a avut nevoie, este multumita si multumitoare, cel putin pana la ziua recoltei.
Se face atata speculatie pe marginea demisiei dnei Saftoiu de la Cotroceni ca te intrebi de ce oamenii reactioneaza asa la ceva cat se poate de normal, intr-o societate normala carevasazica.
Pe de-o parte este interesant de vazut cum presedintele Basescu se lipseste mai degraba de ajutorul unuia si altuia decat sa mearga la drum cu oameni care nu-s 100% pe linie. Fie ca a fost vorba de sefii serviciilor sau seful Serviciului, de alter-egoul sau buzoian si feminin sau de ardeleanca cuvantului si imaginii presidentiale, Basescu merge mai departe. Cum va merge este ghicitoarea fiecaruia, insa comportamentul sau este cel putin consistent si asta cu riscul de a-si face numai dusmani sau nu a mai avea prieteni. Dar ce vor mai fi si prietenii in politica?
Pe de alta parte, dna Saftoiu a iestit frumos din scena atunci cand a simtit ca Basescu joaca la toate capetele sfetnicilor si nu-i (mai) dadea importanta asumata in schema generala a lucrurilor. Probabil ca s-a gandit femeia, judecand si dupa "interviul de iesire " din post dat in "Romania libera" ca Basescu e mai bun ca client de la distanta decat ca sef de aproape, mai ales judecand dupa relatia post-Cotroceana a Elenei de Buzau cu presedintele. De fapt Elena a fost conduita prin care Basescu a pus pe tapet un biletel care a fost mai mult ca un exercitiu de a sufla in cenusa ca sa mai aprinzi focul. Adica dna Saftoiu s-a suparat pe partea mai slaba din comportamentul presedintelui.
Va fi interesant de vazut unde se va recicla cuplul Saftoiu. Daca Basescu tine la secretele lui, sansele sunt ca-i vom regasi intr-o luna sau doua in sectorul privat, ceva mai departe de comunicarea (citeste MANIPULAREA) politica. Iata inca un ramasag pe care-l facem cu viitorul, peromaneste.
De ceva timp incercam sa intelegem babilonia din politica romaneasca. Politica ce, fie vorba intre noi, nu duce lipsa de analisti care s-o discute pe toate partile si inapoi.
Printr-o metafora cu trimitere la un cliseu de basm romanesc, iata cum vedem situatia peromaneste:
Cand Fat Frumos se lupta cu Balaurul si fortele erau cam egale se ivea un corb care aducea licoarea restauratoare de puteri celui care promitea mai mult.
Pana tarziu in 2004, Nastase si Basescu se luptau de zor si castigatorul presidentiei romane nu era de loc usor de anticipat. De fapt, Basescu la un moment dat era asa de convins ca Nastase a furat la urne incat a promis o ancheta imediat cum se sfarseau alegerile. Si atunci, printr-o minune sau algoritm, corbul a ales dintre cei doi pe Basescu sa ne pastoreasca pe urmatorii 5 ani. In alta ordine de idei, se poate spune ca americanii si europenii s-au cam saturat de coruptia romaneasca. Nastase reprezenta Coruptia si cei mari si europeni cam stiau asta caci premierul roman le cam luase masura caracterelor. Mai mult, boierimea locala, vazuta la ananghie cu hopul aderarii europene, a hotarat si ea sa joace corb la genul: Hai s-o dam macar la nivel de declaratii ca voi ca se ne vedem in Uniune, tot asa cum ne-am vazut si in NATO.
Basescu a reusit sa se impuna pe plan intern si extern ca alternativa credibila la Nastase. Unii ar putea spune pe plan intern nici nu i-a luat prea mult caci doar venea, ca si Stolojan de exemplu, de la 'baietii' ce se ocupau cu banul ceausist prin occident. In alte cuvinte, Basescu este si el tot omul lor, pus sa joace o partitura de catre conjunctura. Motivele pentru interpretarea aceasta cinica ar fi:
Basescu n-a arestat pe nimeni in campania lui anti-coruptie;
Basescu ocupa la Anvers o pozitie care era descrierea tipica a operativului DIE;
Nastase nu s-a lasat anchetat pana ancheta n-a avut si girul lui Basescu;
Detalii despre gainariile sau crimele financiare facut de Basescu sau oamenii lui se aduna;
Acuzarea comunismului romanesc de catre Basescu este deocamdata singurul punct dus pana la capat din scenariul ce i-a fost inmanat.
Pe plan extern, nu ne ramane decat analogia cu corbul. Faptul ca Angela Merkel a amenintat cu clauza de salvgardare in caz ca ministra Macovei era pusa pe liber nu ne spune ca Basescu e pe bune (asa cum ar fi vrut 'intelectualii' sa credem), ci cel mult ca lupta impotriva coruptiei era parte din foaia de parcurs a lui Basescu (adica promisiune facuta corbului).
Problema acum este ca Basescu vrea sa se atinga de ca$hcavalul parlamentarilor care striga: Care esti tu mai Basescule fara de prihana? Astia stiu sigur ce au de pierdut si nimic de castigat prin a onora promisiunea facuta Corbului.
In treacat fie spus, ne explicam poate acum de ce a fost nevoie de un neamtz scapatat in secolul 19 pentru a pune ordine in romanime. Dar s-au razbunat ei romanii in contra romanilor atunci cand Hohenzollernii s-au romanizat si ei.
Iata un extras dintr-un interviu cu Constantin Olteanu, mare grangur in PCR si structurile militare ceausiste, aparul in Jurnalul national. Discutia este despre fitilele pe care romanii le puneau cu ocazia Congresului XIV al PCR din 1989. Tara era dupa un marsh fortat in desertul ceausist ce incepuse cu 10 ani in urma. Comunismul se reforma de jur imprejurul Romaniei. Lui Ceausescu i se daduse deja semnale cum ca trebuie sa faca loc altora. Iar comunistii romani si Ceausescu jucau 'marea' carte a Basarabiei, cam mica si tarzie pentru a mai avea vreun efect.
R:-Au fost abordari de fond pe care le-a schimbat Nicolae Ceausescu in Raport? C.O.:-A revenit in discutie o problema pe care cred ca ar merita sa o subliniem. In raportul intocmit de noi referitor la problemele istorice am mentionat Tratatul Ribbentrop-Molotov, partea negativa a acestuia, indeosebi pentru Romania. Nicolae Ceausescu a avut o alta parere si a dorit sa facem o formulare mai blanda, pe care a dat-o el. "Anul viitor se implinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea, Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca. In primul rand apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate". Adica a dorit o formulare mai nuantata asupra acestui subiect. Era altceva decat ce propusesem noi, o formulare mai transanta. Eu avusesem o experienta neplacuta legata de acest subiect, care avusese loc in vara lui ’89. Sa ma explic. Fiind atunci aniversarea a 45 de ani de la 23 August, asa cum se obisnuia, intre alte masuri care se luau pentru prezentarea in afara tarii a acelui eveniment, s-a organizat o expozitie intineranta care avea cateva elemente ce ieseau din tipic. Previzionarea ei s-a organizat la Muzeul de Istorie a Partidului, astazi Muzeul Taranului Roman. S-au ocupat mai indeaproape de aceasta expozitie din partea sectiei de propaganda trei persoane: Emilia Sonea, care era adjunct al sefului sectiei, si cei doi cunoscuti istorici, conf. univ. dr. Mircea Musat si conf. univ. dr. Ion Ardeleanu. Au mai vizionat expozitia Ion Stoian, secretar cu probleme externe al CC, Suzana Gadea, Ioan Totu, ministrul Afacerilor Externe, specialisti de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. S-au facut cateva previzionari ale acestei expozitii si o vizionare, sa-i spunem finala, la care am fost si eu. Am vazut, nu erau probleme deosebite. Inainte de 23 August a fost organizata, dupa parerea mea, o actiune care ma viza. Astfel, ambasadorul Romaniei la Sofia, Vasile Pungan, a reclamat ca bulgarii au opinii critice fata de aceasta expozitie. Intai, Constitutia din 1923, in al doilea rand, Pactul Ribbentrop-Molotov, trei, harta cu insurectia. Lucrurile nu au ramas aici. Pentru ca generealul Iulian Vlad, seful Securitatii Statului in acea perioada, era in concediu si ii tinea locul Tudor Postelnicu, si a fost informata de el conducerea partidului cu aceasta chestiune. Am fost chemat la Snagov, unde erau Elena Ceausescu si Emil Bobu. M-am dus pregatit cu tematica expozitiei, cu hartile care erau prezentate in expozitie. Am explicat importanta Constitutiei din 1923, dupa ce se realizase Romania Mare. Cu privire la Pactul Ribbentrop-Molotov am spus ca este, intre altele, un fapt istoric pe care nu putem noi sa-l schimbam. Mi s-a reprosat ca in expozitie era poza cu cei care semnau documentul si sub privirile lui Stalin. Dupa ce am terminat discutia, Elena Ceausescu mi-a spus: "Du-te si la tovarasul!". M-am prezentat la Nicolae Ceausescu si i-am explicat si lui continutul expozitiei si argumentele noastre. Atunci, el s-a dovedit intelegator si a fost de acord sa prezentam expozitia cum o gandisem. Aceasta se intampla in jur de ora 11:00 dimineata; la ora 14:00 Ioan Totu, ministrul Afacerilor Externe, mi-a spus: "M-a chemat si pe mine si le-am spus ca sunt lucruri care fac parte din istoria noastra".
Te-ai astepta cititorule la o citire a istoriei mai critica de la unul ca Olteanu. Daca Ceausescu era deja dus cu pluta de mult, toti grangurii de pe langa Ceausescu ce scuze aveau, sufereau de pupincurita cronica? Mai grav, dupa 17 ani, astia tot nimic nu au invatat. Sursa pentru intregul interviu este aici.
Iata un document al istoriei noastre revelator al multor aspecte din politica interna din timpul ceausismului. Este vorba de discursul lui Constantin Parvulescu la Congresul XII al PCR. Blestemul lipsei de caracter a facut ca in toata sala aceea nu s-au mai gasit inca 10 sa-l sustina pe Parvulescu. De exemplu, sforarul Iliescu s-a sobolanit pana cand a fost sigur ca drumul facut de KGB la varful politicii romanesti este fara riscuri pentru el.
Iata acum si cateva note biografice ale lui Parvulescu:
Născut la 23 noiembrie 1895 la Olăneşti, judeţul Vâlcea, de profesie ajustor mecanic, Constantin Pârvulescu a activat în mişcarea socialistă încă de la sfârşitul primului război mondial .
Intră în rândurile Partidului Comunist Român chiar de la înfiinţarea acestuia, în 1921, făcând parte din ,,conducerea operativă’’, alături de Emil Bodnăraş, Iosif Rangheţ (Rangetz), Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile Luca (Laszlo Luka), Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu . Trimis în U.R.S.S. pentru organizarea Diviziei ,,Horea, Cloşca şi Crişan’’ (noiembrie 1944 – mai 1945). Membru al C.C. al P.M.R. (21 oct. 1945 – 25 iun. 1960), a deţinut numeroase funcţii în P.C.R. .
La 4 aprilie 1944, Emil Bodnăraş a înlocuit secretarul P.C.d.R. Ştefan Foriş (pe numele adevărat Foris Loty) cu tripleta Constantin Pârvulescu, Iosif Rangheţ şi… Emil Bodnăraş.
Şcolit la universitatea comunistă din Moscova, este o vreme preşedinte al Marii Adunări Naţionale (1953), membru al C.C. al P.C.R. din 1945 şi al Biroului Politic din 1952, Pârvulescu este preşedinte al Comisiei de Control din cadrul P.C.R., până în 1961, când este acuzat de ,,deviaţionism ideologic spre dreapta’’, de complicitate cu Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, fiind înlăturat din toate funcţiile deţinute. De acum, intră într-un con de umbră, viitorul său politic fiind aşadar compromis. Prin urmare, după unele surse, încă din 1979 (după ,,incident’’, este evacuat din casă) ar fi făcut obiectul unor supravegheri ale Securităţii şi documentele din arhiva C.N.S.A.S. vor confirma sau infirma această ipoteză.
Alături de Silviu Brucan, Constantin Răceanu, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Pârvulescu se va număra printre semnatarii cunoscutei ,,Scrisori a celor şase’’, adesate la 10 martie 1989 lui Nicolae Ceauşescu.
Din aceste note, din cum a reactionat Pravulescu in timpul discursului ("cu arma in mana impotriva Uniunii Sovietice") si din cum Popescu-Puturi l-a aparat pe Ceasusescu, nu putem sa nu ne intrebam in ce masura Parvulescu facea jocul KGB-ului din PCR. Desigur, raspunsurile vor ramane multa vreme speculatii. Va dainui insa imaginea de pupincurisiti de care nici in zilele astea nu ne dezbaram--doar ca directiile s-au inmultit, de la 2 pe timpul lui Ceausescu la cate vor mai fi acum.
In orice caz, decat cu Ceausescu in anii '80, mai bine cu cine ar fi avut KGB-ul pe lista.
Si pentru firile curioase, iata si momentul consacrarii lui Ceausescu, care desi era principial corect, a dus la multe nenorociri:
Urmeaza sfarsitul oficial, in care se regaseste te(a)ma independentei (desantului ceausist)
si acum the bitter end:
_____________________________________________
Era vreo legătură între Moscova şi Pârvulescu?
Autor: Cezar Stanciu, august 2012
Atunci când Constantin Pârvulescu a luat cuvântul de la tribuna Congresului al XII-lea al PCR, în 1979, criticându-l pe Nicolae Ceauşescu, mulţi au apreciat aceasta ca pe un gest de mare curaj. „Tovarăşul Ceauşescu şi-a permis să pregătească încă înainte de congres şi în tot timpul congresului şi la conferinţe ca să fie reales secretar general al partidului. Este fără precedent, tovarăşi!” – spunea cu acea ocazie Pârvulescu, iar cuvintele acestea l-au făcut celebru multor români. Aproape fără excepţie, numele său inspiră astăzi curajul unui bătrân care nu mai avea ce pierde. Dar ceea ce se spune (şi se ştie) mai puţin este că neînţelegerile sale cu Nicolae Ceauşescu erau mai vechi.
Constantin Pârvulescu era la momentul ascensiunii lui Ceauşescu la putere unul dintre cei mai vechi membrii de partid. În 1919, când în Rusia izbucnise războiul civil, el a intrat în Armata Roşie, luptând de partea bolşevicilor, şi, la întoarcerea în ţară, a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România, filială a Internaţionalei Comuniste. În perioada ilegalităţii, Pârvulescu a parcurs un traseu politic şi personal zbuciumat, ocupând diverse funcţii de conducere şi suferind şi condamnări, fugind din ţară şi revenind. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când grupul din închisori condus de Gheorghiu-Dej a hotărât înlăturarea – şi ulterior masacrarea – secretarului PCdR Ştefan Foriş, Pârvulescu a exercitat conducerea interimară a partidului, alături de Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ[1]. Sub conducerea lui Dej, Pârvulescu a continuat să ocupe funcţii înalte în partid, inclusiv membru al Biroului Politic, până în 1960, când a căzut în dizgraţie şi a fost treptat înlăturat din poziţiile de conducere.
După moartea lui Gheorghiu-Dej, Pârvulescu a fost păstrat încă în organele de conducere de către Nicolae Ceauşescu, deşi relaţiile dintre cei doi n-au fost niciodată foarte apropiate. Pârvulescu simboliza însă, într-un fel, continuitatea partidului; iar prezenţa sa în rândul organelor de conducere putea fi interpretată drept un accept al vechii gărzi pentru Ceauşescu şi pentru echipa sa; „coabitarea” aceasta a produs însă destule neplăceri de-a lungul anilor.
Polemici despre China
Un exemplu în această privinţă îl constituie schimbul de replici dintre Ceauşescu şi Pârvulescu pe tema poziţiei faţă de China, care a avut loc la Plenara Comitetului Central din 1968. La începutul anului, când atenţia Moscovei nu fusese încă atrasă de reformele lui Alexander Dubček, aflate încă la începuturi, liderul sovietic Leonid Brejnev depunea mari eforturi pentru a obţine ralierea mişcării comuniste internaţionale în jurul Uniunii Sovietice, mai ales în contextul conflictului cu China[2]. Mişcarea comunistă era profund fragmentată între lideri ca Nicolae Ceauşescu, Tito, Mao sau Enver Hoxha, care, pe tonuri diferite, contestau cu toţii rolul conducător al Moscovei şi cereau un comunism internaţional multipolar, cu modele diferite, naţionale. Pentru Uniunea Sovietică, acest lucru putea fi acceptat doar parţial, în măsura în care implica doar zone geografice din afara Europei răsăritene; coeziunea acesteia, „imperiul” său, trebuia asigurată cu orice preţ.
Pentru a arăta unitatea mişcării comuniste în jurul Moscovei, Brejnev ţinea cu tot dinadinsul să organizeze o consfătuire internaţională a partidelor comuniste, căreia Ceauşescu i se opunea cu înverşunare, tocmai din motivele arătate mai sus: ar fi consolidat influenţa şi presiunile Moscovei. Refuzul de a participa era însă un gest serios, care impunea măsuri de asigurare. În 1948, în condiţiile conflictului cu Stalin, prima măsură luată de Tito a fost să pună diferendele în dezbaterea partidului, pentru a-i sili pe ceilalţi să se ralieze la poziţia sa şi, în acest fel, să nu permită trădări din interior. Acelaşi lucru l-a făcut şi Gheorghiu-Dej după izbucnirea conflictului cu Hruşciov pe tema specializării. Toate deciziile sale fuseseră supuse aprobării în Plenarele Comitetului Central, deseori convocate special pentru aceasta. Ceauşescu învăţase această lecţie şi o aplica la rândul său cu multă scrupulozitate. Şi dacă de la consfătuire nu-şi permitea să lipsească, interesul său imediat devenea acela de a nu fi silit să adopte o poziţie anti-chineză. De aceea, în februarie 1968, a fost convocată o Plenară a Comitetului Central, care a luat în discuţie poziţia PCR asupra unităţii mişcării comuniste internaţionale şi a necondamnării Chinei, poziţie faţă de care toţi membri şi-au exprimat acordul. Desigur, cu o excepţie: Constantin Pârvulescu.
Acesta a cerut cuvântul şi a lansat unele aluzii discrete referitoare la faptul că niciun partid n-ar trebuie să pună condiţii pentru participare – cu alte cuvinte, aşa cum făcea PCR, cu necondamnarea Chinei – şi că unitatea partidelor comuniste este cea mai puternică armă împotriva imperialismului. Treptat însă, uitând de prudenţă, el a ajuns pe o traiectorie de coliziune cu însuşi Ceauşescu:
„C. Pârvulescu: Tovarăşi, China a deraiat foarte mult de la mişcarea revoluţionară, a deraiat înspre asta naţionalistă…
N. Ceauşescu: Auzi tov. Pârvulescu, eu aş propune să nu discutăm, noi n-avem materiale despre China şi cred că să nu discutăm în Plenară problema Chinei.
C. Pârvulescu: Uite, tovarăşe Ceauşescu, eu îmi permit…
N. Ceauşescu: Un moment, am propus plenarei, tovarăşe Pârvulescu.
C. Pârvulescu: Da, poftim.
N. Ceauşescu: Mă adresez plenarei. Propunem să nu discutăm problema Chinei în plenară.
Din prezidiu: Niciun partid.
N. Ceauşescu: Pentru că noi nu ne-am adunat aici să discutăm această problemă. Dacă vom ajunge la concluzia asta, va trebui să pregătim o documentare şi nu din auzite şi din zvonuri, nu aceasta este în felul partidului nostru. Aşa că rugăm pe tov. Pârvulescu să se refere la ordinea de zi.
C. Pârvulescu: Mă rog, dacă plenara îmi interzice să îmi spun părerea, eu n-am decât să nu mi-o spun. (Rumoare în sală).Tovarăşe, eu sunt un revoluţionar, eu am fost crescut în mişcarea internaţională şi niciodată n-am auzit că nu se poate vorbi despre greşelile unui partid pentru că – să nu ne amestecăm în treburile lui interne. Noi nu ne amestecăm în treburile Chinei, noi ne amestecăm acolo unde partidul sau alte partide, de unde ar fi, calcă principiile şi se pretinde că e partid comunist. Acolo trebuie să ne amestecăm că altfel noi singuri n-o să fim comunişti.
N. Ceauşescu: Noi nu suntem chemaţi să dăm calificativul care este partid comunist şi care nu e partid comunist.
C. Pârvulescu: Nu dăm niciun calificativ.
Din prezidiu: Pentru că nu acceptăm ca şi alţii să ne dea nouă.
Din sală: Să se refere la ordinea de zi.
N. Ceauşescu: Nu e la ordinea de zi”.[3]
Constantin Pârvulescu nu era nici la ordinea de zi, dar nici pe lungimea de undă a partidului. El se formase într-o perioadă în care mişcarea comunistă nu cunoştea graniţe – decât poate pentru a le traversa clandestin –, când naţionalitatea era puţin importantă şi sloganul despre unirea proletarilor din toate ţările era valabil. Cu menţiunea, desigur, că această unire se făcea pe banii Moscovei, veniţi pe filiera Cominternului. Partidul din care făcea partea avea însă o altă faţă acum. De altfel, Pârvulescu fusese dat la o parte de către Gheorghiu-Dej chiar înainte să-şi înceapă elaborarea cursului independent de politică externă. Constantin Pârvulescu era, aşadar, cu un pas în urmă faţă de evoluţia partidului, faţă de virulenţa anti-sovietică a tonului pe care îl aborda Ceauşescu, în 1968 mai mult ca oricând, după cum se va vedea în vară. Rămas cu un pas în urmă, Pârvulescu vorbea pentru urechi surde: „într-adevăr, construim socialismul, dar ce, îl construim pe baza naţionalismului? sau pe baza ideilor noastre marxist-leniniste, pe baza experienţei Uniunii Sovietice şi a întregii mişcări muncitoreşti internaţionale”[4].
Polemici despre CAER
Un an mai târziu, la o nouă sesiune a Comitetului Executiv al CAER, Brejnev a încercat să reia vechile idei ale lui Hruşciov privind integrarea economică a ţărilor socialiste, propuneri faţă de care România s-a opus din nou, la fel de hotărât ca şi în trecut. Ca întotdeauna, orice subiect care presupunea o divergenţă cât de redusă cu Moscova era supus aprobării Plenarei Comitetului Central, care – în cazul acesta – s-a întrunit în mai 1969, luând în discuţie mai multe lucruri. În condiţiile în care toţi membrii Comitetului Central se pronunţă împotriva CAER, a planurilor de integrare ce încălcau suveranitatea şi implicit împotriva Uniunii Sovietice, iese din nou în evidenţă cuvântarea lui Pârvulescu:
„C. Pârvulescu: Trebuie de avut în vedere că CAER a jucat un rol pozitiv şi pentru ţara noastră, pentru că numai mulţumită lui am putut într-adevăr să punem baza economiei noastre socialiste, pe care putem s-o dezvoltăm multilateral.
B. Zaharescu: E cam exagerat.
C. Pârvulescu: Se poate să fie cam exagerat, tovarăşe, dar părerea mea proprie este că este aşa, fără ajutorul acesta al CAER-ului nu puteam, într-adevăr, într-un timp relativ scurt, să punem baze socialiste tovarăşe, pentru că eu şi acum pot s-o spun deschis, noi nu cu ajutorul capitaliştilor construim socialismul.[5]
Ceea ce făcea Pârvulescu putea să fie cu uşurinţă interpretat drept o critică a politicii de dezvoltare a relaţiilor economice cu Occidentul, politică pe care o iniţiase Gheorghiu-Dej după debarcarea lui Pârvulescu; politică pe care noul lider, Ceauşescu, o continua cu multă convingere. La câteva luni după această Plenară, Richard Nixon urma să vină la Bucureşti. Ceauşescu l-a lăsat pe Pârvulescu să termine, fără a interveni, luând apoi cuvântul pentru a vorbi în favoarea politicii de dezvoltare a relaţiilor cu Occidentul: „Şi dacă ar fi să discutăm în afară de CAER şi aşa mai deschis, ar trebui să spunem că multe rămâneri în urmă ale Uniunii Sovietice şi ale noastre se datoresc şi faptului că o perioadă îndelungată ne-am izolat. La timpul respectiv s-a izolat Uniunea Sovietică, o perioadă a fost izolată, e adevărat, dar pe urmă s-a şi izolat, ne-am izolat şi noi, considerând că tot ceea ce facem noi este tot ceea ce este mai bun, subapreciind sau chiar dispreţuind câteodată ce se face în alte ţări şi aceasta a avut repercusiuni negative în dezvoltarea construcţiei socialiste în ţara noastră. (…) Sigur că nu poate fi nimeni de acord cu ce a spus tovarăşul Constantin Pârvulescu, pentru că el a redus problema aceasta la CAER, ori tovarăşi, cei care au lucrat în CAER ştiu bine că tocmai CAER-ul a făcut foarte puţin în această privinţă.”[6]
Ce credea Ceauşescu despre Pârvulescu: incapabil, intrigant, necorespunzător
Din nou, Pârvulescu ieşise în evidenţă ca fiind în contradicţie cu linia partidului şi a secretarului general, ceea ce era deosebit de periculos. Având experienţa stalinismului, el ştia bine că acesta era cel mai sigur drum către acuzaţia de „deviere”, care ducea, în cel mai bun caz, după gratii. Tocmai de aceea, întrebările care se ridică sunt numeroase: de ce s-a lăsat Pârvulescu antrenat în aceste polemici? De ce l-a tolerat Ceauşescu atât de mult? Era Pârvulescu un caz izolat sau existau mai multe asemenea tendinţe şi puncte de vedere în partid? Era vreo legătură între Moscova şi Pârvulescu?
Faptul că Nicolae Ceauşescu l-a acceptat în partid atâţia ani, iar în 1979, la un deceniu de la acest schimb de replici, Constantin Pârvulescu figura încă pe lista delegaţilor la Congresul partidului, ar indica faptul că liderul comunist nu l-a perceput pe Pârvulescu drept un pericol. Probabil că nu vedea în el mai mult decât ceea ce spusese de la tribuna Congresului al XII-lea: „din ’60 a fost scos din conducerea partidului, ca incapabil, ca intrigant, ca necorespunzător!”[7]. Un lucru e cert: gestul lui Pârvulescu de a-l contesta pe Ceauşescu în faţa congresului a fost unul curajos. Raţiunile intervenţiei sale ar putea fi totuşi puse sub semnul întrebării...
Note
[1]Vezi cazul pe larg: Dan Cătănuş, Ioan Chiper, Cazul Ştefan Foriş. Lupta pentru putere în PCR de la Gheorghiu-Dej la Ceauşescu. Documente 1940-1968, Editura Vremea, Bucureşti, 1999
[2]Sergey Radchenko, Two Suns in the Heavens: the Sino-Soviet struggle for supremacy, 1962-1967, Woodrow Wilson Center Press, Washington DC, 2009, p. 72
[3]Stenograma şedinţei Plenare a CC al PCR din ziua de 14 februarie 1968, în Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar nr. 21/1968, f. 40-42
[4]ibidem
[5]Stenograma şedinţei Plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 21 mai 1969, în ANIC, fond CC al PCR – secţia Cancelarie, dosar nr. 77/1969, f. 78-79
Premize: Presedintele Basescu, cu cateva zile in urma, il cita pe Mircea Dinescu, care a spus "ca s-o fi furat la inceput, dar acum sunt oameni respectabili". Hmm, stie el domnu' Dinescu ceva si acum ar vrea sa fie lasat in pace. Ceea ce-i face nerespectabili in opinia lui Basescu pe Patriciu, Vantu si Voiculescu ar fi infulenta pe care acestia o au pe controlul politic al tarii prin trusturile media si activitatile lor economice.
1) Fie din altruism pentru Romania, fie din interese similare cu ale lui Dinescu, niste intelectuali au semnat un apel in suportul lui Basescu.
2) Niste condeieri, in Ziua (liberalilor), s-au dat la Liiceanu si Patapievici, asezandu-i pe acestia intr-un context intelectual mai nuantat.
3) Liiceanu spune ca-l va da pe Roncea, ziaristul de la Ziua, in judecata.
4) Basescu si 'telectualii sunt cu americanii, Geoana va fi cu Democratii americani (mai ales daca dna Clinton va castiga presidentialele), iar liberalii s-au agatat european ca asa le sta bine.
va urma...
Clarificari si intrebari:
a) Am spus-o la peromaneste ca Basescu este un Putin al Romaniei care se supara pe cei care vor sa impleteasca economicul cu politica. De altfel, era Putin si nu Dinescu cel pe care trebuia sa-l citeze presedintele roman.
b) Basescu are la randul lui vulnerabilitati sistemice si tactice.
c) De ce in vizorul justitiar al presedintelui se afla numai parteneri (fosti si actuali) la actuala guvernare?
d) Dupa 17 ani in politica romaneasca, fiecare are cate ceva de spus despre celalalt.
e) In democratie nu mai e greseala capitala sa strigi "jos partidul!", ci atunci cand te atingi de "cash*cavalul" altuia.
f) Ce va face Basescu personal despre decesul procuroarei Luminita Sega?
g) Liberalii romani sunt deja o constanta a politicii noastre. In alte cuvinte, cine mizeaza pe ei castiga.
