Greșelile și urgențele economice ale României

(1)

23-29 minutes

---

Cine este Emanuel Babici și de ce merită citit un dialog cu dînsul?

Emanuel Babici (n.1943) este una dintre cele mai strălucite minți pe care le-a avut industria românească. Între 1970 și 1990, a fost șeful Secției mecanice și mai apoi director general la IMGB.  A coordonat asimilarea și producerea echipamentelor mecanice pentru fabricile de ciment de mare capacitate din România (Hoghiz, Deva, Medgidia, Câmpulung), a coordonat producția de echipamente pentru oțelarii, cuptoare electrice de 100 t/sj, convertizoare de otel de 160 t/sj, caje pentru laminoare, prese hidraulice de forjare si toata gama de cilindri din otel aliat pentru laminare la cald si la rece, a coordonat programul de fabricație pentru realizarea presei hidraulice de 120 MN. Știe pe de rost centralele de la Turceni și Rovinari.
Între 1982 și 1989, a condus Centrala Industriala pentru Utilaj Energetic, Metalurgic si Mașini de Ridicat – București, care includea 109.000 angajați în 14 companii. A organizat activitatea de montaj la reactoarele de la Cernavodă și a fost implicat in preluarea licențelor de fabricație de la General Electric SUA si AECL . Între 2007 și 2014, Emanuel Babici a coordonat și realizat în regie proprie, cinci microhidrocentrale cu o putere total instalată de 7,8 MW. (Cornel Nistorescu)
————————————————————————————-
C. Nistorescu: –Spuneți-mi, vă rog, cinci lucruri pe care le-ați făcut și care sunt argumente ca oamenii să vă creadă că știți despre ce vorbiți. Dar pe degete, cinci obiective mari și care sunt argumente pentru că ați niște soluții.
Emanuel Babici: – Primul argument este că am fost șef de secție la cea mai mare secție din IMGB la vârsta de 29 de ani, că am fost director general la IMGB, la vârsta de 35 de ani, și am ajuns și am coordonat tot programul energetic în perioada ’82-’89, tot ce s-a realizat energetic în România a fost sub coordonarea mea directă.
Și pot să enumăr: cât am fost șef de secție am asimilat cele mai mari fabrici de ciment din România. Am lucrat efectiv la cele mai complexe utilaje în fabricația de materiale de construcții. Când s-au asimilat fabricile noi pentru Fieni, Hoghiz, Medgidia, eram șef de secție. Când s-a făcut fabricația de turbine, de presă de 12.000 de tone, eram deja inginer-șef. Când s-a dezvoltat în continuare IMGB-ul pentru fabricația de echipament nuclear, eram director general și am negociat cu fírmele General Electric, din Statele Unite, și cu firmele licențiatoare din Canada toată furnitura pentru Cernavodă și am coordonat programul de asimilare a echipamentelor pentru Unitatea I și II Cernavodă. Asta am făcut. Dar, îmi trebuie mai multe degete ca să le spun pe toate.
C.Nistorescu – Acum, ați aflat că se închide. Șoc nu glumă! Se scufundă în neant o parte importantă din biografia dvs!
– Am aflat că se închide, surprinzător pentru mine, din considerentul că această platformă industrială era o performanță europeană, mondială, acolo erau preluate licențe de fabricație pentru prăjini de foraj de mare adâncime, pentru prese hidraulice de mare putere, pentru turbine de mare putere – 300 de megawați de la francezi, de la Aston, luată licența în 1970, după aceea, preluată licența de la General Electric pentru turbine de 700. Erau licențe de sute de milioane de dolari. Și, s-au dus!
C. Nistorescu – De ce credeți că se închide? Totul vine de la privatizare, nu-i așa? Ia spuneți, a fost privatizată corect?

– La întrebarea asta eu cred că dacă privatizarea era corectă, transparentă și contractele erau publice, puteam formula o părere.
C. Nistorescu – Nu era mai deștept și mai eficient să o facă pe acțiuni?
– Eu cred că această fabrică în care poporul român, că nu alții, au suferit ca să facă această investiție, am răbdat de foame efectiv că știm cu toții, generația noastră, ce era atunci ca și constrângere ca să ne plătim datoriile, ca să ne dezvoltăm, păi această fabrică a participat la realizarea Porților de Fier I și II, a participat la realizarea centralelor de la Rovinari și Turceni, cu 4.000 de megawați de turbină. Nu se putea face nici o turbină hidraulică în România dacă nu era IMGB-ul, fiindcă toate axele forjate mari s-au dat la Reșița, de la IMGB. Nu se putea face nici o industrie navală fără IMGB, care avea presă de 6.000 de tone. Toate axele de pe toate navele au fost forjate la IMGB. Ajunsesem să asimilăm arborele cotit pentru cel mai mare motor, de 2.800 de megawați.
C. Nistorescu – Oamenii nu știu ce sunt acestea.
– Nu știu oamenii, știu specialiștii. Cei care au nevoie de ele și știu cine și unde se pot face. Și, cu ce preț.
C. Nistorescu – Economia românească nu mai are nevoie de astea.
– Economia românească, din păcate, a fost partea cea mai neglijată, din multe considerente.
C. Nistorescu – Neglijată sau îngropată?

– Eu zic că neglijată și s-a îngropat singură.

C. Nistorescu – Sau o competiție cruntă le-a scos din joc?
-S-a îngropat și singură, pe considerentul că, neavând dezvoltări strategice în România, nu mai aveai ce face. După ce am făcut atîtea, mai puteam construi un Porțile de Fier – Nicopole și multe altele. dar polticienii români n-au mai pornit nici un proiect. Cică nu ne mai trebuie. Uite că ne trebuie, că ne arde buza după energie! Nu s-au mai dezvoltat alte capacități și marile noastre capacități s-au dus!
C.Nistorescu – Era în plan și la Nicopole? Era în plan la un moment dat?
– Cred și eu că era în plan. Era în plan să se facă și Portul București cu ocazia asta, deci era un plan de dezvoltare. Nu s-au mai făcut obiective în străinătate. De ce? S-au rupt relațiile interstatale. Noi aveam relații cu Egiptul, cu Irakul, cu China. Am livrat fabrici de ciment la cheie, la cheie în Irak, contract de 400 de milioane de euro. Ai văzut că istoric ne aducem aminte. În Egipt, am făcut fabrici de ciment. Am făcut în Siria fabrici de ciment. Am făcut turbine în Turcia, la Kapulukaya, lan Kîrîkale,am făcut combinate chimice la Kapulukaya în Turcia, în Siria la fel, toate astea au trecut și prin IMGB. Fără IMGB, care dădea toate piesele directoare mari, grele, nu se puteau face.. Cea mai mare performanță a acestui IMGB a fost asimilarea oțelurilor speciale pentru echipamente de motoare și prese. Un oțel care merge la 500 de grade și 300 de atmosfere, care sunt la Turceni, Rovinari, Cernavodă, nu se asimilează de oricine. Acolo a fost o școală venită de la Reșița, dezvoltată cu licențe scumpe.
C. Nistorescu – Matale le plângi acum, sau ce faci? De ce plângi?
– Le plâng, fiindcă acolo era o concentrare de știință. Sunt cel puțin zece licențe pe care vi le-am enumerat care au fost plătite. Numai pe licența de la japonezi, de la Kobe Steel și Japan Steel care să facă rotorii de turbină pentru turbinele de 1.000 de megawați, atenție, noi eram specializați și pe …. apă-apă, sistemul rusesc cu turbine de 1.000 de megawați. Pentru această specializare am făcut pompele la IMGB, pompele de circulație nucleare de 10 megawați. Zece megawați sunt imense. Pentru Koslodui, pentru bulgari, de …
C. Nistorescu – Stai, stai. Cât a costat licența de la Japan Steel?
– Numai cea pentru lingouri a costat 32 de milioane de dolari, că în dolari se plătea, 32 de milioane de dolari licența pentru a învăța România să facă lingouri de 400 de tone care, după această licență, s-au forjat vreo 50 de rotooare care s-au livrat la General Electric din SUA.

C. Nistorescu – Nu mai are rost să facem istorie. E clar că a fost o uzină…

– O uzină care făcea uzine.

C. Nistorescu – Care făcea uzine, care a acumulat o experiență, care avea licențe, avea valori și altele și care n-a putut ține oameni și care n-a fost folosită de conducători.
– Valoarea umană, Cel mai mare capital, s-a dus!
C. Nistorescu – De unde a început marea greșeală?
– Greșeala din momentul în care aceste uzine au rămas cu investiții sistate brusc. S-au sistat investiții pe turbine, s-au sistat investiții…
C. Nistorescu – S-a prăbușit un sistem.
– Astea au rămas fără aer. Au început să fie susținută pe credite că, nefăcând o privatizare timpurie, la timpul când trebuia, am făcut-o după 12 ani, foarte, foarte târziu, cînd nu prea mai purta interes. Ori se privatiza atunci, pe acțiuni, se dădeau acțiuni publice, mai ales pentru aceste fabrici strategice. Păi, dacă eu privatizez după 12 ani o fabrică și cu 12 ani înainte eu personal am negociat cu Alstom-ul să fac o societate mixtă numai pentru fabricația de turbine, fabrica de turbine unde Alstom-ul a venit și a spus: eu pun 90 de milioane de dolari, asta în 1991, eu pun 90 de milioane de dolari și facem fabrica asta și IMGB-ul rămâne cu 49% acționar, eu ,Alstom cu 51%.
Această propunere negociată de mine personal a fost respinsă la timpul respectiv de ministrul care conducea, un terchea-berchea, că era unul Constantinescu, și a spus: „Ce să facem noi, ne vindem țara?“ Și, după aia, am dat-o după 12 ani, am dat acest IMGB cu 500 de mii de dolari, tot IMGB-ul. Păi ce, eu care am trăit acolo, inginer stagiar, inginer-șef, director tehnic, director general, păi ce să fac acum? Îmi vine, sincer vă spun, când văd aceste anunțuri, să plîng. Domnule, îl închidem! Pe ce, vor să-l închidă? Pe considerentul că s-a făcut un contract care și acum stă la secret? Ce prevedea contractul ăla? Ok, m-a luat Doosan-ul din Coreea de Sud, care s-a retras și de la Craiova, s-a retras și de la Mangalia, acum se retrage și de la IMGB? Ok. Înseamnă că el a avut o priză în statul român și a făcut niște contracte în defavoarea noastră. Un contract de vai și-amar!
C. Nistorescu – Am văzut, aseară, o emisiune TV în care se spunea că avea obligații de investiții în materie de protecția mediului și în cazul în care nu le respectă ar pierde IMGB-ul.
– S-o piardă, să piardă fabrica dacă nu au respectat. Probabil. Eu nu știu, pentru că nu știu contractul. Dar în orice caz. Să zici: eu mă retrag și las ce las, tot ce lucrau pe toată platforma aia. După aia, greșeala mare a fost că s-a divizat acest IMGB. Acest IMGB a fost o platformă integrată. Intra fierul vechi și ieșeau turbine. Intra fierul vechi și ieșeau prese. Intra fierul vechi și ieșeau fabrici de ciment. Un inel de la un cuptor de ciment are o sută de tone greutate. Ori IMGB-ul avea această particularitate de combinat integrat: fier vechi și ieșeau turbinele sau utilajele complexe.
Se desface IMGB-ul pe o privatizare după ureche, după ureche. Eu nu am vrut să semnez spargerea IMGB-ului. Nu am vrut să o semnez. Au venit unii la mine: „Domnule, să vedeți!…-Plecați de aici“. Și au semnat-o alții. Dar s-a spart IMGB-ul. Unii sunt închiși, o parte din IMGB, toată platforma aia, era fabrica care lucra cu General Electric. E închisă. Este o dramă a economiei romanești! O inconștiență a guvernanților!
Totuși, după ce s-a spart au venit și au luat: hala de nucleare a luat-o Tender. Opa. De la Kvaerner. Hala de turbine s-a privatizat … hala de mecano-sudate grele a luat-o Romenergo. Și a rămas fabrica asta metalurgică cu două secții mari de prelucrări mecanice pe care a luat-o Kvaerner. Ce a făcut Kvaerner? A luat-o strict pe o perioadă limitată, să facă cele zece turbine pentru China, zece turbine, pentru fiecare turbină o mie de megawați putere, așa se știe în informațiile pe care le avem, deci Kvaerner a făcut o centrală de zece mii de megawați pe Râul Galben în China, după ce a luat IMGB-ul. Făcând toate reperele în IMGB. După ce și-a terminat această investiție și și-a făcut treaba, și-a umplut buzunarele, a început să vîndă, înainte de a pleca și de a o vinde, să vândă mașinile-unelte cheie. S-au vândut mașini de danturat care erau unicat pe economie, care făceau coroanele dințate de la excavatoarele de cărbune din carierele de la Rovinari-Turceni. Cu excavatorul ăla mare se rotește, îl ia cu cupa și așa mai departe. Coroanele dințate aveau un diametru de 11 metri. Și mașina aia a luat-o și a dus-o. Unde? Nu se știe. Păi bine domnule, când fac o privatizare și mai ales că e o privatizare strategică, dau din mână o performanță. Ce garanții am? A cui performanță o primești ? A României! Ce faci cu ea?
C. Nistorescu – Cine a fost responsabil cu privatizarea IMGB?
– Responsabili? Ăștia care au fost și cu Faur și cu IMGB-ul și cu Galațiul și cu toți. Cine a fost? A fost la un moment dat Ciorbea, care a venit și a făcut praf toată țara asta, că chinezii au trecut de la comunism la capitalism într-un mod organizat, bine gândit. Noi am zis: „Domnule gata, vă dau undițele, pescuiți!“ Băi, du-te, băi, de aici. Ce cap ai? Ăsta a fost punctul cheie al ruperii industriei românești. Perioada 1997, când a fost inflația care a fost, după aia s-a continuat până prin 2001-2002 că s-au privatizat și pe timpul lui Năstase.
Năstase zicea: „Asta este o cutie neagră“, despre Galați. „Domnule, nu știu ce e în ea“. Cum poți să spui, domnule, un prim-ministru, să spui așa că e o cutie neagră. Păi mă duc acolo, pun Poliție, procuratură, nu mișcă nimic domnule, nu mai fură nimeni. Eu, ca director general, în IMGB lucrau 10.000 de oameni. Zece mii de oameni. Domnule, îi stăpâneam. După aia, am avut centrala de utilaj energetic, care avea zeci de mii, Reșița, Vulcan, îi stăpâneai domnule. Aveai directori, aveai oameni, aveai profesioniști… Sigur că era o atmosferă, că a stăpâni nu era ușor, dar era de lucru și îi țineai în priză că dădeai de lucru. Noi, am oprit industria, n-o mai facem. Am oprit ailaltă, n-o mai facem. Și a început să nu mai fie de lucru. Societățile au acumulat datorii și s-a bucurat lumea că vin marii investitori să cumpere datoriile acestor fabrici care, la prețurile dinainte de 2000, ce bani erau atunci înainte de stabilizare? Și toate s-au prăpădit pe niște contracte secrete.
C. Nistorescu – Ok. Hai să nu ne mai întoarcem la o tragedie. Se mai poate face ceva? Ce ar trebui făcut?
– Eu consider că tot ce a fost industrie românească a fost pilotată de așa manieră încât niciun guvern nu a avut nicio cunoștință ce se întâmplă. Au pus o perdea în față și au spus: „Domnule, descurcați-vă! Ok, ne descurcăm, asta înseamnă economie de piață. Dar Siemens, dar Alstom, dar aceste firme din Europa pe care le-a ajutat statul, s-au implicat statele lor ca să supraviețuiască. Ba mai mult, acum trei ani, a venit General Electric, văzând că Alstom-ul este într-o cădere liberă, și a băgat în Alstom 12 miliarde de dolari. Acum patru ani, a luat divizia de turbine mari de la Alstom și sigur că după doi ani General Electric a căzut de pe bursă. El trece printr-o perioadă grea. Domne, ăștia sunt giganții lumii. Globalizarea lumii s-a făcut pe probleme de producție de echipament energetic pe doi mastodonți mari: General Electric și Siemens. General Electric are 78, 80% și Siemens a rămas cu 20%. Globalizarea asta,c a fost și ea! Acum s-a ajuns la concluzia că a fost o mare greșeală. O mare greșeală. Pe considerentul că cercetarea, ok, e fundamentală la ăia, să facă, să vină cu noutăți, cu noutăți dar n-a mai fost zbaterea și jos. Că veneau idei și de la ăștia mai mici, mai mărunți, sclipitori la minte, să vină și ei cu o îmbunătățire. Avem noi cazuri când la anumite produse pe care le-am luat din Canada am adus noi îmbunătățiri, în România, pentru Cernavodă. Că am făcut fitingurile terminale după niște tehnologii gândite de oamenii noștri, agreate de Canada. Deci lumea, dacă nu gândești pentru investițiile mari strategie legată între ramuri, o fabrică ca IMGB-ul trebuie să fie ajutatată de Guvern, de președintele țării. Păi mergea, cine mergea? Ceaușescu în China și le spunea: „Băi, vă mai dau două fabrici de ciment. Da?“ Semna! „Vă mai dau două turbine“. Două turbine de peste 330 de megawați. S-a semnat. Gata! Contractul de turbine de 330 de megawați l-am semnat în 1989. Eu am negociat cu chinezii. Eu. Și m-a chemat de două ori acolo Ceaușescu, că miniștrii de atunci spuneau că noi cumpărăm din Vest să băgăm în marfă ca să o exportăm în Est.
Și, în fine, s-a semnat contractul de 309 milioane de franci elvețieni și a fost contractul meu. Și sigur că după Revoluție s-au făcut și s-au pus în funcțiune aceste două grupuri care merg cu o disponibilitate cea mai mare …. de 98%.
C. Nistorescu – Ce e de făcut acum?
– Domnule Nistorescu, eu sunt în dialogul acesta cu dumneavoastră, în contextul că ne cunoaștem de câțiva ani buni, mi-am pus și eu întrebarea aceasta. Trebuie să mobilizăm oamenii de bună credință din România și măcar să aibă bunul simț de a realiza că România, pe lângă faptul că a fost decapitată, sau nu decapitată, dezavantajată în mod foarte bine dirijat când au plecat specialiști de mare anvergură și oameni buni meseriași, capitalul de bază al unei țări, cei mai buni au ieșit la pensie, alții ies la pensie, iar golul ăsta care a rămas fără oameni de specialitate, producția asta de echipamente, mi-e teamă că și coreeanul ăsta pleacă și din lipsă de oameni. Acolo era un liceu industrial cu școală profesională. În fiecare an, terminau 300 de oameni. Unii plecau, veneau, deci, domnule, era o muncă. La ora asta, el a închis cu 400 de oameni. Auzi, cu 400 de oameni din 10.000. Să turbezi, nu alta! Deci, nu au mai făcut niciun montaj acolo, numai repere individuale și le-a dat drumul. A lucrat cu motoarele reduse total. Nu știu ce e acolo. Nu m-a chemat nimeni. Și aici e o problemă. Domnule, mai sunt oameni în viață care au făcut ceva. Știu, dau un sfat bun, dar îl dau cu dorința de a se îndrepta lucrurile. Nimeni nu a fost chemat. Niciun ministru al Industriilor din ultimii 15-20 de ani n-a avut curiozitatea să meargă: „Bă, ia să văd, cum s-a privatizat IMGB-ul ăla? Cum merge? Ce putem face?“ Eu le-aș propune la toți ăștia care vor să fie parlamentari și la toți miniștrii și lui Iohannis, să meargă să vadă centrala de la Rovinari sau de la Turceni. Să meargă să vadă cum se face energie electrică din cărbune. Să vadă, să vadă, domnule, că e un complex întreg și este un circuit extraordinar de interesant și complicat. Și să meargă să vadă cum se face tabla la Galați. Nici unul nu știe. Să meargă să vadă cum se forjează pe presa de 12 mii de tone un lingou care, făcut din oțel vidat, că astea sunt tehnologiile de vârf, când torni 400 de tone sau 300 de tone și nu scoți gazele din oțel apar fisuri, defecte, îl arunci. Deci, ca să faci o piesă forjată de 200 de tone, de 300 de tone, în primul rând oțelul ăla trebuie să fie curat, oțelul ăla trebuie să fie vidat, și în timpul procesului de turnare el se videază. Aceste instalații, această tehnologie am luat-o pe bani de la japonezi, eram singurii prin Europa care puteam să facem asta. A venit Doosan-ul, ok…

C.Nistorescu – Au vândut-o, nu mai este acum instalația asta?

– Nu, e acolo. Păi ei au trăit din asta. Atenție! Ei au trăit din această instalație. Presa de 12.000 de tone până anul trecut a fost … Și a mers și turnătoria că se făceau repere … Doosan-ul pare-se, nu știu, că are o fabrică similară. Deci Doosan-ul are o fabrică similară în Coreea de Sud și cu asta s-a completat. Acolo erau cele mari. Informații noi nu știm. Ce am aflat zilele astea e că IMGB-ul o să se închidă. Ori, trebuie să știe toți cei care sunt implicați și ar trebui să aibă responsabilitatea asta, să ia contractul prima dată, să vedem ce prevede contractul. Știți care ar putea să fie pericolul? În contractul pe care l-a avut Kvaerner, să fi avut niște clauze. Când Kvaerner a predat contractul, alea au dispărut.

C.Nistorescu – Nu s-au mai obligat să-l respecte. Nu s-a făcut transfer de obligații.

– Nu știu. Așa cum la Galați, unde am fost implicat și la Galați foarte puternic după Revoluție, să modernizăm Galațiul. După ce l-am modernizat, l-a luat Mittal-ul. După ce l-am modernizat. După ce Galațiul a băgat 200 de milioane de dolari în investițiile de modernizare, după aia s-a vândut Galațiul. Și acum marea performanță să realizeze un milion nouă sute opsprezece tone din nouă milione de tone. Portughezii au crescut de la două milioane la trei milioane șapte sute de tone de oțel că vor să facă… Au crescut la producția de oțel și austriecii. Și noi am scăzut de la nouă milioane la două milioane de tone. Mai mare rușinea!! Foaia de parcurs semnată la aderarea în Uniunea Europeană pe metalurgie trebuia să facem de la șapte milioane de tone în sus. Dar nu am mai ținut cont? Ce foi de parcurs? Dă-le dracului! Ce contracte avem? Dă-le dracului! Și noi ajungem acum să fim în următoarea situație: din punct de vedere energetic consumăm cu 30% mai puțin decât consumam când mergea industria românească. Nu mai mult pe considerentul că au intrat mulți consumatori din ăștia mici. … toți ăștia care fac ace, brice și carice. Dar importăm astăzi în bandă, atenție, 1.200-1.500 de megawați. De ce? Fiindcă la Rovinari și Turceni s-a redus producția de la 2.500, cât făceau ei în bandă pe cărbune, se lucrează cu 1.000 de megawați. 1.500 de megawați e Cernavodă. Nu ai cum să o înlocuiești. După aia cărbunele mergea în bandă, stabilitate. Acum mai bate vântul, nu bate vântul, scoate vântul, tot sistemul merge așa, pulsatoriu, că se uită pe diagramă. Decuplează de afară. Ne lipsesc astăzi centrala III și IV de la Cernavodă. Dacă aia ar fi montată acum, problema ar fi din punct de vedere al echilibrului energetic, mai ales că este o energie curată. Doi, s-a demonstrat, cu unitatea I și II, care este performanța acestei producții de energie. Uitați-vă, ce profit face Cernavodă I și II!

C.Nistorescu – De ce nu facem III și IV?

– De tâmpiți ce suntem, domnule. De tâmpiți, o tot ținem cu chinezul, că vine chinezul. Cine finanțează nu contează. Aici trebuie să dezlegi problema. Oricine ar face-o. …da domnule, îți consum energia din România. După părerea mea, faptul că la unitatea III și IV s-a făcut partea de infrastructură, fundații, cupole, tot, tot, identice cu unitatea I și II, păi nu e firesc să-i chemi pe ăia cu care am lucrat la unitatea I și II, adică pe General Electric și să-i spui: „Hai să o facem împreună, vino și tu aici și investește!“. Vai, mă duc în Canada. Asta înseamnă diplomație și cunoștințe. Domnule, era ministrul Andrei Nicolae, îl știți precis, a fost ministru la Comerțul Exterior. Cu el mergeam diplomatic în Canada.

C. Nistorescu – Nu Ștefan Andrei.

– Nu Ștefan Andrei. Era un ministru, adjunct de ministru la Comerțul Exterior. Era Mihulecea care era un buldozer total. Mergea în Canada, hai să facem, odată la șase luni ne întâlneam cu firmele din Canada, se legau lucrurile, dovadă că s-au făcut. La ora asta, toată lumea crede că stăm la televizor și urmărim ce se întâmplă politic. Țara asta poate fi echilibrată. Astfel de investiții nu pot fi făcute decât strategic. Uitați-vă, în Ungaria se montează un grup de 1.000 de megawați pe energie nucleară. Cine îl montează? Rușii. Cu credit dat de ruși. Noi eram specializați și noi să facem, însă depindeam de ruși în ceea ce privește combustibilul. Pentru acele reactoare uraniul trebuie să fie îmbogățit iar pentru reactoarele noastre candu, nu. Luăm uraniu natural, îl procesăm noi, din carierele noastre și ăsta a fost motivul pentru care noi ne-am retras din convenția asta și ne-am dus pe CANDU Se știe, nu e niciun secret. Bun. CANDU care s-a multiplicat în Canada și în lume mult fiindcă a fost un procedeu sigur. Scump că trebuia să utilizezi apă grea. Apă grea, ce batjocură la apă grea. În afară de grandomania mare pe care o avea Ceaușescu înainte: „Domnule, să facem, să facem apă grea că mă ocup eu să o vând“, s-a făcut o supradimensionare de apă grea la Halânga. Și am produs cum nu se așteptau săracii proiectanți să atingă performanțele alea. Am produs capacitate nominală plus. De ce? Pentru că trebuia să punem în funcțiune și numărul III și numărul IV și numărul V, așa era gândită Halânga. Și să mai punem una și la Sibiu, pe Olt. Domnule s-a renunțat la III, IV, V, Oltul, și a rămas apa grea acolo. Și am oprit apa grea. Costurile acum de depozitare la apă grea, nu știu, nu am fost acolo, dar îmi spun unii. Păi, dacă eram eu președintele României mergeam la coreeni, la chinezi: „Hai, măi, să vă dau niște apă grea, hai mă!“ Forul mondial are energie nucleară să văd că este o supraproducție de apă grea în lume? Poate. Dar dacă nu, hai să văd, rezerv eu cât îmi trebuie și merg și vând. Nu am făcut, de cinci ani de zile ne învîrtim pe coadă pentru Cernavodă III și IV. O eroare pe care o să o plătim foarte scump. Să vă mai punctez ceva. De ce o să o plătim foarte scump. Unitatea I în 2025 este obligatorie oprirea ei pentru retubare. Retubarea durează un an, un an și jumătate. Să mai dai afară 750 de megawați din rețeaua națională fără să o ai pe numărul III să o înlocuiești că după aia urmează numărul II să intre în retubare, doi ani. Deci unitatea III și IV este investiția strategică necesară pentru România în regim de urgență din trei considerente. Unu: ai o infrastructură gata, completă. O parte din utilaje sunt făcute, sunt acolo dar, în această conjunctură, lumea crede că montând suplimentar energie eoliană va echilibra sistemul. Nu, alea sunt niște energii care și Europa acum se convinge că trebuie să le depoziteze, trebuie să aibă sisteme de consum de energie eoliană sau solară că se produce hidrogen. Când energia mea nu se consumă măcar produc hidrogen care, dacă ar fi să-l produc din energie produsă din cărbune nu e rentabil și atunci aceste depozitări de …