(continuarea profilului creat de HD Hartmann si centrat pe Putin)
Ieși odată din avionul ală sau ți-l fac țăndări, cu tine înăuntru, țipase colonelul la telefon. La capătul celălalt al firului o vocea calmă, arogant de înceată, dar fermă, îl refuză direct. Trebuie să mă scoți cu forța. Comandoul format din ofițeri ai unei unități de elită a ministerului de interne luă cu asalt avionul.
În trei minute Mikhail Khodorkovsky, cel mai bogat oligarh al erei de tranziție de la comunismul sovietic la capitalismul corupt impus de Boris Elțîn și prietenii săi occidentali, era smuls efectiv din scaunul său de piele de căprioară, înconjurat de către 20 de bărbați mascați, transferat într-o mașină celular și arestat în mod oficial. După o carieră de aproape 20 de ani și o poveste de succes pe care nici un miliardar occidental din secolul exploatării americane nu a reușit-o, chiar și în condițiile corupției generalizate și banditismului care stăpîneau SUA în secolul XIX, Mikhail Khodorkovsky devenea prizonierul de lux al Rusiei, copilul nevinovat al răzbunării lui Putin, erou al tuturor organizațiilor de impunere cu forța a democrației în lume, minciuna perfecta și argumentul fondator al atacurilor moderne îndreptate împotriva Rusiei post sovietice.
Orice neisprăvit din Occident, atunci când dorea să își construiască o carieră de democrat revoluționar, îmbrățișa cauza Khodorkovsky. Orice student repetent din America devenea stea atunci când își salva diploma de absolvire cu susținerea cazului celebrului oligarch. Despre statul rus furat la sânge, despre milioanele de ruși prădați la propriu de acest individ prin banca sa, despre minciunile, trădările, mafia și corupția pe care acest miliardar le-a organizat la o scară ne întâlnită în epoca modernă, nici unul dintre activiștii de caviar din SUA sau Europa occidentală nu vor vorbi.
Povestea de succes a capitalismului primitiv, gregar și fără legi, impus ca urmare a destrămării URSS era reprezentată doar de oligarhi de tipul lui Mikhail Khodorkovsky. Corupția, furtul național și transferul averii unei națiuni întregi în buzunarele personale ale unui număr infim de oameni, se chemau în limbajul democrației occidentale: reforme economice, privatizare, vânzare de active neperformante, rentabilizare, recapitalizare. Aceste cuvinte au ascuns, de fapt, jaful avuției naționale accumulate de către URSS, jaf organizat și executat de doar cateva zeci de persoane. Deceniul jafului și al acaparării unui stat întreg, de mărimea Rusiei, a coincis cu deceniul politic Elțîn.
De șapte ori oligarhul fusese convocat de către procuratura generală pentru a da explicații cu privire la afacerile imperiului petrolier Yukos. Tot de atâtea ori își bătuse joc de procurorii republicii. Mai mult, de câteva ori fugise efectiv cu suita sa, formată din minimum 4 mașini de securitate înconjurând rollsul său blindat, chiar cu minute înainte ca citațiile să îi fie prezentate. Flota sa de avioane de pe pe tarmacul a trei aeroporturi rusești diferite, era pregătită să decoleze imediat ce patronul ar fi cerut-o.
Acuzele cele mai rocambolești și virulente adresate noului președinte Vladimir Putin, erau transmise prin televiziunea sa privată și posturile de radio cumpărate de către compania Yukos. Un conglomerat petrolier care fusese construit prin furt și crimă. Prin înșelarea pe față a statului rus, acest individ, fost activist superior din cadrul organizației comuniste Komsomol, devenise nu numai cel mai bogat dintre noi bogați ai Rusiei, dar prin conexiunile pe care și le cumpărase în Occident, se transformase într-un instrument de presiune exogenă periculoasă la adresa puterii centrale de la Kremlin.
În doar 10 de la dispariția URSS, Kremlinul trebuie să facă unei forțe economice uriașe, reprezentate de un grup minuscul de oligarhi, întrepătrunse cu o permanentă presiune a diversele grupuri de rechini economici din occident, care urmăreau dislocarea, dezmembrarea și delocalizarea puterii centrale a Moscovei. Cu cât mai difuză era puterea rusă, cu atât mai mari erau profiturile acestor grupări. Yukos era vîrful de lance al acestei politici globale de distrugere sistematică, sistemică și perfect organizată a oricărei forme de putere și autoritate a Kremlinului. Dacă sub conducerea unui Elțîn alcoholic și corupt, acest sistem oligarchic cu relații subterane tot mai puternice cu oligarhia economică americană și europeană, reușise parțial impunerea obiectivelor sale, sub Putin, personaj impus și el de aceeași cabală a oligarhilor ruși, se spera definitivarea obiectivelor restante.
Obiectivul cel mai important, cel care ar fi aservit Rusia euroasiatică, pentru un secol înainte, intereselor transnaționale și antistatale susținute de oligarhia rusă împletită cu cea străină, era constituirea unui monopol absolut, împreună corporații mondiale de tip Exxon Mobil sau Chevron, asupra quasi totalității resurselor petroliere, prelucrării și rafinării acestuia, tranzitului și tehnologiei de stocare gazieră, dezvoltate sub URSS pe vastul teritoriu rus și în spațiile adiacente, europene sau asiatice.
Putin, care descoperă acest proiect (întâmplător și fiind într-o vizită oficială în Germania), de care statul și guvernul său nu aveau nici cea mai mică informație, va realiza că Rusia este efectiv pierdută ca putere națională unitară euroasiatică dacă acesta se realizează. Între tânărul și ne-experimentatul țar de la Kremlin și Khodorkovsky, aflat la doar luni diferență să devină regele de necontestat al economiei rusești post sovietice, se declanșează o luptă fără milă și fără menajamente.
Rusia de astăzi este rezultatul acestei lupte între titani. Europa de astăzi este produsul colateral fundamental al acelui război din zorii mileniului trei. SUA sunt obligate să rescrie întreaga lor politică energetică mondială ca urmare a victoriile sau înfrângerilor de etapă ale fiecăruia dintre cei doi actori implicați în acest conflict fondator de putere absolută dorită de fiecare dintre ei.
Lumea euroasiatică a devenit, pentru prima data de la Genghis Han, terenul unui conflict care se va dovedi decisiv pentru evoluția civilizației americane, europene și chineze. Doi oameni se vor lupta pentru conducerea unui singur imperiu aflat pe două continente. Cel care va învinge va impune dorințele sale ocupantului de la Casa Albă, va alege cancelaria germană, va ține în mână orice guvern al Europei și va influența decisiv crearea noii burghezii de la Beijing, cu noii săi împărați din orașul interzis. Adică va fi semizeu. Doi oameni, un singur tron, o economie mondială! Nici Napoleon nu visase așa ceva. Poate Alexandru cel Mare să fi tentat destinul umanității, până când și zeii au devenit geloși.
Un turn Babel nu face o națiune sau un stat. Pe când o sinuoasă și aproape imperceptibilă țeavă de gaz poate uni imperii cum nici un rege, religie sau armată nu o pot face. Cine deține nectarul care curge prin acea țeavă are istoria în mâna sa. Doi oameni se vor lupta pentru exact această putere. Iar zeii se vor uita din Olimp uluiți de ambiția colosală și de resursele imense puse la dispoziția celor doi. Arestarea din Siberia, în acea seară de iarnă, din acel avion, deși neobservată de sateliții care înconjoară pământul, va declanșa cea mai complexă luptă pentru două continente. Efectele acelui eveniment minor în aparență se vor face cunoscute zeci de ani după aceea.
Moscova nu crede în lacrimi
Khodorkovsky nu a avut o tinerețe deosebită. Născut în 1963, a crescut într-un apartament comun din Moscova. Nu va cunoaște evenimente fondatoare în adolescență, avand o viață confortabilă și egală prin linearitatea ei fără surprize. Este un elev comun, fără calități excepționale cunoscute. Este însă recunoscut pentru că era foarte leneș. Nu îi place îmbulzeala, mulțimea, mirosul greu de bucătărie la comun. Nu mănâncă la cantina școlii, bunica lui îi va aduce mâncarea tot timpul proaspăt gătită. Este mofturos, este plângăcios, când crește mai mare devine și arogant. Devine un student mediocru. A studiat la Institutul de Chimie și Tehnologie Mendeleev, unde, ca aproape toți ceilalți, s-a alăturat Komsomolului, Liga Tineretului Comunist din URSS. Mulți dintre colegii săi care se declară mari apărători ai democrației de astăzi, susțin falsul istoric că au fost obligați să tolereze prezența Komsomolului în viața lor de studenți. Nimic mai fals, căci dosarul de candidatură în aceasta organizație, adevărată punte de lansare pentru toți oligarhii tranziției post comuniste din fostul lagăr sovietic din Europa, era construit cu grijă și susținut cu vigoare de candidați. Orice tânăr comunist avea asigurată măcar plaja minimă de relații care să îl ajute în viață. Putem fi siguri că Khodorovsky exact acest lucru îl va urmări.
Mikhail Khodorkovsky a văzut intrarea în Komsomol ca pe o oportunitate de carieră, luptând să devină secretar economic al organizației din institutul unde studia. Oportunist din fire, acesta exploateză orice moment pentru a avansa politic. Profesional nu este un geniu, dar are simțul afacerilor de scurtă durată. Iar în acele timpuri caracterizate de penuria generalizată de bunuri de larg consum, Khodorkovsky va învăța cum să manipuleze totul în favoarea sa. O caracteristică psihologică emblematică pentru întreaga sa carieră și pentru tot parcursul său în viață.
În „Închisoare și libertate", o carte scrisă de oligarch, semi biografică și publicată atunci când era în condamnat în pușcărie, va și spune că nu a văzut vreo problemă (și încă nu o vede) în a se folosi de comunism pentru binele său propriu și personal. Am crezut în partid fără a-mi aglomera creierul cu „ideologie"", spune el. El compară ideologia politică cu sistemul de operare al unui computer — care este diferența, de fapt? — și spune că în tinerețe „nu știa despre dizidenți". De fapt el spune că problemele care frământau societatea sovietică la nivel general și care deveniseră practic publice îi erau indiferente. Va dovedi aceeași indiferență totală pentru Rusia sau națiunea rusă atunci când va spulbera economiile a milioane de concetățeni ai săi sau va organiza privatizări frauduloase, preluând prin corupție, furt și uneori crimă, zeci de fabrici și uzine fost sovietice pe care apoi le va vinde în profit personal, lăsând sute de mii de angajați fără locuri de muncă.
Dar pentru moment, intrând în Komsomol, Khodorkovsky avea un singur plan, acela să devină "director roșu", adică directorul unei mari fabrici sovietice. Tatăl său, datorită ascendenței sale iudaice, îi spune că în sistemul sovietic cu grave accente anti semite nu va avea nici o șansă. Așa că Khodorkovsky descoperă cum să exploateze o lacună în modul în care s-a finanțat economia centralizată din Uniunea Sovietică.
Această lacună legislativă îi va permite oligarhului să devină milionar încă din timpul URSS. Deși acțiunile sale au fost total ilegale pe timpul URSS și sunt astăzi considerate crime economice grave de către orice legislație capitalistă (pentru exact ceea ce a făcut individul, oamenii de afaceri din occident sunt urmăriți penal și condamnați fără milă, oricând sunt descoperiți că folosesc această suveică financiară), apărătorii occidental ai oligarhului vor refuza sistematic să se refere la episodul deturnării de resurse financiare statale în scopuri personale. Pentru promotorii capitalismului occidental, a fi corupt în URSS merită o diplomă de onoare.
Schema oneroasă folosită de către Hodorkovski pentru a se îmbogăți personal, pe spatele statului sovietic, a fost descrisă de David Hoffman, pe atunci șeful biroului din Moscova al Washington Post, în cartea sa „Oligarhii". În 1987, la un an după absolvirea institutului de chimie, Khodorkovsky și-a folosit conexiunile din Komsomol pentru a obține capital de început și a deschide o mică afacere.
Era perioada marilor reforme ale lui Gorbaciov, perestroika și glasnosti. Cele două reforme se refereau prima la ideologie și responsabilizarea autorităților comuniste în fața cetățenilor, cea de-a doua se referea la o deschidere economică mult mai amplă față de forme de producție individuale. Pentru că economia centralizată sovietică folosea atât moneda numerar (în special pentru plata salariilor, concediilor și asigurării pensiilor) căt și cunoscutele credite virtuale, Hodorkovsi își va finanța prima afacere prin obținerea de credite virtuale, care să îi permită plata bunurilor cumpărate din occident pe care apoi le va vinde la preț de speculă.
A fost nevoie de creditele virtuale sovietice ca oligarhul cel bun să descopere specula. În mare parte inutile, planificatorii centrali le acordau fabricilor sovietice și pe care acestea, le converteau, la nevoie, în valută forte. Mai ales dacă aveau nevoie de importuri de materii prime sau tehnologie occidentală. Prin 1988, când salariul mediu în Uniunea Sovietică era în jur de o sută de ruble pe lună, firma lui Hodorkovsky înregistra deja câștiguri de milioane. Căderea URSS și sistemului economic sovietic a dus automat la neplata acestor credite virtuale. Practic, cu banii reali în bancă și fiind finanțat cu credite virtuale pe care Hodorkovski a "uitat" să le returneze băncii comerciale de stat, după dizolvarea URSS, imperiul primului oligarch al Rusiei începe să prindă contur.
Oligarhul devine puternic. Din furtul sovietic se naște imperiul noului capitalism rusesc. Cu două milioane și jumătate de ruble oficial spălați în băncile de stat sovietice (o sumă absolut cosmică pentru acei ani), oligarhul face primul mare pas capitalist si fondează Menatep Bank. Instituția financiară care va finanța întregul său sistem economic, care, conform deja precedentului stabilit cu creditele virtuale sovietice, va da faliment la momentul în care trebuiau rambursate datoriile cash, mai ales atunci când guvernul lui Putin îi cere să își plătească taxele restante. Ca să realizăm valoarea acestora, doar in anul 2007, atunci când Yukos, coroana imperiului său economic este dizolvată, taxele restante erau de 5 miliarde USD. (Ați citit bine cuvântul: miliarde!)
În 1989, tânărul comunist Khodorkovsky deschide un cont bancar offshore în Elveția, unul dintre primii oligarhi ruși care au făcut acest lucru. Khodorkovsky neagă acest lucru, spunând că nu și-a deschis primul cont personal în Occident până în 1997, deși documentele publicate de presa vremii dovedesc exact contrariul. Este la mintea oricărui student în istoria sovietelor că a îți deschide un cont bancar personal în străinătate pe timpul imperiului sovietic era nu numai interzis dar se făceau ani grei de închisoare dacă erai prins. Pentru Mikhail Khodorkovsky acest lucru a fost posibil, desigur doar cu aprobarea KGB și a protectorilor săi din interiorul conducerii sovietice.
Încă din primii ani, începînd cu 1989, prin banca Menatep, Khodorkovsky și partenerii săi de afaceri, fac practic doar bișniță și specula. Nimic despre afaceri serioase de tip bancar. Spre exemplu, ei cumpăra computere în străinătate și le revând în URSS, cu mult peste valoarea lor originală. De asemenea, finanțează importuri de alte bunuri considerate de lux — coniac Napoleon fals, blugi spălați cu piatră, săpunuri colorate, pictate cu acuarelă. Folosind creditele virtuale sovietice pentru a finanța aceasta bișniță, la capătul celălalt al afacerii afacerea el adună numerar. Căci cumpărătorii sunt obligați să cumpere produsele creditate de bugetul sovietic doar cu numerar. Practic și prin coruperea sistemului, el exploata însuși sistemul pe care îl servea ca tânăr comunist al Komsomolului.
În 1992, imediat după căderea Uniunii Sovietice, Hodorkovski și partenerii săi au publicat un manifest care anunță intențiile sale. Intitulat „Omul cu rublă", declarația fondatoare este: „Busola noastră este profitul. Idolul nostru este supremația financiară, puterea capitală." Într-un interviu pentru Miami Herald, dat în acei ani, noul convertit la capitalismul pe credite sovietice declara că, deși a fost cândva un credincios fervent al comunismului, a suferit o regândire totală. Dacă bătrânul Mikhail din mine l-ar fi întâlnit Mikhail cel nou, l-ar fi împușcat.
Guvernul post-sovietic al lui Boris Elțin a implementat reforme radicale ale pieței financiare, dar nu a instituit aproape nicio structură juridică care să le controleze. Ca atare, minisculul grup de îmbogățiți din timpul anilor Gorbaciov, avînd resursele financiare și logistica relaționară au reușit un inimaginabil transfer de active sovietice în propriile lor portofolii.
Atunci când democratia triumfalistă ocupa ideologic și mental populația Rusiei postsovietice, atunci când practic legile marilor privatizări erau dictate de grupuri de interese economice occidentale care aveau doar cu numele un om de afaceri rus ca reprezentant al lor, atunci când procurorii erau uciși pe stradă iar orașele fost comuniste erau jefuite de bande de hoți cu mitraliere cumpărate de la soldații Armatei Roșii, neplătiți cu lunile, exact în acea perioadă un grup de oligarhi vor organiza o înțelegere nescrisă pentru împărțirea imensei averi sovietice aflate în proprietatea statului rus.
Ca atare Khodorkovsky a fost poziționat perfect pentru a profita. Menatep a devenit o bancă oficială pentru Ministerul de Finanțe al Rusiei, majoritatea conturilor de transfer valutar bancar intern pe teritoriul Rusiei fiind preluate de către aceasta. Și cu ocazia aceasta, Hodorkovski a furat tot ceea ce a găsit.
Unul dintre locotenenții săi de la Menatep s-a lăudat cu planul lui, aceluiași ziarist american Hoffman. Ministerul de Finanțe depune, să zicem, șase sute de milioane de dolari la Menatep Bank, pentru a fi plătite salariile funcționarilor din regiuni. Menatep amâna aceste plăți și canaliza cele șase sute de milioane în investiții internaționale cu randament ridicat timp de trei săptămâni. În acea perioadă, salariile din regiuni vor rămâne neplătite, dar Menatep va câștiga milioane din investițiile pe termen redus, finanțând operațiuni bancare internaționale care nu aveau nici un fel de legătură cu scopul transferului originar sau cu Rusia în general. Milioanele de dolari cîștigate astfel nu vor fi impozitate, mai ales că ani de zile, datorită lipsei de control financiar nimeni nu a știut de existența unor asemenea afaceri. Mai mult, atunci când statul rus a căutat totuși să impună condiții stricte cu privire la aceste operațiuni ilicite, a fost acuzat imediat de presa occidentală bine plătită de oligarhi ca Khodorkovsky, că Rusia se întoarce la comunism și represiune sovietică. Un mecanism mafiot, exemplu de dicționar pentru orice procuror student în anul unu la științe juridice, se transformase în perioada marelui jaf capitalist din decada Elțîn într-o politică sofisticată de subordonare a resurselor financiare ale statului rus în favoarea oligarhilor care îl sprijineau. Iar presa occidentală aplauda masiv succesul noilor capitaliști de la Moscova.
În complicitate directă cu marile grupuri economice occidentale, orice tentativă (fie ea și firavă) a statului rus de a opri hemoragia de resurse financiare era catalogată ca revenire la comunism si sovietism. Occidentalii, care își vedeau periclitate sursele ieftine de finanțare (cu banii poporului rus) a propriilor afaceri vor sprijinii, împotriva oricărei evidențe, oligarhi ca Guzinsky, Berezovsky sau Mikhail Khodorkovsky.
Trebuie doar să ne imaginăm câți dintre milionarii din occident, care astăzi dau lecții de capitalism și morală democratică, și-au construit averile, în acei ani, practic cu banii de salarii ai cetățenilor ruși. Conform tacticii bine cunoscute, Khodorkovsky va nega tot timpul orice fel de act ilegal, spunând că trei săptămâni era o perioadă normală de timp pentru un transfer în acea perioadă. A uitat însă să specifice ce s-a întâmplat cu banii ilegal câștigați din deturnarea, în timpul acelor trei săptămâni, a sumelor primite de la Ministerul Finanțelor, o instituție publică a statului rus, nici decum una privată.
Copilul minune al capitalismului sau cum se fura o țară
Hodorkovski a început să adune cea mai mare parte a averii sale în 1995, când oligarhii au conceput o schemă prin care băncile lor împrumutau bani administrației Elțîn, disperate de lipsa resurselor financiare care să alimenteze bugetul. Ca urmare a eșecului privatizării organizate și susținute de occident, sub bagheta unuia dintre miniștrii ultraliberali impuși de FMI, Anatoly Chubais, în Rusia se instalează haosul total. Zeci de milioane de ruși vor fi expuși celei mai crunte sărăcii, zone întregi ale țării intrînd în mâna mafiilor locale care guvernau prin furt și violență. Cecenia, cu bani americani și saudieni, declanșează începutul dezmembrării teritoriale a Rusiei post sovietice prin instalarea primului emirat islamist din epoca modern. Obiectivul principal al acestui emirat era islamizarea totală a Rusiei și alungarea (uciderea) necredincioșilor, adică a rușilor.
Dacă a existat un furt la scara istorică nemaintâlnit prin agresivitatea și minciuna cu care a fost acoperit, acesta s-a întâmplat în Rusia. Se datorează lui Anatoly Chubais, care va imagina și pune în practică o schemă de transfer a proprietatii de stat ruse în mâna a doar 7 oameni, proces denumit reformă economică și pe care administrația americană Clinton, FMI și toate puterile occidentale europene au sprijinit-o conștient, încălcând orice principiu moral promovat de democrațiile pe care le reprezentau.
Prin aceasta schemă, în schimbul împrumutului oferit statului rus pentru a își plăti obligațiile curente, băncile private puteau deține drept garanție acțiuni ale întreprinderilor strategice de stat. Bineînțeles că garanțiile erau alese special de către oligarhi. Statul rus nu avea nici o autoritate asupra procesului de selecție.
Dacă guvernul nu ar fi plătit la timp împrumuturile, așa cum știm cu toții regulile capitalismul, băncilor creditoare li s-ar fi permis să vândă garanțiile pentru a-și recupera banii. Hodorkovski, care a pus ochii pe întreprinderile petroliere rusești, (acum unificate de către administrația Elțîn sub numele de Yukos), a împrumutat guvernului cu 159 de milioane de dolari în schimbul a patruzeci și cinci la sută din actiunile acestui colos.
Anatoly Chubais, alături de mai mulți miniștrii subordonați oligarhilor administratiei Elțin, a făcut absolut totul ca statul rus să intre în capacitate de plată, obligând astfel Rusia să vândă la prețuri de nimic peste 40 % din averea națională. Ca urmare, milionarii născuți din corupția sovietică și a primilor ani de după căderea URSS au devenit peste noapte miliardari. Nici sub imensa corupție a țarilor sau sub furtul absolut al comuniștilor sovietici din anii revoluției, asemenea jaf nu avusese loc. Anatoly Chubais poate fi considerat, alături de cei 7 oligarhi ai epocii Elțin principalul vinovat pentru furtul unei națiuni și delapidarea a unui întreg stat.
Când guvernul rus a intrat în incapacitate de plată, banca Menatep a lui Khodorkovski a organizat o licitație pentru a vinde garanția Yukos. Utilizând metode ilegale și demne de mafia italiană, Hodorkovski a reușit să excludă investitorii străini interesați să cumpere garanția bancară. Îi va elimina prin amenințări sau simplă hoție (cumpărase directorii oficiilor poștale unde se distribuia corespondența internațională și care aveau ordin să distrugă plicurile cu propuneri occidentale pentru licitațiile la care el avea interes) pe toți investitorii occidentali de la licitația inițială, ca apoi, să descalifice, mituind un judecător comercial local, o troică de participanți autohtoni. Când licitația s-a încheiat, un investitor necunoscut, afiliat băncii sale Menatep, a devenit proprietarul pachetului de control Yukos.
Jaful executat magistral în cazul Yukos va fi multiplicat de grupul de oligarhi ai administratiei Elțîn în diverse puncte strategice ale economiei de stat din Rusia. Se va produce un transfer colosal de resurse naționale și statale spre un grup de oameni care nu aveau nici un fel de program economic pentru a întări statul și națiunea rusă, eviscerate de capitalismul de jaf pe care tot ei îl promovaseră, negând astfel șansa Rusiei și națiunii sale de a se dezvolta economic și democratic, negând viitorul istoric în fapt al Rusiei.
În cazul Yukos, transferul celei mai importante resurse energetice a statului rus se va face în mâna unui singur om, un incapabil activist comunist, arogant, trădător și bipolar sever, dar devenit sub impulsul occidental un oligarch iubit de către Washington și elita economică americană pentru că putea oricând, prin șantajul exercitat la ordin internațional, să condiționeze puterea statală rusă. Cu acest pericol în minte, Vladimir Putin va veni la Kremlin ca președinte pentru a încerca, la început prietenește, apoi cu forță brută, să echilibreze influeța coruptă a oligarhilor cu decăderea puterii statului rus.
Doi ani mai tarziu, achiziția oneroasă Yukos, cu doar cateva zeci de milioane de dolari va fi evaluată oficial la nouă miliarde de dolari. Hodorkovski avea treizeci și patru de ani și devenise cel mai bogat rus din lume. Metodele sale criminale nu s-au oprit la furtul petrolului și gazului rusesc, el va crea un partid politic, iar informațiile pe care le regăsim în rapoartele diplomatice ale diverselor ambasade de la Moscova, dovedesc că Yukos, la momentul său de glorie în 1999, cumpărase 35% din Duma (parlamentul Rusiei), având capacitatea de a promova sau bloca orice măsură pe care guvernul legal al Rusiei dorea să o ia. Vor fi celebre cazurile de blocare a diverselor reforme judiciaire care ar fi dus la anchetarea furtului național organizat de Chubais și oligarhii lui Elțîn, sau distrugerea efectivă a șantierelor navale care producea nave de transport petrolier, deoarece Khodorkovski avea ordine de la aliații săi armatori americani să anuleze competiția rusă existentă prin acele șantiere.
În decembrie 1999, momentul demisiei lui Elțin și aducerea lui Putin la Kremlin, putem spune că lovitura de gangster, regizată de Chubais, în colaborare cu SUA și Occidentul european, fals prezentată ca reformă economică, reușise magistral. Rusia, prin cei 7 magnifici corupți, era la secunde de a fi descentralizată economic, pulverizată național, ruptă în bucăti și măcelărită religios, în numele marilor interese comerciale internaționaliste.
Până în 2002, Putin a alungat din țară doi oligarhi puternici – Boris Berezovski și Vladimir Gusinski – și le-a confiscat bunurile. Hodorkovski, pentru că avea suportul Chevron și al Exxon Mobil, s-a făcut că nu înțelege semnalele pe care Kremlinul le trimitea: arătați fidelitate statului rus sau plecați din țară.
Pe 20 februarie 2003, la o masă rotundă cu Putin, Hodorkovski a atacat o înțelegere îndoielnică care i-a atras atenția. Ca patron al Yukos el urmărea să puna mâna pe majoritatea depozitelor de petrol dși de gaz ale Rusiei. Un director de la Gazprom, Igor Sechin, un vechi prieten al lui Putin, care era și în K.G.B., i-a luat-o inainte marelui capitalist pro american și a blocat achiziționarea unui câmp petrolifer de către Yukos. Enervat, Khodorkovski îi reproșează lui Putin acest eveniment, denumindu-l corupție. Cel mai corupt om de afaceri al Rusiei vorbea de corupția altora! Când Hodorkovski i-a cerut lui Putin să analizeze, Putin a răspuns brusc: „Iukos are rezerve în exces, cum le-a obținut?" Mesajul a fost clar: ți-ai primit partea ta din jaful național organizat de către tine și ai tăi, acum stai deoparte.
Nu numai că mesajul cade pe un teren gol, dar Khodorkovski, arogant cum îl știe toată lumea, va dori să dea un semnal definitiv. Ori eu ori Rusia. Va ignora orice semnal, va apăsa pedala subordonării totale a statului rus până la fund. Doar americanii mai cereau câteva luni până la semnarea marelui contract prin care puneau mâna la pret de bicicletă a imperiului Yukos. Pentru Putin acest lucru nu se putea întâmpla.
În lunile care au urmat celebrei întîlniri, birourile lui Yukos au fost percheziționate de biroul procurorului general. În acea vară, la scurt timp după ce Hodorkovsky împlinise 40 de ani, locotenentul său cel mai fidel, creierul mafiei Yukos și a corupției pe care o reprezenta imperiul privat al lui Khodorkovski a fost arestat. Angajații occidentali ai Yukos au fugit din țară ca iepurii, căci știau că vor înfunda pușcăriile ruse dacă erau arestați. Dovezile furtului organizat prin Finalnda, Ucraina și statele baltice, cu transporturi zilnice, ilegale de petrol și țevi secrete de gaz construite de compania Yukos erau prea mari și greu de distrus pentru ca vre-un guvern occidental să poată să îi salveze de iernile lungi siberiene. Nu mai vorbim de hărțile strategice cu resurse, furate și ele pentru a fi predate americanilor, în special cele care arătau zăcămintele asiatice rusești, necunoscute la Washington. CIA avea un comandou integral de agenți în interiorul companiei care monitorizau orice mișcare a autorităților ruse împotriva acesteia. Avocații lui Hodorkovski l-au sfătuit să fugă și el. Agenți secreți britanici erau gata de acțiune, pentru a ușura fuga magnatului preferat al occidentului. El a refuzat. Doar negocia cu succes preluarea celor mai mari interese energetice ale Rusiei de către Exxon Mobil. Cum era să plece cînd jaful aproape că se incheia, iar el era gata de a fi întronat țarul economiei Rusiei?
Când comandourile de poliție au luat cu asalt avionul său privat la cinci dimineata, eroul zilei, marele capitalist, care vorbea de democrație și reforme într-o Rusie pe care el o vindea la bucată celui mai bun cumpărător occidental, suna de zor la prietenii săi atlantici. Chiar și Casa Albă a vorbit cu el. Toți au răspuns, dar nici unul nu a mișcat un deget. După arestare, administrația americană a redus la minim relațiile cu Moscova, deși Putin dorea continuarea dialogului. Reacțiile vituperante ale politicienilor occidental, americani și europeni, aflați în solda marilor coporații americane de petrol au produs un șoc în Rusia. Aceasta era democratia mult trâmbițată de către Occident? Pentru că americanii nu mai pot cumpăra la preț de dumping resursele energetice ale Rusiei prin compania Yukos, Rusia dintr-odată nu mai este reformatoare și civilizată?
Rusia a înțeles, abia atunci, magnitudinea strategiei de distrugere statală pe care Chubais o începuse și pe care Khodorkovski dorea să finalizeze în interes pur personal și pur comercial. Iluziile democratice se disipaseră. Putin, deși un om extrem de realist ca om politic, cunoscând marile minciuni occidentale, a realizat numai în acel moment căt de mare fusese glontele care trecuse pe lângă urechea lui și a națiunii sale.
Mii și mii de păduri au fost tăiate pentru a fi transformate în hărtia pe care s-a scris propaganda favorabilă lui Khodorkovski, în mai toate limbile pământului. Cel mai mare corupt om de afaceri al Rusiei devenise eroul democrației și statului de drept occidental. Propaganda falsă, mincinoasă și demonizarea administratiei Putin continua și astăzi.
Cu asemenea exemplu de democrație impusă nu a fost de mirare că Rusia nu numai că nu a mai acceptat așa zisele reforme vestice în materie de de justiție și economie, dar a naționalizat orice și oricum, încălcând uneori și propriile ei legi. Atunci când aperi un oligarch care a devalizat un stat de mărimea Rusiei, nu poți să pretinzi să impui democratia capitalistă a bogătașilor în fața unei națiuni sărăcite de tocmai eroul povestirii.
La câțiva ani după arestarea lui Khodorkovski, Kremlinul a demontat Yukos și l-a predat Gazprom, devenită prima companie de petrol și gaze din Rusiei.
O lecție pe care foarte mulți par a o uita sau simplu a o nega este aceea că nici unul dintre oligarhii ruși care au pus la punct cel mai mare transfer ilegal de proprietate din istoria lumii nu a fost interesat de puterea statului pe care îl jefuiseră, de viitorul civilizației pe care o distrugeau cu fiecare furt reușit. Pentru ei Rusia nu exista. Mai mult vor face absolut totul, inclusiv astăzi când aceste rînduri sunt scrise, pentru ca Rusia și puterea ei economică, politică, culturală, militară, socială, civilizațională să dispară, să fie distrusă complet. Khodorkovski, ieșit din pușcărie prin grațierea semnată de către Putin, este astăzi un călător fără identitate. El ține conferințe la Washington și în capitalele democrațiilor occidentale, cerând ca statele NATO să invadeze Rusia, să fie impuse sancțiuni de tipul celor impuse Iranului, să distrugă puterea centrală de la Moscova pentru că este coruptă. Cel mai mare corupt al anilor Elțîn, criminalul cu sânge rece, căruia i se aduce cadou, pentru una din zilele sale de naștere, asasinarea unui primar de oraș care i se opunea, cere astăzi, fără rușine și nici o remușcare, ștergerea efectivă de pe harta lumii a țării sale Rusia, pe motiv de corupție. Iată fața adevărată a eroilor capitalismului de jaf orchestrat cu sprijinul occidental în Rusia anilor 90.
Astăzi Moscova vorbește!
Vladimir Putin se ridicase de la biroul său din Kremlin. Aterizase de dimineață venind de la Sochi, unde președinția rusă avea un domeniu. Aparținând, în vechiul regim țarist, Marii Ducese Maria Feodorovna, mama ultimului țar al tuturor Rusiilor, clădirea și parcul sunt de o rară frumusețe. Reședința fusese construită tocmai pentru a asigura intimitatea absolută acelei prințese venită din Danemarca, în secolul XIX, pentru a se mărita cu viitorul țar, un barbat efectiv de două ori mai înalt ca ea și de trei ori mai greu.
Sochi a fost prima escală în fuga ei din calea revoluționarilor bolșevici, de unde va pleca în Kiev. De acolo a fost alungată de răsculați și va ajunge la palatul de vară imperial din Crimeea. Acolo va auzi pentru prima dată vestea asasinării fiului său țarul Nicolae, alături de întreaga sa familie. După șase luni va fi preluată de o navă de război britanică și salvată in extremis de la o moarte sigură.
În Crimeea, Dagmar de Danemarca, cunoscută ca împărăteasa mamă Maria Feodorovna va face o greșeală fatală pentru familia imperială Romanov. Sub conducerea nepotului său, prințul Yusupov (cel care l-a ucis pe Rasputin), o delegație completă, reprezentând aristocrația și noua burghezie din Rusia, va încerca să refacă momentul istoric al alegerii primului Romanov în tronul moscovit. În 1613, Mihail I Romanov, de numai 17 ani, la celebra mânăstire Ipatiev, acceptă să poarte coroana dispărutei linii dinastice Rurik. Acest eveniment pune capăt "vremurilor de necaz" (smutnoye vremya) pe care Rusia le traversa de peste 25 de ani de la ultimul Rurik. Statul rus este salvat de la extinția politică pregătită de către Polonia și Suedia, pe atunci puterile militare regionale cele mai expansioniste. La numai un secol și jumatate de la momentul Ipatiev, prin eforturile celor doi Mari, Petru și Ekaterina, imperiul rus devine putere europeană consacrată. Polonia și Suedia devin umbre ale imperialismul lor de odinioară. Pentru Romanovi acel secol a fost evenimentul fondator al imperiului distrus de către bolșevici.
Ca atare, împărătesei mamă Maria Feodorvna i se va propune alegerea ei "locum tenens" ca țar de drept al rușilor. Spunând că nimeni nu a văzut execuția fiului său Nicolae și a familiei lui, Maria Feodorovna refuză net. Refuzul a dus la lipsa unei linii de succesiune clară în interiorul familiei imperiale, dând oxigen nesperat puterii comuniste revoluționare în formare la Moscova. Cu fiul său mort, toți moștenitorii săi direcți executați pe rând, istoria decisese să mai ofere o șansă Romanovilor. Maria Fedorovna nu va trece însă Rubiconul. Ekaterina cea Mare o va face spre fala națiunii ruse, atunci când își va executa soțul legitim și va domni peste făurirea unui imperiu cu dublu cap de vultur, european și asiatic. La secole diferență Dagmar din Danemarca va rata același moment.
Războiul american din Afganistan îi descoperise lui Putin o altă fațetă, absolut necunoscută lui, a statalității americane. După căderea celor două turnuri de la World Trade Center din New York, Putin descoperise uluit că atunci când mașina economică americană se unește cu complexul militar și pactizează cu elita științifică, imperiul american devine un tanc imposibil de oprit. Iar Rusia, după dispariția URSS, nu mai avea o astfel de capacitate de a crea un complex militar și economic care să o apere împotriva oricărui dușman, fie el occidental sau oriental. Va fi obligat să îl reconstruiască dacă dorea ca Rusia să supraviețuiască propriei sale istorii distrugătoare.
Cu aceste gânduri și din vila acelei țarine, care va fi îngropat definitiv destinul imperial al Rusiei, a aterizat un Vladimir Putin care în acea zi trebuia să decidă destinul lui de șef al statului. Alege planul Kasyanov (primul său ministru vorbitor fin de limbă engleză și franceză, pianist fermecător, demn urmaș al virilității ruse) și aprobă vânzarea finală a concernului Gazprom sau decide asupra planului economic al lui German Gref, germano-rusul vorbitor de rusa lui Pușkin (așa cum și astăzi se laudă cu orice ocazie), legătura sintetică și ADN-ică a Rusiei putiniene cu lumea exterioară post URSS. German Gref dorea menținerea Gazprom, ca cea mai puternică companie de stat, practic banca privată a statului rus. Kasyanov dorea privatizarea totală si dezmembrarea mamutului.
Furată de oligarhii corupției lui Elțîn, imensă și imposibil de reformat, compania Gazprom era/este cel mai mare producător de gaz din lume și cel mai mare proprietar de infrastructură gazieră, care traversa/traversează 17 țări europene și asiatice. Cu investiții în zeci de țări ale lumii, cu o putere financiară egală doar cu a marilor corporații multinaționale globaliste, proprietarul celor mai multe brevete de exploatare de gaz din lume, membru de drept al clubului celor 7 familii gaziere de pe planetă, fondator de drept al primului plan de electrificare al lui Lenin, bijuteria expansiunii asiatice a coroanei imperiale țariste, păstrătorul cheilor puterii oricărui conducător din Kremlin, vechea instituție astăzi denumită Gazprom a avut, în peste un secol de existență oficială doar 8 directori.
Singura companie privată din era Elțîn provenită efectiv dintr-un minister faraonic creat de către comuniști în 1919, ascunde, în imensul complex palațial din Moscova de astăzi, între pepitele de aur sau diamantele cât pumnul, găsite de specialiștii aflați în căutarea de gaz și petrol, documentele originale ale marilor prospectări geologice ordonate de către un kneaz numit Cantemir, fost voievod moldav.
Împletind mit și realitate, simbolizând complexul statal euroasiatic al Rusiei, de multe ori folosind cruzime sau doar simplă corupție pentru a aduce sub autoritatea neînfrântă a Kremlinului țări și popoare, Gazprom devenise cheia luptei de putere care se va da între un democrat de tip parlamentarian numit Mikhail Kasyanov și un libertarian troțkist numit German Gref. Nici unul însă nu gândea Rusia în termeni imperiali. Putin va fi înțeles acest lucru și va acționa ca atare.
Era lupta pentru sufletul imperial al poporului rus. Nu era lupta pentru miliardele furate și dosite în palatele amantelor de la Londra sau Monaco, nu era vorba de rachetele nucleare care rugineau sub cerul liber, nici măcar nu se referea la șocul pierderii teritoriului imperiului sovietic. Era vorba numai despre Rusia ca putere euroasiatică. Alegerea pe care o va face Vladimir Vladimirovici Putin, în acea dimineață fatidică, va trasa viitorul națiunii sale.
Nimeni nu va putea să știe, dacă Putin a realizat lanțul patristic pe care l-a creat atunci când a luat decizia cu privire la Gazprom. Așa cum Gorbaciov a înțeles tîrziu, că iertându-l peElțîn, a pierdut sovietele, a distrus URSS și a cedat puterea absolută pe care istoria i-o încredințase, așa probabil că, peste decenii, și Putin (dacă va supraviețui fizic acestei decizii), va realiza însemnătatea secundei în care s-a ridicat de la biroul din Kremlin și a ordonat telefonic ca premierul rus Kasyanov să fie scos din ședința de guvern pe care tocmai o conducea.
Pe ordinea de zi a acelei ședințe se afla un singur plan, format din trei puncte: 1. desfințarea monopolului absolut deținut de Gazprom asupra proprietății resurselor de gaze pe teritoriul Rusiei prin privatizarea Institului de cercetări și vânzarea hărților de resurse strategice ale companiei; 2. privatizarea sistemului de transport prin acceptarea unei investiții ruso-americane sindicalizată sub numele de Yukos; 3. retehnologizarea procesului de extracție și rafinare, cu ajutorul exclusiv al companiei americane Chevron.
Răspunzând imediat apelului președintelui Putin, premierul Kasyanov va primii un ordin scurt. Scoate de pe ordinea de zi planul pregătit pentru Gazprom. Dar domnule președinte, planul a fost aprobat de toate forurile, urmează să îl trimitem în Dumă spre legiferare. Vocea metalică răspunse: nu vei face nimic din așa ceva. Gazprom nu pleacă nicăieri. Decizia mea este finală. Gazprom rămâne a Rusiei.
Era pentru prima dată când Moscova, după căderea URSS la care Putin asistase ca ofițer KGB, răspundea la telefon. Că a fost bine sau rău, Europa, SUA și China vor avea decenii să înțeleagă care este răspunsul corect. Pentru moment însă Gazprom devenise piesa principală a planului Putin de redresare absolută a complexului economic și militar al Rusiei. Kremlinul redevenise palat imperial, cu un vultur scrutând Europa și cu un altul zburând deasupra Asiei.
După doar săptămâni, Kasyanov va pleca din funcția de prim ministru, iar German Gref va deveni ambasadorul intinerant al lui Putin pentru proiectele speciale ale acestuia. Gazprom va redeveni motorul expansiunii statalității Rusiei post sovietice. La 20 de ani de la istorica decizie a lui Putin, un imperiu se transformă. Singura condiție cerută de istorie este ca de la palatul cezarului cineva să răspundă la telefon.
Astăzi, situația dezastruoasă a statului ucrainean este produsul absolut, direct și organic al acelei decizii. Dacă va fi război, dacă va fi pace, dacă România va suferi și va fi prinsă în turbionul distructiv al noii expansiuni ruse, dacă statalitatea românească va mai exista după ce efectele acelei hotărâri putiniene se vor fi așezat pe harta lumii, acest lucru nu îl mai știm.
Dar un singur lucru este adevărat: nici un șef de națiune nu greșește atunci cînd apără puterea statului pe care îl conduce. Mic sau mare, un oraș doar sau așezat pe două continente, statul reprezintă, în actuala formă de dezvoltare a umanității, unica soluție pentru prezervarea unei civilizații. Miliardarii trăiesc gloria secundei în șampanii aurite cu amantele de braț, apoi secerați fiind de furia națiunilor sărăcite, oligarhii se pierd în istorie, hoții se duc la pușcărie iar moștenitorii plătesc păcatele fondatorilor marilor averi.
Modele filosofice internaționaliste, activismul gregar de orice tip, minciunile inundând provizoriu marile bulevarde ale minții umane, toate vin și pleacă. Singura opțiune pentru prezervarea puterii unei civilizații este statul și puterea sa centralizatoare. Cu toate păcatele lui Vladimir Putin, cu toate marile pericole (reale și imediate doresc să subliniez) pe care politica sa expansionistă le produce la adresa României și poporului român, din punct de vedere istoric, acest conducător nu greșește atunci când își apăra statul și națiunea. Atunci când Churchill a vîndut estul Europei lui Stalin, toți istoricii au declarat că nu a greșit, pentru că, prin acea decizie el a crezut sincer că își apăra imperiul britanic de la disoluția legică și logică care se va întâmpla după a doua conflagrație mondială.
Cei care au falsificat conștient și direct noțiunile de democrație și capitalism, declamând mincinos că reformele capitaliste din Rusia anilor 90, respectiv din tot lagărul comunist european, reprezentau tocmai esența onestă, simbolul muncii cinstite și moralitatea civilizației occidentale, trebuie să răspundă direct pentru riscurile de securitate de astăzi pe care noi, victime ale unor similare procese de furt și de spoliere națională, trebuie sa le facem față. Nu ne-au ajuns deceniile post comuniste de destatalizare, de desindustrializare, de deznaționalizare, acum trebuie să ne pregătim să facem față întoarcerii pendulului istoriei și unui pericol real de a fi vânduți din nou la o nouă Yalta.
Iată de ce am scris acest profil în mai multe episoade, iată de ce am explicat pe larg procesele istorice care ne-au adus, în decembrie 2021 la punctul de plecare din Decembrie 1991, momentul dispariției URSS.
Astăzi România este mai săracă, mai slăbită, mai analfabetă și mai dependentă de umorile unor conducători internaționaliști amorali, corupți și asociali, decât era acum 30 de ani. Pericolul la adresa statului român este de sute de ori mai mare.
Eșecul democratizării în tot acest spațiu, în esență la scara a două continente, ne-a adus acum să ne uităm la orașe întregi conduse de neavenții istoriei, fără apă caldă, fără căldură, fără școli, fără drumuri. Programul PNRR negociat de un ministru care acum va fi cel care va suge bani serioși prin monitorizare privatizată a respectivului program european s-a întâmplat efectiv cu aprobarea cinstitei și virginei Uniuni Europene. O mai mare corupție și un act mai vizibil de trădare națională, exportate și aprobate de Europa în România, nici măcar execuția mișelească și la ordin occidental, a lui Nicolae Ceaușescu nu o poate întrece. Iată rezultatul real al fasului istoric denumit reformă democratică.
Milioane de români muncesc ca sclavii la boierii occidentali, plătiți cu sticle colorate și tratați ca nimicuri umane fără nici un fel de respect. Milioane de români au plecat din România tocmai datorită eșecului democrației și capitalismului vândut în anii 90 ca panaceu universal și soluție miracol pentru păstrarea demnității naționale și de ce nu, a celei umane. Nu a fost așa iar realitatea după 30 de ani vine și mușcă adânc din iluziile propagandei multicolore de atunci. Rezultatul minciunii numite reformă economică este vizibil și dureros. Dacă adăugăm dezastrul politic și de securitate de pe plan internațional, pe care deceniile de propagandă l-au lăsat în urmă, vom fi zguduiți de un adevăr simplu. Mitul civilizației capitaliste, principiale și de succes a fost o mare înșelătorie. Ne aflăm efectiv la finalul unei epoci de 30 de ani în care a dominat falsul propagandistic, pregătind intrarea în secolul post adevăr.
Un stat este foarte greu de construit, procesul statalizării unui popor și a unei națiuni durează secole. Dar trebuie doar o secundă să distrugi un stat, o națiune, o civilizație. Istoria este plină de cadavrele statelor învinse pentru că au crezut că iarba vecinului este mai verde și mai gustoasă. În realitatea era otravă.
