Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

8.9.18

Dreptul lui Adrian Nastase la opinie si derivate

Adrian Nastase iese la rampa cu cateva opinii despre pozitia PSD-ului.  Ma opresc la aspectele externe:

"Managementul conflictelor. PSD şi guvernul său sunt parte a unor conflicte deja existente şi a altora latente, dar în plină dezvoltare: tensiunile interne din partid, oficializate la CEx-ul de la Neptun; conflictul cu Klaus Iohannis şi cu partidele din opoziţie; războiul cu SRI, SPP, Ministerul Public definite toate, imprecis, drept parte a „statului paralel”; criza de imagine cu potenţiale implicaţii penale după mitingul din 10 august; instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei existenţei unui „deficit democratic”; pesta porcină, cu efecte sociale şi economice importante; reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră. La acestea se poate adăuga tensionarea societăţii în contextul organizării unui referendum pentru definirea familiei. Aşadar, sunt cinci-şase zone de conflict simultan, iar riscul, deloc de neglijat, este de blocare a guvernării în această toamnă. Apropierea rapidă a preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să genereze o reacţie de stingere/rezolvare a acestor conflicte cu potenţial de a se transforma în crize majore. PSD ar trebui să găsească „supape de evacuare” a conflictelor şi să nu mai genereze alte crize, cel puţin aşa ar reieşi din lectura unui manual de management politic….

Relaţiile cu lumea euro-atlantică. Nu este locul aici pentru o analiză a politicii internaţionale a României, însă conducerea PSD trebuie să înţeleagă deplin consecinţele interdependenţelor dintre state. Cazul extrem este cel al Venezuelei, o ţară foarte bogată în resurse, dar care este acum în colaps. Poate că există şi la Bucureşti tentaţia unui regim iliberal, a căutării de duşmani reali sau inventaţi, însă ar trebui să fie conştientizat faptul că Polonia şi Ungaria au avut întotdeauna mai mulţi susţinători în Occident decât a avut România. Retorica necontrazisă oficial de către PSD despre „gândaci externi” nu face decât să aducă şi mai multă neîncredere în PSD, într-o Europă măcinată de tensiuni şi rivalităţi.
[...]

Cred că sunt puţini doritori în Vest ca România să fie un nou „copil problemă al Estului”. Chestiunea esenţială este cea a încrederii – care se câştigă greu şi se pierde repede. De aceea, pentru a semnala partenerilor noştri ce dorim, mă întreb dacă nu ar fi fost cazul să fie realizată/prezentată/dezbătută „Viziunea PSD pentru Europa”?"
 Nu-l inteleg pe Adrian Nastase cand avertizeaza asupra parerii Vestului ca Romania ar fi un (nou) copil problema--si nu Polonia, Ungaria sau mai recent Italia.   Sau cand pare a lua in raspar ideea 'statului paralel'.  Sa inchine Nastase Romania vestului european cu orice cost, sa fie Nastase prima captura a statului paralel in PSD?

De la comentarii citim:

George Ban spune:
septembrie 3, 2018 la 3:58 pm

Domnule Adrian Năstase,
Nu credeam ca voi citi la Dvs următoarele:
„PSD şi guvernul său sunt parte a unor conflicte deja existente şi a altora latente, dar în plină dezvoltare: tensiunile interne din partid, oficializate la CEx-ul de la Neptun; conflictul cu Klaus Iohannis şi cu partidele din opoziţie; războiul cu SRI, SPP, Ministerul Public definite toate, imprecis, drept parte a „statului paralel”; criza de imagine cu potenţiale implicaţii penale după mitingul din 10 august; instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei existenţei unui „deficit democratic”; pesta porcină, cu efecte sociale şi economice importante; reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră. La acestea se poate adăuga tensionarea societăţii în contextul organizării unui referendum pentru definirea familiei. ”
Cum adică vine asta, „criza de imagine CU POTENTIALE IMPLICATII PENALE după mitingul din 10 august”???!!! Puteți detalia? Fata de cine e „criza de imagine”? Fata de electorat, sau fata de Vijulie?
„Instalarea neîncrederii externe în PSD”? Ce sa va spun, mare încredere externa era în PSD pana acum! Cine câștigă alegerile, exteriorul, sau interiorul?
Ce „deficit democratic” există, atunci când PSD-ALDE au o majoritate solida, obținută PRIN VOT?
„Conflictul cu partidele din opoziție”? Dvs vreți sa fie protejate, precum speciile pe cale de disparitie?
„Conflictul cu KI?” Da, și ficusii trebuie protejați!
Politica este CONFLICT, lupta pentru putere!
Peste toate, aduceți în discuție și pesta porcina, unde acționează poate cel mai bun ministru din guvern, Petre Daea. Sau PSD a adus pesta porcina în România?
Și bineînțeles, nu lipsește acuzația ca PSD vrea o familie compusa dintr-un bărbat și o femeie.
Va rog sa ma scuzați pentru cele de mai sus, dar efectiv nu va mai recunosc! Pare ca vreți sa spuneți ceva, dar nu aveți curajul și o luați pe ocolite!


diasporean spune:
septembrie 3, 2018 la 10:02 pm

Marea problema este ca acest sistem s-a nascut din visul totalitar al lui Basescu si Macovei, incurajati cred si de niste servicii externe „partenere”, si parafate de ambasadorii SUA la Bucuresti. S-au bucurat si inca se mai bucura dusmanii tarii noastre, o tara in deriva cred in aceasta perioada, mincata de prea multe conflicte, ce nu pot fi solutionate rapid.

Lupta cu „statul paralel” e foarte grea, si dupa cum vedem inca nu avem invingatori clari. Dl., Maior, din pozitia de Ambasador inca, ameninta nediplomatic politicieni ca isi va deschide gura, si ii va da in vileag. Dl. Hellvig da ceva semne, dar nu este convingator ca SRI se reformeaza sub el: aflam ca si el a semnat protocoale secrete, ca si dl, Maior. Tacerea lui in ce priveste actiunile evidente de subminare a statului roman este foarte, foarte suspecta. Nimeni nu isi da demisia in mod onorabil, sau sa isi recunoasca public incapacitatea.

Justitia e inca in deriva, iar dl. Toader, dupa ce a marcat un gol in poarta DNA, pare slabit, si nu e clar daca va continua lupta cu Lazar, o alta marioneta securistoida.

Apoi, vin alegerile, si se incing spiritele, atit cele adevarat liberale, democratice, cit si la circarii pusi parlamentari de Securitate. USR, PMP, PNLDL, sunt focare de infectie a democratiei, pentru ca legitimeaza prin tacerea asurzitoare functionarea mecanismelor securiste create sub Basescu.

Dumnezeu sa ajute Romania! (pentru ca liderii ei par ca vor sa o duca in iad!)


Radu Humor spune:
septembrie 3, 2018 la 8:53 pm

„PSD şi guvernul său sunt parte a unor conflicte deja existente şi a altora latente, dar în plină dezvoltare: tensiunile interne din partid, oficializate la CEx-ul de la Neptun; conflictul cu Klaus Iohannis şi cu partidele din opoziţie; războiul cu SRI, SPP, Ministerul Public definite toate, imprecis, drept parte a „statului paralel”; criza de imagine cu potenţiale implicaţii penale după mitingul din 10 august; instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei existenţei unui „deficit democratic”; pesta porcină, cu efecte sociale şi economice importante; reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră. La acestea se poate adăuga tensionarea societăţii în contextul organizării unui referendum pentru definirea familiei. Aşadar, sunt cinci-şase zone de conflict simultan, iar riscul, deloc de neglijat, este de blocare a guvernării în această toamnă. Apropierea rapidă a preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să genereze o reacţie de stingere/rezolvare a acestor conflicte cu potenţial de a se transforma în crize majore.”
Mda ! şi ar mai fi câteva…. 😉
Dar să nu recunoaşteţi în toate astea mâna lungă a celor care spre deosebire de PSD, cu Dragnea-n frunte, nu vor deloc binele , nu doar al PSD ( ar fi normal politic), dar nici al României !
Probabil că citindu-vă postarea a apucat-o şi pe Firea ” ruşinea de a nu mai putea da ochii cu străinii în urma celor întâmplate pe 10 august” ! Când s-a întâmplat ce ?! :mrgreen: Că nici morţii de la îmbulzeala din ’89 n-au produs atâta „impresie” precum „gazaţii” de acum! De parcă n-ar ştii cum bat şi gazează nemţii, francezii, sau americanii în caz de proteste, mai ales nreautorizate , ca al ăstora de la noi ?!
Văd că cei de la USR şi-au aplicat în semn de protest nişte botniţe !
Era şi cazul : că prea le pute gura, după cît soare egiptean şi hat românesc îngurgitează zilnic, după reţeta prescrisă şi plătită de unii ca Sprpş şi ai lui ortaci ! !
Şi apoi de ce să le fie ruşine să mai scoată capul prin Europa lui Firea şi Creţei de ce s-a întâmplat atunci, pe 10 august şi nu de ce s-a întâmplat cu mult mai înainte, în viaţa fiecăreia dintre ele ?! Ne cred proşti, uituci, sau se cred prea deştepte ?!
De ce nu le revoltă, măcar tot pe-atât felul în care înţelege Johannis să dezbine Ţara în an Centenar ?!
Şi apoi, cum să critici ca bun român felul în care este concepută reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră şi să-i critici tot pe cei care vor să mai arunce ceva din halca aceasta şi bieţilor români !?
Felul acesta ordinar şi concertat în care este atacat Liviu Dragnea nu vă dă de gândit ?! Nu găsiţi asemănări cu ce vi s-a întâmplat ?!
Adică unul ca Băsescu trece drept un mieluşel pe lângă Dragnea, dovadă că-l plătim încă pe viaţă din banii noştri , nimeni nu-i reproşează nimic, iar Dragnea mai are puţin şi ajunge pe eşafod ?! De ce ?! Pentru că-i unul dintre foarte puţinii români get-geget, care a îndrăznit să se lupte nu doar pentru el, ci şi pentru semenii lui ?! Nu-i vedem nici pe cel fost şi actual din fruntea Statului, unul penal dovedit, celălalt, prin grija sistemului paralel încă nedovedit, am uitat de Roman, Hrebenciuc, Videanu, Berceanu, Flutur, Frunzăverde şi încă mult alţii, care au distrus sistematic Ţara asta ? E prea de tot ! :mrgreen:


Celor nedumeriti le vine in ajutor urmatoarea postare a d-lui Adrian Nastase, o republicare a unui material autorat de Ciprian Mihali, un tefelist aflat oficial pe stat de plata strain:


Am primit, de la un prieten, o relatare despre o călătorie recentă in România. Destul de tristă…

„Să supravieţuieşti unei călătorii pe drumurile româneşti este un miracol“. Analiza unui intelectual român din Belgia

Ciprian Mihali, director pentru Europa de Vest al Agenţiei universitare a Francofoniei la Bruxelles şi fost ambasador în Senegal, a vizitat România în perioada 2-22 august. El a povestit pe Facebook experienţa trăită în ţara unde a fost profesor de filosofie, conf. univ. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
Iată cum descrie el România anului 2018: „La sfârşitul celor câteva săptămâni petrecute în ţară, mă întorc în Belgia cu două impresii puternice şi cu o constatare reconfirmată. Prima impresie vine din agresivitatea uluitoare a tuturor mediilor româneşti. Nu am întâlnit nicăieri până acum, nici în Senegal, nici în Belgia sau în Franţa emisiuni atât de agresive, conversaţii atât de violente, voci atât de iritante sau isterice (masculine şi feminine), imagini atât de şocante, reclame atât de indecente, o prezenţă atât de obsesivă a mâncării în reclame şi a medicamentelor pentru reglarea fiziologiei după mâncare – şi peste toate foarte mult zgomot, ţipete, urlete, voci ridicate şi disperate.

Zappând de pe un canal pe altul, nu ţi-e dat să auzi o voce blândă, calmă, liniştitoare. False entuziasme şi false disperări, generice brutale, ritmuri muzicale haotice, televiziunea pare mai mult decât un opium al poporului, pare o condiţie ineluctabilă a isterizării unei populaţii fragilizate nervos. Aceasta pare nerăbdătoare şi amnezică, obosită de atâtea bombardamente senzoriale şi incapabilă să proceseze informaţia, să deceleze între informaţie şi non-informaţie, să discearnă critic şi să-şi utilizeze mintea pentru a gândi ce se întâmplă în jur. Televiziunile româneşti dopează şi droghează, stârnesc senzaţii şi afecte fără suport cognitiv, impun renunţarea la autonomia gândirii şi creează dependenţe umorale. Sentimentul de a se afla zi de zi în pragul unei catastrofe produce fără îndoială oboseală şi stres şi, mai ales, incapacitatea de a distinge între catastrofele reale şi cele simulate în studiourile de televiziune“.

Continuarea aici:https://adriannastase.ro/...


Din nou, aflam de la comentarii:

Elin spune:
septembrie 4, 2018 la 9:04 pm

Respectiva Agentie universitara nu ar putea efectua un studiu pentru a cerceta care a fost influenta institutiilor de la Bruxelles, si a reprezentantilor romani din acestea, unii dintre ei mincinosi abominabili, asupra acestui fenomen de divizare si isterizare a populatiei din tara noastra?


Adrian B. spune:
septembrie 6, 2018 la 7:50 pm

Tara a fost aruncata in crize , haos si guvernari demente de catre CDR in per 1996-2000 si de catre Basescu and Co dupa 2005 . Cu toate efectele negative asupra oamenilor : saracie , politie politica , isterizarea populatiei prin toate mijloacele inclusive media , masuri economice aberante , incitarea diverselor categorii sociale unele impotriva altora ( politisti contra medici si profesori , etc. ) , blocarea construirii de autostrazi intre 1996-2000 si dupa 2005 ( parca Basescu spunea ca Romania n_are nevoie de autostrazi !!!) si altele .


Eugen spune:
septembrie 4, 2018 la 9:58 pm

Da, din pacate asa este. Dar mie mi se pare trist ca un fost demnitar important al acestei tari are nevoie de un prieten ca sa perceapa starea de fapt. Atat de rarefiat este aerul puterii incat induce o stare de narcoza? Sau este vorba de cu totul altceva?

Adrian Năstase spune:
septembrie 5, 2018 la 8:43 am

Din păcate, multi au nevoie de martori străini ca sa afle ce se intâmplă in jurul lor.


pupaza din tei spune:
septembrie 5, 2018 la 3:28 pm

Pe blogul sau prietenul ambasador are un discurs foarte apropiat de al resistentilor si al ONG-urilor USR-iste si coldiste – ” Puterea ataca institutiile ” – cititi guvernul ataca pe dna Kovesi si SRI ” sa ne revoltam ” – ( adica nu ne-au iesit socotelile la legislative sa facem un mic Benghazi pe Dambovita ) .


pupaza din tei spune:
septembrie 5, 2018 la 6:46 pm

Ma uit ce scrie acest domn Mihali pe blogul lui si ma-nfior !
Suntem natiunea pe marginea prapastiei sau deja in prapastie condusi de ” corupti si analfabeti ” care ” persecuta Institutiile ” , un ” stat esuat ” etc etc etc .
Bineinteles , ” coruptii si analfabetii ” sunt la guvern doar in ultimele 20 de luni , inainte totul era formidabil .
Predoiu sau Gorghiu par moderati si cumpatati pe langa dl Mihali .
Nici nu stiu daca nu e pagina lui Malin Bot , care uzurpa identitatea d-lui profesor de filozofie .
Asta era reprezentantul nostru la Dakar , metropola africana , piata financiara si capitala cheie in Africa de Vest ?


BGM spune:
septembrie 5, 2018 la 8:59 pm

Povestea prietenului dumneavoastră este mai mult decit adevărată. Un lucru în plus as face, sa mi fie cu iertare, n as vorbi de rău. As aprecia „modestia” dumnealui dacă ar vorbi numai de bine, sau măcar de ar pune lingă ceva rău și ceva bun. Filosofia omului înțelept da vesti de bine iar romanul înțelept știe ca și n povesti se povestește și de bine și de rău și de urit și de frumos. FAT FRUMOS FĂRĂ SPIN N AR FI FRUMOS:).In rest toate bune! Vorba lunga sărăcia omului, iar decit la înmormântări cu bani de un leu mai bine dau cu sutele și miile la nunti și boteze.


Marius spune:
septembrie 6, 2018 la 10:51 am

F. tare amicul Dvs: sa nu ne legam de guvern si sa facem noi ( totul?? ) ce trebuie acolo unde suntem. Adica s-a ma apuc de construit autostrada ( chiar si de strada am nevoie ca este neasfaltata in Bucurestiul 2018 al dnei Firea! ) nu-i asa? Apoi sa vina cei de la primarie sau politie ( nu conteaza care ca tot de la PSD asculta ordinele! ) si sa imi dea amenda ca nu am autorizatie, nu-i asa ??? Alte idei „geniale” de pus in practica mai aveti de sustinut?


serbanfl spune:
septembrie 6, 2018 la 12:13 pm

A] Amfitrionul ne anunță:
„Am primit, de la un prieten, o relatare despre o călătorie recentă in România. Destul de tristă…”
B] pupaza din tei spune:
1) (SEPTEMBRIE 5, 2018 LA 3:28 P):„ Pe blogul sau prietenul ambasador are un discurs foarte apropiat de al resistentilor si al ONG-urilor USR-iste si coldiste – ” Puterea ataca institutiile ” – cititi guvernul ataca pe dna Kovesi si SRI ” sa ne revoltam ” – ( adica nu ne-au iesit socotelile la legislative sa facem un mic Benghazi pe Dambovita ) .”
2) (SEPTEMBRIE 5, 2018 LA 6:46 PM) : „Ma uit ce scrie acest domn Mihali pe blogul lui si ma-nfior !
Suntem natiunea pe marginea prapastiei sau deja in prapastie condusi de ” corupti si analfabeti ” care ” persecuta Institutiile ” , un ” stat esuat ” etc etc etc .
Bineinteles , ” coruptii si analfabetii ” sunt la guvern doar in ultimele 20 de luni , inainte totul era formidabil .
Predoiu sau Gorghiu par moderati si cumpatati pe langa dl Mihali .
Nici nu stiu daca nu e pagina lui Malin Bot , care uzurpa identitatea d-lui profesor de filozofie .
Asta era reprezentantul nostru la Dakar , metropola africana , piata financiara si capitala cheie in Africa de Vest ?”
C] Gabriela Firea afirmă ( sept. 5,2018, la A3): „”Am crezută că deblocăm țara, că deblocăm autostrăzile, drumurile, spitalele. Nimic! Nu poți ca președinte al celui mai mare partid și președinte al Camerei Deputaților, care ai avut toate aceste amendamente, care ai știut și ai fost sesizat de colegii tăi, să te întrebi de ce merg prost lucrurile.” … „ ..câtă vreme permiți prin legea achizițiilor ca o companie care nici măcar nu participă la licitație să conteste acea licitație – și în continuare se întâmplă acest lucru – nu se va realiza nimic”
Doresc, la toată lumea prezentă pe acest blog, UN 1 DECEMBRIE FERICIT !
P.S.: Eu îl alătur pe c.mihali școlii ardelene post decembrie 1989. Adică alături de m.macovei, d.morar, c.kovesi, s.gherman, c.gușă, v.dâncu, r.bogdan, e.boc, șamd



pupaza din tei spune:
septembrie 6, 2018 la 1:21 pm

Articol incendiar la adresa acestui Mihali Gura de Aur sub semnatura lui Ingrid Mocanu , in ” Justitiarul ” , ianuarie 2018 – citez – ” ambasador numit de Basescu ceea ce explica atitudinea lui net antipedesista ” ” un mare hashtag in viata ” , ” un nemes de la Cluj imbuibat cu bani publici ” etc etc – titlul , virulent , il trec sub tacere …

Ghita Bizonu', o voce din desert


Incep prin a-mi marturisi adancul plictis si ca sunt f obosit de atata joc de-a vocea din desert.
Se pare ca sunt singurul, sau printre putinii care incearca sa vaza unde merge lumea, care va fi cursul, cum se pot evita „asperitatile” viitorului.
Dar .. ce folos? Que sera sera .. Nimanui nu ii pasa . Noi” qam parcat masina pe trecereade nivel si peripoatizam despre toate cele – ei si daca ceva mai incolo apare ceva ata de nesemnificativ si vulgar ca un … tren?!!
Prost asa…
ma uit pe sarite prin cartea George Soros Puterea din umbra. The Shadow Party: How George Soros, Hillary Clinton, and Sixties Radicals Seized Control of the Democratic Party
SI acolo gasesc un citat interesant (interesanta in sensul chinezesc – sa te fereasca zeii!)Nu il redau din carte (eu si dactilografia .. mai ales copiatul!) ci am cauta si gasit citatul reprodus . Iata-l
Stânga nu-și ascunde intențiile în ceea ce privește Constituția. Vrea să o schimbe, în moduri care nu au nimic de-a face cu ceea ce spune documentul. Dorește ca Constituția să-și consacre propriile preferințe de politică – scăpand astfel de necesitatea obositoare de a câștiga alegerile. Și cum va fi schimbată Constituția? Printr-o convenție constituțională sau un vot de două treimi din legislaturile de stat? Desigur că nu. Întreaga problemă, din perspectiva liberală, este că ei nu pot obține organele alese în mod democratic să-le legifereze agenda . Unul dintre participanții la conferința de la Yale a spus: „Ne punem toate sperantele in justitie, nu avem alta varianta, cui altcuiva sa ne adresam?Noua Constituție îmbunătățită va fi posibila printr-o reinterpretare judiciară.
The left makes no secret of its intentions where the Constitution is concerned. It wants to change it, in ways that have nothing to do with what the document actually says. It wants the Constitution to enshrine its own policy preferences–thus freeing it from the tiresome necessity of winning elections. And how will the Constitution be changed? Through a constitutional convention, or a vote of two-thirds of the state legislatures? Of course not. The whole problem, from the liberal perspective, is that they can’t get democratically elected bodies to enact their agenda. As one of the Yale conference participants said: „We don’t have much choice other than to believe deeply in the courts–where else do we turn?” The new, improved Constitution will come about through judicial re-interpretation. It only awaits, perhaps, the election of the next Democratic president.
What Liberals Want de John Hinderaker , April 18, 2005 in The Weekly Standard
(Prin stanga trebe inteleasa aia americana „liberala” si „progresista”)
Ati pricepit?
Sa va fac un desen?
Se „capteaza” ce numea Basescu „cheile justitiei” si apoi cu ajutorul lor si sub |acoperirea de arftilerie” a mediei, ideologilor, ganditorilor publici OLBIGI societatea sa faca ce vrei TU!!
Statul devine irelevant (atunci cadn vrei tu!) , parerea democratic exprimata un moft si cu cativa procurori si judecatori ….. DECIZI!
Na de curand o STIRE ce trecu’ mai neobservata decat un caine mort pe sosea :
Justiţia italiană a deschis o anchetă contra ministrului italian de Interne, Matteo Salvini, pentru „sechestrare de persoane, arestări ilegale şi abuz de putere”, în cazul migranţilor reţinuţi la bordul navei Diciotti.
Decizia intervine după încheierea audierilor în cazul a doi responsabili din Ministerul de Interne conduse de Luigi Patronaggio, procurorul din Agrigente, care a deschis o primă anchetă în acest caz pentru a înţelege cine a dat ordine de a interzice debarcarea migranţilor.
Nava Diciotti a acostat în Catania luni seară, dar cei 150 pasagerii au fost nevoiţi să rămână la bord, ministrul de Interne, Matteo Salvini, nepermiţând debarcarea lor până când Uniunea Europeană „nu va interveni pentru a ajuta”. Majoritatea provin din Eritreea şi Somalia.
c
Mda. Este in dreptul ministrului sa interzica accesul pe teritoriu italian a oricaui individ care nu are cetatenia italiana si nu se incadreaza in cerintele legale ….
Insa un procuror isi aroga dreptrul de a cenzura nu un ministru ci politica unei tari . De a impune o soluitie contrara celei preconizate de guvernbul ales politic…..
In acest sens citez (partial) din BlogR Ikonoklast
Pentru ce este bună justiţia de tip stat în stat şi de ce o promovează agresiv globaliştii
Cazul Matteo Salvini: „Matteo Salvini, ministrul de Interne italian, este cercetat pentru sechestrare, arestări ilegale şi abuz de putere după scandalul migranţilor„1.
Acesta este motivul pentru care nu doar Soros, dar toţi globaliştii sunt obsedaţi de independenţa justiţiei. La fel şi marile puteri. Ei nu vă spun că independenţa justiţiei este faţă de propriul popor, faţă de orice formă de verificare (vedeţi reacţia politică a lui moş Lazăr faţă de controlul care îl vizează: activitatea lui nu trebuie nicicând controlată) şi faţă de orice formă de răspundere pentru actele proprii.
Justiţia dorită de globalişti este o supraputere în stat (cum corect spunea Iohannis că nu trebuie să fie înainte de a fi capturat de sistem), utilizată pentru a controla şi subordona statul întreg, iar cea mai bună dovadă că e vorba de o politică globală este ce se întâmplă acum în Italia: degeaba poporul italian, disperat de invazia maghrebiană, a votat schimbarea. Justiţia împiedică apărarea frontierelor maritime ale Italiei.
Cum se explică asta? Foarte simplu: nu există ABSOLUT nicio metodă de aducere a justiţiei sub control democratic, adică aceasta şi-a aservit întreaga naţiune italiană, la fel cum se întâmplă şi la noi. Justiţia nu răspunde nicicum în faţa poporului, ci poporul răspunde în faţa ei.
Nu a fost de ajuns „Mani Pulite”, operaţiunea prin care justiţia italiană a distrus pentru decenii potenţialul de dezvoltare al Italiei. Ce era Italia până în anii ’80? Un miracol economic!
Apoi în anii ’90 a venit di Pietro cu al său Mani Pulite. A distrus clasa politică italiană, iar Italia a devenit o ţară care stagnează de 20 de ani, enorm îndatorată, incapabilă să-şi apere graniţele şi să-şi modernizeze infrastructura, ba încă şi cu tendinţe centrifuge puternice din partea regiunii nordice.
Acum, aceeaşi justiţie care a distrus potenţialul de dezvoltare al Italiei îi distruge şi capacitatea de autoapărare.
Asta ca să fie clar pentru orice român, din România sau din Moldova, ce fel de independenţă a justiţiei susţine Comisia Europeană: justiţie independentă de propriul stat şi popor, dar dependentă de executivul super-statului european.
Imi aduc aminte de unu Pitt care a zis sa fie stransa harta Europei …
Dar ce importanta au fleacuri din astea?
Ce=i ala care vine? Un tren? La ce serveste?
Mai bine mai ia o bere!!!


Războiul Troiei va avea loc!!! da cine @@@a-si e Gerardox?!
Google
 

Postări populare